Aplicarea disp. art.23 alin.3 c.p.f, text de lege ce reglementează preluarea obligaţiilor fiscale, în ceea ce priveşte competenţa în emiterea deciziei de impunere prin preluare a creanţelor născute în temeiul oug nr.66/2011, respectiv creanţe bugetare, im

Pentru a se stabili dacă organul fiscal are competenţa de a emite decizie de impunere prin preluare a obligaţiilor bugetare trebuie făcută distincţie între creanţa fiscală şi cea bugetară, ceea ce conduce la concluzia că nu sunt aplicabile, în ceea ce priveşte creanţele bugetare, disp.art.23 alin. 3 din Legea 207/2015 Noul Cod de procedură fiscală, decizia de impune fiind emisă cu aplicarea nelegală a acestor dispoziţii  legale.

Organele fiscale au competenţa în baza art. 40 din O.U.G. 66/2011, să efectueze procedura de executare silită, precum şi procedura de compensare pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit din fondurile europene şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003.Organele fiscale, nu au, în acest caz, competenţa de a emite o decizie de impunere pe numele persoanei fizice şi de a realiza procedura de preluare a obligaţiei fiscale conform art. 23 alin. 3 din Codul de procedură fiscală, această procedură nefiind o procedură de executare silită ci o procedură distinctă, neprevăzută de art. 40 din O.U.G. 66/2011.

Prin sentinţa nr.156/03.02.2022, pronunțată de Tribunal în dosarul nr.7896/63/2021, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta O.A. D în contradictoriu cu pârâţii AJFP şi DGRFP, având ca obiect anulare act.

A fost anulată decizia nr. 308/16.11.2021 emisă de DGRFP, în soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 211964/25.06.2021.

A fost anulată decizia de impunere nr. 211964/25.06.2021 privind obligaţiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabili radiaţi, emisă de AJFP.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta DGRFP în nume propriu precum şi în numele .A.J.F.P..

În motivare, arată că, în fapt, prin sentința nr. 156/03.03.2022 pronunţată de Tribunalul Dolj in dosarul nr. 7896/63/2021, instanţa admite acţiunea formulata de reclamanta. Anulează decizia nr. 308/16.11.2021 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, în soluționarea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. 211964/25.06.2021. Anulează decizia de impunere nr. 211964/25.06.2021 privind obligaţiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabili radiaţi, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice.

Consideră sentinţa nr.156/03.03.2022 ca fiind nelegala, astfel încât motivele de nelegalitate se circumscriu prevederilor art.483 și art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă:

Hotărârea instanţei de fond este nelegală dată cu interpretarea eronată şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 pct. 1 , 2 lit. b, 7, 27, art. 2 alin.1 si 2 lit c, art. 3, art. 23 alin. 3, art. 93, art. 266 alin. (41) și (8) din legea nr. 207/201 5, art. 22, art. 26, art. 27 si art. 44 din OUG nr. 66/2011.

Prin sentinţa atacata, instanţa de fond retine greşit si vădit nelegal ca organele fiscale nu au in acest caz competenta de a emite o decizie de impunere pe numele persoanei fizice si de a realiza procedura de preluare a obligaţiei fiscale conform art. 23 alin 3 din Codul de procedura fiscala, aceasta procedura nefiind o procedura de executare silita, ci o procedura distincta, neprevăzută de art. 40 din OUG 66/2011.

Totodată, retine ca dispoziţiile legale referitoare la preluarea obligaţiei fiscale trebuie avute in vedere numai in baza art. 44 alin 2 din OUG 66/2011, potrivit cărora persoana fizica nu poate fi stabilita ca plătitor al creanțelor bugetare rezultate din neregulii dacă in calitatea acesteia de beneficiara de fonduri europene si/sau de fonduri publice naționale aferente acestora.

În baza prevederilor OUG nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, art. 21 activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare se desfăşoară de către structurile/echipele de control din cadrul APIA, care întocmesc procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare, act administrativ ce constituie titlu de creanţă şi se emite în vederea stingerii acestei creanţe, devenit după expirarea termenului legal de plată titlu executoriu, transmis spre recuperare organelor fiscale competente.

Contrar alegaţiilor instanţei de fond, apreciază ca in speţă sunt aplicabile dispoziţiile art.23 alin 3 din legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, întrucât debitorul II O.l. A. D., a fost radiat din registrele in care a fost înregistrat potrivit legii, iar creanţa bugetara rezultata din procesul verbal de constatare si de stabilire nereguli nr. 38190/ 22.11 .2013 emis de APIA nu a fost încasata de la acest debitor.

In aceasta situaţie, in speţă, devin aplicabile dispoziţiile art. 44 alin 2 din OUG nr. 66/2011 coroborate cu art. 25 alin 2 din OG nr. 92/2003, respectiv art. 23 alin 1 lit c, alin 3 si alin 4 din legea nr. 207/2015, in vigoare la data emiterii actului contestat, care a preluat art. 25 din OG nr. 92/2003.

Instanţa de fond a ignorat faptul ca art. 25 alin 2 din OG nr. 92/2003 este indicat in mod expres prin OUG nr. 66/2011. Or, realizarea procedurii de preluare a obligaţiei in baza codului de procedura fiscala, respectiv emiterea deciziei de impunere, este de competenta organul fiscal.

Astfel ca in activitatea de executare silita, organul fiscal a constatat existenta cazului prevăzut de textele legale precizate si aplicând dispoziţiile art. 44 alin 2 din OUG nr. 66/2011 coroborate cu art. 25 alin 2 din OG nr. 92/2003, respectiv art. 23 alin 1 lit c, alin 3 si alin 4 din legea nr. 207/2015, in vigoare la data emiterii actului contestat, care a preluat art. 25 din OG nr. 92/2003, a emis Decizia de impunere nr. 211964/25.06.2021.

Prin urmare, A.J.F.P. a emis în mod corect, pe baza prevederilor legale precizate, Decizia de impunere nr. 211964/25.06.2021, având competenta de a emite o decizie de impunere pe numele persoanei fizice si de a realiza procedura de preluare a obligaţiei fiscale conform art. 23 alin 3 din Legea 207/2015.

In speţă, organul fiscal nu a stabilit o creanţa bugetara in sarcina reclamantei, aşa cum greşit si vădit nelegal susţine instanţa de fond, indicând in acest sens art. 45 din OUG nr. 66/2011 referitor la termenul de prescriere a creanţei bugetare, articol care nu are incidenta in speţă.

Organul fiscal a emis o decizie de impunere de preluare a creanței bugetare in sumă de 560.038 lei stabilita de APIA prin procesul verbal de constatare si de stabilire nereguli nr. 38190/ 22.11.2013, ca urmare a radierii contribuabilului II OAD.

Suma de 560.038 lei preluată de reclamanta Ozunu Agripina Diana pe codul numeric personal, în calitate de titular al întreprinderii individuale, ca urmare a radierii II Ozunu Agripina Diana, CUI 28456245, din registrele în care a fost înregistrată potrivit legii, nu se mai putea încasa de la entitate, respectiv din patrimoniul afacerii, și astfel suma s-a transferat la persoana fizică ca atare, colectarea obligațiilor fiscale continuând din patrimoniul personal al persoanei fizice pe cod numeric personal.

Pentru a dovedi faptul ca organele fiscale au procedat corect, învederează ca in evidenta acestora au existat anterior astfel de cazuri cum este cel al reclamantei, respectiv PFA care figura cu creanțe bugetare transmise spre executare de cate APIA si care s-au radiat fără ca acestea sa achite creanțele.

Cu privire la prescrierea dreptului de a emite decizia de impunere de preluare a obligaţiei fiscale, învederează ca in speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 110 alin 1 si 2 si art. 111 alin. (1) lit.c) din legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, nu art. 45 din OUG nr. 66/2011 aşa cum susţine instanţa de fond.

Recursul a fost respins ca nefondat din următoarele considerente:

Critica de nelegalitate invocată de recurentele pârâte se întemeiază pe disp. art.488 alin.1 pct.8 C.P.C privind interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, în speţă fiind dezvoltate, în susţinerea acestui motiv de casare, critici privind aplicarea greşită a disp. art.1 pct.1, 2 lit.b, 7, 27, art.2 alin.1 şi 2 lit.c, art.3, art.23 alin.3, art.93, art.266 alin.4 ind.1 şi 8 din Legea nr.207/2015, art.22, art.26, art.27 şi art.44 din OUG nr.66/2011.

Acest motiv de recurs invocat nu este, însă, incident speţei, din următoarele considerente:

În cauză, instanţa de fond a fost investită cu cererea reclamantei O I A D de anulare a Deciziei nr.308/16.11.2021 de soluţionare a contestaţiei emisă de DGRFP şi a Deciziei de impunere nr.211964/25.06.2021 emisă de AJFP privind obligaţiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabili.

Creanţa reţinută în actele contestate, în sumă de 560.038 lei reprezintă o creanţă bugetară, stabilită iniţial prin procesul verbal de constatare nereguli şi de stabilire a creanţelor bugetare întocmit de către APIA în sarcina II O A D şi transmis spre executare AJFP, creanţă născută în temeiul disp. OUG nr.66/2011, act normativ cu caracter special în materie.

Ca atare, constatarea debitelor şi executarea acestora urmează regulile cuprinse în dispozițiile OUG nr.66/2011, respectiv disp. art.40 şi 44, completate cu disp. Codului de procedură fiscală ce au ca obiect de reglementare executarea silită.

În ceea ce priveşte critica recurentei privind incidenţa în cauză a disp. art.23 alin.3 C.P.fiscală, text de lege cu privire la care susţine recurenta că nu a fost aplicat de către instanţa de fond, Curtea reţine că nu este fondată.

Astfel, conform disp. art.23 alin.3 C.P.F, text de lege ce reglementează preluarea obligaţiilor fiscale,  persoana fizică care desfăşoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent într-una din formele prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările şi completările ulterioare, răspunde pentru obligaţiile fiscale datorate ca urmare a exercitării profesiei sau activităţii cu bunurile din patrimoniul de afectațiune.

În speţă, însă, creanţa născută în temeiul disp. speciale ale OUG nr.66/2011 este o creanţă bugetară, ceea ce impune analiza naturii juridice diferite a acesteia în raport de creanţa fiscală ce se supune dispoziţiilor enunţate anterior şi trebuie pornit de la analizarea definiţiilor date de lege instrumentelor de drept fiscal.

 În acest sens se reţine că, potrivit art. 1 pct. 11 din Legea nr. 207/2015, creanţa fiscală principală este definită ca dreptul la perceperea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, precum şi dreptul contribuabilului la restituirea sumelor plătite fără a fi datorate şi la rambursarea sumelor cuvenite, în situaţiile şi condiţiile prevăzute de lege, iar potrivit art. 1 pct. 8 din aceeaşi lege, creanţa bugetară principală este reprezentată de dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat.

 Conform art. 226 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis "potrivit prevederilor prezentului cod" de către organul de executare silită competent; alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că în titlul executoriu emis, potrivit legii, de organul de executare silită prevăzut la alin. (1) se înscriu creanţele fiscale, principale şi accesorii, neachitate la scadenţă, stabilite şi individualizate în titluri de creanţă fiscală întocmite şi comunicate în condiţiile legii, precum şi creanţele bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii. Niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă fiscală emis şi comunicat în condiţiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu. Art. 226 alin. (3) din Codul de procedură fiscală prevede că executarea silită a creanţelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale se efectuează în baza hotărârii judecătoreşti sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

Rezultă, din textele de lege menţionate, că, pentru creanţele fiscale, organul de executare este abilitat a emite titlul executoriu în baza titlului de creanţă fiscală care constată şi creanţa principală şi accesoriile.

Pentru creanţele bugetare, titluri executorii sunt hotărârile judecătoreşti şi alte înscrisuri care au acest caracter conform legii.

În speţă, decizia de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabil a fost emisă de către AJFP Dolj, prin preluarea, de către persoana fizică O. A. D, a creanţei rezultate din disp. OUG nr.66/2013 de la II O A D.

Legat de competenţa de a emite decizia de impunere prin preluare, în temeiul disp. art.23 alin.3 C.P.Fiscală, Curtea reţine că, în mod corect, instanţa de fond a făcut distincţie între creanţa fiscală şi cea bugetară, acestă distincţie fiind şi cea de la care pleacă analiza competenţei de emitere a titlului de creanţă, aspectul de drept supus analizei de către recurentă fiind, de altfel, analizat şi de către ICCJ- Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care, prin Decizia nr.16/8.04.2019 a reţinut faptul că “legislația fiscală distinge, aşa cum s-a arătat anterior, între creanţele fiscale, ce decurg din neplata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale, care au un regim specific de constatare şi atrag, cu titlu de accesorii, dobânzi şi penalităţi de întârziere stabilite din oficiu de organul de executare fiscală, şi creanţele bugetare, ce includ alte tipuri de venituri cuvenite bugetului general consolidat al statului şi care permit accesorii, însă acestea se stabilesc exclusiv conform legii în baza căreia a fost emis titlul executoriu şi se dispun prin acesta.

Dintre aceste două categorii de creanţe, codul de procedură fiscală prevede competenţa de emitere a unei decizii de impunere numai în ipoteza stabilirii creanţelor fiscale.

Astfel, decizia de impunere este reglementată în disp. Titlul V, capitolul 2, disp. art.95 alin.1 şi2 stabilind că organul fiscal emite o astfel de decizie în stabilirea sau modificarea bazei de impozitare.

În acest sens urmează a se reţine şi faptul că, din modul de redactare a art. 226 alin. (2) din Codul de procedură fiscală reiese cu claritate diferenţa de tratament juridic pe care legiuitorul însuşi a înţeles să o facă, stipulând expres în privinţa creanţelor fiscale principale şi accesorii că în titlul executoriu emis potrivit legii de organul de executare silită se înscriu aceste creanţe "stabilite şi individualizate în titluri de creanţă fiscală întocmite şi comunicate în condiţiile legii", în timp ce, referitor la creanţele bugetare, a arătat că se înscriu în titlul executoriu emis de organul de executare silită acele "creanţe bugetare individualizate în alte înscrisuri care, potrivit legii, constituie titluri executorii". Niciun titlu executoriu nu se poate emite în absenţa unui titlu de creanţă fiscală emis şi comunicat în condiţiile legii sau a unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.

 Rezultă, deci, că, pentru creanţele bugetare (principale sau accesorii), este necesar ca acestea să fie deja prevăzute în înscrisul ce constituie titlul executoriu care este transmis spre executare silită organelor competente, în speţă organelor fiscale, executarea fiind efectuată în conformitate cu

Reglementarea este similară şi pentru executarea silită a creanţelor bugetare rezultate din raporturi juridice contractuale, în legătură cu care art. 226 alin. (3) din Codul de procedură fiscală dispune că "se efectuează în baza hotărârii judecătorești sau a altui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu".

Acest aspect este confirmat şi în adresa nr.38464/03.06.2021, invocată de recurentă, prin care APIA a comunicat AJFP titlul executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare şi sancţionare a neregulilor, menţionând faptul că, în caz de neplată, va fi transmis către AJFP în vederea demarării executării silite.

În concluzie, instanţa de fond, stabilind în mod corect, în speţă, că pârâta nu este abilitată în a emite o decizie de impunere prin preluare a unei creanţe bugetare, a făcut o aplicare corectă a normelor de drept material, admiţând în mod corect acţiunea şi anulând actele contestate, în considerarea necompetenţei organului fiscal de a emite o astfel de decizie de impunere.

În acest sens, se reţine că organul fiscal are, în temeiul disp. art.38 alin.1 lit.e coroborate cu disp. art.40 alin.1 lit.b din OUG nr.66/2011, competenţa în ceea ce priveşte executarea silită, aşa cum este aceasta reglementată în Cap. VIII din CPF, nu şi în ceea ce priveşte etapa anterioară acesteia, respectiv cea privind emiterea titlului executoriu- decizia de impunere prin preluare.

În ceea ce priveşte critica privind aplicarea greşită a disp. art.45 din OUG nr.66/2011 referitoare la termenul de prescripţie, Curtea reţine că nu este fondată, având în vedere că soluţia instanţei de fond a fost fundamentată pe necompetența organului fiscal de a emite decizie de impunere în cauză, analiza disp. art.45 fiind enumerată ca şi argument în plus faţă de cele avute în vedere la soluţionarea cauzei, fără însă a-şi întemeia soluția pe excepţia prescripției dreptului organului fiscal de a constatat debitul în speţă.

Ca atare, invocarea de către recurenta pârâtă a dispoziţiilor art. 23 alin.3 din Legea nr. 207/2015 nu este de natură a conduce la concluzia că, pentru îndeplinirea obligaţiei stabilită in sarcina sa de către APIA, a emis corect decizia de impunere prin preluare, câtă vreme obligaţia nu este de natură fiscală, ci derivă  din dispoziţiile OUG nr.66/2011, fiind o creanţă bugetară. Stabilirea unei astfel de obligaţii in sarcina intimatei reclamante de către APIA nu este de natură a transforma natura obligaţiei bugetare intr-una fiscală şi care să justifice emiterea unei decizii de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma preluării acestora de la contribuabili radiaţi.

Domenii speta

Spete similare