Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru neexecutarea obligațiilor civile.

- Temeiul de drept: art. 96 alin. 2 Cod penal

 Intimatul nu a probat imposibilitatea de a plăti despăgubirile civile la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare, sarcina probei revenindu-i acestuia potrivit art. 96 alin. 2 Cod penal.

Curtea a constatat că prin sentinţa penală nr. 62/S/31.03.2022 a Tribunalului Braşov în baza art. 583 Cod de procedură penală raportat la art. 96 alin. 1 Cod penal, art. 57 alin. 2, art. 56 alin.1 din Legea nr. 253/2013 s-a respins sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune A. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare sub supraveghere aplicată condamnatului B..

Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa de fond a reţinut că prin sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune A. s-a solicitat analizarea oportunităţii aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 49 alin 2, art. 57 alin. 2 din Legea nr. 253/2013 relativ la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr. 40/2020 a Tribunalului Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 459/13.08.2020 a Curţii de Apel Braşov, faţă de persoana condamnată B., pe considerentul că deşi persoana supravegheată are un nivel adecvat de integrare socială şi a respectat obligaţiile de supraveghere, aceasta nu a achitat despăgubirile civile.

La dosar au fost atașate înscrisuri din partea Serviciului de Probaţiune A. - raportul de evaluare și hotărârea de condamnare.

Instanţa de fond a mai reţinut că prin sentinţa penală nr. 40/2020 a Tribunalului Braşov, definitivă prin decizia penală nr. 459/13.08.2020 a Curţii de Apel Braşov s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare, dispunându-se, în temeiul art. 91 și art. 92 Cod penal, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, care curge de la data de 01.03.2018.

Prin aceeaşi sentinţă s-a mai dispus obligarea inculpatului B. la plata către partea civilă C. a sumei de 1410 lei şi 30 de euro – echivalent în lei la data efectuării plăţii - cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale şi daune morale, la plata către partea civilă S.C D. S.R.L a sumei de 1000 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale şi la plata către partea civilă S.C. E. S.R.L a sumei de 1416 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale.

Instanţa de fond a reţinut că pentru revocarea suspendării executării pedepsei este necesar a se stabili nu numai faptul că cel condamnat nu respectă obligația impusă de a plăti obligațiile civile, ci şi reaua-credinţă a acestuia, respectiv că, având cunoştinţă de dispoziţiile instanţei și având posibilitatea de a plăti, în mod conştient nu achită prejudiciul, considerând că în cauză s-a făcut dovada că persoana condamnată nu a avut posibilitatea de a achita despăgubirile civile la care a fost obligată în solidar prin sentinţa de condamnare.

Este adevărat că a trecut aproape 1 an și jumătate de la data la care hotărârea a rămas definitivă şi executorie, dar s-a apreciat că neîndeplinirea integrală a obligaţiilor civile de către persoana condamnată nu s-a datorat relei-credinţe, ci împrejurării că aceasta s-a confruntat cu unele probleme sociale şi locative, dar și cu imposibilitatea de a lua legătura cu părțile civile.

 Împotriva sentinţei a formulat contestaţie Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.

În susţinerea contestaţiei, s-a solicitat admiterea contestaţiei formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov. Aşa cum rezultă şi din memoriul depus la dosar, având în vedere faptul că persoana condamnată a avut posibilitatea totuşi să redreseze situaţia pe care serviciul de probaţiune a constatat-o şi a solicitat revocarea suspendării sub supraveghere, totuşi nu a făcut-o, motiv pentru care a solicitat admiterea contestaţiei şi după desfiinţarea sentinţei penale nr. 62/2022 a Tribunalului Braşov, s-a solicitat revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere dispusă prin sentinţa penală nr. 40/2022 a Tribunalului Braşov, definitivă prin decizia nr. 459/2020 a Curţii de Apel Braşov faţă de persoana condamnată B..

La judecata apelului au fost efectuate demersuri de către apărătorul din oficiu al intimatului şi au fost obţinute conturile bancare ale societăţilor părţi civile S.C E. S.R.L şi S.C D. S.R.L, fiind înmânate cele două conturi sub semnătură de către avocat intimatului B.. După obţinerea conturilor bancare intimatul nu a achitat prejudiciul şi nici nu s-a mai prezentat în faţa instanţei de apel.

Analizând contestaţia formulată Curtea reţine următoarele:

 Potrivit art. 96 alineat 2 Cod penal, în cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă amânarea şi dispune aplicarea şi executarea pedepsei, afară de cazul când persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.

Prin urmare, în cazul constatării neexecutării obligaţiilor civile stabilite printr-o hotărâre definitivă, sarcina probei existenţei imposibilităţii de plată revine celui obligat la plată, în speţă intimatului B..

În speţă este de necontestat faptul că din suma totală de 3826 de lei şi 30 de euro la care a fost obligat prin sentinţa penală de condamnare intimatul B. nu a plătit nimic, astfel că îi revenea sarcina probei în a dovedi o imposibilitate obiectivă de plată.

Fiind în discuţie o sumă mică de bani, chiar şi pentru veniturile intimatului şi o perioadă mare de timp (aproape 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare), intimatul ar fi trebuit să dovedească dincolo de orice îndoială că s-a aflat într-o imposibilitate atât de mare de a plăti, măcar parţial prejudiciul, încât nu se impune revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere.

Intimatul nu a făcut nicio probă în a dovedi o eventuală imposibilitate, iar atitudinea sa de ignorare totală a obligaţiei de plată a sumelor indicate mai sus rezultă foarte clar şi din faptele săvârşite pe parcursul judecării prezentei contestaţii.

Astfel, după ce intimatul a invocat aspectul că a trimis sume de bani prin mandat poştal care i-ar fi fost restituite din pricina modificării adresei părţilor civile (intimatul a afirmat în acest sens fără a face vreo dovadă a afirmaţiei, prin depunerea, spre exemplu, a dovezii mandatelor poştale) instanţa de apel a solicitat apărătorului din oficiu să efectueze demersuri pentru aflarea conturilor bancare ale societăţilor părţi civile pentru ca intimatul, dacă doreşte, să plătească, fiind amânată cauza în acest sens.

Deşi apărătorul intimatului a obţinut cele 2 conturi bancare şi i le-a comunicat acestuia sub semnătură, intimatul, în loc să achite măcar parţial prejudiciul, a înţeles să nu se mai prezinte nici la biroul apărătorului şi nici în faţa instanţei de apel, fiind mai mult decât evident faptul că nu înţelege să fie de bună-credinţă şi să achite prejudiciul, total sau parţial.

 Afirmaţiile intimatului în sensul că a fost în imposibilitate să plătească din pricina modificării adreselor părţilor civile, avută în vedere de instanţa de fond la respingerea sesizării, nu a putut fi primită de instanţa de apel, pe de o parte pentru că nu a fost dovedită cu înscrisuri în nicio măsură de către intimat, acesta doar afirmând în acest sens, iar, pe de altă parte, în apel i s-a oferit intimatului cele două conturi bancare pentru a plăti, acesta înţelegând să se sustragă oricăror demersuri de efectuare a unor plăţi parţiale sau a unei plăţi totale.

Intimatul a mai afirmat, tot în sensul dovedirii unei imposibilităţi de plată, că nu a obţinut venituri constante şi are o situaţie locativă precară, fiind nevoit să locuiască la fratele său.

 Cu privire la veniturile intimatului, din referatul de evaluare s-a reținut că acesta lucra fără forme legale la o pensiune din localitatea F, beneficiind de venituri fără caracter de stabilitate de aproximativ 100 lei/zi.

Având în vedere cuantumul mic al prejudiciului total şi durata de timp de aproape 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, Curtea a considerat că veniturile obţinute de intimat, astfel cum au rezultat de referat, erau suficiente pentru a se achita întregul prejudiciu (dacă se împarte prejudiciul total de plată la 24 de luni se obţine o sumă de 166 de lei pe lună, ce ar fi trebuit economistă de intimat pentru a putea achita, la acest moment, întregul prejudiciu).

În condiţiile în care intimatul câştiga, chiar şi inconstant, aproximativ 100 de lei pe zi şi ar fi trebuit să plătească 166 de lei pe lună pentru achitarea prejudiciului, Curtea nu a putut reţine o imposibilitate de plată a prejudiciului cauzată de lipsa veniturilor, astfel că a fost respinsă şi această apărare a intimatului.

Atitudinea de ignorare a obligaţiei de plată a prejudiciului rezultă şi din totala pasivitate a intimatului, care, în decurs de 2 ani, nu a achitat nici măcar o sumă mică, parţială şi, chiar după ce şi instanţa de apel i-a acordat clemenţă şi un termen de judecată, iar apărătorul din oficiu a efectuat o apărare efectivă şi i-a obţinut conturile bancare, intimatul, în loc să plătească măcar parţial prejudiciul şi să-şi dovedească, în ultimul ceas, interesul de a plăti, a ales să-şi continue aceeaşi atitudine de ignorare a obligaţiei de plată.

Pentru toate aceste motive, considerând că intimatul nu a făcut dovada că nu a avut posibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, Curtea va admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva sentinţei penale nr. 62/S/31.03.2022 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal nr. xxxxx pe care o va desfiinţa cu privire la modalitatea de soluţionare a sesizării formulate de către Serviciul de Probaţiune A., urmând a dispune în rejudecare admiterea sesizării Serviciului de Probaţiune.

Domenii speta

Spete similare