Legalitate acte de urmărire penală realizate de lucrători de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție în alte cauze decât cele la care face referire o.u.g. 120/2005.

- art. 201 Cod procedură penală

1. Delegarea este activitatea procesuală prin care un organ judiciar încredinţează dreptul de efectuare a unui act procedural privind anumite mijloace de probă, pe care nu le poate efectua nemijlocit, unui organ ierarhic inferior, competent teritorial, ce nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege privind competenţa funcţională de realizare a acelui act. Prin urmare, acționând în baza delegării, organul judiciar nu o face în baza unei competențe proprii ci a unei competențe delegate, aparținând organului judiciar care a dispus efectuarea respectivului act procedural.

2. O.U.G. nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei Generale Anticorupţie conferă o competență exclusivă acesteia de a cerceta infracțiunile de corupție comise de personalul Ministerului Afacerilor Interne, nicio altă structură aparținând poliției judiciare nefiind competentă să efectueze cercetări cu privire la faptele de corupție săvârșite de această categorie de persoane. Pe de altă parte însă, competența Direcției Generale Anticorupție nu este limitată la această categorie de fapte. Lucrătorii Direcției Generale Anticorupție nu își pierd calitatea de polițiști de poliție judiciară, calitate în care sunt competenți să efectueze acte de cercetare penală cu privire la orice faptă sau persoană în cazul în care sunt delegați prin ordonanța procurorului competent.

Prin rechizitoriul întocmit la 12.10.2018 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 35 alin.1 Cod penal. (3 acte materiale).

În faza de cameră preliminară inculpatul a invocat, printre altele, nulitatea tuturor actelor – declarații de martori, transcrieri imagini video de pe camerele de supraveghere, ridicarea suporturilor video, procesele-verbale referitoare la imaginile ridicate, precum şi planşele fotografice aferente – realizate de ofițeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul MAI, apreciind ca aceștia nu aveau competența de a realiza acte în prezenta cauză.

În motivarea excepției ridicate s-a arătat faptul că, potrivit art. 10 alin. 4 din O.U.G. nr. 30/2007, Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul M.A.I este specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu al acestui minister şi desfăşoară o activitate de strictă specialitate, ce se subsumează atribuţiei M.A.I..

În această cauză, fiind vorba despre o infracţiune de corupţie, urmărirea penală trebuia efectuată în mod obligatoriu de către procuror. Or, în speță, procurorul a dispus, prin ordonanţă, ca Serviciul Judeţean Anticorupţie B. să procedeze la audierea unor martori, martori denunţători etc., deşi nu putea delega aceste atribuţii.

A precizat inculpatul A. că, având în vedere atribuţiile stabilite prin Legea  nr. 161/2005, dar şi decizia CCR nr. 674/17.11.2016, se poate observa o extindere nejustificată a competenţei Direcţiei Generale Anticorupţie, în sensul instrumentării de către această structură a unor fapte săvârşite de persoane care nu fac parte din MAI.

Analizând această cerere, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Brașov a arătat că atribuţiile Direcţiei Generale Anticorupţie sunt detaliate în art. 14 alin. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare al acesteia, direcţia indicată având printre atribuţiile principale aceea de a desfăşura activităţi de cercetare penală, în baza ordonanţei de delegare emise de procuror, în conformitate cu prevederile legale.

Potrivit art. 55 Cod procedură penală organele de urmărire penală sunt procurorul, organele de cercetare penală ale poliției judiciare și organele de cercetare penală speciale. 

Potrivit art.1 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.305 din 24 aprilie 2014, poliția judiciară este organizată și funcționează în cadrul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne, iar, potrivit art. 4 din același act normativ, organele de cercetare ale poliției judiciare sunt organizate și funcționează în structura aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne, în structura Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române și a unităților teritoriale ale acestora.

Se mai observă că organele de cercetare penală din cadrul Direcției Generale Anticorupție își desfășoară activitatea de urmărire penală sub conducerea și supravegherea procurorului, potrivit art. 55 alin.(6) Cod procedură penală.

În prezenta cauză, prin ordonanţa emisă la data de 19.10.2017, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov a dispus, după începerea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită prevăzute de art. 290 alin 1 Cod penal (2 fapte), delegarea organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie B. în vederea efectuării actelor procedurale arătate expres în cuprinsul ordonanţei.

În baza ordonanţei de delegare, organul de cercetare penală a ridicat de la OCPI suporţii optici care au fost ulterior înregistrați la DGA – Serviciul Județean Anticorupție B. și a redat în procesele-verbale întocmite la data de 23.10.2017, 02.11.2017, 07.11.2017 (la care a ataşat planşele conţinând imagini relevante) aspectele rezultate în urma vizionării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. Apoi, la data de 26 octombrie 2017 a procedat la audierea în calitate de martori a denunţătoarei C., a numiților  D. , E., a denunţătorului F. şi a numitului G..

A constatat că denunţătorii C. şi H. au fost reaudiaţi de procuror la data de 06.11.2017, în virtutea atribuţiilor sale de efectuare a urmăririi penale proprii, ulterior fiind audiaţi, după aducerea la cunoştinţă a drepturilor procesuale, şi martorii I. (13.11.2017), J. (10.10.2018).

Astfel, s-a reţinut că fiind vorba de o infracţiune de corupţie dintre cele prevăzute la art.289 - 294 Cod penal, urmărirea penală s-a efectuat în prezenta cauză de către procuror cu respectarea dispoziţiilor art. 56 alin. 3 lit. b) teza finală Cod procedură penală.

În cazul urmăririi proprii anumite acte de urmărire penală sau efectuarea unor procedee probatorii pot fi delegate de procuror, prin ordonanţă, organelor de cercetare penală. Judecătorul a reţinut că ordonanţa de delegare a fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art.286 Cod procedură penală şi a constatat că ar fi fost de discutat incidenţa dispoziţiilor privind nulitatea relativă numai în situaţia delegării în ansamblu a urmăririi penale, ceea ce nu este cazul nu prezenta cauză.

În raport de acestea, a respins cererea inculpatului privind constatarea nulității actelor invocate și, subsecvent, excluderea probelor derivând din acestea, apreciind că au fost respectate dispozițiile legale privind competența organelor de urmărire penală.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul A..

În motivarea scrisă a contestaţiei precum şi în susţinerea orală a acesteia au fost reluate criticile formulate în fond cu privire la nelegalitatea urmăririi penale, făcându-se referire la încălcarea dispoziţiilor art. 280-282 Cod procedură penală  prin faptul că procurorul a dispus ca Serviciul Județean Anticorupţie B. să procedeze la audierea unor martori şi extragerea unor fotografii din sistemul video al OCPI B..

Contestatorul a susţinut, în plus faţă de argumentele expuse în cuprinsul încheierii contestate, că Direcţia Generală Anticorupţie are competenţa exclusivă de a efectua acte de urmărire penală cu privire la personalul din cadrul MAI, această competenţă neputând fi extinsă prin lege şi la alte persoane care nu fac parte din structura MAI. Prin urmare, încălcarea dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi cea după calitatea persoanei atrage nulitatea absolută a tuturor actelor de urmărire penală.

Analizând contestaţia formulată, Curtea a constatat că aceasta este nefondată, arătând următoarele:

Dosarul de urmărire penală nr. […]/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, vizându-l pe inculpatul A., are ca obiect săvârşirea infracţiunii de dare de mită prev. de art. 290 Cod penal, împrejurare în raport de care sunt aplicabile dispoziţiile art. 56 alin. 3 lit. b1 Cod procedură penală  în conformitate cu care urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror.

Aceste dispoziţii legale au fost respectate în prezenta cauză, procurorul fiind cel care a realizat, personal, cvasitotalitatea actelor realizate în cauză.

Este adevărat că au existat acte care au fost realizate de Serviciul Judeţean Anticorupţie B., respectiv audierea martorilor C., F., D., E., G. (la data de 26.10.2017), precum şi întocmirea unor procese-verbale privind vizionarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere (acte realizate în noiembrie 2017).

Însă, ceea ce contestatorul ignoră este faptul că aceste acte nu au fost realizate în baza unei competenţe recunoscute Serviciului Judeţean Anticorupţie B. ci a unei competenţe delegate de către procuror. Astfel, la data de 19.10.2017, prin ordonanţă, procurorul a dispus, în baza art. 201 Cod procedură penală delegarea organelor de cercetare penală din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie B. – comisar de poliţie K., în vederea ridicării de la OCPI a filmărilor înregistrate de camerele de supraveghere şi a oricăror acte procedurale a căror necesitate rezultă din cercetări. În baza acestei ordonanţe au fost realizate actele indicate mai sus.

Or, după cum prevede art. 201 Cod procedură penală organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune efectuarea unui act de procedură şi prin delegare. Delegarea poate fi dată numai unui organ sau unei instanţe ierarhic inferioare. Deci, ceea ce este esenţial instituţiei delegării, este faptul că aceasta funcţionează pe verticală, între instanţe sau organe de urmărire penală de grade diferite, de la unul cu grad superior la cel inferior, spre deosebire de comisia rogatorie care presupune competenţe egale funcţional şi material, diferenţa fiind dată doar de competenţa teritorială. În cazul delegării, fiind vorba de organe cu grad diferit, intervine în mod natural şi o diferenţă a competenţei materiale şi funcţionale. Într-o astfel de situaţie, organul inferior nu acţionează în baza unei competenţe proprii (pentru că nici nu o are, ca regulă) ci a unei competenţe delegate de către organul superior, competent.

În acest sens au fost exprimate opiniile şi în doctrină, arătându-se că delegarea este activitatea procesuală prin care un organ de urmărire penală…încredinţează dreptul de efectuare a unui act procedural privind anumite mijloace de probă, pe care nu le poate efectua nemijlocit, unui organ ierarhic inferior, competent teritorial, sau unui alt organ judiciar ce nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege privind competenţa funcţională…organul judiciar căruia i se deleagă efectuarea unui act procedural are competenţa teritorială de a efectua actul, fără a avea însă competenţa funcţională de îndeplinire a acestuia. (în acest sens, Mihail Udroiu, Procedură penală. Partea generală, ed. 4, Editura C.H.Beck)

Pe cale de consecinţă, chiar şi în măsura în care s-ar adopta teza propusă de contestator privind existenţa unei competenţe exclusive a Direcţiei Generale Anticorupţie de a participa la investigarea infracţiunilor de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000 săvârşirea de personalul din cadrul MAI, realizarea unor acte în cauze cu o altă natură, atunci când o face în baza unei ordonanţe de delegare nu constituie o încălcare a nici unei dispoziţii legale, astfel că nu se poate vorbi de o nulitate a actelor realizate.

Pe de altă parte, Curtea a arătat că împărtăşeşte considerentele vizând faptul că poliţiştii care fac parte din Direcţia Generală Anticorupţie reprezintă organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare, în sensul prevăzut de art. 55 Cod procedură penală şi art. 1 din Legea nr. 364/2004, Direcţia fiind o structură specializată a MAI, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 1 alin. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Direcţiei Generale Anticorupţie adoptat prin ordinul MAI nr. 158/2017. În această calitate – de poliţie judiciară – îi sunt aplicabile dispoziţiile generale, respectiv art. 57 alin. 1 Cod procedură penală în conformitate cu care efectuează acte de  urmărire penală pentru orice infracţiune care nu este dată, prin lege, în competenţa organelor de cercetare speciale sau procurorului, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Prin urmare, Codul de procedură penală român prevede că actele de urmărire penală se realizează de procuror, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare speciale iar regulile de competenţă vizează delimitarea competenţelor acestora, conform art. 56 şi 57 Cod procedură penală. Organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare au deci o competenţă generală, putând realiza orice fel de acte, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa procurorului şi organelor de cercetare specială.

Faptul că, prin ordine şi regulamente, s-a stabilit şi o competenţă specializată a unora dintre aceste domenii nu înseamnă că nu au dreptul de a realiza acte şi în alte materii, în baza acestei competenţe generale. Textul legal trebuie înțeles în sensul că O.U.G. nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei Generale Anticorupţie conferă o competență exclusivă acesteia de a cerceta infracțiunile de corupție comise de personalul ministerului sus-menționat. Altfel spus, nicio altă structură aparținând poliției judiciare nu este competentă să efectueze cercetări cu privire la faptele de corupție săvârșite de către aceste persoane. Competența Direcției Generale Anticorupție nu este însă limitativă. Altfel spus, reciproca nu este valabilă: lucrătorii Direcției Generale Anticorupție nu își pierd calitatea de polițiști de poliție judiciară, calitate în care sunt competenți să efectueze acte de cercetare penală cu privire la orice faptă sau persoană în cazul în care sunt delegați prin ordonanța procurorului competent. Ofițerul de poliție judiciară care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Generale Anticorupție, independent de instituția în cadrul căreia funcționează, având avizul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, își păstrează calitatea de polițist de poliție judiciară și nici nu se transformă, prin apartenența la această structură, într-un organ de cercetare penală specială.

Nu în ultimul rând, în legătură cu susţinerea contestatorului că procurorul nu ar putea să delege efectuarea unor acte de urmărire penală în situaţia în care este vorba de o cauză în care urmărirea penală se efectuează de procuror, Curtea a constatat că este neîntemeiată având în vedere dispoziţiile art. 200 alin. 2 Cod procedură penală, aplicabil în mod corespunzător şi în procedura delegării, care indică acele acte sau măsuri care nu pot forma obiectul comisiei rogatorii, respectiv delegării. După cum a arătat şi instanţa de fond, singura problemă ar exista în situaţia în care procurorul a delegat efectuarea tuturor actelor sau a majorităţii, însă nu este cazul în prezenta speţă.

Faţă de toate cele expuse, Curtea a constatat că nu au fost încălcate dispoziţii legale privind competenţa, împrejurare în raport de care nu există o nulitate (absolută sau relativă) a actelor realizate în cauză de poliţişti din cadrul Serviciului Județean Anticorupție.

Domenii speta

Spete similare