Admitere contestație la executare

Sentinţă civilă 681 din 23.10.2019


Examinându-se dispozitivul hotărârii titlu executoriu, raportat la conţinutul motivării, respectiv la considerente, cel dintâi  conţine  formularea ,,obligă pârâţii să restituie suma de 15.463 lei în contul unic al debitorului .... (...)”, fără a se specifica dacă obligaţia este solidară, respectiv dacă pârâţii sunt obligaţi în solidar, această situaţie poate genera un impediment la executare. Aceasta, deoarece se observă că, contestatorii nu sunt căsătoriţi, cu consecinţa că au patrimonii diferite, respectiv că nu au un patrimoniu constituit în condiţiile unei eventuale comunităţi de bunuri. Din motivarea hotărârii aferente acestui dispozitiv se constată apoi că cei doi contestatori au retras sume diferite, respectiv contestatoarea, pârâtă în acea cauză a retras la data de ... suma de 9.650 lei, cu referinţă salarii iar apoi, ambii pârâţi, contestatori în această cauză, au retras ,,suma de 5.200 lei a fost ridicată de către ambii pârâţi prin intermediul cardurilor business deţinute fără acordul băncii”.

Or, în condiţiile unor patrimonii diferite, a referirilor la carduri, deci la plural, este evident că pârâţii aveau carduri diferite şi nu puteau scoate împreună suma de 5.200 lei. Ca atare, deşi creanţa totală este certă, raportat la sumele care trebuie executate silit de la fiecare dintre debitori, ea nu este certă. Deoarece contestatorii nu au fost obligaţi în solidar, titlul executoriu neconţinând o atare dispoziţie, se impune lămurirea hotărârii aferente, pentru a se stabili cu certitudine cât din creanţa totală trebuie recuperat prin executare silită de la fiecare debitor contestator. Norma care justifică această concluzie, este cea conţinută de art. 1435 Cod civil; ,,Solidaritatea dintre creditori nu există decât dacă este stipulată în mod expres”.

Astfel, creanţele aferente fiecărui debitor nefiind certe, este afectată de nulitate executarea silită.