Actiunea pauliana sau revocatorie este acea actiune prin care creditorul cere desfiintarea pe cale judecatoreasca a actelor juridice încheiate de debitor în frauda intereselor sale.

Decizie 983 din 19.11.2014


DREPT CIVIL. – ACTIUNE PAULIANA. ART. 975 COD CIVIL

Actiunea pauliana sau revocatorie este acea actiune prin care creditorul cere desfiintarea pe cale judecatoreasca a actelor juridice încheiate de debitor în frauda intereselor sale.

Decizia civila nr. 983 /983-R din 19.11.2014

(dosar nr. 16912/271/2012*)

Prin Sentinta civila nr. 4460 din 28.03.2013 pronuntata de Judecatoria Oradea s-a admis actiunea civila formulata de reclamanta SC A. SRL – societate în insolventa, prin lichidator judiciar B. G. în contradictoriu cu pârâtele P. M.V. si P. M., s-a dispus revocarea contractului de vânzare-cumparare încheiat între cele doua pârâte si autentificat prin încheierea nr. 413/14.03.2011 emisa de BNP Ochis Lucia Doina si anularea încheierilor OCPI Bihor nr. 15405/2011 si nr. 15407/2011 si restabilirea situatiei anterioare de carte funciara, fara cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta de fond a retinut urmatoarele:

În fapt, prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 413/14.03.2011 de BNP Ochis Lucia Doina, pârâta de rândul 1 Popa Monica Vetuta a vândut mamei sale, pârâta de rândul 2 P. M., doua imobile: imobilul situat în Oradea, str. I. G., nr. 1, bl. S 60, ap. 54, judetul Bihor, înscris în CF indiv. nr. 157638-C1-U2 Oradea, cu nr. topo. 621/6/54, în natura reprezentând apartament compus din 1 camera cu dependinte si teren aferent în suprafata de 8,3 m.p. si imobilul situat în Oradea, str. Academiei, nr. 12, ap. 1, Judetul Bihor, înscris în CF nr. 16663 Oradea, cu nr. topo. 838/I, în natura reprezentând apartament în casa colectiva (filele 21-23).

Potrivit prevederilor contractuale, pretul total al vânzarii a fost stabilit la suma de 33.500 lei, iar vânzatoarea a declarat ca l-a primit integral de la cumparatoare în chiar ziua autentificarii actului la notar. În contact, s-a mai stipulat ca pârâta cumparatoare va intra în stapânirea de fapt si de drept a imobilelor începând cu ziua autentificarii actului la notar, data de la care va suporta toate taxele, impozitele si sarcinile publice aferente.

Prin Sentinta civila nr. 2338/F/13.10.2011, pronuntata de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 1554/111/2009, a fost admisa cererea formulata de lichidatorul judiciar B. G., pentru debitoarea SC A. SRL, in contradictoriu cu paratele SC V. SRL si pârâta de rândul 1 P. M. V. si s-a dispus anularea actului de vânzare-cumparare concretizat în factura nr. 1060/02.10.2009, având ca obiect autoturismul Peugeot 307, cu nr. de identificare WF33C9HYB84091233. Prin aceeasi hotarâre, pârâta de rândul 1 P. M. V. a fost obligata la restituirea autoturismului catre lichidatorul judiciar, în vederea valorificarii si acoperirii creantelor debitorului  SC A. SRL sau la achitarea contravalorii acestuia la pretul de piata de 28.200 lei (filele 9-10).

Sentinta civila nr. 2338/F/13.10.2011 a ramas irevocabila prin Decizia nr. 178/C/2012 – R din 08.03.2012 pronuntata de Curtea de Apel Oradea în acelasi dosar (filele 11-13).

Prin notificarea nr. 920/09.04.2012, lichidatorul judiciar a solicitat pârâtei de rândul 1 predarea autoturismului (filele 7-8). Însa, în contextul în care pârâta de rândul 1 nu s-a conformat hotarârii judecatoresti antementionate, lichidatorul judiciar a solicitat executarea silita a acesteia, fiind deschis dosarul executional nr. 3/2012 al BEJ Moza Gheorghe Sorin.

În urma demersurilor efectuate de executorul judecatoresc, s-a constatat ca pârâta de rândul 1 înstrainase autoturismul Peugeot 307 cu doar o luna anterior pronuntarii Sentintei civile nr. 2338/F/13.10.2011, prin contractul de vânzare-cumparare încheiat în 15.09.2011 (fila 14). De mentionat ca înstrainarea

autoturismului s-a efectuat catre SC M. F. SRL, societate al carei administrator si asociat unic era tocmai pârâta de rândul 1, P. M.Vetuta (dupa cum chiar aceasta a declarat prin raspunsul la întrebarea 3 la interogatoriu – fila 64).

În acest context, s-a încercat executarea silita a altor bunuri ale pârâtei de rândul 1, pentru recuperarea creantei de 28.200 lei, însa s-a constatat inexistenta unor astfel de bunuri, deoarece pârâta de rândul 1 înstrainase catre pârâta de rândul 2 cele doua imobile aflate în proprietatea sa.

Actiunea pauliana (revocatorie) confera creditorului dreptul de a-l împiedica pe debitorul sau sa-l prejudicieze prin acte frauduloase încheiate cu tertii, îndreptate împotriva interesului creditorului.

Constituind unul dintre mijloacele de protectie a creditorilor în vederea asigurarii posibilitatii realizarii integrale a dreptului lor de creanta, actiunea pauliana este admisibila în masura în care sunt întrunite mai multe conditii ce vizeaza dreptul de creanta al reclamantului, actul încheiat de catre debitor, frauda acestuia si complicitatea la frauda a tertului (art. 975 din Codul civil vechi, aplicabil în speta). Fiind vorba despre conditii distincte, ele urmeaza a fi analizate separat.

Referitor la prima conditie, trebuie precizat ca, avându-si fundamentul în dreptul de gaj general conferit de art. 1718 Cod civil vechi, actiunea pauliana urmareste asigurarea integritatii patrimoniului debitorului din momentul în care creditorul este îndreptatit sa-si valorifice creanta împotriva lui. Tocmai de aceea, în principiu, acesta trebuie sa detina o creanta certa, lichida, exigibila si anterioara actului juridic a carui revocare se solicita întrucât unul anterior nu este prejudiciabil sau fraudulos. În masura în care actul era deja încheiat si executat, valoarea economica a iesit în mod irevocabil din patrimoniul debitorului, astfel încât creditorul posterior stia sau putea sa afle ca respectiva valoare nu face parte din gajul lui general.

Cu toate acestea, în ipoteza în care, datorita specificului raporturilor juridice stabilite între parti, exista certitudinea ca în viitor reclamantul va avea calitatea de titular al unei creante certe, lichide si exigibile fata de pârât, conditia trebuie considerata ca fiind îndeplinita. Admiterea solutiei contrare ar permite ca un debitor de rea-credinta si care cunoaste anterior încheierii actului juridic fraudulos ca va avea o obligatie fata de un creditor sa procedeze la diminuarea patrimoniului sau tocmai pentru a împiedica îndestularea creditorilor.

Din aceasta perspectiva, reclamantul – creditor detine o creanta certa, lichida si exigibila, constatata prin titlul executoriu reprezentat de Sentinta civila nr. 2338/F/13.10.2011 pronuntata de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. 1554/111/2009.

Pe de alta parte, instanta a retinut ca, desi Sentinta civila nr. 2338/F/13.10.2011 din Dosarul nr. 1554/111/2009 a fost pronuntata ulterior încheierii contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 413/14.03.2011, actiunea care a facut obiectul dosarului mentionat a fost înregistrata de lichidatorul judiciar pe rolul Tribunalului Bihor pe data de 20.01.2011, prin urmare anterior înstrainarii imobilelor. Astfel, în paragraful 1 al considerentelor Sentintei civile nr. 2338/F/13.10.2011 se precizeaza ca actiunea a fost înregistrata la instanta ,,la data de 20.01.2011 (intitulata ,,precizari la cererea de anulare din 09.11.2010 a unor transferuri patrimoniale efectuate de debitor în dauna creditorilor de catre subdobânditor P. M. V.a autoturismului Peugeot 307’’).

Asadar, la data încheierii contractului de vânzare-cumparare, pârâta de rândul 1 fusese deja chemata în judecata de lichidatorul judiciar si aflase de pretentiile acestuia. Prin urmare, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumparare, pârâta P. M. V. cunostea ca în viitor lichidatorul judiciar poate avea calitatea de titular al unei creante certe, lichide si exigibile fata de ea.

Pârâta de rândul 1 a avut cunostinta deci de rezultatul pagubitor al contractului de vânzare-cumparare fata de creditorul sau. Anticipând rezultatul procesului care a facut obiectul Dosarului nr. 1554/111/2009, pârâta de rândul 1 a înstrainat cele doua imobile catre mama sa, în vârsta de 78 ani, pentru a preîntâmpina si împiedica o eventuala executare silita.

În al doilea rând, în ceea ce priveste actul încheiat, instanta retine ca, desi art. 975 din Codul civil vechi nu impune vreo conditie expresa, ea se deduce din reglementarile particulare ale actiunii pauliene instituite de art. 562 si 699 din acelasi Cod civil. Legea nu impune, însa, ca actul atacat sa fi dus la o însaracire a debitorului si sa-i fi cauzat acestuia starea de insolvabilitate sau sa-i fi agravat insolvabilitatea existenta, fiind suficient sa se înscrie în complexul cauzal ce a dus la instalarea ei.

Nu este necesara retinerea unui raport de cauzalitate între actul respectiv si starea de insolvabilitate, întrucât creditorul suporta efectele insolvabilitatii ulterior, când încearca sa-si valorifice creanta prin urmarirea bunurilor care se mai afla în gajul sau general. Numai în acel moment, constatând ca debitorul se afla în stare de insolvabilitate datorita actului de însaracire pe care l-a încheiat cu o terta persoana, va fi nevoit sa atace actul respectiv cu actiune pauliana pentru a-i deveni inopozabil si a-si realiza pe aceasta cale creanta.

În ceea ce priveste ultimele doua conditii de exercitare a actiunii pauliene – si anume, frauda debitorului si complicitatea la frauda a tertului dobânditor - , analiza lor se impune împreuna, întrucât vizeaza elementul volitiv al celor doua parti. Frauda nu trebuie sa îmbrace forma dolului, fiind suficient ca, în momentul încheierii actului juridic, debitorul sa cunoasca ca prin acest act îsi provoaca sau îsi agraveaza starea de insolvabilitate si, implicit, creeaza un prejudiciu creditorului sau. Frauda la care face trimitere art. 975 din Codul civil vechi nu presupune intentia speciala de a vatama, ci este una prin cunostinta prejudiciului. Raportat la pozitia tertului contractant, ea impune cunoasterea de catre el a respectivei împrejurari, fara a urmari în mod intentionat producerea efectului amintit.

Raportat la speta concreta dedusa judecatii, instanta a considerat ca, la momentul încheierii contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 413/14.03.2011 de BNP Ochis Lucia Doina, pârâta de rândul 1 cunostea în mod neîndoielnic situatia sa patrimoniala si faptul ca nu are posibilitatea reala sa stinga toate datoriile cu bunurile aflate în patrimoniul sau. Încheind contractul de vânzare-cumparare tocmai cu mama sa în vârsta de 78 ani, se poate trage concluzia, pe calea unei prezumtii simple, ca a urmarit scoaterea din patrimoniu a unor bunuri importante, pentru a împiedica reclamantul sa-si realizeze creanta.

De altfel, în materia insolventei, art. 84 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 prevede în mod expres ca, în cazul în care bunul a fost dobândit de catre un sot, ruda sau afin pâna la gradul al patrulea inclusiv al debitorului, se prezuma relativ ca dobânditorul a cunoscut ca transferul este susceptibil de a fi anulat. Ratiunile care au stat la baza instituirii acestei prezumtii subzista si în prezenta cauza, raportat la principiul ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet.

În ceea ce priveste complicitatea la frauda a tertului, în speta pârâta de rândul 2, P. M., instanta apreciaza ca aceasta a fost dovedita. Astfel, pârâta de rândul 2 este mama pârâtei de rândul 1, ceea ce înseamna ca avea cunostinta de actiunea introdusa de lichidatorul judiciar împotriva fiicei sale.

Mai mult, raportând pretul total al imobilelor inserat în contract, în cuantum de 33.500 lei, la pretul de piata al autoturismului – care a fost stabilit la suma de 28.200 lei, prin dispozitivul Sentintei civile nr. 2338/F/13.10.2011 -, instanta va considera neserios pretul contractual al imobilelor. Astfel, este absurd ca doua apartamente sa valoreze putin peste valoarea unui autoturism la o distanta de doar 6 luni. Mai mult, instanta constata ca cele doua imobile au fost evaluate de notarul public, în vederea taxarii, conform expertizei Camerei Notarilor Publici Oradea, la suma de 133.790 lei, o valoare de 4 ori mai mare decât pretul care fost inserat în contract (penultimul paragraf din contractul de vânzare-cumparare, fila 22).

Raportând pretul contractului la creanta stabilita de judecatorul sindic în favoarea reclamantului, rezulta cu certitudine ca transferarea din patrimoniu de catre pârâta de rândul 1 a celor doua imobile proprietatea sa a fost de natura sa contribuie la diminuarea semnificativa a activului sau patrimonial.

Pe de alta parte, nu exista nicio dovada certa ca pârâta de rândul 2 a încasat efectiv pretul contractului – suma de 33.500 lei – de la fiica sa. Instanta nu va aprecia relevante nici sustinerile pârâtei de rândul 2, care a raspuns la interogatoriu ca pretul contractului l-a dat fiicei sale, deoarece aceasta avea probleme financiare si, desi a ajutat-o cu diverse sume de bani de-a lungul timpului, mai avea si un fiu pe care nu vroia sa îl nedreptateasca, pentru acest motiv fiind încheiat contractul de vânzare-cumparare (filele 66-67). Instanta nu va considera verosimil un astfel de motiv al încheierii contractului, deoarece, dat fiind relatiile strânse de rudenie, pârâta de rândul 2 avea interes sa declare astfel.

Mai mult, desi partile au stipulat în contractul de vânzare-cumparare ca pârâta de rândul 2 va intra în stapânirea de fapt si de drept a imobilelor începând cu ziua autentificarii actului la notar, data de la care va suporta toate taxele, impozitele si sarcinile publice aferente, din interogatoriul luat pârâtelor reiese alta stare de fapt: pârâta de rândul 1 a continuat sa locuiasca în imobilul de pe str. Academiei si dupa încheierea contractului de vânzare-cumparare, unde, de altfel, locuieste si în prezent.

Asadar, este evidenta complicitatea la frauda a pârâtei de rândul 2 la încheierea contractului de vânzare-cumparare, aceasta având interes sa contribuie sau chiar sa provoace starea de insolvabilitate a fiicei ei, mai ales ca, dupa cum reiese din interogatoriile luate pârâtelor, pârâta de rândul 1 nu mai detine în proprietate niciun imobil – prin urmare, nu mai exista alte bunuri care sa poata fi executate silite pentru recuperarea creantei pentru care s-a început executarea silita.

În atare situatie, se impune desfiintarea contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 413/14.03.2011 de BNP Ochis Lucia Doina si repunerea partilor în situatia anterioara, în sensul reintrarii imobilelor în patrimoniul pârâtei de rândul 1, pentru recuperarea debitului de catre reclamant si continuarea executarii silite în dosarul executional

Fata de toate aceste considerente si având în vedere dispozitiile art. 975 din Codul civil vechi, instanta a admis actiunea, astfel cum a fost formulata.

Astfel, instanta a dispus revocarea contractului de vânzare-cumparare autentificat prin încheierea nr. 413/14.03.2011 emisa de BNP Ochis Lucia Doina.

Instanta a mai dispus anularea încheierilor OCPI Bihor nr. 15405/2011 si nr. 15407/2011 – aceasta fiind încheierile în baza carora imobilele au fost trecute în cartea funciara pe numele pârâtei de rândul 2 - si restabilirea situatiei anterioare de carte funciara.

Raportat la art. 274 Cod procedura civila, desi a constatat culpa procesuala a pârâtelor, instanta nu a acorda reclamantei cheltuieli de judecata, desi aceasta le-a solicitat, deoarece nu a depus niciun înscris justificativ la dosarul cauzei.

Împotriva acestei hotarâri, la data de 2.07.2013, în termen legal, a declarat recurs, recalificat în apel fata de valoarea imobilelor ce fac obiectul contractului atacat, pârâta P. M. V. solicitând schimbarea în totalitate a sentintei apelate în sensul respingerii cererii de chemare În judecata, cu cheltuieli de judecata.

Prin decizia civila nr. 120/A/14 aprilie 2014 pronuntata de Tribunalul Bihor s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta P. M. V., în contradictoriu cu intimatii P. M. si SC A. SRL ORADEA prin lichidator judiciar B.G., împotriva sentintei civile nr. 4460 din 28.03.2013 pronuntata de Judecatoria Oradea, care a fost pastrata în totalitate.

A fost obligata apelanta la cheltuieli de judecata în cuantum de 2.000 lei în favoarea intimatei SC A. SRL prin lichidator judiciar B.G..

Pentru a pronunta astfel, instanta de fond a avut în vedere urmatoarele considerente:

Situatia de fapt si de drept în cauza a fost în mod corect retinuta de catre instanta de fond, solutia de admitere a actiunii pauliene fiind corecta în raport de aceasta, fiind îndeplinite toate conditiile cerute de lege.

Cu privire la solvabilitatea debitorului, criticile apelantei sunt nefondate. Aceasta si-a înstrainat toate bunurile mobile si imobile, aceasta avea contract de munca la SC M. F. SRL, care dupa primirea adresei de poprire a comunicat executorului ca a încetat calitatea de salariat, fiind doar administrator fara remuneratie si nu are bunuri mobile sau imobile care sa poata fi executate silit. Societatea în cauza este o societate intuitu personae, cu raspundere limitata, iar majorarea de capital social a avut loc în timp ce se efectuau demersurile pentru executarea silita, partile sociale noi fiind obtinute prin compensarea unor creante ale asociatei – apelanta în speta fata de societate. Dividendele obtinute de un asociat din societate pot fi poprite, însa în speta acestea nu au existat, nefacându-se nicio dovada ca s-au repartizat dividende sau ca firma ar fi avut profit, mai ales ca societatea comunicat la înfiintarea popririi ca nu datoreaza debitoarei sume de bani si nu a înfiintat poprirea. Ca atare, existenta partilor sociale nu face vreo dovada a solvabilitatii debitoarei. Oricum, aceasta, în conditiile în care afirma ca este de buna credinta, ar fi putut  restitui autoturismul sau achita contravaloarea acestuia de buna voie, daca ar fi încasat dividende.

Sustinerile apelantei privind inexistenta creantei certe, lichide si exigibile la data încheierii actului atacat nu pot fi avute în vedere, deoarece la momentul încheierii actului atacat creanta exista, chiar daca aceasta nu era constatata prin titlul executoriu, în speta hotarârea judecatoreasca si, oricum, actiunea pauliana poate fi exercitata si atunci când debitorul încheie actul fraudulos cu scopul de a prejudicia un creditor viitor. În speta, înstrainarea a avut loc pe parcursul procesului finalizat prin sentinta ce constituie titlul executoriu. Raportat la reaua credinta retinuta în sentinta respectiva în sarcina pârâtei la momentul dobândirii autoturismului, aceasta nu se poate apara sustinând ca nu a avut previziunea ca cererea va fi admisa, fiind evident ca a prevazut solutia ce urma a fi pronuntata, de vreme ce sub durata procesului si-a înstrainat toate bunurile, iar faptul ca înstrainarea imobilelor s-a facut înainte de înstrainarea bunului litigios nu poate constitui un element de retinere a bunei credinte la momentul primei vânzari.

Nu poate fi primita nici apararea apelantei ca admiterea actiunii pauliene ar fi împiedicata de faptul ca obligatia de restituire a valorii de circulatie a autoturismului este doar una subsidiara, obligatia principala fiind de predare în natura a acestui autoturism. În speta, obligatia principala nu poate fi executata deoarece apelanta a înstrainat autoturismul, deci nu mai este proprietara acestuia, înstrainarea bunului litigios nefiind o dovada a bunei credinte, asa cum sustine apelanta, astfel ca titularul dreptului de creanta are dreptul de a trece la executarea obligatiei subsidiare. Atacarea cu actiune pauliana a noului act de înstrainare a autoturismului ar constitui o cerinta excesiva pentru lichidator si o sarcina disproportionata suportata de creditorii societatii în lichidare, în conditiile în care pâna la acest act, începând cu anul 2009 au mai fost facute 3 înstrainari frauduloase succesive care au fost atacate si anulate pe rând, astfel ca pâna la o eventuala finalizare a anularii celei de-a 4-a înstrainari succesive, bunul s-ar putea sa nu mai aiba nicio valoare sau valoarea sa fie mult diminuata, astfel ca readucerea acestuia în patrimoniul vânzatorului initial ar fi lipsita de interes si inutila pentru creditori.

Faptul ca societatea în lichidare ar fi înstrainat si alte autoturisme iar lichidatorul nu ar fi solicitat revocarea acelor vânzari, este o împrejurare straina de prezenta cauza si nu poate duce la respingerea actiunii fata de materialul probator din prezentul dosar.

În ce priveste complicitatea la frauda a cumparatorului, criticile apelantei sunt de asemenea nefondate. Chiar daca cumparatoarea sustine si a declarat si în fata notarului ca a achitat pretul convenit, asa cum în mod corect a retinut prima instanta, în speta plata pretului nu este dovedita si, oricum, si daca pretul ar fi fost platit, actul tot este fraudulos, prin cuantumul pretului, de 4 ori mai mic decât valoarea de circulatie rezultata din expertiza Camerei Notarilor Publici Oradea. Faptul ca imobilele au fost vândute mamei vânzatoarei, în vârsta de 78 de ani, care nu locuieste si nu a locuit niciodata in Oradea, ca dupa cumparare aceasta nu a intrat niciodata în posesia imobilelor, ca vânzatoarea a continuat sa locuiasca în unul dintre imobile si sa achite impozitele si cheltuielile de întretinere pentru imobile constituie elemente suficiente pentru retinerea complicitatii cumparatoarei, raporturile complexe de familie invocate de apelanta, nefiind nici credibile nici dovedite altfel decât prin sustinerile apelantei si ale mamei sale, care evident au interes comun. Un alt element relevant pentru retinerea complicitatii cumparatoarei îl reprezinta si împrejurarea recunoscuta de catre pârâte la interogatoriu ca unul dintre imobilele în litigiu a si fost înstrainat catre un tert înainte de Craciunul anului 2012, deci sub durata prezentului proces, astfel ca si în urma admiterii prezentei actiuni acesta nu s-ar mai întoarce în patrimoniul apelantei decât daca si actul subsecvent ar fi atacat si s-ar obtine anularea acestuia.

De altfel, cumparatoarea, care ar fi cea mai prejudiciata prin anularea contractului, întrucât ar pierde imobilele dobândite la un pret foarte mic raportat la valoarea acestora, nu a atacat hotarârea pronuntata.

Fata de cele retinute, tribunalul, în baza art, 295 c.pr.civ., a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanta P. M. V. în contradictoriu cu intimatele SC A. SRL – societate în insolventa, prin lichidator judiciar B. G. si P. M., împotriva sentintei civile nr. 4460 din 28.03.2013 a Judecatoriei Oradea, pastrând-o în totalitate.

În baza art. 274 c.pr.civ., a fost obligata apelanta la 2000 lei cheltuieli de judecata în apel în favoarea intimatei SC A. SRL – societate în insolventa, prin lichidator judiciar B. G., reprezentând onorariu avocatial, justificat cu chitanta nr. 138/1.02.2014, anexata la împuternicirea  avocatiala depusa de reprezentantul intimatei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta – recurenta P. M.V., solicitând modificarea hotarârii atacate, prin admiterea apelului si schimbarea sentintei apelate în sensul respingerii cererii de chemare în judecata ca nefondata.

În cuprinsul cererii de recurs sunt formulate urmatoarele critici:

-în cauza nu sunt îndeplinite niciuna din conditiile de admisibilitate ale actiunii pauliene: astfel, dupa cum rezulta din actul constitutiv actualizat al SC „M. F. ”SRL, recurenta este asociat unic al societatii, care are un capital de 218.480 lei, ori, partile sociale pot fi executate silit prin poprire, creditorul având posibilitatea sa-si valorifice creanta; instanta de apel face confuzie între partile sociale si dividendele societatii; în speta, partile sociale se circumscriu capitalul de 218.480 lei si nicidecum profitului societatii, astfel încât pot fi executate silit; instanta de apel a apreciat ca de fapt creanta exista, desi nu era constatata printr-un titlu executoriu, reclamanta având însa previziunea de a cunoaste ca va cadea în pretentii; aceasta interpretare nu poate fi însa sub nici o forma retinuta; astfel, în ipoteza în care creanta ar fi existat creditorul ar fi putut sa si-o valorifice la acel moment; pe de alta parte, în ceea ce priveste previzibilitatea pe care o putea avea, se arata ca, desi, conditia este îndeplinita si în situatia în care creanta este ulterioara actului atacat, cu conditia certitudinii ca acesta se va produce, prin simplul fapt al receptiei unei citatii, petenta nu avea posibilitatea de a cunoaste ca va cadea în pretentii; în ceea ce priveste frauda debitorului, se apreciaza ca, atitudinea subiectiva trebuie raportata la momentul încheierii actului pretins fraudulos si nicidecum la un moment ulterior, în sens contrar s-ar ajunge la situatii total inechitabile, în care s-ar anula acte în baza unor datorii eventuale incerte; în fine, în ceea ce priveste complicitatea la frauda a tertului dobânditor, se arata ca, desi actul a fost încheiat cu mama petentei, acest lucru s-a realizat în conditii de legalitate în fata notarului public; întrucât petenta nu avea cunostinta despre faptul ca va cadea în pretentii, cu atât mai putin probabil era ca tertul sa fi avut cunostinta despre acest fapt; referitor la caracterul derizoriu al pretului, partile unui contract sunt libere sa-l stabileasca în cuantumul pe care îl doresc; astfel ca actul, fiind autentic, acest aspect nu poate fi contestat.

În drept invoca dispozitiile art. 304 pct. 9  Cod procedura civila.

Prin întâmpinarea depusa la dosar, intimata SC „A.”SRL Oradea a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecata, apreciind ca situatia de fapt si de drept în cauza a fost corect retinuta de instanta de fond, fiind îndeplinite toate conditiile cerute de art. 975 din Vechiul Cod civil.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum si din oficiu, conform art. 306 Cod procedura civila, Curtea retine urmatoarele:

Criticile formulate de recurenta vizând neîndeplinirea conditiilor de admisibilitate ale actiunii pauliene sunt nefondate.

Actiunea pauliana sau revocatorie este acea actiune prin care creditorul cere desfiintarea pe cale judecatoreasca a actelor juridice încheiate de debitor în frauda intereselor sale.

Referitor la conditiile de admisibilitate, una dintre acestea o constituie crearea unui prejudiciu creditorului prin actul atacat, prejudicierea concretizându-se în faptul ca prin actele juridice încheiate, debitorul îsi creeaza sau îsi agraveaza starea de insolvabilitate.

În acest sens este gresita sustinerea recurentei potrivit careia reclamanta – creditoare avea posibilitatea sa-si valorifice creanta prin poprirea partilor sociale pe care pârâta – recurenta le detinea la SC „M. F.”SRL.

Astfel, dispozitiile art. 66 din Legea nr. 31/1990 prevad ca pe durata societatii, creditorii asociatului pot sa-si exercite drepturile lor numai asupra partii din beneficiile cuvenite asociatului dupa bilantul contabil, iar dupa dizolvarea societatii, asupra partii ce i s-ar cuveni prin lichidare.

Prin urmare, o eventuala poprire s-ar putea înfiinta numai asupra partilor ce s-ar cuveni asociatilor  în urma lichidarii nu si asupra partilor sociale pe care acestia le detin, opinie consacrata si în doctrina, respectiv jurisprudenta.

O alta conditie de admisibilitate vizeaza existenta unei creante certe, lichide si exigibile din partea creditorului, anterioare actului atacat, precum si frauda debitorului.

Este adevarat ca, în principiu, un act juridic nu poate interesa decât pe creditorii prezenti nu si pe cei viitori.

Cu toate acestea, în doctrina si jurisprudenta, s-a decis ca atunci când debitorul încheie un act fraudulos cu scopul de a prejudicia un creditor viitor, acesta poate ataca actul respectiv chiar daca este vorba despre un act încheiat anterior nasterii dreptului de creanta.

În cauza, înstrainarea a avut loc pe parcursul procesului, finalizat prin hotarârea judecatoreasca ce constituie titlu executoriu, fiind evident faptul ca debitoarea a prevazut solutia ce urma a fi pronuntata, câta vreme pe durata procesului si-a înstrainat toate bunurile.

Mai mult de atât, în literatura de specialitate s-a exprimat  parerea ca pentru exercitarea actiunii pauliene nu este necesar nici macar ca respectivul creditor sa aiba un titlu executoriu prin care sa-i fie constatata creanta, deoarece o astfel de actiune nu este un act de executare, ci o revocare a unui act prin care se fraudeaza dreptul de gaj general al creditorilor chirografari si ea se intenteaza împotriva unui tert care a profitat de acest act.

În fine, în ceea ce priveste complicitatea la frauda a tertului dobânditor aceasta a fost pe deplin dovedita.

Faptul ca actul de înstrainare a fost încheiat în fata unui notar nu înseamna ca acesta nu poate fi contestat sub aspectul seriozitatii pretului, respectiv al intentiei reale a partilor.

Nu poate fi retinuta nici apararea debitoarei, potrivit careia aceasta este în masura sa execute benevol obligatia de restituire a autoturismului stabilita ca obligatie principala prin titlu executoriu, câta vreme din actele dosarului rezulta ca recurenta a înstrainat autoturismul (fila 14 dosar de fond), prin urmare nu mai este proprietara acestuia, fiind radiat din evidenta prin transfer de proprietate (fila 63 dosar de fond), astfel ca în aceste conditii debitorul este îndreptatit sa procedeze la executarea obligatiei subsidiare.

Fata de considerentele ce preced, Curtea apreciaza ca nefondat recursul si, pe cale de consecinta urmeaza sa-l respinga în temeiul art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 316 si 296 Cod procedura civila.

În baza art. 274 Cod procedura civila, urmeaza a fi obligata recurenta sa-i plateasca intimatei SC „A.” SRL Oradea, suma de 2000 lei cheltuieli de judecata în recurs, reprezentând onorar avocatial.