Recuzarea judecătorului. Vizualizarea de către judecător a unui înscris care nu a fost depus ca probă la dosar.

- art. 64 alin. 1 lit. f, art. 67 Cod procedură penală

Modul în care sunt administrate probele în cadrul cercetării judecătoreşti, precum şi admiterea sau respingerea de către judecător a unor cereri ale părţilor nu pot constitui temeiuri de recuzare a acestuia, decât în cazul în care motivarea acestor soluţii ar fi una care ar vădi imparţialitatea judecătorului. Altfel, nemulţumirea părţilor sau a procurorului cu privire la soluţia de admitere sau de respingere a unor cereri formulate în cauză nu poate fi invocată decât în calea de atac prevăzută de lege.

Constată că prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Braşov la data de 14.03.2019 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov a formulat o cerere de recuzare a doamnei judecător A., în cauza nr. […] a Curţii de Apel Braşov.

În fapt, în cererea de recuzare se arată că la data de 18.02.2019 a avut loc un termen de judecată în dosarul mai sus indicat, termen acordat, aşa cum reiese din încheierea de şedinţă anterioară, pentru a se discuta cererea în probaţiune formulată de către inculpatele  B. şi C prin avocat ales D., cerere care a fost depusă la dosar la termenul de judecată anterior. Totodată, la termenul anterior i s-a pus în vedere apărătorului inculpatului E. să depună, în scris, obiecţiunile pe care înţelege să le formuleze relativ la răspunsul depus la dosar de către Ministerul Public cu privire la eventualele relaţii cu alte instituţii (Serviciul Român de Informaţii), derulate în faza de urmărire penală.

În speţă, la solicitarea aceluiaşi avocat, instanţa a apreciat necesar a se face o adresă la DNA - Serviciul Teritorial Braşov prin care această unitate de parchet să indice, în concret şi punctual, dacă a existat o colaborare cu SRI, în ce a constat aceasta, în ce s-a concretizat aceasta, etc., aceste verificări fiind admise de către instanţa de judecată în vederea aprecierii legalităţii modului de administrare a probatoriului în faza de urmărire penală.

Faţă de această dispoziţie a instanţei, în ziua de vineri 15.02.2019, în a doua parte a programului de lucru, inculpatul E., prin avocat F., a depus la dosarul cauzei obiecţiuni la adresa de răspuns a DNA ST Braşov, în cuprinsul acestora formulând totodată noi cereri în probaţiune, respectiv adresă la Serviciul Român de Informaţii, şi adresă de revenire la DNA - ST Braşov.

La termenul de judecată din data de 18.02.2019 instanţa de judecată a acordat cuvântul d-lui avocat F. cu privire la înscrisul depus la dosar. Parchetul consideră că în susţinerea cererilor şi obiecţiunilor expuse, d-1 avocat F. a apelat la o manieră neprocedurală, manieră uzitată în scopul de a convinge instanţa cu privire la o pretinsă conduită nelegală a organelor de urmărire penală din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov.

Astfel, acesta a cerut permisiunea instanţei să prezinte doar judecătorului cauzei, cu precizarea expresă de a nu fi adus la cunoştinţa reprezentantului Ministerului Public, un înscris despre care a afirmat că reprezintă o declaraţie dată de un martor, angajat al Serviciului Român de Informaţii, într-un alt dosar în care s-ar efectua cercetări penale cu privire la modalitatea în care ofiţerii de poliţie din cadrul DNA - Serviciului Teritorial Braşov au înţeles să-şi desfăşoare activitatea de urmărire penală, cu referire la modul în care se desfăşura în realitate colaborarea dintre acest serviciu şi SRI.

Această solicitare a d-lui avocat a fost admisă de către instanţa de judecată fără a fi pusă în discuţia contradictorie a părţilor şi a Ministerului Public. În consecinţă înscrisul a fost studiat de către instanţă şi ulterior restituit d-lui avocat.

Cu privire la obiecţiunile şi cererile astfel formulate de către apărător instanţa a dat cuvântul apărătorilor celorlalţi inculpaţi şi ulterior Ministerului Public.

Având cuvântul, reprezentanta Ministerului Public a arătat, pe de o parte, faptul că în raport de data când s-a depus la dosar cererea, nu a avut suficient timp pentru a o studia şi pentru a-şi exprima un punct de vedere, sens în care a solicitat acordarea unui termen, iar pe de altă parte, faţă de maniera în care d-1 avocat a înţeles să-şi susţină cererea în faţa instanţei, reprezentanta Ministerului Public a invocat o încălcare a principiului contradictorialităţi raportat la prezentarea acelui înscris doar instanţei, sens în care a solicitat să i se pună în vedere acestuia să-i prezinte înscrisul pentru a lua cunoştinţă şi Ministerul Public de conţinutul lui şi pentru a putea formula concluzii în cauză.

Faţă de solicitarea de acordare a unui termen în vederea studierii notei depuse la dosar abia în a doua parte a zilei ziua de vineri 15.02.2019, motivat şi de faptul că nici instanţa nu a avut timp suficient pentru a o studia, a fost admisă cererea de acordare a unui termen.

Cu privire însă la solicitarea de a-i pune în vedere apărătorului să prezinte înscrisul şi reprezentantei Ministerului Public, de care dl avocat a înţeles să se folosească, în probaţiune, prin prezentarea acestuia spre studiu instanţei de judecată la momentul susţinerii orale a cererilor formulate, instanţa nu s-a pronunţat.

Faţă de această situaţie, la acelaşi termen, după ce au mai avut loc discuţii pe tema cererilor în probaţiune formulate pentru inculpatele B. şi C. strict cu privire la măsurile de supraveghere dispuse în cauză (în condiţiile în care restul discuţiilor pe alte cereri de probe formulate de către aceleaşi inculpate au fost prorogate de către instanţă pe motiv că aspectele de legalitate a administrării probelor se impun a fi analizate cu prioritate), reprezentanta Ministrului Public a adus la cunoştinţa instanţei faptul că nu i-a fost prezentat acel înscris în probaţiune, iar instanţa a precizat că are obligaţia de confidenţialitate şi că rămâne Ia latitudinea avocatului dacă doreşte să prezinte înscrisul.

În raport de aspectele arătate mai sus, procurorul apreciază că la acest moment există suspiciunea rezonabilă că imparţialitatea judecătorului cauzei poate fi afectată, prin administrarea în fapt a unei probe (în încheierea de şedinţă s-a consemnat faptul că instanţa ia act de conţinutul înscrisului prezentat), care nu a fost pusă în discuţia părţilor şi a reprezentantului Ministerului Public, care nu există în mod fizic la dosar şi care viza un aspect deosebit de important, respectiv legalitatea administrării probatoriului în faza de urmărire penală, asupra căreia instanţa de judecată admisese anterior cereri ale avocaţilor şi considerase necesar a se întreprinde demersuri pentru lămurirea aceloraşi aspecte.

Practic, la acest moment celelalte părţi din dosar, dar şi Ministerul Public sunt lipsite de posibilitatea de a cunoaşte conţinutul respectivului înscris şi a face cereri în probaţiune cu privire la veridicitatea, realitatea sau importanţa acestuia.

Faţă de aceste aspecte se apreciază de către procuror că în cauză a fost încălcat principiul contradictorialităţii, principiu ce guvernează întreaga fază de judecată.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 351 alin. 2 Cod procedură penală „Instanţa este obligată să pună în discuţie cererile procurorului, ale părţilor sau ale celorlalţi subiecţi procesuali şi excepţiile ridicate de aceştia sau din oficiu şi să se pronunţe asupra lor prin încheiere motivată”. În speţă, cererea de administrare a probei cu înscrisuri formulată în apărarea inculpatului E., nu doar că nu a urmat această procedură legală pentru soluţionare ci, mai mult, prin studierea înscrisului de către instanţa de judecată aceasta a fost deja încuviinţată şi administrată într-o modalitate în care, la acest moment, nici procurorul şi nici ceilalţi subiecţi procesuali nu au posibilitatea să-şi spună punctul de vedere şi respectiv să-şi formuleze apărarea.

În consecinţă, procurorul apreciază că a fost încălcat inclusiv principiul legalităţii administrării probelor cu consecinţe asupra echităţii procesului penal.

În ceea ce priveşte suspiciunea rezonabilă că imparţialitatea judecătorului a fost afectată, se precizează în cererea de recuzare că instanţa urmează să soluţioneze fondul cauzei, urmând să aprecieze şi legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală, conform dispoziţiilor deciziei nr. 802/2017 a Curţii Constituţionale.

Sub acest aspect, se arată că există suspiciunea rezonabilă că prin modul în care instanţa de judecată a luat act de conţinutul unui înscris prin care se tinde a se proba nelegalitatea probelor administrate în faza de urmărire penală, hotărârea pe care o va lua va fi influenţată de acesta, fără a exista posibilitatea ca părţile sau Ministerul Public să îl poată combate (necunoscând conţinutul lui, ci doar aprecierile d-lui avocat legate de lipsa de onestitate a organelor de urmărire penală în administrarea probelor şi în răspunsurile oficiale înaintate instanţei de judecată).

Din perspectiva dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se apreciază de către parchet că s-au încălcat garanţiile/ principiile enunţate în acest articol, atât cele privitoare la procedura, cât şi cele privitoare la instanţă.

Se mai arată în cererea de recuzare că, în ceea ce priveşte echitatea procedurii, în practica CEDO s-a statuat că aceasta implică, între altele, respectarea principiilor egalităţii armelor şi contradictorialităţii, ceea ce presupune ca "fiecare parte să beneficieze de posibilitatea rezonabilă de a-şi expune cauza în faţa instanţei în condiţii în care să nu o dezavantajeze în mod subiectiv faţă de partea adversă” (Cauza Georgiadis c.Greciei), să aibă posibilitatea să-şi expună punctul de vedere cu privire la existenţa, conţinutul şi autenticitatea unei probe, într-o formă şi într-un interval de timp adecvate, la nevoie în scris (cauza Krcmar şi alţii vs. Republica Cehă), iar judecătorul are obligaţia ca ”toate elementele susceptibile să influenţeze soluţionarea pe fond a litigiului să facă obiectul unei dezbateri în contradictoriu între părţi" (cauza Barbera, Messegue şi Jabardo vs. Spania)

Având în vedere că la termenul de judecată s-a discutat asupra procedeelor de administrare a unor probe (interceptări comunicări telefonice) pe care s-a întemeiat acuzarea (alături de alte probe menţionate în rechizitoriu), procurorul consideră că instanţa de judecată avea obligaţia să respecte aceste garanţii ale unui proces echitabil.

Tot din perspectiva art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului procurorul consideră că instanţa, prin modul în care a acţionat, nu mai oferă suficiente garanţii de imparţialitate. Curtea de la Strasbourg a statuat că ”existenţa imparţialităţii trebuie determinată conform unui text subiectiv, pe baza convingerilor personale ale unui judecător într-o anumită cauză, dar şi conform unui test obiectiv urmând să se stabilească dacă un judecător a oferit suficiente garanţii pentru a exclude orice îndoială legitimă în această privinţă ” (cauza Hauschildt vs. Danemarca). În acest sens se apreciază de către procuror că doamna judecător nu oferă suficiente garaţii de imparţialitate care să excludă orice îndoială legitimă în privinţa sa, iar suspiciunea sa este justificată în mod rezonabil, raportat la modul concret în care s-a administrat acea probă, respectiv cu încălcarea principiilor care guvernează judecata.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată că cererea de recuzare formulată de procuror împotriva judecătorului cauzei este nefondată, urmând a fi respinsă, pentru următoarele motive:

Pentru a se putea reţine existenţa unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorului ar fi afectată într-o cauză, în sensul art. 64 lit. f) Cod procedură penală ar trebui ca această suspiciune de imparţialitate să se bazeze pe elemente obiective concrete, iar nu pe  simple presupuneri subiective ale părţilor.

Modul în care sunt administrate probele în cadrul cercetării judecătoreşti, precum şi admiterea sau respingerea de către judecător a unor cereri ale părţilor nu pot constitui temeiuri de recuzare a acestuia, decât în cazul în care motivarea acestor soluţii ar fi una care ar vădi imparţialitatea judecătorului. Altfel, nemulţumirea părţilor sau a procurorului cu privire la soluţia de admitere sau de respingere a unor cereri formulate în cauză nu poate fi invocată decât în calea de atac prevăzută de lege.

În speţă, apărătorul ales al inculpatului E., avocat F., a formulat o cerere de a-i prezenta instanţei de judecată un înscris, iar instanţa a admis această cerere şi a examinat înscrisul respectiv. Acest fapt al admiterii unei cereri a avocatului de prezentare a unui înscris spre a fi examinat nu poate constitui în sine un motiv temeinic pentru a se reţine existenţa suspiciunii rezonabile că imparţialitatea judecătorului ar fi afectată în cauză. În încheierea de şedinţă din data de 18.02.2019 s-a consemnat motivul pentru care judecătorul cauzei nu a înţeles să releve participanţilor la proces conţinutul înscrisului prezentat, respectiv faptul că este vorba de copia unei declaraţii de martor date într-un alt dosar aflat în cursul urmăririi penale. Astfel, judecătorul cauzei şi-a motivat soluţia şi a precizat că este la latitudinea deţinătorului înscrisului dacă înţelege să-l folosească sau nu ca mijloc de probă în prezenta cauză. Faptul că avocatul inculpatului E. a precizat că nu doreşte să folosească acel înscris ca mijloc de probă în cauză nu-i poate fi imputat judecătorului cauzei.

Judecătorul cauzei nu a dat vreo soluţie în cauză pe baza înscrisului prezentat şi nici nu a arătat în vreun fel că ar ţine cont de acest înscris în soluţionarea cererilor formulate în cauză. Doar în aceste cazuri s-ar fi putut invoca încălcarea de către judecător a principiului contradictorialităţii, garantat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În prezenta cauză, suspiciunea procurorului că, la nivel subiectiv, judecătorul ar putea fi influenţat în vreun fel de înscrisul respectiv în soluţionarea cauzei nu este justificată în mod obiectiv. Dacă s-ar admite o astfel de ipoteză ar însemna ca, ori de câte ori judecătorul de cameră preliminară ar admite o cerere de excludere a unor probe, acesta ar trebui să devină automat incompatibil să soluţioneze pe fond cauza respectivă, doar pentru că a luat la cunoştinţă anterior de probele excluse. Or, o astfel de soluţie nu poate fi acceptată, având în vedere că însuşi legiuitorul a instituit în art. 346 alin. 7 Cod procedură penală obligativitatea ca judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii să exercite funcţia de judecată în cauză.

Aşadar, legiuitorul l-a investit pe judecător cu încrederea că în soluţionarea cauzelor acesta poate face o distincţie între probele administrate în mod legal, care pot sta la baza unei soluţii adoptate în cauză, şi cele care nu pot fi luate în considerare la pronunţarea unei soluţii. Simplul fapt că judecătorul cauzei a luat cunoştinţă de un înscris care nu poate fi folosit ca mijloc de probă în cauză nu constituie o  încălcare a aparenţei de imparţialitate.

Aceste principii sunt aplicabile şi în speţă, motiv pentru care instanţa va respinge ca nefondată cererea de recuzare a doamnei judecător A., formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov, în prezenta cauză.

Domenii speta

Spete similare