Litigiu privind funcționarii publici statutari – decizie de imputare

CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Litigiu privind funcționarii publici statutari – decizie de imputare

- art. 4 alin. 3 din Legea nr. 293/2004 și art. 57 alin. 5 din Codul muncii

- Decizia nr. 803/2015 a Curții Constituționale

Împrejurarea că activitatea de cercetare propriu-zisă a comisiilor de disciplină s-a desfășurat în lipsa unei reglementări care să respecte exigențele de constituționalitate trasate prin Decizia nr. 803/2015 a Curții Constituționale, în aprecierea instanței de recurs, nu produce consecințe în privința sumelor de care a beneficiat recurentul reclamant pentru activitatea desfășurată în cadrul comisiei de disciplină, în baza deciziei emisă de directorul Penitenciarului (...).

Astfel, raportat la prevederile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 293/2004 și art. 57 alin. 5 din Codul muncii, activitatea fiind prestată de recurentul-reclamant în baza Deciziei nr. (...) din 17.08.2017 a Directorului Penitenciarului (...), viciile de nelegalitate ale acestei decizii nu pot afecta îndreptățirea reclamantului de a beneficia de plata sumelor cuvenite pentru activitatea de membru al comisiei de disciplină.

Curtea de Apel Oradea – Secția a II-a civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal

Decizia nr. 954 din 18 decembrie 2020

Prin Sentința nr. (...)/CA din 16.06.2020 Tribunalul (...) a respins excepția tardivității emiterii Procesului verbal de cercetare administrativă înregistrat sub nr. (...)/07.08.2019 al Comisiei de cercetare administrativă ce a fost invocată în speță de reclamantul (R), a respins excepția legată de împlinirea termenului prescripției extinctive în ceea ce privește creanța aferentă lunii iulie 2016, invocată în speță de către reclamant, a respins acțiunea de contencios administrativ formulată de reclamantul (R), prin Sindicatul “(...)” al lucrătorilor din Penitenciarul (...), în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul (...), fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că acțiunea este nefondată raportat la probatoriul administrat în cauză și la temeiurile de fapt și de drept incidente în speță.

Acțiunea a fost formulată de către reclamant în scopul contestării demersurilor pârâtului de a dispune pe seama sa instituirea răspunderii civile și pentru anularea Deciziei de imputare nr. (...) din data de 22.08.2019 prin care s-a stabilit răspunderea materială a reclamantului raportat la primirea de sume necuvenite ca membru al comisiei de disciplină organizate în structura pârâtului, respectiv acordarea sporului de 5% pentru membrii comisiei de disciplină, pentru perioada iulie 2016 - decembrie 2018 care a fost întemeiat pe prevederi ce nu au mai avut substrat legal întrucât după data de 18.01.2016 (data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 803/2015), sporul de 5% a fost acordat persoanelor nominalizate în comisia de disciplină pentru funcționarii publici cu statut special, în condițiile în care art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, a fost declarat neconstituțional.

Instanța a găsit ca neîntemeiate excepția tardivității emiterii Procesului verbal de cercetare administrativă înregistrat sub nr. (...)/07 08 2019 al Comisiei de cercetare administrativă ce a fost invocată în speță de reclamantul (R) și excepția legată de împlinirea termenului prescripției extinctive în ceea ce privește creanța aferentă lunii iulie 2016 ce a fost invocată în speță de reclamantul (R), ambele invocate de reclamant.

Referitor la excepția tardivității emiterii Procesului verbal de cercetare administrativă înregistrat sub nr. (...)/07 08 2019 al Comisiei de cercetare administrativă ce a fost invocată în speță de reclamantul (R), instanța de fond a apreciat că pârâtul nu a încălcat dispozițiile art. 13 alin. 3 din Metodologia privind stabilirea răspunderii patrimoniale a funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care este parte integrantă a Ordinului ministrului justiției nr. 1760/C/2013, ce prevăd că “termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de 30 de zile lucrătoare de la data numirii comisiei de cercetare administrativă”.

Deși reclamantul a susținut că prin Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. (...) din data de 30.05.3019 a fost numită o comisie de cercetare administrativă având ca obiect efectuarea unei cercetări administrative, în baza OMJ nr. 1760/C/2013, pentru constatarea unei eventuale pagube, precum și a persoanelor responsabile, și practic din acest moment, 30.05.3019 a început să curgă termenul menționat mai sus, atât în vederea efectuării cercetării administrative, cât și pentru înregistrarea actului de cercetare acest lucru nu este întemeiat atâta timp cât în mod corect a arătat pârâtul că el a fost prelungit în raporturile existente între părți.

Potrivit aceleiași dispoziții legale, acest termen poate fi prelungit pentru efectuarea unor cercetări complexe; prelungirea termenului se dispune prin dispoziție a persoanei care a numit comisia de cercetare administrativă, la solicitarea membrilor acesteia.

Astfel a arătat și pârâtul că, prin decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. (...)/30.05.2019 a fost numită comisia de cercetare administrativă având ca obiect identificarea persoanelor responsabile și recuperarea prejudiciului, în sumă brută de 35.287 lei, reprezentând drepturi acordate necuvenit, conform adresei nr. (...)/PSMSM/10.07.2019, prejudiciu creat la nivelul Penitenciarului (...).

Ulterior, prin Decizia nr. (...)/08.07.2019 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, în baza art. 13 alin. 3 din OMJ 1760/2013 s-a prelungit termenul de efectuare a cercetării administrative cu 30 de zile.

Astfel, raportat la cele mai sus menționate, precum și la data emiterii procesului verbal de cercetare administrativă 07.08.2019, greșit susține reclamantul prin cererea de chemare în judecată faptul că procesul verbal de cercetare administrativă este tardiv emis precum și faptul că nu există nicio dispoziție de prelungire a termenului de efectuare a cercetării – tribunalul considerând că argumentele pârâtului sunt pe deplin fondate și justifică întrutotul respingerea excepției tardivității emiterii Procesului verbal de cercetare administrativă înregistrat sub nr. (...)/07 08 2019 al Comisiei de cercetare administrativă ce a fost invocată în speță nefondat de reclamantul (R).

Referitor la excepția legată de împlinirea termenului prescripției extinctive în ceea ce privește creanța aferentă lunii iulie 2016, ce a fost invocată în speță de reclamantul (R), instanța a găsit-o neîntemeiată, apreciind că reclamantul eronat se raportează la data lunii iulie 2016 ca fiind și data la care ar fi primit sporul de 5% ca membru al comisiei de disciplină din structura pârâtului, în realitate suma aferentă lunii iulie 2016 nu există a fi recuperată, așa cum reiese din conținutul Deciziei de imputare nr. (...) din data de 22.08.2019 și a situației de plată pentru recuperarea sporului de la reclamant, ce atestă, în realitate, doar spor acordat reclamantului sau care ar fi fost primit de acesta începând cu luna august 2017.

Mai mult, față de înscrisurile solicitate de președintele comisiei de disciplină către compartimentul financiar, s-a apreciat că în mod corect a susținut pârâtul că, referitor la împlinirea termenului prescripției extinctive în ceea ce privește creanța aferentă lunii iulie 2016, suma de 1478 lei stabilită ca fiind încasată necuvenit de către reclamant, a fost plătită reclamantului începând cu luna septembrie 2017, ca urmare a solicitărilor întocmite de președintele comisiei de disciplină în numele și pe seama membrilor de sindicat, implicit și a reclamantului, în funcție de activitatea desfășurată de comisia de disciplină.

Astfel, raportat la dispozițiile legale aplicabile instituției prescripției extinctive, prescripția în ceea ce îl privește pe reclamant nu este împlinită.

Reclamantul a înțeles greșit faptul că, pentru toți membrii comisiei de disciplină plata acestui spor s-a făcut obligatoriu în perioada iulie 2016 - decembrie 2018. Întreg prejudiciul s-a produs în această perioadă, dar plata pentru fiecare membru al comisiei efectuându-se în funcție de numirea ca și membru în comisie, prezența sau nu în cadrul comisiei, în cazul reclamantului plata efectuându-se începând cu luna septembrie 2017, ultima solicitare de efectuare a plății în ceea ce îl privește fiind la data de 04.12.2018.

Aspectele de mai sus pot fi coroborate cu situația reclamantului care prin Decizia nr. (...) din 17.08.2017 a intrat în componența comisiei de disciplină din structura pârâtului.

Cu privire la fondul pricinii, s-a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 2 din OMJ 1760/2013, “În situația în care funcționarii publici cu statut special au primit sume ori bunuri în mod necuvenit sau le-au fost prestate servicii nedatorate, angajarea răspunderii patrimoniale se realizează fără dovedirea vinovăției”.

Ori, în cazul reclamantului, paguba produsă în sarcina Penitenciarului (...) constă tocmai în încasarea unor sume de bani necuvenit ca urmare a solicitării președintelui comisiei de disciplină în numele său și a membrilor acestei comisii, în vederea plății acestor sume, fără a exista o bază legală.

Este adevărat faptul că, raportat la normele legale în vigoare aplicabile răspunderii civile delictuale trebuie întrunite cumulativ cele patru condiții, doar că, în privința vinovăției, ca și condiție a răspunderii civile delictuale, dispozițiile art. 4 alin. 2 din OMJ 1760/2013 prevăd o excepție.

În ceea ce privește susținerile reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată referitoare la faptul că nu a făcut altceva decât să îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv să ducă la îndeplinire ordinele directorului general cu privire la activitatea comisiilor de disciplină și, prin urmare, să fie remunerat pentru activitatea prestată, trebuie făcută diferența între atribuțiile comisiei de disciplină existentă la nivelul fiecărei unități penitenciare, baza legală de constituire a acesteia și între baza legală privind plata pentru activitatea desfășurată în calitate de membru al comisiei.

Astfel, în ceea ce privește baza legală de constituire a comisei de disciplină, prima instanță a reținut că aceasta este reprezentată de Decizia nr. (...)/17.08.2017 emisă în baza art. 74 alin. 1 din Legea 293/2004, act normativ în vigoare la acea dată. Ca urmare a declarării neconstituționalității art. 74 alin. 2 din Legea nr. 293/2004 și ca urmare a încetării raporturilor de serviciu a doi funcționari publici cu statut special prin trecerea în rezervă, s-a numit o nouă comisie de disciplină la nivelul Penitenciarului (...). Prin această decizie, reclamantul a fost numit membru supleant în comisia de disciplină constituită la nivelul Penitenciarului (...).

Ulterior, în calitate de membru al comisiei de disciplină constituită la nivelul Penitenciarului (...), în baza solicitărilor acestei comisii prin președintele acesteia, reclamantul a beneficiat de sporul de 5% prevăzut de art. 6 alin. 3 din OMJ 2856/2004 în sumă totală de 1478 lei.

Prin Decizia nr. 803/2015 - referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, decizie publicată în Monitorul Oficial nr. 34 din 18 ianuarie 2016, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 74 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 sunt neconstituționale.

În conformitate cu dispozițiile art. 147 alin. 1 din Constituția României, „Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept”.

În consecință, raportat la cele mai sus menționate, precum și la faptul că, în termenul de 45 de zile mai sus menționat nu s-au pus de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, prevederile art. 74 alin. 2 din Legea nr. 293/2004 la această dată nu sunt aplicabile.

Cum OMJ 2856/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de constituire, organizare și desfășurare a activității comisiilor de disciplină din Administrația Națională a Penitenciarelor și din unitățile subordonate a fost dat în baza unei prevederi legale declarate neconstituționale ca și act subsecvent normei principale și în baza principiului accesorium sequitur principale dispozițiile OMJ 2856/2004, act normativ care prevedea plata sporului pentru activitatea comisiei de disciplină nu a mai produs efecte juridice de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României.

Astfel, raportat la cele mai sus menționate, ulterior publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial nu a existat baza legală în vederea acordării acestui spor membrilor comisiei de disciplină, implicit nici reclamantului, acesta încasând necuvenit suma de bani imputată.

Pe cale de consecință, acțiunea promovată de reclamant a fost respinsă ca nefondată, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de pârât.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs recurentul-reclamant (R) prin Sindicatul (...), solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței, și, procedând la rejudecarea cauzei conform dispozițiilor art. 498 alin. 1 Cod procedură civilă, admiterea acțiunii introductive astfel cum a fost formulată, în sensul de a se dispune anularea Procesului-verbal de cercetare administrativă înregistrat sub nr. (...)/07.08.2019 al Comisiei de cercetare administrativă ca fiind nelegal și netemeinic și, pe cale de consecință, anularea Deciziei de imputare nr. (...) din data de 22.08.2019, prin care s-a stabilit răspunderea materială a reclamantului ca fiind nelegală și netemeinică, înlăturarea sancțiunii aplicate constând în imputarea sumei de 1478 lei, conform dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 293/2004, cu consecința restituirii eventualelor sume reținute în temeiul Deciziei de imputare nr. (...)/22.08.2019.

Pe cale de excepție, a invocat tardivitatea emiterii Procesului verbal de cercetare administrativă înregistrat sub nr. (...)/07.08.2019 a Comisiei de cercetare administrativă și împlinirea termenului prescripției extinctive în ceea ce privește creanța aferentă lunii iulie 2016.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că instanța de fond a făcut o analiză superficială a actelor dosarului pronunțând hotărârea de respingere a cererii introductive.

În ceea ce privește excepția tardivității emiterii Procesului verbal de cercetare administrativă înregistrat sub nr. (...)/07.08.2019, recurentul a precizat că, potrivit dispozițiilor legale din cuprinsul art. 13 alin. 3 din Metodologia privind stabilirea răspunderii patrimoniale a funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care este parte integrantă a Ordinului ministrului justiției nr. 1760/C/2013, “termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de 30 de zile lucrătoare de la data numirii comisiei de cercetare administrativă”.

Prin Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. (...) din data de 30.05.3019 a fost numită o comisie de cercetare administrativă având ca obiect efectuarea unei cercetări administrative, în baza OMJ nr. 1760/C/2013, pentru constatarea unei eventuale pagube, precum și a persoanelor responsabile. Practic din acest moment, 30.05.3019 a început să curgă termenul menționat mai sus, atât în vederea efectuării cercetării administrative cât și pentru înregistrarea actului de cercetare.

Potrivit aceleiași dispoziții legale, acest termen poate fi prelungit pentru efectuarea unor cercetări complexe; prelungirea termenului se dispune prin dispoziție a persoanei care a numit comisia de cercetare administrativă, la solicitarea membrilor acesteia.

Termenul de 30 de zile este unul imperativ, iar nerespectarea acestuia trebuie sancționată.

În prezenta cauză, nu doar că nu este vorba despre vreo cercetare complexă, însă nu există nicio dispoziție a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor în vederea prelungirii acestui termen, motiv pentru care înregistrarea Procesului verbal nr. (...)/07.08.2019 s-a făcut tardiv.

Instanța de fond a constatat faptul că, prin Decizia Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. (...)/08.07.2019 s-a prelungit termenul de efectuare a cercetării administrative, dar a omis să constate faptul că aceasta a fost emisă după expirarea termenului de 30 zile și, mai mult, prelungirea a fost de doar 30 de zile, deci decizia de imputare, teoretic ar fi trebuit să fie emisă anterior chiar deciziei de prelungire a termenului.

O altă condiție pentru prelungirea termenului, derivată din același text de lege, este solicitarea expresă a membrilor comisiei. Existența unei asemenea solicitări nici măcar nu a fost verificată de către instanța de fond.

Cu aceeași superficialitate a tratat instanța și aspectele legate de nelegalitatea Procesului verbal nr. (...)/07.08.2019.

Potrivit art. 14 din Ordinul ministrului justiției nr. 1760/C/2013 pentru aprobarea Metodologiei privind stabilirea răspunderii patrimoniale a funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, cercetarea administrativă trebuia să cuprindă și referiri la vinovăția fiecărui coautor și contribuția fiecăruia la producerea pagubei.

Potrivit dispozițiilor articolului 4 din același OMJ, răspunderea patrimonială a funcționarilor publici cu statut special se angajează dacă sunt întrunite, cumulativ, o serie de condiții. Printre aceste condiții se numără existența unei pagube reale și certe, care s-a produs ca urmare a săvârșirii unei fapte cu caracter ilicit.

De asemenea, potrivit art. 1357 Cod civil, o condiție necesară pentru atragerea răspunderii patrimoniale o reprezintă fapta generatoare de pagubă, și anume “fapta ilicită” ce cauzează un prejudiciu și care trebuie săvârșită cu vinovăție.

Astfel, în primul rând trebuia să se facă dovada faptei ilicite a petentului și ulterior dovada raportului de cauzalitate dintre această faptă ilicită și prejudiciul produs. Însă răspunderea civilă nu se poate naște doar dintr-un fapt fără consecințe păgubitoare, fără o daună. Practic, acest fapt trebuie să fie cauza daunei. Cauzalitatea este o condiție ce trebuie dovedită în orice împrejurare în care se invocă răspunderea civilă.

În speță, în ceea ce îl privește pe petent nu există nicio faptă ilicită. Acesta nu a făcut altceva decât să își aducă la îndeplinire atribuțiile de serviciu, respectiv să aducă la îndeplinire ordinele Directorului General cu privire la activitatea comisiilor de disciplină și prin urmare să fie remunerat pentru activitatea prestată. Neexistând vreo faptă ilicită, nu există nici raportul de cauzalitate, neputându-i fi imputată această pagubă.

Însuși textul de lege invocat de instanță, respectiv art. 4 alin 2 din OMJ 1760/2013 este edificator acesta vorbind de sume de bani “necuvenite”. Or, nu putem discuta de sume necuvenite atât timp cât activitatea pentru care s-au făcut plățile a fost prestată și numirea a fost efectuată de o persoană ierarhic superioară.

Mai mult decât atât, dispozițiile art. 5 din același OMJ prevăd o cauză exoneratoare de răspundere, și anume funcționarii publici cu statut special nu răspund patrimonial pentru pagubele produse ca urmare a executării dispozițiilor superiorilor ierarhici. În ceea ce îl privește pe reclamant, acesta nu a făcut altceva decât să acționeze în acord cu deciziile directorului general al ANP și a unității din care face parte, respectiv să aducă la îndeplinire ordinele superiorilor în limitele atribuțiilor sale de serviciu.

Mai arată recurentul că, atât potrivit dispozițiilor Codului civil, cât și potrivit dispozițiilor legii speciale, prin acest proces verbal trebuia să fie stabilit cuantumul pagubei precum și contribuția fiecărui coautor la producerea pagubei, prin raportare la faptă ilicită care a dus la producerea acestei pagube. Apreciază că, în primul rând, raportat la fapta ilicită a fiecărui făptaș, trebuia stabilit pentru fiecare lună în parte cuantumul prejudiciului precum și modalitatea de calcul. Comisia de cercetare administrativă în cuprinsul Procesului-verbal de cercetare administrativă, într-adevăr constată care este cuantumul total al prejudiciului, dar ulterior nu indică punctual, pentru fiecare persoană în parte, raportat la fapta ilicită săvârșită, care este modalitatea de calcul.

În mod eronat și fără temei juridic se afirmă în decizia de imputare că, pentru recuperarea acestei pagube termenul de prescripție începe să curgă din luna august 2019, cu toate că e vorba despre prestații succesive efectuate în perioada iulie 2016 - decembrie 2018.

Este evident faptul că la momentul constatării pagubei, și anume data de 07.08.2019, era împlinit termenul de prescripție extinctivă cu privire la suma corespunzătoare lunii iulie 2016.

Mai mult, potrivit dispozițiilor articolului 22 din Metodologia privind stabilirea răspunderii patrimoniale a funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, care este parte integrantă a Ordinului ministrului justiției nr. 1760/C/2013, dacă constatarea pagubei are loc după expirarea a 3 ani de la data producerii pagubei, dreptul instituției de a emite dispoziție de imputare se prescrie, urmând ca paguba să fie scăzută din evidență potrivit competențelor, dacă fapta neconstatată în termen nu constituie infracțiune. Or, la data constatării pagubei, și anume 07.08.2019, termenul de prescripție extinctivă cu privire la suma corespunzătoare lunii iulie 2016 era deja împlinit.

Având în vedere toate cele de mai sus, consideră că nu sunt îndeplinite condițiile obligatorii pentru stabilirea răspunderii patrimoniale a reclamantului, întrucât, pe de o parte, petentul nu se face vinovat de săvârșirea niciunei fapte ilicite care să fi dus la producerea unei pagube, după cum de altfel se și indică în cuprinsul Procesului verbal de cercetare administrativă la punctul I.9.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea cererii introductive astfel cum a fost formulată.

În drept a invocat textele legale din cuprinsul acțiunii.

Intimatul Penitenciarul (...), prin întâmpinare, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.

În esență, arată intimatul că, prin sentința recurată, instanța de fond, în mod legal și temeinic, a respins acțiunea în contencios administrativ înaintată de reclamantul recurent, reținând faptul că „Sigur că vina în acordarea sumelor nu a aparținut reclamantului, dar asta nu exclude faptul că aceste sume sunt încasate necuvenit ca efect a declarării ca neconstituționale a temeiurilor care au fundamentat acordarea sumelor, atâta timp cât prin dispozițiile art. 4 alin. 2 din OMJ 1760/2013 s-a stipulat expres: “În situația în care funcționarii publici cu statut special au primit sume ori bunuri în mod necuvenit sau le-au fost prestate servicii nedatorate, angajarea răspunderii patrimoniale se realizează fără dovedirea vinovăției”. Rezultă astfel că angajarea răspunderii este determinată de efectul acceptării și păstrării unor sume ce s-au încasat necuvenit, ca efect a declarării ca neconstituționale a temeiurilor care au fundamentat acordarea sumelor.

În ceea ce privește excepția tardivității finalizării cercetării administrative, prin întocmirea procesului verbal nr. (...)/07.08.2019 se arată că termenul inițial a fost prelungit, comisia de cercetare finalizând procedura administrativă înainte de expirarea celui de-al doilea termen acordat în acest sens.

În ceea ce privește nelegalitatea procesului verbal de cercetare administrativă raportat la dispozițiile legale invocate de reclamantul recurent, intimatul învederează că în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 2 din OMJ 1760/2013 “În situația în care funcționarii cu statut special au primit sume ori bunuri necuvenite sau le-au fost prestate servicii nedatorate, angajarea răspunderii se realizează fără dovedirea vinovăției”.

Ori în cazul reclamantului recurent paguba produsă în sarcina Penitenciarului (...) este tocmai încasarea unor sume de bani necuvenit, ca urmare a solicitării președintelui comisiei de disciplină în numele său și a membrilor acestei comisii, în vederea plății acestor sume, fără a exista o bază legală.

În ceea ce privește susținerile din cuprinsul recursului referitoare la faptul că în cazul reclamantului recurent sunt incidente dispozițiile art. 5 din OMJ 1760/2013, acesta aflându-se în situația în care a executat doar dispozițiile date de șefii ierarhici, precum și în ceea ce privește susținerile referitoare la faptul că nu putem discuta de sume necuvenite atât timp cât activitatea pentru care s-au făcut plățile a fost prestată și numirea a fost efectuată de o persoană ierarhic superioară, intimatul arată că reclamantul-recurent a fost numit printr-o decizie, membru în comisia de disciplină, decizie care nu a fost anulată ca fiind nelegală, acceptată de către acesta. Mai mult paguba stabilită în sarcina reclamantului recurent nu este ca urmare a modului de desfășurare a atribuțiilor în cadrul comisiei de disciplină. Paguba care s-a stabilit în sarcina acestuia constă în încasarea unor sume de bani necuvenit, fără a exista un suport legal.

Referitor la împlinirea termenului prescripției extinctive în ceea ce privește creanța aferentă lunii iulie 2016, intimatul arată că suma de 1478 lei stabilită ca fiind încasată necuvenit de către reclamantul recurent, a fost plătită acestuia începând cu luna septembrie 2017, nefiind astfel depășit termenul de prescripție de trei ani de la data producerii pagubei.

În drept au fost invocate prevederile art. 201, 205 - 208 Cod procedură civilă.

Instanța de recurs, analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor legale incidente și a actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele:

Criticile aduse de recurent soluției de respingere a excepției tardivității emiterii Procesului verbal de cercetare administrativă înregistrat sub nr. (...)/07.08.2019 și a excepției prescripției dreptului de recuperare a sumei aferentă lunii iulie 2016 sunt nefondate, soluția primei instanțe impunând-se a fi menținută.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. 3 din Metodologia privind stabilirea răspunderii patrimoniale a funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de 30 de zile lucrătoare de la data numirii comisiei de cercetare administrativă.

Prin Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. (...) din data de 30.05.3019 a fost numită comisia de cercetare administrativă având ca obiect efectuarea unei cercetări administrative, în baza OMJ nr. 1760/C/2013, pentru constatarea unei eventuale pagube, precum și a persoanelor responsabile, și practic din acest moment, 30.05.3019, a început să curgă termenul menționat mai sus, acesta urmând să expire în 11 iulie 2019.

Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. 3 din Metodologia mai sus indicată, termenul de 30 de zile lucrătoare poate fi prelungit pentru efectuarea unor cercetări complexe; prelungirea termenului se dispune prin dispoziție a persoanei care a numit comisia de cercetare administrativă, la solicitarea membrilor acesteia.

Anterior expirării termenului inițial, prin Decizia nr. (...)/08.07.2019 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, în baza art. 13 alin. 3 din Metodologia aprobată prin OMJ 1760/2013, s-a prelungit termenul de efectuare a cercetării administrative cu 30 de zile.

În mod evident, prelungirea a produs efecte de la momentul expirării termenului inițial, respectiv 11.07.2019, ceea ce înseamnă că înregistrarea procesului verbal de cercetare administrativă în data de 07.08.2019 s-a făcut înăuntrul termenului de 30 de zile cu care a fost prelungită durata cercetării administrative, prin Decizia nr. (...)/08.07.2019 a Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Cât privește caracterul complex al cercetării, acesta este un aspect de fapt lăsat la aprecierea celui care realizează cercetarea, iar pe de altă parte textul legal nu prevede ca solicitarea membrilor comisiei de cercetare în vederea prelungirii termenului să îmbrace o anumită formă, împrejurări în raport de care, susținerile recurentului referitoare la neîndeplinirea condițiilor legale pentru a se dispune prelungirea termenului de cercetare administrativă de 30 de zile lucrătoare au fost apreciate de instanța de recurs ca fiind nefondate, impunându-se a fi înlăturate.

Referitor la prescripția dreptului de recuperare a sumei aferentă lunii iulie 2016, în acord cu judecătorul fondului, instanța de recurs, raportat la înscrisul aflat la fila 61 dosar de fond, a reținut că reclamantul (R) a beneficiat de plata sporului de 5% acordat pentru activitatea desfășurată ca membru al comisiei de disciplină începând cu luna august 2017, ceea ce înseamnă nu a fost depășit termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 22 din Metodologia aprobată prin OMJ nr. 1760/2013.

Pe fondul cauzei, instanța de recurs a apreciat criticile formulate ca fiind întemeiate, pentru următoarele considerente:

Temeiul angajării răspunderii materiale a reclamantului îl reprezintă prevederile art. 4 alin. 2 din Metodologia aprobată prin OMJ nr. 1760/2013, care prevăd că în situația în care funcționarii publici cu statut special au primit sume ori bunuri în mod necuvenit sau le-au fost prestate servicii nedatorate, angajarea răspunderii patrimoniale se realizează fără dovedirea vinovăției.

În speță, în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamantul a beneficiat de plata unor sume necuvenite, în condițiile în care acesta a participat în calitate de membru la activitatea comisiei de disciplină, exercitând atribuțiile ce i-au fost încredințate prin Decizia nr. (...) din 17.08.2017 a Directorului Penitenciarului (...).

Decizia nr. (...) din 17.08.2017 a Directorului Penitenciarului (...) prin care au fost desemnați membrii comisiei de disciplină constituită la nivelul Penitenciarului (...) a fost emisă de acesta după publicarea în Monitorul oficial al României a Deciziei nr. 803/2015 a Curții Constituționale, ceea ce înseamnă că inclusiv la nivelul conducerii Penitenciarului (...) nu erau cunoscute efectele produse de decizia anterior menționată în privința activității comisiilor de disciplină constituite la nivelul penitenciarelor, activitatea acestora continuând să se desfășoare și ulterior publicării acestei decizii în Monitorul Oficial.

Împrejurarea că activitatea de cercetare propriu-zisă a comisiilor de disciplină s-a desfășurat în lipsa unei reglementări care să respecte exigențele de constituționalitate trasate prin Decizia nr. 803/2015 a Curții Constituționale, în aprecierea instanței de recurs, nu produce consecințe în privința sumelor de care a beneficiat recurentul reclamant pentru activitatea desfășurată în cadrul comisiei de disciplină, în baza deciziei emisă de directorul Penitenciarului (...).

În primul rând, prevederile art. 4 alin. 3 din Legea nr. 293/2004, potrivit cărora, funcționarul public cu statut special din sistemul administrației penitenciare are dreptul să refuze, în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Dacă cel care a emis dispoziția o formulează în scris, funcționarul public cu statut special este obligat să o execute, cu excepția cazului în care aceasta este vădit ilegală. Funcționarul public cu statut special este obligat să aducă la cunoștință superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziția aceste situații, conferă funcționarului un drept, nu o obligație, de a refuza, în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Pe de altă parte, nu se poate accepta ca nelegalitatea unui act administrativ să profite emitentului (nemo auditur propriam turpitudinem allegans).

În al doilea rând, în cazul raportului de serviciu, la fel ca în cazul raportului de muncă, nulitatea actului în temeiul căruia este prestat serviciul nu are efect asupra drepturilor salariale. Într-adevăr, deși raportul de serviciu are un regim juridic distinct de cel al raportului de muncă, dispozițiile care îl reglementează se completează cu cele din legislația muncii, cf. art. 117 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (după abrogarea acestora, cf. art. 367 Cod administrativ). Or, potrivit art. 57 alin. 5 din Codul muncii, persoana care a prestat munca în temeiul unui contract individual de muncă nul are dreptul la remunerarea acesteia, corespunzător modului de îndeplinire a atribuțiilor de serviciu.

Sub aspectul chestiunii în discuție, activitatea fiind prestată de recurentul-reclamant în baza Deciziei nr. (...) din 17.08.2017 a Directorului Penitenciarului (...), viciile de nelegalitate ale acestei decizii nu pot afecta îndreptățirea reclamantului de a beneficia de plata sumelor cuvenite pentru activitatea de membru al comisiei de disciplină.

Pe cale de consecință, în mod greșit, judecătorul fondului a reținut efectuarea unor plăți necuvenite în favoarea recurentului reclamant.

Un alt argument pentru caracterul nelegal al deciziei de imputare prin care s-a dispus antrenarea răspunderii materiale a recurentului reclamant îl reprezintă dispozițiile art. 5 alin. 1 lit. b) din Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 1760/2013, care prevăd că funcționarii publici cu statut special nu răspund patrimonial: c) pentru pagubele produse ca urmare a executării dispozițiilor superiorilor ierarhici.

Potrivit alin. 2 al aceluiași text legal, se exceptează de la prevederile alin. (1) lit. c) funcționarii publici cu statut special care au executat dispoziții vădit ilegale și care, având posibilitatea de a înlătura parțial sau total urmările păgubitoare ale dispoziției primite, nu au informat în scris și nu au luat, din neglijență sau rea-credință, măsuri pentru evitarea pagubei, cazuri în care răspund împreună cu cel care a dat dispoziția.

În stabilirea caracterului vădit nelegal al Deciziei nr. (...) din 17.08.2017 a Directorului Penitenciarului (...), instanța de recurs a valorificat apărările pârâtului care a susținut pe tot parcursul derulării litigiului că temeiul constituirii comisiei de disciplină prin decizia menționată l-au reprezentat prevederile art. 74 alin. 1 din Legea nr. 293/2004, prevederi care au rămas în vigoare, nefiind vizate de Decizia nr. 803/2015 a Curții Constituționale.

Or, din moment ce pârâtul afirmă caracterul legal al Deciziei nr. (...) din 17.08.2017 a Directorului Penitenciarului (...), nu se poate reține că am fi în prezența unui act vădit nelegal al șefului ierarhic superior care să înlăture de la aplicare, în ceea ce îl privește pe recurentul reclamant, cauza exoneratoare de răspundere prevăzută de art. 5 alin. 1 lit. b) din Metodologia aprobată prin Ordinul MJ nr. 1760/2013.

Pentru aceste considerente, reținând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 punct. 8 Cod procedură civilă, prin raportare la greșita aplicare în cauză a prevederilor Ordinului MJ nr. 1760/2013 referitoare la condițiile angajării răspunderii materiale a funcționarilor publici cu statut special din cadrul penitenciarelor, Curtea, în temeiul art. 496 Cod procedură civilă, a admis recursul, a casat în parte sentința, cu consecința admiterii acțiunii, a anulării Deciziei de imputare nr. (...) din data de 22.08.2019 și în parte a procesului verbal de cercetare administrativă înregistrat sub nr. (...)/07.08.2019 în ceea ce îl privește pe recurentul reclamant.

S-a dispus restituirea către reclamant a sumelor reținute de pârât în baza actelor anulate.

A fost menținută în rest sentința.

Nu s-au acordat cheltuieli de judecată, acestea urmând a fi solicitate pe cale separată.

Domenii speta

Spete similare