Calitatea procesuală în litigiile privind delimitarea teritorială

Decizie 2887 din 21.09.2015


Prin sentinţa nr. 287 din data de 12 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 4736/101/2014 s-a respins acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi, Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Primăria Balta prin primar, Prefectura Mehedinţi prin Prefect, ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă.

Împotriva sentinţei nr. 287 din data de 12 martie 2015, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 4736/101/2014 au declarat recurs reclamanţii, considerând-o netemeinică şi nelegală.

În motivarea recursului, recurenţi reclamanţi au susţinut că au avut calitate procesuală activă, având în vedere dreptul de a face plângere, recunoscut atât de pârâta O. C. P. I . Mehedinţi, cât şi de aliniatul 3 art. 14 din Legea nr. 7/1996 a Cadastrului şi Publicităţii Imobiliare.

În acest context, instanţa de fond nu s-a pronunţat şi nu a analizat dovezile administrate în cauza privind viciile de fond ale procesului-verbal nr. 267/ 22.02.2011 care a stat la baza încheierii de respingere nr. 24286/16.09.2013, acte administrative (care nu au autoritatea de lucru judecat).

Intimatul pârât Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Mehedinţi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

În speţă, prin cererea dedusă judecăţii, urmare a disjungerii din dosarul nr. 802/181/2013, reclamanţii au solicitat anularea procesului verbal nr. 267/22.02.2011, apreciind că prin acest act au fost vătămaţi în drepturile lor.

Prin procesul verbal nr. 267/22.02.2011 a cărui anulare se solicită, comisia constituită în conformitate cu prevederile Legii nr. 7/1996 şi a Ordinului Comun nr. 420/339/2010 a procedat la identificarea şi recunoaşterea hotarului dintre unitatea administrativ-teritorială Mehadia, judeţul Caraş Severin şi unitatea administrativ-teritorială Balta, judeţul Mehedinţi.

Instanţa de fond a respins acţiunea formulată de reclamanţi pe temeiul excepţiei lipsei calităţii procesuale active, reţinând că reclamanţii, chiar dacă ar fi persoane interesate, nu îndeplinesc una din condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile, respectiv calitatea procesuală.

În privinţa motivului de recurs circumscris neîndeplinirii calităţii procesuale active a reclamanţilor, Curtea reţine că o atare chestiune antamează indirect şi dreptul de acces la justiţia de contencios administrativ.

Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă „orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, în condiţiile legii, are calitate procesuală, formulează o pretenţie şi justificată un interes.”

Aşadar, pentru promovarea oricărei cereri de chemare în judecată reclamantul trebuie să dovedească îndeplinirea cumulativă a condiţiilor sus menţionate.

Din perspectiva sistemului european al drepturilor omului în hotărârea Golder împotriva Marii Britanii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că pot fi aduse restricţii dreptului de acces la justiţie întrucât acest drept, chiar prin natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia în timp şi spaţiu în funcţie de resursele comunităţii şi nevoile indivizilor.

Astfel fiind, legiuitorul român a instituit condiţii ale exerciţiului acţiunii în contencios administrativ.

Potrivit prevederilor art. 11 din Legea nr. 7/1996, cu modificări şi completări: (...);  (3) Lucrările tehnice de cadastru se realizează utilizând limitele unităţilor administrativ-teritoriale şi limitele intravilanelor din sistemul integrat de cadastru şi carte funciară; (4) Limitele unităţilor administrativ-teritoriale sunt identificate, marcate, rectificate ori actualizate de către comisia de delimitare, numită în acest scop prin ordin al prefectului; (5) Limitele recunoscute reciproc de către reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale sunt descrise şi reprezentate în procesul-verbal de delimitare ce conţine şi inventarul coordonatelor punctelor ce definesc aceste limite, determinate în sistem naţional de proiecţie. După semnarea şi ştampilarea procesului-verbal de delimitare şi a tuturor anexelor de către membrii comisiei de delimitare şi aprobarea de către prefect, limitele devin oficiale şi sunt introduse în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară; (6) Contestaţiile unităţilor administrativ-teritoriale privind limitele administrative pot fi soluţionate pe cale amiabilă, prin mediere de către instituţia prefectului sau pe cale judecătorească”.

Potrivit art. II din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 „În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, documentaţiile comisiilor de delimitare, în care procesele-verbale de delimitare a hotarelor nu au fost semnate sau au fost semnate cu obiecţiuni de membrii comisiei de delimitare, vor fi înaintate prefectului judeţului, de către Agenţia Naţională, prin instituţiile sale subordonate. Prefectul, în termen 30 de zile de la primirea documentaţiei de delimitare, iniţiază concilieri sau, în caz contrar, sesizează instanţele de contencios administrativ cu privire la acţiunea privind stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale.”

Legea conferă calitate procesuală activă în demararea unei acţiuni în instanţă cu privire la stabilirea hotarelor unităţilor administrative-teritoriale doar Instituţiei Prefectului, unităţile administrativ teritoriale urmând să aibă calitate procesuală pasivă în aceste procese.

În acord cu instanţa de fond, Curtea constată că legiuitorul a stabilit în mod expres în cuprinsul textului legal precizat persoana căreia i se oferă calitatea procesuală în a demara în instanţă acţiunea privind stabilirea hotarelor unităţilor administrative teritoriale.

Este real că acţiunea reclamanţilor vizează anularea procesului verbal, ci nu stabilirea hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, însă procesul-verbal are o procedură specială de contestare, iar recurenţii reclamanţi nu au calitatea cerută de lege pentru a promova o acţiune împotriva acestuia.

Prin demersul lor, recurenţii tind la operarea unor modificări în evidenţele cadastrale utilizate în procedura de stabilire a liniei de hotar dintre cele două unităţi administrativ-teritoriale.

Ori, într-un litigiu privind delimitarea teritorială, au calitate procesuală numai unităţile administrativ-teritoriale aflate în conflict juridic.

În Decizia nr. 393/2013 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II teza ultimă din Legea nr. 133/2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2010 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, Curtea Constituţională a reţinut „că documentaţiile cadastrale cuprinse în dosarul de delimitare, care a fost finalizat fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească care tranşează neînţelegerile dintre vecini la stabilirea liniei de hotar, reprezintă operaţiuni prealabile, pur tehnice, efectuate în vederea delimitării teritoriale, care se efectuează printr-un act normativ. În acest sens, dispoziţiile pct. 4.3.7 din Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei publice nr. 534/2001, modificat prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 259/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 7 decembrie 2010, prevăd că, „După stabilirea limitelor unităţilor administrativ-teritoriale de către comisiile numite în acest scop prin ordinele prefecţilor, Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, va propune actul normativ de promovare a hărţii în format digital cu limitele administrativ-teritoriale ale României”. Mai mult, Curtea reţine că, în situaţia în care, subsecvent operaţiunii de delimitare a hotarelor unităţilor administrativ-teritoriale, fie prin semnarea procesului-verbal de delimitare a hotarelor, fie prin hotărârea judecătorească de stabilire a hotarelor, intervine o modificare în fapt a limitelor teritoriale ale unităţilor administrativ-teritoriale, aceasta se va efectua exclusiv în condiţiile legii, şi anume numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor, prin referendum, în temeiul art. 22 teza a doua din Legea nr. 215/2001”.

În privinţa procesului verbal, Curtea reţine că sunt aplicabile reglementări specifice de drept substanţial şi procedural, iar nu dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Reclamanţii nu au calitate procesuală activă raportat la obiectul, scopul şi finalitatea urmărită prin demersul judiciar cu care a fost investită instanţa, deci nu întrunesc calitatea de subiecţi de sesizare a instanţei de contencios administrativ din perspectiva obiectului acţiunii judiciare.

Reclamantul este cel care fixează cadrul procesual, instanţa fiind obligată să se pronunţe în limitele a ceea ce s-a cerut şi, odată fixat cadrul procesual, judecata trebuie să decurgă în limitele regulilor dreptului material şi procesual ce guvernează litigiul dedus judecăţii, principiul disponibilităţii nedând posibilitatea părţii să beneficieze de alte drepturi, afirmate, dar nereglementate de procedura în limitele căreia are loc judecata.

Curtea menţionează faptul că stabilirea unor condiţionări pentru introducerea unor acţiuni în justiţie nu constituie o încălcare a dreptului la liberul acces la justiţie şi la un proces echitabil, deoarece legiuitorul poate institui în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură şi modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri în formele şi modalităţile stabilite de lege.

Instanţa de fond a soluţionat cererea cu respectarea principiului disponibilităţii, iar analiza excepţiei lipsei calităţii procesuale active a fost efectuată de către instanţa de fond în raport de obiectul cererii dedusă judecăţii, astfel că susţinerile recurenţilor pe aceste aspecte sunt nefondate.

În mod logic, considerentele instanţei de fond sunt fundamentate prin raportare la lipsa calităţii procesuale active, astfel încât examinarea celorlalte excepţii şi a motivelor care vizau fondul pricinii nu se mai impunea, fiind lipsită de relevanţă juridică şi, ca urmare, sunt nefondate criticile recurenţilor pe aceste aspecte.

Sentinţa instanţei de fond supusă analizei cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată, nu cuprinde motive contradictorii şi nici străine de natura cauzei, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 din Noul Cod de procedură civilă.

Analizând argumentele instanţei de fond, Curtea reţine că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări şi interpretări a dispoziţiilor legale, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă.

Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt neîntemeiate, astfel că, în temeiul art. 496 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, recursul declarat va fi respins ca nefondat.