Principiul plăţii creanţelor curente stabilite prin decizie de impunere, instituit de art. 102 alin. 6 din Legea nr. 85/2014. Absenţa suspendării deciziei de impunere. Lipsa temeiului juridic pentru temporizarea plăţii raportat la procedura contestării de

Principiul plăţii creanţelor curente stabilite prin decizie de impunere, instituit de art. 102 alin. 6 din Legea nr. 85/2014. Absenţa suspendării deciziei de impunere. Lipsa temeiului juridic pentru temporizarea plăţii raportat la procedura contestării deciziei de impunere.

- art. 102 alin. 6 din Legea nr. 85/2014

Art.102 alin. 6 din legea insolvenţei stabileşte principiul plăţii imediate şi integrale a creanţelor curente, cu consecinţa că încălcarea sa atrage nulitatea oricărei dispoziţii contrare a judecătorului sindic.

În lipsa obţinerii suspendării deciziei de impunere care constatată creanţa în discuţie, principiul devine aplicabil. Motivarea judecătorului sindic este contradictorie, în sensul că deşi se arată că plata creanţei curente se va realiza conform dispoziţiilor art. 102 alin. 6 din Legea nr. 85/2014, aşadar de îndată şi integral, se condiţionează executarea de soluţia ce se va pronunţa în dosarul nr. xxxx/62/2020 având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere.

Ultima menţiune temporizează executarea, amânând practic plata creanţei curente contrar dispoziţiilor art. 102 alin. 6 din lege până la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere.

Or, nefiind obţinută suspendarea deciziei de impunere, creanţa curentă trebuie achitată de îndată dacă există disponibilităţi, în absenţa unor dispoziţii exprese contrare, cu respectarea dispoziţiilor 145 alin. 4 şi a ordinii de distribuire stabilite de art. 159 sau 161 din lege, în funcţie de provenienţa fondurilor.

Administratorul judiciar nu poate, nici în cazul creanţelor anterioare deschiderii procedurii şi nici în cazul creanţelor curente constatate prin acte administrativ-fiscale, să analizeze pe fond creanţa  întrucât legiuitorul a prevăzut o cale specială de contestare, respectiv legea contenciosului administrativ, iar o interpretare contrară ar contraveni principiului constituţional privind unicitatea căilor de atac.

 În consecinţă, atât timp cât formal nu au fost identificate motive pentru respingerea cererii de plată, refuzul lichidatorului de a da curs cererii pentru că a contestat pe fond această creanţă nu are suport în vreo dispoziţie din Legea nr. 85/2014 ori Legea nr. 207/2015 şi nu justifică respingerea cererii şi nici amânarea executării de către judecătorul sindic, în funcţie de soluţia din dosarul nr. xxxx/62/2021.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. prin care a solicitat anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluţionarea petitului III din contestaţie iar în subsidiar anularea hotărârii şi schimbarea acesteia în sensul admiterii contestaţiei formulate de creditoare şi obligarea debitoarei  B. S.R.L. la plata sumei totale de 465.054 lei datorată bugetului de stat, cu titlu de creanţe curente.

În motivarea apelului, creditoarea a arătat că judecătorul sindic a respins nejustificat contestaţia cu privire la suma de 172.702 lei, reprezentând obligaţii fiscale  declarate de debitoare conform decontului TVA şi D112.

S-a arătat că prima instanţă nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la petitul III al contestaţiei, lichidatorul judiciar refuzând plata sumei de 172.702 lei cu motivarea că aceste sume ar fi fost achitate.

Apelanta a subliniat că la nivelul AJFP A. sumele în litigiu nu au fost identificate ca fiind plătite, toate plăţile efectuate de societate după deschiderea procedurii stingând numai obligaţii curente, fiind insuficiente pentru a stinge şi obligaţiile înscrise la masa credală.

Au fost redate dispoziţiile art. 165 alin. 6 Cod procedură fiscală privind ordinea stingerii obligaţiilor fiscale pentru debitorii aflaţi sub incidenţa legislaţiei insolvenţei, cu precizarea că acestea fac imposibilă stingerea obligaţiilor conform imputaţiei indicată în documentele de plată.

S-a arătat că în mod greşit, faţă de aceste dispoziţii, lichidatorul judiciar a stins obligaţiile de plată conform imputaţiei din documentele de plată, în loc să stingă creanţele curente iar în măsura în care acestea au fost integral stinse să stingă şi creanţele înscrise la masa credală.

Cu referire la suma de 292.347 lei reprezentând taxa pe valoare adăugată, apelanta a criticat dispoziţia judecătorului sindic de achitare a acesteia de către lichidatorul judiciar în funcţie de soluţia dată în dosarul nr. xxxx/62/2021 aflat pe rolul Tribunalului Brașov, în care s-a contestat DI nr. F-XX nr. xxx/12.03.2020 prin care s-a stabilit suma în litigiu.

S-a învederat că prima instanţă nu a avut în vedere art. 278 din Codul de procedură fiscală conform căruia contestaţia administrativă nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, acesta fiind executoriu în lipsa unei dispoziţii exprese şi că decizia de impunere este un titlu de creanţă fiscală valabil.

În drept, art. 43, art. 169 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, art. 466-480 Cod procedură civilă.

Apelul este scutit de plata taxei judiciare conform art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.

În apel au fost administrate probe noi.

Examinând apelul declarat în cauză, prin prisma motivelor invocate, a dispoziţiilor legale incidente şi a înscrisurilor administrate, Curtea constată următoarele:

Primul motiv de apel valorifică omisiunea judecătorului sindic de a analiza apărările formulate de creditoare şi cu privire la suma de 172.702 lei, din compunerea creanţei curente pentru care a fost formulată cererea unică de plată respinsă de lichidatorul judiciar al debitoarei.

Instanţa constată că această omisiune se confirmă.

Astfel, prin cererea de plată din 05.04.2021, creditoarea a solicitat plata creanţei curente de 562.924 lei, compusă din suma de 390.222 lei, stabilită prin DI  nr. F-XX xxx/12.03.2020 şi suma de 172.702 lei reprezentând obligaţii fiscale.

Contestaţia adresată judecătorului sindic nu a privit integral suma de 562.924 lei, ci suma de 292.347 lei reprezentând TVA (pct. II din contestaţie-f.3 fond) şi suma de 172.702 lei-obligaţii fiscale curente (pct. III al contestaţiei-f.4 fond), totalizând  465.049 lei.

Contestatoarea a respectat în acest sens decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, emisă de DGRFP A. sub nr. 1144/08.01.2021 prin care a fost desfiinţată DI nr. F.XX nr. xxx/12.03.2020 pentru TVA stabilită suplimentar de 193,398 lei şi menţinută pentru suma de 292.347 lei, reprezentând TVA.

Corect s-a reţinut de judecătorul sindic că această sumă este supusă verificării instanţei de contencios administrativ în dosarul nr. xxxx/62/2021 al Tribunalului Brașov.

În considerentele sentinţei atacate nu se regăsesc menţiuni legate de suma de 172.702 lei-obligaţii fiscale curente (pct. III al contestaţiei-f.4 fond), argumentele contestatoarei privind refuzul nejustificat de plată al lichidatorului pe considerentul că aceste sume ar fi fost achitate nefiind analizate de judecătorul-sindic sub nici un aspect.

Curtea constată că prima instanţă, faţă de limitele investirii sale, avea obligaţia să analizeze distinct creanţele curente totalizate în cererea de plată, acestea având izvoare diferite chiar dacă au format obiectul unei cereri unice de plată.

Se confirmă astfel că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, conform art. 480 alin. 3 Cod procedură civilă, încălcând dispoziţiile art. 9 alin.2 şi art. 22 alin. 6 Cod procedură civilă care obligă la pronunţarea asupra tuturor pretenţiilor incluse de părţi în obiectul cererii de chemare în judecată.

Reţinând solicitarea expresă a apelantei în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare, conform art. 480 alin. 3 teza II Cod procedură civilă, Curtea va dispune anularea în parte a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei judecătorului sindic pentru a analiza contestaţia creditoarei AJFP A. şi sub aspectul punctului III relativ la creanţa curentă de 172.702 lei, solicitată la plată.

Se impune ca în rejudecare, judecătorul sindic să aibă în vedere în soluţionarea acestei pretenţii dacă sunt sau nu incidente dispoziţiile art. 165 alin. 6 Cod procedură fiscală.

Cu referire la al doilea motiv de apel, Curtea constată că apelanta creditoare a criticat numai dispoziţia judecătorului sindic privind efectuarea plăţii creanţei curente de 292.347 lei după soluţionarea dosarului nr. xxxx/62/2021 al Tribunalului Brașov.

Critica este fundamentată pe ignorarea aplicării art. 278 Cod procedură fiscală care nu ataşează efect suspensiv executării actelor administrative în cazul contestaţiei administrative împotriva acestora şi pe încălcarea regimului privilegiat al creanţelor curente, stabilit de art. 102 alin. 6 din Legea nr. 85/2014.

Art. 102 alin. 6 din legea insolvenţei stabileşte principiul plăţii imediate şi integrale a creanţelor curente, cu consecinţa că încălcarea sa atrage nulitatea oricărei dispoziţii contrare a judecătorului sindic.

În lipsa obţinerii suspendării deciziei de impunere care constatată creanţa în discuţie, principiul devine aplicabil.

Art.102 alin. 6 din Lega nr. 85/2014 a fost corect redat de judecătorul sindic, care a stabilit şi caracterul de creanţă curentă pentru suma de 292.347 lei, contestată pe fond în dosarul nr. xxxx/62/2020 al Tribunalului Brașov şi dispus plata acesteia, dar în funcţie de soluţia pronunţată de instanţa de contencios administrativ.

Curtea reţine că motivarea judecătorului sindic este contradictorie, în sensul că deşi se arată că plata creanţei curente se va realiza conform dispoziţiilor art. 102 alin. 6 din Legea nr. 85/2014, aşadar de îndată şi integral, se condiţionează executarea de soluţia ce se va pronunţa în dosarul nr. xxxx/62/2020.

Ultima menţiune temporizează executarea, amânând practic plata creanţei curente contrar dispoziţiilor art. 102 alin. 6 din lege până la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de impunere.

Or, nefiind obţinută suspendarea deciziei de impunere, creanţa curentă trebuie achitată de îndată dacă există disponibilităţi, în absenţa unor dispoziţii exprese contrare, cu respectarea dispoziţiilor 145 alin. 4 şi a ordinii de distribuire stabilite de art. 159 sau 161 din lege, în funcţie de provenienţa fondurilor.

Devin în acest context incidente prevederile art. 480 alin. 6 Cod procedură civilă care statuează în sensul anulării hotărârii atacate atunci când se constată existenţa altor cazuri de anulare decât cele enumerate de art. 480 alin.  5 Cod procedură civilă.

Rejudecând, Curtea reţine că se susţine de apelantă că, în lipsa suspendării executării DI nr. xxx/2020, astfel cum a fost modificată prin Decizia de soluţionare a contestaţiei emisă de DGRFP A. sub nr. 1144/08.01.2021, aceasta este executorie şi trebuie achitată de îndată, pe baza documentelor din care rezultă.

Începând cu data de 01.01.2016, art. 351 Cod procedură fiscală a prevăzut că „prin derogare de la dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, actele administrative emise înainte şi după intrarea în insolvenţă se supun controlului instanţelor specializate de contencios administrativ şi fiscal.”

Conform art. 75 alin. 3 din Legea nr. 85/2014, nu sunt supuse suspendării acţiunile judiciare pentru determinarea existenţei şi/sau cuantumului unor creanţe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii. Pentru astfel de acţiuni se va putea formula, pe parcursul perioadei de observaţie şi de reorganizare, cerere de plată care se va analiza de administratorul judiciar cu respectarea art. 106 alin. 1 din lege, care se aplică în mod corespunzător.

Prin decizia nr. 11/18.04.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a stabilit că „în interpretarea dispoziţiilor art. 105 alin. 1 şi art. 106 din Legea nr. 85/2014, administratorul/lichidatorul judiciar nu are atribuţia de a verifica pe fondul creanţelor bugetare constatate prin titluri executorii, contestate în termen legal în faţa instanţei specializate.”

Aşadar, administratorul judiciar nu poate, nici în cazul creanţelor anterioare deschiderii procedurii şi nici în cazul creanţelor curente constatate prin acte administrativ-fiscale, să analizeze pe fond creanţa  întrucât legiuitorul a prevăzut o cale specială de contestare, respectiv legea contenciosului administrativ, iar o interpretare contrară ar contraveni principiului constituţional privind unicitatea căilor de atac.

 În caz contrar ar fi încălcată competenţa unei instanţe judecătoreşti specializate de către administratorul/lichidatorul judiciar, ceea ce ar afecta garanţia constituţională prevăzută art. 126 alin. (6) din Constituţia României.

Raţiunea excluderii creanţelor bugetare de la procedura de verificare de către administratorul/lichidatorul judiciar rezultă din reglementarea expresă şi obligatorie a acţiunii în contencios administrativ fiscal, prin art. 126 alin. (6) din Constituţia României, potrivit căruia controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar şi, respectiv, a procedurii reglementate de art. 208 din Codul de procedură fiscală.

Astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, administratorul/lichidatorul judiciar nu poate infirma acte emise în regim de putere publică, ci doar poate analiza creanţa formal, respectiv dacă este plătită parţial sau total, dacă este prescrisă şi dacă este contestată, cu menţionarea acestui aspect, potrivit art. 58 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 85/2014.

Aceleaşi statuări se regăsesc şi în decizia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 53/2018 (considerent 64) în sensul că exceptarea de la procedura verificării creanțelor bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu vizează atât titlurile necontestate, cât și pe cele contestate în termenele prevăzute de legile speciale care le reglementează, cu precizarea că excepția se referă exclusiv la examinarea pe fond a titlului de creanță fiscală, sub aspectul legalității, iar nu și din punct de vedere formal, fapt care constituie o obligație pentru administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.

În consecinţă, atât timp cât formal nu au fost identificate motive pentru respingerea cererii de plată, refuzul lichidatorului de a da curs cererii pentru că a contestat pe fond această creanţă nu are suport în vreo dispoziţie din Legea nr. 85/2014 ori Legea nr. 207/2015 şi nu justifică respingerea cererii şi nici amânarea executării de către judecătorul sindic, în funcţie de soluţia din dosarul nr. xxxx/62/2021.

Faţă de dispoziţiile art. 480 alin. 3 şi alin. 6 Cod procedură civilă, Curtea va admite apelul declarat de apelanta creditoare AJFP A. şi va anula în parte sentinţa atacată, trimiţând cauza spre rejudecare judecătorului sindic cu privire la pct. III din contestaţie şi înlăturând dispoziţia ca lichidatorul judiciar să facă plata creanţei curente de 292.347 lei, în funcţie de soluţia dată în dosarul nr. xxxx/62/2021 al Tribunalului Brașov.

Domenii speta

Spete similare