Anulare proces verbal de contravenţie – inadmisibilitatea capătului de cerere având ca obiect restitirea amenzii contravenționale; prescripția aplicării sancțiunii în raport de caracterul faptei contravenționale – îndeplinirea unei obligații în termenul f

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 19.07.2016, petenta U.B. S.A, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat instanței, în principal, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria A nr. 0128272 din data de 14.06.2016, iar în subsidiar, înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, precum și restituirea de către intimată a sumei de 500 lei, achitată cu titlu de amendă contravențională, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, petenta a arătat că, în calitatea sa de instituție bancară stabilită în România, furnizează servicii financiare clienților săi. Astfel, în perioada 2011-2014, S.A., client al petentei, a obținut de la aceasta venituri din dobânzi. Petenta a învederat faptul că acest client avea calitatea de persoană nerezidentă în România și, luând în considerare lipsa unor certificate de atestare a rezidenței fiscale a acestuia, în perioada 2011-2014, a reținut la sursă impozitul aplicabil venitului din dobânzi ce revenea clientului S.A., a declarat și a vărsat acest impozit organelor fiscale române.

Conform susținerilor petentei, în luna ianuarie a anului 2015, clientul S.A. i-a prezentat certificatele de rezidență fiscală pentru anii fiscali 2011-2014, solicitându-i acesteia restituirea impozitului pe venitul din dobânzi achitat în România, în conformitate cu dispozițiile art. 118 alin. 2 teza a III-a din Legea nr. 571 privind Codul fiscal și cu prevederile Convenției de evitare a dublei impuneri încheiate între România și Germania, ratificată prin Legea nr. 29/2002 (CEDI România-Germania). În consecință, petenta a arătat că, în baza prevederilor art. 118 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal coroborate cu dispozițiile art. 117 ind. 2 din O.G nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a restituit clientului anterior menționat impozitul pe dobânzi reținut în perioada 2011-2014, în cuantum de 58.217 lei, și a regularizat această sumă cu obligațțile fiscale de același tip datorate în februarie 2015, adică perioada fiscală în care s-a efectuat restituirea.

Petenta a învederat instanței că, în perioada fiscală relevantă – februarie 2015, a reținut impozit pe dobânzi de la clienții nerezidenți într-un cuantum mai mic decât suma restituită clientului S.A., motiv pentru care nu a rezultat nicio sumă de declarat și plătit în contul impozitului pe dobânzi obținute de nerezidenți în luna februarie a anului 2015. Petenta a susținut că, din acest motiv, nu a depus declarația 100 privind obligațiile de plată la bugetul de stat.

Petenta a mai arătat că, în luna februarie 2016, a solicitat intimatei DGAMC eliberarea unui certificat privind atestarea impozitului plătit în România pentru anul 2015 de un alt client nerezident, și anume de U. SPA, din Italia. Aceasta a precizat că, în anul 2015, acest client a încasat de la petentă dobânzi în cuantum de 61.000 lei, pentru care a reținut la sursă impozitul aferent în cuantum total de 6.100 lei. În urma acestei solicitări, intimata i-a învederat petentei că nu poate soluționa favorabil această cerere, întrucât, printre altele, s-a solicitat atestarea impozitului pe veniturile din dobânzi obținute din România de U. SPA pentru luna februarie 2015, or din evidența fiscală a DGAMC rezultă că impozitul nu a fost declarat și plătit la bugetul de stat. În acest context, petenta a trimis către intimată o adresă prin care a detaliat motivele pentru care, în luna februarie 2015, nu a declarat și plătit nicio sumă în contul impozitului pe venitul obținut din dobânzi de către nerezidenți.

Conform susținerilor petentei, ulterior, intimata i-a comunicat faptul că a solicitat un punct de vedere Direcției Generale de Legislație Cod Fiscal și Reglementări Vamale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, cu privire la regularizarea impozitului pe veniturile din dobânzi obținute din România de persoane nerezidente aferent lunii februarie 2015, având în vedere că acesta nu este declarat și plătit. Totodată, intimata a menționat că, în situația în care dorește obținerea certificatului de atestare a impozitului plătit de persoana juridică nerezidentă pentru lunile în care, conform evidenței DGAMC, obligațiile fiscale sunt declarate și plătite la bugetul de stat, petenta are posibilitatea depunerii unei noi cereri pentru sumele respective. Potrivit alegațiilor petentei, aceasta a înțeles, inițial, să urmeze alternativa indicată de intimată, astfel încât a depus o cerere în acest sens dar, având în vedere că eliberarea certificatului solicitat era necesar clientului U. SPA în scopuri fiscale în cel mai scurt timp, pentru a înlătura orice impediment în privința emiterii acestuia, a depus, totuși, la data de 18.05.2016, declarația 100 privind obligațiile de plată la bugetul de stat aferente lunii februarie 2015. În consecință, prin adresa nr. 952869/30.05.2016, petenta a solicitat intimatei eliberarea certificatului pentru întregul an 2015, atașând dovada vărsării către bugetul de stat a impozitului reținut la sursă în luna februarie 2015 de la clientul U. SPA iar, la data de 31.05.2016, DGAMC a emis certificatul solicitat pentru întreaga perioadă solicitată.

Petenta a arătat că, la data de 01.07.2016, i s-a comunicat prin poștă procesul-verbal atacat, prin care a fost sancționată cu amenda în cuantum de 3.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 336 alin. 1 lit. b din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, menționând că, în ziua primirii actului sancționator, a achitat jumătate din minimul amenzii prevăzute pentru respectiva contravenție.

Petenta a apreciat că procesul-verbal este nul pentru lipsa obiectului contravenției. În acest sens, a susținut că nu avea obligația de declarare a vreunei sume de bani în contul impozitului pe dobânzi obținute de nerezidenți în luna februarie a anului 2015, întrucât, în urma regularizării, nu a rezultat o diferență pozitivă, or Declarația 100 privind obligațiile de plată la bugetul de stat conține doar referințe privitoare la suma datorată, suma de plată și suma de recuperat. A mai precizat că, în efectuarea acestor operațiuni, a avut în vedere dispozițiile art. 117 ind 2. alin. 4 din O.G nr. 92/2003, conform cărora, pentru impozitul pe venit care se regularizează potrivit prezentului articol, plătitorul nu depune declarație rectificativă.

De asemenea, petenta a mai precizat că, în măsura în care s-ar aprecia că îi revenea obligația de a depune declarația 100 privind obligațiile de plată la bugetul de stat, fapta nu constituie contravenție deoarece nu a fost săvârșită cu vinovăție. În acest sens, a arătat că singurul formular care poate fi utilizat în vederea declarării impozitului pe venitul din România obținut de nerezidenți este formularul 100, al cărui titlu este „declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”. Acest formular conține rubrici doar referitoare la suma impozitului datorată, suma de plată și suma de recuperat, or în contextul în care petenta nu mai datora nicio sumă către bugetul de stat aferentă perioadei fiscale februarie 2015 și nicio sumă de plătit, rezultă că acest formular nu putea fi utilizat.

Mai mult decât atât, petenta a susținut că reglementările fiscale nu prevăd procedura de urmat de către plătitorii de venituri în astfel de cazuri în care, făcând aplicarea dispozițiilor privind restituirea impozitului și regularizarea cu obligațiile de același tip de plată la bugetul de stat, plătitorului de venit nu îi mai revine nicio obligație de plată către bugetul de stat. Conform opiniei petentei, absența unui cadru legal clar și previzibil care să reglementeze această situație practică reiese și din faptul că intimata DGAMC nu cunoaște procedura aplicabilă într-o atare ipoteză, solicitând îndrumări din partea Direcției Generale de Legislație Cod Fiscal și Reglementări Vamale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

Petenta a mai afirmat că, în cazul în care i-ar fi revenit obligația de a depune declarația 100 cu privire la perioada fiscală - februarie 2015, scadența acestei obligații ar fi fost data de 25 martie 2015 și, pe cale de consecință, termenul de prescripție a dreptului organelor fiscale de a aplica sancțiunea amenzii contravenționale s-a împlinit la data de 25.09.2016. Conform susținerilor petentei, fapta de nedepunere în termen a declarațiilor fiscale constituie o contravenție ce se consumă și se epuizează instantaneu, acțiunea sau inacțiunea ce reprezintă elementul material al contravenției nefiind de natură să dureze în timp, întrucât presupune cerința esențială a depășirii unui termen.

În continuare, aceasta a învederat instanței caracterul excesiv al sancțiunii aplicate, având în vedere lipsa de claritate a dispozițiilor fiscale relevante, faptul că nici intimata nu cunoaște procedura de regularizare a impozitului pe venitul obținut din dobânzi în România într-o astfel de situație, faptul că nedepunerea declarației 100 pentru luna februarie 2015 nu a prejudiciat sub nicio formă bugetul de stat, precum și faptul că a respectat, în mod constant, obligațiile de declarare prevăzute de legislația fiscală. Ca atare, petenta a apreciat că fapta săvârșită este lipsită de pericol social., motiv pentru care se impune înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertismentului.

În drept, petenta a invocat prevederile art. 1, art. 7 alin. 3, art. 13 alin. 1, art. 21 alin. 3, art. 31 și urm. din O.G nr. 2/2001, art. 116-118 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 117 ind. 2 din O.G nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

În probațiune, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a atașat la dosarul cauzei, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, următoarele: proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria A nr. 0128272 din data de 14.06.2016 (f. 12), dovadă de comunicare (f. 13), Legea privind ratificarea Convenției dintre România și Republica Federală Germania pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe capital, semnată la Berlin la 04.07.2001 (f. 14-18), cerere pentru eliberarea certificatului privind atestarea impozitului plătit în România de persoane juridice străine înregistrată sub nr. 9784/03.02.2016 (f. 19), adresa nr. 9784/11.03.2016 (f. 20), adresă emisă de petentă și dovadă de comunicare (f. 21-22), adresa nr. 930734/29.03.2016 (f. 23), adresa nr. 9784/06.04.2016 (f. 24), adresa nr. 945826/10.05.2016 (f. 25), adresa nr. 945829/10.05.2016 (f. 26), dovadă de comunicare (f. 27),  declarația 100 privind obligațiile de plată la bugetul de stat aferente lunii februarie 2015 (f. 28), adresa nr. 952869/30.05.2016 (f. 29), cerere pentru eliberarea certificatului privind atestarea impozitului plătit în România de persoane juridice străine înregistrată sub nr. 41704 în data de 30.05.2016 la D.G A.M.C (f. 30), ordinul de plată nr. 1496/18.05.2016 și ordinul de plată nr. 1495/18.05.2016  (f. 31), situația impozitului pe veniturile din dobânzi obținute din România de persoane nerezidente reținute la sursă de U.B. S.A în perioada ianuarie-decembrie 2015 (f. 32),  certificat privind atestarea impozitului plătit în România de persoane juridice străine eliberat la data de 31.05.2016 (f. 33), ordinul de plată nr. 136416/01.07.2016 (f. 34), declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat 100 (f. 35) și considerații referitoare la încadrarea faptei de nedepunere a declarațiilor fiscale la termen în contravenție simplă sau contravenție continuă (f. 36-38).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, astfel cum rezultă din ordinul de plată nr. 137425/18.07.2016 (f. 48), în conformitate cu dispoziţiile art. 19 din O.U.G nr. 80/2013.

La data de 05.09.2016, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 52-56), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale, ca neîntemeiată.

În motivare, intimata a arătat că, la data de 18.05.2016, petenta a depus o declarație 100 privind obligațiile de plată la bugetul de stat cuprinzând impozit pe veniturile din dobânzi obținute în România de persoane nerezidente pentru luna februarie 2015, înregistrată sub nr. INTERNT-93120865. Conform susținerilor intimatei, declarația fiscală reprezintă titlu de creanță și produce efectele juridice ale înștiințării de plată de la data depunerii acesteia, iar, în acest caz, data depunerii a fost ulterioară expirării termenului legal de depunere.

Intimata a învederat că petenta a fost sancționată prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor seria A nr. 0128272/14.06.2016 cu amendă contravențională în cuantum de 3.000 lei, luând în considerare atât numărul de zile de întârziere în depunerea declarației, cât și faptul că, pe perioada administrării de către D.G.A M.C, petenta a mai înregistrat abateri de la îndeplinirea termenului prevăzut de lege a obligației de declarare a impozitelor, taxelor și contribuțiilor. Totodată, intimata a precizat că procesul-verbal conține elementele obligatorii prevăzute de O.G nr. 2/2001, că acesta a fost comunicat prin poștă, cu aviz de primire, în termen de două luni de la data la care a fost încheiat și că fapta săvârșită a fost corect individualizată de agentul constatator.

În ceea ce privește incidența prescripției dreptului organelor fiscale de a constata contravenția, intimata a apreciat că susținerile petentei nu pot fi reținute, întrucât acestea sunt doar simple afirmații nedovedite, cu atât mai mult cu cât petenta nu se află la prima abatere de acest gen.

Intimata a susținut că este neîntemeiat capătul de cerere formulat de petentă privind înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertisment, având în vedere că aceasta a mai fost avertizată anterior în legătură cu nerespectarea regimului de depunere a declarațiilor fiscale, fiind deja sancționată cu avertisment. În acest sens, a mai arătat că fapta comisă prezintă un grad ridicat de pericol social, fapt ce rezultă chiar din limitele mari ale minimului prevăzut de lege și din chiar faptul că, pentru aceste contravenții, legiuitorul nu a permis plata la jumătate din minim. Totodată, a considerat că amenda prevăzută de legiutor nu este destinată acoperirii unui prejudiciu, ci are ca scop prevenirea săvârșirii altor fapte.

Intimata a solicitat respingerea capătului de cerere referitor la acordarea cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiat, având în vedere aplicarea corectă de către organele fiscale a legislației incidente în cauză, iar în subsidiar, a solicitat diminuarea onorariilor solicitate de petentă, având în vedere gradul redus de dificultate al litigiului.

În drept, intimata a invocat prevederile art. 205 C.pr.civ.

În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La data de 20.09.2016, petenta a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare (f. 61-63), prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată și admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată.

Cu titlu preliminar, petenta a arătat că apărările formulate de intimată nu reprezintă o veritabilă întâmpinare deoarece acestea conțin o descriere a situației de fapt și considerente de ordin general privind declarațiile fiscale și sancționarea contravențiilor, fără a răspunde criticilor specifice cauzei formulate de petentă. Totodată, a apreciat că întâmpinarea depusă de intimată conține elemente străine prezentei cauze.

În privința fondului cauzei, petenta a învederat instanței că intimata omite să explice motivul pentru care a solicitat clarificări Direcției Generale de Legislație Cod Fiscal și Reglementări Vamale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice. În acest sens, a afirmat că intimata nu cunoaște și nici nu poate îndruma contribuabilul cu privire la procedura aplicabilă în cazul în care cuantumul impozitului pe venituri din dobânzi reținut la sursă este mai mic decât cel supus regularizării și rambursării către contribuabilii nerezidenți, astfel încât nu există un sold pozitiv de declarat și de plătit.

De asemenea, petenta a susținut, contrar celor afirmate de intimată, că sancțiunea nu este proporțională în raport de scopul urmărit și urmarea produsă deoarece, pe de-o parte, nu a urmărit niciun scop prin nedepunerea declarației fiscale, ci doar nu a identificat temeiul legal care i-ar fi impus o asemenea obligație și, pe de altă parte, nu există nicio urmare a nedepunerii declarației, având în vedere că, în urma regularizării, a rezultat un sold negativ al impozitului pe venit reținut la sursă și, în consecință, nu îi incumba nicio obligație de plată de la care s-ar fi sustras prin nedeclarare. Totodată, contrar susținerilor intimatei, petenta a arătat că faptei prevăzute de dispozițiile art. 336 alin. 1 lit. b din Codul de procedură fiscală îi corespund cele mai mici limite ale amenzii dintre cele stabilite de art. 336 alin. 2 din același act normativ.

Petenta a mai contestat susținerea intimatei conform căreia aceasta ar mai fi fost avertizată anterior cu privire la nerespectarea regimului de depunere a declarațiilor fiscale, fiind deja sancționată cu avertisment, învederând totodată că această afirmație nu a fost dovedită de către intimată.

La termenul din data de 14.10.2016, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de către ambele părți, a invocat din oficiu excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea intimatei la restituirea amenzii și a rămas în pronunțare atât asupra excepției invocate, cât și asupra fondului cauzei.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria A nr. 0128272 din data de 14.06.2016 emis de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, petenta U.B. S.A a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 3.000 lei, în temeiul dispozițiilor art. 336 alin. 1 lit. b și art. 336 alin. 2 lit. d din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, deoarece, la data de 14.06.2016, la sediul D.G.A.M.C a fost constatată nedepunerea la termenul scadent prevăzut de lege, a declarației 100 privind obligațiile de plată la bugetul de stat aferentă lunii februarie 2015, cuprinzând impozit pe veniturile din dobânzi obținute din România de persoane nerezidente de către petenta U.B. S.A, aceasta fiind depusă cu întârziere la data de 18.05.2016, astfel cum rezultă din procesul-verbal seria A nr. 0128272 din data de 14.06.2016 (f. 12).

Conform prevederilor art. 336 alin. 1 lit. b din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât să fie considerată, potrivit legii, infracțiune, neîndeplinirea de către contribuabil/plătitor la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor și veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor și contribuțiilor și a altor sume, precum și orice informații în legătură cu impozitele, taxele, contribuțiile, bunurile și veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora, iar potrivit dispozițiilor art. 336 alin. 2 lit. d din același act normativ, contravenția se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii și mari.

În ceea ce privește termenul de formulare a plângerii contravenționale, instanța constată că aceasta a fost depusă în termenul de 15 zile prevăzut de dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G nr. 2/2001, având în vedere că procesul-verbal a fost comunicat petentei la data de 01.07.2016, astfel cum rezultă din confirmarea de primire depusă la dosarul cauzei (f. 70), iar plângerea contravențională a fost trimisă prin poștă la data de 18.07.2016 (f. 42).

Analizând cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect restituirea amenzii, invocată din oficiu, instanța o apreciază ca fiind întemeiată având în vedere următoarele considerente. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 3 din O.G nr. 2/2001, sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepția celor aplicate, potrivit legii, de autoritățile administrației publice locale și amenzilor privind circulația pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale. În ipoteza anulării procesului-verbal de contravenție, amenda achitată în temeiul actului sancționator anulat se impune a fi restituită plătitorului. Cu toate acestea, amenda achitată se restituie, la cerere, de la instituția care a încasat-o, în conformitate cu procedura administrativă reglementată de dispozițiile art. 168 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, operând, în măsura în care este cazul, compensarea cu eventuale obligații restante ale plătitorului. În consecință, fiind instituită o procedură specială, administraativă, privind restituirea sumei de bani achitată cu titlu de amendă contravențională, instanța apreciază ca fiind întemeiată excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect restituirea amenzii, invocată din oficiu și, în consecință, urmează să respingă acest capăt de cerere, ca inadmisibil.

În ceea ce privește capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de contravenție, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța urmează a verifica legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenţiei, prin raportare la probele administrate în cauză.

Astfel, sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că actul sancționator a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G nr. 2/2001, având în vedere că acesta cuprinde mențiunile obligatorii privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului persoană juridică, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Prin urmare, instanţa constată că nu există o cauză privitoare la forma procesului-verbal care să atragă anularea acestuia.

Referitor la condiţiile prevăzute de art. 16 din O.G. nr. 2/2001, instanţa reţine că nulitatea procesului-verbal pentru nerespectarea uneia dintre aceste condiţii trebuie să fie invocată de petent şi totodată acesta trebuie să dovedească vătămarea suferită ca urmare a eventualei neindicări a unei menţiuni în procesul-verbal şi că această vătămare nu se poate înlătura altfel decât prin anularea procesului-verbal. În acest sens, instanța constată că petenta nu a invocat lipsa vreunei mențiuni dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 16 din O.G nr. 2/2001 din cuprinsul procesului-verbal.

În ceea ce privește incidența prescripției aplicării sancțiunii amenzii contravenționale, invocată de petentă, instanța reține că sunt aplicabile prevederile art. 13 alin. 1 din O.G nr. 2/2001, potrivit cărora aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. De la această regulă, dispozițiile art. 13 alin.  2 din acelaşi act normativ instituie o derogare în sensul că, în cazul contravenţiilor continue, termenul prevăzut la alin. 1 curge de la data încetării săvârşirii faptei, contravenţia fiind continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp.

Prin procesul-verbal seria A nr. 0128272 din data de 14.06.2016, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională pentru săvârșirea contravenției constând în nedepunerea la termenul scadent prevăzut de lege, a declarației 100 privind obligațiile de plată la bugetul de stat aferentă lunii februarie 2015, cuprinzând impozit pe veniturile din dobânzi obținute din România de persoane nerezidente. Potrivit pct. I.1.1 lit. e din Anexa 6 a Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1950/2012 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă, declarația 100 privind obligațiile de plată la bugetul de stat reprezentând impozit pe veniturile obținute din România de nerezidenți, persoane fizice/juridice, conform titlului V din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, sau conform convențiilor de evitare a dublei impuneri, încheiate de România cu alte state, se depune lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare perioadei de raportare. Astfel, pentru perioada de raportare a lunii februarire 2015, petenta avea obligația de a depune declarația 100 pentru veniturile obținute de nerezidenți în România, cel mai târziu la data de data de 25.03.2015.

Instanța apreciază că neîndeplinirea de către contribuabil, în termenul prevăzut de lege, a obligațiilor de declarare a bunurilor și veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor și contribuțiilor și a altor sume, precum și orice informații în legătură cu impozitele, taxele, contribuțiile, bunurile și veniturile impozabile constituie o contravenție omisivă și instantanee, care se consumă și se epuizează la momentul expirării termenului înăuntrul căruia exista obligația de depunere a declarației, deoarece obligația legală se circumscrie unui anumit moment determinat, iar nu unui interval de timp. Astfel, din modul de descriere a faptei rezultă că această contravenție nu poate fi considerată ca fiind continuă, existând un termen-limită de depunere a declarației, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 13 alin. 2 din O.G nr. 2/2001, potrivit cărora termenul de prescripție a aplicării sancțiunii amenzii contravenționale curge de la data încetării săvârșirii faptei și, prin urmare, nu prezintă relevanță sub aspectul momentului de la care a început să curgă termenul de prescripție faptul că petenta a depus declarația 100 aferentă lunii februarie 2015 la data de 18.05.2016 (f. 28).

În consecință, data săvârșirii presupusei contravenții de a nu depune în termen de o lună declarația 100 privind obligațiile de plată la bugetul de stat, pentru perioada de raportare februarie 2015, este data de 25.03.2015, moment de la care a început să curgă termenul de 6 luni, de prescripție a aplicării sancțiunii amenzii contravenționale. Astfel, ultima zi în care putea fi aplicată sancțiunea amenzii contravenționale pentru săvârșirea acestei fapte a fost data de 25.09.2016, or instanța constată că procesul-verbal de sancționare a contravenției seria A nr. 0128272 a fost încheiat la data de 14.06.2016, după aproximativ 9 luni de la împlinirea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale. Instanța nu poate reține susținerile intimatei conform cărora alegațiile petentei privitoare la intervenirea prescripției nu sunt dovedite și, contrar celor învederate de intimată, apreciază ca fiind lipsit de relevanță, sub acest aspect, faptul că petenta nu s-ar afla la prima abatere de acest gen. Prin urmare, instanţa constată că aplicarea sancţiunii contravenţionale era prescrisă la momentul încheierii procesului-verbal, tragerea la răspundere contravenţională pentru această faptă a petentei nemafiind posibilă. Sub acest aspect, trebuie precizat că este vorba despre o cauză de nulitate virtuală a procesului-verbal întrucât sancţiunea nulităţii nu este prevăzută expres de lege în acest caz, dar se deduce implicit din caracterul de ordine publică al normei juridice încălcate, ce ţine de legalitatea aplicării sancţiunii contravenţionale.

Având în vedere cele ce preced, constatând nelegalitatea întocmirii procesului-verbal, instanța nu va mai analiza criticile formulate de petentă privitoare la temeinicia actului sancționator. Pentru aceste motive, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta U.B. S.A în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și va anula procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria A nr. 0128272 din data de 14.06.2016.

În ceea ce privește solicitarea petentei referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, instanţa constată că sunt incidente prevederile art. 453 alin. 1 C.pr.civ., conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câstigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Petenta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei, astfel cum rezultă din ordinul de plată nr. 137425/18.07.2016. Pe cale de consecinţă, faţă de soluţia de admitere în parte a plângerii contravenționale, în sensul anulării procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria A nr. 0128272 din data de 14.06.2016, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. 1 C.pr.civ., instanţa va obliga intimata să plătească petentei suma de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect restituirea amenzii, invocată de instanță din oficiu.

Respinge capătul de cerere având ca obiect restituirea amenzii, ca inadmisibil.

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta U.B. S.A, …… în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRARE A MARILOR CONTRIBUABILI, cu sediul în Bucureşti, Str. Lucrețiu Pătrăşcanu, nr. 10, corp A, sector 3.

Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria A nr. 0128272 din data de 14.06.2016.

Obligă intimata la plata către petentă a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.10.2016.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare