Acțiune în constatare – necompetență materială - caracterul neevaluabil al capătului de cerere principal: constatare nulitate angajament; caracterul neevaluabil al capătului de cerere având ca obiect să se constate caracterul ilicit al faptei pârâtului pr

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 20.03.2020, sub nr. .../299/2020, reclamantul A a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că a fost încălcat dreptul la demnitatea persoanei și, pe cale de consecință, să se dispună apărarea acestui drept nepatrimonial, iar, pe cale incidentală, în temeiul art. 308 C.pr.civ., să se constate că înscrisurile intitulate Angajament și Chitanță, diseminate în spațiul public și care au lezat dreptul său la demnitate, sunt false prin contrafacere.

În drept, au fost invocate prevederile art. 72 alin. 1, art. 252 C.civ., art. 308 C.pr.civ.

În susţinerea cererii, reclamantul a depus un set de înscrisuri (filele 19-24).

La data de 29.05.2020, prin serviciul registratură, reclamantul a depus cerere precizatoare prin care a solicitat, ca și modalitate de apărare a dreptului nepatrimonial, încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor dacă aceasta durează, a dreptului la demnitatea persoanei, de către B, prin atribuirea nereală a calității de informator/semnatar recompensat al unui angajament de colaborare cu Securitatea, respectiv constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, având în vedere că tulburarea persistă și obligarea, pe cheltuiala sa, a autorului încălcării dreptului nepatrimonial, la publicarea hotărârii de condamnare. De asemenea, a arătat că nu solicită a reparație patrimonială.

În drept, au fost invocate prevederile art. 253 alin. 1 lit. b și c C.civ., art. 253 alin. 3 lit. a C.civ.

La data de 15.06.2020, prin serviciul registratură, reclamantul a depus precizări prin care a arătat că, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității chitanței și angajamentului, înțelege să se judece cu pârâtul C.

La data de 22.07.2020, prin serviciul registratură, pârâtul C a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată față de un subiect fără calitate procesuală pasivă, nefiind îndeplinite condițiile de exercitare a acțiunii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 10, art. 32, art. 36, art. 205 și următoarele C.pr.civ., art. 1 și următoarele din Decretul nr. 4/1989, art. 1 și următoarele din Decretul nr. 181/1990, art. 26, art. 28, art. 34 și art. 49 din Decretul nr. 31/1954, ale Legii nr. 14/1992, ale Legii nr. 187/1999, ale O.U.G. nr. 24/2008, art. 1 și următoarele H.G. nr. 631/1990.

La data de 28.07.2020, prin serviciul registratură, pârâtul B a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței materiale, solicitând declinarea cauzei către Curtea de Apel București – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal potrivit art. 10 alin. 2 din O.U.G. nr. 24/2008; excepția tardivității formulării cererii și excepția inadmisibilității contestării adeverinței nr. 2239/18.10.2016 printr-o procedură distinctă de cea prevăzută de O.U.G. nr. 24/2008. În subsidiar, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 10 alin. 2 din O.U.G. nr. 24/2008, art. 205 și următoarele C.pr.civ.

În susținerea întâmpinării, pârâtul a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, un set de înscrisuri (filele 63-128).

La data de 11.08.2020 și 12.08.2020, prin serviciul registratură, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor invocate de pârâți.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. 1 C.pr.civ., excepţia necompetenţei materiale a instanţei, atât cea invocată de către pârâtul B, cât și cea invocată din oficiu de către instanță, faţă de fondul cererii de chemare în judecată, se rețin următoarele:

Competenţa materială presupune o delimitare între instanţele de grad diferit, iar normele de competenţă materială sunt stabilite sub aspect funcţional (după felul atribuţiilor jurisdicţionale) şi sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii) în Codul de procedură civilă şi în alte acte normative speciale.

Competenţa materială funcţională este aceea care determină şi precizează funcţia şi rolul atribuite fiecăreia dintre categoriile instanţelor judecătoreşti, în timp ce competenţa materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o categorie de instanţe judecătoreşti.

Normele care reglementează competenţa materială sunt norme de ordine publică, acestea având caracter absolut, astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanţei. În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 129 alin. 2 pct. 2 C.pr.civ. care statuează că necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad.

De asemenea, instanţa reţine că, potrivit art. 130 alin. 2 C.pr.civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe și pot pune concluzii, iar, conform art. 131 alin. 1 C.pr.civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.

Cu titlu prealabil, instanța reține că, în prezenta cauză, reclamantul a solicitat, pe de o parte, să se constate nulitatea înscrisurilor intitulate „Angajament” și „Chitanță” pentru fals, iar, pe de altă parte, să se constate caracterul ilicit al faptei pârâtului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și să se dispună încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor a încălcării dreptului la demnitate și obligarea, pe cheltuiala sa, a autorului încălcării dreptului nepatrimonial, la publicarea hotărârii de condamnare.

În ceea ce privește constatarea nulității înscrisurilor intitulate „Angajament” și „Chitanță” pentru fals, instanța apreciază că reclamantul a înțeles să sesizeze instanța cu un veritabil capăt de cerere în acest sens, având în vedere că, prin precizările din data de 15.06.2020, a precizat cu cine înțelege să se judece cu privire la acest capăt de cerere și a timbrat capătul de cerere în mod corespunzător. Prin urmare, instanța apreciază că reclamantul nu a înțeles să invoce nulitatea înscrisurilor ca o simplă apărare în susținerea celorlalte capete de cerere.

Referitor la excepția necompetenței materiale invocată prin întâmpinare, instanța reține că, potrivit art. 10 alin. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, „adeverințele prevăzute la art. 8 lit. b) și art. 9 se publică de îndată pe pagina proprie de internet a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și pot fi contestate la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor.”

Conform art. 8 lit. b din același act normativ, Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ia în discuție nota de constatare și, după caz: „b) infirmă nota de constatare și dispune Direcției juridice eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că persoana verificată nu a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia.”

De asemenea, art. 9 prevede că, „în cazul în care din nota de constatare rezultă că nu există date sau documente privind calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării, Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității dispune eliberarea unei adeverințe în acest sens.”

Or, instanța reține că, în prezenta cauză, reclamantul nu a înțeles să conteste adeverințele prevăzute la art. 8 lit. b și art. 9 din O.U.G. nr. 24/2008, solicitând doar constatarea nulității înscrisurilor intitulate „Angajament” și „Chitanță” pentru fals.

Prin urmare, instanța apreciază că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum acesta a fost dedus judecății de reclamant conform principiului disponibilității, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 și, prin urmare, excepția invocată de către pârâtă este neîntemeiată.

Pe cale de consecință, pentru aceste considerente, instanța va respinge excepţia necompetenţei materiale, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Referitor la excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, instanța reține că, potrivit art. 30 alin. 3 C.pr.civ., cererea principală este cererea introductivă de instanţă, care poate cuprinde capete de cerere principale, cât şi capete de cerere accesorii, a căror soluţionare depinde de soluţia dată unui capăt de cerere principal.

În raport de aceste dispoziţii legale, instanţa apreciază că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A cuprinde două capete principale (constatarea nulităţii angajamentului și constatarea nulității  chitanței) şi mai multe capete de cerere accesorii acestora (constatarea caracterului ilicit al faptei pârâtului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității; încetarea încălcării dreptului la demnitate; interzicerea pentru viitor a încălcării dreptului la demnitate și obligarea, pe cheltuiala sa, a autorului încălcării dreptului nepatrimonial, la publicarea hotărârii de condamnare).

Astfel, în prezenta cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 99 alin. 2 C.pr.civ., care prevede că, în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

În ceea ce privește constatarea nulității angajamentului, instanța reține că, potrivit acestui înscris, reclamantul A s-a angajat să sprijine în mod organizat și secret organele de securitate (fila 7).

Analizând prevederile angajamentului, instanţa apreciază că acest înscris nu are nicio componentă pecuniară, nefiind evaluabil prin el însuși, având în vedere că nu cuprinde o valoare pecuniară în sine, ci doar îl obligă pe reclamant să acţioneze în anumite moduri, fără însă a putea fi evaluate în bani.

În ceea ce privește constatarea nulității chitanței (fila 21), instanța apreciază că acest capăt de cerere este evaluabil în bani, valoarea acestuia fiind de 208,26 lei conform precizărilor reclamantului (filele 35-36).

În ceea ce priveşte celelalte capete de cerere, instanţa reţine că, potrivit art. 123 C.pr.civ., cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecată de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti. Astfel, în raport de caracterul accesoriu al capetelor 2, 3, 4 și 5 de cerere, instanţa constată că, în prezenta cauză, competenţa materială trebuie să fie stabilită prin raportare la capetele principale de cerere.

Pe cale de consecinţă, analiza competenţei materiale trebuie efectuată prin raportare la capetele principale ale cererii de chemare în judecată prin care se solicită constatarea nulităţii chitanței (în valoare de 208,26 lei) şi constatarea nulităţii absolute a angajamentului, care, în esenţă, nu este evaluabil din punct de vedere pecuniar.

Conform art. 95 C.pr.civ., tribunalul este instanţă de drept comun pentru soluţionarea cererilor în primă instanţă, judecătoria având o competenţă limitată, conform prevederilor art. 94 pct. 1 lit. a-k C.pr.civ. Instanţa reţine că cererea având ca obiect constatarea nulităţii absolute a unui act neevaluabil în bani nu se încadrează în prevederile art. 94 pct.1 lit. a-k C.pr.civ. şi, prin urmare, nu este de competenţa judecătoriei, ci a tribunalului.

Pe cale de consecinţă, reţinând că primul capăt de cerere nu este neevaluabil în bani (constatarea nulității angajamentului), competenţa materială de soluţionare a întregii cauze revine tribunalului, acesta având plenitudine de jurisdicţie pentru soluţionarea proceselor în primă instanţă, potrivit art. 95 pct. 1 C.pr.civ.

Pe de altă parte, instanța apreciază că, și în ipoteza în care se va ajunge la concluzia că reclamantul nu a înțeles să sesizeze instanța cu un capăt de cerere în constatarea nulității angajamentului, competența materială de soluționare a cauzei ar aparține tot tribunalului.

În acest sens, instanța reține că acțiunea ce face obiectul prezentei cauze este o acțiune în apărarea drepturilor nepatrimoniale, întemeiată pe prevederile art. 253 C.civ., reclamantul solicitând instanței: să se constate caracterul ilicit al faptei pârâtului prin care a adus atingere demnității reclamantului, să se dispună încetarea încălcării dreptului la demnitate, să se dispună interzicerea pentru viitor a încălcării dreptului la demnitate și obligarea, pe cheltuiala sa, a autorului încălcării dreptului nepatrimonial, la publicarea hotărârii de condamnare.

Conform art. 253 alin. 1 C.civ., „Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost încălcate ori amenințate poate cere oricând instanței: a) interzicerea săvârșirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă; b) încetarea încălcării și interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă; c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, dacă tulburarea pe care a produs-o subzistă.”

Alineatul 3 al aceluiași articol prevede următoarele: „Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere instanței să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare de către instanță spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt: a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare; b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea prejudiciului cauzat.”

Față de prevederile art. 30 C.pr.civ., din modul în care au fost formulate capetele de cerere și din dispozițiile art. 253 C.civ., instanța reține că a fost învestită cu trei capete principale de cerere, având ca obiect constatarea caracterului ilicit al faptelor săvârșite de pârât, interzicerea săvârșirii faptei ilicite și încetarea încălcării pe viitor (neevaluabile în bani),  și cu un capăt accesoriu de cerere, în sensul art. 30 alin. 4 C.pr.civ., având ca obiect, publicarea hotărârii de condamnare (neevaluabil în bani).

Cu titlu prealabil, instanța reține că, astfel cum rezultă din cererea precizatoare depusă la data de 29.05.2020, reclamantul a înțeles să învestească instanța inclusiv cu capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite, fiind, astfel, incidente prevederile art. 253 alin. 1 pct. c C.civ.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect publicarea hotărârii de condamnare, instanța reține că acesta este accesoriu celorlalte capete de cerere, întrucât numai după constatarea caracterului ilicit al faptelor pretins săvârșite, de încălcare a unor drepturi nepatrimoniale – demnitate, instanța competentă poate să dispună asupra celuilalt capăt de cerere formulat de reclamant, ca modalități de restabilire a dreptului atins și de reparare a pretinsului prejudiciu ce i-a fost cauzat prin fapta ilicită, faptă care, însă, trebuie mai întâi constatată.

În acest context, instanța reține că, în timp ce capătul accesoriu de cerere și celelalte capete principale de cerere sunt de competența judecătoriei în raport de prevederile art. 94 pct. 1 lit. h (obligații de a face neevaluabilă în bani), capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite de pârât, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de art. 94 C.pr.civ.

Astfel, având în vedere că reclamantul a sesizat instanța cu mai multe capete principale de cerere, iar unul dintre acestea are ca obiect constatarea caracterului ilicit al faptei săvârșite de pârât, și o astfel de cerere nu se încadrează în competența limitativ prevăzută de art. 94 C.pr.civ. a judecătoriilor, fiind neevaluabilă în bani, respectiv că toate capetele de cerere sunt întemeiate pe titluri şi cauze comune (pretinsa faptă ilicite a pârâtului de falsificare a adeverinței și chitanței), instanţa apreciază întemeiată excepţia invocată din oficiu, competența materială aparținând, și în această ipoteză, Tribunalului București, potrivit art. 95 pct. 1, art. 99 alin. 2 și art. 123 C.pr.civ.

Pe cale de consecință, pentru toate aceste considerente, instanța urmează să admită excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și să decline competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţia necompetenţei materiale, invocată prin întâmpinare, ca neîntemeiată.

Admite excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu.

Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A, cu domiciliul în ....., în contradictoriu cu pârâții B, cu sediul în ....., și C, cu sediul în ....., în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Fără cale de atac.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 12.10.2020.

Domenii speta

Spete similare