Contestaţie la executare. Prescripţie. Încălcarea art. 61 din codul vamal

Prin sentinţa civilă nr. 1790/2006 pronunţată la data de l5.06.2006 de Judecătoria Bistriţa în dosarul civil nr. 3246/2006 s-a admis contestaţia la executare formulată de contestatorul C.C.A. împotriva somaţiei nr. 3378/03.03.2006 emisă de intimata D.R.V.CLUJ şi în consecinţă s-a dispus anularea somaţiei emisă de intimată în dosarul execuţional nr. 407, ca urmare a constatării prescrierii dreptului de a cere executarea silită a creanţei bugetare.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă, în baza probatoriului administrat, a reţinut faptul că în baza actului de tranzit nr. 2377/l6.03.l997, contestatorul  C.C.A. a introdus în ţară un autoturism second hand care urma să fie vămuit la vama Bistriţa până la termenul limită de 15.04.1997 (f. 9).

Potrivit prevederilor art. l28 alin. l din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 modificată, dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de l ianuarie a anului următor celui care a luat naştere acest drept, termenul de prescripţie aplicându-se şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.

În cazul din speţă s-a reţinut faptul că obligaţia de plată a taxelor vamale a fost stabilită la data de l5.04.l997, iar data de la care a început să curgă termenul de prescripţie este data de l ianuarie l998.

Prin urmare, raportat la data naşterii obligaţiei de plată a taxelor vamale, dreptul de a cere urmărirea silită a creanţelor bugetare este prescris, conform textului de lege mai sus citat.

Chiar dacă s-ar considera totuşi că termenul de prescripţie al executării silite a început să curgă de la momentul încheierii procesului-verbal de contravenţie, respectiv 29.ll.2000, s-a apreciat că în raport cu data întocmirii deciziei nr. 3238 şi a somaţiei atacate nr. 3378 şi anume 3.03.2006 şi în această situaţie a expirat termenul de 5 ani prevăzut de art. l28 alin. l din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 modificată, deoarece în acest caz termenul a început că curgă de la data de l.0l.200l, fiind incidente în consecinţă  dispoziţiile art. l3l alin. l din acelaşi act normativ, care prevăd „încetarea” măsurilor de realizare a creanţelor bugetare fiscale şi „scăderea acestora din evidenţa analitică de plătitori”.

În drept s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 128 alin. 1, art. 131, art. 169 şi urm. din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs intimata D.R.V.Cluj, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a creanţei bugetare şi pe cale de consecinţă respingerea contestaţiei la executare ca neîntemeiată, menţinându-se somaţia nr. 3378/03.03.2006.

În motivare s-a arătat faptul că hotărârea atacată este nelegală, deoarece  instanţa de fond a efectuat în mod nelegal o verificare a titlului şi a reţinut cu totul eronat faptul că raportul juridic obligaţional s-a născut în baza declaraţiei de tranzit şi nu în baza actului constatator.

Motivul de drept este reprezentat de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. l4l/l997 privind Codul vamal al României (în vigoare la data emiterii actului constatator nr. l428/2000), potrivit cărora actul constatator reprezintă titlul executoriu, astfel că hotărârea pronunţată este nelegală.

 În mod neîntemeiat şi fără nicio susţinere de fapt, prima instanţă a luat ca dată de începere a cursului prescripţiei data de l5.04.l007 şi respectiv data de 0l.0l.l998 deşi din actele de la dosar rezultă neîndoielnic că declaraţia vamală de tranzit a fost înregistrată la biroul vamal de frontieră Petea în data de l6.03.l997, iar aceasta a fost supusă controlului ulterior, în termenul legal, rezultând din acest control ulterior o creanţă bugetară constatată prin actul constatator nr. l428/2000 şi procesul-verbal de contravenţie nr. 392/2000. De la data creanţei, respectiv de la data încheierii şi comunicării titlurilor executorii curge termenul de prescripţie a executării silite, stare  de fapt care nu a fost reţinută de prima instanţă.

Prin somaţia nr. 3378/03.03.2006 organul de executare competent teritorial a început executarea silită a debitorului pentru achitarea creanţelor bugetare cuprinse în actul constatator nr. l428/2000, dispoziţia de urmărire nr. 3798/200l şi procesul-verbal de contravenţie nr. 392/2000, emise de Biroul vamal Vărşand, întrucât debitorul nu a achitat aceste creanţe (actele constatatoare reprezentând titluri executorii fiind comunicare debitorului prin scrisoare recomandată cu conformare de primire în data de l9.03.200l).

S-a relevat faptul că excepţia invocată de contestatoare „prescripţia somaţiei” sau chiar prescripţia executării silite şi care în mod nelegal a fost admisă de instanţă nu poate fi susţinută, deoarece creanţa a fost constatată în anul 2000, la controlul ulterior al operaţiunilor vamale astfel cum în mod neechivoc prevede art. 6l din Legea nr. l4l/l997. Actele au fost comunicate în anul 200l, împotriva acestora contestatorul având calea de atac de care însă nu a uzat, fiind astfel decăzut din dreptul de contestare, astfel cum în mod neechivoc rezultă din dispoziţiile art. l76  din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Motivul reţinut de instanţă potrivit căruia termenul de prescripţie curge de la l ianuarie l998 este neîntemeiat deoarece, pe de o parte, legea face distincţie între termenul de constatare (dreptul de control ulterior – art. 6l din Legea nr. l4l/l997 privind Codul vamal al României) şi dreptul de a cere executarea silită.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. l27, art. l40 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar conform art. 17 din Legea nr. 146/1997 cu modificările şi completările ulterioare şi art. 1 alin. 3 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 32/1995.

Analizând hotărârea prin prisma motivelor de recurs formulate, precum şi din oficiu conform art. 3041C.proc.civilă, tribunalul reţine faptul că prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală încălcând dispoziţiile art. 61 din Codul vamal.

În soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 128 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, conform cărora dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.

În cauză s-a reţinut faptul că obligaţia de plată a taxelor vamale s-a născut la data de 15.04.1997, astfel că prescripţia a început să curgă la data de 1 ianuarie 1998.

În privinţa prescripţiei dreptului de a cere executarea silită sunt într-adevăr aplicabile dispoziţiile art. 128 alin. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, în baza principiului aplicării imediate a legii noi situaţiilor pendinte la data intrării în vigoare a actului normativ.

Ca atare, dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.

Este real faptul că declaraţia vamală de tranzit nr. 2337 din 16 martie 1997 constituie titlu de creanţă potrivit art. 4 lit. d din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996, în vigoare la momentul întocmirii ei.

Însă, ulterior emiterii acesteia şi înainte de încheierea tranzitului vamal au intrat în vigoare dispoziţiile Codului vamal (Legea nr. 141/1997).

Conform art. 61 din Codul vamal autoritatea vamală (astfel cum este ea definită de art. 3 lit. d) are dreptul, ca într-o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului de vamă, să efectueze controlul vamal ulterior al operaţiunilor, în cadrul căruia verifică orice documente, registre, evidenţe referitoare la mărfurile vămuite.

Potrivit textului legal, controlul se face la orice persoană care se află în posesia acestor acte sau deţine informaţii în legătură cu acestea.

Dacă în urma controlului vamal ulterior se constată că s-au încălcat reglementările vamale aplicate, autoritatea vamală, după determinarea taxelor vamale cuvenite, ia măsuri de încasare (sau de restituire, după caz) a acestora.

Diferenţele în minus se comunică titularului operaţiunii comerciale şi urmează a fi achitate în termen de 7 zile de la data comunicării. Neplata diferenţei în acest termen atrage suportarea de majorări de întârziere aferente acestei diferenţe, în cuantumul stabilit de lege.

Declaraţia vamală în detaliu şi actele constatatoare încheiate de autoritatea vamală constituie titlu executoriu pentru urmărirea şi încasarea drepturilor rezultate din operaţiunile de import-export.

Prin urmare, pornind de la această reglementare legală, prima instanţă trebuia să facă diferenţa între situaţia în care executarea silită se face în temeiul declaraţiei vamale ca titlu de creanţă devenit titlu executoriu la data la care creanţa bugetară este scadentă prin expirarea termenul de plată stabilit de autoritatea vamală şi situaţia din speţă în care executarea silită se porneşte în temeiul titlului executoriu – actul constatator întocmit de autoritatea vamală în cadrul atribuţiei sale de efectuare a controlului ulterior al operaţiunilor prevăzut de art. 61 alin. 1 din Codul vamal.

Întrucât tranzitul a fost încheiat din oficiu ca urmare a neprezentării mărfurilor la vama destinatară în termenul stabilit (până la 15 aprilie 1997), fapt confirmat de Vama Bistriţa prin adresa nr. 6338/18.09.2000, autoritatea vamală avea dreptul de a efectua controlul ulterior al operaţiunii.

Aceasta pentru că autoritatea vamală este învestită cu răspunderea pentru respectarea tuturor condiţiilor cerute de lege pentru acordarea regimului vamal solicitat de operator. În această situaţie apare absolut necesar ca autoritatea vamală să poată efectua un control aprofundat asupra documentelor depuse odată cu declaraţia vamală.

Exercitându-şi acest drept autoritatea vamală a stabilit faptul că în sarcina contestatorului intimat există obligaţia achitării taxelor vamale în cuantum de 11.578.828 ROL, încheind în acest sens actul constatator nr. 1428/17.11.2000, comunicat contestatorului la data de 19 martie 2001, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire (f. 15 dosar fond), actul nefiind contestat în termen legal.

Întrucât nerespectarea obligaţiei de prezentare a mărfurilor la vămuire constituie contravenţie, prin procesul-verbal nr. 392 din 29.11.2000, contestatorului intimat i s-a aplicat sancţiunea amenzii în cuantum de 700.000 ROL (f. 9 dosar fond).

Neplata datoriei vamale în termenul de 7 zile de la comunicarea actului constatator a generat calculul majorărilor de întârziere, conform fişei de calcul înregistrată sub nr. 3798/25.04.2001 (f. 10, 11 dosar fond), comunicată contestatorului intimat la data de 19 iulie 2001 prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire (f. 16 dosar fond).

Actul constatator întocmit de autoritatea vamală în temeiul dreptului său de control ulterior constituie titlu executoriu, astfel că ţinând seama de data comunicării acestuia (19.03.2001) şi data emiterii somaţiei atacate (3.03.2006) dreptul de a cere executarea silită nu s-a prescris, acest drept fiind născut la data de 1 ianuarie a anului 2002.

În mod greşit prima instanţă nu a avut în vedere faptul că autoritatea vamală a acţionat în temeiul dreptului său de control ulterior şi nu în baza dreptului de a cere executarea silită în temeiul declaraţiei vamale.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar urma raţionamentul primei instanţe în sensul calculului termenului de 5 ani în care se poate cere executarea silită cu începere din 1 ianuarie 1998, prin emiterea în dosarul execuţional nr. 407 a somaţiei din 17 mai 2001 cursul executării silite a fost întrerupt, din acest moment începând să curgă un termen nou de 5 ani, astfel că la data emiterii, în acelaşi dosar execuţional, a somaţiei atacate – 3 martie 2006, cursul prescripţiei nu era împlinit.

Aşa cum se poate constata din dosarul de fond (f. 16), la data de 17 mai 2001 autoritatea vamală a emis în dosarul execuţional nr. 407 o somaţie de plată a datoriei vamale, amenzii şi majorărilor de întârziere calculate până la data de 27 aprilie 2001, act ignorat de instanţa de fond.

Conform art. 130 lit. c din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 termenul de prescripţie se întrerupe pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unei act de executare silită. Or, somaţia constituie act începător de executare, conform art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 în vigoare la momentul emiterii actului.

În baza considerentelor exprimate şi a textelor legale invocate, făcând aplicarea art. 312 C.proc.civilă tribunalul va admite recursul declarat de intimată, va modifica în întregime hotărârea atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a contestaţiei la executare formulată.

(decizia nr. 39/R/14 februarie 2007 irevocabilă)

Domenii speta

Spete similare