Pretenţii

Cod ECLI ECLI:RO:TBCVN:2022:002.......

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SECŢIA CIVILĂ

Dosar nr. ............

Completul de apel specializat în soluţionarea cauzelor

 în materiile civil, litigii cu profesioniştii şi minori şi familie

DECIZIA CIVILĂ NR. 341/A

Şedinţa publică din 21 iunie 2022

Instanţa  constituită  din:

PREŞEDINTE : ..........

JUDECĂTOR : .............

GREFIER : ..........

Pentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra apelului formulat de apelanta ...... S.A., în contradictoriu cu intimatul SPITALUL ......,  împotriva sentinţei civile nr.48 din 13 ianuarie 2022, pronunţată de Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosarul nr.203/305/2021, având ca obiect pretenţii.

Instanţa constată că a rămas în pronunţare asupra cauzei în şedinţa publică din data de 24 mai 2022, potrivit celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, amânându-se pronunţarea pentru data de 7 iunie 2022, apoi pentru ziua de  azi, 21 iunie 2022.

Când în urma deliberării,

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin cererea înaintată Tribunalului Covasna la data de 25.02.2022 sub nr. ......... apelanta SC ...... SA a formulat în contradictoriu cu intimatul SPITALUL .................. apel împotriva sentinței civile nr. 48/2022 pronunţată la data de 13.01.2022 de Judecătoria Sfântu Gheorghe.

Prin sentința civilă nr. 48/2022 pronunţată la data de 13.01.2022 instanţa a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă, prin întâmpinare ca neîntemeiată, a admis în parte cererea formulată de reclamantul Spitalul ...................în contradictoriu cu pârâta SC ...... SA, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 2685 lei reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prestate, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, începând cu data introducerii acţiunii, respectiv 21.01.2021 şi până la data plăţii efectiv, a respins restul pretenţiilor formulate ca neîntemeiate.

Pentru a se decide astfel, în considerentele hotărârii atacate s-a reţinut că, între reclamantul Spitalul ........................, în calitate de furnizor şi pârâta SC ...... SA, în calitate de beneficiar, s-au derulat raporturi contractuale, între părți fiind încheiat contractul de prestări servicii medicale de medicina muncii și alte examinări medicale de specialitate, înregistrat sub nr. 6912/04.06.2009, respectiv 801/09.06.2009 având ca obiect prestarea de servicii medicale de medicina muncii, începând cu data de 04.06.2009 până la data de 31.12.2009, cu posibilitatea prelungirii automate a duratei contractului cu câte un an, în cazul în care niciuna dintre părți nu solicită încetarea acestuia.

Potrivit art. 2.1 din contract, valoarea contractului pentru servicii medicale de medicina muncii și examinări medicale de 75 de angajați structurați după funcția ocupată în anexa nr. 1, este de 1496 lei.

Referitor la condițiile de plată, art. 3 din contract prevede că furnizorul va factura la sfârșitul fiecărei luni contravaloarea serviciilor medicale efectiv prestate în luna respectivă, anexând calculul justificativ corespunzător, iar plata se efectuează de către beneficiar în lei, în termen de 30 zile calendaristice de la data primirii facturii, însoțită de calculul justificativ de către beneficiar, pentru neplata la termen, se calculează penalități de 0,1% din valoarea facturii pentru fiecare zi de întârziere.

Prin actul adițional nr. 14189 din 22.12.2009 părțile au hotărât prelungirea contractului de la data de 01.01.2010 până la data de 31.12.2010, specificându-se că celelalte prevederi contractuale rămân neschimbate.

La data de 11.03.2011, părțile au încheiat un nou contract de prestări servicii medicale de medicina muncii și alte examinări medicale de specialitate, înregistrate sub nr. 2358/11.03.2011, respectiv 332/18.09.2011 având ca obiect prestarea de servicii medicale pentru medicina muncii și examinări medicale pentru un număr de 72 angajați, în valoare de 1298 lei, începând cu data de 11.03.2011 până la data de 31.12.2011, cu posibilitatea prelungirii automate a duratei contractului, cu câte un an, în cazul în care niciuna dintre părți nu solicită încetarea acestuia.

Potrivit art. 3 din contract, furnizorul va factura la sfârșitul fiecărei luni contravaloarea serviciilor medicale efectiv prestate în luna respectivă, anexând calculul justificativ corespunzător, iar plata se efectuează de către beneficiar în lei, în termen de 30 zile calendaristice de la data primirii facturii, însoțită de calculul justificativ de către beneficiar, pentru neplata la termen, se calculează penalități de 0,05% din valoarea facturii pentru fiecare zi de întârziere.

Pentru serviciile care i-au fost furnizate pârâtului, în perioada 30.03.2010 – 09.06.2011, au fost emise facturile fiscale.

În drept, instanţa a reţinut că potrivit art. 248 alin. 1 C. proc. civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. În consecinţă, instanţa s-a pronunţat cu prioritate asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârât.

În ceea ce privește dreptul material la acțiune, având în vedere că prezenta acţiune se întemeiată pe un act juridic încheiat anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor Codului Civil din 2009, instanța a reţinut incidența art. 201 din Legea nr. 71/2011, potrivit căruia: prescripţia începută anterior datei de 01.10.2011 şi neîmplinită la data intrării în vigoare a noului Cod Civil sunt şi rămân supuse dispoziţiile legale care le-au instituit, respectiv dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958. Totodată, potrivit Deciziei nr. 1/2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, în interpretarea art. 5, art. 201, art. 223 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil și ale art. 6 alin. 4, art. 2512, art. 2513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul Lege nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.

Astfel, contrar susținerilor reclamantului, instanța a reţinut că intrarea in vigoare a Codului civil a avut loc la data de 01.10.2011, astfel cum rezultă din art. 220 din Legea de punere în aplicare nr. 71/2011, în cauză nefiind aplicabilă Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil.

Obiectul prescripţiei extinctive este reglementat în art. 1 din Decretul nr. 167/1958, care prevede că dreptul la acţiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.

Astfel, natura juridică a prescripţiei este de sancţiune îndreptată împotriva pasivităţii titularului dreptului subiectiv civil care, în condiţiile legii, nu va mai avea posibilitatea de a obţine protecţia judiciară a acestuia prin exercitarea dreptului material la acţiune.

Raportat la obiectul acţiunii, instanţa a constatat că în cauză este incident art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia, termenul de prescripţie este de 3 ani, art. 7 din același act normativ, potrivit căruia, prescripţia începe sa curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită. În obligaţiile care urmează sa se execute la cererea creditorului precum şi în acelea al căror termen de executare nu este stabilit, prescripţia începe sa curgă de la data naşterii raportului de drept. Dacă dreptul este sub condiţie suspensivă sau cu termen suspensiv, prescripţia începe sa curgă de la data când s-a împlinit condiţia sau a expirat termenul și art. 12, potrivit căruia, în cazul când un debitor este obligat la prestaţiuni succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din aceste prestaţiuni se stinge printr-o prescripţie deosebită.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanţa a reţinut că obligaţia pârâtului a devenit exigibilă în termen de 30 zile calendaristice de la data primirii facturii, astfel cum rezultă din art. 3 din contract. Astfel, pentru fiecare factură emisă în perioada 30.03.2010 – 09.06.2011, a început să curgă un termen de prescripție de 3 ani, obligația devenind exigibilă, pentru fiecare factură în parte, în perioada 30.04.2010 – 09.07.2011.

În cauză, este incident cazul de suspendare a cursului prescripției extinctive, prevăzut de ar. 40 din Legea nr. 85/2006, care prevede că deschiderea procedurii suspendă orice termen de prescripţie a acţiunilor prevăzute la art. 36 din aceeaşi lege, iar legiuitorul menţionează expres că, de la deschiderea procedurii, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia acţiunilor exercitate în cadrul unui proces penal.

Potrivit art. 15 din Decretul nr. 167/1958, după încetarea suspendării, prescripţia îşi reia cursul, socotindu-se şi timpul curs înainte de suspendare. Prescripţia nu se va împlini totuşi înainte de expirarea unui termen de 6 luni, socotit de la încetarea cauzei de suspendare, cu excepţia prescripţiilor mai scurte de 6 luni care nu se vor împlini decât după expirarea unui termen de o luna de la suspendare.

În consecință, legiuitorul circumstanţiază tipurile de acţiuni pentru care, odată cu deschiderea procedurii insolvenței, termenele de prescripţie se suspendă, prescripţia urmându-şi cursul pentru celelalte acţiuni, în temeiul principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus.

În cauză, la data de 14.12.2012 s-a deschis procedura generală a insolvenței împotriva pârâtului, în dosarul nr. ...... al Tribunalului Covasna, astfel că, începând cu această dată, cursul prescripției extinctive a fost suspendat, până la data închiderii procedurii prin sentința civilă nr. 67/S din 10.07.2020, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr. ......, definitivă prin nerecurare la data de 29.07.2020.

Termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă, cel mai devreme, începând cu data de 30.04.2010, fiind suspendat la data de 14.12.2012. De la data de 29.07.2020 a reînceput să curgă termenul de prescripție de 3 ani, fiind aplicabil și efectul special al suspendării cursului prescripției, prevăzut de alin. 2 al art. 15 din Decretul Lege nr. 167/1958, privind prorogarea termenului de prescripție cu încă 6 luni de la data încetării cazului de suspendare.

Efectul special al suspendării prescripţiei constă, în esenţă, în prorogarea momentului împlinirii termenului de prescripţie extinctivă, în aşa fel încât, între momentul încetării cauzei de suspendare şi momentul împlinirii termenului de prescripţie să se asigure 6 luni și se produce în cazurile în care, până la împlinirea termenului de prescripţie a rămas mai puţin de 6 luni.

În speță, cauza de suspendare a cursului prescripției a intervenit în ultimele 6 luni ale termenului de prescripție de 3 ani, astfel că, de la momentul încetării cauzei de suspendare, termenul de prescripție s-a prorogat cu încă 6 luni. Având în vedere că termenul de 6 luni s-ar fi îndeplinit la data de 29.01.2021 și că reclamantul a introdus acțiunea la data de 21.01.2021, rezultă că acțiunea a fost formulată în termen pentru obligațiile exigibile în perioada aprilie 2010 – iunie 2010.

Referitor la facturile scadente începând cu luna iulie 2010, instanța a reţinut că prescripția și-a reluat cursul la data de 29.07.2020 și, socotind și timpul scurs înainte de suspendare, rezultă că reclamantul a introdus cererea înainte de împlinirea termenului de 3 ani de prescripție.

În considerarea celor mai sus expuse, instanţa a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanța a reţinut că acțiunea este întemeiată în parte, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește apărarea pârâtului inadmisibilitatea acțiunii, față de dispozițiile Legii nr. 85/2006, potrivit căreia, orice pretenție născută anterior deschiderii procedurii insolvenței, precum și cele născute în timpul procedurii, trebuiau valorificate în cadrul acestei proceduri, instanța a apreciat că este neîntemeiată.

Astfel, acțiunea ce face obiectul cauzei este una dintre cele menționate expres în art. 36 din lege, astfel încât, în cauză operează suspendarea termenului de prescripţie reglementată prin dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 85/2006.

Voinţa legiuitorului, aşa cum a fost ea enunţată în art. 2 din Legea nr. 85/2006, este aceea de instituire a unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă.

Măsura stabilită prin textul de lege, respectiv prin art. 36, se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual şi egalitar în care creditorii unui debitor comun să îşi poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă, legea instituind obligaţii în sarcina lichidatorului în privinţa recuperării creanţelor debitorului în scopul întregirii averii acestuia pentru acoperirea datoriilor faţă de creditori. Aceasta impune introducerea de urgenţă de către lichidator a acţiunilor necesare recuperării creanţelor debitorului.

Dreptul la acţiune al creditorilor, suspendat prin dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, nu dispare, el fiind conservat prin art. 40 din aceeaşi lege, care prevede, de asemenea, suspendarea curgerii termenelor de prescripţie a acţiunilor la care se referă textul de lege criticat. Aceste termene încep să curgă din nou în cazul respingerii sau închiderii procedurii insolvenţei, în condiţiile dispoziţiilor legale referitoare la prescripţia extinctivă, decăderea şi calculul termenelor, potrivit procedurii comune. Legiuitorul nu a înţeles însă să acorde beneficiul suspendării şi pentru acţiunile în care debitorul are calitatea de reclamant, în acest din urmă caz operând sancțiunea invocată de pârât.

Faţă de toate aceste aspecte, rezultă cu prisosinţă că acțiunea reclamantului, creditor care deține o creanță împotriva debitorului, nu este inadmisibilă, în favoarea sa operând suspendarea termenului de prescripţie la data deschiderii procedurii de insolvenţă.

În cauză, în baza relațiilor contractuale dintre părți, respectiv în baza contractului de prestări servicii medicale de medicina muncii și alte examinări medicale de specialitate, înregistrat sub nr. 6912/04.06.2009, respectiv 801/09.06.2009, prelungit automat și prin actul adițional nr. 14189 din 22.12.2009, precum și în baza contractului de prestări servicii medicale de medicina muncii și alte examinări medicale de specialitate, înregistrate sub nr. 2358/11.03.2011, respectiv 332/18.09.2011, reclamantul a emis în perioada 30.03.2010 – 09.06.2011 facturile fiscale.

În cauză, deși pârâtul a invocat apărări cu privire la modalitatea de calcul a debitului, arătând că nu se precizează nici numărul și nici data facturilor neplătite și deși instanța i-a pus în vedere reclamantului să depună la dosar facturile emise în baza prevederilor contractuale, neachitate de pârâtă, acesta nu a făcut dovada debitului solicitat în cuantum de 3682 lei, reclamantul depunând doar dovada facturilor în valoare de 2685 lei.

Chiar dacă facturile menționate nu sunt semnate de către pârât, acestea fac dovada îndeplinirii obligațiilor de către reclamant, astfel cum rezultă și din art. 319 alin. 29 Cod fiscal care prevede că semnarea și ștampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie să le conțină factura, coroborat cu art. 277 alin. 2 C. proc. civ. care prevede că înscrisul nesemnat, dar utilizat în mod obișnuit în exercițiul activității unei întreprinderi pentru a constata un act juridic face dovada cuprinsului său, cu excepția cazului în care legea impune forma scrisă pentru însăși dovedirea actului juridic.

Instanța a constatat că, deși reclamantul și-a îndeplinit obligațiile contractuale, prin emiterea facturilor în valoare de 2685 lei, în termenele și condițiile stipulate prin contractul încheiat între părți, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a achita contravaloarea facturilor în termenul de 30 zile de la primirea acestor facturi.

În consecință, reținând că, în speță, creanța este certă, rezultând din facturile emise în baza contractelor, lichidă, rezultând din contract și exigibilă, obligația pârâtului fiind scadentă, instanța a constatat existenţa în sarcina pârâtului a obligaţiei de plată a sumei de 2685 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prestate.

Față de acestea, precum și față de împrejurarea că reclamantul a dovedit doar parțial pretențiile formulate, instanța a admis în parte acțiunea, dispunând obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 2685 lei.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, instanţa a considerat că este întemeiat, pentru următoarele considerente:

În lumina principiului reparaţiei integrale a prejudiciului, persoana păgubită este îndreptăţită să pretindă atât repararea prejudiciului efectiv (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, în cazul obligaţiilor băneşti, este prezumat de legiuitor, la nivelul dobânzii legale. Dobânda legală reprezintă un accesoriu inerent oricărei obligaţii pecuniare, astfel încât acordarea acestor dobânzi nu excede limitei fixate prin lege, ci răspunde exigenţei unei reparaţii integrale a prejudiciului bănesc.

Daunele-interese reprezintă despăgubirile în bani pe care debitorul este îndatorat să le plătească, în scopul reparării prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării culpabile a obligaţiilor.

În consecință, cum în speţă datoria pârâtului este una exprimată în bani, lichidă şi exigibilă, iar reclamantul nu a specificat momentul de început al dobânzii, instanţa, în baza principiului disponibilității, prevăzut de art. 9 C. proc. civ. a obligat pârâtul să plătească reclamantului dobândă legală penalizatoare, calculată la valoarea pretențiilor admise, începând cu data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.

Pentru considerentele de fapt şi de drept mai sus expuse, instanța a obligat pârâtul la plata către reclamantul Spitalul ...................... a sumei de 2685 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prestate şi la plata dobânzii legale penalizatoare, începând cu data introducerii acţiunii, respectiv 21.01.2021 şi până la data plăţii efective.

Referitor la cheltuielile de judecată, având în vedere că pârâtul se află în culpă procesuală, instanța a respins cererea acestuia de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii apelanta SC ...... SA a formulat apel, înregistrat pe rolul Judecătoriei Sfântu Gheorghe la data de 18.02.2022 solicitând admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii, cu cheltuieli de judecată

În motivarea cererii de apel s-a arătat că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale în cauza dedusă judecăţii.

Instanţa nu a aplicat reglementările legale speciale prevăzute de Legea nr. 85/2006, ţinând seama de situaţia specială a apelantei, cu privire la care în data de 14.12.2012 s-a deschis procedura insolvenţei, procedură care s-a încheiat prin sentinţa civilă nr. 67/S/10.07.2020.

Reclamantul şi-a întemeiat cererea pe contractul de prestări de servicii de medicina muncii şi alte specialităţi medicale nr. 6912/04.06.2009, nr. 801/09.06.2009 pe baza cărora a emis facturile fiscale în perioada 31.03.2010 – 09.06.2011 şi depuse la dosar.

Rezultă, fără niciun dubiu, că pretenţiile reclamantului s-au născut înainte de 14.12.2012 dată la care faţă de societate, în dosarul nr. ...... s-a deschis procedura generală a insolvenţei. Reclamantul a fost notificat la data de 08.01.2013 de administratorul judiciar despre deschiderea procedurii, fiindu-i adus la cunoştinţă că poate să se înscrie la masa credală.

Reclamantul nu s-a înscris la masa credală cu vreo pretenţie/creanţă născută anterior deschiderii procedurii, fiind astfel incidente prevederile art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006. Astfel, cererea reclamantului introdusă la data de 21.01.2021, după închiderea procedurii insovenţei, pentru o creanţă născută anterior deschiderii procedurii este inadmisibilă.

În timpul procedurii insolvenţei faţă de apelantă a fost confirmat un plan de reorganizare, fiind incidente şi prevederile art. 137 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. Astfel, reclamantul nefigurând în planul de reorganizare, cerere este neîntemeiată.

Soluţia primei instanţe este greşită şi sub aspectul sumei la care partea a fost obligată, instanţa neluând în considerare faptul că, chiar reclamantul a recunoscut, că a existat o plată parţială de 114 lei, astfel rezulta dosar suma de 2571 lei. De asemenea, reclamantul trebuia obligat parţial la plat cheltuielilor de judecată, acţiunea fiind admisă doar în parte.

În dovedire s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În drept cererea de apel a fost întemeiată pe art. 466 şi următoare C. proc. civ.

La data de 07.03.2022 apelanta a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 193 lei.

Intimatul a depus întâmpinare la data de 17.03.2022 solicitând respingerea apelului.

În motivare s-a arătat că creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, asumată de societatea debitoare prin semnarea contractului şi preluarea facturilor conform art. 1350 C. civ.

Spitalul nu a fost înştiinţat de deschiderea procedurii insolvenţei, neavând posibilitatea de a se înscrie la masa credală şi nu a putut să-şi valorifice creanţa. De asemenea, în cauză sunt aplicabile prevederile C. civ., Legea nr. 287/2009 aplicându-se de la publicarea în Monitorul Oficial în data de 17.07.2009.

Instanţa a apreciat în mod corect că acţiunea este admisibilă, operând suspendarea termenului de prescripţie de la data deschiderii procedurii insolvenţei.

Chiar dacă facturile nu sunt semnate de părţi, acestea fac dovada îndeplinirii obligaţiilor de către intimată, fiind invocate prevederile art. 319 alin. 29 din Legea nr. 227/2015 şi art. 227 C. proc. civ.

Astfel, în mod corect pârâta a fost obligată la plata debitului şi a dobânzilor aferente.

În dovedire s-a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

În drept au fost invocate prevederile art. 662, 1350, 1489, 1522 C. civ.

Conform art. 223 alin. 2 C. proc. civ. intimatul a solicitat judecarea în lipsă.

Pe parcursul soluţionării cererii de apel nu a fost administrate noi probe.

Analizând actele şi lucrările existente la dosarul cauzei, instanţa reţine că prin cererea de apel s-a solicitat schimbarea hotărârii apelate şi respingerea cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 479 alin. 1 C. proc. civ. „instanţa de apel va verifica în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu”.

Având în vedere aceste prevederi, precum și argumentele prezentate prin cererea de apel, instanţa nu va proceda la analizarea cauzei sub aspectul soluţionării excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, nefiind formulate critici sub acest aspect, dispoziţiile din sentinţă cu privire la respingerea excepţiei urmând a fi menţinute.

În ceea ce priveşte soluţia primei instanţe cu privire la fondul litigiului, tribunalul constată că în mod corect s-a reţinut existenţa raporturilor contractuale dintre părţi izvorâte din contractul de prestării servicii medicale de medicina muncii şi alte examinări medicale de specialitate nr. 6912/04.06.2009. Astfel, pentru servicii prestate în temeiul convenţiei semnate şi însuşite de părţi intimata – reclamantă a emis facturile fiscale nr. 1283/04.04.2011, nr. 1326/09.05.2011, nr. 01365/09.06.2011, nr. 798/31.03.2010, nr. 849/03.05.2010, nr. 901/08.06.2010, nr. 949/12.07.2010, nr. 973/02.08.2010, nr. 1042/04.10.2010, nr. 1079/03.11.2010, a căror contravaloare, conform susţinerilor părţii reclamante, nu au fost achitate.

Însă, trebuie avut în vedere că din susţinerile prezentate şi probele administrate în cauză rezultă că prin încheierea pronunţată la data de 14.12.2012 în dosarul nr. ...... instanţa a admis cererea formulată de debitoarea SC ...... SA şi în consecinţă a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţiei împotriva debitoare SC ...... SA, fiind desemnat administrator judiciar ECG .................. IPURL.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 67/S pronunţată la data de 10.07.2020 în acelaşi dosar, definitivă prin nerecurare, s-a dispus închiderea procedurii de reorganizare judiciară cu privire la debitoarea SC ...... SA.

Or, conform art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 „cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 62 alin. 1 lit. b, va fi decăzut, cât priveşte creanţele respective, din dreptul de a fi înscris în tabelul creditorilor şi nu va dobândi calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedură. El nu va avea dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare ulterior închiderii procedurii (...)”, alin. 2 prevăzând că „decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acţiune sau excepţie”.

Rezultă aşadar că valorificarea creanţelor pe care creditorii le au împotriva debitorilor în privinţa cărora s-a deschis procedura insolvenţei nu poate avea loc în afara acestei proceduri.

Într-adevăr, cum a reţinut şi prima instanţă prevederile art. 36 din actul normativ indicat stabilesc că „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorilor (...)”.

Însă, aceste prevederi nu acordă posibilitatea realizării creanţelor, născute anterior deschiderii procedurii insolvenţei, într-o altă procedură, cu încălcarea prevederilor art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.

Aşadar, contrar argumentelor prezentate de prima instanţă, în urma deschiderii procedurii insolvenţei cu privire la o societate comercială debitoare singura cale de valorificare a creanţelor deţinute împotriva acesteia este cea reglementată de Legea nr. 85/2006. Or, această cale juridică se menţine şi este obligatorie pentru creditoare, chiar şi în situaţia închiderii procedurii insolvenţei şi reinserţiei în circuitul economic al societăţii supuse procedurii reorganizării judiciare.

În cauză se observă, cum s-a arătat în cele precedente că, intimatul – reclamant a deţinut o creanţă împotriva apelantei – pârâte, creanţă născută anterior deschiderii procedurii insolvenţei, iar din înscrisurile depuse rezultă că la data de 08.01.2013, prin corespondenţă electronică, administratorul judiciar ECG ...... IPURL a comunicat către Spitalul ...............  notificarea privitoare la deschiderea procedurii insolvenţei dispusă prin încheierea din data de 14.12.2012.

În consecinţă, se apreciază că în cauză sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 76 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privitoare la decăderea intimatului – reclamant din dreptul de a-şi realiza creanţe deţinută faţă de apelanta – pârâtă şi solicitată în cadrul prezentei acţiuni, motiv pentru care se apreciază că cererea este neîntemeiată.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privitoare la acordarea dobânzilor penalizatoare de la data formulării acţiunii şi până la plata efectivă, având în vedere că suntem în prezenţa unui petit accesoriu, acesta urmând soarta juridică a capătului de cerere principal, urmează a fi şi aceasta respinsă ca neîntemeiată.

Potrivit art. 480 alin. 2 C. proc. civ. „în caz de admitere a apelului, instanţa poate anula ori, după caz, schimba în tot sau în parte hotărârea apelată”.

Având în vedere aceste dispoziţii, reţinându-se că este întemeiată calea de atac exercitată, instanţa va admite apelul şi pe cale de consecinţă va schimba în tot hotărârea atacată dispunând respingerea cererii ca neîntemeiată. .

În ceea ce priveşte solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, se reţine că prin concluziile prezentate, partea intimată a solicitat acordarea cheltuielilor aferente fondului, cheltuielile de judecată din apel urmând a solicitate pe cale separată.

Astfel, se reţine că potrivit art. 453 alin. 1 C. proc. civ. „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească cheltuieli de judecată”, iar conform alin. 2 „când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată”.

În consecinţă, în raport de aceste prevederi reţinându-se că urmează a se respinge acţiunea înaintată de reclamant, culpa procesuală aparţinând acestuia, instanţa va obliga această parte la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată. În ceea ce priveşte suma acestora, se constată că la dosarul primei instanţe a fost depusă chitanţa nr. 83/23.02.2021 reprezentând onorariu avocaţial pentru suma de 2000 lei. Însă, având în vedere excepţia prescripţiei dreptului materiale la acţiune invocată de pârâtă a fost respinsă, soluţie necontestată nici în apel, instanţa va acorda cheltuielile conform prevederilor art. 453 alin. 2 C. proc. civ., obligând partea adversă la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei, reprezentând onorariu avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul formulat de către apelanta SC ...... SA cu sediul în ................, CIF ..........., înmatriculată în registrul comerţului sub nr. .......... în contradictoriu cu intimatul SPITALUL ..................... cu sediul ................... împotriva sentinţei civile nr. 48/2022 pronunţată la data de 13.01.2022 de Judecătoria Sfântu Gheorghe, pe care o schimbă în parte în sensul celor ce urmează:

Respinge cererea formulată de către reclamantul SPITALUL ......................... în contradictoriu cu pârâta SC ...... SA ca neîntemeiată.

Menţine dispoziţiile din sentinţa atacată privitoare la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fond.

Ia act că în apel s-a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Covasna.

Pronunţată la data 21.06.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

PREŞEDINTE   JUDECĂTOR

GREFIER

Domenii speta

Spete similare