Contestaţie la executare. Cheltuieli de executare. Suma stabilită cu titlu de onorariu avocat este vădit disproporţionată în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat.

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 27.01.2020, sub nr. 2147/299/2020, contestatorul F.  a formulat, în contradictoriu cu intimata U. , contestaţie la executare prin care a solicitat anularea încheierii din data de 19.12.2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 38274/299/2019 de încuviinţare a executării silite, anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul nr. 594/2019 constituit pe rolul BEJA D. , cenzurarea onorariului avocaţial şi a onorariului executorului judecătoresc menţionate în încheierea privind cheltuielile de executare silită din data de 09.01.2020, întoarcerea executării silite prin restituirea sumei, actualizată cu dobânda legală, şi în temeiul art. 726 C. proc. civ. a solicitat pronunţarea unei hotărâri provizorii, restituirea taxei judiciare de timbru, obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, contestatorul a arătat că între părţi a intervenit convenţia cadru plafon de garantare nr. 156/15.06.2011, aşa cum a fost modificată prin actele adiţionale ulterioare, având ca obiect garantarea de către F. a finanţărilor individuale acordate de către Bancă beneficiarilor de finanţare care se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, în schimbul unui comision de garantare.

În aplicarea acestei convenţii cadru, contestatoarea a acordat în favoarea intimatei, prin notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CGP 21488/13.02.2013 şi confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. CGP 21488/19.02.2013, o garanţie financiară reprezentând 80% din finanţarea acordată de bancă beneficiarului  R. S.R.L..

Prin cererea de plată nr. 43388/17.12.2015 intimata a solicitat contestatoarei plata garanţiei de 379.615,58 lei.

Întrucât din analiza cererii de plată a rezultat nerespectarea de către intimată a prevederilor art. 9.2 alin. (1) lit. e), f) şi g) coroborate cu art. 3.1.1. lit. a3) din Convenţia nr. 156, contestatoarea nu a aprobat cererea de plată, comunicând intimatei decizia prin notificarea nr. RG8831/07.03.2018.

A arătat că, ulterior respingerii cererii de plată, intimata, prin intermediul BEJA D. , a demarat procedura de executare silită.

Contestatorul a precizat că intimata nu deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, notificarea şi confirmarea de notificare nefiind titluri executorii.

A menţionat că executarea silită a fost încuviinţată în baza unor înscrisuri sub semnătură privată, în raport de care nu există nicio prevedere legală care să le confere putere executorie. A precizat că, potrivit art. 638 alin. (1) pct. 3 şi art. 641 c. proc. civ., nu s-a făcut dovada că notificarea şi confirmarea sunt înregistrate în registre publice, dar nici că intimata creditor a oferit propria prestaţie conform art. 677 C. proc. civ.

Contestatoare a învederat că dispoziţiile art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 nu sunt incidente în cauză.

Totodată, a precizat că, în baza Convenţiei nr. 156, rezultă că angajamentul de garantare este expres,, irevocabil şi necondiţionat, iar nu şi plata. Creanţa nu este nici exigibilă, din elementele cuprinse în notificare şi confirmare nerezultând că suma maximă inclusă în plafon este scadentă, astfel că refuzul de plată nu a fost nejustificat.

A invocat excepţia de neexecutare a contractului, menţionând că intimata nu şi-a respectat obligaţia de a transmite la momentul solicitării de efectuare a plăţii următoarele documente: certificat de atestare fiscală valabil la data confirmării notificării de includere în plafonul de garantare, din care să rezulte că beneficiarul R. S.R.L. nu figura în executare silită sau cu datorii sau restanţei la bugetul statului, la data aprobării finanţării, extras din buletinul procedurilor de insolvenţă din data aprobării finanţării, anume 11.02.2013 conform notificării de includere în plafonul de garantare, ci a transmis extras din data de 05.02.2013, ultimele două situaţii financiare anuale, banca transmiţând situaţiile financiare pentru anul 2011, fără a transmite şi situaţiile financiare aferente anului 2010. Astfel, conform art. 9.3 alin. (3) din Convenţie, termenul de plată nu curge, creanţa nefiind scadentă.

A solicitat cenzurarea onorariului executoriului judecătoresc şi a onorariului avocaţial, apreciindu-le disproporţionate raportat la activitatea depusă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 712 ş.u. C.proc.civ., O.G. nr. 13/2011.

În dovedire, contestatorul a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 1.000 lei aferentă contestaţiei la executare. Conform precizărilor de la fila 69 vol. I, contestatoarea nu a achitat taxa judiciară de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite, apreciind că nu se impune acest lucru, întrucât nu a fost făcută plată sumei prin poprire.

La data de 27.02.2020, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare, ca neîntemeiată.

În motivare, intimata a arătat instanţei că refuzul contestatorului de plată a garanţiei datorate a fost pentru motive strict formale, iar nu pentru neîndeplinirea pe fond a vreunei condiţii de eligibilitate necesare pentru acordarea garanţiei.

A menţionat intimata că debitoarea nu a solicitat lămuriri suplimentare cu privire la consultările ANAF, extrasul BPI ataşat cererii de plată, iar criteriul de eligibilitate a fost dovedit, prin ataşarea consultărilor ANAF şi certificatul de atestare fiscal, precum li prin dovedirea faptului că procedura insolvenţei a fost deschisă abia la data de 14.09.2017, reieşind că beneficiarul nu se putea afla în insolvenţă la o dată anterioară.

Cu privire la excepţia de neexecutare, a apreciat-o neîntemeiată.

În ceea ce priveşte caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei contestate, intimata a menţionat că debitoarea se afla de drept în întârziere, din momentul în care şi-a exprimat neîndoielnic intenţia de a nu executa obligaţia. Totodată, a subliniat că deţine un titlu executoriu, conform art. 120 din O.G. nr. 99/2006 raportat la art. 2280-2320 Cod civil.

În ceea ce priveşte cererea de cenzurare a onorariului de executor / avocat din faza executării silite, a învederat că nu se justifică, nefiind disproporţionat.

În drept, au fost invocate prevederile art. 205, art. 663 C.proc.civ., Legea nr. 72/2013.

În dovedire, intimata a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul înscrisuri.

La data de 28.05.2020, contestatorul a depus la dosar concluzii scrise, prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, arătând că, într-o serie de litigii anterioare, s-a reţinut că notificarea de includere în plafonul de garantare şi confirmarea de includere nu reprezintă titluri executorii.

La solicitarea instanţei, prin serviciul registratură, BEJA D. a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. 594/2019.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Analizând cu prioritate excepţia netimbrării capătului de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite, se reţine că prin rezoluţia din data de 06.02.2020, comunicată contestatorului la data de 17.02.2020, s-a pus în vedere acestuia să depună la dosar, în original, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 300 lei, aferentă cererii de întoarcere a executării silite.

Prin notele scrise depuse la dosar la data de 21.02.2020, contestatoarea a arătat că nu achită taxa judiciară de timbru aferentă capătului de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite, apreciind că nu se impune acest lucru, întrucât nu a fost făcută plată sumei prin poprire.

Conform art. 10 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, cererile de întoarcere a executării silite se taxează, în toate cazurile, cu 50 lei, dacă valoarea cererii nu depăşeşte 5.000 lei, şi cu 300 lei, pentru cererile a căror valoare depăşeşte 5.000 lei.

Or, constatând că, legal citată, contestatoarea nu a achitat taxa judiciară de timbru aferentă cererii de întoarcere a executării, instanţa va admite excepţia netimbrării capătului de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite şi va anula, ca netimbrat, capătul de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite.

Este vădit neîntemeiată susţinerea contestatoarei conform căreia taxa de timbru nu este datorată, întrucât nu ar fi fost reţinute sume de bani prin poprire în cadrul executării silite. Art. 1 alin. (1)-(2) din O.U.G. nr. 80/2013 stabileşte în mod clar că acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă. Taxele judiciare de timbru sunt datorate, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, de către toate persoanele fizice şi juridice şi reprezintă plata serviciilor prestate de către instanţele judecătoreşti, precum şi de către Ministerul Justiţiei şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În fapt, între părţi a fost încheiată Convenţia cadru – plafon de garantare nr. 156/25.10.2011, astfel cum a fost modificată prin actele adiţionale ulterioare, având ca obiect garantarea de către Fond, în calitate de fidejusor, în mod expres, irevocabil şi necondiţionat, a obligaţiilor de rambursare a finanţărilor individuale acordate de intimată beneficiarilor IMM, în limita unui plafon de garantare, aprobat de Fond şi în termenii Notificărilor de includere în plafonul de garantare confirmate de Fond.

În baza acestor convenţii, au fost emise notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CGP 21488/13.02.2013 şi confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. CGP 21488/19.02.2013, pentru o garanţie financiară reprezentând 80% din finanţarea acordată de bancă beneficiarului R.  S.R.L.

În baza Convenţiei nr. 156 şi a notificării de includere în plafonul de garantare şi confirmării de includere în plafonul de garantare, contestatorul s-a angajat în mod expres, irevocabil şi necondiţionat să plătească, în termen de 90 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată, suma reprezentând finanţarea garantată restantă înmulţită cu 80%.

La data de 17.12.2015 contestatorul a înregistrat, sub nr. 43388 cererea de plată transmisă către intimata, pentru suma de 379.615,58.

Prin adresa contestatorului cu nr. RP 1120 2018/07.03.2018, RG 8831 2018/07.03.2018, acesta a emis notificarea prin care a comunicat intimatei respingerea cererii de plată pentru neîndeplinirea art. 9.2 (1) din Convenţia cadru nr. 156, respectiv pentru faptul că banca nu a transmis situaţiile financiare încheiate de R.  S.R.L. pentru anul 2010, certificat de atestare fiscală din care să reiasă că R. S.R.L. nu figura în executare silită sau cu datorii restante la bugetul statului la data aprobării finanţării, respectiv extras BPI din data de 11.02.2013, de unde rezultă neîndeplinirea condiţiei de eligibilitate de la art. 3.1.1. lit. a3) din Convenţie.

Intimata a formulat cerere de executare silită la data de 13.12.2019, fiind deschis dosarul execuţional nr. 594/2019 al BEJA D.  în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CGP 21488/13.02.2013 confirmată prin confirmarea de garantare nr. CGP 214488/19.02.20132.

Prin încheierea din data de 19.12.2019 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 38274/299/2019 s-a încuviinţat executarea silită împotriva contestatorului.

Prin încheierea din data de 09.01.2020 emisă în dosarul de executare nr. 594/2019 au fost stabilite cheltuielile de executare silită la suma de 15,200,01 lei, dintre care 4.168,64 lei onorariu executor  + 792,01 lei TVA, 10.147,50 lei onorariu avocat, 40 lei taxă timbru, 25,044 lei taxe poştale. La aceeaşi dată, a fost emisă somaţia adresată debitorului.

În drept, potrivit art. 712 alin. 1 C. proc. civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare, se poate face contestaţie la executare în termen de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

În ceea ce priveşte caracterul de titlu executoriu al notificării de includere în plafonul de garantare şi al confirmării de includere în plafonul de garantare, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 632 alin. (1) C. proc. civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.

Astfel, conform art. 638 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt titluri executorii şi pot fi puse în executare silită titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte puterea executorie.

Instanţa constată că, între părţi, a fost încheiată Convenţia cadru – plafon de garantare nr. 156/2011, astfel cum a fost modificate prin actele adiţionale ulterioare, având ca obiect garantarea de către Fond, în calitate de fidejusor, în mod expres, irevocabil şi necondiţionat, a obligaţiilor de rambursare a finanţărilor individuale acordate de intimată beneficiarilor IMM, în limita unui plafon de garantare aprobat de Fond şi în termenii Notificărilor de includere în plafonul de garantare confirmate de Fond.

Potrivit convenţiei-cadru, garanţia fondului este fideiusiune.

Potrivit art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii. 

Instanţa reţine că, aşa cum rezultă din prevederile art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 1211/2001, privind înfiinţarea F. ,  F.  are ca activitate principală emiterea de garanţii şi asumarea de angajamente pentru garantarea creditelor şi a altor instrumente de finanţare care pot fi obţinute de întreprinderile mici şi mijlocii, definite potrivit legii, de la bănci sau din alte surse, clasa CAEN 6492.

De asemenea, conform art. 8 din Actul constitutiv al F.  din 18.02.2009, F poate acorda garanţii reale, garanţii personale, precum şi cogaranţii, în condiţiile prevăzute de normele şi procedurile interne de lucru.

Prin urmare, prin raportare la aceste dispoziţii legale, instanţa reţine că F. este o instituţie nebancara ce emite garanţii, acesta urmând a executa obligaţia de plată în calitate de garant în măsura în care beneficiarul nu-şi îndeplineşte propria obligaţie.

În consecinţă, având în vedere toate aceste dispoziţii legale, instanţa apreciază că în cauză a fost făcută dovada existenţei unui titlu executoriu.

Nu poate reţine instanţa argumentul contestatoarei privind incidenţa puterii de lucru judecat în raport de hotărârile judecătoreşti în care s-a reţinut că notificarea şi confirmare de notificare nu constituie titluri executorii. Astfel, este vorba despre interpretarea legii, iar nu despre statuarea asupra unei situaţii de fapt pentru a fi incidentă puterea de lucru judecat (nefiind vorba despre autoritate de lucru judecat, din moment ce nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect, cauză, obiectul fiind diferit, din moment ce sunt contestate acte de executare diferite). Pe de altă parte, unele dintre hotărârile judecătoreşti depuse la dosar de contestator nu sunt definitiv, iar practica judiciară nu este izvor de drept şi nu are puterea obligatorie a unui recurs în interesul legii sau a unei hotărâri de dezlegare a chestiunilor de drept.

În ceea ce priveşte caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei pentru care s-a solicitat executarea silită, instanţa reţine că intimata a respectat prevederile convenţiei-cadru, iar susţinerile contestatoarei cu privire la nerespectarea art. 9.2 (1) lit. g), f), e), art. 9.3 (3) din Convenţia cadru nr. 156 coroborate cu art. 3.1.1 lit. a3) şi c) sunt pur formale.

Conform prevederilor art. 9.2 lit. g), f), e) din Convenţia cadru nr. 156, cererea de plată va fi însoţită de următoarele documente: ultimele două situaţii financiare anuale din care să rezulte îndeplinirea condiţiei de eligibilitatea de la art. 3.1.1 lit. a1), a2), f), extras din BPI din care să rezulte îndeplinirea condiţiei de eligibilitate de la art. 3.1.1 lit. a3) (beneficiarul nu este subiect al unei proceduri de insolvenţă) şi certificat de atestare fiscală care fac dovada achitării sumelor restante faţă de bugetul general consolidat, conform art. 3.1.1 lit. c) (beneficiarul nu figurează în executare silită pe site-ul oficial ANAF). Potrivit art. 9.3 (3), termenul de plată a garanţiei nu curge cât timp finanţatorul nu a transmis toate documentele prevăzute de art. 9.2.

Or, la momentul la care contestatorul a emis notificarea de includere în plafonul de garantare, acesta a stabilit ca solicitarea de includere în plafon respecta toate condiţiile impuse contractual, referitoare încadrarea în categoria IMM-ului la data aprobării finanţării. Ulterior, la momentul primirii cererii de plată întemeiată pe contractul de fidejusiune, contestatorul se prevalează de condiţii de formă ale documentaţiei ce au fost supuse analizei proprii la momentul emiterii notificării de includere în plafonul de garantare şi al confirmării notificării de includere în plafonul de garantare. Cu alte cuvinte, în faza executării de bună-voie a contractului de fidejusiune, contestatorul s-a prevalat de propria turpitudine (lipsa de diligenţă la momentul emiterii dispoziţiei de includere în plafonul de garantare prin neverificarea îndeplinirii acestor condiţii), pentru a obţine exonerarea sa de la îndeplinirea obligaţiilor asumate contractual.

Instanţa reţine că, deşi îi incumba sarcina probei, contestatorul nu a făcut nicio dovadă în sensul că, la data aprobării finanţării, pe parcursul derulării contractului sau măcar la momentul soluţionării prezentei cauze respectivele condiţii nu ar fi fost îndeplinite.

De altfel, notificarea de includere în plafonul de garantare şi confirmarea de includere în plafonul de garantare emise de contestator fac proba îndeplinirii acestei condiţii, ambele înscrisuri fiind emise în condiţiile îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate, analizate la momentul emiterii celor două acte juridice precitate.

După cum reiese din cererea de plată şi din înscrisurile anexate acesteia (f. 74 ş.u. vol. II), intimata a ataşat certificat ONRC, extras BPI din data de 05.02.2013, verificările obligaţiilor restante la bugetul de stat din data de 05.02.2013 şi situaţiile financiare 2011, 2012. Cu privire la situaţiile financiare din anul 2010 (f. 118-124 vol. II), rezultă că aceasta a fost transmisă de către intimată contestatorului prin notificarea înregistrată la acesta din urmă la data de 18.12.2019, prin care se solicita reanalizarea poziţiei privind cererea de plată (f. 114 ş.u. vol. II) .

De asemenea, invocarea excepţiei de executare a contractului apare neîntemeiată, întrucât conform art. 1556 Cod civil una dintre condiţiile pentru opunerea excepţiei este ca neexecutarea obligaţiilor celeilalte părţi să fie semnificativă, or, în speţă, nu este cazul.

Instanţa constată că documentele necesare au anexate cererii de plată şi că, de altfel, contestatorul avea la dispoziţie, conform documentelor transmise de intimată, toate datele necesare pentru verificarea condiţiilor de eligibilitate (îndeplinite, de altfel, de către beneficiar, după cum reiese din înscrisurile depuse la dosar), însă a refuzat fără temei plata garanţiei, sens în care contestaţia la executare apare neîntemeiată.

Cu privire la onorariul executorului judecătoresc, se reţin prevederile art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/2000 şi ale Ordinului MJ nr. 2550/2006, conform cărora pentru creanţele în valoare de peste 100.000 lei, onorariul maxim este de 6.300 lei plus un procent de până la 1% din suma care depăşeşte 100.000 lei din valoarea creanţei ce face obiectul executării silite.

Raportat la debitul datorat (303.692,46 lei), onorariul maxim al executorului este de 8.336,92 lei. Or, în speţă, onorariul a fost stabilit la suma de 4.186,46 lei + 792,01 lei TVA, aşadar la aproximativ ½ din cuantumul maxim prevăzut de lege, fiind justificat din perspectiva complexităţii dosarului de executare şi a activităţii desfăşurate de executor şi fiind stabilit în limite plafonului legal.

Determinarea de către executor a onorariului se face în etapa incipientă executării silite, etapă în care executorul stabileşte un cuantum al onorariului în limitele prevăzute de lege şi prin raportare, conform opţiunii legiuitorului, la cuantumul creanţei.

Se mai reţine că, deşi dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 nu prevăd în mod expres necesitatea adăugării cotei de TVA datorate de executorul judecătoresc bugetului de stat la cuantumul onorariului stabilit conform legii, potrivit Codului fiscal, taxa pe valoare adăugată reprezintă un impozit indirect şi este datorată de persoana impozabilă (inclusiv de persoanele ce exercită profesii liberale, în anumite condiţii) în toate cazurile în care se prestează un serviciu, taxa fiind inclusă în tariful final practicat de prestator pentru a fi suportată în final de beneficiarul serviciului. În consecinţă, beneficiarul serviciului prestat (în speţă executarea silită), respectiv creditorul care solicită prestarea serviciului de către executor, este cel care în conformitate cu dispoziţiile legale, va suporta în final şi costul TVA datorate de prestatorul de servicii (executor) către bugetul de stat. În aceste condiţii, cota de TVA reprezintă pentru creditorul urmăritor o cheltuială efectuată în cursul executării silite.

Serviciul prestat de executorul judecătoresc fiind încadrat din punct de vedere contabil în categoria prestărilor de servicii pentru care se datorează taxa pe valoare adăugată, în mod legal executorul judecătoresc a calculat TVA la cheltuielile de executare, suma constituind taxă pe valoare adăugată urmând a fi virată de executor la bugetul statului. Ca urmare a achitării acestei obligaţii fiscale, suma ce va rămâne efectiv executorului judecătoresc cu titlu de onorariu nu depăşeşte plafonul stabilit de Legea nr. 188/2000 şi OMJ 2550/2006.

Având în vedere dispoziţiile art. 670 C. proc. civ, potrivit cărora cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, acesta va trebui să plătească creditorului toate cheltuielile de executare, inclusiv TVA inclus în tariful final al executorului judecătoresc. Instanţa apreciază că nu ar fi fost necesară o prevedere distinctă în Legea nr. 188/2000 cu privire la necesitatea calculării TVA şi adăugării acestuia la onorariul calculat potrivit plafoanelor menţionate în actul normativ, deoarece nu toate persoanele care desfăşoară o profesie liberală datorează TVA, existând un regim special de scutire de plata taxei în anumite condiţii stabilite de Codul fiscal, iar pe de altă parte deoarece Legea nr. 188/2000 face referire la onorariul la care are dreptul executorul judecătoresc, fiind evident că acesta este îndreptăţit la suma integrală calculată potrivit plafoanelor legale, şi nu la o sumă mai mică.

În consecinţă, se apreciază că nu se impune cenzurarea onorariului executorului judecătoresc.

Referitor la solicitarea de anulare a încheierii de stabilire la cheltuielilor de executare silită în privinţa onorariului de avocat, instanţa constată că achitarea onorariului în cuantum de 10.147,50 lei este dovedită de înscrisurile anexate la filele 47-75 vol. III.

Conform art. 670 alin. (4) C. proc. civ., sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Aceste sume pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta. Dispoziţiile art. 451 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător, iar suspendarea executării în privinţa acestor cheltuieli de executare nu este condiţionată de plata unei cauţiuni.

Potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.

Or, prin raportare la aceste criterii, instanţa consideră că activitatea de reprezentare şi asistenţă juridică a creditoarei în dosarul de executare a presupus acordarea de consultanţă juridică referitoare la modalităţile de recuperare a debitului şi la procedurile legale de urmat, formularea şi transmiterea cererii de executare silită către executorul judecătoresc corelativ cu obţinerea copiilor legalizate de pe titlurile executorii, urmărirea efectuării actelor de executare silită şi informarea creditorului cu privire la parcursul executării silite.

Cu toate acestea, suma stabilită cu titlu de onorariu avocat (10.147,50 lei) este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat.

În raport de cele antemenţionate, instanţa consideră că se impune diminuarea sumei percepute cu titlu de onorariu de avocat, la suma de 2.000 lei, rezonabilă şi suficientă în raport de actele întreprinse de reprezentantul convenţional al creditoarei în etapa executării silite.

Astfel, instanţa va anula în parte încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită emisă la data de 09.01.2020 în dosarul de executare nr. 594/2019 al BEJA D.  şi actele de executare subsecvente, în ceea ce priveşte onorariul avocaţial, pentru suma de 8.174,50 lei, menţinând actele de executare pentru rest.

În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Va fi respinsă, ca neîntemeiată, cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, din moment ce contestatorul nu a efectuat în cauză cheltuieli care pot intra în categoria celor în raport de care se poate dispune obligarea părţii adverse la plată. Contestatorul nu a achitat taxa de timbru pentru capătul de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite, acest capăt de cerere fiind anulat ca netimbrat.

De asemenea, va fi respinsă, ca prematură, cererea de restituire a taxei judiciare de timbru, faţă de revederile art. 45 alin. (1) lit. f) raportat la art. 45 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, din moment ce soluţia pronunţată în cauză nu este definitivă.

Domenii speta

Spete similare