Despăgubiri pentru servitutea de trecere. Termen prescripṭie extinctivă. Apel

Despăgubiri pentru servitutea de trecere. Termen prescripṭie extinctivă. Apel.

Cuprins pe materii: Drept civil. Momentul de începere a termenului de prescripṭie extinctivă. Recunoaşterea dreptului.

Index alfabetic:

- termen de prescripṭie extinctivă

- întreruperea termenului de prescripṭie extinctivă

Decretul 167/1958:art. 8; art. 16 alin. lit. a)

C.proc.civ: 181 alin. (1) pct. 1

Termenul de prescripție în ceea ce privește repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, este de 3 ani şi începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea, astfel încât, în cauză, dreptul la acţiune al reclamantei pentru lipsa de folosinţă alegată s-a născut la momentul luării la cunoştinţă a finalizării lucrărilor la tunel.

Recunoaşterea dreptului,  manifestare unilaterală de voinţă, trebuie să provină de la cel în folosul căruia curge prescripţia, respectiv de la debitor, iar pentru ca recunoaşterea să producă efecte întreruptive de prescripţie, ea trebuie să fie neîndoielnică, să fie dată în deplină cunoştinţă de cauză în privinţa existenţei dreptului şi titularului acestuia la care se referă recunoaşterea.

Tribunalul Galaṭi, secṭia I civilă, dec.civ. nr.439/03.07.2020

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata unei sume lunare cu titlu de despăgubire pentru servitutea de trecere ce există cu privire la tunelul ce străbate subsolul imobilului proprietatea reclamantei.

Prima instanță a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Statul Român și a respins cererea formulată de reclamantă, ca fiind prescris dreptul material la acțiune.

Motivele de apel privesc soluṭia pronunṭată cu privire la  excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, apelanta susṭinând că  dezacordul față de delictul civil comis nu poate fi echivalat cunoașterii prejudiciului, pentru simplul motiv că cele două condiții ale răspunderii civile delictuale, faptul ilicit și prejudiciul, nu coincid din punct de vedere cronologic.

Apelul este fondat.

Tribunalul a reṭinut că cererea vizând obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a fost formulată pentru prima dată la data de 22.10.2015, acesta fiind momentul la care urmează a se raporta tribunalul în soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, cu privire la acest capăt de cerere.

Potrivit art.8 din Decretul 167/1958 în ceea ce privește repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, termenul de prescripție este de 3 ani, iar acest termen începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

În acest context, s-a reṭinut că dreptul la acţiune al reclamantei pentru lipsa de folosinţă alegată s-a născut la momentul luării la cunoştinţă a finalizării lucrărilor la tunel, respectiv 30.03.2007.

Totodată tribunalul a constatat caracterul continuu al faptei ilicite pretins a fi săvârşită de către intimatul-pârât, întrucât despăgubirile solicitate în cauza sunt aferente încălcării unui drept de proprietate, în speţă, a atributelor usus şi fructus.

Faţă de aceste aspecte, s-a reṭinut că, în mod neîntemeiat, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile vizând lipsa de folosinţă ulterioare datei de 22.10.2012.

În referire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri pentru degradările apărute la imobilul apelantei-reclamante ca urmare a lucrărilor executate la tunel, tribunalul a reṭinut, din interpretarea dispoziţiilor art. 8 din Decretul 167/1958, că, în situaţia pretenţiilor derivând din săvârşirea unei fapte ilicite, termenul de prescripție curge de la momentul la care  reclamanta  cunoscut paguba cât și pe cel care răspunde de aceasta.

Astfel, acest moment este reprezentat de data la care reclamanta a cunoscut finalizarea lucrărilor la tunel, respectiv 30.03.2007, dată la care pârâta a comunicat reclamantei că „în zona capăt intrare tunel CFR km 255+475 care a avut de suferit în urma lucrărilor la tunel şi a lucrărilor de protejare a conductei magistrale de apă, s-au consumat tasările, astfel încât se pot evalua pagubele.”

În referire la o eventuală întrerupere a termenului de prescripţie ca urmare a emiterii unor adrese în anul 2007, tribunalul a reṭinut că, potrivit art. 16 alin. lit. a) din Decretul nr. 167/1958, cursul prescripţiei se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia.

Din interpretarea dispoziţiilor legale enunţate, rezultă că recunoaşterea dreptului,  manifestare unilaterală de voinţă, trebuie să provină de la cel în folosul căruia curge prescripţia, respectiv de la debitor, iar pentru ca recunoaşterea să producă efecte întreruptive de prescripţie, ea trebuie să fie neîndoielnică, să fie dată în deplină cunoştinţă de cauză în privinţa existenţei dreptului şi titularului acestuia la care se referă recunoaşterea.

Or, adresele menţionate au fost emise de pârâtă, astfel încât este întemeiată afirmaţia intimatului-reclamant potrivit căreia aceste adrese nu au putut duce la întreruperea termenului de prescripţie, întrucât emană de la o entitate distinctă.

În consecinţă, având în vedere că  recunoaşterea este un act abdicativ, întrucât autorul lui renunţă la beneficiul termenului de prescripţie scurs până la data recunoaşterii, nu se poate reţine că adresele respective întrerup termenul de prescripţie ce curge în favoarea intimatului-pârât, cu atât mai mult cu cât, instanţa de fond, cu ocazia rejudecării, a constatat că pârâta nu are calitatea de autor al faptei ilicite invocată de către reclamant, motiv pentru care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, iar aceste aspecte au dobândit autoritate de lucru judecat.

Faţă de aceste considerente, tribunalul a constatat că, în mod corect, a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubiri pentru degradările apărute la imobilul apelantei-reclamante ca urmare a lucrărilor executate la tunel, şi, în rejudecare, a respins  doar excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la pretenţiile derivând din lipsa de folosinţă, ulterioare datei de 22.10.2012.

Domenii speta

Spete similare