Lipsa naturii juridice de act administrativ a unei notificări de evacuare a locuinţei şi a unui răspuns la o petiţie.

Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. c)

Actul administrativ este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o manifestare unilaterală de voință a unei autorități publice, cu caracter individual sau normativ, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații, în regim de putere publică, în vederea executării ori a organizării executării legii. Cele două acte emise de pârâtă, care fac obiectul cererii de suspendare a executării formulată de reclamantă reprezintă o notificare de evacuare a locuinței pretins ocupată fără titlu de către reclamantă și familia acesteia, și un răspuns la o petiție a reclamantei. Aceste acte, prin ele însele nu dau naștere, nu modifică și nici nu sting raporturi juridice între cele două pârâți, ci reprezintă, pe de o parte, solicitarea pârâtei către reclamantă de a preda locuința pretins ocupată de aceasta fără titlu, iar pe de altă parte un răspuns la solicitarea reclamantei, în condițiile în care evacuarea efectivă a reclamantei poate fi făcută doar în urma unei hotărâri judecătorești, o acțiune în acest sens din partea pârâtei făcând obiectul unui dosar aflat pe rolul Judecătoriei Brașov. De altfel, în adresa pârâtei i se aduce la cunoştinţă reclamantei că, în caz că nu va preda benevol locuinţa, pârâta o va acţiona în judecată.

În deliberare, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 595/CA/05.06.2019, Tribunalul Brașov – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu și de către pârâtă, și în consecință a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. C..

Împotriva acestei hotărâri și a încheierii din data de 22.05.2019, a declarat recurs reclamanta A., solicitând desființarea în tot a încheierii recurate și admiterea excepției tardivității depunerii întâmpinării, pa care a invocat-o, precum și casarea în tot a sentinței atacate, cu consecința trimiterii dosarului pentru rejudecare primei instanțe, în conformitate cu art. 498 (2) din Codul de procedură civilă. De asemenea, recurenta-reclamantă solicită a fi respinsă excepția inadmisibilității invocată de instanță din oficiu.

În motivarea recursului său, recurenta-reclamantă susține că acțiunea sa este admisibilă și întemeiată întrucât, astfel cum a arătat pe larg în înscrisurile depuse pe tot parcursul procesului, actele atacate sunt administrative, iar instituția emitentă este instituție publică în sensul legii contenciosului administrativ. Recurenta susține că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fapt incriminat de dispozițiile art.488 (1) pct.8 și art.488 (1) pct.6 din Codul de procedură civilă, întrucât hotărârea se sprijină pe motive contradictorii și străine de natura cauzei.

Recurenta susține că actele atacate sunt acte administrative întrucât sunt acte unilaterale, emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații. În această ordine de idei, recurenta arată că pârâta, administrator al locuințelor aflate în proprietatea Statului Român, respectiva Municipiului C., este autoritate publică, în sensul art.2 alin.(1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, iar instanța de fond a admis excepția în mod eronat, fără a arăta pe ce motive se întemeiază, respectiv de ce actele emise de pârâtă au specific civil. Recurenta apreciază că actele atacate nu sunt simple somații de evacuare, ci veritabile acte administrative, emise abuziv, în lipsa unui proces de evacuare pe rolul Judecătoriei Brașov.

Recurenta susține, de asemenea, că instanța de fond nu a motivat în drept clemența ce o acordă pârâtei în ceea ce privește depunerea întâmpinării cu încălcarea termenului legal, astfel că urmează a fi aplicate prevederile art. 488 (1) pct. 5, 8 și 6 din Codul de procedură civilă, instanța de fond încălcând grav, în opinia recurentei, atât normele procedurale, cât și principii de drept fundamentale. Recurenta mai susține că instanța de fond a încercat să o inducă în eroare, prin menționarea, în dispozitivul sentinței, a unui alt termen de recurs decât cel prevăzut de lege.

În drept, recurenta mai invocă aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 554/2004, Codului de procedură civilă, Constituției României, CEDO.

Ulterior, recurenta a depus o completare a motivelor de recurs, prin care a reluat cele susținute în cererea de recurs, și a concluzionat că acțiunea pe care a formulat-o întrunește toate condițiile de admisibilitate prevăzute de art.14 din Legea nr.554/2004 și solicită admiterea sa în vederea protecției drepturilor sale, înainte de apariția unei situații ireversibile și a unor prejudicii ireparabile pentru sine și pentru familia sa.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. C. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor recurate.

Analizând recursul dedus judecății, în condițiile art. 494 și urm. din Codul de procedură civilă, prin prisma motivelor invocate și apărărilor intimatei, Curtea reține următoarele:

În ce privește recursul declarat împotriva încheierii de ședință din data de 22.05.2019, prin acesta recurenta critică această hotărâre pentru pretinsa aplicare greșită a normelor legale în adoptarea soluției de respingere a excepției tardivității întâmpinării. Referitor la sentința nr. 595/CA/05.06.2019, Curtea constată că aceasta este criticată de către recurentă atât sub aspectul pretinsei motivări defectuoase, prin reținerea unor motive contradictorii și străine de natura cauzei, cât și al greșitei aplicări a normelor de drept procesual și material. Motivele de recurs invocate de reclamantă se încadrează în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din Codul de procedură civilă, dar nu sunt fondate.

Analizând criticile aduse de recurentă încheierii de ședință din data de 22.05.2019, Curtea reține că întâmpinarea a fost depusă în termenul legal, astfel că excepția ridicată de recurenta-reclamantă în fața primei instanțe, fiind nefondată, a fost în mod legal respinsă prin încheierea recurată, cu o motivare completă și corespunzătoare.

În ce privește susținerea recurentei în sensul că sentința recurată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, Curtea, în urma analizei sentinței, constată că aceasta cuprinde raționamentul instanței de fond în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii reclamantei, și respingerii, ca inadmisibilă, în consecință, a acestei acțiuni. Astfel instanța de fond arată, în sentința pronunțată, că cele două acte atacate de către reclamantă nu au trăsăturile caracteristice ale unui act administrativ scopul emiterii nefiind producerea de efecte juridice de sine stătătoare specifice dreptului administrativ, ci doar de a-i comunica reclamantei somație de evacuare act specific de drept civil, pe rolul Judecătoriei Brașov existând și acțiune de evacuare, actele atacate nefiind, astfel, apte de a produce evacuarea reclamantei ci doar hotărârea judecătorească ce va fi pronunțată în procedura de drept comun sau în procedura specială, dar în domeniul dreptului civil. Prin urmare, în mod evident, raționamentul instanței de fond urmează firul logic, motivând de ce instanța a apreciat că actele a căror executare reclamanta solicită a fi suspendată nu sunt acte administrative și, astfel, cererea întemeiată pe dispozițiile art.14 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004 este inadmisibilă.

Prin urmare, considerentele sentinței instanței de fond nu sunt nici contradictorii, și nici străine de natura cauzei.

Referitor la criticile formulate de reclamantă în sensul că în mod greșit a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii, susținând că actele a căror executare cere a fi suspendată îndeplinesc toate condițiile pentru a fi considerate acte administrative, Curtea reține că actul administrativ este definit de art. 2 alin.(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o manifestare unilaterală de voință a unei autorități publice, cu caracter individual sau normativ, în scopul de a da naștere, a modifica sau a stinge drepturi și obligații, în regim de putere publică, în vederea executării ori a organizării executării legii. Cele două acte emise de pârâtă, care fac obiectul cererii de suspendare a executării formulată de reclamantă reprezintă o notificare de evacuare a locuinței pretins ocupată fără titlu de către reclamantă și familia acesteia (adresa nr. 7074/22.11.2018), și un răspuns la o petiție a reclamantei (adresa nr. 282/8.02.2019). Aceste acte, prin ele însele nu dau naștere, nu modifică și nici nu sting raporturi juridice între cele două pârâți, ci reprezintă, pe de o parte, solicitarea pârâtei către reclamantă de a preda locuința pretins ocupată de aceasta fără titlu, iar pe de altă parte un răspuns la solicitarea reclamantei, în condițiile în care evacuarea efectivă a reclamantei poate fi făcută doar în urma unei hotărâri judecătorești, o acțiune în acest sens din partea B. S.R.L. făcând obiectul dosarului nr. xxxx/197/2019, aflat pe rolul Judecătoriei Brașov. De altfel, în adresa nr.7074/22.11.2018 i se aduce la cunoştinţă reclamantei că, în caz că nu va preda benevol locuinţa, pârâta o va acţiona în judecată.

Date fiind cele ce preced, Curtea reține că toate criticile aduse de recurentă sentinței atacate sunt nefondate, drept pentru care, făcând aplicarea dispozițiilor art. 496 alin.(1) din Codul de procedură civilă, va respinge recursul dedus judecății.

Domenii speta

Spete similare