Acţiune având ca obiect comunicare informaţii de interes public. Excepţia lipsei de interes.

Deliberând asupra recursului de faţă, se constată că prin sentinţa nr. 325/4.09.2020 pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/102/2020 s-a respins excepţia lipsei de interes invocată de către pârâtul Municipiul Târgu Mureş prin Primar; s-a admis în parte acţiunea formulată de către reclamantul T.T., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Târgu Mureş prin Primar; a fost obligat pârâtul la furnizarea către reclamant a următoarelor informaţii de interes public solicitate de către reclamant prin adresele nr. x/19.05.2020 şi x/20.05.2020, astfel încât numele şi celelalte date personale ale angajaţilor să nu fie indicate:

- Toate posturile din Primărie şi de la structurile din subordine, cu următoarele detalii: categoria postului (personal contractual/funcţionar public), direcţia/entitatea în subordinea căreia aparţine;

- Următoarele informaţii pe fiecare post în parte, defalcate pe an, începând cu anul 2016: salariul, tichetele de masă şi de vacanţă, sumele de care a beneficiat din proiecte europene, şi toate celelalte sporuri acordate;

- Toate posturile din Primărie sau structurile din subordine pe care s-a angajat personal începând din 2016, împreună cu data angajării, şi dacă a existat postul înainte sau nu, cât şi numele direcţiei/entităţii în subordinea căruia aparţine postul.

 A fost obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată – onorar avocat; s-a respins, în rest, ca neîntemeiate, solicitările reclamantului.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâtul Municipiul Târgu Mureş prin Primar solicitând admiterea recursului şi să se dispună: casarea Sentinţei civile nr. 325/04.09.2020, pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. x/102/2020 şi, rejudecând cererea de chemare în judecată admiterea excepţiei lipsei de interes a cererii şi, în consecinţă, respingerea cererii formulată de reclamantul T.T. ca lipsită de interes, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul T.T. privind obligarea pârâtului la furnizarea informaţiilor de interes public solicitate prin adresele nr. x/19.05.2020 şi nr. x/20.05.2020, ca neîntemeiată, respingerea daunelor morale solicitate şi respingerea cheltuielilor de judecată.

 În motivare a arătat că Sentinţa civilă nr. x/04.09.2020, pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. x/102/2020, este nelegală, în cauză fiind incident motivele de recurs prevăzute de: art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă şi de art. 488 pct. 6 Cod Procedură civilă .

Prima instanţă în mod nelegal a respins excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii. Solicită să se observe că, pârâtul nu a susţinut că reclamantul nu ar putea pretinde informaţiile în discuţie, ci a susţinut faptul că reclamantul a avut acces direct la informaţiile solicitate, prin participarea la şedinţele consiliului local, luând în mod direct cunoştinţă, participând la procesul decizional şi având, în mod direct, acces la hotărârile consiliului local, precum şi la dispoziţiile primarului.

Consideră că instanța de fond nu şi-a fundamentat concluzia că reclamantul nu a putut obţine, pe nici o cale, o informare corespunzătoare, pe prevederile legale în materie şi nici pe dovezile existente la dosar, ci s-a mulţumit să preia ad litteram susţinerea reclamantului, în timp ce, pârâtului i se reproşează că nu a probat accesul reclamantului la informaţii. Procedând astfel, prima instanţă a nesocotit dispoziţiile art. 134 alin. (5) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/03.07.2019, Codul administrativ, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Raportat la prevederile art. 32 şi 33 C. proc. civ., reţinerea existenţei interesului de a acţiona, de către prima instanţă nu este suficientă. Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, (art. 33 C. proc. civ.).

Prin respingerea excepţiei lipsei de interes instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că pentru a justifica sesizarea instanţei interesul juridic al reclamantului trebuie să fie legitim, adică să urmărească un drept ocrotit de lege. A doua cerinţă a interesului este ca acesta să fie personal şi direct, adică folosul practic urmărit prin declanşarea procedurii juridice să aparţină celui care recurge la acţiune.

Consideră că, în raport de volumul excesiv de informaţii solicitate (recunoscut chiar de prima instanţă atunci când a cenzurat solicitarea reclamantului de detalieri lunare privind veniturile personalului plătit din fonduri publice pentru perioada 2016-2020), numărul mare de solicitări de informaţii de interes public formulate de reclamant în perioada 2019-2020, precum şi faptul că reclamantul are şi calitatea de consilier local şi, în această calitate, are acces la dispoziţiile primarului şi a tuturor actelor administrative ale UATM Tg. Mureş prin intermediul Serviciului Relaţii cu Consilierii, în condiţiile prevederilor Codului administrativ şi ale Legii 393/2004 privind statutul aleşilor locali, reclamatul nu justifică un folos practic prin promovarea prezentei acţiuni în justiţie.

Motivul de recurs de nelegalitate a Sentinţei civile nr. 325/04.09.2020, prevăzut de art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, se subsumează următoarelor argumente:

Instanţa de fond a reţinut numărul mare de cereri de informaţii de interes public formulate de reclamant în anul 2019 - 2020, precum şi faptul că această împrejurare a fost probată de pârâtă, dar, în mod nelegal, justifică numărul mare al cererilor având în vedere „calitatea reclamantului de ales local, care, în această calitate are dreptul şi obligaţia de a fi informat corespunzător în contextul în care participă la luarea unor decizii".

Astfel, pe de o parte, instanţa motivează admiterea în parte a acţiunii reclamantului pe dreptul acestuia de a obţine informaţii de interes public reglementat de art. 6 alin. 1 din Legea nr. 544/2001, ca simplu cetăţean, iar pe de altă parte, înlătură apărarea pârâtului privind numărul relativ mare al cererilor formulate de reclamant, motivând că, reclamantul a solicitat aceste informaţii având în vedere calitatea sa de consilier local.

Este evident, din analiza copiei registrului de intrări/ieşiri al pârâtului (97-99) că, solicitările de informaţii publice, înregistrate şi probate de pârâtă prin acest înscris, sunt solicitări în temeiul Legii nr. 544/2001, în timp ce calitatea de consilier îi conferă accesul la  informaţiile necesare exercitării mandatului prin intermediul Serviciului Relaţii cu Consilierii Codului administrativ şi ale Legii 393/2004 privind statutul aleşilor locali.

În mod nelegal şi fără a avea probe în acest sens, instanţa de fond a concluzionat că, prin rezolvarea cererilor de informaţii publice pârâta a recunoscut că aceste cereri sunt legitime şi nu şicanatoare. Punctul de vedere al pârâtei este că, numărul mare de cereri formulate de reclamant, care nu au un temei juridic, pot perturba exercitarea normală a atribuţiilor celor implicaţi în soluţionarea acestora şi implică un efort mare din partea pârâtei (nr. total de cereri înregistrate fiind de 58480, potrivit registrului de intrări/ieşiri).

Solicită să se observe că, în calitate de consilier local, reclamantul are acces la dispoziţiile primarului şi a tuturor actelor administrative ale UATM Tg. Mureş, prin intermediul Serviciului Relaţii cu Consilierii, în condiţiile prevederilor Codului administrativ şi ale Legii 393/2004 privind statutul aleşilor locali şi nu prin solicitarea de informaţii publice în baza Legii nr. 544/ 2001. Tocmai acesta conduită denotă intenţia reclamantului de a deturna dreptul său procesual de la scopul pentru care a fost recunoscut de legiuitor. Deturnarea dreptului subiectiv de la scopul pentru care a fost recunoscut de lege poate îmbrăca fie forma vătămării sau păgubirii altuia, fie exercitarea excesivă şi nerezonabilă. Astfel, abuzul de drept înseamnă, în concepţia art. 14-15 Cod civil, exercitarea unui drept în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe.

Pentru cele arătate a solicitat admiterea recursului formulat de pârâtul recurent, casarea Sentinţei civile nr. 325/04.09.2020, pronunţată de Tribunalul Mureş, în dosarul nr. x/102/2020 şi, rejudecând cererea de chemare în judecată, să se dispună: admiterea excepţiei lipsei de interes a cererii şi, în consecinţă, respingerea cererii formulată de reclamantul T.T. ca lipsită de interes, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul T.T. privind obligarea pârâtului la furnizarea informaţiilor de interes public solicitate prin adresele nr. x/19.05.2020 şi nr. x/20.05.2020, ca neîntemeiată, respingerea daunelor morale solicitate şi respingerea cheltuielilor de judecată.

În drept își întemeiază prezentul recurs pe dispoziţiile art. 483 şi următoarele din Codul de procedura civilă, precum şi art. 488 alin(I) pct. 6 şi 8 Cod procedură civilă.

În probaţiune a solicitat proba cu înscrisurile anexate prezentului recurs.

La data de 10 noiembrie 2020, intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat a) respingerea recursului declarat de recurentul Municipiul Tg. Mureş ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a Sentinţei nr. x/04.09.2020 sub aspectul criticilor din declaraţia de recurs; b) obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată pe care le va avansa cu soluţionarea cererii de recurs.

Criticile sentinţei recurate prin raportare la prevederile art. 488 pct. 6 şi 8 din Codul de procedură civilă apar ca neîntemeiate.

În motivare a arătat că recurentul prin cererea de a arătat că instanţa de fond ar fi dat o dezlegare greşită excepţiei lipsei de interes invocată de recurent, excepţie întemeiată pe calitatea de consilier local a intimatului, reţinând că recurentul nu a făcut dovada că intimatul ar fi putut obţine informaţiile de interes public în considerarea acestei calităţi. Pentru a sprijini argumentul invocat, recurentul a invocat prevederile art. 134 al in.(5) din OUG nr. 5 7/201.9 - Codul administrativ, potrivit cărora materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi a şedinţelor consiliilor locale se aduc la cunoştinţa consilierilor, motiv pentru care se poate aprecia ca toate informaţiile de interes public solicitate de intimat ar fi putut fi luate la cunoştinţă de către acesta din conţinutul dispoziţiilor primarului sau a hotărârilor consiliului local.

Acest argument apare ca unul neîntemeiat atât timp cât instanţa de fond a reţinut în mod corect că „deşi pârâta susţine că reclamantul putea pretinde informarea în calitatea sa de consilier local, ea nu susţine şi nu probează că informarea reclamantului ar fi fost realizată, deşi reclamantul arată că nu a putut obţine, pe nici o cale, o informare corespunzătoare. Astfel că, interesul său de a acţiona rămâne valabil" iar art. 218 alin. (l) din OUG nr. 57/2019 prevede expres că "dreptul aleşilor locali de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. "

În concluzie, prin prisma acestor critici recursul Municipiului Tg. Mureş întemeiat pe prevederile art. 488 pct. 8 Cod procedură civilă apare ca nefondat.

Cu privire la soluţionarea fondului cererii de chemare în judecată recurentul a invocat ca motiv de recurs prevederile art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă, arătând că soluţionarea fondului cererii nu poate fi calificată decât ca una nelegală şi neîntemeiată atât timp cât hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect dreptul intimatului de a avea acces la informaţiile de interes public cu atât mai mult cu cât acesta are şi calitatea de consilier local, el trebuind să acţioneze în mod informat şi, mai mult, a reţinut că numărului de cereri de informaţii de interes public apreciat ca fiind unul ridicat, recurenta le-a răspuns, aspect ce denotă că acestea nu au avut caracter şicanatoriu. Unele dintre aceste cereri au fost formulate de intimat împreună cu alţi consilieri locali, aspect ce denotă, o dată în plus, nevoia deţinerii acestora pentru exercitarea cu bună-credinţă şi în cunoştinţă de cauză a funcţiei publice ocupate.

Pe de altă parte, instanţa de fond a reţinut că afirmata rea-credinţă de care intimatul ar fi dat dovadă prin formularea cererilor de comunicare informaţii de interes public nu a fost dovedită de recurentă, ori buna-credinţă se prezumă. Mai mult, solicitările intimatului arătau expres că se impune anonimizarea datelor cu caracter personal iar trimiterea intimatului la informaţiile afişate pe pagina de internet a pârâtei a condus la concluzia că aceasta a făcut publice informaţii incomplete şi care nu satisfac cererile formulate de intimat şi cu atât mai puţin necesitatea cunoaşterii acestor informaţii pentru exercitarea funcţiei publice deţinute.

Cererea privind obligarea recurentei Municipiul Tg. Mureş la plata cheltuielilor de judecată pe care le va avansa cu soluţionarea cererii de recurs este admisibilă întemeiat pe prevederile art. 453 alin. (l) Cod procedură civilă.

În temeiul prevederilor art. 490 al in.(2) coroborate cu ale art. 205 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură civilă a solicitat ca în probatoriu să-i fie încuviinţată proba cu înscrisurile încuviinţate şi administrate de instanţa de fond.

Examinând legalitatea hotărârii atacate prin prisma motivelor de recurs invocate conform art. 488 Cod proc.civ., Curtea a apreciat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 Cod procedură civilă, Curtea a reţinut că sentinţa instanţei de fond este motivată în fapt şi în drept iar referirile recurentei la existenţa unui considerent contradictoriu cu restul hotărârii, nu sunt suficiente pentru a determina casarea sentinţei atacate. Astfel, trebuie făcută distincţie între analiza instanţei de fond asupra excepţiei lipsei de interes, context în care a fost analizată calitatea de care petiționarul s-a prevalat în formularea cererii de acces la informaţii de interes public şi analiza subsumată caracterului rezonabil al cererilor, în cadrul căreia, instanţa a verificat practic motivaţia formulării unor cereri repetate şi a subsumat-o calităţii reclamantului de consilier local. Aşadar, acest considerent este doar aparent contradictoriu fiind de altfel utilizat ca motivare subsidiară pentru a înlătura apărările pârâtei privind caracterul şicanatoriu al cererilor reclamantului. În consecinţă, în măsura în care se confirmă legalitatea sentinței atacate din perspectiva modului de aplicare al normelor de drept material, referirile instanţei de fond la calitatea de consilier local, în contextul anterior indicat, nu sunt de natură să determine prin ele însele casarea sentinţei.

Criticile recurentei cu privire la excepţia lipsei de interes nu pot fi primite având în vedere faptul că, art. 6 alineat 1 din legea 544/2001 prevede că „ Orice persoană are dreptul să solicite şi să obţină de la autorităţile şi instituţiile publice, în condiţiile prezentei legi, informaţiile de interes public.” La rândul său, art. 22 alineat 1 din acelaşi act normativ prevede că „ În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului.”

Aşadar, dispoziţiile legale speciale incidente în cauză stabilesc calitatea de persoană vătămată (calitate care, în contencios administrativ, este corelată cu noţiunea de interes) prin raportare la dreptul instituit de lege de a avea acces la informaţii de interes public, drept recunoscut oricărei persoane, indiferent de calitate.

Limitările dreptului de acces la informaţii de interes public sunt determinate legal (art. 12 din legea 544/2001) prin raportare la conţinutul concret al informaţiei solicitate şi nu prin raportare la calitatea petiţionarului.  Din această perspectivă, orice persoană a cărei cerere are un obiect subsumat dispozițiilor Legii 544/2001 şi căreia i se refuză accesul la informaţii publice, este totodată o persoană vătămată  atât în sensul Legii 554/2004 cât şi în considerarea prevederilor art. 22 alineat 1 din Legea 544/2001.

Referirile recurentei la dispoziţiile art. 134 alineat 5 Cod administrativ nu sunt de natură să înlăture în cauză aplicarea prevederilor Legii 554/2001 în contextul în care  informaţiile şi materialele care sunt puse la dispoziţia consilierilor locali odată cu convocarea în şedinţe pe de o parte nu sunt neapărat informaţii de interes public iar pe de altă parte conţinutul concret al acestora depinde în mod necesar de ordinea de zi supusă discuţiei. Or, tocmai din această perspectivă instanţa de fond a reţinut că nu rezultă din actele dosarului că informaţiile precis solicitate de reclamant ar fi fost anterior comunicate odată cu convocatorul pentru o anumită şedinţă de consiliu local. Pentru a reţine lipsa de interes a reclamantului în promovarea acţiunii ar fi fost necesar ca autoritatea pârâtă să probeze faptul că aceste informaţii au fost în prealabil comunicate, aspect corect reţinut de instanţa de fond şi cu privire la care recurenta s-a limitat la simpla afirmaţie că reclamantul a avut acces direct la documentele solicitate, afirmaţie lipsită de orice suport probatoriu.

În ceea ce privește caracterul pretins şicanatoriu al cererilor formulate de reclamant, în acord cu judecătorul fondului reţinem că buna-credinţă se prezumă iar numărul mare de cereri în sine nu este un element suficient pentru a aprecia că drepturile sunt exercitate abuziv, mai ales în contextul în care, astfel cum a reţinut judecătorul fondului, mare parte din cereri au fost soluţionate favorabil. De asemenea, constatăm că în ceea ce priveşte volumul mare de informaţii solicitat, instanţa de fond a cenzurat din această perspectivă cererea reclamantului, aspect necriticat în recurs de partea interesată.

 Trebuie subliniat faptul că Legea 544/2001 nu are dispoziţii cu privire la limitarea numărului de cereri care pot fi adresate în baza acestui act normativ iar exercitarea pretins abuzivă a acestui drept trebuie raportată la fiecare caz în parte, în funcţie de situaţia de fapt concret dedusă judecăţii,  sens în care de altfel a fost soluţionată cauza de către prima instanţă, analiza judecătorului fondului pe acest aspect fiind la adăpost de orice critică.

Față de considerentele anterioare, Curtea a reţinut că nu sunt incidente motivele de casare invocate de recurentă, astfel încât în baza art. 496  Cod proc.civ recursul urmează a fi respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare