Pretenții. Excepţia lipsei calităţii procesuale active. Plata făcută de pârâtă cedentului, ulterior notificării cesiunii de creanță prin care reclamanta a dobândit calitate de creditor, este o plată nevalabilă și nu conduce la liberarea de datorie a debit

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 15.06.2020 sub numărul 17428/299/2020, reclamanta S.C. C. SRL. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SOCIETATEA C. S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 2.850,22 lei, reprezentând despăgubire, precum şi cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că autoturismul cu număr de înmatriculare B-716-SUN a fost avariat într-un eveniment rutier. Întrucât pentru autovehicul era emisă de către pârâtă o poliță de asigurare Casco, a fost deschis un dosar de daună în vederea acoperirii contravalorii daunelor produse.

A arătat reclamanta că autoturismul a fost introdus în reparații la unitatea specializată C.S S.R.L., care a emis factura nr. 35723/25.10.2018 în valoare de 2.850,22 lei.

CS S.R.L. a încheiat un contract de cesiune cu proprietarul autovehiculului, prin care aceasta a cedat dreptul de creanţă asupra debitorului cedat, C. S.A., contractul de cesiune fiind notificat pârâtei la data de 26.10.2018. Ulterior, CS S.R.L. a încheiat cu reclamanta contractul de cesiune nr. 54/03.10.2018, prin care reclamanta a preluat creanța în sumă de 2.850,22 lei deținută împotriva pârâtei. Contractul de cesiune a fost notificat pârâtei la data de 26.10.2018.

A precizat că pârâta a efectuat plata către cedent, ulterior datei la care a fost notificată cesiunea de creanță, astfel că s-a efectuat o plată nedatorată către cedent.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1.356 ș.u., art. 1.493, art. 1.566-1.584 Cod civil, Legii nr. 132/2017, Normei ASF nr. 20/2017.

În probaţiune, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 205 lei.

La data de 12.08.2020, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată. A formulat cerere de chemare în garanţie a CS S.R.L.

În motivare, a arătat că reclamanta nu este titular al dreptului la despăgubire, nefiind proprietarul autovehiculului avariat. A precizat pârâta că, la data de 14.02.2019, a achitat despăgubirea unității reparatoare CS S.R.L., motiv pentru care apreciază că s-a eliberat de obligația de plată.

În drept, a invocat prevederile art. 205, art. 72-74 C. proc. civ., art. 1.014-1.021, art. 1.583 Cod civil, Legii nr. 132/2017, Normei nr. 20/2017.

La data de 18.09.2020, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea susținerilor pârâtei.

În cauză, instanţa a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisuri.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 01.10.2018, autoturismul cu număr de înmatriculare B-716-SUN a fost avariat într-un eveniment rutier. Întrucât pentru autovehicul era emisă de către pârâtă o poliță de asigurare Casco, a fost deschis un dosar de daună în vederea acoperirii contravalorii daunelor produse.

Societatea CS S.R.L. a efectuat reparațiile autoturismului cu numărul de înmatriculare B-716-SUN şi a emis factura seria 35723/25.10.2018, în valoare de 2.850,22 lei.

La data de 03.10.2018, între CS S.R.L., în calitate de cedent, și reclamanta C. S.R.L., în calitate de cesionar, a fost încheiat contractul de cesiune de creanță nr. 54, prin care cedentul a cedat în favoarea cesionarului dreptul său de creanță asupra debitorului Societatea C S.A., în valoare de 2.850,22 lei, creanța  transmițându-se în totalitate la data semnării contractului, împreună cu toate garanțiile și accesoriile sale, inclusiv cu penalitățile de întârziere/majorările/dobânzile ce cad în sarcina debitorului cedat.

La data de 26.10.2018, pârâta a fost notificată cu privire la încheierea contractului de cesiune de creanță.

Conform art. 2.199 Cod civil, prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizație, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit.

Cesiunea de creanţă este convenţia prin care creditorul (cedent) transmite o creanţă a sa unei alte persoane (cesionar), iar, din momentul realizării acordului de voinţe, creanţa trece în patrimoniul cesionarului cu toate drepturile pe care i le conferea cedentului, cesionarul devenind creditor în locul cedentului prin preluarea tuturor drepturilor acestuia, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1.566 şi următoarele C. civ.

Cu privire la opozabilitatea cesiunii de creanţă, instanţa reţine că, potrivit art. 1.578 alin. (1) C. civ., debitorul este ţinut să plătească cesionarului din momentul în care: a) acceptă cesiunea printr-un înscris cu dată certă; b) primeşte o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanţa cedată şi se solicită debitorului să plătească cesionarului. În cazul unei cesiuni parţiale, trebuie indicată şi întinderea cesiunii.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanţa constată că, la data de 26.10.2018, pârâtei  i-a fost comunicat contractul de cesiune nr. 54, procesul-verbal de predare-primire fiind înregistrat la societatea pârâtă sub nr. 22527. De asemenea, prin cererea de despăgubire depusă la societatea pârâtă la aceeaşi dată (fila 44), s-a solicitat ca plată despăgubirii să fie efectuată în contul C. S.R.L.

Astfel, instanța consideră neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active, urmând a o respinge, din moment ce reclamanta a făcut dovada calității sale de creditor al creanței pretinse, față de contractul de cesiune de creanță anterior menționat. Nu este necesar ca reclamanta să fie proprietar al bunului avariat (titular al contractului de asigurare), creanța reprezentând despăgubirea pentru prejudiciile aduse bunului asigurat nefiind incesibilă.

În ceea ce privește apărările pârâtei referitoare la valabilitatea plății făcute cedentului, instanța le apreciază ca fiind apărări de fond, iar nu chestiuni ce țin de calitatea procesuală activă a reclamantei.

Astfel, pe fondul cauzei, instanța observă că, în calitate de asigurător CASCO, pârâta avea obligația de a achita despăgubirea reprezentând contravaloarea reparațiilor necesare bunului asigurat.

La data de 14.02.2019, pârâta a achitat cedentului CS S.R.L. (unitatea reparatoare) suma de 2.850,22 lei reprezentând despăgubiri – contravaloare reparaţii auto. Or, art. 1.578 alin. (1) C.civ. prevede că debitorul este ţinut să plătească cesionarului din momentul în care: b) primeşte o comunicare scrisă a cesiunii, pe suport hârtie sau în format electronic, în care se arată identitatea cesionarului, se identifică în mod rezonabil creanţa cedată şi se solicită debitorului să plătească cesionarului.

Cum la data de 26.10.2018 contractul de cesiune de creanță prin care reclamanta a dobândit calitatea de creditor a fost comunicat pârâtei, iar prin cererea de despăgubire s-a solicitat efectuarea plăţii în contul cesionarului CS S.R.L., pârâta avea obligația ca, de la acea dată, să plătească cesionarului.

Instanța apreciază că nu este aplicabil art. 1.583 alin. (1) C. civ. invocat de pârâtă, conform căruia atunci când cedentul a transmis aceeași creanță mai multor cesionari succesivi, debitorul se liberează plătind în temeiul cesiunii care i-a fost comunicată mai întâi sau pe care a acceptat-o mai întâi printr-un înscris cu dată certă. Acest articol vizează situația în care același cedent cesionează unor cesionari diferiți, nu însă și situația în care cesionarul inițial al unei creanțe devine la rândul său cedent prin cesionarea ulterioară a creanței către un nou cesionar.

Astfel, instanța constată că plata făcută de pârâtă cedentului, ulterior notificării cesiunii de creanță prin care reclamanta a dobândit calitate de creditor, este o plată nevalabilă și nu conduce la liberarea de datorie a debitorului. În consecință, observând că pârâta nu a efectuat plata despăgubirii către creditorul creanței, reclamanta din prezenta cauză, instanța va admite cererea de chemare în judecată și va obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.850,22 lei reprezentând despăgubiri – contravaloare reparaţii auto.

În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ, pârâta, aflată în culpă procesuală, urmează a fi obligată la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei – taxă judiciară de timbru şi 952 lei – onorariu avocat, achitat conform facturii seria CAB nr. 3941/02.11.2020 și extrasului de cont (ordin de plată nr. 331).

Domenii speta

Spete similare