Contestatie la executare

Sentinţă civilă 3317 din 03.05.2010


`operator 2445

R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU;TÂRGU JIU

SENTINTA CIVILA Nr. 3317

Sedinta publica de la 03 Mai 2010

Completul compus din:

PRESEDINTE LILIANA-MARIA CRUCERU

Grefier MIHAELA SIRBU

Pe rol solutionarea contestatiei la executare formulata de contestatoarea ........ în contradictoriu cu intimatii ......... si Biroul Executorului Judecatoresc ........

La apelul nominal facut în sedinta publica au raspuns reprezentantul contestatoarei, avocat ....... si reprezentantul intimatei, avocat .........

Procedura de citare legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa  care, reprezentantii partilor  învedereaza instantei ca nu mai au alte cereri de formulat.

Instanta acorda cuvântul pe exceptiile invocate de intimata prin întâmpinare, respectiv exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executare, exceptia inadmisibilitatii, exceptia lipsei de interes si exceptia lipsei calitatii procesual active si pe fondul cauzei.

Aparatorul intimatei învedereaza instantei ca îsi mentine exceptiile invocate prin întâmpinarea formulata, în privinta exceptiei lipsei de interes învederând ca reclamanta nu are nici un interes actual, nu este prejudiciata în nici un fel, poprirea având un caracter asiguratoriu care nu îi aduce nici un prejudiciu.

Avocat ...., pentru petenta, solicita respingerea exceptiilor invocate, în privinta exceptiei tardivitatii afirmând ca exista comunicarile somatiilor la dosar, cu privire la interes , întrucât orice comunicare reprezinta un act de executare, ca nu aveau de unde sa stie de faptul ca nu s-a achitat taxa la Oficiul Registrului Comertului, însa daca platesc acea taxa  poprirea ramâne în fiinta.

 Pe fondul cauzei, avocat ...... , pentru petenta solicita admiterea contestatiei, cu cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat urmând sa solicite separat restituirea taxei de timbru , anularea formelor de executare.

 Avocat ...... , pentru intimata, solicita respingerea contestatiei, aratând ca poprirea are caracter asigurator, iar art. 66 din legea 31/1990 prevede ca partile sociale nu pot  fi înstrainate solicitând respingerea contestatiei, contestatoarea înstrainând aceste parti sociale, ca dosarul de executare este destul de vechi, fara cheltuieli de judecata.

În replica aparatorul  petentei, arata ca înstrainarea partilor sociale s-a facut înainte de a se porni executarea  si este vorba despre o singura societate si nu de toate cele 12 societati, ca daca nu se opreste executarea aceasta poate continua.

 

J U D E C A T A

Prin contestatia înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg.Jiu, sub nr. 115/318/2010 contestatoarea ........, a solicitat ca în contradictoriu cu intimata ........ si BEJ ........., sa se dispuna anularea formelor  de executare emise de executorul judecatoresc  în dosarul nr.910/E/2009, respectiv notificarile de poprire 8334/23.11.2009, suspendarea executarii silite pâna la solutionarea contestatiei la executare , cu cheltuieli de judecata.

În motivarea contestatiei, a aratat ca a formulat contestatie în calitate de tert intervenient în nume propriu,  invocând urmatoarele exceptii: exceptia nelegalitatii initierii proceduri de executare, invocând prevederile articolului 173 din Legea nr. 105/1992 potrivit caruia executarea titlului emis în alt stat decât România se poate realiza pe baza încuviintari date de instanta competenta din România, cu citarea partilor, în cauza,  nefiind citati si neluând parte la nici o procedura prealabila executarii silite, exceptia insesizabilitatii partilor sociale ale unei societati cu raspundere limitata, societatea contestatoare fiind o societate de persoane si nu de capitaluri, în sustinerea acestei exceptii invocând dispozitiile articolului 66 din Legea nr. 31/1990, apreciind ca partile sociale nu sunt sesizabile în nici o forma si în nici o masura,  putând fi urmarite silit de catre terti doar beneficiile aferente, rezultate din lichidare sau din bilantul contabil, urmarirea silita a partilor sociale nefiind legala, cu atât mai putin în cazul în care societatea de persoane, în speta S.R.L, este în fiinta. Contestatoarea a mai aratat ca partile sociale nu reprezinta valori de sine statatoare, fiind titluri nenegociabile, conform articolului 11, alineat 2 din Legea nr.31/1990, constituind drepturi personale ale asociatilor, iar nu drepturi patrimoniale, emiterea de titluri negociabile la un S.R.L constituind infractiune, sanctionata de articolul 275, alineat 1, punct 4 din Legea nr. 31/1990 iar,  în conformitate cu prevederile alineatului 2 al articolului 66 din Legea nr. 31/1990 posibilitatea legala de sechestrare si vindere priveste exclusiv societatile de capitaluri, astfel încât, dobândirea prin executare silita a partilor sociale la un S.R.L prin executare silita este ilegala, contravenind unui text legal explicit. S-a invocat de asemenea ca excluderea asociatului în maniera indirecta a executarii silite  este si din acest punct de vedere nelegala, contravenind dispozitiilor articolului 222 si urmatoarele din Legea nr. 31/1990, nefiind în fata niciunui motiv legal dintre cele reglementate de articolul 222, alineat 1 din Legea nr. 31/1990, demersul executoriu al creditoarei  fiind vadit nelegal în privinta "popririi" partilor sale  sociale.

Sub aspect procedural contestatoarea a aratat ca sunt necesare doua conditii initiale pentru executare si anume ca bunurile sa fie sesizabile si ca urmarirea sa fie realizata în masura necesara îndestularii creditorului, prima conditie procedurala nefiind îndeplinita în speta, întrucât partile sociale nu pot fi poprite, în vreme ce a doua conditie este prezumtiv neîndeplinita de vreme ce nu se cunoaste valoarea partilor sociale apreciind ca,  executarea ar trebui sa fie anulata ca nelegala.

A mai aratat contestatoarea ca actele de executare întocmite de executorul judecatoresc sunt realizate cu încalcarea evidenta a drepturilor procesuale, mai ales a dreptului la aparare, acesta încercând în mod abuziv sa zadarniceasca orice demers al debitorului, cât timp formele de executare au fost îndeplinite în data de 16.11.2009, fiind notificate tertului poprit la data de 23.11.2009, debitorului fiindu-i aduse la cunostinta la data de 17.12.2009, deci la 24 de zile de la data notificarii tertului poprit si la mai mult de 30 de zile de la data procesului verbal de sechestru al partilor sociale, executorul judecatoresc aplicând abuziv legea, cu încalcarea dispozitiilor legale în cauza, documentele comunicate de executor nerespectând continutul legal impus, respectiv "procesele verbale de sechestru" nu contin datele prevazute de articolul  416 Cod de Procedura Civila, toate aceste vicii fiind motive individuale si comune de anulare a proceselor verbale si a întregii executari.

În privinta partilor sociale ale unui S.R.L, contestatoarea a aratat ca acestea sunt insesizabile nu numai din perspectiva dreptului material ci si conform prevederilor legale care reglementeaza materia popririi care sunt incompatibile cu demersul de sechestrare si de poprire a partilor sociale, sfera de aplicare a popririi privind sume, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmaribile ale debitorului datorate de o terta persoana, anomalia procedurii de executare constând în faptul ca partile sociale nu se afla la un tert care le datoreaza acelui S.R.L, ci se afla în registrul propriu de asociati si parti sociale, putându-se sesiza nelegalitatea si, dupa caz, abuzul popririi, pentru faptul ca partile sociale nefiind în posesia O.R.C, poprirea acestora la O.R.C este lipsita de obiect, dincolo de lipsa calitatii procesuale a O.R.C. 

Contestatoarea a aratat de asemenea ca se constata în plus si fara dubiu ca participatiile sociale  se pot urmari în conditiile legii si exclusiv prin  modalitatea executarii silite mobiliare iar nu prin executare silita indirecta, precum poprirea, care ar conferi creditorului doar o valoare de capital nu si o suma care are semnifica îndestularea creantei sale, realizarea creantei presupunând obtinerea unei sume de bani, iar nu controlul unei societati posibil concurente, nici o eventuala înstrainare a partilor sociale sechestrate si poprite nu ar asigura realizarea creantei pentru ca partile sociale nu se pot vinde la licitatie, neexistând o piata de tranzactionare specifica, fiind indubitabil ca executarea de fata este pe fond nelegala, privind un obiect insesizabil, care nu se afla la un tert, nu tinde nici direct nici indirect la îndestularea creantei si nu beneficiaza de un cadru legal specific, neavând nici un temei de drept.

În privinta proceselor verbale de sechestrare întocmite în cauza contestatoarea invoca exceptia nelegalitatii acestora având în vedere ca în continutul acestora nu a fost indicat temeiul legal pe care acestea se bazeaza aceste acte procedurale fiind specifice tocmai executarii silite directe mobiliare, considerent care sustine faptul ca poprirea de fata este o anomalie si o ilegalitate, lipsind si prevederile  obligatorii prevazute de articolul 388 Cod de Procedura Civila.

A concluzionat contestatoarea ca actele de executare emise de executorul judecatoresc sunt nule de drept, motiv pentru care solicita anularea acestora cu efectul repunerii în situatia anterioara, respectiv liberarea partilor  sociale de orice masura dispusa nelegal de executorul judecatoresc.

Au fost anexate în copie  proces verbal privind sechestrul din 16.11.2009, adresa nr. 8334/23.11.2009,  certificat constatator, copie a comunicarii nr. 8464/07.12.2009 si adresa nr. 8496/10.12.2009.

Contestatia a fost legal timbrata cu taxa judiciara de timbru în valoare de 194 lei si timbru judiciar.

Prin întâmpinarea formulata în cauza intimata.....R.L a invocat exceptia tardivitatii formularii contestatiei, exceptia lipsei calitatii procesuale active a contestatoarei, exceptia lipsei de interes a contestatoarei si exceptia inadmisibilitatii , iar pe fond a solicitat respingerea contestatiei ca fiind nefondata.

Cu privire la exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executare a motivat intimata ca tertul poprit a fost notificat despre masura dispusa de executor la 23.11.2009 iar debitorului i s-a adus la cunostinta la data de 17.12.2009; apreciind intimata ca ultima zi în care se putea promova contestatia la executare este data de 9.11.2009 si nu data de 04.01.2010, când a fost formulata.

A motivat intimata ca societatea contestatoare are calitatea de tert fata de raportul juridic executional, în aceasta situatie nu trebuia citata, singura persoana care trebuiau citata  fiind debitorul  societatii creditoare, .........

Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale active a contestatoarei a motivat intimata ca pentru a avea calitatea de parte în proces este necesar ca aceasta calitate sa corespunda cu calitatea de titular al dreptului si respectiv al obligatiei ce formeaza continutul raportului juridic de drept material dedus judecatii. În faza executarii silite calitatea procesuala activa sau pasiva decurge din chiar titlul executoriu care prevede cine este creditorul care poate sa ceara punerea în executare a titlului si cine este debitorul împotriva caruia poate fi pornita urmarirea.

În prezenta cauza contestatia la executare este formulata de o terta persoana care nu justifica interes în promovarea acestei cereri, titlul executoriu în baza caruia s-a început executarea nefiindu-i opozabil contestatoarei.

A mai motivat intimata ca persoana juridica si persoana fizica, asociat al persoanei juridice, sunt subiecte de drept distincte,  titulari de drepturi si obligatii distincte, entitati juridice care pot avea chiar si interese contrare.

Cu privire la exceptia lipsei de interes a aratat intimata ca  interesul trebuie sa fie legitim, personal si direct, nascut si actual. Raportat la aceste caractere juridice ale interesului a sustinut intimata ca de vreme ce societatea contestatoare este tert în raportul executional nu justifica un interes  societatea si asociatii ei fiind entitati distincte.

Pe fondul cauzei, a motivat intimata ca formele de executare sunt legal emise, iar modalitate de investire a titlului executoriu este cea prevazuta de Regulamentul CE nr. 44/2001 coroborat cu Codul de procedura Civila al României.

La solicitarea instantei de judecata Biroul Executorului Judecatoresc ........ a comunicat, în copie certificata, dosarul de executare nr. 910/E/2009.

Contestatia a fost legal timbrata cu taxa de timbru de 194 lei si timbru judiciar.

Intimata ..... a formulat întâmpinare invocând exceptia tardivitatii formularii contestatiei, exceptia lipsei calitatii procesuale active a contestatoarei, exceptia lipsei de interes a contestatoarei, iar pe fond a solicitat respingerea contestatiei ca fiind nefondata.

Cu privire la exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executare, a motivat intimata ca tertul poprit a fost notificat despre masura dispusa de executor la 23.11.2009 , iar debitorului i s-a adus la cunostinta la data de 17.12.2009; apreciaza intimata ca ultima zi în care se putea promova contestatia la executare este data de 9.11.2009, în schimb aceasta a fost formulata la 4.01.2010.

A motivat intimata ca societatea contestatoare are calitatea de tert fata de raportul juridic executional, în aceasta situatie nu trebuia citata, singurele persoane care trebuiau citate fiind debitorii societatii creditoare respectiv .........

Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale active a contestatoarei a motivat intimata ca pentru a avea calitatea de parte în proces este necesar ca aceasta calitate sa corespunda cu calitatea de titular al dreptului si respectiv al obligatiei ce formeaza continutul raportului juridic de drept material dedus judecatii. În faza executarii silite calitatea procesuala activa sau pasiva decurge din chiar titlul executoriu care prevede cine este creditorul care poate sa ceara punerea în executare a titlului si cine este debitorul împotriva caruia poate fi pornita urmarirea.

În prezenta cauza contestatia la executare este formulata de o terta persoana care nu justifica interes în promovarea acestei cereri, titlul executoriu în baza caruia s-a început executarea nefiindu-i opozabil contestatoarei.

A mai motivat intimata ca persoana juridica si persoana fizica, asociat al persoanei juridice, sunt subiecte de drept distincte,  titulari de drepturi si obligatii distincte, entitati juridice care pot avea chiar si interese contrare.

Cu privire la exceptia lipsei de interes a motiva intimata ca  interesul trebuie sa fie legitim, personal si direct, nascut si actual. Raportat la aceste caractere juridice ale interesului a sustinut intimata ca de vreme ce societatea contestatoare este tert în raportul executional nu justifica un interes  societatea si asociatii ei fiind entitati distincte.

Pe fondul cauzei, a motivat intimata ca formele de executare sunt legal emise , iar modalitate de investire a titlului executoriu este cea prevazuta de Regulamentul CE nr. 44/2001 coroborat cu Codul de procedura Civila al României.

Contestatoarea solicita sa se ia act de faptul ca renunta la cererea de suspendare a executarii silite .

Instanta a solicitat executorului judecatoresc  dosarul de executare nr. 910/E/2009 care a fost înaintat în copie certificata si atasat la dosarul cauzei.

Prin încheierea de sedinta din 25 ianuarie 2010 instanta a luat act de faptul ca petenta a renuntat la capatul de cerere privind suspendarea executarii silite.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

Titlul executoriu a carei executare formeaza obiectul dosarului 910/E/2009 aflat pe rolul BEJ ........  îl reprezinta sentinta nr. 20013/2008  pronuntata de Tribunalul Bologna Italia în dosar nr. 317/2006 , creditori fiind ..... , iar debitori ..... si .......

Încuviintarea silita a sentintei nr. 20013/2008 pronuntata de Tribunalul Bologna a fost dispusa prin încheierea din 23.07.2009 pronuntata de Tribunalul Gorj - Sectia Comerciala în dosar nr. 6254/95/2009 în temeiul Regulamentului 44/2001.

În dosarul  nr. 910/E/2009 executorul judecatoresc a procedat la instituirea popririi asupra partilor sociale ale debitorilor...... si ......, pe care acestia le au în cadrul mai multor societati comerciale cu sediul în Rovinari, jud. Gorj; printre care si ........., societate ce are calitatea de contestatoare în prezenta cauza.

Privitor la ....... executorul judecatoresc a comunicat catre O.R.C. de pe lânga Tribunalul Gorj adresa nr. 8334/23.11.2009 prin care dispunea înfiintarea popririi asupra unui numar de 13 parti sociale ale debitorului .... si un numar de 12 parti sociale ale debitorului ....... În temeiul art. 454 alin.4 C.p.civ. a dispus interdictia de a efectua vreo tranzactie asupra acestor bunuri. (fila 229). Executorul judecatoresc înainteaza o adresa catre Serviciul de Evidenta a Populatiei cu nr. 8350/23.11.2009, apoi adresa nr.8370/25.11.2009  catre Biroul de Imigrari Gorj prin care solicita noile domicilii  ale debitorilor persoane fizice , întrucât nu mai locuiesc în Rovinari. La 03.12.2009 Oficiul Român pentru Imigrari comunica executorului judecatoresc noile domicilii.( fila 250).

Despre masura dispusa debitorii .... si ...... au fost înstiintati prin adresele nr. 8463/7.12.2009 si respectiv 8496/10.12.2009, adrese comunicate celor doi debitori la 16.12.2009 si 18.12.2009 (filele 252,254,263,264).

Cu privire la exceptia tardivitatii formularii contestatiei raportat la actele dosarului de executare , instanta o retine ca fiind neîntemeiata , cererea dedusa judecatii fiind formulata în termenul procedural de 15 zile prevazut de art. 401 alin.2 C.p.civ.

În prezenta cauza, contestatia a fost formulata la 24.12.2009 data depunerii cererii la posta fiind considerata data formularii contestatiei .

Cererea dedusa judecatii este formulata de un tert, ale carui interese sunt afectate de formele de executare dispuse de executor, astfel nefiind înstiintat de catre executor despre masurile dispuse, termenul procedural de 15 zile prevazut de lege pentru formularea contestatiei începe sa curga de la data când tertul a luat la cunostinta de actul de executare contestat. Pe de-o parte actele de executare au fost comunicate catre .... si .........., în calitatea lor de debitori urmariti si nu în calitate de administratori ai persoanei juridice ..... titulara de drepturi si obligatii distincte de cele ale asociatilor sai. Chiar si asa contestatia este formulata în termen având în vedere ca asociatii au luat la cunostinta de actul de executare contestat în data de 16 si respectiv 18.12.2009, formulând contestatia în  data de 24.12.2009, motiv pentru care urmeaza sa se respinga exceptia tardivitatii.

Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale active , instanta retine ca si aceasta exceptie este neîntemeiata , contestatoarea în calitate de parte în dosar are calitatea de titular a drepturilor si obligatiilor ce formeaza continutul raportului juridic dedus judecatii câta vreme partile sociale asupra carora s-a cerut instituirea popririi reprezinta capitalul social al societatii contestatoare, element fara de care societatea nu ar putea functiona.

Cu privire la exceptia lipsei de interes, si aceasta exceptie urmeaza a fi respinsa contestatoarea justificând un interes legitim , personal si direct, nascut si actual. Nu pot retinute sustinerile intimatei în sensul ca interesul nu este actual, motivat de faptul ca nu s-a instituit poprirea deoarece actul de executare contestat de petenta îl reprezinta adresa de înfiintare a popririi pe partile sociale.În prezent acest act de executare nu a fost pus în aplicare pe considerentul ca nu s-a platit taxa de timbru de catre creditoare, lucru ce se poate realiza oricând astfel executarea  sa aiba loc.

Cu privire la exceptia inadmisibilitatii contestatiei la executare  instanta urmeaza sa o respinga, întrucât aceasta exceptie este strâns legata de exceptia calitatii procesuale active si de exceptia lipsei de interes. Potrivit art. 399 si urm.  Cod Pr. Civila, contestatia la executoare poate fi formulata de orice parte interesata ale carui interese sunt vatamate, ori în cauza de fata persoana afectata de aceasta executare silita prin poprire este contestatoarea, partile  sociale facând parte din capitalul sau.

Pe fondul cauzei se va admite în parte contestatia la executare si se vor anula formele de executare din urmatoarele considerente:

  Potrivit literaturii juridice prin capitalul social al unei societati comerciale se întelege expresia valorica a totalitatii aporturilor în numerar si în natura, ale asociatiilor care participa la constituirea societatii. Capitalul social are o dubla semnificatie respectiv una contabila si una juridica. Are o semnificatie contabila întrucât el  nu are o existenta reala, concreta ci reprezinta o conventie a asociatiilor.

Fata de aceasta caracteristica a capitalului social apreciaza instanta ca nu se pot aplica masurile dispuse de art. 597 C.p.civ. respectiv poprirea asiguratorie, întrucât aceasta masura se poate înfiinta doar asupra sumelor de bani , titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale urmaribile  datorate debitorului de o a treia persoana sau pe care aceasta i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente.

Capitalul social are o semnificatie juridica  întrucât el constituie limita gajului general al creditorilor societatii, în sensul ca în patrimoniul societatii trebuie sa existe bunuri a caror valoare sa fie cel putin în limita capitalului social, în raport de capitalul social se calculeaza profitul societatii si rezervele acesteia.

Ca o consecinta a destinatiei sale capitalul social este intangibil el neputând fi folosit pentru plata dividendelor catre asociati.

Partile sociale reprezinta fractiuni ale capitalului social al societatii, asociatii dobândesc în schimbul aportului un numar de parti de interes, parti sociale sau actiuni corespunzatoare valorii aportului fiecaruia.

Potrivit art. 66 alin.2 din L. 31/1990 creditorilor asociatiilor li se recunoaste posibilitatea popririi doar asupra partilor ce li s-ar cuveni acestora prin lichidarea societatii.

Bunurile aduse ca aport de catre asociati, care constituie capitalul social al societatii, si care sunt cuprinse în activul social formeaza gajul general al creditorilor societatii, ele putând fi urmarite numai de acesti creditori pentru executarea obligatiilor asumate de catre societate, fiind exclus concursul creditorilor asociatilor pentru executarea obligatiilor asumate de acestia din urma ca persoane fizice.

În acest sens , masura dispusa de executorul judecatoresc privind instituirea popririi asupra partilor sociale a asociatiilor societatii  contestatoare în vederea executarii unei datorii poprii a asociatiilor vine în contradictie cu dispozitiile L 31/1990.

Pentru recuperarea unor datorii poprii a asociatiilor creditorii acestora au posibilitatea urmaririi dividendelor în casate de catre asociati si nicidecum a partilor sociale pe care acestia le detin în cadrul societatii.

În ceea ce priveste sustinerea contestatoarei referitoare la nelegalitatea initierii proceduri de executare si anularea întregii executari, o astfel de sustinere nu poate fi primita, încuviintarea executarii silite fiind realizata cu respectarea Regulamentului 44/1991, nefiind necesara în aceasta faza citarea debitorilor.

Pe de alta parte, problema legalitatii încuviintarii executarii poate fi invocata doar de debitori respectiv .... si ...., acestia  fiind direct vizati în faza de încuviintare a executarii. Instanta constata ca poprirea pâna în momentul de fata nu si-a atins scopul, motivul fiind neplata taxei de timbru, ori cererile privind disponibilizarea sau indisponibilizarea oricarei parti sociale, ca urmare a popririi , respectiv, ridicarea oricaror altor masuri aferente executarii silite începute sunt neîntemeiate. Instanta se pronunta pe acte de executare întocmite care au un efect concret, ori se constata ca nu este indisponibilizata nicio parte sociala pâna în acest moment, în consecinta ne având obiect cererea amintita mai sus. În ceea ce priveste cererea de suspendare a formelor de executare, instanta a luat act de renuntare la acest capat de cerere în sedinta din 25 ianuarie 2010.

 În temeiul art. 274 C.p.civ. intimata ..... va fi obligata la plata catre contestatoare a 100 lei cheltuieli de judecata reprezentând onorariu de avocat, conform chitantei depusa la dosar.

Cu privire la taxa de timbru în cuantum de 194 lei achitata de contestatoare prin chitanta nr. 18152/23.12.2009 fata de disp. art. 23 lit.e din L. 146/1997, aceasta va fi restituita în masura ramânerii irevocabile a prezentei hotarâri, prin cerere separata formulata în termen de un an de la data ramânerii irevocabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

 IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge exceptia tardivitatii formularii contestatiei la executare.

Respinge exceptia inadmisibilitatii  contestatiei la executare .

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale active.

Respinge exceptia lipsei de interes, în promovarea contestatiei la executare.

Admite în parte contestatia la executare formulata de contestatoarea .....,  cu sediul în ......, în contradictoriu cu intimatii ...., cu sediul ales ..... si BEJ ...., cu sediul în .........

Anuleaza formele de executare emise de BEJ ......în dosar 910E/2009 cu privire la contestatoarea.....privind poprirea pe partile sociale ale societatii petente cu nr. 8334/23.11.2009.

Obliga intimata........la plata catre contestatoare a 100 lei cheltuieli de judecata. 

În temeiul art. 23 lit.e L 146/1997 republicata, contestatoarea va recupera taxa de timbru în cuantum de 194 lei achitata în cauza conform chitantei nr. 18152/23.12.2009 de la Primaria ......., în masura ramânerii irevocabile a prezentei hotarâri.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica din 03 Mai 2010, la Judecatoria Tg.Jiu.

Presedinte,

LILIANA-MARIA CRUCERU Grefier,

MIHAELA SIRBU

Red. LC/ tehn.M.S. 19 Mai 2010

Nr. ex. 5