Renunţarea la judecata acţiunii reconvenţionale pentru partajarea masei succesorale. Inadmisibilitatea reiterării acestei cereri în recurs.

Decizie 1456 din 10.12.2004


Renunţarea la judecata acţiunii reconvenţionale pentru partajarea masei succesorale. Inadmisibilitatea  reiterării acestei cereri în recurs.

Dacă reclamantul reconvenţional a renunţat la judecata cererii sale reconvenţionale, având ca obiect stabilirea pasivului succesoral, a îmbunătăţirilor aduse imobilelor moştenite şi partajarea masei succesorale, el nu poate formula aceste cereri în recurs, fără a solicita să se constate nulitatea declaraţiei sale de renunţare la judecată, având deschisă doar calea unei acţiuni separate.

Secţia civilă -  Decizia civilă nr. 1456/10 decembrie 2004

Prin Decizia civilă nr. 650/A/4.11.2003 pronunţată de Tribunalul Hunedoara – Secţia civilă în dosar nr. 1085/2003, evocându-se fondul cauzei, a fost admisă în parte acţiunea civilă intentată de reclamanta R.D.M. împotriva pârâtelor B.A. şi I.V. s-a constatat că masa succesorală rămasă după defuncta M.A. se compune din cota de 20/40 părţi din imobilele în litigiu, moştenitori legali fiind soţul supravieţuitor M.I.I. şi părţile din proces în calitate de fii.

S-a dispus anularea parţială a certificatului de moştenitor privind pe defunctul M.I.I. în ce priveşte cota de 15/40 părţi din imobile, fiind menţinut acest certificat de moştenitor doar pentru 25/40 părţi.

Au fost stabilite cotele de proprietate ale părţilor din imobilele în litigiu.

S-a luat act în baza art. 246 Cod procedură civilă că reclamanta reconvenţională B.A. a renunţat la judecarea acţiunii reconvenţionale având ca obiect stabilirea pasivului succesoral, a îmbunătăţirilor aduse de reclamanta reconvenţională imobilelor moştenite şi partajarea acestor imobile conform unui partaj voluntar intervenit între părţi.

În considerentele deciziei s-a reţinut în esenţă că defuncta M.A. este coproprietară în cotă de 20/40 părţi asupra imobilelor înscrise în Cf nr. 46 Paroşeni, imobile care, în mod greşit, au fost înscrise în certificatul de moştenitor privind pe defunctul M.I.I. în cotă de 1/1, motiv pentru care certificatul de moştenitor a fost anulat parţial, fiind menţinut doar pentru cota de 25/40, respectiv 20/40 cota de proprietate a defunctului şi 5/40 cota ce revine acestuia cu titlu de  moştenire după soţia sa predecedată M.A.

Prin acţiunea reconvenţională înregistrată într-un prim ciclu procesual, în dosar nr. 2125/2001 al Judecătoriei Petroşani, pârâta reclamantă reconvenţională B.A. a solicitat stabilirea pasivului succesoral, a valorii investiţiilor efectuate la imobilele moştenite după cei doi defuncţi precum şi partajarea masei succesorale care include şi unele terenuri agricole proprietatea defunctei M.A.

Ulterior reclamanta reconvenţională a renunţat la judecarea acţiunii reconvenţionale, renunţare de care s-a luat act în conformitate cu dispoziţiile art. 246 Cod procedură civilă.

După pronunţarea Deciziei civile nr. 650/A/2003 a Tribunalului Hunedoara reclamanta reconvenţională a declarat recurs împotriva acestei decizii, invocând ca motive de recurs cererile formulate prin acţiunea reconvenţională.

Prin Decizia civilă nr. 1456/10.12.2004 pronunţată în dosar nr. 6892/2004 Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat acest recurs, considerând că, odată ce a renunţat la judecata acţiunii reconvenţionale recurenta nu poate formula aceleaşi cereri în recurs fără a invoca motive de nulitate a renunţării sale la judecată.