Procedura insolvenţei. Poprire asupra contului unic de insolvenţă al debitoarei instituită în temeiul o.u.g. nr. 88/2018.

- art.11 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, art. 1 din O.U.G. nr. 88/2018, art. 343 din Legea nr. 85/2014

Acţiunea creditorului care în timpul desfăşurării procedurii de insolvenţă a emis adresă de poprire pe contul unic deschis în vederea efectuării plăţilor în procedura colectivă este supusă verificării de legalitate a judecătorului sindic. Dispoziţiile O.U.G. nr. 88/2018 privind executarea silită individuală în cadrul procedurii colective nu se aplică procedurilor de insolvenţă începute în temeiul Legii nr. 85/2006.

Prin Sentinţa civilă nr.346/Sind/18.03.2019 Tribunalul Braşov a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta A. – Filiala B. S.P.R.L., în consorţiu cu C. S.P.R.L., în calitate de administrator judiciar al debitoarei D. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili.

A dispus ridicarea măsurii popririi înfiinţate de pârâtă asupra contului unic de insolvenţă al debitoarei deschis la Banca E., defalcat astfel: cont curent […], cont TVA […].

Pentru a pronunţa această soluţie judecătorul sindic a reţinut următoarele:

Legea nr. 85/2006 are ca scop „instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă” (art. 2), bazându-se pe principiul maximizării gradului de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor şi al asigurării unui tratament egal al creditorilor de acelaşi rang, iar valorificarea oricărui drept invocat de creditorii participanţi la procedură se poate face numai în cadrul procedurii insolvenţei, prin depunerea cererilor de admitere a creanţelor sau prin formularea unor cereri de achitare a creanţelor curente, conform art. 64 din lege.

Prin urmare, dispoziţiile speciale imperative ale Legii insolvenţei interzic, odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, orice demersuri procedurale şi acte de executare iniţiate în afara acestei proceduri, care ar avea cel puţin unul din efectele constând în diminuarea activului patrimonial al debitorului, realizarea creanţei unui creditor în afara acestei proceduri sau, respectiv, favorizarea unuia dintre creditorii debitorului intrat în insolvenţă.

În speţă, poprirea instituită de pârâta Administraţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili asupra contului unic de insolvenţă al debitoarei nu avea suport legal, pentru recuperarea unei creanţe născute după deschiderea procedurii insolvenţei, creditorul având deschisă exclusiv procedura prevăzută de art. 64 din lege.

Scopul procedurii insolvenţei, respectiv maximizarea averii debitoarei, acoperirea pasivului acesteia şi plata creditorilor înscrişi la masa credală, urmează a fi realizat prin continuarea activităţii debitoarei potrivit planului de reorganizare confirmat. În speţă, în condiţiile în care activitatea curentă a societăţii era afectată de măsura instituirii popririi asupra contului unic de insolvenţă, urgenţa era determinată de imposibilitatea efectuării plăţilor curente, care ar fi condus la blocarea activităţii debitoarei şi implicit la imposibilitatea achitării creanţelor conform graficului de plăţi.

Având în vedere că în cauză erau îndeplinite atât cerinţele impuse de dispoziţiile art. 997 Cod procedură civilă, cât şi dispoziţiile Legii insolvenţei, care obligă derularea tuturor operaţiunilor financiare ale debitoarei exclusiv prin contul unic de insolvenţă, sub supravegherea administratorului judiciar, cererea de ordonanţă preşedinţială a fost admisă şi s-a dispus ridicarea măsurii popririi înfiinţate de pârâtă asupra contului unic de insolvenţă al debitoarei deschis la Banca E., defalcat astfel: cont curent […], cont TVA […].

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Pe cale de excepţia invocă inadmisibilitatea acţiunii pe calea ordonanţei preşedinţiale fiind în prezenţa unei somaţii emise în temeiul art. 230 Cod procedură fiscală şi se aplică art. 260 alin. 2 din acest cod. Pe calea ordonanţei preşedinţiale nu se examinează valabilitatea titlurilor invocate de părţi, se iau doar măsuri provizorii, iar suspendarea provizorie a executării silite prevăzute de codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.

Invocă, de asemenea, necompetenţa materială a Tribunalului Braşov cu privire la judecarea cauzei faţă de prevederile art. 260 din Codul de procedură fiscală pe care îl citează. Consideră că instanţa de executare este Judecătoria Braşov şi precizează că pe rolul acesteia sunt înregistrate două dosare cu obiect contestaţie la executare formulate de administratorul judiciar a S.C. D. S.R.L.. Invocă dispoziţiile art. 11 alin. 1 lit. i din Legea nr. 85/2014 privind atribuţiile judecătorului sindic şi menţionează că actele administrative se bucură de prezumţia de legalitate. Opinează în sensul că este exclusă competenţa sindicului asupra controlului oportunităţii al activităţii manageriale a administratorului ori lichidatorului judiciar sau al debitorului.

Pe fondul cauzei arată că actele de executare au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile, respectiv ale O.U.G. nr. 88/2018. Precizează că adoptarea acestei O.U.G. a fost determinată de necesitatea eficientizării mecanismelor de recuperare a creanţelor bugetare faţă de societăţile aflate în stare de insolvenţă. Debitele provin din declaraţie pe proprie răspundere depuse de societate, deci apreciază că sunt întrunite cerinţele art.1 pct.14 din O.U.G. nr. 88/2018, creanţa a luat naştere după deschiderea procedurii insolvenţei şi poate fi executată silit. Consideră că nu există interzicere de indisponibilizare a contului unic. Citează atât din Legea nr. 85 din 2014 – art.163, cât şi din legea din 2006 – art. 39 şi 125. Ea a poprit contul special de disponibilităţi băneşti, nu contul exceptat.

Pe fond subliniază că actele de executare au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile şi invocă, din nou, art. 1 pct. 14 din O.U.G. nr. 88/2018. Consideră că nu se aduce atingere ordinii de drept şi nu există retroactivitatea legii, este o executare silită începută ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 88/2018 şi creanţele sunt ulterioare deschiderii procedurii insolvenţei debitoarei. Sunt creanţe neachitate de mai mult de 60 de zile, debitoarea este în reorganizare judiciară şi ea poate porni executarea silită pe cale separată. Dispoziţiile legale impun măsuri urgente prin care să permită creşterea gradului de recuperare a creanţelor bugetare. De aceea s-a modificat legea insolvenţei. Contestatoarea nu neagă caracterul cert, lichid şi exigibil al sumelor solicitate.

La dosar a depus note de şedinţă intimata A. Filiala B. S.P.R.L. solicitând respingerea apelului declarat. Arată că debitoarea S.C. D. S.R.L. se află în procedura insolvenţei deschisă în temeiul Legii nr. 85/2006, în perioada de reorganizare judiciară, i s-a poprit contul unic cu încălcarea flagrantă a legii. Consideră că prevederile art. 997 şi următoarele din Codul de procedură civilă dau posibilitatea instanţei să ia măsuri vremelnice şi urgente. Cu privire la competenţa materială a Tribunalului Braşov arată că atât timp cât măsurile sunt luate împotriva unui debitor în procedura insolvenţei judecătorul sindic este competent să se pronunţe cu privire la acestea conform art. 11 din Legea nr. 85/2006. Pe fondul pricinii menţionează că dispoziţiile O.U.G. nr. 88/2018 nu sun aplicabile faţă de procedura insolvenţei debitoarei care se derulează în baza Legii nr. 85/2006. Blocarea contului unic conduce la blocarea oricărei activităţi a debitoarei şi nu poate fi permisă. Se dau exemple din jurisprudenţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa atacată raportat la motivele de apel invocate, Curtea reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 418/CC/sind/22.09.2013 pronunţată de Tribunalul Braşov s-a deschis procedura insolvenţei debitoarei S.C. D. S.R.L. în temeiul Legii nr. 85/2006. În prezent debitoarea se află în derularea planului de reorganizare confirmat prin Sentinţa civilă nr. 391/sind/22.03.2017.

Invocând existenţa unor creanţe curente neachitate creditoarea Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a instituit măsura popririi asupra contului unic de insolvenţă deschis de debitoare la Banca E.. Administratorul judiciar al debitoarei a formulat o cerere de ordonanţă preşedinţială la judecătorul sindic solicitând de urgenţă ridicarea popririi asupra contului unic de insolvenţă.

Pentru soluţionarea excepţiilor invocate reţinem în prealabil că potrivit dispoziţiilor art. 343 din Legea nr. 85/2014 „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date.”

În consecinţă, legea aplicabilă cauzei este Legea nr. 85/2006.

Conform prevederilor art. 149 din actul normativ aplicabil în prezenta cauză „Dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului civil, Codului comercial şi ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolvenţă, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000.”

Dispoziţiile art. 997 din Codul de procedură civilă nou (aplicabil în cauză raportat la data depunerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei) referitoare la condiţiile de admisibilitate a procedurii ordonanţei preşedinţiale sunt compatibile cu prevederile Legii nr. 85/2006. Cererea de ordonanţă preşedinţială se introduce potrivit dispoziţiilor art. 998 din Codul de procedură civilă la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului.

Art.11 alin.(2) din Legea nr. 85/2006 prevede că „Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.”

Acest articol se coroborează cu dispoziţiile art. 36 din lege conform căruia „ de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia acţiunilor exercitate în cadrul unui proces penal.”

Creditorul Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a invocat existenţa unei creanţe curente şi a emis somaţii în vederea executării silite.

Art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 reglementează situaţia creanţelor curente astfel: „Creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanţele născute în procedura de faliment.”

Apelanta susţine că se aplică Codul de procedură fiscală. Am precizat anterior că procedura insolvenţei se desfăşoară conform normelor speciale, iar derogările de la aceasta sunt expres şi limitativ prevăzute.

Emiterea şi contestarea actelor administrativ - fiscale prin care se stabilesc taxe şi impozite sunt exceptate de la controlul judecătorului sindic.

În prezent art. 351 din Codul de procedură fiscală - Soluţionarea căilor de atac în cazul actelor administrative fiscale privind debitorii în insolvenţă prevede în mod expres că : „Prin derogare de la dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, actele administrative fiscale emise înainte şi după intrarea în insolvenţă se supun controlului instanţelor specializate de contencios administrativ fiscal.” (art. 75 din Legea nr. 85/2014 preia în mare parte dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006).

În ceea ce priveşte competenţa, Curtea reţine că toate cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei sunt de competenţa materială şi funcţională a judecătorului sindic desemnat în dosarul având ca obiect procedura insolvenţei debitorului din cadrul tribunalului în raza teritorială a căruia îşi are debitorul sediul.

Acţiunea creditorului care în timpul desfăşurării procedurii de insolvenţă a emis adresă de poprire pe contul unic deschis în vederea efectuării plăţilor în procedura colectivă este supusă verificării de legalitate a judecătorului sindic.

Apelanta susţine că este exclusă competenţa sindicului asupra controlului oportunităţii al activităţii manageriale a administratorului ori lichidatorului judiciar sau al debitorului. În cauză nu se apreciază cu privire la oportunitatea înfiinţării popririi ci cu privire la legalitatea măsurii luate de un creditor în cadrul procedurii de insolvenţă.

Referitor la competenţa instanţei care a deschis procedura insolvenţei pentru soluţionarea altor acţiuni ar putea fi valorificate şi în dreptul intern, nu doar ca norme de drept internaţional privat, dezlegările date de CJUE în acest domeniu. Astfel, prin Hotărârea din 4 septembrie 2014, Nickel & Goeldner Spedition, C 157/13, CJUE a decis că numai acțiunile care derivă direct dintr o procedură de insolvență și care sunt strâns legate de aceasta intră în domeniul de aplicare Regulamentului nr. 1346/2000 (Hotărârea din 4 septembrie 2014, Nickel & Goeldner Spedition, C 157/13, EU:C:2014:2145, punctul 23).

Acest criteriu a fost preluat în considerentul (6) al Regulamentului nr. 1346/2000 pentru a delimita obiectul acestui regulament. Astfel, potrivit acestui considerent, regulamentul respectiv ar trebui să se limiteze la dispozițiile care reglementează competența de a deschide proceduri de insolvență și de a pronunța hotărâri care „derivă direct din procedurile de insolvență și sunt strâns legate de acestea”. (Dispoziţia se regăseşte şi în Regulamentul UE 2015/848)

În ceea ce privește primul criteriu, trebuie amintit că, pentru a determina dacă o acțiune derivă direct dintr o procedură de insolvență, elementul determinant reținut de Curte pentru a identifica domeniul în care se încadrează o acțiune nu este contextul procedural în care se înscrie acea acțiune, ci temeiul juridic al acesteia din urmă. Potrivit respectivei abordări, trebuie să se stabilească dacă dreptul sau obligația care servește drept temei al acțiunii își are originea în normele comune de drept civil și comercial sau în norme derogatorii, specifice procedurilor de insolvență (Hotărârea din 4 septembrie 2014, Nickel & Goeldner Spedition, C 157/13, EU:C:2014:2145, punctul 27).

Prin Hotărârea din 2 iulie 2009, SCT Industri, C 111/08, EU:C:2009:419 s-a arătat că: În ceea ce privește cel de al doilea criteriu, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, intensitatea legăturii existente între o acțiune în justiție și procedura de insolvență este determinantă pentru a decide dacă excluderea prevăzută la articolul 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 44/2001 este aplicabilă (Hotărârea din 2 iulie 2009, SCT Industri, C 111/08, EU:C:2009:419, punctul 25).

Legătura dintre acţiunea din litigiul principal şi procedura insolvenţei trebuie să fie suficient de directă şi suficient de strânsă. Cu alte cuvinte acest litigiu să nu poată exista în absenţa unei proceduri de insolvenţă.

În cauză, acest litigiu cu care a fost investit spre soluţionare judecătorul sindic, nu ar putea exista în afara procedurii de insolvenţă a debitorului. Se invocă creanţe curente rezultate din desfăşurarea activităţii conform planului de reorganizare judiciară şi se popreşte contul unic (care s-a deschis în cadrul procedurii insolvenţei debitorului sub controlul administratorului judiciar desemnat în procedură), un astfel de litigiu nu ar fi putut exista în afara procedurii de insolvenţă. Acţiunea „derivă direct din procedura de insolvență și este strâns legată de aceasta”.

Constatând că excepţia de necompetenţă materială nu este întemeiată, Curtea va analiza pe fond susţinerile apelantei.

Apelanta apreciază că sunt întrunite cerinţele art. 1 pct. 14 din O.U.G. nr. 88/2018, creanţa a luat naştere după deschiderea procedurii insolvenţei şi poate fi executată silit. Arată care a fost motivarea adoptării acestei ordonanţe.

Curtea reţine că în cauză acest act normativ nu este aplicabil. Încă din art. 1 al O.U.G.  nr. 88/2018, se precizează că „Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:…”

Am arătat că prezenta procedură de insolvenţă se desfăşoară potrivit Legii nr. 85/2006, iar completările aduse legii din 2014 nu se aplică. Având în vedere prevederile art. 343 din Legea nr. 85/2014, dar şi principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile noi, Curtea constată că nu se impune analizarea celorlalte motive de apel care se întemeiază exclusiv pe aceste dispoziţii ale O.U.G. nr. 88/2018.

În cauză corect a apreciat judecătorul sindic că sunt întrunite cerinţele art. 997 Cod procedură civilă raportat la dispoziţiile Legii nr. 85/2006.

Pentru toate aceste considerente, Curtea în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă a respins apelul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinţei civile nr. 346/Sind/2019 pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pe care a păstrat-o.

Domenii speta

Spete similare