Cheltuielie de judecată

Sentinţă civilă 6037 din 06.10.2020


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti in data de ...... sub nr. .........., reclamantul FCS a solicitat, în contradictoriu cu pârâții CLRDP B și CJRDP P, obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 4500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, în fond și în recurs, efectuate în dosarul nr. ......

În expunerea motivelor de fapt, reclamantul a arătat că dosarul nr. ..... a fost soluționat, în fond, prin sentința civilă nr. ..... și în recurs, prin decizia civilă nr. .......

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1349 Cod civil.

În dovedire, au fost atașate înscrisuri (f. 10-18).

Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 320 lei (f. 28).

Pârâta CJRDP P a formulat întâmpinare (F. 33) prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, arătând că este ținută de îndeplinirea obligațiilor de către pârâta CLRDP B.

Pârâta CLRDP B a formulat întâmpinare (f. 43) prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca urmare a faptului că reclamantul nu a făcut dovada achitării efective a sumei de 4500 lei.

La termenul de judecată din data de ....., reclamantul a arătat că înțelege să solicite cheltuielile de judecată doar în contradictoriu cu pârâta CLRDP B.

Analizând probatoriul administrat in cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin sentința civilă nr. ...... pronunțată de Judecătoria Ploiești în dosarul nr. ...... a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții FCS, IM, IS și LED, în contradictoriu cu pârâtele CLRDP B și CJRDP P.

Prin decizia civilă nr. ..... pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. ....., ca urmare a exercitării căii de atac a recursului împotriva sentinței civile nr. ...... pronunțată de Judecătoria Ploiești în același dosar, a fost modificată în tot sentința recurată în sensul obligării CLRDP B să stabilească amplasamentul pentru suprafața de 15 ha și să emită procesul verbal de punere în posesie, precum și a Co CJRDP P.

Potrivit art. 453 Cod proc.civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere la plata cheltuielilor de judecată. A cădea în pretenţii înseamnă a pierde procesul”.

De asemenea, instanţa reţine că, fiind expresia principiului disponibilităţii, cheltuielile de judecată nu se acordă din oficiu, ci numai la cerere, astfel cum prevede de altfel şi art. 453 alin. (1) C.proc.civ.

Pentru ca instanţa să poată dispune acordarea cheltuielilor de judecată, partea trebuie să facă dovada a) existenţei lor şi b) a întinderii acestora.

Dovada propriu-zisă a cheltuielilor de judecată se va putea face cu înscrisuri, cu martori sau prezumţii.

În ceea ce priveşte condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată, instanţa reţine că, potrivit jurisprudenţei constante a CEDO, cheltuielile de judecată nu pot fi acordate decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al acestora.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată presupune că, „în raport cu natura activităţii efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existenţa litigiului sau/şi reputaţia celui care acordă asemenea servicii, ele să nu fie exagerate”, să fie previzibile, în sensul de a fi cunoscute de cel împotriva căruia se fac, pentru ca acesta să aibă dreptul de a le contesta şi combate.

Pornind de la înscrisurile anexate la dosarul cauzei, instanţa urmează să verifice dacă toate cheltuielile solicitate de către reclamant au fost dovedite.

Instanţa reţine că reclamantul a solicitat cu titlu de cheltuieli de judecată onorariu avocat.

In speta, cheltuielile de judecată constau în onorariu de avocat in cuantum de 2108 lei achitat de catre pârât, astfel cum rezulta din chitanțele aflate la filele 28-29. 

Pentru aceste motive instanta urmeaza  sa admită actiunea si sa oblige paratul la plata catre reclamant a sumei de 2108 lei reprezentand onorariu avocat, astfel cum rezultă din chitanța nr. 526/01.11.2012.

Instanța reține că celelalte cheltuieli solicitate nu au fost dovedite ca fiind prestate, mențiunile de pe contractul de asistență juridică neavând nicio valoare probatorie.

Referitor la cuantumul onorariului de avocat solicitate pentru acest dosar, respectiv 1000 lei, instanţa retine ca potrivit art. 274 alin. 3 Cod proc. civ., instanta poate sa reduca motivat partea din cheltuielile de judecata reprezentand onorariul avocatilor, atunci cand acesta este vadit disproportionat in raport cu valoarea sau complexitatea cauzei.

Indiscutabil, instanţa în niciun caz nu poate interveni în relaţia avocat-client, onorariu cuvenit celui dintâi fiind stabilit de către aceştia, de comun acord, conform unor criterii şi în urma unei negocieri ce nu prezintă relevanţă pentru instanţă.

Însă parata din prezenta cauza, deşi căzută în pretenţii, nu poate să fie obligată să suporte rezultatul acestei negocieri, câtă vreme acesta este posibil să fie stabilit avându-se în vedere spre exemplu posibilităţile financiare ale clientului.

Or, obiectul prezentei cereri, ca procedură, prezintă în principiu un grad scăzut de complexitate, iar solutionarea acesteia nu a necesitat eforturi deosebite în susţinere şi instrumentare, fiind soluţionată într-un singur termen de judecata.

În aceste condiţii, obligarea paratei la suportarea unui onorariu de avocat de 1000 lei nu este justificată, instanţa reducând acest onorariu, în temeiul art. alin. 3 Cod proc. civ., la suma de 500 lei.

În concluzie, instanta va obliga parata CLRDP B la plata catre reclamant a cheltuielilor de judecata in cuantum de 152,56 lei, reprezentand taxa timbru parțială (raportat la pretențiile admise) și 500 lei onorariu avocat redus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

 Admite în parte cererea precizată.

Obligă pârâta CLRDP B la plata către reclamant a sumei de 2108 lei reprezentand onorariu avocat în dosarul nr. .....

Obligă parata Comisia Locală pentru Reconstituirea Dreptului de Proprietate Blejoi la plata catre reclamant a cheltuielilor de judecata in cuantum de 152,56 lei, reprezentand taxa timbru parțială (raportat la pretențiile admise) și 500 lei onorariu avocat redus.

Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunţată, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei azi, 6 octombrie 2020.

Preşedinte, Grefier,