Abuzul de drept procesual constând în formularea cu rea-credinţă a unei cereri de înlocuire arest preventiv.

-  art. 242  Cod de procedură penală

Formularea unor cereri de înlocuire arest preventiv în  care sunt repuse în discuţie aceleaşi aspecte ca în cazul contestaţiilor anterioare privind prelungirea măsurii preventive, fără a fi invocat nici un aspect de noutate, în sensul art. 242 Cod de procedură penală, poate reprezenta o exercitare abuzivă a acestui drept de către inculpat, prin apărătorul ales.

Secţia penală – încheierea nr. 85/CC/U/4 noiembrie 2019, M.G.L.

Curtea a constatat că prin încheierea de şedinţă nr. 128/UP/28.10.2019  Tribunalul Braşov, în baza art. 242 alin.2 Cod procedură penală a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar formulată de către inculpatul A., deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr. […] emis de Curtea de Apel Brașov.

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul instanţei inculpatul A. a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura  controlului judiciar. În motivarea cererii inculpatul a arătat că doreşte înlocuirea măsurii arestării preventive deoarece nu este vinovat, măsura arestării preventive nu mai este necesară, nu există indicii din partea organelor judiciare că lăsarea sa în libertate ar influenţa negativ activitatea de urmărire penală, nu se va  sustrage de la urmărirea penală sau judecată, dorește să fie alături de soția sa care deține o florărie și cei doi copii în vârstă de 15 ani, respectiv 19 ani.

 Analizând actele si lucrările din dosarul de urmărire penala atașat nr. […] şi cererea formulată, judecătorul de drepturi și libertăți a reținut că prin încheierea nr. 121/UP din data de 14.10.2019 dată în dosar penal nr. […] al Tribunalului Brașov, definitivă prin încheierea nr.78/21.10.2019 a Curții de Apel Brașov în baza dispoziţiilor art. 234 şi următoarele Cod procedură penală rap. la art. 202 alin.1 şi 3, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 24 de zile, începând cu data de 26.10.2019 şi până la data de 18.11.2019 inclusiv.

S-a constatat că împrejurările concrete ale cauzei au fost corect reţinute la momentul la care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, respectiv prelungirea măsurii  arestării la data de 14 octombrie 2019, iar în cauză nu au intervenit modificări care să conducă la concluzia că se impune luarea unei măsuri preventive mai uşoare.

S-a constatat deci că, la numai câteva zile de la soluţionarea contestaţiilor împotriva încheierii prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive, inculpatul a investit judecătorul de drepturi și libertăți cu o cerere prin care solicită înlocuirea măsurii preventive cu o alta mai puţin restrictivă de libertate-control judiciar.

Analizând această cerere, judecătorul de drepturi şi libertăţi a constatat că motivele invocate de inculpat - lipsa vinovăţiei şi motive familiale nu sunt de natură a conduce la concluzia că s-ar impune alegerea altei măsuri preventive pentru că ar fi intervenit o modificarea a temeiurilor iniţial avute în vedere, fiind în continuare îndeplinite şi condiţiile prev. de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv, iar îndepărtarea din societate a inculpatului se impune în primul rând pentru protejarea comunităţii din care acesta face parte, pentru buna desfășurare a procesului penal în curs și pentru prevenirea săvârșirii de alte infracțiuni.

Împotriva încheierii a formulat contestaţie inculpatul A. care, în susţinerea orală a căii de atac, prin apărător ales, a solicitat admiterea contestaţiei formulată, apreciindu-se că de la momentul la care s-a dispus arestarea preventivă nu se poate vorbi de o activitate susţinută a organului de urmărire penală, procurorul de la tribunal imputând această împrejurare inculpaţilor şi apărătorilor acestora care în opinia sa formulează numeroase cereri şi dosarul nu ajunge la parchet. Cere a se avea în vedere că în Codul de procedură penală există dispoziţie expresă în sensul că organul de urmărire penală îşi păstrează dosarul sau cel puţin copii ale acestuia, astfel că nu se poate admite ipoteza că dacă inculpaţii formulează nenumărate cereri în cauză ancheta trebuie să stagneze.

Pe de altă parte, de la momentul luării măsurii arestării preventive faţă de inculpat s-a administrat o singură probă testimonială, iar acum în încheiere se face vorbire de o eventuală extindere a urmăririi, de împrejurarea că există persoane implicate în structura grupului care încă nu au fost identificate şi dacă inculpatul ar fi plasat sub o altă măsură preventivă care i-ar permite să se întoarcă la domiciliu ar putea îngreuna ancheta, chestiuni care în opinia sa nu au legătură cu dosarul.

Există acuzaţia că inculpatul a comis un furt împreună cu nişte persoane neidentificate, dar în actele dosarului nu s-a specificat că ar exista un grup infracţional organizat compus din persoane cunoscute şi că ar fi alte persoane vizate sau căutate. Sunt chestiuni care au apărut cu titlu de noutate în motivarea oferită de judecător pentru a respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive.

Sub aspectul probelor, a cerut a se avea în vedere că există probe indirecte şi principalul aspect care i se impută inculpatului este faptul că în trecut a fost condamnat pentru fapte similare, că a mai făcut parte dintr-un grup infracţional organizat, grup care se ocupa cu furt de case de bani.

În mod constant a susţinut că probele la acest moment conturează doar o suspiciune rezonabilă că inculpatul ar fi putut participa la comiterea furturilor, nimic din ce s-a întâmplat de la debutul acestui dosar nu a putut să contureze o probaţiune care să întărească această suspiciune.

La acest moment nu pot fi menţinute toate datele avute în vedere de Curtea de Apel Braşov la luarea măsurii arestării preventive, astfel că a solicitat înlocuirea cu măsura preventivă a controlului judiciar. Inculpatul într-adevăr are cazier însă a fost cercetat recent pentru o perioadă lungă de timp sub puterea controlului judiciar, a avut limitată aria de deplasare geografică iar, ori de câte ori a avut nevoie a recurs la soluţia oferită de legiuitor, a formulat cereri care au fost admise, a respectat în totalitate programul de supraveghere astfel că nu au existat elemente care să conducă la concluzia că în ce priveşte persoana acestui inculpat măsura controlului judiciar ar fi dificil de pus în aplicare sau nu ar fi suficientă. Dacă inculpatul ar fi plasat sub control judiciar cu interdicţia de a comunica cu persoanele pe care organele judiciare apreciază că ar fi de interes în cauză şi dacă este nevoie chiar şi cu limitarea ariei geografice de mişcare ar fi o măsură suficientă pentru atingerea scopurilor măsurilor preventive în prezenta cauză.

 Analizând contestaţia formulată, Curtea a reţinut că în mod corect a considerat instanţa de fond că la acest moment nu sunt întrunite condiţiile legale pentru a se dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv faţă de inculpat, temeiurile ce au determinat iniţial luarea acestei măsuri şi apoi prelungirea măsurii impunând în continuarea privarea de libertate a acestuia.

Curtea a apreciat că, prin formularea acestei cereri, apărătorul ales al inculpaţilor a repus în discuţie din nou dispoziţia de prelungire a măsurii arestului preventiv faţă de inculpat, deşi încheierea prin care se dispusese prelungirea măsurii arestului preventiv fusese contestată la instanţa superioară care se pronunţase în sensul respingerii contestaţiei.

Curtea a observat că apărătorul inculpatului nu a invocat nici la tribunal şi nici la curte, în susţinerea acestei cereri, nici un element de noutate legat de împrejurările concrete ale cauzei sau de atitudinea procesuală a inculpatului, ci a contestat din nou, cu aceleaşi argumente, prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului. Apărătorul nu a făcut altceva decât să reia, în mare, argumentele invocate la judecarea propunerii de prelungire a arestării preventive şi a  contestaţiei, fără a indica care sunt elementele ce ar trebui să determine instanţa, la acest moment, să înlocuiască arestul preventiv. Este clar că în cele 4 zile de la data pronunţării instanţei de control judiciar cu privire la contestaţia formulată împotriva încheierii de prelungire a măsurii arestului preventiv nu a intervenit nimic cu privire la atitudinea procesuală a inculpatului sau cu privire la împrejurările concrete ale  cauzei care să impună formularea unei asemenea cereri de înlocuire.

S-a reţinut că măsura arestării preventive s-a prelungit pe 24 de zile, prin urmare cei 3 judecători au considerat că se impune arestul preventiv al inculpatului pe această durată. Este adevărat că art. 242 alineat 2 Cod de procedură penală permite inculpatului arestat să formuleze cerere de înlocuire, dar curtea consideră că acest drept poate fi exercitat cu bună-credinţă numai dacă au şi intervenit elemente noi care ţin de împrejurările concrete ale cauzei şi de atitudinea procesuală a inculpatului în acest interval de timp pe care s-a dispus prelungirea măsurii.

Prin urmare, a formula o cerere de înlocuire la 4 zile după ce instanţa de control judiciar a  respins contestaţia inculpatului şi a apreciat că măsura arestării preventive este legală şi temeinică şi se impune a fi prelungită pe o durată de 24 de zile, analizând îndeplinirea tuturor condiţiilor pentru a se dispune această prelungire a arestării, fără a invoca elemente noi, în conformitate cu dispoziţiile art. 242 alineat 2 Cod de procedură penală, şi a susţine, în faţa celor trei judecători, aceleaşi argumente ce au fost susţinute şi la prelungirea măsurii arestării preventive (că nu sunt probe, că inculpatul nu este vinovat, că doreşte să fie alături de familie, că nu prezintă pericol pentru ordinea publică), nu înseamnă decât o repunere în discuţie a dispoziţiei de prelungire a măsurii arestării preventive, ce nu este permisă de lege. Legea permite să se solicite şi să se acorde înlocuirea arestului preventiv dacă intervin elemente noi, dar nu permite să se repună în discuţie, la nesfârşit, luarea sau prelungirea măsurii arestului preventiv, deşi încheierea prin care s-a dispus luarea sau prelungirea arestului preventiv este definitivă, pentru că s-ar încălca autoritatea de lucru judecat provizorie a acestor încheieri.

Concluzionând, Curtea a considerat că formularea acestei cereri de înlocuire de către apărătorul ales al inculpatului a fost făcută cu rea-credinţă, cu intenţia de a repune în discuţie o hotărâre definitivă.

Reamintind că, potrivit art. 283 alineat 4 litera n Cod de procedură penală, abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale de către părţi constituie abatere ce se sancţionează cu amenda de până la 5000 de lei, Curtea a atras atenţia că formularea unor cereri de înlocuire arest preventiv în care sunt repuse în discuţie aceleaşi aspecte ca în cazul contestaţiilor anterioare privind prelungirea măsurii preventive, fără a fi invocat nici un aspect de noutate, în sensul art. 242 Cod de procedură penală, poate reprezenta o exercitare abuzivă a acestui drept de către inculpat, prin apărătorul ales.

În mod corect a apreciat deci judecătorul fondului că nu au intervenit elemente noi, de la data rămânerii definitive a încheierii prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv, care să impună înlocuirea acestei măsuri. Judecătorul fondului nu avea obligaţia de a mai analiza, din nou, toate condiţiile de dispunere a prelungirii arestului preventiv, întrucât această analiză, valabilă pe 24 de zile în condiţiile în care nu intervine nimic nou, fusese făcută de către judecător în încheierea de dispunere a prelungirii măsurii arestului preventiv şi de către judecătorii de la instanţa ierarhic superioară prin încheierea prin care s-a respins contestaţia inculpatului.

Curtea a subliniat încă odată că măsura prelungirii arestului s-a dispus pe o durată de 24 zile şi, din moment ce măsura a rămas definitivă prin respingerea contestaţiei, nu se mai poate pune în discuţie această măsură din nou. Se poate dispune înlocuirea sau revocarea acestei măsuri, dar numai cu îndeplinirea condiţiilor art. 242 alineat 2 Cod de procedură penală, dacă, pe parcursul celor 24 de zile, au apărut elemente care impun fie revocarea, fie înlocuirea acestei măsuri.

Analizând cele două cerinţe prevăzute de art. 242 alineat 2 Cod de procedură penală pentru a se dispune înlocuirea arestului preventiv, respectiv evaluarea împrejurările concrete ale cauzei şi conduita procesuală a inculpatului, instanţa de control judiciar consideră că menţinerea inculpatului în stare de arest preventiv apare ca fiind necesară în continuare pentru buna desfăşurare a procesului penal, care se află în faza de urmărire penală şi pentru prevenirea săvârşirii de alte infracţiuni.

Scopul bunei desfăşurări a procesului penal şi cel al prevenirii săvârşirii de alte infracţiuni sunt deci actuale şi reale şi la acest moment procesual, astfel cum erau şi în urmă cu 4 zile, pentru motivele arătate în încheierea nr. 121/UP/14.10.2019 de către Tribunalul Braşov, încheiere menţinută de Curtea de Apel prin încheierea nr. 78/21.10.2019, care nu vor mai fi reluate întrucât nu s-a schimbat cu nimic situaţia juridică.

Circumstanţele concrete ale cauzei nu au evoluat într-un sens favorabil inculpatului în 4 zile astfel încât să impună înlocuirea măsurii preventive, ci dimpotrivă, se efectuează cercetări privind alte fapte de furt calificat.

Curtea a reţinut deci că temeiurile care au determinat prelungirea arestării preventive a inculpatului analizate pe data de 21.10.2019 de judecătorii de la Curtea de Apel,  subzistă în continuare şi nu au intervenit modificări ale acestor temeiuri care să impună înlocuirea arestului preventiv al inculpatului, fiind respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de inculpatul A.  împotriva încheierii de şedinţă nr. 128/UP/28.10.2019 pronunţată de Tribunalul Braşov.

Domenii speta

Spete similare