Cerere de valoare redusă. Penalităţi de întârziere contractuale.

Prin cererea de valoare redusă înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 02.07.2020,  sub nr. 19826/299/2020, reclamantul ÎI LP a chemat în judecată pe pârâta MM solicitând instanţei ca, prin sentinţa pe care o va pronunţa, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 1.024 lei reprezentând contravaloare factură şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,13% pe zi de întârziere asupra debitului principal restant, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că pârâta a achiziţionat mai multe produse conform contractului de vânzare cu plata preţului în rate nr. 89/25.08.2015. Prima rată trebuia achitată la data de 30.09.2015. Pârâta nu a procedat la achitarea ratelor conform înţelegerii părţilor, astfel că prin prezenta cerere se solicită plata acestora precum şi a dobânzilor convenite contractual.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1026-1032 C.pr.civ.

În probaţiune, reclamantul a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, anexând la dosar, în copie, factură, act adiţional, contractul de vânzare cu plata preţului în rate nr. 89/25.08.2015 (f.7-11)

Cererea a fost legal timbrată (f.1).

Conform art. 1.030 alin. (3) C.pr.civ., după primirea formularului de cerere completat corect, instanţa a trimis pârâtei formularul de răspuns, însoţit de o copie a formularului de cerere şi de copii de pe înscrisurile depuse de reclamantă, însă pârâta nu a depus formularul de răspuns, nici întâmpinare și nu a răspuns în alt fel solicitărilor reclamantului.

Sub aspectul probatoriului, instanţa în temeiul art. 258 C.pr.civ. raportat la art. 255 C.pr.civ. a încuviinţat pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, apreciind că acestea sunt utile, pertinente şi concludente în soluţionarea prezentei cauze.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în prezenta cauză, instanţa reţine următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, potrivit art. 1026 C.pr.civ., procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 10.000 lei la data sesizării instanţei.

Aplicând textul mai sus menţionat, din prisma alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol, instanţa constată că cererea, astfel cum este formulată de către reclamant, este admisibilă, putând fi judecată potrivit procedurii speciale referitoare la cererile de valoare redusă.

În fapt, pârâta a achiziţionat de la reclamant mai multe produse, conform facturii fiscale nr. 913 din data de 25.08.2015 (f.7), în cuantum de 1.024 lei.

La aceeaşi dată, între părţi s-a încheiat contractul de vânzare cu plata preţului în rate nr. 89/25.08.2015 (f.10-11), părţile convenind la pct. III că debitul de 1.024 lei va fi plătit în 12 rate lunare a câte 85,4 lei, prima rată fiind scadentă la data de 30.09.2015, iar utlima la data de 30.08.2016.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind plata sumei de 1.024 lei, reprezentând debit principal, constând în contravaloarea facturii neachitate, instanţa reţine că, în conformitate cu prevederile art. 1270 C.civ., convenţiile valabil încheiate au putere de lege între părţile contractante, acestea dobândind drepturi şi obligaţii pe care trebuie să le aducă la îndeplinire cu bună credinţă, conform art. 1170 C.civ., în caz contrar fiind angajată răspunderea contractuală a acestora.

În derularea raporturilor contractuale, reclamantul a emis factura fiscală nr. 913 din data de 25.08.2015 (f.7), pentru suma de 1.024 lei.

Raportat la această împrejurare, instanţa constată că pârâta nu a făcut dovada faptului că această factură fiscală ar fi fost achitată chiar şi parţial, deşi această probă îi incumba potrivit art. 249 C.pr.civ.

Având în vedere regula potrivit căreia, în materia obligaţiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor şi debitor, în sensul că, după ce primul probează existenţa obligaţiei, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia şi întrucât debitorul nu a făcut dovada liberării de obligaţie prin plată sau alt mod prevăzut de lege, instanţa reţine că acesta, deşi a beneficiat de produsele menţionate în contract, până în prezent nu a achitat contravaloarea acestora.

De asemenea, conform art. 1350 C.civ., în materia răspunderii civile contractuale, atunci când, fără justificare, o parte nu îşi îndeplineşte obligaţiile pe care le-a contractat, aceasta este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii.

Astfel, având în vedere că pârâta nu a făcut dovada executării obligaţiilor asumate şi nici nu a invocat vreo cauză exoneratoare de răspundere, constatându-se culpa acesteia în neexecutarea obligaţiilor contractuale, instanţa apreciază că se impune angajarea răspunderii contractuale a acesteia.

În consecinţă, având în vedere raporturile juridice dintre părţi privind produsele vândute de către reclamantă şi faptul că nu s-a făcut dovada achitării facturii depuse la dosar, instanţa reţine că pârâta datorează reclamantului suma de 1.024 lei, urmând a fi obligată la plata acestei sume.

În ceea ce priveşte penalităţile contractuale, instanţa reţine că în contractul încheiat între părţi s-a stipulat la pct. IV. 1 o penalitate în cuantum de 0,13% pe zi de întârziere, iar la pct. IV.7, că în cazul în care cumpărătorii nu plătesc la termenul convenit cel puţin două rate, consecutive sau nu, vânzătorul poate solicita plata integrală a preţului şi a daunelor moratorii, neplata a două rate constituind punere în întârziere.

Instanţa reţine că natura acestei clauze este aceea a unei clauze penale moratorii, reclamantul fiind în drept să solicite atât executarea obligaţiei principale, cât şi plata penalităţii, având în vedere că aceasta a fost stipulată pentru neexecutarea obligaţiilor la timp, astfel cum prevede art. 1539 C.civ.

Ca atare, constatând că pârâta nu a achitat cel puţin două rate consecutive, începând cu data de 30.09.2015, se reţine că aceasta datorează penalităţile contractuale din data de 30.10.2015, fiind în întârziere de la această dată, conform stipulaţiei contractuale.

Astfel, instanţa urmează a obliga pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,13% pe zi de întârziere asupra debitului principal restant, de la data de 30.10.2015 şi până la data plăţii efective a debitului, totalul penalităţii neputând depăşi dublul cuantumului debitului restant, conform pct. IV.1 teza finală.

Având în vedere faptul că instanţa, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a constatat că pretenţiile reclamantului sunt întemeiate, în temeiul art. 1031 alin.(1) C.pr.civ., va admite cererea şi va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 1.024 lei, precum şi a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,13% pe zi de întârziere asupra debitului principal restant, de la data de 30.10.2015 şi până la data plăţii efective a debitului.

În final, faţă de soluţia ce urmează a fi dispusă, constatând totodată culpa procesuală a pârâtei, în temeiul art. 1032 rap. la art. 453 C.pr.civ., instanţa o va obliga pe aceasta la plata către reclamant a sumei de 550 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 50 lei, constând în taxă judiciară de timbru (f.1) şi suma de 500 lei, reprezentând onorariu avocaţial (f.9), reţinând că reclamantul a făcut dovada achitării acestora.

Domenii speta

Spete similare