8.Sechestru asigurator. Analiză condiţii. Respingere cheltuieli de judecată pentru lipsa culpei procesuale.

Prin cererea înregistrată la data de 17.06.2021, pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub numărul de mai sus, creditoarea ESB S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea OM S.R.L., instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitoarei până la concurența sumei de 89.772,34 lei, precum şi obligarea debitoarei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat de 4.000 lei.

În motivare, creditoarea a arătat că a încheiat cu debitoarea contractul nr. ERT 15-1 din data de 30.01.2015, în temeiul căruia a efectuat lunar pentru debitoare servicii de payroll, emițând facturi fiscale. Creditoarea a menționat că în perioada 29.03.2019 – 29.11.2019, debitoarea a sistat plățile către creditoare, astfel că aceasta a promovat o acțiune vizând emiterea unei ordonanțe de plată pentru achitarea debitului restant în cuantum de 35.619,29 lei și a penalităților de întârziere, calculate de la data de 23.09.2020, data introducerii cererii de chemare în judecată, și până la data plății fiecărei facturi, precum și a cheltuielilor de judecată din dosarul nr. 29743/299/2020.

La data de 02.04.2021 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București dosarul nr. 12264/299/2021, având ca obiect pretenții în cuantum de 89.772,34 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente facturii nr. 19681 din data de 31.12.2019.

În ceea ce privește condițiile de admisibilitate, creditoarea a arătat că acestea sunt îndeplinite, deţinând o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei.  Astfel, creditoarea a susținut că deține o creanță certă, constatată printr-un înscris, existența acesteia rezultând din contractul nr. ERT 15-1 din data de 30.01.2015 și din factura seria ERTF/19681 din data de 31.12.2019, acceptată de către debitoare, în timp caracterul exigibil al acesteia reiese din aceea că scadența creanței datează din perioada martie 2018.

De asemenea, creditoarea a arătat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1270 C.Civ., referitoare la forța obligatorie a contractului, arătând că în cazul nerespectării acestora este incidentă răspunderea contractuală, reglementată de art. 1350 C.Civ. A învederat că în art. 3.6. din contractul dintre părți a fost inclusă o clauză penală, conform art. 1538 C.Civ., pentru executarea cu întârziere a obligației, în care se prevede că depășirea termenului de plată oblige debitoarea la plata de penalități în cuantum de 0,3% pe zi de întârziere, raportat la valoarea sumei datorate. Această clauză penală urmează soarta juridică a obligației principale, fiind necesar a fi îndeplinite toate condițiile ce atrag răspunderea contractuală.

Relativ la temeinicia și legalitatea sechestrului asigurător, creditoarea a arătat că a colaborat cu debitoarea încă din anul 2014 și până la sfârșitul anului 2019, fără a fi existat divergențe, activitatea debitoarei din prezent, după preluarea societății de către LMC, fiind identică cu cea desfășurată anterior. Creditoarea a menționat că încrederea reciprocă a făcut ca aceasta să arate înțelegere față de întârzierile de plată ale debitoarei, ambele societăți funcționând în același imobil, la același etaj și împărțind funcționalități uzuale. Începând cu luna ianuarie 2020, după ce a fost preluată, debitoarea a intrat într-un declin, încetând toate plățile către furnizorii săi, iar comportamentul față de creditoare s-a modificat radical, fapt ce a condus la un dezechilibru grav în activitatea creditoarei, societate mică de contabilitate, care s-a văzut nevoită să își restructureze activitatea. Noul asociat și administrator al societății nu a fost de bună-credință, înregistrând în anul fiscal 2020 datorii în cuantum de 19.504.981 lei și având o cifră de afaceri de 42.606.604 lei, din care 42.680.319 lei cheltuieli, întrucât a efectuat retrageri de sume în nume propriu de aproximativ 2.000.000 lei lunar. Astfel, creditoarea a susținut că, față de dimensiunea nefirească a pasivului pentru un profesionist onest, există suspiciunea rezonabilă că debitoarea își va înstrăina într-un timp foarte scurt tot activul ori se va devaliza complet. Creditoarea a mai arătat că asociații debitoarei au înființat o societate identică, atât în ceea ce privește numele, cât și obiectul de activitate, astfel că este probabil că în scurt timp aceștia vor muta activele debitoarei și activitatea la noua societate, făcând imposibilă orice șansă reală de recuperare a datoriilor.

Creditoarea a menționat că există o altă societate deținută de aceeași asociați, PML, care este în încetare totală de plăți, având toate activele înstrăinate și, deși creditoarea deține o somație de plată împotriva acesteia, societatea este complet devalizată.

A mai fost admisă o cerere de instituire a sechestrului asigurător împotriva debitoarei pentru o sumă considerabilă, în dosarul nr. 4366/314/2021, întemeiată pe fapte similare.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 952 și urm. C.proc.civ.

În dovedirea cererii de chemare în judecată, creditoarea a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri. În cadrul probei cu înscrisuri, creditoarea a depus la dosarul cauzei, în fotocopii certificate pentru conformitate cu originalul, extrase de pe portalul de internet al instanțelor (f. 9, f.33-79), sentința civilă nr. 1592 din data de 04.03.2021 (f. 10-21), factura seria ERTP numărul 19681 din data de 31.12.2019 (f. 22), tabel calcul penalități aferente facturii (f. 23-24), notificare din data de 14.02.2020 (f. 25), contractual nr. ERT 15-1 din data de 30.01.2015 (f. 26-31), indicator situație financiară (f. 32), extras ONRC OK MEDICAL S.R.L. (f. 80-99), extras ONRC OK MEDICAL GALAȚI S.R.L. (f. 100-104) și extras ONRC PHOENIX MANAGEMENT & LOGISTICS S.R.L. (f. 105-113).

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 100 de lei, stabilită în conformitate cu art. 11 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013 (f. 6).

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

În fapt, între creditoarea ESB S.R.L., în calitate de executant, și debitoarea OM S.R.L., în calitate de beneficiar, s-a încheiat contractul nr. ERT 15-1 din data de 30.01.2015 (f.26 -31).

Întrucât a existat o pretinsă neexecutare a obligației de plată a sumelor datorate cu titlu de preț pentru serviciile prestate de către creditoare, aceasta a emis factura fiscală seria ERTP nr. 19681 din data de 31.12.2019 (f. 22), formulând totodată o cerere de chemare în judecată în data de 02.04.2021 (f. 9), înregistrată în dosarul nr. 12264/299/2021 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, având ca obiect pretenții în cuantum de 89.772,34 lei, reprezentând penalitățile de întârziere datorate în baza acestei facturi fiscale, emisă în temeiul contractului încheiat între părți.

În drept, instanța reține că, potrivit art. 952 C.proc.civ., măsura asigurătorie a sechestrul asigurător, reprezintă un mijloc procesual al cărui scop este indisponibilizarea temporară a bunurilor mobile și/sau imobile urmăribile ale debitorului, aflate în posesia acestuia sau a unui terț, în scopul valorificării acestora în momentul în care creditorul unei sume de bani va obține un titlu executoriu.

În continuare, instanța arată art. 953 C.proc.civ. reglementează condițiile de înființare a sechestrului asigurător, distingând între mai multe ipoteze.

Astfel, instanța arată că o primă situație premisă este aceea în care creditorul nu are un titlu executoriu, însă deține o creanță constată în scris și exigibilă, potrivit alin. (1), fiind necesar ca acesta să dovedească că a intentat o cerere de chemare în judecată, plata cauțiunii fiind, în acest caz, facultativă.

Cea de-a doua ipoteză constă în aceea că, deși creditorul nu deține un titlu executoriu, iar creanța sa nu este constatată în scris, aceasta este însă exigibilă, potrivit alin. (2), astfel că este obligatorie depunerea cauțiunii în cuantum de jumătate din valoarea reclamată.

În fine, o altă ipoteză este reprezentată de situația în care creditorul nu deține un titlu executoriu, iar creanța sa nu este constatată în scris și nici exigibilă, însă debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise, ori atunci când este în pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea, potrivit alin. (3), situație în care plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță este obligatorie.

Din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că societatea creditoare a înţeles să-şi întemeieze cererea pe dispoziţiile art. 953 alin. (1) C.proc.civ.

Făcând aplicarea dispoziţiilor legale antemenţionate situaţiei de fapt din speţă, instanţa apreciază că sunt îndeplinite cerinţele pentru instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor debitoarei.

Astfel, în primul rând, instanţa reţine că litigiul principal are ca obiect plata unei sume de bani, având în vedere că obiectul dosarului nr. 12264/299/2021 este obligarea debitoarei la plata către creditoare a sumei de 89.772,34 lei (f. 9).

În al doilea rând, instanța reține că este necesar ca cel ce se află în poziția de creditor să nu dețină un titlu executoriu, condiție îndeplinită în cauză. Nu a fost pretinsă de către creditoare deținerea unui titlu executoriu în accepțiunea dispozițiilor cuprinse în art. 632 – art. 641 C.proc.civ., ci, din contra, finalitatea acțiunii promovate de către creditoare este tocmai aceea a obținerii unui titlu executoriu, constând într-o hotărâre judecătorească.

În al treilea rând, în ceea ce privește constatarea în scris a creanței pretins a fi deținută de creditoare, instanța reține că această condiție este îndeplinită. În acest sens, instanța arată că aceasta se prevalează de factura fiscală seria ERTP nr. 19681 din data de 31.12.2019 (f. 22), emisă în baza contractului nr. ERT 15-1 din data de 30.01.2015, ce constată creanța litigioasă din dosarul nr. 12264/299/2021 (f.26-31).

În al patrulea rând, relativ la exigibilitatea creanței, instanța reține că, potrivit art. 663 alin. (4) C.proc.civ., creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.

Instanța observă că a fost invocată de către creditoare existența unei clauze penale, în temeiul art. 1538 C.Civ., prevăzută pentru îndeplinirea cu întârziere a obligației de plată a prețului contractului, iar factura emisă poartă asupra penalităților de întârziere stabilite contractual. Astfel, instanța arată că, potrivit art. 1535 alin. (1) C.Civ., în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu.

Instanța constată, așadar, că penalitățile de întârziere se datorează, dacă este îndeplinită condiția suspensivă a neplății la scadență a unei sume de bani, din chiar momentul depășirii scadenței obligației principale. Or, instanța reține că, deși nu se poate pronunța cu privire la caracterul temeinic al pretențiilor creditoarei, aspect ce face obiectul dosarului nr. 12264/299/2021, aceasta poate reține totuși că, dacă pretențiile creditoare ar fi stabilite ca fiind întemeiate, debitoarea s-ar afla într-o situație de întârziere de drept în executarea obligațiilor, astfel că, în mod firesc, creanța sa ar fi ajunsă la scadență.

În al cincilea rând, instanţa reţine că societatea creditoare a făcut dovada introducerii unei acţiuni, având ca obiect obligarea debitoarei la plata unei sume de bani, respectiv dosarul nr. 12264/299/2021 (f. 9).

În al şaselea rând, instanţa apreciază că se justifică instituirea sechestrului asigurător, pentru îndeplinirea scopului acestei măsuri, astfel cum a fost anterior arătată (art. 952 C.proc.civ.).

Din înscrisurile ataşate cererii de chemare în judecată rezultă că există indicii privind diminuarea patrimoniului debitoarei: ex. datoriile la 31.12.2020 erau de 19.504.981 lei faţă de datoriile la 31.12.2019 de 4.559.392 lei (filele 32-33), iar împotriva debitoarei există mai multe litigii pe rolul instanţelor de judecată, astfel cum rezultă din extrasele de pe portalul instanţelor judecătoreşti depuse la filele 34-73.

Instanţa apreciază că nu se impune stabilirea unei cauţiuni în sarcina creditoarei.

Pentru aceste considerente de fapt şi de drept, instanţa va dispune înfiinţarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile ale pârâtei până la concurenţa sumei de 89.772,34 lei.

Instanţa va respinge, însă, petitul privind cheltuielile de judecată, ca neîntemeiat. În acest sens, instanţa reţine că premisa acordării cheltuielilor de judecată o constituie, potrivit art. 453 C.proc.civ., culpa procesuală a părţii adverse, care se opune pretenţiilor deduse judecăţii şi astfel determină efectuarea de cheltuieli de judecată.

Or, sechestrul asigurător este o măsură asigurătorie, provizorie şi care exclude culpa procesuală. Cererea se judecă fără citarea părţilor, debitoarea neavând cunoştinţă de litigiu pentru a putea formula un punct de vedere. Nu se poate considera că debitoarea a pierdut procesul. Dimpotrivă, nu este exclusă ipoteza ca pretenţiile pe fond să fie respinse.

Domenii speta

Spete similare