Salarizarea funcţionarilor publici din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice la nivelul de salarizare al Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili. Legalitate refuz de soluţionare a cererii funcţionarilor publici.

- Legea nr. 71/2015

- O.U.G. nr. 83/2016, art. 1 alin. 5 ind. 1

- O.U.G. nr. 43/2016

Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, deşi este subordonată Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, este o structură înfiinţată pentru a desfăşura o activitate specifică, de administrare fiscală a marilor contribuabili, aflaţi în sfera de competenţă stabilită prin ordin al preşedintelui Agenţiei, activitate care nu este desfăşurată de direcţiile regionale ale finanţelor publice. Diferenţa de activitate a DGACM rezultă, în mod evident, din categoria contribuabililor vizaţi de activităţile acesteia – mari contribuabili, diferenţa de salarizare fiind raportată la complexitatea activităţii în raport cu complexitatea activităţii contribuabililor vizaţi.

Faptul că atribuţiile şi funcţiile celor două instituţii nu sunt identice reiese şi din prevederea legală expresă care stabileşte modalitatea de salarizare a personalului Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili la nivelul de salarizare aferent funcţiilor din cadrul aparatului propriu al Agenţiei sau, după caz, din instituţiile subordonate acestuia, în cazul în care nu există funcţie similară (art. 13 ind. 1 alin. 8 H.G. nr. 520/2013)

Deliberând asupra recursului de faţă, constată:

Prin sentinţa nr. 2187/CA/20.11.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţiile prescripţiei şi inadmisibilităţii acţiunii şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice D..

Împotriva acestei hotărâri, reclamantele A., B. şi C. au declarat recurs, în termenul legal, prin care au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei şi admiterea acţiunii.

În motivare, recurentele au arătat că nu au beneficiat de nivelul maxim de salarizare prevăzut de art. 1 alin. 5 ind. 1 din O.U.G. nr. 83/2016, introdus prin Legea nr. 71/2015 pentru perioada 09.04.2015-31.07.2016 faţă de salariile puse în plată în cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, instituţie care are ordonator comun cu Direcţia Generală a Finanţelor Publice D. şi acelaşi scop, îndeplineşte aceleaşi funcţii şi atribuţii, are acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar cu instituţia în cadrul căreia au fost numite ca funcţionari publici.

Totodată, recurentele au arătat că, în perioada 09.04.2015-31.07.2016, angajatorul a interpretat şi aplicat greşit normele de drept material referitoare la salarizare, aspect lămurit prin Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, iar, după 01.08.2016, art. 3 ind. 1 din O.U.G. nr. 20/2016 au statuat salarizarea personalului plătit din fonduri publice la nivel maxim pentru fiecare funcţie, noţiunea de instituţie publică fiind definită prin art. 3 ind. 1 alin. (1)-(3) din O.U.G. nr. 43/2016.

Recurentele au mai arătat că, potrivit prevederilor art. 13 alin. (1) H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se înfiinţează în subordinea Agenţiei direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, instituţii publice cu personalitate juridică”. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 13 ind. 1 H.G. nr. 520/2013, „În subordinea Agenţiei se organizează şi funcţionează Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (DGACM), instituţie publică cu personalitate juridică”. Reiese, aşadar, că în subordinea ANAF, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, sunt atât direcţiile generale regionale ale finanţelor publice cât şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, instituţii publice cu personalitate juridică, având acelaşi scop şi îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii. Astfel, salarizarea ar fi trebuit să fie realizată la nivelul maxim de salarizare al funcţionarilor publici cu funcţii publice similare din cadrul DGAMC Bucureşti.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 483 Cod de procedură civilă.

Cererea de recurs este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013 raportat la art. 117 din Legea nr. 188/1999 şi art. 270 şi 266 din Legea nr. 53/2003.

Intimata pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat, în termen legal, întâmpinare (filele 28-34), prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, ca neîntemeiată.

În motivare, intimata pârâtă a arătat că, referitor la pretenţiile reclamanţilor privind stabilirea salariului de bază brut conform prevederilor O.U.G. nr. 43/2016 la nivelul maxim în plată din cadrul tuturor instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, respectiv la nivelul salariului maxim aflat în plată în cadrul DGAMC, corespunzător funcţiei publice pe care o deţine în cadrul Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice D., dispoziţiile art. 3 indice 1 alin. (1) indice 3 din O.U.G. nr. 43/2016 stabilesc distinct situaţia în care poate fi stabilit nivelul maxim al salariului de bază. Potrivit dispoziţiile art. 13 indice 1 alin. (3) şi 8 din H.G. nr. 520/2013, DGAMC are ca obiect de activitate ansamblul activităţilor de administrare fiscală a marilor contribuabili aflaţi în sfera de competenţa stabilită prin ordin al preşedintelui ANAF, iar salarizarea personalului din cadrul DGAMC se stabileşte la nivelul de salarizare stabilit pentru funcţiile din cadrul aparatului propriu al Agenţiei sau, după caz, din instituţiile subordonate acestuia, în cazul în care nu există funcţii similare (conform Legii cadrul nr. 284/2010 numărul de clase de salarizare stabilit pentru funcţiile de stat este superior numărului de clase stabilit pentru funcţiile teritoriale.

Titularii posturilor aferente funcţiilor publice de stat cât şi a celor teritoriale nu se află în situaţii similare, chiar dacă se află în subordinea aceluiaşi ordonator de credite şi au acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar.

În drept pârâta a invocat dispoziţiile Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 188/1999, ale O.U.G. nr. 43/2016 şi ale Legii nr. 71/2015.

Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.

Analizând recursul declarat de reclamantele A., B. şi C., prin prisma dispoziţiilor art. 488 Cod de procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

Recurentele reclamante invocă drept motiv principal de reformare a sentinţei primei instanţe greşita aplicare a legii, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod de procedură civilă, dar care nu este fondat.

Prin Deciziile nr. X, Y şi Z din 29.07.2016 emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice D., în baza prevederilor art. 3 indice 1 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, s-a stabilit cuantumul brut al salariului de bază lunar al reclamantelor, funcţionari publici în cadrul acestei instituţii, la nivelul maxim al funcţiei avute pentru funcţie/grad/treaptă şi gradaţie din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice.

În ceea ce priveşte pretenţiile reclamantelor privind stabilirea salariului de bază brut conform prevederilor O.U.G. nr. 43/2016 la nivelul maxim în plată din cadrul tuturor instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, respectiv la nivelul salariului maxim aflat în plată în cadrul DGAMC, corespunzător funcţiei publice pe care o deţine în cadrul DGRFP D., instanţa de fond a reţinut că această solicitare este neîntemeiată.

Curtea reţine că

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. I pct. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 43/2016, O.U.G. nr. 57/2015 a fost modificată, în sensul că a fost modificat art. 3 ind. 1 alin. (1) şi, după acest alineat au fost introduse patru noi alineate, alineatele (1^1) - (1^4), norme care au următorul cuprins: ,,(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

  (1^1) Sintagma "fiecare funcţie" prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

(1^3) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.

În acord cu prima instanţă, Curtea constată că, pentru a fi aplicate aceste norme, este necesar ca funcţionarii publici din cadrul direcţiilor regionale ale finanţelor publice să îndeplinească aceleaşi funcţii şi atribuţii cu instituţia publică la care se raportează, cerinţă care nu este îndeplinită în cauză.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi 6 HG nr. 520/2013, „(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se înfiinţează în subordinea Agenţiei direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, instituţii publice cu personalitate juridică. (…) (6) Directorul general al direcţiei generale regionale a finanţelor publice are calitatea de ordonator terţiar de credite”.

Potrivit dispoziţiilor art. 13 ind. 1 HG 520/2013, „(1) În subordinea Agenţiei se organizează şi funcţionează Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, instituţie publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, prin preluarea atribuţiilor şi a activităţii corespunzătoare din cadrul aparatului propriu al Agenţiei. (3) Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili are ca obiect de activitate ansamblul activităţilor de administrare fiscală a marilor contribuabili aflaţi în sfera de competenţă stabilită prin ordin al preşedintelui Agenţiei. (6) Directorul general al Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili are calitatea de ordonator terţiar de credite”.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, deşi este subordonată Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, este o structură înfiinţată pentru a desfăşura o activitate specifică, de administrare fiscală a marilor contribuabili, aflaţi în sfera de competenţă stabilită prin ordin al preşedintelui Agenţiei, activitate care nu este desfăşurată de direcţiile regionale ale finanţelor publice. Diferenţa de activitate a DGACM rezultă, în mod evident, din categoria contribuabililor vizaţi de activităţile acesteia – mari contribuabili, diferenţa de salarizare fiind raportată la complexitatea activităţii în raport cu complexitatea activităţii contribuabililor vizaţi.

Faptul că atribuţiile şi funcţiile celor două instituţii nu sunt identice reiese şi din prevederea legală expresă care stabileşte modalitatea de salarizare a personalului Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili la nivelul de salarizare aferent funcţiilor din cadrul aparatului propriu al Agenţiei sau, după caz, din instituţiile subordonate acesteia, în cazul în care nu există funcţie similară (art. 13 ind. 1 alin. 8 H.G. 520/2013).

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 Cod de procedură civilă, Curtea va Respinge recursul declarat de recurentele reclamante A., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 2187/CA/20.11.2017 pronunţată de Tribunalul Braşov – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o va menţine.

Nefiind solicitate cheltuieli de judecată în recurs,

Domenii speta

Spete similare