Anulare dispoziţie imputare

TitluAnulare dispoziţie imputare

Tip speţăSENTINŢĂ

Număr speţă455

Data speţă22.04.2021

Domeniul asociatActe ale autorităţilor publice

Conţinut speţăSENTINŢA NR. 455

Data: 22.04.2021

Autor: Iorga Dragoş Adrian

Domeniul asociat: Acte ale autorităţilor publice

Obiect: Contencios administrativ şi fiscal - contestaţie decizie de sancţionare

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12.10.2020, reclamantul DMB a chemat în judecată pe pârâtul PFPTN, solicitând, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

1. Anularea procesului verbal de cercetare administrativa nr. G2-44483/26.08.2020 şi pe cale de consecinţă, a Dispoziţiei de imputare nr. G2-458 netemeinice şi nelegale;

2. Suspendarea efectelor Dispoziţiei de imputare nr. G2-45831/09.09.2020, comunicată reclamantului la data de 17.09.2020 prin care i se impută reclamantului suma de 507,3 lei.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat următoarele:

În perioada 10 iulie 2018 - 05 mai 2019, reclamantul a fost de delegat să îndeplinească atribuţiile funcţiei de director al PFPTN, prin decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, având în vedere faptul că directorul unităţii a fost revocat din funcţia de conducere deţinuta prin ordinul ministrului justiţiei.

În prezent, reclamantul este detaşat şi împuternicit în funcţia de director al PP.

Situaţia de fapt:

PFTN a chemat în judecată Societatea Comercială M S.R.L. pentru plata unor penalităţi de întârziere în executarea unui contract de prestări servicii.

Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată în anul 2016 şi a parcurs mai multe etape procedurale, ultima a fost prin rejudecarea cauzei.

Decizia nr. 394 a Tribunalului Prahova pronunţată în data de 05.04.2019 a fost o decizie de completare a dispozitivului cu privire la cheltuielile de judecată prin care unitatea a fost obligata la  plata  cheltuielilor de judecata,  in  cuantum de 6000  lei. 

Conform  informării  nr. G2/31506/09.04.2020 formulata de Biroul executorului judecătoresc către penitenciar se comunica 2 documente, respectiv încheierea nr.1790/28.02.2020 emisă, prin care a fost admisa cererea formulata de BEJ DM, respectiv încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civila nr 138/07.02.20219, respectiv Somaţia din 03.04.2020 prin care Penitenciarul este somat sa achite suma de 7521,91 lei (reprezentând cheltuieli de judecată, 807,91 lei, reprezentând cheltuieli de executare şi 714 lei reprezentând onorariu executor.

Faţă de aceasta situaţie s-a stabilit ca există o paguba la nivelul instituţiei, sens in care a fost dispusa efectuarea unei cercetări administrative, in temeiul Legii 145/2019.

Urmare cercetării a fost emisa dispoziţia de imputare nr. G2/45831/09.09.2020 ce i-a fost comunicată reclamantului la data de 17.09.2020, fiindu-i imputata suma de 507,30 lei.

În data de 12.04.2019 consilierului juridic al instituţiei i-a fost repartizată decizia sus-menţionată, iar prin nota de informare nr. G2/31366/23.04.2019 întocmită de aceasta, i s-a propus reclamantului „să nu se promoveze calea de atac, întrucât există probabilitatea să piardă şi în calea de atac este considerabilă, ceea ce evident ar duce la mărirea cuantumului cheltuielilor de judecată”, respectiv „să se plătească de buna-voie reclamantei cheltuielile de judecată, aşa cum s-a dispus prin sentinţa civila nr. 394/2019”.

In calitate de conducător al instituţiei, urmare studierii documentului primit, reclamantul a dispus rezolutiv, olograf "de acord cu propunerea".

În acest context, termenul de formulare a căii ordinare de atac (recurs) după casare este de 10 zile de la data comunicării sentinţei.

Reclamantul solicită să se reţină că, prin nota de informare, consilierul juridic a propus ca sentinţa să nu fie recurată, apreciind că instituţia va suporta cheltuieli de judecată suplimentare şi a propus, de altfel achitarea de bunăvoie a cheltuielilor de judecată, însă a omis să comunice faptul că data de 23.04.2019 era ultima zi de promovare a recursului, în acest mod a accepta propunerea juristei, nemaiavând posibilitatea legală, devenind titlu executoriu.

Documentul întocmit nu a fost comunicat de către consilierul juridic serviciului financiar pentru a fi pus in aplicare, iar aproximativ după 1 an s-a ajuns la situaţia executării silite a unităţii, aşa cum a prezentat anterior si generarea acestui prejudiciu la nivelul bugetului instituţiei.

Faţă de aceasta situaţie, reclamantul solicită să se aibă în vedere că, astfel cum a declarat şi în faţa comisiei de cercetare administrativă, a motivat aceasta rezoluţie sub aspectul faptului că a fost de acord cu ceea ce a propus consilierul juridic, cu atât mai mult cu cât în nota înaintată era prezentata situaţia, iar finalitatea acestei note trebuia sa se concretizeze în demersul consilierului juridic de a înainta nota 31371/23.04.2019 către serviciul financiar, cu atât mai mult cu cât prin rezoluţia dată, reclamantul îşi exprima acordul faţă de propunerile formulate.

De reţinut este faptul că în măsura in care rezoluţia sa nu ar fi fost clară/exactă, se puteau solicita clarificări astfel încât consilierul juridic sa îşi poată stabili conduita profesionala de urmat faţă de o rezoluţie care nu ar fi fost clara ori pe deplin înţeleasă.

Practic, consilierul juridic, in motivaţia data in fata comisiei de cercetare administrativa, pentru faptul că reclamantul nu a scris rezolutiv de acord cu propunerile, invocând o interpretarea textuala a rezoluţiei reclamantului, a apreciat că nu mai are de îndeplinit niciun demers in soluţionarea acestei lucrări, deşi, potrivit art.19 din OMJ 2724/2019 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a penitenciarelor:

 Art. 19

Consilierul juridic are următoarele atribuţii generale:

f) urmăreşte, in condiţiile legii, obţinerea titlurilor executorii şi la punere în executare a acestora;"

- în speţă sentinţa civilă nr.394/2019.

De altfel, reclamantul solicită să se aibă în vedere si aspectele constatate in cursul cercetării administrative, de către comisia desemnată şi reţinute in culpa consilierului juridic, potrivit procesului verbal de cercetare administrativa nr. G2/44483/26.08.2020 prin care s-a stabilit în sarcina acestuia 2/3 din prejudiciul produs.

Totuşi, fiind de buna credinţă si înţelegând pe deplin rolul conducătorului unei instituţii in coordonarea tuturor activităţilor, reclamantul a luat act de cele reţinute de comisie in sarcina sa, în consens cu dispoziţiile incidente privind atribuţiile directorului unităţii, în sensul că:

- avea responsabilitatea  de a preveni producerea  vreunui prejudiciu de natură  financiară/materială,

- directorul unităţii asigură conducerea, organizarea si desfăşurarea tuturor activităţilor specifice unităţii, in conformitate cu legislaţia in vigoare, ordinele si justiţiei,

- directorul unităţii realizează conducerea de ansamblu a sectoarelor de activitate, serviciilor, birourilor si compartimentelor de munca din penitenciar, luând măsuri pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin si asigură aplicarea prevederilor legale in domeniul de activitate al penitenciarului.

Totodată, comisia desemnată, prin procesul verbal de cercetare administrativă nr. G2/44483/26.08.2020 a reţinut in sarcina reclamantului un grad de vinovăţie, întrucât:

- „Nu s-a asigurat ulterior că au fost întreprinse demersurile necesare in vederea efectuării plăţii, cu atât mai mult cu cât acesta era ordonator de credite şi, prin urmare, plata nu se putea face decât prin semnătura sa”;

- „Faptul ca directorul unităţii, în speţă comisar şef de poliţie penitenciară - MD a înscris o rezoluţie pe nota transmisa, hotărâre ce implica efectuarea unei plaţi, iar ulterior nu s-a asigurat ca au fost realizate demersurile necesare pentru efectuarea plăţii, comisia consideră ca domnul comisar şef de poliţie penitenciară MD, se face vinovat de asemenea, de producerea pagubei, iar contribuţia sa la producerea acesteia este in proporţie de 1/3.

Prin urmare, acesta trebuie sa acopere cuantumul valoric echivalent din valoare şi anume 1/3 din 1521,91 lei”.

Pe cale de consecinţă, faţă de cele învederate, reclamantul solicită să se aibă în vedere şi faptul că în urma studierii procesului-verbal de cercetare administrativă şi a concluziilor  desprinse, a constatat existenţa unui caz de nulitate sub aspectul modalităţii de numire a membrilor comisiei şi al competenţelor acestora, inclusiv sub aspectul stabilirii cauzelor si împrejurărilor producerii pagubei, respectiv persoanelor vinovate ce necesită a fi supus atenţiei instanţei, fiind incidente dispoziţiile art.149, alin.1 din Legea nr. 145/2019 privind penitenciare, după cum urmează:

Art. 149

(1) Cercetarea administrativă se efectuează de o comisie formată din cel puţin 3 membri, numită prin dispoziţie scrisă a conducătorului instituţiei păgubite; în situaţia în care conducătorul instituţiei păgubite are legătură cu paguba produsă, numirea comisiei se face de conducătorul ierarhic superior al acestuia.

Faţă de cele prezentate mai sus, reclamantul solicită să se aibă în vedere următoarele considerente legale prevăzute in statutul poliţistului de penitenciare:

Art. 148

(3) Data constatării pagubei este data la care comisia de cercetare administrativă înregistrează procesul-verbal de constatare a existenţei pagubei prevăzut la.....

Art. 149

(1) Cercetarea administrativă se efectuează de o comisie formată din cel puţin 3 membri, numită prin dispoziţie scrisă a conducătorului instituţiei păgubite; în situaţia în care conducătorul instituţiei păgubite are legătură cu paguba produsă, numirea comisiei se face de conducătorul ierarhic superior al acestuia.

(2) În cazul în care conducătorul instituţiei păgubite sau, după caz, conducătorul ierarhic superior al acestuia are cunoştinţă sau este sesizat cu privire la faptul că vreuna dintre persoanele numite în comisia de cercetare administrativă are legătură cu paguba produsă, este obligat să o înlocuiască.

Potrivit art. 149 alin 4 din Legea 145/2019:

(4) Comisia de cercetare administrativă are obligaţia să stabilească următoarele elemente:

a) existenţa/inexistenţa pagubei;

b) valoarea pagubei, în cuantum determinat;

c) cauzele şi împrejurările producerii pagubei;

d) persoana sau persoanele vinovate de producerea pagubei;

e) îndeplinirea condiţiilor obligatorii pentru stabilirea răspunderii pat" exoneratoare de răspundere;

f) vinovăţia fiecărui coautor şi contribuţia fiecăruia la producerea pagubei;

chemarea şi ascultarea

g) probele pe care se bazează concluziile comisiei de cercetare administrativă;

h) concluziile şi propunerile comisiei de cercetare administrativă.

Art. 150

(l)Cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea şi ascultarea celor în cauză, care pot da explicaţii scrise. Neprezentarea în faţa comisiei a persoanei cercetate în legătură cu producerea pagubei ori refuzul de a da explicaţii scrise nu împiedică finalizarea cercetării. Neprezentarea sau refuzul de a da explicaţii scrise se consemnează într-un proces-verbal semnat de membrii comisiei de cercetare administrativă.

Potrivit textului de lege, data constatării pagubei este data la care comisia de cercetare administrativă înregistrează procesul-verbal de constatare a existenţei pagubei.

Reclamantul solicită să se reţină că la data de 26.08.2020 nu mai îndeplinea atribuţiile funcţiei de director la PFPTN, însă comisia la momentul stabilirii vinovăţiei sale, respectiv cauzele si împrejurările producerii pagubei a avut în vedere faptul ca era director delegat sa coordoneze activitatea unităţii prin decizia directorului general al ANP.

Reclamantul apreciază că membri comisiei s-au aflat într-o eroare de raţionament la momentul individualizării culpei sale, inclusiv cu privire la modul de efectuare a cercetării administrative, întrucât raportat la aspectele ce i-au fost imputate, („faptul ca directorul unităţii, in speţa comisar şef de politie penitenciara MD a înscris o rezoluţie pe nota

transmisa, hotărâre ce implica efectuarea unei plaţi, iar ulterior nu s-a asigurat ca au fost realizate demersurile necesare pentru efectuarea plăţii, comisia considera ca domnul comisar sef de politie penitenciara MD se face vinovat de asemenea de producerea pagubei, iar contribuţia sa la producerea acesteia este in proporţie de 1/3. Prin urmare acesta trebuie sa acopere cuantumul valoric echivalent din valoarea pagubei produse si anume 1/3 din 1521,91 lei”).

Reclamantul solicită să se aibă în vedere ca de la data la care a pus rezoluţia pe documentul redactat de consilierul juridic, până la momentul la care nu a mai avut calitatea de

conducător al instituţiei (23.04.2019-06.05.2019) a mai fost la serviciu 2 zile lucrătoare, conform pontajului, datorita faptului ca începând cu 06.05.2019 nu a mai avut calitatea de director.

De altfel, prin aplicarea prevederilor art. 150 din Statut, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea şi ascultarea celor în cauză, care pot da explicaţii scrise, membri comisiei ar fi trebuit să solicite clarificări de la actualul conducător al instituţiei, sens în care ar fi constatat că sunt aplicabile disp. art. 149 alin. 1 teza 2, în situaţia în care conducătorul instituţiei păgubite are legătură cu paguba produsă, numirea comisiei se face de conducătorul ierarhic superior acestuia şi pe cale de consecinţa ar fi trebuit sa se autosesizeze faţă de acest aspect, ca de altfel si actualul conducător al instituţiei, fapt ce atrage nulitatea absoluta a actului de numire si a documentelor emise ulterior de către comisie.

Faţă de aceasta situaţie, pe raţionamentul comisiei, de altfel validat şi certificat prin semnătură de conducătorului actual al instituţiei, reclamantul solicită să se aibă în vedere că devin aplicabile dispoziţiile art. 149 din Legea 145/2019, teza 2:

(1) Cercetarea administrativă se efectuează de o comisie formată din cel puţin 3 membri, prin dispoziţie scrisă a conducătorului instituţiei păgubite; în situaţia în care conducătorul instituţiei păgubite are legătură cu paguba produsă, numirea comisiei se face de

conducătorul ierarhic superior al acestuia.

Comisia şi inclusiv conducătorul instituţiei ar fi trebuit sa se autosesizeze de aceasta situaţie si sa dispună masuri de informare a ordonatorului secundar de credite, respectiv şeful ierarhic al directorului unităţii, directorul general al ANP, pentru a fi dispuse masuri legale, conform cu statutul poliţistului de penitenciare.

Astfel că, deşi, cum a subliniat anterior, nu îşi regăseşte o culpă in situaţia prezentata, acceptând totuşi ca persoana însărcinată cu conducerea si coordonarea activităţii unei instituţii răspunde de întreaga activitate, reclamantul solicită să se aibă în vedere că în 2 zile lucrătoare cât a mai îndeplinit atribuţiile funcţiei de director, nu avea efectiv cum să se asigure ca au fost realizate demersurile necesare pentru efectuarea plăţii, aşa cum comisia de cercetare a reţinut in sarcina sa şi cum de altfel i-a fost stabilita vinovăţia si contribuţia la producerea pagubei, fiindu-i emisă dispoziţia de imputare.

Pe cale de consecinţa, comisia de cercetare administrativă nu a analizat suficient contextul precum si probele depuse în cadrul cercetării:

- Nu a analizat legalitatea numirii comisiei, sens în care nici unul din şi nici nu au înştiinţat directorul unităţii cu privire la calitatea mea n presupusul prejudiciu cauzat.

- Nu a adresat întrebări consilierului juridic referitoare la termenul de promovare a recursului şi nici clarificări în acest sens, conform dispoziţiilor art. 6 lit. "f" din OMJ 2794/C/2004 pentru aprobarea Codului deontologic al personalului din sistemul administraţiei penitenciare: "funcţionarii publici din sistemul administraţiei penitenciare au obligaţia să asigure ocrotirea bunurilor instituţiei şi să prevină producerea oricărui prejudiciu acţionând în orice situaţie ca buni gospodari..";

- Nu a verificat perioada în care reclamantul a îndeplinit funcţia de director de penitenciar sens în care să i se reţină faptul că ".....ulterior nu s-a asigurat că au fost realizate demersurile necesare pentru efectuarea plăţii.." şi dacă ar fi fost vinovat contribuţia la presupusul prejudiciu ar fi fost considerabil diminuat;

Reclamantul solicită să se constate faptul că a deţinut funcţia de director - interimar al PFTN, sens în care nu a mai avut posibilitatea să urmărească parcursul sentinţei care la momentul 23.04.2019 nu era definitivă.

- Nu a verificat dispoziţiile art. 19 din OMJ 2724/2019 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a penitenciarelor potrivit căruia consilierul juridic are obligaţia de a efectua demersuri pentru obţinerea titlului executoriu în speţă sentinţa civilă nr.394/2019.

Reclamantul arată că a întreprins demersuri de conciliere cu conducerea PFTN şi a comunicat necesitatea de a reanaliza procesul verbal de cercetare administrativa si dispoziţia de imputare (a solicitat revocarea/anularea acestora) fără o soluţionare pozitivă, sens în care a formulat o solicitare scrisă in data de 25.09.2020, prin care a comunicat că va formula contestaţie şi prin care a solicitat mai multe documente pe care solicită ca instanţa să le aibă în vedere si pe care le va comunica instanţei daca acestea îi vor fi puse la dispoziţie.

La data de 16.11.2020, pârâtul PFPTN a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea petitului referitor la anularea procesului-verbal de cercetare administrativă G2-44483/26.08.2020 şi dispoziţia de imputare nr. G2-45831/09.09.2020, ca fiind nefondat pentru următoarele motive:

Susţine reclamantul că nulitatea procesului-verbal şi a dispoziţiei de imputare emisă împotriva sa decurge din necompetenţa comisiei de cercetare administrativă a unităţii, competentă fiind, în opinia acestuia, o comisie numită de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, justificat de aceea că, vinovat de producerea pagubei se făcea, de fapt, directorul care i-a urmat.

Referitor la această susţinere, pârâtul solicită să se constate, că cel care ocupa funcţia de director la data la care consilierul juridic a sesizat despre o obligaţie de plată - 23.04.2019, era reclamantul.

Directorul care i-a urmat, cel în funcţie la data comunicării somaţiei de plată în care este cuprinsă şi paguba constând în cheltuieli de executare - 09.04.2020 (cel care a dispus, în consecinţă, declanşarea cercetării administrative) avea raporturile de serviciu cu instituţia suspendate la data la care a fost prezentată de consilierul juridic o propunerea de a se face plata de bunăvoie, respectiv 23.04.2020. Acesta din urmă a preluat atribuţiile funcţiei abia la 06.05.2019, deci după 15 zile de la data la care consilierul juridic a adus la cunoştinţa directorului instituţiei - reclamantul în cauză, necesitatea de se plăti de bunăvoie pentru a nu se plăti cheltuieli de executare.

Împrejurarea că reclamantul că nu a mai fost prezent la serviciu după data la care consilierul juridic i-a prezentat propunerea ca instituţia să plătească de bunăvoie cheltuielile de judecată stabilite de instanţă - 23.04.2019, decât încă 2 (doua) zile, până la data la care funcţia a fost preluată de titular, pârâtul solicită să se constatate că este irelevantă.

Data la care reclamantul putea şi era obligat să dispună măsuri în consecinţă către contabilul şef - care este responsabil de plată şi care i se subordona direct şi exclusiv, este data la care a fost încunoştinţat despre obligaţia plăţii - 23.04.2019.

În plus, aşa cum însuşi reclamantul afirmă, până la preluarea funcţiei de altă persoană, a mai fost la serviciu - ca director al instituţiei, încă 2 zile până când altă persoană a preluat conducerea unităţii.

Tot în acest sens, pârâtul solicită să se aibă în vedere o probă esenţială în cauză - care înlătură neechivoc afirmaţia privitoarea la competenţa reclamantului şi anume chiar recunoaşterea acestuia, exprimată în acţiune - pag.2, penultimul paragraf: "în calitate de conducător al instituţiei, urmare studierii documentului primit am dispus rezolutiv olograf de acord cu propunerea”.

În aceeaşi idee, există proba reprezentată de recunoaşterea în condiţiile cercetării administrative interne (se regăseşte în procesul-verbal de cercetare administrativă la pag.6) făcută de reclamant clar, explicit şi lipsit de echivoc: „Faţă de nota de informare G2 31371 am dispus rezolutiv punctul de vedere al conducătorului instituţiei”.

 Întrucât rezoluţia a fost în acord cu propunerea formulată de consilierul juridic, demersurile ulterioare (comunicarea către serviciul Financiar) sunt în competenţa funcţionarului care a iniţiat informarea şi care a formulat propuneri, conform notei scrise.

Conducătorul instituţiei avizează, aprobă sau nu aprobă (motivat...) documentele întocmite la nivelul fiecărui compartiment structural, iar demersurile ulterioare sunt de resortul/specificul/atribuţiilor fiecarei persoane.  „În măsura în care apreciam la momentul respectiv această necesitate, cu siguranţă ar fi dispus rezolutiv si acest aspect. Atâta vreme cât în calitate de ordonator de credite am fost de acord cu propunerile formulate, se prezumă că am aderat la punctul de vedere exprimat în scris de consilierul juridic, cu atât mai mult cu cât se formulează prin această notă două propuneri, cu care am fost de acord."

Tot astfel, pentru a dovedi că directorul care i-a urmat reclamantului a fost străin de producerea pagubei, pârâtul solicită să se reţină că acesta, distinct de faptul că a preluat atribuţiile funcţiei după 15 zile, nu a cunoscut situaţia care a generat paguba decât la data de 09.04.2020 (deci după 1 an), atunci când executorul a comunicat instituţiei somaţia de plată care includea cheltuielile de executare ce formează obiectul pagubei.

Mai mult decât atât, reclamantul nu i-a adus la cunoştinţă actualului director niciodată, cu niciun prilej, despre situaţia acestei plăţi, deşi, dacă ar fi apreciat - aşa cum susţine în acţiune, că plata ar fi trebuit să fi fost făcută, de fapt, după data de 23.04.2020, nu numai că ar fi adus-o la cunoştinţa actualului director, dar ar fi fost obligat legal să facă această informare celui căruia i-a predat funcţia.

Prin urmare, pârâtul solicită să se constate faptul că actele a căror anulare se solicită sunt valabil încheiate - cu respectarea întocmai a prevederilor Legii nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, art. 149: "(1) Cercetarea administrativă se efectuează de o comisie formată din cel puţin 3 membri, numită prin dispoziţie scrisă a conducătorului instituţiei păgubite; în situaţia în care conducătorul instituţiei 'păgubite are legătură cu paguba produsă, numirea comisiei se face de conducătorul ierarhic superior al acestuia." Şi, în consecinţă, să respingeţi acţiunea- cererea de anulare a[ procesului verbal de cercetare administrativă G2 44483/26.08.2020 şi a dispoziţiei de imputare G2 45331/09.09.2020.

Cu privire la fondul cauzei, care ar privi eventuala netemeinicie a dispoziţiei de imputare şi a procesului-verbal de cercetare administrativă, pârâtul solicită să nu se ia în considerare soluţionarea cererii sub acest aspect, întrucât reclamantul nu a cerut respingerea cererii ca neîntemeiată, a solicitat exclusiv anularea actului de cercetare şi a titlului executoriu subsecvent - dispoziţia de imputare prin care i s-a reţinut răspunderea patrimonială.

Pârâtul arată că susţinerea reclamantului potrivit căreia consilierului juridic a adus la cunoştinţa directorului despre necesitatea evitării plăţii cheltuielilor de executare în ultima zi în care se putea formula calea de atac împotriva hotărârii judecătoreşti, solicită să fie respinsă, întrucât nu a fost formulată după trecerea termenului, ci înăuntrul termenului chiar dacă în ultima zi.

Distinct de acest aspect, împrejurarea semnalată de reclamant este nerelevantă raportat la obiect pagubei - plata cheltuielilor de executare, atâta timp cât reclamantul susţine ca (rezulta şi din acte) a fost de acord cu plata de bunăvoie.

Consilierul juridic a procedat la măsura nepromovării căii de atac, aceasta fiind singura acţiune pe care o putea face potrivit fişei postului, legii de organizare a profesiei de consilier juridic, Ordinului Ministrului Justiţiei nr 2724/2018.

De altfel, chiar conducătorul instituţiei de la acea vreme - reclamantul, a subliniat cu stiloul cu care a înscris "De acord cu propunerea" pe actul prin care consilierul juridic i-a adus la cunoştinţă propunerea de a nu promova calea de atac.

 În acelaşi act i-a propus să se plătească de bunăvoie cheltuielile de judecată de către compartimentul competent - cu atribuţii în acest sens, compartiment care se află în subordinea directă a conducătorului instituţiei.

Consilierul juridic nu putea dispune compartimentului financiar, compartiment aflat aşa cum s-a arătat anterior, în subordinea conducătorului instituţiei.

 De altfel, rezoluţia înscrisă a fost "de acord cu propunerea", iar legat de aceasta, forma singulară: "propunerea", nu propunerile - documentul conţinând 2 propuneri.

Şi de aici rezultă neechivoc intenţia exprimată prin rezoluţie, aceea de a aproba consilierului juridic ceea ce era în sarcina lui, nu şi efectuarea plăţii - obligaţia contabilului şef.

Consilierul juridic nu a avut cunoştinţă, pană la apariţia situaţiei privind cheltuielile de executare, ce măsuri a dispus conducătorul instituţiei compartimentului competent.

Reclamantul este cel care, în urma unei rezoluţii corespunzătoare - adică o rezoluţie în care sa fi fost dispuse măsuri pentru compartimentul financiar, avea obligaţia de a efectua plata.

Motivarea rezidă în mod explicit din obligaţiile conducătorului instituţiei, organigrama unităţii care arată schema ierarhică, atribuţiile compartimentului financiar, precum şi ale compartimentului juridic.

Mai mult decât atât, consilierul juridic, prin raportul prin care i-a fost adus la cunoştinţă reclamantului despre obligaţia plăţii cheltuielilor de judecată, a atras atenţia şi asupra riscului plăţii de cheltuieli de executare.

În plus, există acte - altele, adresate tot reclamantului de consilierul şi în care era vorba de asemenea despre obligaţia plăţii de cheltuieli de judecată, acte în care este înscris în rezoluţie „financiar", act care a fost depus de consilierul juridic în cadrul cercetării administrative prin care s-a stabilit paguba.

Au fost totodată depuse de consilierul juridic la dosarul cercetării administrative interne, acte în care reclamantul, în calitate de director al instituţiei, a înscris în rezoluţie, detaliat, cărui compartiment şi unde trebuie transmis actul ce conţinea aprecieri şi propuneri ale consilierului juridic.

Cu toate acestea, din totalul pagubei - 1521,91 lei - în sarcina reclamantului s-a reţinut de comisia de cercetare administrativa doar 1/3, pentru restul, de 2/3 din valoarea pagubei, s-a emis dispoziţie de imputare împotriva consilierului juridic, sumă care a fost deja achitată de aceasta.

În drept, prevederile Codului de procedură civilă, Codului civil, Legii nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, celelalte acte normative incidente.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Prin procesul-verbal de cercetare administrativă nr. G2-44483/26.08.2020 (atacat în prezentul dosar), emis de instituţia pârâtă (f. 15-27), s-a stabilit, în esenţă, printre alte lucruri, că reclamantul, în calitate de director al unităţii, a înscris o rezoluţie pe nota nr. G2 31371/23.04.2019 primită de la consilierul juridic al unităţii, hotărâre ce implica efectuarea unei plăţi, iar ulterior nu s-a asigurat că au fost realizate demersurile necesare pentru efectuarea plăţii, comisia de cercetare administrativă considerând, astfel, că reclamantul se face vinovat de producerea pagubei aduse unităţii (cheltuieli derivate din executarea silită), având o contribuţie de 1/3 din 1521,91 lei (respectiv pentru suma de 507,3 lei).

Prin acelaşi proces-verbal de cercetare administrativă s-a mai apreciat şi că, în cauză, consilierul juridic al unităţii (comisar de poliţie penitenciară NM) se face vinovat, de asemenea, de producerea respectivei pagube aduse unităţii, având o contribuţie de 2/3 din 1521,91 lei (respectiv pentru suma de 1014,61 lei), reţinându-se în sarcina sa, în esenţă, faptul că nu a respectat dispoziţia dată de superiorul ierarhic (adică de reclamant) prin rezoluţia aplicată pe nota (de informare) nr. G2 31371/23.04.2019.

Prin dispoziţia de imputare nr. G2-45831/09.09.2020 (atacată, de asemenea, în prezentul dosar), emisă de pârât (f. 29-30), s-a decis să se impute reclamantului suma de 507,3 lei, având în vedere inclusiv procesul-verbal de cercetare administrativă nr. G2-44483/26.08.2020.

Instanţa a reţinut că prin nota (de informare) nr. G2 31371/23.04.2019 (f. 112) adresată reclamantului (în calitate de conducător al instituţiei), consilierul juridic al unităţii pârâte, comisar de poliţie penitenciară NM, în esenţă, a propus nepromovarea căii de atac împotriva sentinţei civile nr. 394/2019 a Tribunalului Prahova, pe de o parte, precum şi plata de bunăvoie (către partea adversă din respectivul dosar) a cheltuielilor de judecată astfel cum au fost dispuse prin sentinţa civilă nr. 394/2019, pe de altă parte.

Reclamantul a aplicat, olograf, pe nota (de informare) nr. G2 31371/23.04.2019, rezoluţia ,,De acord cu propunerea”.

În acest context, instanţa a reţinut lipsa vinovăţiei reclamantului pentru producerea pagubei constând în cheltuielile determinate de executarea silită a sentinţei civile nr. 394/2019, respectiv de neplata de bunăvoie a cheltuielilor de judecată dispuse prin sentinţa civilă nr. 394/2019 (împrejurare ce a avut drept consecinţă executarea silită a acelei sentinţe, cu costurile aferente acestei executări silite).

Faptul că reclamantul a rezoluţionat respectiva notă de informare cu formula de singular ,,De acord cu propunerea”, şi nu, eventual, cu formula de plural ,,De acord cu propunerile”, nu este natură a atrage culpa reclamantului cu privire la parcursul ulterior al lucrării în cauză. Astfel, propunerea consilierului juridic, aprobată de reclamant, cuprindea două elemente/aspecte, aşa încât, apare ca fiind evidentă împrejurarea că rezoluţia aplicată de reclamant viza ambele aspecte propuse (antemenţionate), inclusiv plata de bunăvoie a respectivelor cheltuieli de judecată.

Reţinerea, de către instituţia pârâtă (prin actele atacate), în sarcina reclamantului a nerespectării obligaţiei funcţionarilor publici din sistemul administraţiei penitenciare de a asigura ocrotirea bunurilor instituţiei şi de a preveni producerea oricărui prejudiciu acţionând în orice situaţie ca buni gospodari, are un mare caracter de generalitate, neavând aplicabilitate concretă în situaţia dată, având în vedere că reclamantul, prin dispoziţia rezolutivă aplicată pe nota (de informare) nr. G2 31371/23.04.2019, aprobând dubla propunere ce i-a fost făcută, chiar a dispus măsuri de natură să soluţioneze situaţia în cauză.

În plus, contrar celor susţinute de pârât prin întâmpinare, nu mai puţin relevant este şi faptul că după data aplicării dispoziţiei rezolutive pe nota (de informare) nr. G2 31371/23.04.2019, reclamantul a mai ocupat doar două zile lucrătoare funcţia de conducător al instituţiei pârâte (funcţie care a fost preluată de titular), aşa încât, o dată în plus, s-a reţinut ca fiind nejustificat a reproşa reclamantului faptul că nu a urmărit, în considerarea calităţii de ordonator de credite (derivată din cea de conducător al unităţii pârâte), realizarea demersurilor necesare efectuării de bunăvoie a plăţii efective, de către instituţie, a cheltuielilor de judecată respective.

În cazul în care s-ar fi făcut plata de bunăvoie a respectivelor cheltuieli de judecată (conform rezoluţiei reclamantului), s-ar fi putut evita executarea silită ce a presupus anumite cheltuieli ce reprezintă paguba în cauză adusă unităţii pârâte.

În acest sens, demn de subliniat a fost şi faptul că, aşa cum s-a precizat mai sus, prin acelaşi proces-verbal de cercetare administrativă, nr. G2-44483/26.08.2020, s-a reţinut tocmai vinovăţia consilierului juridic în speţă, prin aceea că nu a respectat dispoziţia dată de superiorul ierarhic (adică de reclamant) prin rezoluţia aplicată pe nota (de informare) nr. G2 31371/23.04.2019, constând în aceea că nu a realizat niciun demers pentru a se urma circuitul documentelor (nefiind informat serviciul financiar al unităţii), în contextul în care respectiva notă a rămas ulterior la consilierul juridic.

Având în vedere toate aceste argumente, tribunalul a constatat că reclamantul nu se face vinovat de producerea pagubei în cauză, prin prisma dispoziţiilor art. 147 şi urm. din Legea nr. 145/2019, motiv pentru care cererea a fost admisă, anulându-se procesul-verbal de cercetare administrativă nr. G2-44483/26.08.2020 şi dispoziţia de imputare nr. G2-45831/09.09.2020, emise de pârât, în privinţa stabilirii răspunderii patrimoniale în sarcina reclamantului, context în care, faţă de soluţia dispusă, instanţa a considerat că nu se impune cercetarea celorlalte motive invocate de reclamant în susţinerea cererii sale.

Domenii speta

Spete similare