Pretenții. Răspundere civilă contractuală.

Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.12.2017 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. 40212/299/2017, creditoarea F.R. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea RT S.R.L., a solicitat instanței emiterea unei ordonanțe de plată prin care să se dispună obligarea debitoarei la plata sumei de 36.802,12 lei, reprezentând diferența rămasă neachitată din contravaloarea facturilor seria F.FLB nr. 2651 din data de 17.08.2017 (24.432,66 lei) și seria F.FLB nr. 2649 din data de 17.08.2017 (12.369,46 lei), precum și a sumei de 7.156,46 lei, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 18.12.2017, la care se adaugă penalitățile de întârziere ce vor fi calculate în continuare până la data plății efective a debitului. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, creditoarea a arătat că, potrivit contractelor nr. 0706C/08.08.2017 și nr. 0725C/10.08.2017, a prestat servicii de închiriere utilaje, instalații de ridicat cu personal de manevrare, urmând ca debitoarea să achite prețul la termenele și în condițiile negociate de părți. Contractele au fost încheiate sub forma unor oferte emise de creditoare, acceptate în mod expres de către debitoare, prin semnarea și ștampilarea fiecărui contract.

Creditoarea a susținut că a pus la dispoziția debitoarei utilajele în funcție de solicitările și declarațiile acesteia privind lucrările ce urmau a se executa.

Beneficiarul a făcut o comandă prin care a furnizat o automacara de 100 tone cu operator în incinta E. pentru a poziționa la sol un siloz de 27 de tone. Astfel, s-a încheiat contractul nr. 0706C/08.08.2017. Lucrarea s-a executat corect și potrivit solicitărilor clientului.

Ca urmare a finalizării acestei lucrări din incinta E., prin același contract (0706C/08.08.2017), beneficiarul a solicitat ca utilajul (număr intern 9601) să fie deplasat în incinta T. pentru a poziționa la sol o copertină de 5 tone.

Conform susținerilor creditoarei, în momentul în care utilajul (nr. 9601) a ajuns la fața locului, operatorul F. s-a apucat să caleze și să pregătească macaraua, iar sarcina (copertina) a fost prinsă de cârligul macaralei de către legătorii de sarcină ai debitoarei. După ce sarcina a fost prinsă de macara, angajații debitoarei au început să taie picioarele copertinei. S-a încercat ridicarea copertinei, dar nu s-a reușit deoarece, așa cum a susținut beneficiarul, inițial părea că picioarele nu au fost tăiate complet de către angajații acestuia. La solicitarea debitoarei, lucrarea a continuat în ziua următoare, în ideea că nu s-au tăiat bine picioarele de sprijin.

Creditoarea a arătat că, în ziua consecutivă, beneficiarul a acceptat că respectiva copertină are o greutate mai mare decât cea declarată inițial. În felul acesta, a înțeles să declare că respectiva copertină nu ar cântări 5 tone, cum a susținut inițial, ci 15-20 de tone, comandând un alt utilaj, tot de 100 tone, utilaj cu numărul intern 4893, așa încât copertina să poată fi prinsă de cele 2 automacarale și poziționată la sol, utilajele urmând să lucreze simultan. Astfel, a fost încheiat contractul nr. 0725C/2017, prin care s-a furnizat încă o macara (nr. 4893) pentru executarea lucrării.

Odată ajuns și cel de-al doilea utilaj la fața locului, creditoarea a procedat la executarea lucrării, cunoscând faptul că aceasta ar cântări maxim 20 de tone. A fost pregătit și al doilea utilaj, iar legătorii de sarcină au hotărât să desfacă primul utilaj și să facă legăturile pentru ambele utilaje în alte puncte, așa încât cele două utilaje, cu numerele 9601 și 4893, să poată lucra în tandem (fapt care s-a și întâmplat și au lucrat împreună 2 zile).

În momentul în care cele două utilaje au început să ridice copertina, diagrama de sarcină a utilajelor a indicat o greutate cu mult mai mare față de cea declarată de beneficiar, doar pe unul dintre utilaje digrama arătând o greutate de circa 20 de tone. În acest context, reprezentanții creditoarei au venit cu soluția de a tăia bucăți din copertină, astfel încât să se obțină o sarcină mai ușoară și să poată fi poziționată la sol. Ca urmare a mai multor manevre efectuate, s-a încercat ridicarea până când s-a desprins de picioarele de susținere. Deoarece greutatea copertinei depășea cu mult limita maximă admisă (raportat la greutatea copertinei și la raza de acțiune), așa cum a avertizat calculatorul utilajelor, lucrarea nu se putea finaliza în siguranță. În aceste condiții, copertina a rămas legată de cele două utilaje, existând pericol de prăbușire dacă se încerca poziționarea la sol.

În aceste condiții, când s-a observat că nu se putea poziționa la sol în siguranță copertina, s-a solicitat de către beneficiar cel de-al treilea utilaj (nr. 4271), care să poată suplini, alături de primele două, diferența de sarcină care nu a fost corect indicată de către acesta. Până la sosirea celui de-al treilea utilaj, primele două au lucrat, în sensul că au menținut în sarcină copertina, astfel încât aceasta să nu se prăbușească.

Ca urmare a finalizării lucrării și a poziționării copertinei la sol, cel de-al treilea utilaj (nr. 4271) și-a încetat activitatea și s-a retras, rămânând în șantier doar două utilaje care au mai fost folosite și în cursul zilei de 13.08.2017 pentru executarea unor lucrări diverse.

După cum a recunoscut și beneficiarul în notificarea nr. 9/06.10.2017, utilajele au lucrat pentru acesta timp de 5 zile, în perioada 09.08.2017-13.08.2017.

Având în vedere că partea creditoare a executat toate manevrele în funcție de declarațiile și de indicațiile clientului, că utilajele au fost în măsură și au executat lucrarea beneficiarului, aceasta a considerat că este îndreptățită să solicite contravaloarea serviciilor prestate.

Deși s-au făcut numeroase încercări de soluționare a litigiului pe cale amiabilă, debitoarea nu a achitat decât parțial debitul. La data de 03.11.2017, creditoarea a transmis debitoarei o primă somație de plată, în urma căreia debitul a fost achitat parțial, rămânând de plată suma de 36.802,12 lei din debitul principal, la care se adaugă penalitățile de întârziere.

Referitor la penalitățile de întârziere, creditoarea a învederat că părțile au inserat în contract clauza potrivit căreia întârzierile de plată vor fi penalizate cu 0,15% pe zi de întârziere, procent aplicat la valoarea totală sau parțială a facturilor. Așadar, părțile au evaluat convențional prejudiciul produs prin neachitarea în termen a sumelor datorate pentru serviciile prestate.

Creditoarea a susținut că facturile au fost emise potrivit dispozițiilor contractuale și rapoartelor de prestare serviciu și în acord cu solicitările și comenzile clientului.

Astfel, având în vedere că are față de debitor o creanță certă, lichidă și exigibilă, că sunt dovedite raporturile contractuale dintre părți și respectiva creanță rezultă din contracte, creditoarea a apreciat că sunt îndeplinite condițiile emiterii unei ordonanțe de plată.

În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 1013-1022 C.pr.civ..

În probațiune, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a mijloacelor materiale de probă constând în înregistrări video și a probei testimoniale constând în audierea martorului BS. Creditoarea a atașat un set de înscrisuri (f. 9-42 vol. I).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 200 lei, conform chitanței atașate la dosar (f. 8 vol. I).

La data de 12.02.2018, debitoarea a depus întâmpinare (f. 49-52 vol. I), prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București și excepția inadmisibilității cererii de emitere a ordonanței de plată, iar în ceea ce privește fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. De asemenea, a solicitat obligarea creditoarei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, debitoarea a arătat că între părți s-au desfășurat raporturi contractuale în baza contractelor nr. 0725C/10.08.2017 și nr. 0706C/08.08.2017, având ca obiect efectuarea unor operațiuni de poziționare la sol a unei copertine în C., incinta T.. Cu toate că această operațiune s-ar fi realizat în cel mult o zi de lucru, ea s-a întins pe o durată de 5 zile din vina reclamantei.

Debitoarea a învederat că i-a comunicat creditoarei că are obiecțiuni și că înțelege să conteste facturile emise, respectiv seria FLB nr. 2651 și seria FLB nr. 2649, nefiind de acord cu sumele facturate. Deși a încercat să lămurească aceste aspecte pe cale amiabilă, nu s-a ajuns la niciun rezultat.

Prin urmare, debitoarea a arătat că a efectuat plata pe care în mod corect o datora, în sumă de 2.800 euro, la care se adaugă TVA în cuantum de 532 euro, respectiv 1.544,82 lei, conform ordinelor de plată nr. 1253/13.12.2017 și nr. 1254/13.12.2017. Plățile efectuate reprezintă prețul recunoscut și achitat, după cum urmează: pentru primul utilaj, menționat în factura nr. 2649/17.08.2017, a achitat 1 zi x 800 euro, iar pentru utilajul menționat în factura nr. 2651, a achitat 1 zi x 800 euro și deplasarea în cuantum de 1.200 euro.

Aceasta a precizat că a refuzat să plătească pentru cel de-al doilea utilaj menționat în factura nr. 2649/17.08.2019, întrucât acesta a intervenit pentru a salva situația generată din vina reclamantei, culpă ce a generat și orele suplimentare pentru automacarale, care nu pot fi reținute în sarcina sa.

În motivarea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, debitoarea a invocat dispozițiile art. 107 C.pr.civ. și a susținut că, în lumina acestor prevederi, înțelege să invoce nulitatea absolută a clauzei aflate la pct. XIII – Legea aplicabilă. Jurisdicție din Condițiile generale ale celor două contracte. În acest sens, a arătat că regula stabilită de legiuitor în art. 107 C.pr.civ. este imperativă și nu se poate deroga decât în cazurile expres prevăzute de lege. Or, câtă vreme legiuitorul nu a prevăzut competența alternativă de la sediul executantului, executarea contractului fiind la Craiova, părțile nu aveau voie să deroge de la dispozițiile articolului menționat anterior.

În consecință, debitoarea a apreciat că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Judecătoria Craiova, în circumscripția căreia se află sediul pârâtului.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de emitere a ordonanței de plată, debitoarea a invocat dispozițiile art. 1014 C.pr.civ. și a susținut că o astfel de cerere este admisibilă doar dacă creanța este certă, lichidă și exigibilă în sensul art. 663 alin. 2, 3 și 4 C.pr.civ.. Or, în speță, creanța pretinsă de creditoare nu a fost recunoscută și însușită, iar obiecțiunile formulate nu au fost avute în vedere de aceasta. Prin urmare, creanța nu este certă. De asemenea, creanța nu este nici lichidă, câtă vreme contestă modalitatea desfășurării raporturilor contractuale, în sensul că orele suplimentare calculate de creditoare și intervenția celei de-a treia macarale se datorează culpei creditoarei. Or, în aceste condiții, nu se poate reține nici caracterul exigibil al creanței.

Așadar, având în vedere că apărările sale vizează necesitatea clarificării unor raporturi juridice contractuale complexe, respectiv inexistența unei creanțe certe, lichide și exigibile, cererea reclamantei are un caracter contencios, ce impune administrarea unui probatoriu specific dreptului comun, respectiv audierea martorului Bâldea George, fotografii, înregistrări video și expertiză tehnică judiciară în utilaje de șantier/construcții, prin care dorește să dovedească îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor contractuale de către creditoare.

În speță, raporturile juridice contractuale dintre părți sunt deteriorate, fiind evidentă existența unor obligații contractuale nerespectate, iar, conform contractului, este necesară stabilirea unei culpe în neexecutare sau executarea neconformă a obligațiilor contractuale în sarcina uneia sau celeilalte părți. Or, această operațiune este imposibilă câtă vreme instanței de judecată îi revine rolul de a stabili culpa contractuală în condiții de probațiune limitate la înscrisuri.

De asemenea, întrucât nu i-au fost comunicate înscrisurile care fac dovada îndeplinirii procedurii prevăzute de art. 1015 C.pr.civ., debitoarea a înțeles să invoce și acest argument în sprijinul respingerii ordonanței de plată, ca inadmisibilă, urmare a nerespectării procedurii prealabile de comunicare a somației debitorului prin intermediul executorului judecătoresc sau prin scrisoare recomandată, cu conținut declarat și confirmare de primire.

În ceea ce privește fondul cauzei, debitoarea a arătat că, prin contractele nr. 0706C/2017 și nr. 075C/2017, a solicitat prestarea unor servicii cu automacarale de 100 de tone. Facturile emise de creditoare sunt calculate tot la tariful pentru automacaralele de 100 de tone. Cu toate acestea, echipamentele furnizate de creditoare nu au fost în măsură să ridice o copertină care are sub jumătatea capacității de ridicare a automacaralelor contractate. Potrivit pct. II Secțiunea Furnizare de macarale din Condițiile speciale ale contractului, executantul s-a obligat să furnizeze echipamentul agreat de ridicare și personalul specializat aferent.

Deși la fața locului se aflau deja două automacarale ce aveau capacitatea să ridice fiecare câte 100 de tone, operatorii creditoarei care se aflau la bordul automacaralelor nu au executat manevra de ridicare în sincron, fapt ce a dus la ruperea unora dintre chingi și aducerea copertinei din poziția orizontală în poziția oblică, punând în pericol atât echipamentul, cât și întregul personal al societății debitoarei care se afla acolo.

Mai mult decât atât, la solicitarea operatorilor creditoarei, s-a intervenit asupra copertinei, prin efectuarea unor operațiuni ireversibile de înlăturare a unor piloni ai acesteia prin tăiere.

Cea de-a treia automacara a fost solicitată pentru a salva situația, iar aceasta a ajuns cu o mare întârziere, din cauza combustibilului insuficient și a lipsei personalului de operare. În acest timp, celelalte două automacarale aveau motorul pornit pentru a asigura aerul condiționat al operatorilor creditoarei. A fost nevoie de o a treia automacara pentru a preveni producerea unui dezastru și a îndrepta situația generată de neglijența operatorilor creditoarei în ridicarea copertinei, cauzând astfel prejudicii atât debitoarei, cât și beneficiarului final al lucrărilor. Având în vedere că la pct. VII din Condițiile generale ale contractelor s-a prevăzut că timpii de așteptare interveniți, precum și întârzierile în mobilizarea utilajelor și a personalului cauzate de executant sunt suportate de acesta, debitoarea a apreciat că nu este obligată să suporte aceste costuri pretinse de creditoare.

În drept, debitoarea a invocat dispozițiile art. 1019 și art. 205 C.pr.civ..

În probațiune, debitoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a mijloacelor materiale de probă constând în planșe fotografice și înregistrări video, a probei testimoniale constând în audierea martorului BG, precum și a probei cu expertiza tehnică în specialitatea utilaje tehnlogice/construcții. Aceasta a atașat un set de înscrisuri și planșe fotografice (f. 54-65 vol. I).

La data de 13.02.2018, creditoarea a depus cerere modificatoare (f. 67-68 vol. I), prin care a arătat că înțelege să își întemeieze acțiunea formulată pe dispozițiile dreptului comun, și nu pe cele ale procedurii ordonanței de plată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1270, art. 1272, art. 1170, art. 1164, art. 1516 și art. 1530 C.civ..

În probațiune, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a mijloacelor materiale de probă constând în înregistrări video, a probei testimoniale constând în audierea martorului BS și, în situația în care pârâta va solicita, la rândul său, încuviințarea probei testimoniale, confruntarea celor doi martori.

La data de 13.03.2018, respectiv data de 09.05.2018, reclamanta a depus dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru, în cuantum total de 1.991,88 lei (ordine de plată – f. 75 vol. I, f. 3, 9 vol. II)

 La data de 19.03.2018, pârâta a depus întâmpinare la cererea modificatoare (f. 80 vol. I), prin care a învederat că insistă în admiterea excepției necompetenței teritoriale, iar în ceea ce privește fondul cauzei, că solicită respingerea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost modificată, pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă deja la dosar.

În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 205 C.pr.civ..

În probațiune, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, a mijloacelor materiale de probă constând în planșe fotografice și înregistrări video, a probei testimoniale constând în audierea martorului BG, precum și a probei cu expertiza tehnică în specialitatea utilaje tehnlogice/construcții. Aceasta a atașat suporturi CD (f. 79, 84 vol. I).

La termenul din data de 28.03.2018, respectiv la data de 30.03.2018, reclamanta a depus un set de înscrisuri și planșe fotografice (f. 87-146 vol. I).

La termenul din data de 28.03.2018, instanța a respins excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 București, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată și a luat act că, față de modificarea cererii de chemare în judecată, aceasta a renunțat la excepția inadmisibilității cererii. La același termen, instanța a încuviințat, pentru ambele părți, proba cu înscrisuri, proba testimonială, pentru reclamantă, martorul BS, iar pentru pârâtă, martorul BG, precum și mijloacele materiale de probă constând în planșe fotografice și înregistrări video.

La termenul din data de 09.05.2018, instanța a procedat la administrarea probei testimoniale, declarațiile martorilor BS și BG fiind consemnate și atașate la dosar (f. 18-20 vol. II).

La data de 04.06.2018, respectiv la data de 06.06.2018, reclamanta a depus precizări și un set de înscrisuri (f. 24-47 vol. II).

La termenul din data de 03.10.2018, instanța a încuviințat ambelor părți proba cu expertiza în specialitatea utilaje tehnologice, l-a desemnat în calitate de expert judiciar, ca urmare a învoielii părților, pe domnul JC și a stabilit în sarcina ambelor părți obligația de plată a onorariului provizoriu de expert, în cuantum de 700 lei fiecare.

La data de 05.10.2018, respectiv la data de 12.11.2018, reclamanta și pârâta au depus dovada achitării onorariului provizoriu de expert (f. 76-84 vol. II).

La termenul din data de 14.11.2018, instanța a constatat imposibilitatea confruntării celor doi martori.

La termenul din data de 20.03.2019, instanța a dispus înlocuirea domnului expert Juncu Constantin cu domnul expert M..

La termenul din data de 24.04.2019, instanța a respins cererea de înlocuire formulată de domnul expert M..

La data de 07.10.2019, expertul judiciar M. a depus raportul de expertiză, precum și o cerere de majorare a onorariului (f. 138-173 vol. II).

La data de 18.11.2019, reclamanta a depus obiecțiuni la raportul de expertiză (f. 4-12 vol. III).

La termenul din data de 27.11.2019, instanța a încuviințat obiecțiunile formulate de reclamantă.

La data de 15.01.2020, expertul judiciar M. a depus răspunsul la obiecțiunile formulate, reiterând solicitarea de majorare a onorariului său (f. 36-39 vol. III).

La termenul din data de 29.01.2020, reclamanta a depus obiecțiuni la răspunsul expertului la obiecțiuni (f. 47-50 vol. III).

La termenul din data de 11.03.2020, instanța a respins obiecțiunile reclamantei la răspunsul expertului la obiecțiuni.

La data de 19.03.2020, reclamanta a depus concluzii scrise (f. 56-61 vol. I).

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, la data de 08.08.2017, reclamanta S.C. FR S.R.L., în calitate de executant, și pârâta S.C. RT S.R.L., în calitate de beneficiar, au încheiat contractul nr. 0706C/2017, având ca obiect furnizarea unei automacarale de 100 tone cu operator, în data de 09.08.2017, în localitatea C., în incinta E., pentru a poziționa la sol un siloz de 27 de tone și în incinta T., pentru a poziționa la sol o copertină de 5 tone, tariful de închiriere a automacaralei fiind de 800 euro (fără TVA)/zi de lucru (8 ore), așa cum rezultă din contractul atașat la dosar, însușit de ambele părți prin semnătură (f. 32-33 vol. I).

Conform contractului, părțile au stabilit că orele suplimentare celor incluse se vor factura la un preț tarifar de 100 euro/oră.

În baza acestui contract, reclamanta a emis factura seria FLB nr. 2649/17.08.2017, scadentă la data de 16.09.2017, în valoare totală de 28.846,32 lei, din care 21.953,76 lei + TVA reprezentând tariful de închiriere a automacaralei nr. 9601, aferent perioadei 09-13.08.2017, și 2.286,85 lei + TVA reprezentând tariful de închiriere a automacaralei nr. 4271, aferent perioadei 12-13.08.2017 (f. 28 vol. I).

La data de 13.12.2017, pârâta a plătit parțial factura anterior menționată, respectiv suma de 4.413,66 lei, conform extrasului de cont atașat la dosar (f. 56 vol. I), rămânând neachitată suma de 24.432,66 lei. Cu privire la suma achitată, pârâta a învederat că a înțeles să plătească tariful de 800 euro + TVA doar pentru primul utilaj menționat în factura (nr. 9601), aferent unei singure zile lucrătoare.

La data de 10.08.2017, reclamanta S.C. FR S.R.L., în calitate de executant, și pârâta S.C. RT S.R.L., în calitate de beneficiar, au încheiat contractul nr. 0725C/2017, având ca obiect furnizarea unei automacarale de 100 tone cu operator, în data de 11.08.2017, în localitatea C., în incinta T. pentru a poziționa la sol o copertină de aproximativ 15-20 de tone, tariful de închiriere a automacaralei fiind de 800 euro/zi de lucru (8 ore), așa cum reiese din contractul depus la dosar, asumat de ambele părți prin semnătură. De asemenea, părțile au convenit un preț de 1.200 euro pentru mobilizarea/demobilizarea automacaralei.

Conform contractului, părțile au stabilit că orele suplimentare celor incluse se vor factura la un preț tarifar de 100 euro/oră.

În baza acestui contract, reclamanta a emis factura seria FLB nr. 2651/17.08.2017, scadentă la data de 16.09.2017, în valoare totală de 23.403,62 lei, din care 14.178,47 lei + TVA reprezentând tariful de închiriere a automacaralei nr. 4893, aferent perioadei 11-13.08.2017, și 5.488,44 lei + TVA reprezentând contravaloarea transportului acesteia la data de 11.08.2017, respectiv la data de 13.08.2018 (f. 17 vol. I).

La data de 13.12.2017, pârâta a plătit parțial factura anterior menționată, respectiv suma de 11.034,16 lei, conform extrasului de cont atașat la dosar (f. 55 vol. I), rămânând neachitată suma de 12.369,46 lei. Cu privire la suma achitată, pârâta a învederat că a înțeles să plătească tariful de 800 euro doar pentru o zi lucrătoare în care s-a folosit utilajul nr. 4893, precum și deplasarea în cuantum de 1.200 euro, deci în total 2.000 euro la care se adaugă TVA.

În drept, potrivit art. 1270 alin. 1 C.civ., contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, iar în baza art. 1270 alin. 2 C.civ., contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor sau din cauze autorizate de lege.

De asemenea, potrivit art. 1350 C.civ., în materia răspunderii civile contractuale, atunci când, fără justificare, o parte nu îşi îndeplineşte obligaţiile pe care le-a contractat, aceasta este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii, iar în conformitate cu art. 1548 C.civ., culpa debitorului unei obligaţii contractuale se prezumă prin simplul fapt al neexecutării.

Sarcina probei incumbă reclamantei deoarece, potrivit dispozițiilor art. 249 C.pr.civ., cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

În ceea ce privește capătul principal de cerere, instanța reține că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii propriilor obligații, întrucât a prestat în mod corespunzător serviciile a căror contravaloare o solicită în prezenta cauză și a emis facturile fiscale aferente, pentru motivele ce urmează a fi expuse.

În acest context, instanța reține că, în baza contractului nr. 0706/08.08.2017, automacaraua nr. 9601 a fost deplasată la data de 09.08.2017 în incinta Tufon pentru a poziționa la sol o copertină, care, potrivit declarației pârâtei inserate în cuprinsul contractului, cântărea 5 tone. După ce sarcina a fost legată de macara, astfel cum este evidențiat în planșa fotografică depusă la dosar (f. 138 vol. I), macaraua nu a reușit să ridice copertina în vederea poziționării ei la sol.

În atare circumstanțe, părțile au încheiat contractul nr. 0725C/10.08.2017, prin care au decis să mai fie utilizată încă o automacara (nr. 4893), împreună cu cea care a făcut obiectul contractului  nr. 0706/08.08.2017, pentru a poziționa la sol aceeași copertină din incinta Tufon, pârâta declarând de această dată că greutatea copertinei este de aproximativ 15-20 tone.

Prin utilizarea celor două automacarale în sincron, așa cum reiese din prima înregistrare video depusă de reclamantă pe stick la dosar (f. 146 vol. I – minutul 01:12 și următoarele), la un moment dat, copertina a intrat în balans, s-a poziționat oblic și a lovit brațul uneia dintre macarale. Cu această ocazie, s-a constatat în bordul acestora că fiecare dintre ele susținea câte o greutate de aproximativ 20 de tone, împrejurare ce reiese din înregistrarea video depusă la dosar (f. 146 vol. I – minutul 04:00), în care se aude afirmația macaragiului cu privire la acest aspect, ceea ce atestă că greutatea copertinei era cu mult superioară față de cea declarată de pârâtă în cuprinsul celui de-al doilea contract, având aproximativ 40 de tone.

Constatându-se faptul că sarcina nu putea fi adusă în siguranță la sol, reprezentanții reclamantei au decis secționarea copertinei, astfel încât greutatea acesteia să permită automacaralelor poziționarea ei la sol.

În aceste condiții, părțile au convenit că se impune să fie adusă o a treia macara care să contribuie, împreună cu cele două care susțineau deja sarcina, la poziționarea copertinei la sol. Până la aducerea celei de-a treia macarale (nr. 4271), copertina a rămas legată de primele două utilaje, cu motorul pornit, existând posibilitatea creării unei stări de pericol în caz contrar, așa cum a arătat și expertul M. în răspunsul la obiectivul nr. 7. Așadar, este lipsită de fundament susținerea pârâtei conform căreia automacaralele au rămas cu motorul pornit pentru a asigura aerul condiționat al operatorilor reclamantei.

După sosirea automacaralei nr. 4271, copertina a fost adusă la sol, unde a fost secționată, așa cum este ilustrat în planșa fotografică depusă la dosar (f. 141 vol. I).

Întreaga operațiune de poziționare la sol a copertinei a durat 5 zile, în intervalul 09.08.2017-13.08.2018, automacaralele anterior menționate fiind folosite după cum urmează: nr. 9601, în intervalul 09.08.2017-13.08.2017, nr. 4893, în intervalul 11.08.2017-13.08.2017 și nr. 4271, în intervalul 12.08.2017-13.08.2017 (în total 84 de ore lucrate), așa cum reiese din situația orelor lucrate „Demolare acoperiș T. și din situațiile de lucrări aferente celor două facturi (f. 19, 125-126 vol. I), necontestate de societatea pârâtă.

Instanța constată însă că părțile sunt în dezacord cu privire la motivul pentru care operațiunea de aducere la sol a copertinei a durat 5 zile și la necesitatea utilizării a trei automacarale în acest interval de timp pentru finalizarea operațiunii, cele două aspecte stând la baza întinderii prețului aferent serviciilor prestate, stabilit practic de părți la 100 de euro/oră pentru fiecare automacara utilizată în parte.

În primul rând, instanța reține că, potrivit art. VII din Condițiile comerciale generale ale celor două contracte (f. 22-25, 34-37 vol. I), beneficiarul s-a obligat „să indice angajatoriu și integral, la acordarea comenzii, greutățile, dimensiunile, punctele de ridicare și caracteristicile speciale respective ale obiectelor care trebuie mutate sau transportate. (...) Dacă beneficiarul încalcă această obligație de clarificare și indicare, acesta este obligat să scutească executantul de orice daune cauzate prin aceasta, respectiv să compenseze daunele intervenite. Beneficiarul trebuie să mențină bunul de transportat, respectiv de ridicat sau de salvat, într-o stare adecvată și pregătită pentru executarea comenzii și să creeze pe cheltuială și pe risc propriu toate condițiile tehnice pentru executarea comenzii și să le mențină pe perioada de executare. (...) Beneficiarului îi revine o obligație de informare și clarificare, în sensul că acesta trebuie să expună toate circumstanțele și caracteristicile necesare pentru executarea lucrărilor”.

Totodată, conform art. IV din Condițiile speciale ale contractelor, „beneficiarul agreează să întrunească pe cheltuiala și riscul său toate cerințele necesare pentru desfășurarea în siguranță și în bune condiții a contractului respectiv și să continue să îndeplinească aceste cerințe pe toată perioada contractuală. (...) Beneficiarul se angajează să asigure executantului în timp util toate detaliile cu privire la dimensiunile exacte, greutăți și caracteristici specificate ale bunurilor implicate, precum și să indice punctele de ancorare în cazul în care se furnizează servicii de ridicare cu macaraua”.

Or, așa cum s-a evidențiat în cele ce preced, pârâta și-a încălcat aceste obligații, indicând în primul contract că respectiva copertină are 5 tone, în al doilea contract că aceasta are aproximativ 15-20 de tone, pentru ca, în final, din afișajele din bordurile celor două automacarale să reiasă că aceasta avea în realitate aproximativ 40 de tone.

Cu privire la acest aspect, martorul BG a declarat că nu au cântărit corpul de ridicat și că el, împreună cu reprezentantul societății pârâte, au estimat că acoperișul are o greutate de 10-15 tone prin raportare la numărul de metrii liniari de profil metalic și un tabel special (f. 20 vol. II). Or, câtă vreme nu a fost prezentat de către societatea pârâtă niciun mod de calcul prin care s-a ajuns la determinarea greutății copertinei, care de altfel a și fost apreciată diferit de către pârâtă într-un interval de două zile (5, respectiv 15-20 tone), și niciun alt înscris care să ateste greutatea reală a sarcinii, instanța nu poate reține aprecierile subiective ale martorului referitor la acest aspect.

Simplul fapt că macaraua contractată inițial era de 100 de tone, așa cum era menționat în ofertă, nu înseamnă că aceasta poate ridica în orice condiții o atare greutate, cum în mod eronat a apreciat societatea pârâtă, după cum reiese și din răspunsul expertului M. la obiectivul nr. 1 (f. 146-147 vol. II). Acesta a arătat că factorii care condiționează ridicarea/manipularea sarcinilor sunt: deschiderea brațului de ridicare a macaralei – telescoparea – în sensul că greutatea de ridicare este invers proporțional cu lungimea telescopică a brațului (la lungimi mari telescopate ale brațului, greutatea este mult diminuată), distanța pe orizontală față de axa de ridicare a sarcinii, montarea de contragreutăți, condițiile atmosferice. Or, credința eronată a pârâtei în sens contrar reiese chiar din cuprinsul întâmpinării, aceasta menționând că „echipamentele furnizate de reclamantă nu au fost în măsură să ridice o copertină care are sub jumătatea capacității de ridicare a automacaralelor contractate”.

Greutatea sarcinii a constituit un element esențial pentru executarea obligațiilor contractuale asumate de către societatea reclamantă, element pe care pârâta a omis să îl indice cu precizie. În acest sens, instanța are în vedere răspunsul la obiectivul nr. 2, în cadrul căruia expertul a arătat următoarele: „Calarea macaralei se face având cunoștințe precise despre distanța față de axul de ancorare și greutatea sarcinii care implică automat lungimea de telescopare a brațului macaralei. Calarea este foarte importantă pentru că odată efectuată de către macaragiu nu se mai poate modifica în timpul operației de manipulare a sarcinii”. Or, în cazul de față, greutatea reală a sarcinii nu a fost cunoscută înainte de calarea macaralei, ci abia în momentul în care copertina s-a desprins de pe stâlpii de susținere, iar la scurt timp, a căzut în poziție oblică.

În al doilea rând, instanța apreciază că este neîntemeiată afirmația pârâtei potrivit căreia aducerea copertinei în poziție oblică a fost cauzată de neexecutarea manevrelor de ridicare de către cei doi macaragii în sincron, o atare împrejurare nefiind evidențiată de înregistrarea video amintită anterior. Nici declarația martorului BG, potrivit căreia „cel de-al doilea macaragiu a efectuat o manevră necorespunzătoare, ceea ce a determinat dezechilibrarea acoperișului”, nu este de natură să conducă la o concluzie contrară, câtă vreme însuși martorul a arătat că nu are cunoștințe tehnice cu privire la modul în care trebuia manevrată macaraua.

De altfel, în răspunsul la obiectivul nr. 8, expertul judiciar a indicat drept cauză a înclinării copertinei la momentul utilizării primelor două macarale în sincron faptul că aceasta a mai rămas prinsă/ancorată în alt punct, nefiindu-i anulate toate gradele de libertate. Expertul a arătat că, probabil, s-a încercat smulgerea prin ridicare cu macaraua a sarcinii din punctele rămase neinspectate/nevizitate/netăiate/nedesfăcute de legătorii de sarcină, acestora din urmă revenindu-le obligația de a comunica macaragiilor momentul de ridicare (obiectivele nr. 10, 15).

Totodată, în răspunsul la obiectivul nr. 21, expertul a menționat următoarele: „dacă ținem cont și că legătorii de sarcină probabil staționau aflându-se la înălțime pe cadrele rămase ale halei după desprinderea copertinei, nu consider că macaragii, ale căror documente de atestare au fost puse la dispoziția expertului la solicitarea acestuia, au avut vreo culpă. Comunicarea dintre legători și macaragii a fost una deficitară în sensul că legătorii de sarcină cu știință sau neștiință au dictat momentele neplăcute, iar macaragii în consecință, au abordat prin ce le era la îndemână pe moment, aducerea de alte macarale pentru siguranță, astfel încât pagubele ar fi putut fi mult mai grave decât niște costuri bănești datorate staționării în sarcină”.

În acest context, relevant este și răspunsul expertului la obiectivul nr. 3. Acesta a arătat că „prin normele tehnice și prin prescripțiile tehnice din domeniu, sarcina odată desprinsă nu trebuie să stea mult timp suspendată în cablurile macaralelor. În general, dacă nu se reușește o desprindere corespunzătoare, adică simultană din toate punctele de sprijin inițial a sarcinii și în condiții de siguranță pentru cei ce execută operațiunea de legare (legătorii de sarcină), durata de aducere la sol este mai mare și trebuie macarale mai multe pentru a o stăpâni să nu intre în balans. Pentru ca timpul de staționare în sarcină direct proporțional cu aducerea la sol să fie cât mai mic, trebuie ca legătorii de sarcină să dezafecteze simultan punctele de sprijin în cazul sarcinii cu dimensiuni mari”.

Așadar, expertul nu a putut identifica vreo încălcare a obligațiilor de către macaragii, așa cum a identificat în cazul legătorilor de sarcină, cărora le revenea îndatorirea de a se asigura că sarcina a fost în totalitate desprinsă de punctele de care era ancorată și de a comunica macaragiilor momentul de ridicare oportun. Or, responsabilitatea pentru conduita legătorilor de sarcină nu revine reclamantei, ci pârâtei, întrucât, conform contractelor, incumbă beneficiarului obligația de a furniza legători de sarcină autorizați. În acest context, instanța constată că, deși reclamanta a solicitat să fie depuse înscrisuri care să ateste faptul că legătorii de sarcină erau autorizați, pârâta nu a depus nicio dovadă în acest sens.

În al treilea rând, nu poate fi reținută o încălcare de către reclamantă a dispozițiilor art. II din Condițiile speciale ale contractelor (f. 26-27, 38-39), invocate de pârâtă, care prevăd că „în situația în care obligația principală a executantului este de a furniza echipamentul agreat de ridicare și personalul specializat aferent către beneficiar, pentru a executa o lucrare solicitată de acesta, executantul se obligă să furnizeze un echipament de ridicare adecvat care a fost verificat și inspectat corespunzător pentru a se asigura că respectă prevederile regulamentelor și normelor în vigoare și care este în întregime funcțional și sigur”. Așa cum reiese din răspunsul expertului la obiectivul nr. 8, rapoartele de inspecție CNCIR (ISCIR) depuse la dosar sunt completate la zi și certifică faptul că macaralele respectau perioada de utilizare în siguranță.

Referitor la numărul necesar de automacarale pentru poziționarea la sol a unei copertine, expertul a arătat, în răspunsul la obiectivul nr. 2, că nu se poate stabili acest aspect atât timp cât nu există informații despre înălțimile de ridicare la cotă, coborârile la sol, dimensiunile/greutatea sarcinii. Deși în răspunsul la obiecțiuni (f. 37 vol. III), expertul a opinat că era suficientă o macara pentru manipulare, acesta a precizat totodată, în cuprinsul raportului de expertiză (f. 147-148 vol. II), că în practică se utilează mai multe macarale atunci când sarcina supusă manipulării are dimensiuni mari (cum este și în cazul de față) și, pentru a nu intra în balansare, se susține/ancorează din mai multe părți/puncte. În același sens, în răspunsul la obiecțiuni, expertul a arătat că „în cauză, pentru evitarea balansului, a fost necesară o a doua macara (chiar și a treia) pentru a stăpâni/controla greutatea în sarcină. Hotărârea au luat-o cei de la fața locului în vederea eliminării oricărei posibilități a greutății în sarcină de volum mare să balanseze, pentru că un balans în sarcină, la lungimea mare a brațului macaralei, greu se mai poate controla”.

Or, în condițiile în care, așa cum s-a reținut în cele ce preced, înclinarea copertinei nu a fost generată de neglijența macaragiilor, instanța nu poate reține că aducerea macaralei nr. 4271, cu privire la care pârâta a fost de acord, a fost necesară din cauza culpei reclamantei, premisele creării unei stări de pericol fiind determinate chiar de pârâtă, prin neindicarea corespunzătoare a greutății sarcinii și prin acțiunile legătorilor de sarcină.

Totodată, faptul că macaraua nr. 4271 nu a fost adusă într-un timp foarte scurt, fiind necesară asigurarea personalului, alimentarea macaralei cu carburant și deplasarea din locul în care aceasta se afla când s-a ivit starea de pericol, nu poate fi imputat reclamantei, întrucât decizia aducerii ei a fost luată pe moment, fără a exista un angajament prealabil al reclamantei în acest sens, care să impună obligația sa de a avea la dispoziția pârâtei o altă automacara, cu operator disponibil. Or, așa cum prevăd dispozițiile art. VII din Condițiile generale ale contractelor, timpii de așteptare interveniți, precum și întârzierile în mobilizarea utilajelor, precum și a personalului, care nu sunt cauzate de executant, se suportă de către beneficiar, chiar și în cazul eventualelor comenzi convenite cu preț paușal.

În aceste circumstanțe, instanța reține că, potrivit contractelor încheiate de părți, secțiunea „Modalitatea de plată și de garantare a plății”, părțile au convenit că plata se va efectua cu bilet la ordin scadent, la 30 de zile de la facturare. Factura va fi trimisă beneficiarului prin fax, poștă sau curier cu confirmare de primire, la adresa indicată în contract. În cazul în care facturile nu ajung la beneficiar, acesta nu este exonerat de plata prețului conform prevederilor contractuale.

Așa cum rezultă din cuprinsul celor două contracte, părțile au stabilit ca în cazul în care eventualele obiecțiuni asupra facturilor nu sunt efectuate de către beneficiar până la data scadentă a facturii, facturile sunt considerate a fi acceptate la plată.

Prin notificarea nr. 06/01.09.2017, comunicată reclamantei la data de 04.09.2017, pârâta a învederat că are obiecțiuni cu privire la cele două facturi, legate de valoarea, durata operațiunilor și de personalul pus la dispoziție pentru operarea echipamentelor, solicitându-i acesteia să se prezinte la sediul său în vederea clarificării aspectelor indicate (f. 59-60 vol. I).

Astfel, întrucât pârâta a transmis reclamantei obiecțiunile sale cu privire la cele două facturi înainte de data scadenței acestora (16.09.2017), instanța nu poate reține că aceasta le-a acceptat la plată. Cu toate acestea, așa cum a reieșit din ansamblul materialului probator administrat în cauză, pârâta a refuzat în mod nejustificat să efectueze plata în integralitate a celor două facturi emise, reprezentând contravaloarea tuturor serviciilor prestate în mod corespunzător de către societatea reclamantă.

În consecință, devine incidentă regula potrivit căreia, în materia obligaţiilor de rezultat, sarcina probei se împarte între creditor şi debitor, în sensul că, după ce primul probează existenţa obligaţiei, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii executării acesteia.

Pârâta nu a dovedit însă plata facturilor anterior menționate în integralitate, cu toate că termenele de plată au fost cu mult depășite (16.09.2017), şi nici incidența unei cauze exoneratoare de răspundere, constatându-se culpa acesteia în neexecutarea la timp a obligaţiilor contractuale. Față de aceste împrejurări, instanţa apreciază că se impune angajarea răspunderii sale contractuale.

Pe cale de consecință, pentru considerentele expuse, instanța va admite capătul principal de cerere și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 36.802,12 lei, reprezentând diferența rămasă neachitată din contravaloarea facturilor seria FLB nr. 2649 din data de 17.08.2017 (12.369,46 lei) și seria FLB nr. 2651 din data de 17.08.2017 (24.432,66 lei).

În ceea ce privește capătul accesoriu de cerere, sunt incidente dispozițiile art. 1535 alin. 1 C.civ., conform cărora, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească un prejudiciu.

Instanța reține că, potrivit contractelor, părțile au convenit că eventualele întârzieri de plată pot fi penalizate cu 0,15% pe zi de întârziere, procent aplicat la valoarea totală sau parțială (în cazul unei achitări parțiale a facturilor). Aceste prevederi contractuale au natura unei clauze penale în sensul art. 1538 și art. 1539 C.civ., cuantumul penalităților fiind însușit de părți odată cu semnarea contractelor.

Așa cum s-a reținut în cele ce preced, la data de 13.12.2017, pârâta a plătit parțial factura seria FLB nr. 2649/17.08.2017, scadentă la data de 16.09.2017, în valoare totală de 28.846,32 lei, respectiv suma de 4.413,66 lei, conform extrasului de cont atașat la dosar (f. 56 vol. I), rămânând neachitată suma de 24.432,66 lei.

De asemenea, la aceeași dată, pârâta a plătit parțial factura seria FLB nr. 2651/17.08.2017, scadentă la data de 16.09.2017, în valoare totală de 23.403,62 lei, respectiv suma de 11.034,16 lei, conform extrasului de cont atașat la dosar (f. 55 vol. I), rămânând neachitată suma de 12.369,46 lei.

Prin urmare, instanța reține că și în ceea ce privește sumele din cuprinsul celor două facturi care au fost recunoscute de către pârâtă, plata a fost efectuată cu întârziere.

Astfel, luând în considerare că, astfel cum s-a reținut în cele ce preced, pârâta nu a achitat la scadență contravaloarea celor două facturi, deși se afla de drept în întârziere de la data scadenței fiecăreia, conform art. 1523 alin. 1 lit. d C.civ., instanța apreciază că societatea reclamantă este îndreptățită la acordarea penalităților de întârziere de la scadență și până la data achitării efective a debitului.

În ceea ce privește modul de calcul al penalităților de întârziere, instanța reține că reclamanta a calculat în mod corect penalitățile de întârziere asupra sumelor facturate până în momentul efectuării plăților parțiale și, ulterior acestui moment, asupra diferențelor rămase neachitate, până la data introducerii cererii de chemare în judecată, respectând convenția părților. Având în vedere și că modul de calcul al penalităților de întârziere aferente perioadei 16.09.2017 (data scadenței facturilor) – 22.12.2017 (data introducerii cererii de chemare în judecată), așa cum a fost precizat de reclamantă (f. 123 vol. I), nu a fost contestat, instanța reține că pârâta îi datorează reclamantei cu acest titlu suma de 7.377,27 lei.

În consecință, instanța va admite și capătul accesoriu de cerere și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7.377,27 lei reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 22.12.2017, la care se adaugă penalitățile de întârziere, în cuantum de 0,15% pe zi de întârziere, ce vor fi calculate în continuare asupra debitului rămas neachitat până la data achitării integrale a acestuia.

În ceea ce privește cererea de majorare a onorariului formulată de expertul M., de la 1.400 lei la 3.800 lei, sunt incidente prevederile art. 339 alin. 2 C.pr.civ., conform cărora la cererea motivată a experţilor, ţinându-se seama de lucrarea efectuată, instanţa va putea majora onorariul cuvenit acestora.

Analizând decontul de cheltuieli întocmit de expert (f. 138-140 vol. II), complexitatea ridicată a raportului de expertiză întocmit, față de numărul mare al obiectivelor încuviințate, timpul alocat studierii cauzei, redactării raportului de expertiză și a răspunsului la obiecțiuni, instanța reține că se impune majorarea onorariului de expert, suma de 1.400 lei, stabilită provizoriu, fiind în mod evident disproporționată în raport de activitatea prestată.

Cu toate acestea, luând în considerare că lucrarea a fost efectuată strict în baza înscrisurilor, planșelor fotografice și a înregistrărilor video depuse la dosar, numărul de ore necesar pentru prelucrarea datelor, elaborarea raportului, redactarea și multiplicarea acestuia, indicat de către expert în cuprinsul devizului (32 + 6), apare ca fiind nejustificat. De asemenea, disproporționat este și numărul de ore alocat pentru redactarea și depunerea scrisorilor de convocare a părților (3).

Prin urmare, analizând în ansamblu timpul alocat și resursele consumate de expert pentru elaborarea și depunerea raportului de expertiză, instanța apreciază că este justificată majorarea onorariului de la suma de 1.400 lei la 2.500 lei, aceasta din urmă fiind apreciată ca rezonabilă față de întreaga activitate prestată.

În consecință, instanța va admite în parte cererea formulată de expertul M. și va dispune majorarea onorariului de expert la suma totală de 2.500 lei, sens în care va obliga pârâta la plata către expert a sumei de 1.100 lei.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 453 alin. 1 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Conform art. 451 alin. 1 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. 3, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului.

Reclamanta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată și a făcut dovada achitării acestora, după cum urmează: 2.191,88 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, conform chitanței și ordinelor de plată atașate la dosar (f. 8, 75 vol. I, f. 9 vol. II), 1.629,49 lei reprezentând onorariu de avocat, conform facturii nr. 49/28.03.2018 și extrasului de cont atașate la dosar (f. 10, 11 vol. II) și 700 lei reprezentând onorariu provizoriu de expert, conform extrasului de cont atașat (f. 79 vol. II).

Astfel, luând în considerare soluția ce urmează a fi pronunțată, de admitere a cererii de chemare în judecată, precum și culpa procesuală a pârâtei, instanța o va obliga pe aceasta la plata către reclamantă a sumei totale de 4.521,37 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pe de altă parte, pârâta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată, efectuate și dovedite în prezenta cauză, respectiv a onorariului provizoriu de expert în cuantum de 700 lei, conform chitanței atașate la dosar (f. 96 vol. II).

Față de faptul că pârâta este partea care a căzut în pretenții, instanța va respinge solicitarea acesteia privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare