Revendicare imobiliară. Uzucapiune. Joncțiunea posesiilor. Aplicarea legii civile în timp.

Revendicare imobiliară. Uzucapiune. Joncțiunea posesiilor. Aplicarea legii civile în timp.

Sentința civilă nr. 795/2021 din data de 03.03.2021, rămasă definitivă la data de 12.05.2022 prin Decizia civilă nr. 577/2022 a Tribunalului Galați.

Prin cerere, reclamanții C.V. și C.I. au chemat în judecată pe pârâții C.M., C. C., C.G., C.Ș. și C.Co., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să admită acțiunea în revendicare privind terenul situat în intravilanul satului Vânători, com. Vânători, jud. Galați, în suprafață de 267 mp, din care 67 mp vii și 200 mp arabil, și să stabilească linia de hotar între imobilul aflat în proprietatea reclamanților și imobilul proprietatea pârâților.

Instanţa reţine că acţiunea în revendicare este acea acţiune reală prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului său cere restituirea acestui bun de la posesorul neproprietar. Astfel, succesul acţiunii în revendicare este condiţionat de dovedirea de către reclamant a calităţii sale de proprietar îndreptăţit la restituirea bunului, precum şi a faptului că bunul este deţinut de o altă persoană, sarcina probei incumbându-i faţă de dispoziţiile art. 249 C.proc.civ.

Totodată, potrivit art. 560 C. civ. 2011 proprietarii terenurilor învecinate sunt obligaţi să contribuie la grăniţuire prin reconstituirea hotarului şi fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.

Acţiunea în grăniţuire are caracter petitoriu scopul ei fiind delimitarea proprietăților limitrofe. Determinarea hotarului se face nu numai după susţinerile părţilor, ci şi ca urmare a actelor deținute de aceştia.

În același timp, conform art. 1846 C.civ. 1864, orice prescripție este fondată pe faptul posesiunii; potrivit art. 1847 C.civ. de la 1864, ca să se poată prescrie, se cere o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar; în baza art. 1890 din același cod, acțiunile reale se prescriu în termen de 30 de ani.

Așadar, față de dispozițiile art. 563 C.civ. 2011, acțiunea în revendicare poate fi formulată de proprietarul unui bun împotriva posesorului sau oricărei alte persoane care deține bunul fără niciun drept. Această acţiune reală este imprescriptibilă, dar poate fi paralizată de uzucapiune, care poate fi invocată atât pe cale de excepție, cât şi pe cale de acțiune – cazul speței de faţă.

Uzucapiunea sancţionează pe proprietarul de drept al terenului, care este neglijent şi lasă o altă persoană să deţină şi să folosească un bun. Uzucapiunea reprezintă un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, prin posedarea neîntreruptă a acelui lucru, în tot timpul și în condițiile fixate de lege, neavând nicio legătură cu drepturile anterioare asupra suprafeţei de teren. Posesia neviciată exercitată într-o anumită perioadă de timp, conform art. 1847 și art. 1890 C.civ. 1864, trebuie opusă fostului proprietar al bunului, uzucapiunea fiind o sancțiune imperativă a acestuia, care a dat dovadă de lipsă de diligență și prudență in conservarea dreptului de proprietate. Într-un cuvânt posesia trebuie să fie neviciată.

Ea urmărește sancționarea proprietarului care se manifestă pasiv față de bunul său, care se află în posesia altei persoane, și nu pe proprietarul care se află în posesia bunului. Prin urmare nu există pasivitate când posesia este exercitată de proprietar.

Joncțiunea posesiilor, în spiritul art. 1860 C.civ. 1864, operează în cazul în care posesiile au fost exercitate de alte persoane decât titularul dreptului de proprietate, deoarece numai într-o atare situație are sens unirea lor, iar nu și în cazul în care, fiind titular de drept, o persoană poate oricum să transmită dreptul său fără a fi necesară invocarea uzucapiunii.

Cel care invoca uzucapiunea poate uni posesia exercitată de el cu aceea exercitată de autorul său, prin autor înțelegându-se numai persoana care, ca și cel ce invocă uzucapiunea, nu este titulara unui drept real.

Uzucapiunea de 30 de ani nu trebuie să aibă la bază un just titlu, simpla posesie a terenului mai bine de 50 de ani, posesie utilă, pașnică, continuă, netulburată şi sub nume de proprietar făcând ca uzucapiunea să intervină cu privire la suprafaţa de teren posedată util şi să paralizeze dreptul de proprietate invocat pe calea acțiunii în revendicare.

În speță, terenul în suprafață de 267 mp care face obiectul prezentului dosar a fost stăpânit de către pârâţi și autorul acestora fără întrerupere încă din anul 1954.

Referitor la termenul uzucapiunii, instanţa reţine cǎ, într-adevǎr, începând din anul 1974, de la intrarea în vigoare a Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, terenurile au fost scoase din circuitul civil şi nu mai puteau fi dobândite decât prin moştenire legalǎ. Astfel cǎ din anul 1974 a survenit o întrerupere naturalǎ a cursului prescripţiei achizitive. Legile nr. 58/1974 şi nr. 59/1974 au fost abrogate expres prin Decretul Lege nr. 1/1989 şi Decretul Lege nr. 9/1989. Astfel cǎ, potrivit celor arǎtate mai sus, în perioada 1974 – 1989, cât terenurile nu au fost în circuitul civil, nu a operat o curgere a termenului de prescripţie achizitivă, uzucapiunea. Dar, operând calculele, în prezenta speţă termenul de uzucapiune de 30 de ani s-a împlinit în modul următor: au curs 20 ani din anul 1954 (anul începerii posesiei utile a pârâţilor) şi până în anul 1974 (când terenurile au fost scoase din circuitul civil); şi au curs 28 de ani din anul 1989 (anul abrogării legilor mai sus amintite) şi până în anul 2017 (anul introducerii prezentei cereri de chemare în judecată). Deci, în total, posesia utilă a pârâţilor și a autorului acestora a fost de 48 de ani, respectiv 20 ani plus 28 de ani, termenul uzucapiunii de lungă durată fiind împlinit în acest dosar.

Cea de-a doua condiție necesară pentru intervenirea uzucapiunii de lungă durată reglementată de art. 1890 C.civ. 1864 este aceea ca posesia exercitată asupra bunului să fie utilă, neviciată, iar regularitatea posesiei este prezumată, astfel că reclamanții aveau obligația de a dovedi că posesia pârâților nu a fost una utilă.

Conform probelor administrate în cauză, instanţa reţine că această suprafaţă de teren a fost lucrată de către pârâți în toată această perioadă, terenul fiind şi îngrădit corespunzător și fiind inclus în curtea acestora. Astfel, răspunsurile acestora la interogatoriu se coroborează cu depoziția martorului C.I., care a arătat că suprafața în litigiu a fost lucrată de C.S. și după decesul acestuia de C.G. și familia acestuia, în vreme ce reclamanții pârâți nu au putut produce probe în sensul unei situații de fapt contrare, martorul propus de aceștia arătând că abia în luna ianuarie 2020 a aflat de la reclamanți amănunte cu privire la situația litigioasă. În aceastǎ ordine de idei, instanţa reţine cǎ pârâţii s-au comportat ca adevǎraţi proprietari ai terenului.

Susținerile reclamanților-pârâți în sensul că posesia pârâților asupra terenului nu a fost una utilă, deoarece a existat conflicte de-a lungul timpului cu privire la această suprafață de teren, iar în ultimii 10 ani nimeni nu lucrează terenul, pârâții-reclamanți construind gardul doar în urmă cu câțiva ani, nu pot fi coroborate cu niciuna dintre probele administrate în cauză, nici măcar cu declarația martorului pe care l-au propus, acesta neputând indica momentul la care a fost ridicat gardul, dar arătând că a existat un gard de lemn despre care nu cunoaște când a fost ridicat. Pe de altă parte, martorul propus de pârâții-reclamanți a afirmat că gardul se află în aceeași poziție în care a fost în ultimii 50 de ani și că, deși nu a mai fost în ultimii ani în curțile părților, din curtea sa se observă gardul și ar fi observat dacă acesta ar fi fost mutat.

Așadar, analizând declaraţiile martorilor audiați, coroborate cu toate înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi cu raportul de expertizǎ efectuat în dosar, instanţa stabileşte faptul că din anul 1954 şi până în prezent pârâţii au avut o posesie utilǎ, paşnică, continuă, netulburată şi sub nume de proprietar. Deşi reclamanții cunoşteau faptul cǎ pârâţii deţineau aceastǎ suprafaţǎ de teren, pe care au îngrădit-o și au lucrat-o ca și cum ar fi avut-o în proprietate, din anul 1954 şi pânǎ la promovarea prezentei acţiuni nu au solicitat aceastǎ suprafaţǎ de teren pe calea unei acţiuni în revendicare. Aceastǎ pasivitate şi neglijenţǎ a proprietarilor terenului este sancţionatǎ de lege prin pierderea proprietǎţii urmare invocării uzucapiunii, posesia de 48 de ani a pârâţilor și autorului acestora asupra suprafeţei de teren fiind utilǎ pentru intervenirea uzucapiunii de 30 de ani, ca şi mod originar de dobândire a dreptului de proprietate, independent de existenţa vreunui just titlu.

Concluzionând, instanţa reţine că pârâţii s-au comportat ca adevăraţi proprietari ai terenului, care s-a aflat în toată această perioadă inclus în curtea lor şi asupra căruia au fost efectate lucrări de întreţinere, administrare şi conservare, astfel cǎ pasivitatea proprietarului terenului sau a moştenitorilor acestuia timp de aproape 50 de ani va fi sancţionatǎ de instanţa de judecatǎ prin respingerea cererii principale având ca obiect revendicarea suprafeței de teren în suprafață de 267 mp și prin admiterea cererii reconvenționale având ca obiect constatarea dobândirii proprietății prin uzucapiune asupra suprafeței de 267 mp teren identificată potrivit anexei 3 a raportului de expertiză topografică.

Domenii speta

Spete similare