Acţiune având ca obiect contestaţie la executare

Sentinţă civilă 63 din 12.08.2022


 Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil la data de 19.06.2020 sub nr. 0000/259/2020, contestatoarea UAT M., în contradictoriu cu intimații H.V., H.M., S.C. C. E. B. N.V. şi G.I.E. S.R.L.,  a formulat contestaţie la executare prin care a solicitat anularea procesului verbal de licitație imobiliară nr. 00/29.05.2020, încheiat de BEJ I.F.L., executor judecătoresc din circumscripția C.A.B., în baza căruia au fost adjudecate imobilele situate în orașul M., str. M.B. nr. 1, Jud. P., înscrise în CF nr. 00000 (fost 000/N și cadastru vechi 000/1) și CF nr. 00000 (fost 000/N (e:0000 cu număr cadastral 000/2/2 și 000/2/2-5);

Totodată, în temeiul art. 403 alin. (4) a solicitat suspendarea executării silite.

În motivarea cererii, se arată, în esenţă, că cererea de executare în baza căreia a fost înregistrat dosarul de executare nr.000/2012 se perimase, ca urmare a trecerii unui termen mai mare de 6 luni de la data pronunțării hotărârii C.A.nr. 000/2017 în dosarul nr. 000/259/2015 având ca obiect contestaţie la executare, că au fost încălcate prevederile art. 373 alin. (1) Cod proc. civilă din 1865 executarea fiind demarată de un executor necompetent teritorial, că aspectele consemnate în procesul verbal cu privire constructiile situate pe terenul nr. 1 sunt false, iar cu privire la imobilul nr. 2 vânzarea silită s-a realizat fără respectarea prevederilor art. 494-515 Cod proc. civilă în mod deosebit fără respectarea prevederilor art. 500 alin. (4) Cod proc civilă, că vânzarea silită pentru bunurile imobile s-a realizat în baza unui raport de evaluare realizat în anul 2012 ceea ce a condus la prejudicierea intereselor creditorilor prin subevaluarea imobilelor.

 În drept, contestaţia a fost întemeiată pe art. 399 și următ. din Codul proc.civilă din 1865.

 În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

 La data de 00.07.2020 intimata G.I.E. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare formulată de UAT M. ca nelegala si netemeinică, cu obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată.

 În motivare a arătat că litigiului îi este aplicată legea în vigoare la data depunerii cererii de executare silită, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a UAT M. în formularea contestaţiei la executare, excepţia tardivităţii formulării contestatiei la executare în ceea ce priveşte posibilitatea contestatoarei de a invoca perimarea executării silite, excepţia tardivităţii formulării contestatiei la executare pentru motivul încălcării prevederilor art. 373 alin. l Cod proc.civilă, apreciind ca neîntemeiate susţinerile referitoare la încălcarea prevederilor art. 500 alin. 4 Cod proc.civilă şi pe cele referitoare la prejudicierea intereselor creditoarei fată de faptul ca nu s-a efectuat o nouă evaluare a bunurilor supuse vânzării. De asemenea a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite până la solutionarea contestatiei.

 A apreciat şi că formularea contestaţiei relevă reaua credinţă a contestatoarei şi a solicitat aplicarea dispozitiilor art. 404 alin.2 Cod proc.civilă şi amendarea acesteia pentru promovarea cu rea credinţă a prezentei contestatii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile  art. 115-118, art. 274 Cod proc. civilă.

În probaţiune a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 00.07.2020 intimata S.C. C.E.B.N.V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, intimata a descris situaţia de fapt, a invocat excepţia netimbrării contestaţiei, a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării ca neîntemeiată, a invocat excepția lipsei de interes în invocarea perimării executării silite, arătând că aceasta nu este perimată, a precizat că motivele de contestaţie privind necompetența executorului judecătoresc, privind inexistența autorizației de construire/proces verbal de recepție, precum și a existenței pe teren a unor clădiri aflate în proprietatea unor terţe persoane, privind vânzarea  realizată în baza unui raport de evaluare realizat în anul 2012 sunt neîntemeiate, cu privire la ultimul motiv invocând şi excepţia tardivităţii formulării acestuia.

În drept, au fost invocate dispoziţiile  art. 118 Cod proc. civilă.

În probaţiune a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 00.08.2020, intimatul H.V.a formulat note scrise prin care a solicitat admiterea contestaţiei la executare şi anularea procesului verbal de licitație imobiliară nr. 00/29.05.2020 emis de BEJ I.F.L., executor judecătoresc din circumscripția C.A. B.. A mai solicitat respingerea ca neîntemeiate a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active a UAT M., a lipsei de interes şi a tardivităţii formulării contestaţiei, reiterând motivele de contestaţie din dosarul nr. 0000/256/2020, apreciind asupra admiterii conexării acestuia.

 Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei M. la data de 00.06.2020 sub nr. 0000/259/2020, contestatorii H.V. şi H.M., în contradictoriu cu intimații S.C. C.E.B.N.V.,  UAT M.,  şi G.I.E. S.R.L., a formulat contestaţie la executare prin care a solicitat anularea procesului verbal de licitație imobiliară nr. 00/29.05.2020, încheiat de BEJ I.F.L., Executor judecătoresc din circumscripția C.A.B., în baza căruia au fost adjudecate imobilele situate în orașul M., str. M.B. nr. 1, Jud. P., înscrise în CF nr. 00000 (fost 000/N și cadastru vechi 000/1) și CF nr. 00000 (fost 000/N (e:0000 cu număr cadastral 000/2/2 și 000/2/2-5), solicitând totodată şi anularea actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 000/2012 care au precedat procesul verbal de licitaţie, respectiv publicaţia de vânzare nr. 00/00.05.2020-orele 10 din data de 00.04.2020. Au mai solicitat contestatorii, în temeiul art. 403 alin. (4) suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare, în vederea împiedicării emiterii actului de adjudecare, înscrierii acestuia în cartea funciară şi suspendarea distribuirii preţului.

În motivarea cererii, se arată, în esenţă, că vânzarea silită a bunurilor imobile s-a efectuat cu încălcarea prevederilor art. 373 alin. (1) Cod proc. civilă din 1865 executarea fiind demarată de un executor necompetent teritorial şi cu încălcarea prevederilor art. 500 alin. (4) Cod proc civilă, fără citarea debitorilor pentru data stabilită pentru desfăşurarea licitaţiei, că vânzarea silită pentru bunurile imobile s-a realizat în baza unui raport de evaluare realizat în anul 2012 ceea ce a condus la prejudicierea intereselor creditorilor şi ale debitorilor prin subevaluarea imobilelor, că cererea de executare în baza căreia a fost înregistrat dosarul de executare nr.281/2012 se perimase, ca urmare a trecerii unui termen mai mare de 6 luni de la data pronunțării hotărârii Curții de Apel, precum şi faptul că vânzarea silită s-a realizat fără respectarea prevederilor art. 494-515 Cod proc. civilă în mod deosebit fără respectarea prevederilor art. 500 alin. (4) Cod proc civilă.

În probaţiune, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 00.07.2020 intimata G.I.E.S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestatiei la executare formulată de H.V. şi H.M. ca nelegala si netemeinică, cu obligarea contestatorilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare a arătat că litigiului îi este aplicată legea în vigoare la data depunerii cererii de executare silită, a invocat excepţia tardivităţii formulării contestatiei la executare cu privire la actele atacate, publicaţie de vânzare şi proces verbal de licitaţie, excepţia tardivităţii formulării contestatiei la executare pentru motivul încălcării prevederilor art. 373 alin. l Cod proc.civilă, apreciind ca neîntemeiate susţinerile referitoare la încălcarea prevederilor art. 504 alin. 5 Cod proc.civilă, încălcarea prevederilor art. 494-515 Cod proc. civilă, respectiv art. 500 alin. (4) Cod proc civilă şi pe cele referitoare la prejudicierea intereselor debitorilor fată de faptul ca nu s-a efectuat o nouă evaluare a bunurilor supuse vânzării. De asemenea a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării silite până la solutionarea contestatiei şi a solicitat aplicarea dispozitiilor art. 404 alin.2 Cod proc.civilă şi amendarea contestatorilor pentru promovarea cu rea credinţă a prezentei contestatii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile  art. 115-118, art. 274 Cod proc. civilă.

În probaţiune s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La data de 00.07.2020 intimata S.C. C.E.B.N.V. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, intimata a descris situaţia de fapt, a invocat excepţia conexităţii dosarului 0000/259/2020 la dosarul nr.0000/259/2020, a invocat excepţia netimbrării contestaţiei, a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării ca neîntemeiată, a precizat că motivele de contestaţie privind necompetența executorului judecătoresc, privind necitarea debitorilor pentru data desfăşurării licitaţiei, precum și privind vânzarea  realizată în baza unui raport de evaluare realizat în anul 2012 sunt neîntemeiate, cu privire la ultimul motiv invocând şi excepţia tardivităţii formulării acestuia. S-a apreciat că art. 500 alin. (4) Cod proc civilă nu este incident în cauză.

În drept, au fost invocate dispoziţiile  art. 118 Cod proc. civilă.

În probaţiune a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Prin încheierea pronunţată la data de 00.10.2020 în dosarul nr. 0000/259/2020, instanţa a dispus înaintarea dosarului nr. 0000/259/2020 la dosarul nr. 0000/259/2020, în vederea discutării excpeţiei conexării.

La termenul de judecată din 00.10.2020 instanţa a dispus conexarea dosarului nr. 0000/259/2020 la dosarul nr. 0000/259/2020.

Prin încheierea de la termenul de judecată din 00.12.2020 instanţa a respins excepţia netimbrării contestaţiei formulate de contestatorul H.V., a respins excepţia netimbrării contestaţiei formulate de contestatoarea UAT M., a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a UAT M., invocată de intimata G.I.E. SRL, a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării silite formulată de UAT M. şi a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării silite formulată de H.V. şi H.M..

Prin încheierea de la termenul de judecată din 00.03.2022 instanţa a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării silite formulată de UAT M..

La termenul de judecată din 00.05.2022 instanţa a pus în discuţia părţilor şi a rămas în pronunţare cu privire la excepţia tardivităţii formulării contestatiei la executare cu privire la publicaţia de vânzare şi procesul verbal de licitaţie, invocată de intimata G.I. E. S.R.L. în dosarul conexat ce are ca obiect contestaţia formulată de contestatorii H.V. şi H.M., excepţia tardivităţii formulării contestatiei la executare în ceea ce priveşte posibilitatea contestatoarei UAT M. de a invoca perimarea executării silite, invocată de intimata G.I.E. S.R.L., excepţia tardivităţii formulării contestatiilor la executare a UAT M. şi H.V. şi H.M. pentru motivul încălcării prevederilor art. 373 alin. l Cod proc.civilă, invocată de intimata G.I.E. S.R.L., excepţia tardivităţii formulării contestatiei la executare în ceea ce priveşte posibilitatea contestatorilor UAT M. şi H. V. şi H.M. de a invoca vânzarea  realizată în baza unui raport de evaluare realizat în anul 2012, invocată de intimata S.C. C.E.B.N.V. şi excepția lipsei de interes în invocarea perimării executării silite de către UAT M. , invocată de intimata S.C. C. E. B. N.V. 

 Prin încheierea din 00.05.2022, pentru motivele expuse pe larg în cuprinsul încheierii pronunţate, instanţa a admis excepţia tardivităţii formulării contestatiei la executare cu privire la publicaţia de vânzare nr. 00 pentru termenul din 00.05.2020, invocată de intimata G.I. E. S.R.L. în dosarul conexat ce are ca obiect contestaţia formulată de contestatorii H. V. şi H. M., a respins excepţia tardivităţii formulării contestatiei la executare cu privire la procesul verbal de licitaţie imobiliară nr. 00/00.05.2020, invocată de intimata G.I.E. S.R.L. în dosarul conexat ce are ca obiect contestaţia formulată de contestatorii H. V. şi H.M., ca neîntemeiată, a admis excepţia tardivităţii formulării contestatiei la executare în ceea ce priveşte posibilitatea contestatoarei UAT M. de a invoca perimarea executării silite, invocată de intimata G.I.E. S.R.L., a admis excepţia tardivităţii formulării contestatiilor la executare a UAT M. şi H.V. şi H.M. pentru motivul încălcării prevederilor art. 373 alin. l Cod proc.civilă, invocată de intimata G.I.E.S.R.L., a admis excepţia tardivităţii formulării contestatiei la executare în ceea ce priveşte posibilitatea contestatorilor UAT M. şi H.V. şi H.M. de a invoca vânzarea  realizată în baza unui raport de evaluare realizat în anul 2012, invocată de intimata S.C. C.E.B. N.V. şi a respins excepția lipsei de interes în invocarea perimării executării silite de către UAT M., invocată de intimata S.C. C.E.B.N.V., ca rămasă fără obiect.

La termenul de judecată din 00.07.2022, la interpelarea instanţei, apărătorul intimaţilor H.V. şi H.M., avocat T.G.,  a precizat că atunci când a solicitat anularea actelor de executare  întocmite în dosarul de executare nr. 000/2012 care au precedat procesului-verbal de licitaţie nr. 00, a avut în vedere toate actele de executare din dosarul de executare. Faţă de acest aspect instanţa din oficiu a invocat şi admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare din dosarul conexat împotriva  actelor de executare întocmite anterior publicaţiei de vânzare nr. 00/29.05.2020.

La acelaşi termen de judecată, instanţa a invocat excepţia tardivităţii formulării în dosarul conexat a motivelor de contestaţie cu privire la perimarea executării pentru perioadele de timp: 00.12.2017-00.07.2018, respectiv 00.07.2018-00.07.2019, rămănând în pronunţare asupra acesteia, precum şi asupra fondului cauzei.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri şi a fost ataşat în copie dosarul execuţional.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine, în fapt, următoarele:

Prin cererea formulată de către creditoarea C. E.B. NV prin mandatar C.E.I. IFN SA, prin mandatar SC C. R.C.CRC SRL, din data de 00.06.2012 și înregistrată sub nr. 000/20.06.2012 la B.E.J.I.F., s-a solicitat executarea silită, prin toate formele de executare, asupra întregului patrimoniu aparținând debitorilor H.V. și H.M., pentru recuperarea creanței în sumă de 475,190.87 CHF, precum și a dobânzilor calculate până la achitarea integrală a datoriei, datorată de debitori conform contractului de credit nr.000000/00.01.2008,  și a cheltuielilor de executare.

 Prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. 000/30.01.2008 de B.N.N., s-a constituit în favoarea creditorului ipotecar C.E.I.IFN SA, de către garanții ipotecari H.V.și H.M., a unei ipoteci de rang I asupra imobilelor: teren intravilan în suprafaţă de 10.000 m.p., situat în M., str.M.B. nr.l, judeţul P., înscris în CF nr.000 M., sub număr cadastru 000/2/1, teren intravilan în suprafață de 4193 m.p., situat în M. str.M.B., nr.l, judeţul P., înscris în CF nr.000/N M., sub număr cadastru 000/1; un teren intravilan, curţi construcţii, în suprafaţă de 8952 m.p. şi construcţiile edificate pe acest teren, alcătuite din parter (3 hale de producţie, 2 spaţii producţie şi 2 magazii) şi subsol (2 magazii), situate în M., str.M.B., nr.l, judeţul P., înscris în CF nr. 0000 M., sub număr cadastru 000/2/2, pentru garantarea rambursării sumei împrumutate, instituindu-se interdicția de înstrăinare și grevare cu alte sarcini.

Prin încheierea din data de 00.06.2012, Judecătoria M. a admis cererea de încuviințare a executării silite formulată de B.E.J.I.F. și a încuviințat executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de contract de credit și garanție nr.000000/00.01.2012 modificat și completat prin actul adițional nr.0/22.07.2009 și contract de ipotecă autentificat sub nr. 000/30.01.2008. S-a întocmit dosarul de executare nr. 000/2012.

 Prin somația din 00.07.2012, s-a pus în vedere debitorilor H.V. și H.M. să execute obligația de plată a sumei de 475.190,87 CHF, reprezentând  credit restant, dobânzi și comisioane și 21933.20 lei cheltuieli de executare silită. Această somaţie a fost comunicată personal contestatorilor H.V. și H. M. sub semnătură la data de 00.07.2012- fila 216 vol 1 dosar.

La data de 00.10.2012 s-a înregistrat la dosarul de executare silită adresa nr. 00000/00.10.2012 prin care UAT M. a solicitat înscrierea pe tabelul creditorilor cu suma de 72287,93 lei datorată de debitori, solicitând ca la distribuirea sumelor rezultate din vânzare, BEJ să respecte ordinea de preferinţă stabilită de art. 563 alin. 1 lit. d din Codul de procedură civilă.

Ulterior, executorul judecătoresc a efectuat mai multe acte de executare, iar la data de 11.02.2015, a fost înregistrată la această instanţă sub nr. 000/259/2015, contestaţia la executare formulată de contestatorul Parchetul De Pe Lângă Înalta Curte De Casaţie Şi Justiţie - Direcţia De Investigare A Infracţiunilor De Criminalitate Organizată Şi Terorism  prin care acesta a solicitat anularea executării silite însăși, iniţiate de Biroul Executorului Judecătoresc „I.F.L." în dosarul execuţional nr.000/2012, la cererea creditorilor C.E.B. NV O.prin mandatar S.C. C.R.C.CRC S.R.L. şi a P.O. M. - Serviciul de Impozite şi Taxe Locale, asupra bunurilor imobile reprezentate de: teren intravilan, curţi construcţii în suprafaţă de 4193 m.p., identificat cu nr. C.F. 00000 (fost 000/N) şi nr. cadastral 000/1; teren intravilan, curţi construcţii în suprafaţă de 8952 m.p., identificat cu nr. C.F. 00000 (fost 000/N) şi nr. cadastral 000/2/2, proprietatea debitorilor garanţi ipotecari H.V. şi H.M., pentru recuperarea creanţei ce rezultă din titlurile executorii reprezentate de: contractul de facilitate de credit şi de garanţie nr. 000000/00.01.2012 modificat şi completat prin actul adiţional nr. 0/22.07.2009 şi contractul de ipotecă aut. sub nr. 000/30.01.2008, precum și a tuturor actelor de executare efectuate în dosarul nr. 000/2012, inclusiv a publicaţiei de vânzare imobiliară nr. 00/27.02.2015 întocmită la 16.01.2015. Totodată, a formulat și cerere de suspendare a executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare.

Prin încheierea din data de 00.03.2015 pronunţată de Judecătoria M. în dosarul nr. 000/259/2015 instanţa a dispus suspendarea provizorie a executării silite în dosarul execuţional nr. 000/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc „I.F.L." până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestaţiei la executare ce face obiectul dosarului nr. 000/259/2015.

La data de 00.03.2015 Biroul Executorului Judecătoresc „I.F.L." a întocmit procesul-verbal de constatare suspendare provizorie a executării silite-fila 58 vol 3 dosar.

Prin încheierea din data de 00.07.2016 pronunţată de Judecătoria M. în dosarul nr. 000/259/2015 instanţa a dispus suspendarea executării silite în dosarul execuţional nr. 000/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc „I.F.L." până la soluţionarea contestaţiei la executare.

Prin sentinţa civilă nr. 000/29.03.2017 pronunţată de Judecătoria M. în dosarul nr. 000/259/2015 instanţa a admis în parte contestaţia la executare, anulând mai multe acte de executare silită, soluţia fiind desfiinţată în parte în apel prin decizia civilă nr. 000/20.12.2017 prin care instanţa a respins în tot contestaţia la executare.

Prin procesul-verbal de încetare suspendare de drept încheiat la data de 00.09.2018-fila 156 vol 3 dosar,  Biroul Executorului Judecătoresc „I.F.L." a constatat că a încetat suspendarea de drept şi a dispus continuarea executării silite. Acest proces verbal a fost înmânat personal contestatorilor H.V. şi H.M. la data de 00.09.2018 pe bază de proces verbal-fila 163 vol 3 dosar şi comunicat contestatoarei UAT M. la data de 00.09.2019-fila 165 vol 3 dosar.

Prin procesul verbal-fila 163 vol 3 dosar, debitorii H.V. şi H.M. şi-au ales domiciliul procesual la sediul Cabinetului de avocat S.V. în B..

În luna octombrie 2018 executorul a solicitat mai multe extrase de carte funciară, iar la data de 00.10.2018 a solicitat Primăriei M. proiectul pentru construirea ştrandului public cu bar, vestiare, grup sanitar, parcare, utilităţi.

La data de 00.09.2019 Biroul Executorului Judecătoresc „I.F.L." a emis publicaţia de vânzare nr. 00 pentru termenul din 00.11.2019-fila 7 vol 4 dosar, care a fost comunicată contestatoarei UAT M. la data de 03.09.2019- fila 26/27 vol 4 dosar, iar debitorilor H. V. şi H.M. la domiciliul procesual la sediul Cabinetului de avocat S.V. în B. la data de 28.08.2019 şi 25.10.2019 prin afisare- filele  30/171 vol 4 dosar şi prin recepţionare de avocat la data de 14.11.2019- fila  172 vol 4 dosar. În cuprinsul publicaţiei se menţionează că preţul de vânzare este stabilit prin raportare la raportul de evaluare din 04.09.2012 şi este precizat care este preţul la care imobilele au fost evaluate.

La data de 14.11.2019 creditoarea S.C. C.E. B. N.V a solicitat suspendarea provizorie a executării silite imobiliare, astfel că la termenul stabilit pentru vânzare s-a constatat că executarea silită imobiliară este suspendată la cerererea creditoarei.

La data de 27.04.2020 Biroul Executorului Judecătoresc „I.F.L." a emis publicaţia de vânzare nr. 00 pentru termenul din 29.05.2020-fila 246 vol 4 dosar, care a fost comunicată contestatoarei UAT M. la data de 04.05.2020- fila 255 vol 4 dosar, iar debitorilor H. V. şi H.M.la domiciliul procesual la sediul Cabinetului de avocat S.V. în B. la data de 30.04.2020 prin afisare- filele  267/269 vol 4 dosar. În cuprinsul publicaţiei se menţionează că preţul de vânzare este stabilit prin raportare la raportul de evaluare din 04.09.2012 şi este precizat care este preţul la care imobilele au fost evaluate.

Prin procesul verbal de licitaţie imobiliară nr. 00/29.05.2020, cele două imobile supuse executării silite, situate în orașul M., str. M. B. nr. 1, Jud. P., înscrise în CF nr. 000000(fost 000/N și cadastru vechi 000/1) și CF nr. 00000 (fost 000/N (e:2600 cu număr cadastral 000/2/2 și 000/2/2-5) au fost adjudecate de intimata G.I.E. S.R.L.,  procesul verbal de licitaţie imobiliară fiind comunicat contestatoarei UAT M. la data de 03.06.2020- fila 330 vol 4 dosar, iar debitorilor H. V. şi H.M. la domiciliul procesual la sediul Cabinetului de avocat S.V.în B. la data de 02.06.2020 prin afisare- filele  331/332 vol 4 dosar.

Prin procesul verbal emis la data de 30.06.2020 executorul judecătoresc a constatat neîndeplinirea condiţiilor de emitere a actului de adjudecare, iar la data de 14.07.2020 a fost încheiat procesul verbal de distribuire sume realizate din valorificarea imobilelor.

Referitor la excepţia tardivităţii invocării în dosarul conexat nr. 0000/259/2020 de către contestatorii H.V. şi H.M. a motivelor de contestaţie cu privire la perimarea executării pentru perioadele de timp: 00.12.2017-00.07.2018, respectiv 00.07.2018-00.07.2019, excepţie invocată din oficiu, instanţa urmează a constata cu titlu preliminar că termenul de judecată din 00.07.2022 a fost primul termen la care aceste perioade au fost menţionate, în contestaţia iniţială făcându-se referire doar la trecerea unui termen mai mare de 6 luni de la data pronunţării hotărârii C.A. în dosarul nr. 000/259/2015.

Conform termenului prevăzut de lege, contestatorii erau îndreptăţiţi să invoce perimarea în termen de 15 zile de la comunicarea primului act de executare efectuat după intervenirea perimării.

Executarea silită a fost suspendată prin încheierea din data de 12.03.2015 pronunţată de Judecătoria Mizil în dosarul nr. 000/259/2015 când instanţa a dispus suspendarea provizorie a executării silite în dosarul execuţional nr. 000/2012 al Biroului Executorului Judecătoresc „I.F.L." până la soluţionarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestaţiei la executare ce face obiectul dosarului nr. 000/259/2015 şi a rămas suspendată până la 20.12.2017 când  în apel prin decizia civilă nr. 000020.12.2017 T. P. a respins în tot contestaţia la executare ce a făcut obiectul dosarului nr. 000/259/2015 al Judecătoriei M..

Astfel, în ceea ce priveşte perioada invocată 20.12.2017-30.07.2018 contestatorii erau îndreptăţiţi să invoce perimarea în termen de 15 zile de la comunicarea primului act de executare efectuat după intervenirea perimării şi anume de la comunicarea procesului-verbal de încetare suspendare de drept încheiat la data de 03.09.2018-fila 156 vol 3 dosar, prin care Biroul Executorului Judecătoresc „I.F.L." a constatat că a încetat suspendarea de drept şi a dispus continuarea executării silite. Acest proces verbal a fost înmânat personal contestatorilor H.V. şi H.M. la data de 04.09.2018 pe bază de proces verbal-fila 163 vol 3 dosar.

 Referitor la perioada 00.07.2018-00.07.2019, contestatorii erau îndreptăţiţi să invoce perimarea în termen de 15 zile de la comunicarea primului act de executare efectuat după intervenirea perimării şi anume cel mai târziu de la comunicarea publicaţiei de vânzare nr. 15 emisă la data de 26.09.2019 pentru termenul din 15.11.2019-fila 7 vol 4 dosar, care a fost comunicată debitorilor H.V. şi H.M. la domiciliul procesual la sediul Cabinetului de avocat S. V. în B. la data de 28.08.2019 şi 25.10.2019 prin afisare- filele  30/171 vol 4 dosar şi prin recepţionare de avocat la data de 14.11.2019- fila  172 vol 4 dosar.

Chiar trecând peste faptul că intervalele de timp raportat la care s-a invocat perimarea au fost menţionate expres doar la termenul din 13.07.2022, instanţa constată că invocarea perimării în cuprinsul contestaţiei la executare înregistrate la data de 22.06.2020, ca motiv de contestaţie în dosarul conexat, este tardivă.

 Având în vedere cele arătate mai sus, instanţa va admite excepţia tardivităţii invocării în dosarul conexat nr. 0000/259/2020 de către contestatorii H. V. şi H. M. a motivelor de contestaţie cu privire la perimarea executării, urmând a respinge contestaţia la executare pentru acest motiv ca tardiv formulată.

Analizând fondul cauzei, prin raportare la actele dosarului, instanţa reţine următoarele:

 Cu titlu preliminar, instanţa constată, urmare a soluţionării excepţiilor invocate în cauză, că a rămas investită pe fond cu solicitarea de anulare a procesului verbal de licitație imobiliară nr. 00/29.05.2020, încheiat de BEJ I.F.L., executor judecătoresc din circumscripția Curții de apel București, în baza căruia au fost adjudecate imobilele situate în orașul M., str. M.B. nr. 1, Jud. P., înscrise în CF nr. 00000 (fost 000/N și cadastru vechi 000/1) și CF nr. 00000 (fost 000/N (e:2600 cu număr cadastral 000/2/2 și 000/2/2-5), pentru motivele de contestaţie menţionate la pct. 3 în contestaţia ce face obiectul dosarului nr. 0000/259/2020 şi la punctele 2 şi 4 în contestaţia ce face obiectul dosarului conexat 0000/259/2020, respectiv: menţionarea în procesul verbal de date false cu privire la situaţia juridică a construcţiilor, referitor la lipsa recepţiei pentru spălătorie în ceea ce priveşte imobilul nr. 1 (procesul verbal menţionează că nu se admite recepţia), dreptul de proprietate deţinut de terţe persoane cu privire la construcţia veche tip conac amplasată pe imobilul teren cu nr. 2 (moştenitorii lui Grigorescu Vintilă, conform dispoziţiei nr. 000/2001) şi vânzarea silită a imobilelor cu nerespectarea art. 494-515 Cod procedură civilă, cu referire expresă la art 500 alin. 4 şi 504 alin. 5 din Codul de procedură civilă.

Potrivit publicaţiei de vânzare imobiliară nr. 00/29.05.2020, obiectul executării silite îl face imobilul nr. 1 de 4193 mp identificat în CF 00000 (fost 000/N), nr. cad. 000/1, evaluat iniţial la 52.800 euro şi imobilul nr. 2 de 8952 mp identificat în CF 00000 (fost 000 N), nr. cad. 392,2/2 evaluat iniţial la preţul de 79.500 euro.

Cu privire la construcţii, se face menţiunea că pe imobilul nr.1, de 4193 mp, categoria de folosinţă intravilan curţi construcţii este organizat un club cu piscină, bar şi zonă de plajă, precum şi o spălătorie, construcţii pentru care nu au fost prezentate acte de către debitorii urmăriţi, proprietatea debitorilor, conform autorizaţiei de construire nr. 158/15.11.2010 şi proces verbal de recepţie la terminarea lucrărilor din 01.04.2011, înscrisurile fiind primite de la V.I. SPRL -lichidator judiciar al Z. SRL, iar cu privire la imobilul nr. 2 de 8952 mp se face menţiunea că pe acesta se află construcţia C5-la parter 3 hale de producţie, 2 spaţii de producţie şi 2 magazii, la subsol 2 magazii şi construcţie civilă veche cu grad mare de degradare tip conac, acoperită cu ţiglă, proprietarea debitorilor garanţi Hariton, precum şi alte două construcţii, cu carte funciară proprie, care nu fac obiectul licitaţiei, respectiv C6 baracă metalică cu sc la sol de 1143,08 mp şi su de 109,20 mp înscrisă în CF 00000-C2, nr. cad. 000/C6 şi  C4 spaţiu comercial compus din 2 birouri, 4 spaţii producţie şi wc şi etaj cu 7 magazii şi un hol, înscrisă în CF 00000-C3, nr. cad. 000/C4, proprietatea lui N.C..

Conform cuprinsului cărţilor funciare, imobilul nr. 1 de 4193 mp înscris în CF 00000 (fost 000/N), nr. cad. 000/1, este proprietatea debitorilor H.V. şi H. M. H., are categoria de folosinţă arabil intravilan şi nu are înscrisă nicio construcţie, iar imobilul nr.  de 8952 mp înscris în CF 00000 (fost 000/N), nr. cad. 000/2/2, este proprietatea debitorilor H. V. şi H. M.  H., are categoria de folosinţă curţi constucţii intravilan şi are înscrisă o construcţie C5-la parter 3 hale de producţie, 2 spaţii de producţie şi 2 magazii, la subsol 2 magazii. Pe acest teren se mai regăsesc 2 construcţii, înscrise în carţi funciare proprii, respectiv C6 baracă metalică înscrisă în CF 00000-C2, nr. cad. 000/C6 şi  C4 spaţiu comercial compus din 2 birouri, 4 spaţii producţie şi wc şi etaj cu 7 magazii şi un hol, înscrisă în CF 00000-C3, nr. cad. 000/C4, ambele proprietatea lui N.C..

 Instanţa reţine că potrivit autorizaţiei de construire nr. 000/15.11.2010, ca urmare  a cererii numitului H.V., s-a autorizat construirea pe terenul cu nr. cad. 000/1, imobilul nr. 1, a unui ştrand public, bar, vestiare, grup sanitar, parcare şi utilităţi, lucări estimate la valoarea de 98.000 lei. Beneficiarul autorizaţiei nu a respectat autorizaţia de construire, astfel că la data de 01.04.2011 comisia de recepţionare a lucrărilor a decis să nu admită recepţia, raportat la faptul că nu se respectă distanţele prevăzute în proiect, există lucrări care nu sunt cuprinse în proiect-foişoare, terasă, gard beton şi s-a schimbat destinaţia unei clădiri-din spaţiu de depozitare în spălătorie auto. În acest sens, a fost întocmit procesul verbal care a fost înregistrat la Primăria M. sub nr. 00000004.04.2011.

Analizând motivele de contestaţie invocate, instanţa reţine că publicaţia de vânzare imobiliară nr. 00, emisă la data de 27.04.2020, pentru termenul din 29.05.2020 a fost comunicată debitorilor H. V. şi H. M. la domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de avocat S.V. în B.-filele 267-271 vol. IV dosar, astfel că nu este întemeiat motivul de contestaţie invocat de aceştia prin raportare la art. 504 alin. 5 Cod procedură civilă cu privire la faptul că nu au fost înştiinţaţi de data, ora şi locul vânzării. Instanţa constată că publicaţia de vânzare nu i-a fost comunicată numitului N.C., persoană interesată în cauză, proprietarul celorlalte 2 construcţii situate pe terenul nr. 2 ce face obiectul vânzării silite, însă acest viciu nu a fost invocat în cauză şi nu va face obiectul analizei instanţei.

În ceea ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor art. 500 alin. 4 din Codul de procedură civilă, instanţa reţine că textul legal face referire la determinarea prin expertiză, separat, a valorii drepturilor de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute, dacă aceste drepturi au fost intabulate ulterior înscrierii vreunei ipoteci, cu menţiunea că se va avea în vedere valoarea acestor drepturi înscrisă în cartea funciară sau stabilită prin expertiză, după caz, în funcţie de înscrierea în cartea funciară.

Verificând în cauză existenţa unor eventuale drepturi de uzufruct, uz, abitaţie sau servitute, instanţa constată că acestea nu sunt înscrise în cartea funciară şi nici nu s-a făcut dovada existenţei unor astfel de drepturi neînscrise în cartea funciară. Raportat la acest aspect şi susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 500 alin. 4 din Codul de procedură civilă sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la situaţia juridică a construcţiilor existente pe cele două terenuri, instanţa reţine că deşi în procesul verbal de licitaţie imobiliară nr. 00/29.05.2020 se face menţiune că se regăsesc în proprietatea debitorilor, în dosarul de executare silită nu există nicio dovadă a dreptului de proprietate al debitorilor cu privire la construcţiile club cu piscină, bar şi zonă de plajă, precum şi o spălătorie edificate pe imobilul nr. 1 de 4193 mp înscris în CF 00000, care în cartea funciară are categoria de folosinţă arabil şi nici cu privire la construcţia civilă veche cu grad mare de degradare tip conac, acoperită cu ţiglă, existentă pe imobilul nr. 2 de 8952 mp înscris în CF 00000.

Cu privire la construcţiile club cu piscină, bar şi zonă de plajă şi spălătorie se apreciază de către instanţă că simpla deţinere a unei autorizaţii de construire nu poate face dovada proprietăţii asupra unei construcţii, în lipsa unui proces verbal de recepţie în care să se constate respectarea autorizaţiei de construire şi să se propună recepţionarea lucrărilor.

Potrivit Deciziei pronunţate în recurs în interesul legii, nr. 13/2019, „Lipsa autorizației de construire sau nerespectarea prevederilor acesteia, precum și lipsa procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor constituie impedimente pentru recunoașterea pe cale judiciară, în cadrul acțiunii în constatare, a dreptului de proprietate asupra unei construcții realizate de către proprietarul terenului, cu materiale proprii.” Aplicând considerentele deciziei la speţa de faţă, instanţa apreciază că nici creditorii constructorului, care în speţa de faţă este de rea-credinţă întrucât nu a respectat proiectul autorizat, nu pot valorifica pe cale judiciară sau pe calea vânzării silite un drept de proprietate asupra unor imobile construite de către debitor fără autorizaţie de construcţie sau cu nerespectarea acesteia şi cu privire la care debitorul constructor nu poate apela la instanţă în vederea recunoaşterii dreptului de proprietate. O soluţie contrară ar permite eludarea dispoziţiilor legale cu privire la autorizarea în construcţii şi a efectelor Deciziei pronunţate în recurs în interesul legii, nr. 13/2019.

În ceea ce priveşte construcţia civilă veche cu grad mare de degradare tip conac, acoperită cu ţiglă, existentă pe imobilul nr. 2 de 8952 mp înscris în CF 20165, atâta vreme cât nu s-a stabilit printr-o expertiză că este locuinţa care a făcut obiectul dispoziţiei de restituire nr. 000/22.09.2001, instanţa nu poate reţine o atare situaţie juridică. De altfel, ce interesează şi prezintă importanţă în cauză este că această clădire nu este proprietatea debitorilor, nefiind făcută dovada în acest sens.

Având în vedere caracterul obligatoriu al deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi reţinând că în prezenta cauză nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la construcţiile club cu piscină, bar şi zonă de plajă, precum şi o spălătorie edificate pe imobilul nr. 1 de 4193 mp înscris în CF 00000 şi nici cu privire la construcţia civilă veche cu grad mare de degradare tip conac, acoperită cu ţiglă, existentă pe imobilul nr. 2 de 8952 mp înscris în CF 00000 şi nici dovada faptului că debitorii deţin autorizaţie de construire şi proces-verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor, acestea nu pot face obiectul executării silite la acest moment. Dacă şi în măsura în care situaţia juridică a acestor clădiri va fi clarificată, iar dreptul de proprietate va fi stabilit potrivit legii, acestea vor putea face eventual obiectul executării silite pe viitor, dacă dreptul de proprietate se va regăsi în patrimoniul debitorilor.

Aşadar, instanţa apreciază că este nelegală vânzarea silită a unor construcţii care nu au reglementată situaţia din punct de vedere juridic şi cu privire la care nu este recunoscut prin mijloacele de dobândire prevăzute de lege dreptul de proprietate al debitorilor, astfel că va dispune anularea procesului verbal de licitație imobiliară nr. 00/29.05.2020, încheiat de BEJ I.F.L. în dosarul de executare nr. 000/2012, precum şi a actelor de executare ulterioare. Instanţa nu poate menţine nici parţial vânzarea silită pentru terenuri şi pentru construcţiile înscrise în cartea funciară, întrucât preţul de licitaţie nu este stabilit distinct cu privire la terenuri şi corpurile de clădire.

Pe cale de consecintă, pentru continuarea executării silite, executorul judecătoresc va trebui să stabilească preţul de pornire a licitaţiei fără luarea în considerare a valorii construcţiilor cu privire la care nu există dovada dreptului de proprietate şi cu menţionarea expresă în publicaţia de vânzare că acestea, deşi se regăsesc pe teren, nu fac obiectul vânzării silite. În plus, se impune a fi înştiinţat de vânzarea silită a terenului-imobil nr. 2 şi proprietarul tabular al construcţiilor C4 şi C6 edificate pe acest teren, precum şi beneficiarii dispoziţiei de restituire nr. 000/22.09.2001, în măsura în care imobilul ce face obiectul acesteia este construcţia civilă veche cu grad mare de degradare tip conac, acoperită cu ţiglă, reţinută ca fiind existentă pe imobilul nr. 2 de 8952 mp înscris în CF 00000.

Având în vedere motivele arătate mai sus, precum şi soluţiile date excepţiilor invocate pe parcursul procesului, instanţa va respinge contestaţia la executare formulată de UAT M., pentru motivele vizând perimarea executării silite, încălcarea prevederilor art. 373 alin. l Cod proc. civilă şi vânzarea  realizată în baza unui raport de evaluare realizat în anul 2012, ca tardiv formulată, va respinge contestaţia la executare conexă formulată de contestatorii H. V. şi H.M. împotriva publicaţiei de vânzare nr. 00/27.04.2020 şi împotriva actelor de executare întocmite anterior acestei publicaţii, precum şi contestaţia la executare împotriva procesului verbal de licitație imobiliară nr. 00/29.05.2020, pentru motivele vizând perimarea executării silite, încălcarea prevederilor art. 373 alin. l Cod proc.civilă şi vânzarea  realizată în baza unui raport de evaluare realizat în anul 2012, ca tardiv formulată, va admite în parte contestaţia la executare formulată de UAT M., va admite în parte contestaţia la executare formulată de contestatorii H.V. şi H.M., ce face obiectul dosarului conexat nr. 00000/259/2020, va anula procesul-verbal de licitație imobiliară nr. 00/29.05.2020, încheiat de BEJ I.F.L. în dosarul de executare nr. 000/2012, precum şi actele de executare ulterioare, pentru lipsa calităţii de proprietar a debitorilor cu privire la construcţiile existente pe imobilul nr. 1 şi o parte din construcţiile existente pe imobilul nr. 2, va respinge în rest contestaţiile la executare, ca neîntemeiate şi va lua act că în cauză contestatorii UAT M. şi H.V. şi H.M. şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

În temeiul art. 45 alin 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, raportat la soluţia ce se va pronunţa în cauză, instanţa va dispune restituirea către contestatorii H.V. şi H.M. a taxei judiciare de timbru în cuantum de 1000 lei, achitată cu chitanţa seria 130534/2020 nr. 10522/20.10.2020, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Întrucât la solicitarea instanţei s-a depus la dosar copia dosarului execuţional nr. 000/2012 al BEJ I.F.L. şi prezentul litigiu a fost iniţiat de contestatori, care nu au solicitat obligarea intimaţilor la cheltuieli de judecată în prezentul dosar, cheltuielile ocazionate de xerocopierea dosarului de executare silită şi trasmiterea lui în instanţă, în cuantum total de 1909,95 lei (1873,06 lei xerocopiere şi 36,89 lei taxe transport) vor fi puse în sarcina contestatorilor.

Conform cu originalul,

Anonimizată de către

Grefier Manolache Daniela