Acțiune în constatare. Acțiune în apărarea drepturilor nepatrimoniale, întemeiată pe prevederile art.253 C.civ., Competența materială.

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.01.2020 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr.1706/299/2020, reclamantul CR, in contradictoriu cu parata A. SRL, a solicitat instanței: -  să constate caracterul neadevărat şi defăimător al articolului intitulat: „Se dau ultimele tunuri! Ministrul demis R. se pregăteşte să-şi instaleze protejata în CA al CN A. , articol postat la data de 21 octombrie 2019 pe site-ul operat de pârâtă;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 de euro, in echivalent lei la cursul BNR din ziua pronunţării hotărârii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat reclamantului prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale acestuia constând în onoare, demnitate, reputație și imagine (daune morale), prin afirmaţiile denigratoare făcute în cuprinsul articolului sus-menţionat;

-  obligarea pârâtei la înlăturarea din conţinutul site-uIui www.psnews.ro a articolului în discuţie;

- obligarea pârâtei, pe cheltuiala sa, la publicarea dispozitivului hotărârii în 4 cotidiene/site-uri de ştiri (psnews.ro, Adevărul, Cotidianul.ro, stiripesurse.ro), potrivit art.253 alin. 3 C, Civ., în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a acesteia;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată cauzate de prezentul proces.

În motivare, reclamantul a arătat, în esență că, este deputat în Parlamentul României şi a deţinut funcţia de ministru al transporturilor până după ce moţiunea de cenzură a fost adoptată la data de 10 octombrie 2019, iar noul guvern a fost învestit la data de 04 noiembrie 2019.

In contextul politic şi social creat, reclamantul a sesizat şi o intensificare a articolelor, ştirilor şi informaţiilor destinate publicului larg şi menite în fapt să-l discrediteze pe reclamant prin denaturarea voita şi cu rea-credinţă a realităţii.

Astfel, sustine reclamantul, la data de 18 octombrie 2019 a fost postat pe site-ul paratei articolul intitulat „Se dau ultimele tunuri! Ministrul demis R. se pregăteşte să-şi instaleze protejata în CA al CN A. " în cuprinsul căruia se arată: „Demişi în urma moţiunii de cenzura, miniştrii Guvernului D. vor să se asigure că, înainte de a părăsi Palatul Victoria, îşi instalează protejaţii în funcţii-cheie. Ministrul demis al Transporturilor, R. , de pildă, s-a asigurat că în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti SA se va elibera un loc pentru protejata sa, D. , însoţitoare de zbor la T., susţin surse din industrie. Dacă ministrului demis C îi va reuşi pasenţa, D.va ocupa acest post timp de patru ani. Intr-o notă de fundamentare a unei HG de aprobare de venituri şi cheltuieli pentru Compania N. , se prevedea pentru membrii CA o indemnizaţie de 3.500 de lei brut/şedinţă şi una de 3.800 de lei brut/lună."

Reclamantul sustine ca, este deplin conştient de abordarea unanimă în jurisprudenţă în sensul că „libertatea de exprimare a presei este mult mai largă decât libertatea de exprimare a altor persoane, iar în măsura în care informaţiile relatate în presă au o minimă bază factuală, acestea sunt justificate prin prisma libertăţii de exprimare şi nu este admisă cenzurarea lor, chiar dacă respectivele informaţii nu exprimă adevărul absolut, întrucât libertatea mai larga de exprimare a presei decurge din rolul acesteia de a informa cetăţenii şi de a veghea la respectarea regulilor democraţiei, Curtea recunoscând chiar jurnaliştilor, în exercitarea acestui rol, dreptul de a uza de o anumită doză de exagerare şi provocare cu privire la judecăţile de valoare pe care le emit, acceptând, prin urmare, că libertatea de exprimare a acestora nu include numai informaţiile şl ideile primite favorabil sau cu indiferenţă de opinia publică, considerate Inofensive, ci şi pe acelea care ofensează, şochează sau deranjează" (Cauza Corneliu Popa contra României, Cauza Bugan contra României, Cauza Mazăre şi Cumpănă contra României, Cauza Pauliukiene şi Pauliukas contra Lituaniei, Cauza Verlagsgruppe News GMBH contra Austriei, Decizia 113A/09.03.2017 a Curţii de Apel Târgu-Mureş).

Cu toate acestea, arata reclamantul, nicio normă legala ori sociala nu legitimează şi nu încurajează nesocotirea de către jurnalişti a drepturilor omului în general, a demnităţii umane, a dreptului la propria imagine, a dreptului publicului de a fi corect informat. Când asemenea derapaje sunt înregistrate, sunt pe deplin îndreptăţite atât recursul persoanelor lezate la justiţie, cât şi intervenţia judecătorului pentru cenzura cuvenită şi restabilirea echilibrului.

In speţa de faţă, neadevărul este promovat cu rea-credinţă, articolul fiind scris cu mesajul principal, în mod esenţial fals, prezentat ca certitudine.

In realitate, sustine reclamantul, în timpul mandatului sau, nu a avut niciun „protejat"-raportându-se la înţelesul dat aici termenului de către jurnalişti-nici în cadrul Companiei T., nici în cadrul Ministerului T. , nici în Guvern şi nici în cadrul vreunei alte entităţi. Se înţelege, aşadar, că nici persoana prezentată în articol (atât în fotografii, cât şi cu numele D. ), nu se află şi nu s-a aflat cu reclamantul în vreo asemenea relaţie.

Reclamantul mai arata ca, nu a favorizat niciodată vreo persoană în vederea ocupării vreunui post şi nu a impus niciodată vreo persoană în vreo funcţie, nici în cadrul Consiliului de Administraţie al CN A. , nici în cadrul Companiei A. Și nici în cadrul Ministerului T. . Nu a întreprins nicio acţiune şi nu a recurs la nicio inacţiune pentru a „elibera locuri’’ în aceste entităţi.

Inducerea în eroare la care pârâta recurge în mod conştient rezultă şi din contrastul pe care îl generează informaţia prezentată, pe de o parte anunţând că reclamantul s-a asigurat că protejata sa va ocupa un loc în Consiliul de Administraţie, iar pe de altă parte, diluând această certitudine în condiţiile în care, se arată că numai „dacă ministrului demis C. și va reuşi pasenţa, D. va ocupa acest post timp de patru ani."

Datele generale privitoare la indemnizaţiile de 3.500 şi respectiv 3.800 lei sunt însă prezentate în continuare cu scopul de a induce cititorului percepţia profitării necuvenite, de către persoanele precis nominalizate în articol, între care se regăseste si reclamantul, de venituri concrete, determinabile şi calculabile. Pentru a-şi fundamenta informaţia expusă, pârâta invocă şi o notă de fundamentate a unei HG de aprobare de venituri şi cheltuieli pentru Compania N. A. .

De sub cagula „apărătorului valorilor democratice" pârâta îşi exercită rolul său „vital" - ataşat jurnalismului-cu totul pe dos în cazul reclamantului, misiunea fiind aici aceea de a minţi şi de a cauza prejudicii invocând „surse" evident nedezvăluite, dar de fapt cu totul inexistente.

Pârâta nu arată vreo preocupare şi nu face niciun efort pentru a afla, eventual, şi punctul de vedere al reclamantului ca persoană implicată, vizată de articole. Conform propriilor sale conştiinţe şi în acord cu principiile jurnalismului, pârâta face o veritabilă demonstraţie de impostură prin anvergura neadevărului prezentat publicului larg cu valoare de certitudine.

O particularitate în abordarea pârâtei este şi aceea ca se observă că articolul nu este asumat de către vreun anume autor, lipsind cu desăvârşire orice nume ori prenume ale propovăduitorilor plăsmuirii. Or, în opinia reclamantului, această prudenţă evidenţiază prima preocupare a pârâtei, respectiv aceea de a se sustrage expunerii transparente şi asumării responsabilităţii în raport cu actul conştientizat ca ilicit încă de la publicare.

Având în vedere cele de mai sus, reclamantul solicita instantei să constatate că acţiunea pârâtei A. de presa R. SRL este străină bunei-credinţe, că aceasta a nesocotit fundamental orice minime rigoare şi prudenţă în exprimarea celor transmise publicului larg prin intermediul publicaţiei sale şi că, în informaţiile prezentate, nu se identifică doza de exagerare sau de provocare care sunt, în general, permise libertăţii jurnalistice.

În drept, reclamantul a invocat art. 72, 73, 1.349 şi 1.357, art. 70 şi 75, art.252 şi urm. C. Civ., art. 1 alin. 3, art. 22 alin. 2 şi art. 30 alin. 6 din Constituţia României, art. 10 din CONVENŢIA din 4 noiembrie 1950 pentru apărarea drepturilor omului si a libertăţilor fundamentale, amendata prin Protocoalele nr.3, 5 si 8 si completata prin Protocolul nr.2, semnata la Roma, precum şi art.30, 94, 95, 192, 194 şi urm. C Proc. Civ.

În probațiune, reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

La data de 17.06.2020, pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti, iar în ceea ce privește fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecata.

În motivarea excepției necompetentei materiale a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti pârâta a arătat că, potrivit propriilor pretenţii ale reclamantului, prin capătul principal de cerere se solicită să se constate „caracterul neadevărat şi defăimător al articolului intitulat (...)", fiind astfel vorba de pretenţii care au un obiect nepatrimonial.

Pe de altă parte, analizând prevederile art.94 şi art.95 C.procciv,, se desprinde concluzia conform căreia, în concepţia noului cod de procedură civilă, tribunalul are plenitudine de competenţă pentru judecata în primă instanţă, fiind instanţa de fond de drept comun, Prin urmare, în eventualitatea în care nu este reglementată o competentă de primă instanţă a unei anumite instanţe judecătoreşti, competenţa materială îi revine tribunalului.

Or, din perspectiva celor evidenţiate mai sus, parata consideră că tribunalul este instanţa competenţă să judece, în primă instanţă, cererile privitoare la apărarea drepturilor nepatrimoniale, cum este şi cea care formează obiectului prezentului dosar, având în vedere primul petit,

In acest context, parata precizeaza că, o eventuală susţinere în sensul incidenţei prevederilor art.94 pct. 1 lit. K} C.procciv, pentru stabilirea competenţei materiale nu poale fi primită. Aceasta deoarece, prin primul capăt de cerere se solicită constatarea caracterului defăimător al articolului publicat pe site-ul psnews.ro, iar cel de-al doilea, care vizeaza obligarea la plata unei sume de bani, avand caracter accesoriu, va fi judecat tot de tribunal în virtutea prorogării legale de competenţă instituite prin dispoziţiile art.123 C. proc. civ.

Cu privire la fondul cauzei, parata arata ca actiunea este nefondata. In acest sens, parata a aratat ca, libertatea de exprimare ocupă un ioc aparte printre drepturile garantate de Convenţie, stand chiar la baza noţiunii de „societate democratică" ce sintetizează sistemul de valori pe care este clădită. Importanţa cu totul deosebita a articolului 10 a fost subliniată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru prima dată în cauza Handyside împotriva Regatului Unit, ideea fiind reluată apoi constant în toate cauzele ulterioare. Astfel. Curtea a statuat că: „Libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una dintre condiţiile primordiale ale progresului său şi ale împlinirii individuale a membrilor săi. Sub rezerva paragrafului 2 al articolului 10, ea acoperă nu numai „informaţiile" sau „ideile" care sunt primite favorabil sau care sunt considerate inofensive sau indiferente, ci şi acelea care ofensează, şochează sau îngrijorează statul sau un anumit segment al populaţiei, Acestea sunt cerinţele pluralismului, toleranţei şi spiritului de deschidere în absenţa cărora nu există societate democratică".

Parata mai arata ca, jurisprudenţă Curţii a acordat presei un rol indispensabil de „câine de pază" într-o societate democratică, cu menţiunea că, deşi presa nu trebuie să depăşească anumite limite, ţinând cont în special de protecţia reputaţiei şi a drepturilor celuilalt, totuşi, îi revine sarcina de a comunica, pentru îndeplinirea sarcinilor şi responsabilităţilor sale, informaţii şi idei asupra unor chestiuni politice, precum şi asupra altor subiecte de interes generai.

Totodată, se impune a fi menţionat că, din analiza jurisprudenţei Curţii, rezultă că atunci când ne aflăm în prezenţa afirmaţiilor critice pe care presa ie face cu privire la acţiunile unor persoane publice, protecţia Convenţiei este mult mai puternică.

Prin urmare, analiza trebuie să aibă ca situaţie premisă calitatea de persoană publică a reclamantului, dar mai ales toate informaţiile prezentate despre modul în care şi-a exercitat mandatul de ministru al Transporturilor.

Totodată, prin raportare la aspectele evidenţiate mai sus, se impune verificarea inclusiv a contextului în care au fost făcute afirmaţiile, precum şi a interesului public pentru subiectul dezbătuit. Din această perspectivă, parata apreciaza că nu poate fi pus la îndoială faptul că demersul jurnalistic a fost unul de interes public/generai, cu atât mai mult cu, în mass-media erau prezentate acţiuni similare ale reclamantului.

Parata mai arata ca, pe langa faptul că, reclamantul are un istoric în ceea ce priveşte activităţi de acest gen, folosindu-şi relaţiile şi funcţia pentru a numi persoane apropriate în funcţii publice, informaţiile care au fost publicate de pârâtă, la data de 21 octombrie 2019, se regăseau deja în mass-media încă din data de 19 octombrie 2019.

În probațiune, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri si a probei cu interogatoriul reclamantului. Aceasta a atașat un set de înscrisuri.

La termenul din data de 21.09.2020, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București iar la termenul de judecata din data de 12.10.2020, instanta a ramas in pronuntare asupra acestei exceptii.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Competenţa materială presupune o delimitare între instanţele de grad diferit, iar normele de competenţă materială sunt stabilite sub aspect funcţional (după felul atribuţiilor jurisdicţionale) şi sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în Codul de procedură civilă şi în alte acte normative speciale.

Competenţa materială funcţională este aceea care determină şi precizează funcţia şi rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanţelor judecătoreşti, în timp ce competenţa materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanţe judecătoreşti.

Normele care reglementează competenţa materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanţei. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 129 alin. 2 pct. 2 C.pr.civ. care statuează că necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad.

De asemenea, instanţa reţine că, potrivit art. 130 alin. 2 C.pr.civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe și pot pune concluzii, iar conform art. 131 alin. 1 C.pr.civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.

Acțiunea ce face obiectul prezentei cauze este o acțiune în apărarea drepturilor nepatrimoniale, întemeiată pe prevederile art.253 C.civ., reclamantul solicitând instanței: să constate caracterul ’’neadevărat şi defăimător’’, deci ilicit, al articolului publicat de parata prin care au fost afectate onoarea, reputația și demnitatea reclamantului;  obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 de euro, in echivalent lei la cursul BNR din ziua pronunţării hotărârii, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat reclamantului prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale ale acestuia constând în onoare, demnitate, reputație și imagine (daune morale), prin afirmaţiile denigratoare făcute în cuprinsul articolului sus-menţionat; obligarea pârâtei la înlăturarea din conţinutul site-uIui www.psnews.ro a articolului în discuţie; obligarea pârâtei, pe cheltuiala sa, la publicarea dispozitivului hotărârii în 4 cotidiene/site-uri de ştiri (psnews.ro, Adevărul, Cotidianul.ro, stiripesurse.ro), potrivit art.253 alin. 3 C, Civ., în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a acesteia.

Conform art. 253 alin. 1 C.civ., „Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori amenințate poate cere oricând instanței: a) interzicerea săvârșirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă; b) încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă; c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.”

Alineatul 3 al aceluiași articol prevede următoarele: „Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanței să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanță spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt: a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare; b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.”

Potrivit alineatului 4 al art. 253 C.civ., „De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile”.

In ciuda sustinerilor reclamantului din punctul de vedere depus la dosar la data de 06.10.2020, față de prevederile art. 30 C.pr.civ., din modul în care au fost formulate capetele de cerere și din dispozițiile art. 253 C.civ., instanța reține că a fost învestită cu un capăt principal de cerere, având ca obiect constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite de pârâtă (neevaluabil în bani), și cu trei capete accesorii de cerere, în sensul art. 30 alin. 4 C.pr.civ., având ca obiect, pe de-o parte, obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 de euro, in echivalent lei la cursul BNR din ziua pronunţării hotărârii, cu titlu de despăgubiri (evaluabil în bani) și, pe de altă parte, obligarea pârâtei la înlăturarea din conţinutul site-uIui www.psnews.ro a articolului în discuţie si obligarea pârâtei, pe cheltuiala sa, la publicarea dispozitivului hotărârii în 4 cotidiene/site-uri de ştiri (psnews.ro, Adevărul, Cotidianul.ro, stiripesurse.ro), potrivit art.253 alin. 3 C, Civ., în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a acesteia (neevaluabile în bani).

În ceea ce privește capătul principal de cerere, întemeiat pe art. 253 alin. 1 lit. c C.civ.,  instanța reține că acesta nu este evaluabil în bani, având în vedere obiectul său nepatrimonial. De asemenea, instanța constată că, deși a invocat, pe lângă prevederile art.253 C.civ., și cele ale art.1.357 și următoarele C.civ., reclamantul a înțeles să formuleze capătul principal de cerere în mod distinct față de celelalte capete. Acest capăt de cerere este unul autonom deoarece, din cuprinsul art.253 C.civ. rezultă că reclamantul poate solicita pe cale principală doar constatarea caracterului ilicit al faptei, aceasta reprezentând una dintre modalitățile de reparare a prejudiciului nepatrimonial invocat.

In continuare, in ciuda sustinerilor reclamantului din punctul de vedere depus la dosar la data de 06.10.2020, conform carora capatul de cerere care apare formulat in cuprinsul cererii introductive drept cel dintai reprezinta de fapt o chestiune prealabila solutionarii iar nu un capat de cerere distinct in economia actiunii, petitul privind obligarea paratei la plata sumei de 5.000 de euro fiind de fapt capatul principal al cererii, instanța reține că, in ceea ce privește celelalte trei capete de cerere, inclusiv cel privind obligarea paratei la plata sumei de 5.000 de euro,  acestea sunt accesorii capătului principal, întrucât numai după constatarea caracterului ilicit al faptei pretins săvârșite, de încălcare a unor drepturi nepatrimoniale – onoare, reputație și demnitate, instanța competentă poate să dispună asupra celorlalte capete de cerere formulate de reclamant, ca modalități de restabilire a dreptului atins și de reparare a prejudiciului ce i-a fost cauzat prin fapta ilicită, faptă care însă trebuie mai întâi constatată.

Formularea și a unui capăt de cerere privind obligarea la despăgubiri, în baza art. 253 alin. 4 C.civ., împreună cu cel privind constatarea caracterului ilicit al faptei, conform art. 253 alin. 1 lit. c C.civ., nu transformă acest din urmă capăt de cerere într-unul accesoriu, ci, dimpotrivă, capătul de cerere privind obligarea la despăgubiri este accesoriu capătului de cerere privind constatarea caracterului ilicit al faptei, față de definiția dată caracterului accesoriu în cuprinsul art. 30 C.pr.civ..

Conform art. 95 C.pr.civ., tribunalele judecă, în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe, în timp ce prevederile art. 94 C.pr.civ. reglementează în mod limitativ competența judecătoriilor. Prin urmare, tribunalul este instanţă de drept comun pentru soluţionarea cererilor în primă instanţă, judecătoria având o competenţă limitată, conform prevederilor art. 94 pct. 1 lit. a-k C.pr.civ.

În acest context, instanța reține că, în timp ce capetele accesorii de cerere sunt de competența judecătoriei în raport de prevederile art. 94 pct. 1 lit. k (evaluabil în bani, sub pragul de 200.000 lei) și h (obligație de a face neevaluabilă în bani) C.pr.civ., capătul principal de cerere, având ca obiect constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite de pârâtă, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 94 C.pr.civ..

În această situație devin aplicabile prevederile art. 123 alin. 1 C.pr.civ., în conformitate cu care, cererile accesorii se judecă de instanța competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competența materială sau teritorială a altei instanțe judecătorești, cu excepția cererilor prevăzute la art. 120.

Pe cale de consecință, întrucât în prezenta cauză, prin capătul principal de cerere, reclamantul solicită să se constate caracterul ’’neadevărat şi defăimător’’, deci  ilicit, al faptei săvârșite de pârâtă și o astfel de cerere nu se încadrează în competența limitativ prevăzută de art.94 C.pr.civ. a judecătoriilor, fiind neevaluabilă în bani, competenţa materială de soluţionare a întregii cauze revine tribunalului, potrivit art. 95 pct. 1 și art. 123 C.pr.civ..

Față de considerentele expuse, instanța apreciază că este întemeiată excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată din oficiu, motiv pentru care o va admite și, pe cale de consecință, va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului București, caruia i se va inainta dosarul.

Domenii speta

Spete similare