Contract de cesiune de creanță cu titlu gratuit. Nerespectarea formei autentice ad validitatem. Nulitate.

Contract de cesiune de creanță cu titlu gratuit. Nerespectarea formei autentice ad validitatem. Nulitate.

Secția a II-a Civilă - Decizia nr. 459/2018

Prin Decizia nr. 459/2018, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția a II-a Civilă în dosarul nr. 3635/85/2015, a fost admis apelul declarat de pârâtul M.C.T. împotriva Sentinţei nr. 18/2018 pronunţată de Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă în dosarul nr. 3635/85/2015 şi, în consecinţă, a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că:

S-a admis excepţia de nulitate a Contractului de cesiune de creanţă încheiat la data de 12.11.2015 între C.L.C. şi A. SRL, legalizat de către BNP B.R.G. şi Asociaţii prin Încheierea nr. 58/12.11.2015 şi, în consecinţă, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtului M.C.T. și s-a înlăturat din sentinţa atacată dispoziţia de obligare a pârâtului la plata sumei de 6.555.430 lei pretenţii - acţiuni plus dobânda legală la această sumă începând cu data introducerii acţiunii până la plata efectivă a sumei, precum şi dispoziţia de obligare a pârâtului la plata sumei de 69.159 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

A fost menținută dispoziţia privind soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

A fost obligată intimata SC A. SRL să plătească în favoarea apelantului suma de 9191 reprezentând cheltuieli de judecată în apel, ce constau în taxă judiciară de timbru achitată până la data pronunţării deciziei.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată, la data de 28.12.2015, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâtul M.C.T., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 6.555.430 lei şi dobânda legală penalizatoare aferentă, reprezentând contravaloarea unui număr de 6.555.430 acţiuni, dobândite de către pârât în baza Contractului de cesiune de acţiuni nr. .../27.11.2009  şi a Actului adițional nr. 1 din data de 24.12.2009.

În motivarea acţiunii s-a arătat că C.L.C., în calitate de cedent, a cesionat pârâtului un număr de 6.555.430 acţiuni la SC A.L. IFN SA, la preţul de 1 leu/acţiune, în temeiul Contractului de cesiune de acţiuni nr. .../27.11.2009. Pârâtul s-a obligat să plătească, într-un termen de 30 de zile de la încheierea contractului, contravaloarea acestor acţiuni.

Ulterior, în baza Actului adiţional nr. 1/24.12.2019, cedenta şi cesionarul au stabilit ca plata sumei să se facă până la data de 27.12.2012, sumă ce nu a fost achitată până în prezent.

Prin Contractul de cesiune de creanță, legalizat  sub nr. .../12.11.2015, cedenta C.L.C. a cesionat creanţa în sumă de 6.555.430 lei către reclamanta SC A. SRL.

Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC Atlassib SRL şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune.

Cu privire la prima excepţie, s-a arătat că cesiunea de creanţă s-a realizat cu titlu gratuit, iar conform art. 1567 alin. 2 C. civ. sunt aplicabile dispoziţiile ce reglementează contractul de donaţie, deci trebuia făcută cesiunea în formă autentică.

Cu privire la cea de a doua excepţie, s-a menționat că plata trebuia făcută în termen de 30 de zile de a încheierea contractului, respectiv până la data de 27.12.2009. Termenul de prescripţie pentru această plată se împlineşte la data de 27.12.2012, iar, faţă de înregistrarea acţiunii la data de 28.12.2015, termenul s-a împlinit. Prin actul adiţional la contractul de cesiune de acţiuni nu a fost modificată scadenţa, ci s-a instituit un termen de plată în cazul în care acţiunile vor fi cesionate din nou către un terţ, caz în care pârâtul urma să garanteze, alături de terţ, plata acţiunilor.

Pe fondul cauzei, s-a arătat că art. 3 din contractul de cesiune de acţiuni avea un alt conţinut, care făcea referire la condiţiile cesiunii acţiunilor către terţi, precum și că acest contract reprezintă o tranzacţie fictivă, întrucât, în realitate, aceste acţiuni nu urmau să fie plătite de pârât.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta, cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active, a învederat că dispozițiile art. 1573 alin. 1 C. civ. prevăd că o creanţa este cedată prin simpla convenţie a părţilor, fără notificarea debitorului, astfel că nu se cere forma autentică a convenţiei. Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune s-a precizat că din actul adiţional la contractul de cesiune acţiuni rezultă clar că plata se va efectua cel mai târziu până la data de 27.12.2012. Trimiterea la prevederile art. 98 din Legea 31/1990 nu poate fi reţinută, deoarece nu a avut loc o cesiune succesivă.

În ce priveşte natura fictivă a contractului, s-a precizat că cesiunea a fost aprobată prin hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor SC A.L. IFN SA, fiind menţionată în Registrul comerţului. Cesiunea s-a realizat, pârâtul deţinând şi în prezent 99,585 din capitalul social al SC A.L. IFN SA.

Prin Sentinţa civilă nr. 18/2018, pronunţată de judecătorul sindic al Tribunalului Sibiu în dosarul nr. 3635/85/2015, a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâtul M.C.T., ca neîntemeiată. A fost admisă acţiunea civilă formulată de către reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtului M.C.T., iar pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 6.555.430 lei, reprezentând contravaloare acţiuni, precum şi dobânda legală aferentă, începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă a acesteia.

Pronunţând această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, prin  Contractul de cesiune de acţiuni nr. ... din data de 27.11.2009, C.L.C., în calitate de cedent, a cesionat pârâtului un număr de 6.555.430 acţiuni, pe care aceasta le deţinea la SC A.L. IFN SA, la preţul de 1 leu/acţiune.

Potrivit art. 3 din Contract, pârâtul s-a obligat să plătească contravaloarea acestor acţiuni în termen de 30 de zile de la încheierea contractului. Ulterior, în baza Actului adiţional nr. 1/24.12.2019, cedenta şi cesionarul au modificat art. 3, stabilind că, având în vedere prevederile art. 98 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, plata acțiunilor să se facă până la data de 27.12.2012. Până în prezent contravaloarea acţiunilor cesionate nu a fost plătită.

Referitor la excepţia dreptului material la acţiune, instanţa de fond a reţinut că, prin Actul adiţional nr. 1, părţile au modificat art. 3 din contractul de cesiune de acţiuni, astfel încât plata urma să fie efectuată cel târziu până la data de 27.12.2012, termenul de plată fiind prelungit cu trei ani.

Întrucât, prin actul adiţional, nu se precizează că termenul de plată a acţiunilor, de 30 de zile de la încheierea contractului, se păstrează, în mod logic, se deduce că părţile au stabilit un nou termen de plată. De la această dată a început să curgă termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune, termen care urmează să se împlinească la data de 27.12.2015. Întrucât acţiunea a fost expediată, prin poştă, la data de 23.12.2015, excepţia dreptului material la acţiune este neîntemeiată, termenul de prescripţie nefiind împlinit la data introducerii acţiunii.

S-a mai reţinut că, deşi părţilor li s-a solicitat depunerea contractului de cesiune de acţiuni, în original, niciuna dintre părţi nu l-a depus, susţinând că nu deţin originalul acestui contract. De asemenea, și C.L.C., care a cesionat creanţa dobândită prin contractul de cesiune de acţiuni, a declarat că nu deţine originalul acestui contract. În consecință, cel care susţine că actul de cesiune de acţiuni ar avea un alt conţinut are obligaţia şi interesul de a depune originalul acestui contract.

Referitor la solicitarea pârâtului de a fi soluţionată cauza fără a se ţine seama de acest înscris, aplicând prevederile art. 292 alin. 2 C.pr.civ. instanţa de fond a reținut că pentru încheierea contractului de cesiune creanţă dintre C.L.C. şi reclamanta SC A. SRL nu este necesar contractul de cesiune de acţiuni, în original, atâta timp cât cedenta C.L.C. a făcut dovada, cu informaţiile oferite de ORC, că a cesionat acţiunile către pârâtul M.C.T., astfel pârâtul trebuie să achite contravaloarea acţiunilor. Audiată fiind în calitate de martor, C.L.C. a afirmat că pârâtul i-a comunicat 2 exemplare ale contractului pentru a le semna, pe care i le-a restituit pentru a fi semnate şi de către pârât, aşteptând să-i fie înapoiat un exemplar, în original. La solicitarea sa, i s-a comunicat, prin fax, un exemplar al contractului de cesiune de acţiuni semnat şi de către pârât.

Deoarece, în speţă, contractul de cesiune acţiuni nu a putut fi prezentat în original, prima instanță a considerat că, potrivit prevederilor art. 286 alin. 3, exemplarul depus în copie xerox la ORC, ce poartă menţiunea ,,conform cu originalul”, constituie un început de dovadă scrisă.

Întrucât, potrivit art. 310 alin. 3 C.pr. civ., dovada actului se poate face și prin alte mijloace de probă, inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumţii, instanţa de fond a reținut că dovada cesionării acţiunilor către pârât rezultă din Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor din data de 27.11.2009, prin care s-a aprobat cesiunea celor 6.555.430 acţiuni în favoarea pârâtului, Încheierea Judecătorului delegat de pe lângă ORC S. nr. ...../14.12.2009, prin care s-a dispus publicarea Hotărârii AGEA din 27.11.2009 în Monitorul Oficial, din Încheierea Judecătorului delegat de pe lângă ORC S. nr. .../28.12.2009, prin care s-a aprobat modificarea Actului constitutiv actualizat al SC A.L. IFN SA, cu menţionarea deţinerii de către pârât a unui număr de 6.556.165 acţiuni la această societate. De asemenea, certificatul constatator emis de ORC S. dovedeşte dobândirea de către pârât a celor 6.555.430. La acestea se adaugă şi mărturia cedentei C.L.C., care a afirmat că, conţinutul copiei contractului de cesiune acţiuni, aflată la dosar, depusă de reclamantă şi de către ORC S., este acelaşi cu conţinutul originalului acestui contract.

Cele reţinute, coroborate cu faptul că pârâtul nu a indicat în ce constă alterarea conţinutului contractului de cesiune de acţiuni, nu a înţeles să se folosească de procedura prevăzută de art. 301, 304 Cod proc. civ. şi cu faptul că nu a contestat că ar fi primit cele 6.555.430 acţiuni, fac dovada între părţi a conţinutului contractului şi a obligaţiilor contractuale.

Pe fondul cauzei, fiind dovedită existenţa şi conţinutul Contractului de cesiune de acţiuni nr. .../27.11.2009, instanţa de fond a reţinut că C.L.C. a cesionat pârâtului M.C.T. un nr. de 6.555.430 acţiuni, pe care aceasta le deţinea la SC A.L. IFN SA, la preţul de 1 leu/acţiune. Pârâtul cesionar s-a obligat să achite aceste acţiuni până la data de 27.12.2012, dată stabilită de părţi prin Actul adiţional nr. 1. Pârâtul nu a achitat până în prezent contravaloarea acestor acţiuni.

Întrucât, în conformitate cu prevederile art. 969 Cod civil (actual art. 1350), părţile unui contract trebuie să-şi execute obligaţiile contractuale, iar creanţa este certă, ea emanând din contractul de cesiune acţiuni, este lichidă, fiind determinată prin titlu, şi exigibilă, obligaţia pârâtului a ajuns la scadenţă la data de 27.12.2012, instanţa de fond a considerat întemeiată acţiunea reclamantei, procedând la admiterea ei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Mihu Cosmin Toma, solicitând admiterea apelului şi modificarea sentinţei apelate, în sensul respingerii acţiunii formulate de către reclamanta SC A. SRL.

În expunerea motivelor de apel, s-a arătat că instanţa de fond a soluţionat în mod greşit excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, interpretând în mod neinspirat Actul adiţional la contractul nr. .../27.11.2009, încheiat la data de 24.12.2009, în sensul că nu a reținut că acest act nu modifică scadenţa plăţii acţiunilor, ci instituie un nou termen de plată doar în cazul în care acţiunile vor fi cesionate către un terţ, situaţie în care pârâtul urma să garanteze plata acţiunilor, până la  data de 27.12.2012, alături de terţ. Întrucât acţiunile nu au fost cesionate, această modificare nu operează, astfel că termenul pentru plata acţiunilor a rămas cel din contract, de 30 de zile. La data de 28.12.2015, când a fost înregistrată acţiunea de către reclamantă, termenul de prescripţie era deja împlinit.

Totodată, prin cererea de apel, apelantul invocă excepţia de nulitate a contractului de cesiune de creanţă încheiat între C.L.C., în calitate de cedent, şi SC A. SRL, în calitate de cesionar, în data de 12.11.2015, la BNP B.R.G., susţinând că, în conformitate cu prevederile art. 1567 alin. 2 raportat la art. 1011 alin. 1 din Codul civil, pentru a fi valabil contractul de cesiune de creanţă ar fi trebuit să fie încheiat în formă autentică, creanţa fiind transmisă cu titlu gratuit.

Apelantul mai precizează că art. 3 al înscrisului intitulat „Contract de cesiune acţiuni .../27.11.2009”, depus în copie xerox de către reclamantă la dosar, are alt conţinut decât contractul original şi că, în realitate, contractul de cesiune de acţiuni încheiat între apelant şi C.L.C. reprezintă o tranzacţie fictivă, prin care s-a urmărit înfiinţarea unui IFN în cadrul Holdingului A., fără ca această aparență de Holding să fie vizibilă. În realitate, aceste acţiuni nu urmau să fie plătite de către apelant.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 466, 471, 476 şi 480 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare, intimata SC A. SRL solicită respingerea apelului ca neîntemeiat.

Cu privire la motivul invocat de către apelant în legătură cu modul de soluţionare a prescripţiei dreptului material la acţiune se susţine că interpretarea dată de către apelantul pârât art. 3 al Capitolului III al Contractului de cesiuni de acţiuni nr. .../27.11.2009, astfel cum acesta a fost modificat prin Actul adiţional nr. 1/24.12.2009, este subiectivă şi a fost în mod corect înlăturată de instanţa de fond. Prin art. II.1 din actul adiţional se prevede în mod expres că părțile au convenit să modifice art. 3 al Capitolului III al Contractului de cesiune, respectiv acela care se referă la plata acţiunilor într-un termen de 30 de zile, ca plata să fie efectuată cel mai târziu până la data de 27.12.2012. Prin urmare, termenul de prescripţie al dreptului material la acţiuni începe să curgă de la data de 27.12.2012, indiferent că acţiuni urma să fie introdusă faţă de pârâtul M.C.T. sau faţă de dobânditorii ulteriori (dacă aceştia ar fi existat).

Cu privire la excepţia de nulitate a contractului de cesiune de creanţă, încheiat între C.L.C. şi A. SRL la data de 12.11.2015, se arată că reclamanta s-a legitimat procesul activ cu acest contract, prin care a preluat creanţa pe care cedenta C.L.C. o avea faţă de pârâtul apelant M.C.T. Pârâtul apelant a invocat lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, cu aceeaşi motivare, respectiv că actul ar fi trebuit să invoce forma autentică.

Această excepţie a fost soluţionată definitiv de către instanţa de fond prin Sentinţa civilă nr. 1019/29.11.2016, pronunţată în acest dosar, sentinţa care nu a fost atacată cu apel de către pârât, astfel că invocarea aceleiaşi excepţii, îmbrăcată într-o altă formă scriptică, respectiv aceea a excepţiei nulităţii contractului de cesiune de creanţă, chiar pe cale incidentală, nu poate acoperi obligativitatea atacării Sentinţei civile nr. 1019/29.11.2016 şi nu poate înlătura incidenţa autorităţii de lucru judecat.

În ipoteza în care se consideră că aceasta ar reprezenta o nouă excepţie, intimata reclamantă învederează că excepţia nulităţii nu a fost invocată în condiţiile art. 247 alin. 2 Cod procedură civilă, apelantul pârât fiind decăzut din dreptul de a o invoca în calea de atac a apelului.

Intimata reclamantă mai arată că excepţia de nulitate este nefondată, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 1573 alin. 1 Cod civil, cesiunea de creanţă se încheie în mod valabil prin simplul acord de voinţă al părţilor, forma scrisă constituind numai un mijloc de probă pentru încheierea și conținutul contractului. Dacă legiuitorul ar fi dorit să impună forma autentică pentru contractele cu titlu gratuit, ar fi inclus o prevedere expresă în acest text. În sprijinul acestei celor susținute, intimata reclamantă invocă Decizia nr. 1664/23.03.2012, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția a II-Civilă, prin care s-a statuat că ,,(...) la strămutarea unei creanțe, a unui drept sau a unei acțiuni, predarea între cedent și cesionar se face prin remiterea titlului, ceea ce denotă că contractul de cesiune de creanță este valabil încheiat prin simplul acord de voință al părților, fără a fi necesară forma autentică (...)”.

Cu privire la fondul cauzei, se arată că apelantul contestă conținutul contractului de cesiune de acțiuni, fără a indica în ce constă alterarea acestuia și fără să depună exemplarul original al acestuia, cu toate că a confirmat că l-a primit. Dacă pârâtul pretinde că actul original ar fi avut un alt conținut decât înscrisul depus în copie, avea obligația de a depune exemplarul original rămas în posesia sa. Devreme ce nu a făcut acest lucru și nici nu a adus alte probe pentru a face dovada altui conținut al înscrisului original, trebuie socotite ca dovedite afirmațiile intimatei reclamante; aceasta nu este parte în contractul de cesiune de acțiuni și nu a primit un exemplar original al acestuia.

Se mai arată că, în conformitate cu prevederile art. 286 alin. 3 C.pr.civ., copia Contractului de cesiune de acţiuni nr. ... din data de 27.11.2009, care a stat la baza încheierii Contractului de cesiune de creanță, legalizat  sub nr. .../12.11.2015, poate fi considerată un început de dovadă scrisă ce poate fi completat cu înscrisurile depuse la dosar. Înscrisurile care confirmă realitatea conținutului contractului de cesiune de acțiuni, respectiv transferul celor 6555430 acțiuni în beneficiul pârâtului, în schimbul obligației acestuia de a achita contravaloarea lor sunt: Hotărârea AGAE din 16.10.2009, Încheierea ORC nr. .../14.11.2009, AGEA din 27.11.2009, Încheierea ORC S. nr. .../14.12.2009, Contractul de cesiune de acţiuni nr. ... din 27.11.2009, Încheierea ORC S. Nr. .../20.12.2009, Contractul de cesiune acţiuni nr. .../27.11.2009, care a fost depus la ORC, la aceea dată, în vederea emiterii Încheierii ORC din .../14.12.2009.

Examinând apelul în raport cu criticile formulate, probele administrate şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată următoarele:

În ceea ce priveşte prima critică adusă de către apelantul pârât sentinţei apelate, ce se referă la greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune de către instanţa de fond, se constată că suma de 6555.430 lei și dobânda penalizatoare aferentă, la plata căreia s-a solicitat să fie obligat pârâtul M.C.T., prin acţiunea formulată de către reclamanta SC A. SRL, reprezintă valoarea creanţei dobândită de către reclamantă, prin Contractul de cesiune de creanţă, legalizat sub nr. .../12.11.2015 de către BNP B.R.G., încheiat între reclamantă, în calitate de cesionar, şi C.L.C., în calitate de cedent.

Potrivit acestui contract de cesiune de creanţă, cedenta C.L.C. a cesionat, în conformitate cu prevederile art. 1566-1586 Cod civil, cu titlu gratuit, reclamantei SC A. SRL creanţa de 6.555.430 lei, pe care aceasta o deţine faţă de pârâtul M.C.T., în baza Contractului de cesiune de acţiuni nr. ... din 27.11.2019 şi a Actului adiţional nr. 1 din data de 24.12.2009.

Contractul de cesiune de acţiuni nr. .../27.11.2009 şi Actul adiţional nr. 1 din 24.12.2009 au fost depuse la dosar de către reclamantă, în copie xerox, pe care s-a făcut menţiunea „conform cu originalul”.

Conform contractului de cesiune de acţiuni, cedenta C.L.C. a cesionat pârâtului M.C.T. un număr de 6.555.430 acţiuni, pe care aceasta le deţinea la SC A.L. IFN SA (art. 1). Preţul unei acţiuni a fost stabilit la suma de 1 leu (art. 2), iar părţile au stabilit ca plata să se efectueze în termen de 30 de zile de la perfectarea contractului, în numerar (art. 3).

Prin Actul adiţional nr. 1 din 27.11.2009, părţile au modificat art. 3 al contractului de cesiuni de acţiuni, stabilind că plata acţiunilor să fie realizată cel mai târziu la data de 27.12.2012.

În consecință, potrivit celor ce rezultă din conţinutul Actului adiţional nr. 1/27.11.2009, dreptul material la acţiune pentru plata acţiunilor cedate de către cedenta C.L.C. în favoarea pârâtului M.C.T. s-a născut la data de 27.12.2012.

Susţinerea pârâtului, în sensul că, prin actul adiţional, nu s-a modificat scadenţa de plată a contravalorii acţiunilor, ci s-a stabilit un nou termen de plată doar în cazul în care acţiunile vor fi cesionate către un terţ, caz în care pârâtul urma să garanteze, alături de terţ, plata acţiunilor până la data de 27.12.2012, a fost înlăturată în mod corect de către instanţa de fond. Indicarea în conţinutul art. 3 al actului adiţional a dispoziţiilor art. 98 alin. 3 din Legea nr. 43/1990, în conformitate cu care subscriitorii şi cesionarii ulteriori sunt răspunzători solidar la plata acţiunilor timp de 3 ani, socotiţi de la data când s-a făcut menţiunea de transmitere a acţionarilor, nu conduce la această concluzie, întrucât actul adiţional a fost încheiat cu trei zile înainte să expire termenul de plată al acţiunilor, respectiv 27.12.2009, astfel că voinţa reală a părţilor nu a fost în sensul de a se institui un nou termen de 3 ani, doar pentru cazul în care acţiunile vor fi cesionate de către pârât în cele trei zile ce au mai rămas până la împlinirea termenului de 30 de zile, prevăzut prin art. 3 din contractul de cesiune de acţiuni, ci de a se modifica termenul de plată al acţiunilor până cel mai târziu la data de 27.12.2012, pârâtul urmând să garanteze, după caz, alături de cesionarii ulteriori plata acţiunilor până la această dată.

Așa fiind, termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune pentru plata preţului acţiunilor cesionate în favoarea pârâtului a început să curgă la data de 27.12.2012, şi nu la data de 27.12.2009, cum greşit se susţine de către apelantul pârât. Întrucât, acţiunea a fost depusă, prin poştă, la data de 23.12.2015, termenul de prescripție nu s-a împlinit, astfel că  excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost respinsă în mod corect de către instanţa de fond, criticile formulate de apelantul pârât sub acest aspect fiind neîntemeiate.

În ceea ce priveşte critica apelantului pârât, ce are în vedere greşita aplicare de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 292 alin. 2 Cod procedură civilă, referitor la înscrisul denumit ,,Contract de cesiune de acţiuni nr. .../27.11.2009”, depus la dosar în copie certificată cu originalul, se constată că dispoziţiile art. 292 alin. 2 Cod procedură civilă, prevăd că dacă înscrisul este depus în copie, partea care l-a depus este obligată să aibă asupra sa originalul şi, la cerere, să îl prezinte instanţei, sub sancţiunea de a nu se ţine seama de înscris.

Însă, din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv depoziţia martorei C.L.C. cu răspunsul pârâtului la interogator şi depoziţia martorei A.C.A., rezultă că, deşi acest înscris a fost întocmit în original, în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte, nici unul dintre cele două originale nu pot fi prezentate. Reclamanta susţine că nu a primit de la C.L.C. exemplarul original al acestui înscris, C.L.C. confirmă acest lucru și, totodată, afirmă că, după semnarea celor două exemplare ale înscrisului a procedat la restituirea lor apelantului pârât, care nu le semnase și care la aceea vreme era directorul general al SC A.L. IFN SA, pentru a fi semnate şi de către acesta,  ulterior fiindu-i comunicat, prin fax, un exemplar al înscrisului semnat de ambele părţi. Apelantul pârât susţine că ambele exemplare originale ale contractului de cesiune de acţiuni au fost depuse în arhiva SC A.L. IFN SA, dar în care acestea nu se regăsesc în prezent.

De asemenea, instanţa constată că, deşi apelantul pârât a înţeles să conteste doar conţinutul art. 3 din copia înscrisului denumit Contract de cesiune acţiuni nr. .../27.11.2009, cu privire la care susţine că are alt conţinut decât originalul acestuia, acesta nu arată în ce constă diferenţa dintre cele două înscrisuri şi nu depune la dosar, în sprijinul susţinerilor sale, cel puţin o copie certificată cu originalul a înscrisului contestat, în condiţiile în care cele două exemplare originale ale înscrisului s-au aflat la un moment dat în posesia sa. Mai mult, cuprinsul acestui articol a fost modificat prin Actul adiţional nr. 1/27.11.2009, act adiţional depus, de asemenea la dosar, în copie certificată conform cu originalul, care este recunoscut de către apelantul pârât, dar care, în opinia sa, ar trebui să primească o altă interpretare.

Prin urmare, în contextul celor reţinute şi având în vedere că restul clauzelor contractuale din înscrisul ce constă contractul de cesiune de acţiuni, privind transmiterea acţiunilor şi preţul acestora sunt recunoscute de către apelantul pârât, în speţă nu se justifică aplicarea sancţiunii de a nu se ţine seama de acest înscris.

În ceea ce priveşte excepţia de nulitate a contractului de cesiune de creanţă, încheiat între cedenta C.L.C. şi reclamanta SC A. SRL, pentru nerespectarea formei autentice ad validitatem a contractului de cesiune de creanţă, instanţa reţine, în primul rând, că excepţia invocată de către apelantul pârât are caracter absolut şi constituie un mijloc de apărare ce a fost invocat în condiţiile art. 478 alin. 2 Cod procedură civilă, respectiv prin cererea de apel.

Într-adevăr, prin Contractul de cesiune de creanţă legalizat de către BNP B.R.G. sub nr. .../12.11.2015, prin care intimata reclamantă SC A. SRL a dobândit creanţa, în sumă de 6.555.430 lei, pe care cedenta C.L.C. o deţinea împotriva apelantului pârât, s-a legitimat procesual activ, calitatea procesuală, conform dispoziţiilor art. 36 alin. 1 Cod procedură civilă, rezultând din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Împrejurarea că apelantul pârât a invocat la fond excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, în sprijinul acestei excepţii invocând nulitatea contractului de cesiune de creanţă pentru nerespectarea formei autentice, excepţie respinsă de către instanţa de fond prin Sentinţa civilă nr. 1019/29.11.2016, pronunţată în acest dosar şi neapelată de către apelantul pârât, nu constituie un impediment pentru invocarea excepţiei de nulitate, întrucât ceea ce s-a soluţionat de către judecătorul fondului, prin sentinţa menţionată, nu este excepţia de nulitate, caz în care s-ar fi impus atacarea sentinţei respective, ci excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, iar cu privire la soluţionarea acestei excepţii nu au fost formulate critici, prin cererea de apel.

Apoi, instanța reține că, în conformitate cu prevederile art. 1573 alin. 1 din Codul civil, creanţa este cedată prin simpla convenţie a cedentului şi a cesionarului, fără notificarea debitului. Însă, potrivit art. 1567 alin.2 din Codul civil, dacă cesiunea de creanţă este cu titlu gratuit, dispoziţiile art. 1573 alin.1 din Codul civil se completează în mod corespunzător cu cele în materie de donaţie. Dispozițiile în materie de donație, ce completează art. 1373 alin. 1 din Codul civil, sunt cele prevăzute de art. 1011 alin. 1, care preved că donaţia se încheie prin înscris autentic, sub sancţiunea nulităţii absolute.

Prin urmare, cesiunea de creanţă cu titlu gratuit trebuie să fie încheiată sub forma unui act autentic, forma autentică fiind prevăzută ad validitatem şi nu ad probationem, astfel cum se susţine de către intimata reclamantă.

Or, în speţă, prin Contractul de cesiune de creanţă legalizat sub nr. .../12.11.2015 de către BNP B.R.G., se prevede că reclamanta intimată SC A. SRL a dobândit, cu titlu gratuit, creanţa pe care cedenta C.L.C. o deţinea împotriva apelantului pârât, în sumă de 6.555.430 lei, astfel că, pentru a putea fi considerat valabil din punct de vedere al îndeplinirii cerințelor legale privind forma cerută de lege pentru încheierea lui, el trebuie să fie încheiat în formă autentică.

Cesiunea de creanţă este o convenţie cu regim juridic propriu, însă în funcţie de felul cesiunii, cu titlu gratuit sau oneros, ea îmbracă forma altui contract, respectiv forma contractului de donaţie, în cazul cesiunii cu titlu gratuit, şi forma contractului de vânzare cumpărare, în cazul cesiunii cu titlu oneros. Ceea ce s-a transmis în speță, prin cesiunea de creanţă încheiată între cedenta C.L.C. şi intimata reclamantă SC A. SRL, nu este contractul de cesiune de acţiuni, ci dreptul de creanţă care s-a născut în temeiul acestui contract, astfel încât, în ceea ce priveşte forma cesiunii de creanţă, nu prezintă relevanţă dispoziţiile legale care reglementează forma contractului de cesiune de acţiuni, ci caracterul oneros sau gratuit al cesiunii de creanţă.

De asemenea, instanţa reţine că nici ceea ce s-a statuat de către ÎCCJ - Secţia a II-a Civilă, prin Decizia nr. 1664/23.05.2012, invocată de către intimata apelantă, nu prezintă relevanţă în cauză, întrucât, pe de o parte, ea are în vedere un text de lege care nu este aplicabil speţei ( art. 1391 Cod civil de la 1865), iar, pe de altă parte, situaţia de fapt avută în vedere la pronunţarea acestei decizii, nu este similară celei din prezenta cauză, ÎCCJ având a analiza în ce măsură forma autentică cerută de legiuitor la constituirea unei ipoteci, contract accesoriu unui contract de credit bancar, afectează valabilitatea cesiunii de creanţă, în cazul în care nu a fost transmisă şi ipoteca.

Având în vedere considerentele expuse, instanţa a constatat că excepţia de nulitate a Contractului de cesiune de creanţă, legalizat sub nr. .../12.11.2015 de către BNP B.R.G., invocată de către apelantul pârât prin cererea de apel este întemeiată, astfel că, în baza art. 1247 alin. 1 raportat la art. 1246 alin. 1 din Codul civil, ea a fost admisă.

Pe cale de consecinţă, în baza art. 480 C.pr.civ., apelul declarat de pârâtul M.C.T. împotriva Sentinţei nr. 18/2018, pronunţate de Tribunalul Sibiu - Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă în dosarul nr. 3635/85/2015, a fost admis, iar sentinţa apelată a fost schimbată, în sensul respingerii acţiunii civile formulate de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâtului M.C.T.

Totodată, s-a înlăturat din sentinţa atacată dispoziţia de obligare a pârâtului la plata sumei de 6.555.430 lei, pretenţii - acţiuni plus dobânda legală la această sumă începând cu data introducerii acţiunii până la plata efectivă a sumei, precum şi dispoziţia de obligare a pârâtului la plata sumei de 69.159 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

A fost menținută dispoziţia privind soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

În temeiul art. 453 alin. 1 C.pr.civ., a fost obligată intimata SC A. SRL să plătească în favoarea apelantului suma de 9.191, reprezentând cheltuieli de judecată în apel, ce constau în taxă judiciară de timbru achitată până la data pronunţării deciziei.

Domenii speta

Spete similare