Divorţ

Prin sentinţa civilă nr. 4159, Judecătoria Alexandria a admis în parte în parte cererea

principală, având ca obiect divorţ.

A admis cererea reconvenţională.

A dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la data de 14.06.2009 şi înregistrată în Registrul Stării civile al Primăriei Mun. Alexandria, jud. Teleorman, sub nr. 98 din 14.06.2009, din culpa comună a soţilor.

A dispus că pârâta va reveni la numele avut anterior căsătoriei, anume acela de „G”.

A dispus ca autoritatea părintească asupra minorilor V A şi V A, să fie exercitată de ambii părinţi.

A stabilit locuința minorilor V A şi V A la domiciliul mamei V (G) M.

A obligat pârâtul la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorilor V A şi V A, începând cu data introducerii acţiunii – 21.07.2014, prin raportare la un cuantum de 1/3 din venitul net lunar al pârâtului, până la majoratul minorilor.

A respins cererea de partaj a datoriilor, formulată de reclamantul-pârât, ca inadmisibilă.

A respins celelalte capete de cerere ale acţiunii reclamantului-pârât, ca neîntemeiate.

A obligat pe reclamantul-pârât la plata către pârâta-reclamantă a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.800 lei, diferenţă rămasă după compensare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin acţiunea civilă, înregistrată pe rolul Judecătoriei B, înregistrată sub nr. 20491/197/2014 la data de 21.07.2014, reclamanta V M a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul V A, pronunţarea unei hotărâri, în urma căreia să se stabilească o pensie de întreţinere în favoarea copiilor rezultaţi în urma căsătoriei cu pârâtul, cuantificată la 1/3 din veniturile pârâtului precum şi stabilirea locuinţei minorilor rezultaţi în urma căsătoriei la domiciliul pârâtei.

În motivarea acţiunii, reclamanta a precizat că în urma căsătoriei acesteia cu pârâtul, au rezultat minorii V A şi V A. Reclamanta e mai precizat că relaţiile conjugale ale acesteia cu pârâtul s-au deteriorat datorită obsesiei acestuia din urmă în ceea ce priveşte ordinea şi curăţenia, pârâtul manifestându-se violent din punct de vedere verbal, în urma atitudinii mai puţin cordiale a acestuia reclamanta fiind nevoită să se mute la părinţii acesteia din oraşul S.

Reclamanta a mai învederat instanţei că pârâtul este angajat în cadrul AFP Teleorman, acesta deţinând şi un apartament în mun. B de unde încasează lunar chirie. De asemenea, reclamanta a mai învederat faptul că și copiii acestora au fost martori la mai multe manifestări de violenţă ale pârâtului şi datorită acestor manifestări violente ale pârâtului, a fost nevoită a se interna la Centrul Maternal Alexandria. În susţinerea acţiunii, reclamanta a ataşat, în copii, certificatul de căsătorie al acesteia cu pârâtul precum şi certificatele de naşterea ale minorilor V A şi V A rezultaţi în urma căsătoriei cu pârâtul, Decizia nr. 37/2012, precum şi procese verbale remise de Centrul Maternal Alexandria.

În drept, s-au invocat prevederile instituite de art. 400, 4002 Cod procedură civilă  şi art. 114 c Cod procedură civilă .

La data de 22.07.2014, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii iniţiate de petentă solicitând respingerea acesteia-referitoarea la solicitarea reclamantei privind stabilirea pensiei de întreţinere şi a domiciliului minorilor menţionând faptul că nu este obsedat de ordine şi curăţenie precum şi faptul că aceasta are un comportament neglijent, fiind la rându-i obsedată de mersul pe bicicletă, făcând rabat de la îndatoririle casnice de soţie respectiv mamă – ataşând întâmpinării: acţiunea de divorţ înaintată Judecătoriei Alexandria, precum și înscrisuri susţinătoare.

La data de 10.10.2014, pârâta a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că aceasta se afla într-o stare de tensiune generată de atitudinea pârâtului iar în ceea ce priveşte planşele foto transmise şi utilizate ca probă de pârât privind aspectul şi starea locuinţei acestora, reclamanta a menţionat faptul că dezordinea a fost cauzată în mod intenţionat de către reclamant în vederea punerii reclamantei într-o ipostază defavorabilă la momentul efectuării vizitei funcţionarilor de la DGASP Teleorman.

 Totodată, în răspunsul înaintat instanţei acesta a precizat că nu a sustras bunurile reclamate de pârât şi nu este o fanatică religioasă, fiind integrată în câmpul muncii, desfăşurându-şi activitatea ca şi cadru didactic.

În drept aceasta a invocat prevederile art. 201 C.proc civ, ataşând în răspunsul la întâmpinare sentinţa nr. 9646/14.08.2014, adeverinţă care atestă că reclamanta este cadru didactic precum şi alte înscrisuri care atestă pregătirea intelectivă a reclamantei. La 21.11.2014, reclamanta a depus concluzii scrise, solicitând respingerea excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei B, obligarea pârâtului la achitarea unei pensii de întreţinere precum şi stabilirea domiciliului minorilor la locuinţa acesteia.

În urma sentinţei nr. 13633/10.12.2014, Judecătoria B a admis excepţia necompetenţei teritoriale, declinând cauza către Judecătoria Alexandria.

La data de 19.09.2014, pârâtul a înaintat acţiune de divorţ, solicitând:

1)Desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtei;

2)exercitarea autorităţii părinteşti a copiilor minori, iar în ipoteza in care părţile se înţeleg - autoritatea părintească  sa fie exercitată de ambii părinţi;

3)stabilirea domiciliul minorilor la locuinţa acestuia;

4)obligarea pârâtei la participarea acesteia cu 1/3 din veniturile realizate, la întreţinerea minorilor;

5)Ridicarea alocaţiei de stat acordata minorilor de către pârât;

6)Revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei, respectiv G;

7) Obligarea ambelor părţi la plata ratelor către bănci  în cotă egală, până la achitarea integrala a acestora precum şi obligarea pârâtei la achitarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acesteia, pârâtul a precizat că-în urma căsătoriei acestuia cu reclamanta din 14.06.2009, au rezultat minorii V A şi V A. Pârâtul precizează că părţile au locuit iniţial în B, ulterior aceştia mutându-se în A şi fiind ajutaţi în creşterea şi îngrijirea copiilor de către părinţii pârâtului, aceştia deţinând între altele o casă de vacanţă la munte, un apartament în B şi unul în A.

De asemenea, reclamanta, în viziunea pârâtului, este o fanatică religioasă, frecventând mai mult decât regulat biserica. Totodată, pârâtul a menţionat faptul că a primit sesizări de la grădiniţa frecventată de unul dintre minori privind aspecte de îngrijire şi curăţenie ale vestimentaţiei copilului, pârâta neglijându-şi atribuţiile de mamă.

În drept, pârâtul a invocat prevederile instituite de art. 373, litera b), art. 379 (I) prima fraza, art. 396, art. 398, art. 400, alin. 1 si 2, art. 401, art. 487-502, art. 503-504, art. 529 alin.2 , art. 530 şi art. 532 din Codul Civil, ataşând spre susţinerea întâmpinării, înscrisuri ce conţin diferite mesaje, raport per salariat-datat 21.07.2014, răspuns remis de Primăria Alexandria pârâtului ca urmare a adresei acestuia, adeverinţe medicale, decizia nr. 2222, CI-C V, CI-V A, copii bonuri fiscale, chitanţe contract de credit nr. 1063540/16.07.2014 însoţit de anexe, înscrisuri referitoare la informaţiile de creditare, adresa nr. 13776-înaintată de DGASP Teleorman/17.06.2014 şi raportul de evaluare nr. 11242/15.05.2014, declaraţii, notificări şi somaţii emise CreditExpres, certificat de mostenitor nr. 01/24.01.2013, CI-M C şi CI – D P, L F şi P D, confirmări de primire, CI-V A şi V M, cererea adresată de pârât Autorităţii Tutelare din cadrul Primăriei Alexandria, ancheta psihologică efectuată de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Alexandria, plângere penală efectuată pe pârât pe numele reclamantei şi set de fotografii.

La data de 10.11.2015, reclamanta a depus întâmpinare, invocând prin raportare la art. 193 Cod procedură civilă  excepţia conexităţii solicitând ataşarea dosarului 20491/197/2014 la dosarul nr. 4828/740/2014 înregistrat pe rolul judecătoriei Alexandria solicitând totodată respingerea capătului de cerere al pârâtului prin care acesta solicita obligarea sa la achitarea ratelor contractate de la mai multe unităţi bancare.

În ceea ce priveşte acţiunea de divorţ demarată de pârât, reclamanta a solicitat respingerea acesteia și, în subsidiar, admiterea cererii de divorț, din culpa comună a soților. A precizat că, iniţial relaţiile dintre părţi erau cordiale, ulterior acestea deteriorându-se după naşterea celui de-al doilea copil. Totodată, aceasta a mai precizat că pârâtul manifesta un comportament abuziv şi degradant faţă de aceasta şi minori, „ordonându-i”- reclamantei, alteori lexicul acestuia fiind „presărat cu expresii argotice suburbane” ataşând înscrisuri care denotă activitatea profesională a acesteia şi locul de muncă precum şi extrase remise de BRD-GROUP SOCIETE GENERALE.

La 22.10.2014, pârâtul a formulat răspuns la întâmpinare, solicitând stabilirea domiciliului minorilor la locuinţa acestuia, admiterea acţiunii de divorţ, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreţinere şi obligarea acesteia la participarea alături de reclamant la restituirea banilor contractaţi de la diferite unităţi bancare-menţionând că susţinerile reclamantei sunt nefondate, nefiind o persoană violentă şi neconsumând băuturi alcoolice. Totodată acesta a reiterat faptul că pârâta era o fanatică religioasă, mergând aproape zilnic la biserică, avându-i alături de copii săi, indiferent de condiţiile meteo.

Pârâtul a solicitat soluţionarea cauzei în care acesta este parte în şedinţă nepublică întrucât este o persoană cunoscută în mun. Alexandria, ataşând, răspunsul poliţiei înaintat acestuia, cererea adresată de către pârât sefului poliției Alexandria-comisar şef P T.

La data de 20.07.2015, ca urmare a demersurilor întreprinse de instanţă, Primăria B a comunicat  ancheta socială efectuată la domiciliul reclamantei, situat în S, jud. B. La data de 20.08.2015, Primăria Alexandria a remis instanţei ancheta socială efectuată la domiciliul pârâtului. La data de 01.09.2015, pârâtul a depus notă de probatorii, ataşând înscrisuri remise de unităţi bancare, copia CI-a acestuia, decizia civilă nr. 804-a Tribunalului Teleorman, sentinţa civilă nr. 2098/19.05.2015 precum şi un alt set de înscrisuri.

La data de 23.10.2015, pârâtul a formulat o cerere, solicitând repunerea cauzei pe rol, învederând că relaţiile conjugale dintre părţi sunt afectate iremediabil. La 09.12.2015, ca urmare a amânării pronunţării, reclamanta a depus concluzii scrise.

Sub aspect probatoriu, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriile reciproce, precum și proba testimonială.

De asemenea, la dosarul cauzei sunt depuse anchetele sociale efectuate la domiciliile părților, precum și relațiile obținute de locul de muncă al părților, cu privire la veniturile nete obținute de acestea.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanţa constată şi reţine următoarele:

 Părţile s-au căsătorit la data de 14.06.2009, căsătoria acestora fiind înregistrată în Registrul Stării civile al Municipiului Alexandria, sub nr. 98 din aceeaşi dată (fila 7). Din actele dosarului, instanţa reţine că în prezent părţile au doi copii minori, respectiv V A, (certificat de naștere fila 8 dosar), și V A, (certificat de naștere fila 9 dosar).

În cauză, doar reclamantul a solicitat desfacerea căsătoriei, din culpa exclusivă a pârâtei, în timp ce pârâta a solicitat respingerea cererii de divorț ca neîntemeiată și, în subsidiar, este de acord cu desfacerea căsătoriei din culpă comună.

Faţă de prevederile art. 5 alin. 2 şi art. 42 din Legea nr. 71/2011, instanţa constată că la desfacerea căsătoriei dintre părţi trebuie avute în vedere dispoziţiile noului Cod civil, intrat în vigoare de la data de 01.10.2011.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 373 lit. b din noul Cod civil, divorţul se poate pronunţa „atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.”

Instanţa are în vedere situația tensionată dintre părți, fapt dovedit din numărul mare de acțiuni judiciare inițiate de acestea, precum și separația în fapt a părților, ce durează încă din vara anului 2014.

Astfel, instanța constată că nu mai există acțiuni comune ale soților, specifice unor soți care ar avea o relație normală de căsătorie, cu toate că situația concretă a părților nu este una complet ireconciliabilă, dovadă fiind faptul că părțile au arătat, până la un punct, receptivitate la sfaturile de împăcare acordate de către instanță, precum și faptul că acestea au solicitat împreună suspendarea judecății la termenul din 16.09.2015, în vederea discutării unei eventuale împăcări.

Cu toate acestea, instanța reține faptul că raporturile dintre soți sunt grav vătămate, în ciuda faptului că înseși motivele care stau la baza neînțelegerilor sunt discutabile. Astfel, este contrar oricărei norme de drept penal sau jurisprudențe a se putea concepe faptul că pârâta s-ar face vinovată de infracțiunea de omor cu privire la tatăl reclamantului, prin faptul că acesta din urmă a suferit un infarct sau un accident vascular, cauzat de o eventuală nemulțumire legată de frecvența cu care pârâta merge la biserică. De aceea, instanța apreciază ca neutilă soluționării cauzei declarația martorei C V, cu privire la aceste împrejurări.

De asemenea, cu privire la vătămarea iremediabilă a raporturilor dintre soți, instanța constată că această condiție este îndeplinită, și în urma audierii martorilor propuși.

Astfel cum rezultă din declarația martorei N E, care a perceput indirect conflictele dintre părți, rezultă că acestea nu se mai înțeleg, întrucât reclamantul nu mai venea acasă, spunea că are de lucru, iar pârâta se plângea că este urmărită video, acest aspect fiind dovedit chiar de planșele foto și înregistrările video depuse de reclamant la dosarul cauzei.

De asemenea, martora G A, propusă de pârâtă, arată că reclamantul a început să nu mai ducă bani în casă pentru mâncare și întreținerea copiilor, spunându-i pârâtei să se descurce. Totodată, relația dintre părți s-a deteriorat după ce părțile s-au mutat la Alexandria.

Martorul M F-C arată că, la început, părțile se înțelegeau, dar au început să se certe mai ales după moartea tatălui reclamantului, dar și cu câteva zile înainte de acest eveniment.

Din declarațiile acestui martor, nu rezultă în niciun caz culpa exclusivă a pârâtei în desfacerea căsătoriei, martorul precizând că nu cunoaște nici motivele certurilor și nici cine era de vină.

Faptul că acest martor a observat farfuriile în chiuvetă și că hainele copiilor nu erau puse în șifonier nu poate constitui un motiv de divorț nici în sine, nici coroborat cu altele, ci este doar expresia intoleranței de care dau dovadă părțile, niciuna din acestea nefăcând eforturi pentru a îmbunătăți relația cu partenerul de viață ca urmare a exprimării nemulțumirilor de către celălalt soț.

Pe de altă parte, nu este dovedit din probatoriul administrat faptul că pârâta se duce des la biserică și că nu are grijă de familie. Aceste aspecte nu au fost constatate personal de către martorii audiați, ci martorul M F-C doar arată că a auzit aceste aspecte de la vecini. De asemenea, martora C V a precizat că reclamantul i-a reproșat pârâtei că nu își îndeplinea îndatoririle de soție și că exagera cu mersul la biserică, fără să perceapă aceste aspecte în mod personal, cu excepția dezordinii din casă și a faptului că hainele copiilor aveau pete.

Față de aceste elemente probatorii, instanța constată că relațiile dintre părți sunt în mod iremediabil vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

Motivele temeinice țin de degradarea relațiilor dintre părți, care nu mai gospodăresc împreună de o lungă perioadă de timp, nu mai întreprind activități comune, aspect ce rezultă atât din administrarea probei cu interogatoriu, cât și din proba testimonială.

A menține în ființă căsătoria dintre părți este contrară rațiunii existenței acesteia, prin raportare la dispozițiile art. 309 C.civ. ,,(1) Soții își datorează reciproc respect, fidelitate și sprijin moral.''

Față de probatoriul administrat, instanța nu poate aprecia existența unui caracter exclusiv al culpei pârâtei în desfacerea căsătoriei, având în vedere că reclamantul însuși aduce acuze nefondate pârâtei legate de moartea tatălui acestuia, o urmărește video pe pârâtă, lezând intimitatea relațiilor de familie, însăși atitudinea procesuală formează convingerea instanței în sensul unei vădite stări de intoleranță de care dă dovadă reclamantul.

În condiţiile în care căsătoria se întemeiază pe respect şi pe sprijin reciproc, iar soţii au îndatorirea de a locui împreună și de a conviețui în mod efectiv, instanţa apreciază că ambele părţi sunt deopotrivă vinovate de desfacerea căsătoriei.

Având în vedere perioada de timp în care părţile nu s-au mai comportat ca o familie, respectiv aproape 2 ani de zile, ținând seama de faptul că părțile nu mai gospodăresc împreună, locuiesc la mare distanță una de cealaltă – reclamantul în municipiul Alexandria, iar pârâta în municipiul S, având în vedere că, între părţi, nu au mai existat relaţii specifice căsătoriei, instanţa apreciază că sunt întrunite condiţiile pentru desfacerea căsătoriei din culpa comună a părților.

Ţinând seama de aceste aspecte, instanţa va admite în parte cererea principală, având ca obiect divorț, formulată de reclamantul-pârât V A, în contradictoriu cu pârâta-reclamantă V M.

Instanța apreciază ca fiind îndeplinite dispoziţiile 373 lit. b din Codul civil (2011) şi, în consecinţă, va dispune desfacerea căsătoriei încheiate la data de 14.06.2009 şi înregistrată în Registrul Stării civile al Mun. Alexandria, jud. Teleorman, sub nr. 98 din data de 14.06.2009, din culpa comună a soților.

În raport de prevederile art. 383 C. civ., pârâta va reveni la numele avut anterior căsătoriei, anume acela de „G”.

Cu privire la capătul de cerere privind exercitarea autorității părintești, ce face obiectul atât al cererii de divorț, cât și al dosarului nr. 20491/197/2014 de pe rolul Judecătoriei B, conexat la prezentul dosar, instanța constată următoarele:

Potrivit art. 397 C.civ., ,,După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel.''  De asemenea, potrivit art. 398 C.civ., ,,(1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi.(2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia. ''

Autoritatea părintească este, potrivit art. 483 Cod civil, ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului.

Exerciţiul în comun a autorităţii părinteşti reprezintă regula şi presupune exercitarea tuturor drepturilor şi îndatoririlor părinteşti împreună şi în mod egal de către ambii părinţi, concretizată în consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creşterea si educarea copiilor.

În prezenta cauză, nu s-a făcut dovada existenţei unor împrejurări sau motive speciale de natură a fi necesară exercitarea autorităţii părinteşti doar de către una din părți.

Prin urmare, va dispune ca autoritatea părintească asupra minorilor V A și V A să fie exercitată de către ambii părinți.

Din coroborarea referatelor de anchetă socială cu declaraţiile de martori, instanța apreciază că este în interesul minorilor ca autoritatea părintească cu privire cu privire la aceștia să fie exercitată de către ambele părţi, urmând a fi stabilită locuinţa minorilor la domiciliul reclamantei, respectiv Mun. S, jud. B, unde minorii locuiesc efectiv, fapt ce creează prezumţia unui puternic ataşament faţă de mamă, aceasta din urmă având condiţii materiale corespunzătoare şi manifestă afecţiune şi interes pentru minori.

Instanța are în vedere faptul că unul dintre minori, respectiv V A este înscris la grădiniță în Mun. S, iar o eventuală mutare a acestuia în cursul anului de la grădinița unde este înscris ar fi contrară intereselor minorului. De asemenea, instanța are în vedere și vârsta minorilor, de 3, respectiv 5 ani, vârstă la care prezența mamei este necesară bunei dezvoltări a acestora. Totodată, prezența mamei în viața minorilor ar fi imposibilă în cazul stabilirii locuinței acestora la tată, având în vedere distanța fizică mare dintre locuințele celor doi părinți.

Contrar celor susținute de reclamant, instanța are în vedere condițiile bune oferite de pârâtă minorilor, astfel cum rezultă din ancheta socială efectuată la domiciliul pârâtei (fila 64), respectiv aceștia beneficiază de toate condițiile pentru o creștere și educare corespunzătoare, iar minorii sunt foarte bine îngrijiți, îmbrăcați curat și adecvat vârstei și sezonului, nu sunt bolnavi și nu sunt luați în evidența medicului cu boli de sezon.

Chiar din declarațiile martorilor propuși de reclamant rezultă că minorii erau atașați atât de reclamant, cât și de pârâtă și că ambele părți se înțelegeau bine cu copii, păreau îngrijiți. 

Pe de altă parte, instanța are în vedere și declarațiile martorilor audiați în cauză, care arată că reclamantul nu trimite pensia de întreținere, fiind nevoie de intervenția executorului judecătoresc, acest aspect fiind dovedit și prin administrarea probei cu înscrisuri, în sensul că s-a formulat de către reclamant contestație la executare cu privire la plata, de către acesta, a pensiei de întreținere la care a fost obligat prin sentința civilă pronunțată în dosarul civil nr. 20492/197/2014 pe rolul Judecătoriei B. Or, instanța apreciază că, prin atitudinea sa, reclamantul prejudiciază în mod grav interesele minorilor, sancționându-i în mod indirect pe aceștia, pe fondul neînțelegerilor avute cu pârâta.

Instanța va avea în vedere și dispozițiile art. 64 din Legea nr. 272/2004, care sunt aplicabile, ca principiu consacrat, în oricare din situațiile ce îi vizează pe minori, nu doar în cazul plasamentului. Astfel, ,,La stabilirea măsurii de plasament se va urmări: b) menţinerea fraţilor împreună.'' Prin urmare, instanța va respinge solicitarea reclamantului, de încredințare a măcar unuia dintre copii, acest aspect fiind contrar interesului superior al copiilor, de a rămâne împreună, nefiind separat de celălalt frate.''

Pentru aceste motive, instanța urmează a admite cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă V M, în contradictoriu cu reclamantul-pârât V A.

Va stabili locuința minorilor V A  și V A la domiciliul mamei V (G) M, instanța reținând că, la data pronunțării prezentei sentințe, pârâta locuiește în Mun. S, jud. B.

Potrivit art. 402 C.civ., ,,(1) Instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor. (2) Dispoziţiile titlului V privind obligaţia de întreţinere se aplică în mod corespunzător.''

La determinarea cuantumului obligaţiei de întreţinere, instanţa are în vedere prevederile art. 529 C.civ., faptul că din probele administrate a rezultat că pârâtul obţine venituri din muncă în cuantum de 2.580 lei net lunar (fila 61), precum şi nevoile actuale ale minorilor. Pe cale de consecinţă, instanţa va stabili o pensie lunară de întreţinere de 1/3 din venitul net al pârâtului în favoarea minorilor, raportat, la acest moment, la cuantumul de 2.580 lei venit net lunar, începând cu data introducerii acţiunii formulate de pârâta-reclamantă – 21.07.2014, prin raportare la 1/3 din venitul net lunar al pârâtului, până la majoratul minorilor.

Având în vedere faptul că instanța a stabilit locuința minorilor la mamă, va respinge ca neîntemeiate capetele de cerere formulate de reclamantul V A cu privire la stabilirea domiciliului minorilor la tată, a obligării pârâtei la plata pensiei de întreținere și cu privire la ridicarea alocației de stat de către tată.

Cu privire la capătul de cerere privind obligarea ambelor părți la plata ratelor către bănci în cotă egală, instanța reține că acest capăt de cerere tinde la partajarea pasivului în cadrul comunității de bunuri a soților, în lipsa unei cereri de partaj a bunurilor comune.

În drept, potrivit art. 358 C.civ., ,,(1) În timpul regimului comunităţii, bunurile comune pot fi împărţite, în tot sau în parte, prin act încheiat în formă autentică notarială, în caz de bună învoială, ori pe cale judecătorească, în caz de neînţelegere.(2) Prevederile art. 357 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.(3) Bunurile atribuite fiecărui soţ prin partaj devin bunuri proprii, iar bunurile neîmpărţite rămân bunuri comune.(4) Regimul comunităţii nu încetează decât în condiţiile legii, chiar dacă toate bunurile comune au fost împărţite potrivit acestui articol.''

Prin urmare, instanța constată că partajul datoriilor este inadmisibil în lipsa unei cereri de partaj a bunurilor comune, astfel cum prevede articolul mai sus menționat.

Pe de altă parte, instanța constată că, pe de o parte, în cadrul concluziilor pe fond, reclamantul susține că nu există bunuri comune, pe de altă parte a precizat că, va solicita, pe cale separată, partajul bunurilor comune.

Având în vedere aceste aspecte, instanța apreciază ca fiind neverosimil faptul că părțile, în cei peste 6 ani de căsătorie, nu au dobândit niciun bun comun, astfel că va respinge cererea de partaj a datoriilor, formulată de către reclamantul-pârât, ca inadmisibilă.

În temeiul art. 451 C.proc.civ., instanța urmează a îl obliga pe reclamantul V A la plata către pârâta V (G) M a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2.800 lei, reprezentând onorariu avocat în cuantum total de 2.900 lei, diferență rămasă după compensare, având în vedere admiterea în parte, respectiv în totalitate, a cererilor formulate de reclamant, respectiv pârâtă.

Domenii speta

Spete similare