Sustragere sau distrugere de înscrisuri

- art. 259 alin 1 Cod penal

Din moment ce inculpatul a venit la autoturismul poliţistului local şi, pe geamul autoturismului, i-a sustras din mână înscrisurile pe care acesta le avea asupra sa, inculpatul nu poate susţine că nu a prevăzut că printre aceste „hârtii” s-ar fi putut afla şi formularele de procese-verbale de contravenţie. Poliţistul local care aplică o sancţiune contravenţională nu poate avea în mână în acel moment decât formularele tipizate de procese-verbale de contravenţie, iar nu hârtii fără valoare juridică, aşa cum susţine inculpatul să ar fi crezut.

Constată că prin sentinţa penală nr. 887/09.05.2019 a Judecătoriei Braşov, în baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art.16 lit.b Cod procedură penală instanţa de fond  l-a achitat pe inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere sau sustragere de înscrisuri prevăzută de art. 259 alin. 1 Cod penal.

În baza art.275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că pe baza materialului probator administrat în faza de urmărire penală, prin actul de sesizare s-a reţinut că ”În data de 14.08.2015, în jurul orei 13.30, martorul B., poliţist local din cadrul Poliţiei Locale C. şi membru al comisiei cu atribuţii de verificare a activităţii de taximetrie ce se desfăşoară în Mun. C. împreună cu martorul D. se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza municipiului C.. În timp ce se deplasau pe str. E. din direcţia străzii F., aceştia au observat un autoturism  marca […] de culoare albă cu inscripţii de taxi, care se deplasa fără a avea montată turela deasupra caroseriei. Întrucât autoturismul a virat pe o alee dintre blocuri şi a oprit, B. a oprit autospeciala şi s-a dus la conducătorul auto căruia i-a solicitat documentele auto pentru legitimare; autoturismul[…] fiind condus de martorul G..

Acesta a cerut explicaţii în privinţa controlului efectuat de martorul B. deoarece, nu se afla în timpul serviciului, dar numitul B. i-a comunicat că trebuie să prezinte actele în baza cărora efectuează taximetrie în caz contrar va fi sancţionat contravenţional. Întrucât, şoferul nu  a prezentat toate actele,  poliţistul local a început să completeze procesul-verbal  cu seria […] nr. […].

Între timp, a venit la faţa locului inculpatul A., administratorul S.C. H. S.R.L, acesta fiind chemat de martorul G. pentru că autoturismul aparţinea acestei societăţi. A. i-a cerut poliţistului local B. explicaţii, pe un ton nervos şi ridicat, cu privire la sancţionarea contravenţională. La un  moment dat, numitul A., a profitat de faptul că geamul la autospecială era coborât şi a sustras topul de procese-verbale.

 Din acest document oficial fusese rupt procesul verbal seria […] nr. […] (toate cele trei exemplare) pe care agentul constatator începuse să insereze datele conducătorului auto G..  Suportul de hârtie al acestui înscris fusese mototolit.”

Reţinând această stare de fapt, s-a apreciat prin rechizitoriu că fapta descrisă mai sus constituie infracțiunea de distrugere sau sustragere de înscrisuri prevăzută de art. 259 alin. 1 Cod penal.

Instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în prezenta cauză nu a rezultat că întreg comportamentul inculpatului A. se circumscrie infracţiunii de distrugere sau sustragere de înscrisuri prevăzut de art. 259 alin. 1 Cod penal.

Astfel, conform art. 259 alin 1 Cod penal, se sancţionează ”sustragerea ori distrugerea unui înscris care se află în păstrarea ori în deţinerea unei persoane dintre cele prevăzute în art.176 sau art. 175 alin. (2) Cod penal”, respectiv ”o persoană care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.”

Procedând la stabilirea unei corecte stări de fapt, instanţa va avea în vedere ansamblul materialului probator administrat în cauză, prin interpretarea căruia instanța nu poate reține că inculpatul A. ”a sustras topul de procese verbale” și că ” suportul de hârtie al acestui înscris fusese mototolit”.

Astfel, dincolo de recunoașterea inculpatului, care a arătat că ”am luat toate documentele de pe volan”, care se coroborează și cu declarațiile martorilor audiați, se va avea în vedere și componenta subiectivă a comportamentului său, acesta acționând ”din viteză și eroare”, atitudinea acestuia fiind, de asemenea, prezentată de martori în declarațiile date, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței.

Așadar, pentru a fi în prezența infracțiunii prevăzute de art. 259 alin 1 Cod penal, este necesar ca toate condițiile să fie îndeplinite, în speță fiind avută în vedere latura subiectivă a infracțiunii, care pentru acest tip de faptă se caracterizează de intenție directă sau indirectă.

Conform art. 16 alin 3 Cod penal, fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul: a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte; b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui.

Comportamentul inculpatului A., așa cum a fost reținut conform celor de mai sus, nu se încadrează în niciuna din formele intenției, directă sau indirectă, acesta acționând fără să identifice cu exactitate natura înscrisurilor aflate asupra martorului B., având convingerea că acestea alcătuiesc cadrul legal, respectiv Hotărârea Consiliului Local, în funcție de care acționează polițiștii locali și în legătură cu care au și purtat discuția în contradictoriu; neavând astfel reprezentarea că sustrage/distruge înscrisuri cu semnificație juridică.

Pe cale de consecință, în condițiile în care fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege, în baza art.396 alin.5 Cod procedură penală raportat la art.16 lit b Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere sau sustragere de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. 1 Cod penal.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.

Parchetul solicită instanţei admiterea apelului formulat împotriva sentinţei penale nr.887/2019 a Judecătoriei Braşov prin care s-a dispus achitarea inculpatului, apel ce vizează aprecierea probatoriului administrat în conformitate cu dispoziţiile art. 103 Cod procedură penală, precum şi examinarea elementelor probatorii care stabilesc, din punct de vedere al cerinţelor de tipicitate, întrunirea acestor cerinţe.

Astfel, parchetul consideră că în cauză rezultă elementele de tipicitate ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului, având în vedere că pentru sustragerea sau distrugerea de înscrisuri este stabilită în mod clar prezenţa inculpatului la locul faptei în legătură cu scrierea unui proces-verbal de către poliţistul local B. cu privire la activitatea martorului G., care era prepus al inculpatului.

Cu referire la reţinerea primei instanţe în sensul că, din punct de vedere al laturii subiective, aceasta nu este identificată cu exactitate în raport de natura înscrisurilor pe care martorul B. le poseda, parchetul consideră că acest raţionament nu examinează toate elementele din cercetarea judecătorească.

În acest sens, solicită a se avea în vedere caracterul oscilant al declaraţiilor inculpatului, care în faza de urmărire penală, a declarat că sub topul de procese-verbale se aflau mai multe coli A4, pe care ulterior agentul de poliţie le-a poziţionat peste acest top, precum şi faptul că după ce a constatat că a luat acel carneţel, a precizat că nu are cunoştinţă despre deteriorările produse.

Sub acest aspect, solicită a se constata că deteriorările sunt consemnate în mod clar prin fotografiile judiciare ce au fost efectuate în cauză.

De asemenea, parchetul solicită a se avea în vedere faptul că nu poate fi exclusă varianta comiterii faptei cu intenţie indirectă având în vedere scopul deplasării inculpatului în zona în care se afla martorul B. împreună cu martorul G., precum şi mobilul deplasării sale.

Astfel, parchetul consideră că cercetarea judecătorească efectuată în apel, în sensul art.421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, este relevantă pentru a se reţine că topul de procese-verbale a fost mobilul pentru care inculpatul, într-o ieşire nervoasă, a acţionat în raport cu martorul B., a cărui declaraţie a fost consemnată în conformitate cu cerinţele rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

De asemenea, este de remarcat faptul că la acest termen de judecată martorul G. a confirmat obiectivul pentru care inculpatul a sosit în zonă şi a acţionat.

Sub acest aspect, solicită ca, din declaraţia dată de către inculpat în faza de urmărire penală, în calitate de suspect, instanţa să reţină aspectele cu valenţă probatorie în ceea ce priveşte acţiunea inculpatului, având în vedere că acesta a sosit în momentul în care martorul B. completa procesul-verbal şi mai avea dedesubt câteva coli A4, pe care le-a aşezat apoi peste carnetul de procese-verbale.

De remarcat este faptul că martorul G. a declarat că, în timp ce martorul B. scria procesul-verbal, a trecut un coleg de al său, l-a sunat pe inculpat iar inculpatul s-a dus direct la portiera şoferului, a cerut explicaţii despre amendă, a întins mâna, a luat carnetul de procese-verbale şi a aruncat pe jos documentele.

Astfel, parchetul solicită a se constata că termenul folosit de către martor în cursul audierii sale în faza de urmărire penală este unul neechivoc, în sensul că inculpatul nu a luat nişte hârtii ci a luat carnetul de procese-verbale.

Parchetul solicită instanţei, ca în aprecierea probelor, să se raporteze la data la care a fost efectuată audierea martorului G. (fila 59 dosar urmărire penală), apreciind că modul în care martorul a dat declaraţia la acest termen de judecată nu constituie nuanţări, martorul precizând că în faza de urmărire penală a spus adevărul şi că în prezent nu îşi mai aminteşte anumite aspecte cu aceeaşi acurateţe.

În atare împrejurări, parchetul solicită instanţei a avea în vedere coroborarea, în conformitate cu art.103 Cod procedură penală, a probelor administrate prin raportare la proba directă ce rezultă din procesul-verbal de constatare ataşat la dosar, având în vedere că la pagina respectivă filele erau rupte.

Cu referire la conduita inculpatului şi la individualizarea sancţiunii, parchetul solicită a se avea în vedere raportul de evaluare întocmit în cauză, din care rezultă un risc mic – mediu de săvârşire a unei noi infracţiuni.

Cu referire la versiunea inculpatului, în sensul că a avut înţelegerea că poliţistul vine la firmă pentru a controla actele, parchetul solicită a se avea în vedere sensul depoziţiei martorului B., audiat în apel, cu privire la validitatea acestei versiuni.

Pentru aceste considerente, parchetul solicită instanţei a constata că în cauză sunt îndeplinite elementele de tipicitate subiectivă, astfel cum rezultă din art. 16 Cod penal, având în vedere necesitatea individualizării pedepsei de o manieră care să răspundă obiectului juridic special, respectiv relaţiile cetăţenilor cu autoritatea.

În acest sens, solicită admiterea apelului formulat, desfiinţarea sentinţei penale nr.887/2019 a Judecătoriei Braşov, iar în cadrul rejudecării condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu individualizare raportat la art. 91 Cod penal, impunerea unor obligaţii adecvate, inclusiv programe de reintegrare care sunt desfăşurate de instituţii din comunitate în corelare cu concluziile raportului de evaluare întocmit în cauză de către Serviciul de Probaţiune I..

Analizând actele şi lucrările dosarului curtea constată că apelul parchetului este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele motive:

Pentru a dispune soluţia de achitare instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că inculpatul A. nu ar fi acţionat cu intenţie în momentul în care a luat înscrisurile aflate în posesia poliţistului local B., care intenţiona să completeze un proces-verbal de sancţionare pe numele unui angajat al inculpatului. Instanţa de fond arată în motivare că „Comportamentul inculpatului A., așa cum a fost reținut conform celor de mai sus, nu se încadrează în niciuna din formele intenției, directă sau indirectă, acesta acționând fără să identifice cu exactitate natura înscrisurilor aflate asupra martorului B., având convingerea că acestea alcătuiesc cadrul legal, respectiv Hotărârea Consiliului Local, în funcție de care acționează polițiștii locali și în legătură cu care au și purtat discuția în contradictoriu; neavând astfel reprezentarea că sustrage/distruge înscrisuri cu semnificație juridică.”

Aşadar, instanţa de fond a admis că inculpatul a sustras o serie de înscrisuri din posesia martorului B., dar a reţinut că acesta ar fi fost în eroare cu privire la natura înscrisurilor respective, crezând că este vorba de hârtii fără valoare juridică.

Nu poate fi admisă această motivare a instanţei de fond deoarece împrejurările săvârşirii faptei de sustragere de înscrisuri de către inculpatul A., precum şi probele administrate în cauză dovedesc, dincolo de orice dubiu rezonabil, că inculpatul A. a cunoscut sau a prevăzut şi a acceptat că înscrisurile sustrase din posesia martorului B. la data de 14.08.2015 erau înscrisuri oficiale, respectiv formulare de procese-verbale de aplicare a unor sancţiuni contravenţionale.

Contextul în care inculpatul A. a ajuns la faţa locului a fost acela în care poliţistul local B. îl oprise în trafic pe martorul G., care era angajat la societatea de taximetrie a inculpatului. Întrucât şoferul de taxi nu prezentase toate actele solicitate de poliţistul local, acesta din urmă a început să completeze procesul-verbal de contravenţie cu seria […] nr. […]. În acest moment a venit la faţa locului inculpatul A., fiind chemat de martor ca urmare a intenţiei manifestate de poliţistul local de a întocmi procesul verbal de contravenţie. Inculpatul a început să se certe cu poliţistul local B. tocmai pe motiv că poliţistul local intenţiona să-l amendeze pe angajatul inculpatului.

Martorul G. arată, în mod cert, în declaraţia dată în faţa Curţii de Apel Braşov la data de 29.01.2020, că cei doi se certau în momentul în care inculpatul „i-a luat nişte foi pe care domnul B. le ţinea în mână”. Or, din moment ce martorul G. l-a chemat pe inculpat atunci când poliţistul local şi-a manifestat intenţia de a-l sancţiona contravenţional, iar inculpatul a venit la autoturismul acestuia din urmă şi pe geam i-a sustras din mână înscrisurile pe care acesta le avea asupra sa, inculpatul nu poate susţine că nu a prevăzut că printre aceste „hârtii” s-ar fi putut afla şi formularele de procese-verbale de contravenţie. Poliţistul local care aplică o sancţiune contravenţională nu poate avea în mână în acel moment decât formularele tipizate de procese-verbale de contravenţie, iar nu hârtii fără valoare juridică, aşa cum susţine inculpatul să ar fi crezut.

Martorul B., fiind audiat de Curtea de Apel Braşov la data de 02.10.2019, a arătat că în timp ce completa procesul-verbal de contravenţie pentru contravenţia reţinută în sarcina angajatului inculpatului A., acesta din urmă a venit, i-a luat topul de procese-verbale şi a plecat cu el. Martorul arată că s-a deplasat la sediul poliţiei pentru a depune plângere, iar în acest timp a venit un alt angajat al inculpatului şi a adus la poliţie topul de procese-verbale, încheindu-se un proces-verbal. Declaraţia acestuia confirmă, de asemenea, faptul că inculpatul a prevăzut şi a acceptat că printre actele sustrase de la martor se regăseau şi înscrisuri oficiale şi, cu toate acestea, a sustras aceste înscrisuri.

Din aceste probe, precum şi din faptul că inculpatul a venit special la faţa locului pentru că martorul B. intenţiona să-l sancţioneze contravenţional pe angajatul său, se poate deduce cu certitudine că inculpatul a cunoscut sau a acceptat că printre înscrisurile sustrase din posesia poliţistului local se aflau şi formularele de procese-verbale de contravenţie.

Orice conducător auto şi, cu atât mai mult, un deţinător al unei firme de taximetrie cunoaşte că procesele-verbale de contravenţie sunt înscrisuri oficiale, deoarece aparţin unor instituţii publice în sensul articolului 176 din Codul penal şi au regim special.

Nu poate fi primită susţinerea inculpatului din declaraţia dată în faţa instanţei de fond la data de 12.03.2019 că ar fi luat toate documentele „din viteză şi eroare” şi că ar fi observat ulterior, după ce le-a pus în maşină, că printre acestea se afla şi notesul cu procese-verbale, deoarece dacă nu ar fi avut intenţia să sustragă aceste formulare de procese-verbale le-ar fi restituit pe loc poliţistului local, iar nu ulterior, după ce acesta s-a prezentat la poliţie să reclame fapta.

În consecinţă, curtea constată că inculpatul A. a  comis cu intenţie la data de 14.08.2015 fapta de sustragere a unor înscrisuri oficiale aflate asupra poliţistului local B., aceasta întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de sustragere de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. 1 Cod penal. Pentru reţinerea infracţiunii de sustragere de înscrisuri este suficientă existenţa intenţiei indirecte, care presupune că inculpatul a prevăzut că printre înscrisurile sustrase se aflau şi înscrisuri oficiale şi a acceptat această posibilitate.

Pentru aceste motive, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală curtea va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva sentinţei penale nr.887/09.05.2019 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul cu numărul de mai sus, pe care o va desfiinţa sub aspectul soluţiei de achitare a inculpatului şi al cheltuielilor judiciare avansate de stat în fond.

Rejudecând în aceste limite, în baza art. 396 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală, raportat la art. 83 Cod penal, va stabili pedeapsa de 1 (un) an închisoare în sarcina inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. 1 Cod penal.

La individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare, curtea va ţine cont de faptul că inculpatul a recunoscut luarea unor înscrisuri din posesia poliţistului local, susţinând că nu ar fi cunoscut în momentul sustragerii că ar fi vorba de înscrisuri oficiale, dar şi de faptul că acesta le-a restituit la scurt timp.

Nu poate fi analizat în cadrul procesului penal dacă poliţistul local era sau nu îndreptăţit să constate săvârşirea contravenţiei, deoarece chiar dacă nu ar fi fost îndreptăţit să facă acest lucru persoana sancţionată avea la îndemână contestarea în instanţă a procesului-verbal, nefiind justificată în nici un caz sustragerea înscrisurilor pe care poliţistul le avea asupra sa. 

Întrucât scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia, în baza art. 83 alin. 1 şi 3 Cod penal curtea va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul I. la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul I..

În baza art. 404 alin. 3 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. 

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, va obliga pe inculpat la plata sumei de 340 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în fond.

În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.

Domenii speta

Spete similare