Prescripția dreptului la acțiune în răspundere materială formulată de fostul angajator împotriva fostului salariat. Respingerea excepției nulității apelului urmare a invocării unui nou temei de drept direct în apel

DREPTUL MUNCII. DREPT CIVIL. DREPT PROCESUAL CIVIL

Prescripția dreptului la acțiune în răspundere materială formulată de fostul angajator împotriva fostului salariat. Respingerea excepției nulității apelului urmare a invocării unui nou temei de drept direct în apel

- art. 254, art. 268 alin. 1, litera c) Codul Muncii

- art. 1394, art. 2518, art. 2537 pct. 3 Cod civil

- art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011

- art. 478 alin. 1 Cod procedură civilă

- Decizia nr. 19/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii

Obiectul dedus judecății a constat în solicitarea obligării foștilor salariați la plata unor despăgubiri rezultate din pagubele materiale produse angajatorului prin modul defectuos de îndeplinire al obligațiilor de serviciu.

Prejudiciul s-a constatat că a fost produs în perioada aprilie-iunie 2013, constituirea ca parte civilă în dosarul penal s-a făcut în data de 16.04.2018, dosar în care s-a dispus clasarea față de intimații pârâți motivat de faptul că nu au săvârșit o faptă penală.

Ca urmare a acestui aspect, întrucât intimații nu se fac vinovați de săvârșirea unei infracțiuni, prejudiciul ce se solicită a fi recuperat nu este rezultatul unei fapte penale ci a îndeplinirii defectuoase a obligațiilor de serviciu, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 254 Codul muncii, a art. 211 din Legea nr. 62/2011 în materia termenului de prescripție al dreptului material la acțiune.

Întrucât constituirea ca parte civilă în dosarul penal s-a făcut după expirarea termenului de prescripție de 3 ani, cursul prescripției nefiind astfel întrerupt, fiind expirat la acel moment, corect prima instanță a reținut că acțiunea este prescrisă câtă vreme a fost înregistrată doar la data de 27.06.2019.

Deoarece prin motivele de apel s-a invocat şi un nou  termen de prescripţie, în baza unui alt temei legal, acest aspect este de natură a determina inadmisibilitatea, omiterea analizei nu a nulității, potrivit art. 478 alin. 1 Cod procedură civilă, astfel că excepția invocată în acest sens a fost respinsă.

Curtea de Apel Oradea – Secția I civilă

Decizia nr. 233 din 18 februarie 2021

Prin Sentința civilă nr. (...)/LM din 31.07.2020, pronunțată de Tribunalul (...) s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții (P1) și (P2). A fost respinsă ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor (...) – Direcția Silvică (...) R.A., cu sediul în (...), în contradictoriu cu pârâții (P1), CNP (...), cu domiciliul în (...) și (P2), CNP (...), cu domiciliul în (...), având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială, fiind obligată reclamanta la plata către pârâtul (P2) a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial redus în condițiile art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond pronunțându-se asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocate de pârâți, a admis-o, reținând că, prin cererea de chemare în judecată reclamanta a învestit instanța cu soluționarea unei cauze întemeiate pe răspunderea patrimonială a salariaților, reglementată de art. 254 Codul muncii, conform căruia salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.

Reclamanta, în calitate de fost angajator, a solicitat obligarea pârâților – foști salariați – la plata despăgubirilor cauzate reclamantei prin îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor de serviciu – paza cantonului (în cazul pârâtului (P1) și supravegherea activității pădurarului aflat în subordinea sa (în ceea ce îl privește pe pârâtul (P2) – fapte prin care s-a cauzat reclamantei o pagubă constând în contravaloarea masei lemnoase tăiate ilegal.

Conform reclamantei, cuantumul prejudiciului este cel menționat în actul de control parțial (X)/26.07.2013, anexa 1 a raportului nr. (Y)/26.07.2013 și în actul de control parțial (...)/21.11.2013, respectiv de 1.164.444,24 lei. Pentru faptele susmenționate – reținute de reclamantă ca fiind abateri disciplinare – pârâții au fost sancționați cu desfacerea contractelor individuale de muncă.

Astfel, prin Decizia nr. (...)/29.04.2014 emisă de reclamantă, pârâtului (P1) i s-a aplicat sancțiunea disciplinară constând în desfacerea contractului individual de muncă, reținându-se în sarcina sa ca abatere disciplinară faptul că, în calitatea sa de pădurar în cadrul Ocolului Silvic (...), subunitate a R.N.P.- (...) - Direcția Silvică (...):

a) a înregistrat un volum nejustificat de mare, respectiv 2443 mc, în cantonul aflat în paza sa, detaliile privind volumul nejustificat fiind consemnate în actele de control și în rapoartele întocmite la inspecția din canton;

b) a permis exploatarea de masă lemnoasă din partizile vândute la S.C. (S) SRL, fără a avea dispoziție de livrare, în condițiile în care masa lemnoasă nu a fost achitată.

S-a reținut că prejudiciul total identificat în cantonul în care și-a desfășurat activitatea pârâtul se ridică la valoarea de 1.164.444,24 lei, rezultând din următoarele documente: act control parțial (X)/26.07.2013 - volum nejustificat - 858,41 mc cu o valoare imputabilă de 406.926,63 lei; act control parțial (...)/21.11.2013 - volum nejustificat - 426,03 mc cu o valoare imputabilă de 182.268,44 mc; Anexa 1 (fișa de calcul) a raportului nr. (Y)/26.07.2013 - volum nejustificat – 1.158,68 mc cu o valoare imputabilă de 575.249,17 lei.

Contestația formulată de pârâtul (P1) împotriva deciziei susmenționate a fost respinsă ca neîntemeiată prin Sentința nr. (...)/CA/2018 a Tribunalului (...), definitivă prin Decizia nr. (...)/CA/2019 a Curții de Apel (...), ambele pronunțate în dosarul cu nr. (...)2014** (filele 56-60).

Prin Decizia nr. (...)/29.04.2014 emisă de reclamantă pârâtului (P2) i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă, reținându-se în sarcina sa, printre altele, că nu a coordonat și controlat activitățile de pază ale fondului forestier investit ceea ce a dat posibilitatea producerii de prejudicii mari în cantonul II (...), la inspecțiile parțiale efectuate la cantonul II (...).

Contestația formulată de pârât împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de muncă a fost respinsă prin Sentința nr. (...)/CA/2015 a Tribunalului (...), definitivă prin Decizia nr. (...)/CA/2016 a Curții de Apel (...), ambele pronunțate în dosarul cu nr. (...)/2014* (filele 61-66).

Prin considerentele sentinței susmenționate s-a reținut că pârâtului „i s-a imputat faptul că … nu a coordonat și controlat activitățile de pază a fondului forestier în districtul aflat sub conducerea sa, fapt ce a dat posibilitatea producerii unui prejudiciu foarte mare de peste 500000 lei în Cantonul (...), conform dispozițiilor Regulamentului de pază a fondului forestier aprobat prin HG 1076/2009, șeful de district răspunde în solidar cu pădurarul pentru prejudiciul produs.”

Conform Deciziei nr. (...)/CA/2016 a Curții de Apel (...), „împrejurarea ce a condus la aplicarea acestei măsuri, constă în faptul că în perioada august-octombrie 2013, Ocolul Silvic (...), subunitate a R.N.P. - (...), Direcția Silvică (...), a făcut obiectul unor ample acțiuni de control, vizând verificarea activității de fond forestier și pază a fondului forestier. Aspectele constatate cu ocazia controalelor efectuate și concluziile acestora s-a reținut că au fost prezentate detaliat în rapoartele nr. (...)/20.11.2013 și (...)/02.12.2013, ce au stat la baza aplicării sancțiunii disciplinare.”

Anterior emiterii deciziilor de desfacere a contractelor individuale de muncă ale pârâților, în dosarele nr. (...)0/P/2013 și nr. (...)1/P/2013 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria (...) (conexate ulterior) a fost începută urmărirea penală in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori și sustragere de arbori.

Prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 06.05.2014 s-a dispus extinderea urmăririi penale, iar în data de 12.05.2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții (P1) și (P2) pentru infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată.

Fapta penală pentru care s-a efectuat urmărirea penală față de pârâtul (P1) a constat în aceea că, în calitate de pădurar la Ocolul Silvic (...), gestionar al Cantonului nr. (...), în perioada aprilie-iunie 2013, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu a îndeplinit sau a îndeplinit în mod defectuos sarcinile privind paza fondului forestier pe care l-a avut în gestiune, cauzând un prejudiciu (fila 48 verso).

De asemenea, în cadrul aceluiași dosar penal, pârâtului (P2) i s-a imputat, faptul că, în calitate de șef de district în cadrul Ocolului Silvic (...), districtul (...), în perioada aprilie-iunie 2013, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu a coordonat și controlat activitățile de pază a fondului forestier de district, la inspecțiile parțiale efectuate în cantonul nr. (...), cauzând un prejudiciu (fila 48 verso - 49).

După conexări, disjungeri și declinări de competență succesive, cercetările au fost continuate față de pârâții de prezenta cauză în dosarul cu nr. (...)/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (...).

Reclamanta s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. (...)/P/2017 pentru recuperarea prejudiciului cauzat fondului forestier constatat în cantonul (...), în cuantum de 1.164.444,24 lei, abia în data de 16.04.2018 (filele 50, 234).

Sub acest aspect s-a reținut că în data de 29.04.2014 reclamanta a emis decizii de desfacere a contractelor de muncă ale pârâților pentru săvârșirea abaterilor disciplinare constând în neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu care a avut drept consecință producerea unui prejudiciu reclamantei prin tăierea ilegală de arbori, imputându-li-se aceleași fapte pentru care au fost urmăriți pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu în dosarul penal susmenționat.

Cu privire la dispozițiile legale aplicabile excepției prescripției dreptului material la acțiune, instanța a constatat că niciuna dintre părți nu le-a identificat corect, că, față de temeiul de drept invocat în susținerea acțiunii – art. 254 Codul muncii – în cauză sunt aplicabile prevederile art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, conform cărora:

S-a reținut că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.

În ceea ce privește data nașterii dreptului la acțiune al reclamantei, s-a arătat că art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 prevede că cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează: (...) c) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate și restituirea unor sume care au format obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Referitor la modul de calcul al termenului de prescripție pentru acțiunea în răspundere patrimonială îndreptată împotriva salariatului, în condițiile prevăzute de art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, prin Decizia nr. 19/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată într-un recurs în interesul legii s-a stabilit că acesta este unul de excepție în situația conflictelor de muncă având ca obiect plata de despăgubiri, și anume prin raportare la data producerii pagubei, derogatorie de la dreptul comun care se referă la data “când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui” (art. 2.523 din Codul civil), respectiv aceea când “păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât și pe cel care răspunde pentru ea” (art. 2.528 din Codul civil).

Prin urmare, s-a reținut că, contrar susținerilor reclamantei, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 2518 pct. 3 Cod civil – conform cărora se prescrie în termen de 10 ani dreptul la acțiune privitor la repararea prejudiciului adus mediului înconjurător, că reclamanta a formulat cererea de chemare în judecată în calitatea sa de fost angajator al pârâților, învestind instanța cu o cerere având ca obiect răspunderea patrimonială a salariaților, reglementată de art. 254 alin. 1 Codul muncii, și nu în calitatea sa de administrator al fondului forestier prejudiciat prin faptele unor terți, că termenul de prescripție prevăzut în art. 2518 pct. 3 Cod civil este aplicabil numai în această din urmă ipoteză.

Aplicând regulile susmenționate în speță, instanța a constatat că termenul de prescripție a dreptului la acțiune având ca obiect obligarea pârâților la plata despăgubirilor (în cuantum de 1.164.444.24 lei) cauzate reclamantei prin îndeplinirea defectuoasă de către pârâți a atribuțiilor de serviciu a început să curgă de la data producerii în patrimoniul reclamantei a pagubei constatate prin rapoartele de control. Întrucât prin rapoartele de control s-a constatat existența unei pagube care s-a produs anterior începerii inspecției, s-a apreciat data nașterii dreptului la acțiune este anterioară întocmirii actelor de control și a raportului final prin care s-a consemnat rezultatul controlului.

Regula conform căreia actul de control al unui organ cu atribuții de control nu marchează începutul curgerii termenului de prescripție pentru acțiunea de recuperare a prejudiciului, întrucât singurul moment al începerii cursului prescripției, după intrarea în vigoare a Legii nr. 62/2011 (13 mai 2011), este cel al producerii efective a pagubei, a fost stabilită prin Decizia nr. 19/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (pct. 73) potrivit căreia, constatările rezultate din activitatea de control a unui organ cu atribuții de control pot fi eventual valorificate ca mijloace de probă în litigiul având ca obiect atragerea răspunderii patrimoniale a salariatului, răspundere ce are ca unic temei raportul de muncă dintre salariat și angajator.

Sub aspectul identificării momentului producerii pagubei, instanța a constatat că din actele întocmite cu ocazia controlului nu a rezultat o dată exactă. Prin rapoartele de control parțial și raportul final s-a menționat doar că neregulile constatate în cantonul (...) - care au cauzat prejudiciul constând în contravaloarea masei lemnoase tăiate ilegal - au fost săvârșite în cursul anului 2013 (filele 38 verso - 40). Din aceleași înscrisuri a rezultat că verificările au avut loc în perioada iunie - iulie 2013 (fila 4), controlul fiind definitivat în perioada septembrie - noiembrie 2013 (fila 19) că, prin ordonanța emisă în dosarul cu nr. (...)0/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (...) în data de 12.05.2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții (P1) și (P2) pentru infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, pentru faptele săvârșite în perioada aprilie - iunie 2013.

S-a apreciat astfel că a rezultat că paguba a fost produsă cel târziu în 3 iunie 2013, în condițiile în care controlul în cantonul (...) a început la această dată (fila 4). Prin raportare la acest moment, s-a reținut că termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit în data de 03.06.2016, perioadă în care reclamanta nu a efectuat niciun act întrerupător de prescripție (dintre cele prevăzute în art. 2537 Cod civil).

Prin urmare, s-a constatat că cererea înregistrată pe rolul Tribunalului (...) în data de 27.06.2019 a fost formulată după împlinirea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune.

Deși constituirea de parte civilă pe parcursul urmăririi penale constituie un act întrerupător de prescripție, conform art. 2537 pct. 3 Cod civil, s-a apreciat însă că reclamanta s-a constituit parte civilă după împlinirea termenului de prescripție, or, pentru a produce efectul întrerupător de prescripție, s-a reținut că constituirea de parte civilă trebuia să intervină în cursul termenului de prescripție, înainte de împlinirea acestuia.

Reclamanta s-a constituit parte civilă față de pârâți în dosarul penal (...)/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (...) în data de 16.04.2018, după împlinirea prescripției dreptului material la acțiune (03.06.2016). Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei (...) în data de 13.05.2014 prin care reclamanta a formulat o cerere de asigurare dovezi în contradictoriu cu pârâții, solicitând efectuarea unei expertize prin care să se stabilească valoarea pagubei prin evaluarea masei lemnoase lipsă în gestiune în cantonul (...) – cerere admisă prin Sentința civilă nr. (...)/2017 a Judecătoriei (...), pronunțată în dosarul cu nr. (...)/2014 – s-a apreciat că nu reprezintă un act întrerupător de prescripție.

În accepțiunea art. 2537 pct. 2 Cod civil, pentru a constitui act întrerupător de prescripție, s-a reținut că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă trebuia să aibă ca obiect obligarea pârâților la plata despăgubirilor, că doar în această situație se poate deduce fără echivoc că a ieșit din pasivitate și a întreprins demersuri în vederea recuperării prejudiciului.

S-a reținut că toate condițiile pentru formularea de către reclamantă a unei acțiuni în răspundere patrimonială a pârâților au fost întrunite anterior emiterii actelor de control invocate în susținerea acțiunii, că avea posibilitatea ca în cadrul acesteia să solicite – dacă considera necesară – efectuarea unei expertize prin care să fie determinată valoarea prejudiciului sau confirmate cele constatate prin actele de control întocmite în 2013.

Din actele de control întocmite în anul 2013 și care au fost invocate și în susținerea acțiunii a rezultat că prin faptele pârâților reclamantei s-a produs o pagubă. Faptul că această pagubă a fost cauzată din vina pârâților din cauza îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor de serviciu - aspect reținut și prin actele de control – a fost confirmat prin emiterea deciziilor de desfacere a contractelor individuale de muncă. Prin urmare, s-a apreciat că cel târziu la data emiterii deciziilor de concediere – 29.04.2014 – reclamanta știa cu certitudine că paguba a fost produsă din vina și în legătură cu munca pârâților.

Chiar dacă deciziile au fost contestate de către pârâți, s-a reținut că acest aspect nu înlătura obligația reclamantei de a întreprinde demersuri pentru recuperarea prejudiciului, cu atât mai mult cu cât contestația pârâtului (P2) a fost respinsă definitiv prin decizia pronunțată în data de 26.02.2016.

În concluzie, instanța a constatat că prescripția dreptului material la acțiune având ca obiect obligarea pârâților la plata către reclamantă a despăgubirilor în cuantum de 1.164.444,24 lei – reprezentând paguba produsă reclamantei de către pârâții foști salariați din vina și în legătură cu munca lor – a început să curgă cel târziu în data de 03.06.2013, dată raportat la care s-a împlinit în data de 03.06.2016, or, reclamanta nu a făcut dovada întreprinderii vreunui act întrerupător de prescripție în perioada susmenționată.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții (P1) și (P2) și a respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor (...) – Direcția Silvică (...) R.A.

Reținând culpa procesuală a reclamantei în promovarea acțiunii, ținându-se cont că aceasta a fost respinsă ca urmare a admiterii unei excepții, în susținerea căreia avocatul pârâtului (P2) a invocat motivul trecerii unei perioade de 6 ani, fără indicarea și analizarea dispozițiilor legale aplicabile, instanța, în temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, a obligat reclamanta la plata către pârâtul (P2) a cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei, reprezentând onorariu avocațial redus în condițiile art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă (onorariu justificat cu chitanța nr. (...)/05.09.2019, fila 279).

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat apel reclamanta Regia Națională a Pădurilor – (...), Direcția Silvică (...) RA, solicitând admiterea acestuia, în principal anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, în subsidiar, respingerea excepției de prescripție a dreptului material la acțiune, obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 1164444,24 lei contravaloare prejudiciu cauzat fondului forestier.

Prin motivele de apel s-a invocat că dezlegarea dată de instanța de fond asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune este în mod vădit nelegală, faptele ce au generat prejudiciul imputat intimaților-pârâți au fost cercetate în dosarul penal (...)/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (...), dosar în care ea a avut calitatea de parte civilă.

Cererea de constituire ca parte civilă a fost înaintată la dosarul penal prin adresa nr. (...)/13.04.2018, cu respectarea prevederilor art. 20 alin. 1 Cod procedură penală, în conformitate cu care, (1) Constituirea ca parte civilă se poate face până la începerea cercetării judecătorești, organele judiciare având obligația de a aduce la cunoștința persoanei vătămate acest drept.

După comunicarea soluției de clasare în dosarul penal (...)/P/2017, în conformitate cu prevederile art. 27, alin. 2 Cod procedură penală, a fost introdusă acțiunea ce face obiectul acestui dosar. Conform prevederilor art. 27, alin. 2 Cod procedură penală, persoana vătămată sau succesorii acesteia, care s-au constituit parte civilă în procesul penal, pot introduce acțiune la instanța civilă dacă, prin hotărâre definitivă, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.

Conform prevederilor art. 2537 pct. 3 Cod civil, prescripția se întrerupe prin constituirea ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale sau în fața instanței de judecată până la începerea cercetării judecătorești, aceste dispoziții legale fiind în consonanță cu legea procesual penală (art. 20 Cod procedură penală) care permite persoanei vătămate constituirea ca parte civilă pentru pretențiile sale, până la momentul procesual de începere a cercetării judecătorești.

Aceste dispoziții nu prevăd alte condiții în ce privește constituirea ca parte civilă, respectiv în ce privește întreruperea prescripției prin constituirea ca parte civilă, decât aceea ca demersul de constituire ca parte civilă să se facă pe parcursul urmăririi penale sau în fața instanței de judecată până la începerea cercetării judecătorești, în speță, demersul de constituire ca parte civilă s-a făcut în cursul urmăririi penale, întrerupând astfel prescripția în modalitatea prevăzută la art. 2537 pct. 3 Cod civil.

În conformitate cu prevederile art. 2541, alin. 1, 2 și 6 Cod civil, întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit cauza de întrerupere (alin. l), după întrerupere începe să curgă o nouă prescripție (alin. 2), iar în cazul în care prescripția a fost întreruptă potrivit art. 2537 pct. 3, întreruperea operează până la comunicarea ordonanței de clasare, a ordonanței de suspendare a urmăririi penale ori a hotărârii de suspendare a judecății sau până la pronunțarea hotărârii definitive a instanței penale (alin. 6).

Prin cererea de constituire ca parte civilă formulată în cursul urmăririi penale a întrerupt cursul prescripției, întrerupere ce a operat până la comunicarea ordonanței de clasare 31.08.2018 dată de la care a început să curgă un nou termen de prescripție, în interiorul căruia, la data de 27.06.2019, a înaintat acțiunea.

Trebuie avut în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 1394 Cod civil, în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripții mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripție a răspunderii penale se aplică și dreptului la acțiunea în răspundere civilă.

La momentul formulării cererii de constituire ca parte civilă era în curs o prescripție de 8 ani, aplicabilă răspunderii penale pentru infracțiunea de abuz în serviciu. Aceasta pentru că, în perioada 06.05.2014 - 30.07.2018, pârâții au fost urmăriți penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată, pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani. În conformitate cu prevederile art. 154 alin. 1 lit. c) Cod penal, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru această infracțiune este de 8 ani, termen care, având în vedere dispozițiile art. 1394 Cod civil, se aplică și acțiunii civile din litigiu.

Aceste dispoziții fac imposibilă împlinirea prescripției dreptului la acțiune pe perioada urmăririi penale, punând în acord toate dispozițiile legale incidente, respectiv cele privitoare la constituirea ca parte civilă, întreruperea prescripției și cele referitoare la împlinirea prescripției.

Interpretarea instanței de fond, conform căreia, în speță, dreptul său la acțiune s-ar fi prescris la data de 3.06.2016, iar constituirea de parte civilă în dosarul penal nr. (...)/P/2017, la data de 16.04.2018, s-ar fi realizat după împlinirea termenului de prescripție (deși la acel moment se aflau în curs lucrări penale de la care așteptau lămurirea circumstanțelor în care s-a produs în fondul forestier proprietate publică a Statului un asemenea prejudiciu, echivalat la nivelul sumei de 1.164.444,24 lei, reprezentând contravaloarea a 2443 mc masă lemnoasă tăiată ilegal), este în contradicție cu dispozițiile legale enunțate, lăsând fără eficiență dispozițiile art. 20 Cod procedură penală, ce asigură persoanei vătămate dreptul de a se constitui parte civilă pe tot parcursul urmăririi penale, până la primul termen de judecată.

Din această interpretare ar reieși că, dacă la data de 30.07.2018, dosarul penal (...)/P/2017 ar fi fost soluționat prin trimitere în judecată, constituirea ca parte civilă la data de 16.04.2018 ar fi fost “în regulă” (sau s-ar fi putut constitui parte civilă chiar mai târziu, în fața instanței, la primul termen de judecată) însă pentru că dosarul penal a fost soluționat prin clasare, cererea de constituire ca parte civilă este apreciată ca fiind tardiv formulată.

O astfel de interpretare gravitează în mod vădit în interesul persoanelor răspunzătoare de producerea acestui prejudiciu colosal adus fondului forestier și mediului înconjurător în mod direct, ignorând total interesul persoanei vătămate, Statul român, în calitate de proprietar al fondului forestier afectat.

Pe de altă parte, nu i se poate atribui o stare de pasivitate, pentru faptul că nu a introdus preventiv o acțiune civilă, în condițiile în care, erau în curs lucrări penale a căror finalitate nu avea cum să o anticipeze. O astfel de acțiune civilă ar fi fost oricum suspendată, cum de altfel a fost suspendat și dosarul (...)/2014**, în care s-a judecat contestația formulată de intimatul pârât de rândul 1, (P1), împotriva Deciziei nr. (...)/29.04.2014. Acest dosar a fost suspendat la termenul de judecată din 16.04.2015, datorită faptului că împotriva contestatorului a fost începută urmărirea penală, cauza fiind repusă pe rol la termenul de judecată din data de 13.09.2018.

După cum rezultă din înscrisurile de la dosarul penal, inițial a sesizat organele judiciare cu privire la situația din cantonul (...), prin procesul verbal de constatare a infracțiunii silvice nr. (...)/22.07.2013 întocmit de Ocolul Silvic (...), înaintat Parchetului Judecătoriei (...) la 31.07.2013, sesizarea fiind înregistrată sub nr. dosar (...)1/P/2013. Dosarul (...)1/P/2013 a fost reunit la dosarul nr.(...)0/P/2013, în care era începută urmărirea penală pentru infracțiunile de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic (...), ca urmare a sesizării înaintate de Inspectoratul de Jandarmi Județean (...).

Sesizarea a fost procesul verbal nr. (...)/22.07.2013, prin care se reținea infracțiunea de tăiere ilegală de arbori în sarcina numitului (...), reprezentant al S.C. (S) SRL, societate care a exploatat mai multe părți de masă lemnoasă în cantonul (...).

Prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 06.05.2014 s-a dispus extinderea urmăririi penale față de intimații-pârâți, pădurarul (P1) și șeful de district (P2), pentru infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată, iar la data de 21.05.2014, i s-a comunicat că împotriva acestora a fost începută urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală și furt de arbori.

În Ordonanța de clasare din dosarul (...)/P/2017 al Parchetului Judecătoriei (...) s-a reținut că suspecții (P1) și (P2) se fac vinovați de nerespectarea/încălcarea atribuțiilor de serviciu privind paza fondului forestier din gestiune, arătându-se că, susținerile conform cărora numitul (...) s-ar face vinovat de tăierile ilegale din cantonul (...), întrucât societatea pe care o reprezenta a exploatat masă lemnoasă în zonă, putea fi reținută doar dacă suspecții constatau astfel de fapte de furt de material lemnos în perioada în care S.C. (S) SRL avea autorizația de exploatare a unor partizi în Cantonul (...), că se impunea ca suspecții (P1) și (P2) să verifice dacă suspectul (...) respectă procedura de exploatare, dacă a exploatat doar materialul lemnos care a fost marcat de către persoanele competente din cadrul Ocolului Silvic (...), din zonele precizate în autorizația de exploatare și doar în cantitatea menționată.

Referitor la suspectul (...), în ordonanța de clasare s-a arătat că, numai în condițiile în care susținerea suspecților (P1) și (P2) cu privire la faptul că SC (S) SRL și reprezentantul său se fac vinovați de sustragerea de material lemnos - în cantonul (...) era însoțită de alte probe, se putea reține comiterea de către suspectul (...) a infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, astfel că s-a dispus clasarea cauzei față de acesta întrucât nu au existat probe că a săvârșit infracțiunea.

Au  fost cunoscute cu certitudine persoanele răspunzătoare de producerea pagubei, doar în urma finalizării dosarului (...)/P/2017, acesta fiind un argument în plus în a susține că momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție (noul termen de prescripție) este cel la care i s-a comunicat Ordonanța de clasare din dosarul (...)/P/2017 al Parchetului Judecătoriei (...).

Urmare a disjungerii dispuse la pct. IV din Ordonanța de clasare dată în dosarul penal nr. (...)/P/2017, în prezent se efectuează cercetări în dosarul (...)/P/2018 al Parchetului Judecătoriei (...) în vederea identificării autorului infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, săvârșite în suprafața Cantonului (...).

Prejudiciul constatat în cantonul (...), a fost produs în integralitate în fondul forestier proprietate publică a Statului, fiind constatat prin act de control de fond, cu respectarea prevederilor Regulamentului de pază a fondului forestier, aprobat prin H.G. 1076/2009.

Rezultă din dispozițiile art. 105, alin. 3 din Codul silvic, că prejudiciile constatate prin acte de control, cum este și cel în cauză, sunt venituri bugetare, nicidecum venituri/creanțe proprii, astfel că, este incident un alt termen de prescripție decât cel de 3 ani, cel de 5 ani, având în vedere destinația contravalorii prejudiciului.

În conformitate cu dispozițiile art. 2518, alin. 3 Cod civil, dreptul la acțiune privitor la repararea prejudiciului adus mediului înconjurător se prescrie în termen de 10 ani. Acțiunea ce face obiectul dosarului vizează repararea prejudiciului produs fondului forestier proprietate publică a statului, aflat în administrarea sa, potrivit prevederilor art. 11, alin. 1 din Legea 46/2008 (Codul silvic). Suprafața de fond forestier în care s-a produs prejudiciul reclamat este în întregime încadrată în grupa I funcțională, care, în conformitate cu prevederile art. 25, alin. 1 din Legea 46/2008, cuprinde păduri cu funcții speciale de protecție a apelor, a solului, a climei și a obiectivelor de interes național, păduri pentru recreere, păduri de ocrotire a genofondului și a ecofondului, precum și pădurile din ariile naturale protejate de interes național.

Referitor la momentul de la care prescripția a început să curgă, trimiterile făcute de instanța de fond la Decizia 19/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt nefondate, întrucât aceasta analizează problematica momentului declanșator al cursului prescripției dreptului material la acțiune din perspectiva actelor de control ale Curții de Conturi sau ale altor organe de control, acte prin care se constată prejudicii produse de salariați și se stabilesc în sarcina angajatorului obligația de recuperare a acestora. Este pusă în discuție situația unor constatări făcute de Curtea de Conturi sau alte organe cu atribuții de control care sunt terți față de raporturile de muncă ce s-au derulat între angajator și angajat.

În speță prejudiciul nu a fost constatat de către un organ de control extern, ci de către angajator, Regia Națională a Pădurilor-(...), prin singurul instrument de identificare și evaluare a prejudiciului produs fondului forestier – controlul de fond/parțial, a cărui reglementare se află la Cap. III din Regulamentul de pază a fondului forestier aprobat prin HG 1076/2009.

Aceste dispoziții reglementează obiectul și modalitatea de efectuare a controalelor în cantoane privind aplicarea măsurilor de pază, conservare și protejare a fondului forestier.

Potrivit prevederilor art. 16, din Regulamentul de pază:

(1)Fiecare canton se parcurge anual cu cel puțin două controale de fond, în situația în care condițiile atmosferice permit identificarea eventualelor prejudicii.

(2)Controale de fond se efectuează și în situația în care cantonul trebuie predat unei alte persoane din diverse motive - plecarea sau întoarcerea din concediu, internarea în spital, suspendarea din funcție, preluarea suprafețelor de fond forestier în baza contractelor de administrare/prestări servicii silvice, rearondări.

Conform prevederilor art. 17 din Regulament, controlul parțial vizează aceleași obiective ca și controlul de fond, dar se desfășoară pe o parte determinată din canton în baza unei sesizări, în cazul semnalării unor tăieri ilegale sau cu ocazia verificării unor lucrări în curs de executare.

Urmare a acestor controale (de fond, ori parțiale), în sarcina pădurarului titular de canton, se reține ca prejudiciu, contravaloarea arborilor tăiați ilegal pentru care nu prezintă documente justificative (procese verbale de contravenție ori infracțiune) întocmite anterior declanșării controlului (art. 20 din Regulament).

Administratorul fondului forestier nu are la îndemână alte instrumente, în afara acestor controale de fond/parțiale, spre a identifica și evalua situația din fondul forestier deținut în pază. Controalele de fond se efectuează, de două ori pe an, în condiții ce permit identificarea eventualelor prejudicii, respectiv după topirea zăpezii și înainte de căderea frunzelor, astfel că, datorită acestor aspecte specifice, data producerii prejudiciului nu poate fi localizată cu exactitate în timp.

În condițiile în care a efectuat demersurile legale pentru realizarea pretențiilor civile în procesul penal, prin constituirea ca parte civilă cu respectarea prevederilor legale, dreptul de a învesti instanța civilă pentru satisfacerea pretențiilor civile s-a născut în momentul în care, prin comunicarea soluției de clasare, a luat cunoștință de faptul că latura civilă a procesului penal a rămas nesoluționată, astfel că, soluția instanței de fond cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune este în mod vădit nelegală și netemeinică, instanța de fond neluând în analiză argumentele prezentate prin notele de ședință și concluziile scrise depuse la dosar.

Referitor la fondul cauzei, solicită a se constata că pretențiile formulate sunt întemeiate și dovedite. După cum rezultă din înscrisurile de la dosar, în perioada aprilie - octombrie 2013, Ocolul Silvic (...), subunitate a R.N.P. — (...), Direcția Silvică (...), a făcut obiectul unei ample acțiuni de control, vizând verificarea activității de fond forestier și pază a fondului forestier, insistându-se asupra respectării regimului de utilizare a ciocanelor de marcat, reglementat prin Ordinul Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 1346/2011.

S-au reținut cu ocazia acestui control, prin raportul de control, probleme deosebite pe linia respectării regimului de utilizare a ciocanelor de marcat, reglementat prin Ordinul Ministerului Mediului și Pădurilor nr. 1346 / 2011, precum și lipsuri însemnate în gestiune.

Privitor la situația constatată în Cantonul silvic nr. (...), al cărui titular era intimatul-pârât de rândul 1, pădurarul (P1), aceasta este descrisă în rapoartele nr. (Y)/26.07.2013 și (...)/25.11.2013, depuse în probațiune, prejudiciul total identificat în acest canton se ridică la valoarea de 1.164.444,24 lei, rezultând din înscrisurile depuse în probațiune :

- Act de control parțial (X)/26.07.2013 - volum nejustificat - 858,41 mc cu o valoare imputabilă de 406.926,63 lei;

- Anexa 1 (fișa de calcul) a raportului nr. (Y)/26.07.2013 - volum nejustificat - 1158,68 mc cu o valoare imputabilă de 575.249,17 lei;

- Act de control parțial (...)/21.11.2013 - volum nejustificat - 426,03 mc cu o valoare imputabilă de 182.268,44 mc.

Prejudiciul reținut prin actele de control constă în contravaloarea masei lemnoase tăiate ilegal și nejustificată, calculată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere din păduri și din afara acestora.

Culpa intimatului-pârât de rândul 1 la producerea pagubei rezultă din faptul că acesta nu și-a îndeplinit atribuțiile stabilite în fișa postului: „execută în permanență, prin patrulări individuale sau prin echipe ... paza cantonului și răspunde de orice înstrăinare sau prejudiciu adus arboretelor ... “.

Se arată în fișa postului de asemenea că pădurarul: „răspunde administrativ, disciplinar, material și după caz penal, pentru toate pagubele nejustificate aduse fondului forestier și bunurilor încredințate spre gospodărire ...”.

Conform art. 2 din Regulamentul de pază a fondului forestier aprobat prin H.G. 1076/2009, “Paza fondului forestier dintr-un canton se execută și se asigură de către pădurarul titular de canton printr-o supraveghere permanentă, luând măsuri speciale în locurile în care se înregistrează frecvent tăieri ilegale de arbori, pășunat neautorizat, incendii sau alte fapte ce contravin regimului silvic”.

De asemenea, conform art. 6 din același act normativ, “Pădurarul poartă răspunderea pentru modul în care își desfășoară activitatea de pază a cantonului și are în principal următoarele atribuții: a) apără integritatea fondului forestier împotriva ocupării sau folosirii ilegale de terenuri, a tăierilor ilegale de arbori și a sustragerii de lemn sau a altor produse ale pădurii, distrugerii construcțiilor, instalațiilor, bornelor, culturilor, degradării arborilor, puieților și lăstarilor, precum și a oricăror fapte ilegale”.

Totodată, la art. 20 din Regulamentul de pază se arată că “Pădurarul titular de canton răspunde patrimonial, potrivit prevederilor legale, pentru arborii, puieții și lăstarii tăiați ilegal, scoși din pământ distruși sau degradați, sustrași ori aflați pe teren, nejustificați prin procese-verbale de constatare a contravențiilor și infracțiunilor încheiate anterior declanșării controlului sau justificați prin acte care ulterior controlului s-au dovedit, prin decizii definitive ale instanțelor judecătorești, a fi neîntemeiate, precum și pentru orice alte pagube produse patrimoniului aflat în gestiune, stabilite potrivit prevederilor legale”.

Intimatul-pârât de rândul 2, (P2), avea la momentul controlului calitatea de angajat al Ocolului Silvic (...), ocupând funcția de șef al Districtului (...), în subordinea căruia se afla cantonul (...), aflat în paza intimatului-pârât de rândul 1.

Acesta răspunde patrimonial față de ea în solidar cu pădurarul titular de canton, pentru pagubele constatate, având în vedere dispozițiile art. 7, lit. a) din Regulamentul de pază a pădurilor aprobat prin H.G. nr. 1076/2009 și prevederile art. 9 din H.G. 1076/2009.

Conform dispozițiilor art. 7, lit. a) din Regulamentul de pază a pădurilor aprobat prin H.G. nr. 1076/2009, “... șeful de district organizează, coordonează și controlează permanent activitatea de pază desfășurată de către pădurarii din subordine, având în principal următoarele atribuții:

a) organizează, coordonează și controlează activitatea de pază desfășurată de către pădurarii titulari de canton din raza sa de competență, purtând răspunderea, în solidar cu pădurarul, pentru pagubele ce se aduc fondului forestier ca urmare a neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu ...“.

După cum rezultă din înscrisurile de la dosar, cele expuse au făcut obiectul unor cercetări penale însă, prin Ordonanța emisă la 30.07.2018 în dosarul (...)/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (...), s-a dispus clasarea cauzei pentru infracțiunile de abuz în serviciu, ca efect al Deciziei CCR nr. 405/15.06.2016.

Deși prin actele de urmărire penală s-a constatat că nu poate fi angajată răspunderea penală, aceste constatări nu înlătură răspunderea pârâților în fața instanței civile.

Chiar dacă nu au săvârșit o infracțiune în temeiul legii penale, intimații-pârâți sunt răspunzători pentru prejudiciul cauzat, materia civilă implicând angajarea răspunderii delictuale chiar în condițiile unei culpe levissima.

S-au invocat în drept prevederile art. 466 și următoarele Cod procedură civilă.

Intimatul (P2), prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată. A fost încadrat ca șef district la Ocolul Silvic (...), în baza unui contract individual de muncă pe durată nedeterminată, potrivit acestuia avea obligația de a îndeplini sarcinile stabilite prin dispozițiile de lucru sau prin fișa postului, care este anexată contractului individual de muncă, să respecte prevederile contractului colectiv de muncă și alte regulamente de ordine interioară, precum și normele de protecția muncii, procedând întocmai.

A invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, admisă în mod întemeiat de către instanța de fond, considerentele acesteia necomportând vreo discuție, apelul promovat fiind neîntemeiat. Considerentele hotărârii de fond care invocă dispozițiile art. 268 alin. 1 din Codul muncii creionează cadrul în care excepția prescripției dreptului material la acțiune își găsește aplicabilitate în situația de față “cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune ... și in cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator”, situație incidentă în speță, termenul de prescripție de 3 ani fiind cu mult depășit.

Pentru corecta argumentare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond a invocat Decizia nr. 19/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care printr-un recurs în interesul legii a statuat că acest mod de calcul al termenului de prescriptive este unul de excepție în situația conflictelor de muncă având ca obiect plata de despăgubiri, și anume, prin raportare la data producerii pagubei, derogator de la dreptul comun.

Motivele de apel, care contestă considerentele sentinței atacate nu sunt întemeiate având în vedere faptul că, astfel cum reiese din înscrisurile aflate la dosar și cum instanța de fond reține, termenul de prescripție a început să curgă din data de 03.06.2013, acesta împlinindu-se la data de 03.06.2016 iar în aceasta perioadă nu a fost îndeplinit niciun act întrerupător de prescripție.

Pe fondul cauzei, suma imputată nu este una realistă, nu este prezentat modul de calcul al acesteia, cum s-a ajuns la această valoare, nu este dovedită contravaloarea justă a prejudiciului. Mai mult, cele două acte de control parțial și raportul invocate pentru plata despăgubirilor nu pot reprezenta un temei legal și just având în vedere faptul că raportul de expertiză judiciară întocmit - act cu forță juridică superioară - nu confirmă cu certitudine concluziile controalelor efectuate de către reclamantă, dimpotrivă, ridica semne de întrebare, neclarități și configurează existența unor mari lacune și lipsa unor conexiuni între starea de fapt și presupusele abateri.

În expunerea expertizei judiciare efectuate în cadrul dosarului cu nr. (...)/2014 ce a avut ca obiect asigurare dovezi, valoarea presupusului prejudiciu a fost calculat o dată la suma de 876.819,65 lei din care valoarea simplă, nedublată, fiind 342.673,86 lei, ulterior suma fiind majorată, acest aspect coroborat și cu celelalte concluzii și răspunsuri ale expertizei fiind de natură a creiona o stare de fapt incertă, bazată pe informații nereale, incomplete sau desuete. Suma majorată menționată în raportul de expertiză, 1.164.444,24 lei, a fost iar diminuată ulterior de către aceiași experți la suma de 1.144.839,280 lei, un alt aspect ce determină lipsa unei certitudini privitor la presupusul prejudiciu. Referitor la aceste sume, se impune ca informațiile să fie coroborate cu toate datele din expertiza judiciară în sensul celor antemenționate respectiv la faptul că acest calcul a fost efectuat la solicitarea reclamantei, însă experții au mari dubii privitor la starea de fapt specificată în rapoartele de control intern efectuate de către (...) -Direcția Silvică (...), întrucât aceste rapoarte nu sunt confirmate cu certitudine.

Tot privitor la valoarea despăgubirilor, experții au precizat că potrivit art. 105 alin. 2 din Legea 133/2015, la pădurile care sunt încadrate în grupa I funcțională nu se mai dublează valoarea pagubelor produse decât în cazul infracțiunilor și contravențiilor - or, în speță nu este incidentă niciuna dintre cele doua situații - astfel că valoarea simplă nedublată, este în cuantum de 568.727,87 lei, mult sub ceea ce se solicita în mod nejustificat de către reclamantă, aspect ce denotă în continuare rea credință din partea acesteia din dorința de a acoperi ilegalitățile săvârșite de-a lungul anilor de cu totul alte persoane decât intimatul și ceilalți foști colegi vizați - persoane aflate pe ultima scară ierarhică în cadrul schemei de personal a pârâtei.

Referitor raportul de expertiză judiciară, concluziile acestuia, împreună cu completările ce au avut loc, sunt în sensul că nu poate fi imputat foștilor angajați prejudiciul din teren întrucât există cioate mai vechi de trei ani luate în calculul rapoartelor și inspecțiilor interne făcute de către reclamantă; cioatele identificate aveau aplicată marca rotundă sau pentagonală însă experții nu le-au putut cataloga ca fiind tăiate ilegal, neputându-se face precizări clare cu privire la partizile din care provine fiecare cioată identificată mai ales că sunt suprapuse partizi multiple, exploatate în ani diferiți - sugerându-se astfel de către experți că multe cioate, deși exploatate anterior în cadrul altor partizi mai vechi, au fost acum imputate pârâților și considerate ca nefiind legal marcate sau tăiate. Cel mai important aspect menționat în cadrul expertizei judiciare este faptul că “nu trebuia să se ajungă la o astfel de situație (în special în ceea ce privește identificarea vechimii cioatelor și mărcilor folosite legal sau ilegal) cunoscut fiind faptul că în cadrul fiecărui canton silvic al ocolului s-au realizat inspecții de fond anual, caz în care trebuiau identificate toate cioatele tăiate ilegal; nu ar fi trebuit să existe cioate mai vechi de un an, la data controlului, nebătute cu ciocanul. Se mai arată că numerele de inventar din carnetele de inventariere au putut fi citite pe foarte puține cioate datorită faptului că numerele înscrise pe cioate s-au șters din cauza intemperiilor. În parcelele în care au fost identificate cioate considerate a fi tăiate în delict sau cioate în plus față de actele de punere în valoare avute în vedere la reconstituirea partizilor, în ultimii zece ani de aplicare a amenajamentului au fost amplasate mai multe partizi de exploatare.

Concluzionând, mențiunile raportului de expertiză judiciară se bazează pe presupuneri, fără a avea nicio certitudine asupra realității, că “la data controlului efectuat de către reclamantă datele constatate sunt reale și certe” și că “neidentificarea tuturor cioatelor în cele patru cantoane nu înseamnă că acestea nu au existat ...“ - se deduce că nu exista certitudinea că ar fi existat, la fel cum nu exista certitudinea că nu au existat - astfel că instanța de judecată investită cu soluționarea prezentei cauze nu se poate baza pe afirmații incerte și susțineri nefondate, nedovedite. Nu poate fi nimeni tras la răspundere pe baza unor incertitudini, presupuneri a unui fapt dorit de o parte sau alta, indiferent de natura acestuia, atâta vreme cât exista un mare dubiu asupra realității, a situației de fapt.

În a doua jumătate a anului 2013, Ocolul Silvic (...), subunitate a R.N.P. - (...), Direcția Silvică (...), a făcut obiectul unei acțiuni de control, vizând verificarea activității de fond forestier și pază a fondului forestier, aspectele constatate și concluziile fiind prezentate în Raportul nr. (...)/20.11.2013. Menționează faptul că potrivit actelor atașate, în prima jumătate a anului 2013 a avut loc un alt control în teren în urma căruia nu au fost identificate probleme de niciun fel - aspect de unde rezultă contradicția între situația reală, așa-zisele constatări ale reclamantei și cele ale experților judiciari, consemnate în raportul de expertiză judiciară.

Privitor la sarcinile de lucru trasate în fișa postului, a respectat normele tehnice privind punerile în valoare a masei lemnoase și a întocmit fișa înălțimilor la toate carnetele de inventariere. La inspecțiile parțiale efectuate în cantonul (...) nu a subdimensionat la măsurători diametrele cioatelor tăiate ilegal, în mod intenționat, ci a folosit dimensionările prevăzute de O.U.G. nr. 85/08.11.2006 în art. 3 alin. 6. Între timp, a intrat în vigoare Legea nr. 84/02.04.2007, care aprobă O.U.G. nr. 85/08.11.2006, dar face și anumite modificări. Nu avea cunoștință că s-a schimbat grupa funcțională a pădurilor din cantonul nr. (...), respectiv includerea acestora în grupa I funcțională, deoarece acolo se făcea și producție, iar înainte zona respectivă era inclusă în grupa a II-a, fiind în zona tampon a Parcului Natural Apuseni, sens în care atașează un înscris privind Parcurile Naturale din țară, unde sunt indicate în mod expres zonele de conservare specială ale Parcului Natural Munții Apuseni. În aceste zone nu trebuia să se facă o dublare a valorilor, după cum rezultă și din actele de control de fond, depuse la dosar, din care se poate observa că nici la inspecțiile anterioare nu s-a dublat în zonele respective valoarea prejudiciului. Referitor la dublare, nu este vorba despre o conservare specială, și doar acolo unde a fost vorba de o conservare specială se dublează valoarea. Referitor la subdimensionarea cioatelor, această măsurare a cioatelor se face de către o echipă de marcare-inventariere, care semnează în carnetele de inventariere iar el, cu toate acestea, a fost singurul tras la răspundere, nu și ceilalți membri ai echipei de inventariere. Nu au existat obiecțiuni din partea nimănui, nici măcar din partea delegațiilor Parcului Natural Apuseni, care au fost prezenți la măsurători, făcând și ei parte din echipa de marcare-inventariere.

Arborii rămași pe picior au avut volumul foarte mic și sunt situați în zonă foarte greu accesibilă, iar cumpărătorul a hotărât că nu-i mai scoate fiind volumul foarte mic, circa 20 m3 și pentru că necesita investiții foarte mari în comparație cu volumul și locul greu accesibil iar în procesele verbale de reprimire, nu a menționat că au rămas arbori pe picior deoarece aceștia erau de dimensiuni mici. Dar foarte important este faptul că acești arbori au existat fizic în acea locație, iar prin acest fapt nu s-a creat niciun prejudiciu. Limitele de subparcelă sunt adesea foarte greu vizibile și rare, fiind făcute la amenajarea precedentă de acum 10 ani, iar terenul accidentat face locul greu accesibil.

Drumurile de tractor sunt vechi și apar pe schițele partidei 103B și 92C aceste aspecte fiind cunoscute de oamenii din zonă. Aceste drumuri menționate sunt drumuri vechi de căruță, drumuri utilizate la traversarea zonei pentru a se ajunge la fânețele din zonă. De asemenea, au existat drumuri făcute încă de pe vremea când pădurea a fost exploatată de către IFET în anii 1980 iar după adjudecarea partizilor de către agenți economici aceștia doar au îndreptat aceste drumuri care în timp au fost spălate de apă. Nu au fost făcute drumuri noi. Pe hartă sunt evidențiate doar drumurile forestiere. Odată cu constituirea partizilor, dacă sunt drumuri de scos-apropiat vechi, acestea se marchează pe hartă potrivit înscrisurilor anexate.

Nu au existat cazuri de folosire ilegală a dispozitivelor speciale de marcat cu amprenta circulară. Chiar inspectorii menționează că, până în prezent există doar suspiciuni că ar fi existat asemenea cazuri. La începutul anului 2013 s-a efectuat un control de fond la cantonul (...) și nu s-a constatat nicio folosire ilegală a dispozitivelor speciale de marcat, nicio abatere. Acel control s-a efectuat de către ing. (...), delegat Ocolului Silvic (...). El a fost doar asistent la controlul de fond, nu a marcat alți arbori decât cei din carnetul de inventariere, în zona verificată de către echipa de control au fost numărate și măsurate toate cioatele iar anterior au mai existat partizi marcate cu vopsea albastră. Nu a avut cunoștință de aceste cioate marcate în u.a. (...) cu ciocanul P.S. 80 până la momentul controlului, nu a avut delegație pentru dispozitivul de marcat niciodată iar în anii 2012 - 2013 nu a făcut marcări pentru igienă sau produse accidentale în raza cantonului (...).

Nu avea el în gestiune fondul forestier, ci pădurarul, în primăvara anului 2013, în urma unui control parțial, acesta a avut o imputație mare, dar pentru acele nereguli constatate a fost deja cercetat și sancționat odată, astfel încât este abuzivă o nouă sancționare a unei alte persoane, a lui, pentru aceeași faptă.

De obicei, cumpărătorii partizilor, respectiv agenții economici, garantau cu file CEC plata masei lemnoase care a făcut obiectul vânzării-cumpărării, iar ulterior s-a constatat că nu a existat disponibil în cont. Nu i se poate imputa acest aspect, nu poate fi tras la răspundere pentru lipsa disponibilului în cont al unei terțe persoane. Nu el a încheiat contractele de vânzare-cumpărare, nu este contabilul sau juristul reclamantei pentru a putea verifica prevederile contractuale și termenele de plată stipulate. Au existat și cazuri în care partidele au fost predate de pădurar. Plata contractelor nu era obligatoriu a se face odată cu predarea, ci această plată se făcea conform graficului de eșalonare din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare. Contractele de vânzare-cumpărare se întocmeau doar de către reprezentantul Direcției Silvice (...), la sediul Direcției Silvice (...), unde are loc și licitația. Ulterior, agentul economic se prezintă la ocol cu contractul semnat, inclusiv cu graficul de eșalonare inclus în contract.

În carnetele de inventariere a arborilor tăiați în delict, pe care le completa, nu a fost niciodată menționată vreo obiecțiune a celor din comisia de inventariere, inclusiv a delegațiilor din Parcul Natural Apuseni. Privind cantonul (...), unde s-au găsit majoritatea cioatelor, aceste suprafețe au fost predate la agentul economic (S) SRL, conform proceselor verbale de predare-primire depuse la dosar, fiind astfel o partidă constituită, conform Notei de constatare nr. 1(...)1/13.03.2013, depusă la dosarul cauzei, din care rezultă că alegerea și marcarea arborilor a corespuns din punct de vedere tehnic, calitativ și cantitativ.

În perioada în care (S) SRL a preluat parchetul cumpărat, el a fost delegat la o inspecție la Ocolului Silvic (...) potrivit condicii de serviciu, astfel că nu a participat la încheierea procesului verbal de predare-primire a suprafeței, care a fost întocmit atunci.

Referitor la prejudiciul care se reține în sarcina sa, împreună cu așa-zisele nereguli privind dublarea valorilor, pentru prejudiciul care ar fi fost creat răspunde agentul economic, în condițiile în care parcela respectivă a fost predată acestuia, conform proceselor-verbale de predare spre exploatare. În cazul acestuia, a fost semnat de pădurarul (P1), care a fost prezent la predare, fiind delegat de șeful de ocol printr-o delegație scrisă. Predarea și reprimirea parchetelor se face cu delegarea șefului de ocol.

Prejudiciile care le-au fost imputate în anul 2013 au fost stabilite din birouri, ieșirea în teren fiind doar formală, pentru a putea susține întreg procesul de constatare a presupuselor fapte ilicite. Parte din masa lemnoasă provine din doborâturile din 13 octombrie 2009 care au rezultat în urma furtunilor. A fost o masă lemnoasă care, deși a fost vândută de (...) prin licitații, acum a fost transformată ca fiind lemn tăiat ilegal deși inițial fiind vândută legal. Confuzia celor ce au efectuat controlul de fond putea fi evitată dacă aceștia erau informați corect despre verificările și documentele realizate anterior. În rapoartele întocmite de către reclamantă există mai multe neclarități și confuzii, aspect menționat și de raportul de expertiză judiciară - nu în mod direct întrucât experții nu au dorit să combată în totalitate și în mod expres concluziile și susținerile din rapoartele reclamantei - care se datorează situației incerte și dat fiind acest fapt, acestea sunt preluate în lucrarea judiciară.

Referitor la susținerile reclamantei referitor la angajarea răspunderii delictuale a sa, pentru a putea fi întrunită condiția existenței vinovăției este necesar să existe o legătură subiectivă, de natură psihologică între autor și fapta ilicită întrucât nu poate exista răspundere civilă acolo unde nu există vinovăție. Răspunderea civilă pentru fapta proprie cuprinde patru elemente constitutive, independente, această formă de răspundere juridică putând lua naștere exclusiv ca urmare a îndeplinirii cumulative a celor patru condiții, respectiv: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, existenta unei legături de cauzalitate dintre fapta ilicita și prejudiciu și vinovăția autorului faptei ilicite.

Din materialul probator invocat de către reclamantă nu rezultă sub niciun aspect existența vinovăției, nu sunt îndeplinite cumulativ nici cele patru condiții esențiale. Potrivit raportului de expertiză judiciară, nu s-a constatat în mod cert și fără cel mai mic dubiu existența unei fapte ilicite, prejudiciul este incert, chiar inexistent – întrucât chiar presupunând existența acestuia (nu a putut fi stabilită întinderea certă), nu s-a putut trasa o legătură directă între activitatea lui și acest prejudiciu, întrucât există mari semne de întrebare privitor atât la perioada în care a fost produs cât și la persoanele care l-au produs – nu a fost constatată o legătură de cauzalitate între presupusa sa fapta ilicită și prejudiciul care la rândul său este incert și nu a fost stabilită vinovăția lui.

Este situația similară principiului in dubio pro reo, potrivit căreia în caz de îndoială se reține soluția, împrejurarea sau ipoteza cea mai favorabilă infractorului. În cazul de față, din coroborarea tuturor informațiilor și înscrisurilor de la dosar, singurul lucru care rezultă cu certitudine este acela că nu s-a ajuns la o certitudine cu privire la îndeplinirea cumulativă a celor patru condiții, respectiv: existența unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, existența unei legături de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția autorului faptei ilicite, sens în care, se impune respingerea în totalitate a acțiunii.

Intimatul (P1), prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea apelului, cu cheltuieli de judecată, invocând că în mod judicios s-a respins acțiunea și s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în recuperarea prejudiciului, constatând că acest drept este prescris în prezenta cauză din data de 3.06.2016.

Potrivit Deciziei nr. 19/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în interpretarea art. 211 lit. c) din L 62/2011 actele de control nu au puterea de a determina începutul curgerii termenului de prescripție pentru acțiunea în recuperare, termenul fiind determinat în mod exclusiv de data producerii pagubei, motivare care arată că s-a urmărit de către instanța supremă excluderea posibilității unor termene excesive de prescripție prin întocmirea unor acte de control la perioade foarte lungi de la momentul producerii lor.

Instanța a precizat că potrivit actelor de control întocmite de apelantă cu privire la presupusa pagubă nu rezultă o dată exactă, făcându-se referire la faptul ca aceasta s-a produs în cursul anului 2013, iar verificările s-au realizat în perioada iunie - iulie 2013, controlul fiind finalizat în perioada septembrie - noiembrie 2013, iar din dosarul penal (...)0/P/2012 rezultă că urmărirea penală s-a extins față de el prin ordonanța din data de 12.05.2014 pentru fapte care ar fi fost săvârșite în aprilie - iunie 2013.

Corect s-a stabilit în baza probelor existente că paguba s-ar fi produs, cel mai târziu, în data de 3.06.2013, întrucât controlul la Cantonul (...) a început la această dată.

Instanța a arătat că termenul de prescripție s-a împlinit la data de 3.06.2016, perioadă în care apelanta nu a efectuat nici un act întrerupător de prescripție potrivit art. 2537 Cod civil, astfel că cererea apelantei înregistrată la Tribunalul (...) în data de 27.06.2019 a fost făcută cu încălcarea termenului de 3 ani de prescripție aplicabil în speță.

S-a analizat și apărarea apelantei referitoare la întreruperea cursului termenului de prescripție prin constituirea ca parte civilă în dosarul penal (...)/P/2017, arătând că pentru a avea puterea de a întrerupe prescripția în cauză, constituirea trebuia făcută în cursul termenului de 3 ani, adică până la data de 3.06.2016 și nu după această dată, constituirea ca parte civilă realizându-se în data de 16.04.2018.

De asemenea instanța s-a pronunțat și cu privire la incapacitatea întreruperii cursului prescripției prin cererea de asigurare dovezi formulată de apelantă în dosar nr. (...)/2014, întrucât nici această cerere nu întrunește exigențele prevăzute de art. 2537 pct. 2 Cod civil care prevede că pentru a constitui un act întrerupător de prescripție, cererea de chemare în judecată formulată de apelantă trebuie să aibă ca obiect obligarea pârâților la plata despăgubirilor, doar din această situație se deduce fără echivoc că apelanta a ieșit din pasivitate și a întreprins demersuri în vederea recuperării așa-zisei pagube.

În susținerea motivării sale instanța a precizat că prin emiterea deciziilor de desfacere a contractelor individuale de muncă a confirmat faptul că prejudiciul invocat era același cu cel stabilit prin actele de control anterioare, efectuate de apelantă, având astfel certitudinea că acesta a fost produs în legătură cu munca lui.

Referitor la faptul că el a înțeles să conteste decizia de desfacere a contractului de muncă, instanța a reținut că în sarcina apelantei nu se înlătura obligația de a realiza demersurile necesare reparării prejudiciului până la soluționarea definitivă a contestației, cu atât mai mult cu cât contestația intimatului (P2) a fost soluționată în mod definitiv la data de 26.02.2016.

Prima instanță în mod temeinic și legal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată iar prin cererea de apel se reiau aceleași apărări arătate și în fața primei instanțe cu privire la aplicarea efectelor art. 2537 Cod civil referitor la întreruperea cursului prescripției extinctive prin constituirea de parte civilă în dosarul penal (...)/P/2017 la data de 18.04.2018.

Apărarea este nefondată întrucât constituirea de parte civilă s-a făcut după împlinirea termenului legal de 3 ani, dosarul penal fiind clasat în privința lui, o asemenea constituire nu poate reprezenta în cadrul procesului civil un act de întrerupere a unei prescripții deja împlinite la momentul înregistrării ei.

Instanța civilă nu poate judeca potrivit dispozițiilor procedurale sau materiale penale, care în speță nu au nici un fel de putere și aplicabilitate atâta timp cât cu privire la el soluția a fost una de clasare în dosarul nr. (...)/P/2017.

Se invocă art. 1394 Cod civil întrucât apelanta susține că despăgubirea derivă dintr-o infracțiune, astfel că prescripția s-ar raporta la termenul prevăzut de legea penală pentru răspunderea penală, însă acest articol este inaplicabil întrucât prejudiciul invocat este reprezentat de fapte care nu derivă dintr-o infracțiune potrivit Ordonanței de clasare dată în dosarul nr. (...)/P/2017.

Faptul că apelanta prin cererea de apel face în mod repetat trimitere la dosarul penal (...)/P/2017, arată cât de puțin înțelege dispozițiile legale care guvernează. Apelanta mai invocă încă o scuză pentru lipsa unei acțiuni în pretenții în cadrul termenului de 3 ani, anume că el a contestat decizia de desfacere a contractului de muncă în dosar nr. (...)/2014**, care a fost finalizat în data de 13.09.2018.

Apărarea apelantei referitor la existența contestației trebuie respinsă ca nefondată, judecarea ei nu a constituit nici un motiv legal de întrerupere a cursului prescripției și nici temei ilegal de imposibilitate a promovării de către apelantă a unei acțiuni în pretenții în tot timpul judecării dosarului (...)/2014**, dosar de pretenții care putea fi suspendat până la judecarea definitivă a primului.

O altă apărare este aceea că apelanta a cunoscut vinovații doar la finalizarea dosarului penal, clasat cu privire la el, cu toate ca aceasta a fost cea care a sesizat organele penale cu privire la persoanele respective, astfel că apărarea trebuie înlăturată.

Apelanta a arătat că prejudiciul invocat are foarte multe calități, or, prin cererea de apel susține că ar fi de natură fiscală, potrivit dispozițiilor OG 92/2003, că termenul de prescripție de fapt nu este de 3 ani sau de 10 ani, potrivit art. 2518 alin. 3 Cod civil, ci de 5 ani, apărare care trebuie respinsă ca fiind nefondată. Chiar dacă ar fi 5 ani, în speță nefiind aplicabile dispozițiile invocate, acțiunea tot ar fi prescrisă, fiind introdusă în 27.06.2019, presupusul prejudiciu fiind produs până la data de 3.06.2013.

Referitor la prescripția de 10 ani invocată prin indicarea incidenței art. 2518 alin. 3 Cod civil, acesta nu este aplicabil în speță întrucât el a fost chemat in judecată în temeiul art. 254 Codul muncii, ca fost angajat, având la bază contractul de muncă care a fost în ființă până la data de 29.04.2014 când s-a emis Decizia nr, (...), iar pe de altă parte art. 2 din OUG 195/2005 stabilește în mod clar subiecții îndreptățiți să solicite repararea prejudiciului adus mediului înconjurător.

Până în prezent apelanta nu s-a decis asupra naturii prejudiciului, susținând fie că are natură fiscală, cu toate ca apelanta nu este ANAF, fie că are natura unui prejudiciu adus mediului înconjurător, cu toate că nu este Agenția de Protecție a Mediului.

Apelanta, prin răspunsul la întâmpinările depuse la dosar de către intimați, a solicitat respingerea apărărilor acestora, invocând că susținerile acestora privitoare la constituirea ca parte civilă sunt în contradicție cu dispozițiile legale invocate, care nu pot fi ignorate.

Faptele ce au generat prejudiciul au fost cercetate în dosarul penal în care s-a constituit ca parte civilă cu respectarea art. 20 alin. 1 Cod procedură penală, iar după comunicarea soluției de clasare a promovat prezentul litigiu, fiind incidente prevederile art. 27 aliniat 2 Cod procedură penală.

Întreruperea prescripției, conform art. 2541 aliniatele 1, 2, 6 Cod civil, începută înainte de a se fi ivit cauza de întrerupere, șterge prescripția începută iar întreruperea operează până la comunicarea ordonanței de clasare. A fost întrerupt cursul prescripției prin constituirea ca parte civilă cu respectarea dispozițiilor legale, soluționarea litigiului potrivit Legii nr. 62/2011 a art. 211 ignoră contextul special în care se află, lăsând fără eficiență art. 20 Cod procedură penală.

Pe fond, pretențiile sale sunt întemeiate, dovedite, intimații au fost angajații săi, răspund patrimonial în solidar pentru pagubele constatate, raportat la prevederile Regulamentului de pază a fondului forestier aprobat prin HG nr. 1076/2009.

Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel, a excepției de nulitate a apelului invocată de intimatul (P1), a apărărilor intimaților, cât și din oficiu, Curtea a reținut următoarele:

În ședința publică din data de 04.02.2021, intimatul (P1), prin avocat, a invocat excepția de nulitate a apelului arătând că ar fi incidente în acest sens dispozițiile art. 478 Cod procedură civilă întrucât apelanta ar fi invocat prin motivele de apel alte termene de prescripție a dreptului material la acțiune decât cele arătate cu ocazia soluționării cauzei în primă instanță, excepție la care a achiesat și intimatul (P2).

Din cuprinsul actelor aflate la dosarul de fond, Curtea a constatat că, urmare a invocării de către intimații pârâți a excepției prescripției dreptului material la acțiune, prin întâmpinările depuse, apelanta prin răspunsul la acestea a arătat că este incident termenul de prescripție de 10 ani prevăzut de art. 2518 alin. 3 Cod civil.

Prin concluziile scrise, fila 285 dosar de fond, apelanta reclamantă a invocat în susținerea apărărilor sale privitor la respingerea excepției de prescripție și faptul că raportat la dispozițiile art. 1394 Cod civil, termenul de prescripție pentru infracțiunea cercetată se aplică și dreptului la acțiunea în răspunderea civilă, acesta fiind de 8 ani.

Urmare a acestor apărări, prima instanță prin sentința ce face obiectul prezentului apel a analizat excepția de prescripție raportat la ambele aspecte invocate, la ambele situații și termene, prin motivele de apel făcându-se referire la aceste două termene de prescripție, de 8 și 10 ani, însă și la un altul de 5 ani potrivit art. 105 alin. 3 Codul silvic care într-adevăr nu a mai fost suspus analizei părților și al instanței.

Potrivit art. 478 alin. 1 Cod procedură civilă, prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe, conform alin. 2, părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare, în apel, alin. 3 stabilește că nu se poate schimba calitatea părților, cauza, obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.

Din cele expuse mai sus Curtea a reținut că în astfel de situații legiuitorul nu a stabilit că ar opera sancțiunea nulității, astfel că în măsura în care ar fi incidente sancțiunea care s-ar impune ar fi cea a inadmisibilității, a nesupunerii analizei aspectelor noi invocate doar pe calea apelului, motive pentru care excepția invocată în acest sens a fot respinsă ca nefondată.

Pe de altă parte, câtă vreme s-a invocat doar un nou text legal în susținerea apărărilor potrivit căruia acțiunea nu ar fi prescrisă, respectiv termenul de 5 ani instituit de art. 105 alin. 3 din Codul silvic, invocarea unei noi legi nu poate fi socotită drept o cerere nouă ci cel mult un motiv nou invocat pe cale de apărare care este apreciat a fi admisibil a se face direct în apel și astfel nu s-a impus a fi analizat.

Referitor la criticile aduse prin cererea de apel, se impun următoarele considerente:

Apelanta reclamantă a solicitat a fi obligați intimații pârâți, foști salariați ai acesteia, să-i plătească suma de 1.164.442,24 lei, în solidar, cu titlul de prejudiciu cauzat potrivit actului de control parțial nr. (X)/26.07.2013, Anexa I, a raportului nr. (Y)/26.07.2013 și a actului de control parțial (...)/25.11.2013, acțiune într-adevăr întemeiată pe răspunderea patrimonială a salariaților, reglementată de art. 254 Codul muncii, conform căruia, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor, motivat de faptul că și-au îndeplinit defectuos obligațiile de serviciu, de pază, de supraveghere a cantonului, ceea ce a generat paguba constând în material lemnos tăiat ilegal, aspecte corect reținute de prima instanță.

Într-adevăr, referitor la aceste abateri disciplinare, intimaților le-au fost desfăcute contractele individuale de muncă, deciziile emise în acest sens la data de 29.04.2014 fiind menținute urmare a respingerii plângerilor formulate în instanță, potrivit celor corect reținute prin considerentele sentinței apelate, anterior emiterii acestora, în dosarele nr. (...)0/P/2013 și nr. (...)1/P/2013 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria (...) (conexate ulterior) a fost începută urmărirea penală in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori și sustragere de arbori.

Prin ordonanța organelor de cercetare penală din data de 06.05.2014 s-a dispus extinderea urmăririi penale, în data de 12.05.2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții (P1) și (P2) pentru infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată.

Fapta penală pentru care s-a efectuat urmărirea penală față de intimatul (P1), astfel cum corect a reținut prima instanță, a constat în aceea că, în calitate de pădurar la Ocolul Silvic (...), gestionar al Cantonului nr. (...), în perioada aprilie - iunie 2013, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu a îndeplinit sau a îndeplinit în mod defectuos sarcinile privind paza fondului forestier pe care l-a avut în gestiune, cauzând un prejudiciu.

De asemenea, în cadrul aceluiași dosar penal, intimatului (P2) i s-a imputat, printre altele, faptul că, în calitate de șef de district în cadrul Ocolului Silvic (...), districtul (...), în perioada aprilie - iunie 2013, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu a coordonat și controlat activitățile de pază a fondului forestier de district, la inspecțiile parțiale efectuate în cantonul nr. (...), cauzând un prejudiciu, cercetările fiind ulterior continuate față de aceștia în dosarul cu nr. (...)/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (...), în cadrul căruia, apelanta reclamantă s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. (...)/P/2017 pentru recuperarea prejudiciului cauzat fondului forestier constatat în cantonul (...), în cuantum de 1.164.444,24 lei, abia în data de 16.04.2018.

Raportat la temeiul de drept invocat în susținerea acțiunii, art. 254 Codul muncii, la susținerile din ședința publică din data de 06.07.2020, fila 281 dosar de fond, a reprezentantului apelantei reclamante potrivit căruia cauza este un conflict de muncă, în mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, conform cărora, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.

De altfel, tocmai datorită obiectului prezentului litigiu, de natura conflictelor de muncă, a fost soluționat în primă instanță de un complet specializat în această materie, în componența căruia au fost incluși asistenții judiciari.

Privitor la data nașterii dreptului la acțiune, art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, prevede că, cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează: (...) c) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate și restituirea unor sume care au format obiectul unor plăți nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

Ca urmare, raportat la obiectul acțiunii, la temeiul de drept invocat în susținerea acesteia, fundamentată pa calitatea intimaților de foști salariați, referitor la modul de calcul al termenului de prescripție pentru acțiunea în răspundere patrimonială îndreptată împotriva salariatului, în condițiile prevăzute de art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, susmenționat, în mod corect prima instanță a analizat incidența celor statuate prin Decizia nr. 19/2019 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii potrivit căruia, modul de calcul al termenului de prescripție pentru acțiunea în răspundere patrimonială îndreptată împotriva fostului salariat, este unul de excepție în situația conflictelor de muncă, prin raportare la data producerii pagubei, derogatorie de la dreptul comun ce se referă la data la care titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau trebuia să cunoască nașterea lui.

Dispozițiile art. 2518 pct. 3 Cod civil, conform cărora se prescrie în termen de 10 ani dreptul la acțiune privitor la repararea prejudiciului adus mediului înconjurător, având în vedere temeiul de drept al acțiunii, răspunderea civilă patrimonială a foștilor angajați, nu sunt într-adevăr aplicabile în cauză, acestea fiind incidente doar situațiilor în care se aduce prejudiciu fondului forestier prejudiciat prin faptele unor terți, or, aceștia nu pot fi încadrați în categoria terților, criticile aduse în acest sens nefiind fondate, apărările intimaților întemeiate.

Cât privește momentul producerii pagubei, Curtea a constatat că, într-adevăr din actele întocmite cu ocazia controlului nu rezultă o dată exactă în acest sens, o zi anume ci doar perioada unor luni dintr-un an. Astfel, prin rapoartele de control parțial și raportul final s-a menționat doar că neregulile constatate în cantonul (...) - care au cauzat prejudiciul constând în contravaloarea masei lemnoase tăiate ilegal - au fost săvârșite în cursul anului 2013 (filele 38 verso-40), că verificările au avut loc în perioada iunie - iulie 2013 (fila 4), controlul fiind definitivat în perioada septembrie - noiembrie 2013 (fila 19) că prin ordonanța emisă în dosarul cu nr. (...)0/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria (...) în data de 12.05.2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții (P1) și (P2) pentru infracțiunea de abuz în serviciu, în formă continuată, pentru faptele săvârșite în perioada aprilie - iunie 2013.

Raportat la aceste elemente, în mod corect prima instanță a reținut că paguba a fost produsă cel târziu în data de 3 iunie 2013, în condițiile în care controlul în cantonul (...) a început la această dată, or, termenul de prescripție de 3 ani s-a împlinit astfel în data de 03 iunie 2016, perioadă în care apelanta reclamantă nu a efectuat niciun act întrerupător de prescripție, din categoria celor prevăzute în art. 2537 Cod civil.

Cât privește constituirea apelantei reclamante ca parte civilă pe parcursul urmăririi penale, într-adevăr, un astfel de demers constituie un act întrerupător de prescripție potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 2537 pct. 3 Cod civil, cu condiția însă ca termenul de prescripție să nu fi fost împlinit la acel moment. Atâta timp cât a procedat în acest mod doar în data de 16.04.2018, după împlinirea prescripției dreptului material la acțiune de 3 ani, ce a avut loc în data de 03.06.2016, în mod corect s-a reținut că pentru a produce efectul întrerupător de prescripție, constituirea de parte civilă trebuia să intervină în cursul termenului de prescripție, înainte de împlinirea acestuia.

Nu a contestat prima instanță faptul că apelanta a formulat prezenta acțiune după ce i-a fost comunicată soluția de clasare dată în dosarul penal, însă, câtă vreme constituirea ca parte civilă s-a produs după împlinirea termenului de prescripție al dreptului material la acțiune, un astfel demers nu putea fi calificat în modalitatea invocată de către apelantă, dispozițiile art. 1394 Cod civil nefiind incidente întrucât nu s-a constatat în sarcina intimaților săvârșirea unei fapte supusă legii penale, soluțiile de clasare în acest sens fiind edificatoare.

Avea apelanta posibilitatea, după data la care a cunoscut producerea pagubei, luna iunie 2013, chiar dacă se derula procedura penală, să inițieze un litigiu de natura celui de față pentru atragerea răspunderii materiale a foștilor salariați, care într-adevăr putea fi supus unei dispoziții de suspendare potrivit art. 431 aliniat 1, punctul 2 Cod procedură civilă, însă, acest aspect nu era de natură decât a temporiza dezlegarea dată solicitării formulate în interiorul termenului de prescripție și nu de-a conduce la respingerea demersului procesual ca tardiv formulat, cum s-a ajuns în prezenta cauză datorită inacțiunii în timp util a acesteia.

Câtă vreme, astfel cum s-a arătat mai sus, litigiului de față îi sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii, ale Legii nr. 53/2003, cele prevăzute de Legea nr. 62/2011, orice referire la alte dispoziții legale sunt neavenite.

Față de considerentele expuse, Curtea în baza art. 480 aliniat 1 Cod procedură civilă a respins ca nefondat apelul și a păstrat în întregime sentința apelată, ca fiind legală și temeinică.

Domenii speta

Spete similare