Validare poprire.

Hotărâre 10441 din 22.12.2020


Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07.08.2020 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, sub nr. 24086/299/2020, petentul Biroul Executorilor Judecătorești Asociați P., în contradictoriu cu terțul poprit L. S.R.L., cu debitorul BS și creditoarea P. S.a.R.L., a solicitat instanței validarea popririi înființate în dosarul de executare nr. 1094/2017.

În motivare, petentul a arătat că, în fapt, prin contractul de credit nr. 9300511699868000 din data de 29.09.2005 emis de E R. IFN S.A., debitorul a fost obligat la plata următoarelor sume: 1.015,99 lei comision bancar restant, 28,74 lei dobânda aferentă creditului acordat și 2.362,65 lei debit principal. Debitorul nu și-a executat de bunăvoie obligația prevăzută în titlul executoriu, motiv pentru care, la cererea creditoarei, prin încheierea din data de 06.12.2017, a constatat îndeplinirea condițiilor cerute de lege pentru declanșarea urmăririi silite, a înregistrat cererea creditoarei și a solicitat încuviințarea executării silite. Prin încheierea pronunțată la data de 14.12.2017 de Judecătoria Sectorului 1 București, instanța a admis cererea creditoarei și a încuviințat executarea silită.

Conform susținerilor petentului, prin adresa din data de 26.06.2020, a dispus înființarea popririi asupra veniturilor urmăribile pe care debitorul le realizează. Adresa a fost comunicată terțului poprit la data de 01.07.2020, însă acesta nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 787 C.pr.civ. în termenul și condițiile legale.

În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 790 C.pr.civ..

În probațiune, petentul a depus un set de înscrisuri (f. 3-9).

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, conform chitanței atașate la dosar (f. 2).

Legal citați, terțul poprit, debitorul și creditoarea nu au depus întâmpinare.

La data de 19.10.2020, B.E.J.A. P. a depus, în copie, dosarul de executare nr. 1094/2017 (f. 31-105).

La data de 25.10.2020, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului B. a depus precizările solicitate (f. 107-108).

La termenul din data de 25.11.2020, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri solicitată de petent.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

În fapt, prin cererea înregistrată la data de 06.12.2017 pe rolul B.E.J.A. P., creditoarea P. S.A.R.L. a solicitat începerea procedurii de executare silită împotriva debitorului BS, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. .. din data de 29.09.2005, în vederea recuperării creanței în cuantum de 3.407,38 lei (f. 32).

Astfel, prin încheierea emisă la data de 06.12.2017, executorul judecătoresc a dispus deschiderea dosarului de executare nr. 1094/2017 (f. 65).

Prin încheierea pronunțată la data de 14.12.2017 de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. 38663/299/2017, instanța a admis cererea formulată de petentul B.E.J.A. P. în dosarul de executare nr. 1094/2017 și a încuviințat executarea silită solicitată de creditoarea P. S.A.R.L. împotriva debitorului BS, cu privire la titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr. 9300511699868000 din data de 29.09.2005, pentru recuperarea creanței în cuantum de 3.407,38 lei, la care se adaugă cheltuielile de executare silită ce se vor stabili pe parcursul derulării executării (f. 68).

Prin adresa emisă la data de 26.06.2020 în dosarul de executare nr. 1094/2017, B.E.J.A. P. a dispus înființarea popririi asupra veniturilor pe care terțul poprit le datorează debitorului, până la concurența sumei de 4.188,98 lei, din care 781,60 lei reprezintă cheltuieli de executare silită (f. 97).

În drept, conform art. 790 alin. 1 C.pr.civ., dacă terţul poprit nu îşi îndeplineşte obligaţiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terţul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanţa de executare, în vederea validării popririi.

De asemenea, aşa cum rezultă din alineatul 4 al aceluiaşi articol, dacă din probele administrate rezultă că terţul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanţa va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terţul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanţei, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desfiinţarea popririi.

Pe cale de consecinţă, instanţa, în analiza cererii de validare a popririi, va cerceta dacă terţul poprit datorează debitorului sume de bani, respectiv dacă a existat o neîndeplinire a obligaţiilor ce îi reveneau acestuia. Astfel, validarea popririi, măsură prin care se urmăreşte obţinerea unui titlu executoriu împotriva terţului poprit, presupune verificarea condiţiilor legale pentru obligarea directă, pe cale judecătorească, a terţului poprit faţă de creditorul popritor.

În acest context, instanţa reţine că între debitorul BS şi terţul poprit La S. S.R.L. există raporturi de natură salarială începând cu data de 01.03.2019, astfel cum rezultă din adresa emisă la data de 16.10.2020 de către Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului B. și din extrasul Revisal anexat (f. 107-108).

De asemenea, instanţa constată că adresa de înființare a popririi emisă la data de 26.06.2020 a fost comunicată terțului poprit la data de 01.07.2020, astfel cum reiese din procesul-verbal de înmânare atașat la dosar (f. 99).

În continuare, instanța reține că, potrivit art. 787 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenţa acestora, terţul poprit este obligat să consemneze suma de bani, dacă creanţa poprită este exigibilă sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite şi să trimită dovada executorului judecătoresc.

Din probele administrate în cauză rezultă faptul că deşi terţul poprit datorează debitorului sume de bani (fapt necontestat), acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau conform dispoziţiilor art. 790 C.pr.civ., nedepunând la dosar nicio dovadă în acest sens, cu toate că, fiind debitorul unei obligaţii de rezultat, sarcina probei îi incumba.

Instanţa mai reţine că, potrivit art. 729 C.pr.civ., salariile pot fi urmărite până la o treime din venitul lunar net, iar în situaţia în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărire numai asupra părţii ce depăşeşte jumătate din acest cuantum.

Astfel, având în vedere că terţul poprit nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau, instanţa apreciază întemeiată cererea de validare a popririi, motiv pentru care o va admite și, pe cale de consecință, va dispune validarea popririi înfiinţate prin adresa din data de 26.06.2020 emisă în dosarul de executare nr. 1094/2017, constituit la B.E.J.A. P., asupra sumelor de bani obţinute de către debitor, în calitate de salariat, de la terţul poprit, până la concurenţa sumei de 4.188,98 lei, ce va fi consemnată de către terțul poprit pe numele creditoarei P. S.A.R.L., în limita creanţei şi în limita urmăribilă (art. 729 C.pr.civ.), începând cu data de 01.07.2020 şi până la realizarea integrală a creanţei executate silit în dosarul de executare nr. 1094/2017 constituit la B.E.J.A. P..