Contestatie la executare

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A, la data de 24.09.2014, sub nr.5081/740/2014, contestatoarea BG a formulat, în contradictoriu cu intimata AJFP T, contestaţie la executare, solicitând anularea actelor de executare silită şi exonerarea de la plata sumei de 3.752 lei, invocând totodată excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită.

În motivare contestatoarea a arătat că, s-a dispus înfiinţarea popririi asupra conturilor sale, în baza titlurilor executorii nr. 343010003955198 din 04.12.2008, nr. 343010010968601 din 24.08.2010, nr. 343010012242164 din 16.11.2011, nr. 3430100112727915 din 08.05.2012, nr. 343010016869788 din 04.10.2013 şi nr. 343010019055424 din 27.03.2014. Arată contestatoarea faptul că nu are cunoştinţă de documentele care ar sta la baza executării, având în vedere că, potrivit Legii nr.554/2004, nu i-au fost comunicate.

 Faţă de această situaţie, contestatorul arată că înţelege să invoce excepţia prescripției dreptului de a mai solicita executarea silită a obligaţiilor menţionate, având în vedere că intimata trece la recuperarea debitului după mai mult de 5 ani.

În dovedire, contestatoarea a depus la dosarul cauzei, înştiinţare poprire.

Intimata AJFP T, a formulat întâmpinare la data de 13.11.2014, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a contestaţiei la executare, arătând că natura obligaţiilor pentru care s-a dispus înființarea popririi este reprezentată de diferenţele de impozit anula regularizat, sume regăsite în cuprinsul titlurilor executorii nr. 343010003955198 din 04.12.2008, nr. 343010010968601 din 24.08.2010, nr. 343010012242164 din 16.11.2011, nr. 3430100112727915 din 08.05.2012, nr. 343010016869788 din 04.10.2013 şi nr. 343010019055424 din 27.03.2014.

La data de 27.11.2014 contestatoarea a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărării intimatei privind prescripţia executării întrucât argumentul privind emiterea unor  decizii privind sumele accesorii nu constituie un argument valid.

Prin sentinţa civilă nr. 1734/17/04/2015 Judecătoria A a respins  contestaţia la executare  formulată de contestatoarea BG, în contradictoriu cu intimata AJFP T,  ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că, prin acțiunea sa contestatoarea aduce  critici procedurii execuționale  efectuate în  dosarul de executare  nr. 1611847 din 20.08.2014 în care intimata a emis înştiinţarea poprire precum şi titlurile executorii nr. 343010003955198 din 04.12.2008, nr. 343010010968601 din 24.08.2010, nr. 343010012242164 din 16.11.2011, nr. 3430100112727915 din 08.05.2012, nr. 343010016869788 din 04.10.2013 şi nr. 343010019055424 din 27.03.2014, pentru un cuantum total de 3752 lei.

Contestatoarea îşi structurează criticile pe două apărări principale şi anume pe de o parte lipsa comunicării actelor de creanţă reprezentate de deciziile de impunere iar pe de altă parte pe prescripţia executării, aceasta din urmă fiind calificată de către instanţa ca o apărare de fond şi nicidecum  ca o excepţie , prin natura sa poate  viza condiţiile exercitării acţiunii.

Cu privire la comunicarea actelor de creanţă a arătat că,  în procedura contestaţiei la executare reglementate de art. 172 și urm. din OG nr.92/2003 contestatorul nu poate, invoca apărări privind fondul deciziilor de impunere (titluri de creanță cu natură de acte administrative fiscale) astfel de apărări fiind inadmisibile atâta vreme cât împotriva acestor decizii de impunere se prevede o cale procesuală specifică pentru desființarea lor.

Totuși, deciziile de impunere menționate în titlurile executorii emise în procedura execuțională nu se sustrag complet analizei instanței în cadrul procesual al contestației la executare.

Astfel,privitor la opozabilitatea actului administrativ fiscal, art. 45 din OG 92/2003 „Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menţionată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art.44 nu este opozabil contribuabilului şi nu produce niciun efect juridic„.

Procedura execuțională poate fi demarată doar ulterior momentului  de la  care actul de creanță(decizia de impunere) este opozabilă contribuabilului, doar după  acest moment putându-se constata, eventual, neîndeplinirea obligației de plată de către contribuabil.

Fără a pune în discuție legalitatea și temeinicia deciziilor de impunere emise, instanţa a verificat  dacă deciziile de impunere menţionate în titlul executoriu emis în procedura execuțională au fost sau nu comunicate corespunzător pentru a se putea reţine opozabilitatea acestora față de contestator.

Procedura de comunicare este detaliat prevăzută în cuprinsul art. 44 din OG nr.92/2013 în care se stipulează că actul administrativ fiscal se comunică prin remiterea acestuia contribuabilului/împuternicitului, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire(…) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (2^1), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate.

În ceea ce priveşte comunicarea prin publicitate,potrivit art. 44 alin 3 din OG 92/2003,  aceasta  se face prin afişarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a ANAF, a unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului.

Aplicând dispoziţiile legale menționate la cauza de față instanța a constatat  că intimata a făcut dovada comunicării deciziilor de impunere nu doar  prin publicitate prin anunţ colectiv  ci şi prin poştă cu confirmare de primire.

Astfel, la fila 65 din dosar există dovezile de confirmare poştală din care una  este  semnată de destinatar  identificat prin cartea de identitate (serie şi număr)  precum şi  o alta care atestă  încercarea de comunicare prin poştă.

La termenul de judecată din 20.02.2015 instanţa a amânat cauza tocmai pentru a se comunica aceste înscrisuri către contestatoare şi a permite acesteia de a-şi preciza poziţia faţă de aceste înscrisuri, însă contestatoarea nu a înţeles să critice aceste înscrisuri sau să se prezinte la termenul de judecată.

Pe cale de consecinţă instanţa a apreciat că intimata prin înscrisurile ataşate a făcut dovada  comunicării actelor pe care s-a întemeiat executarea atât prin poştă cu confirmare de primire cât şi prin publicitate pe calea anunţului colectiv.

Privitor la prescripţia executării, prima instanţă a reţinut că, potrivit art.131 alin(1) din OG.nr.92/2003 „Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept”.

În cauză, astfel cum rezultă din înştiinţarea popririi precum şi înscrisurile depuse de intimată, suma de 3752 lei ce se urmăreşte a fi executată reprezintă datorii la buget stabilite prin deciziile de impunere şi cuprinse în titlurile executorii nr. 343010003955198 din 04.12.2008, nr. 343010010968601 din 24.08.2010, nr. 343010012242164 din 16.11.2011, nr. 3430100112727915 din 08.05.2012, nr. 343010016869788 din 04.10.2013 şi nr. 343010019055424 din 27.03.2014.

Prin urmare este vorba de titluri executorii emise în perioada 2008-2014, noţiunea de titluri executorii trebuind înţeleasă în specificitatea procedurii de recuperare a creanţelor bugetare şi anume cel precizat de art.141 alin 1 din OG nr.92/2003 în sensul că „Executarea silită a creanţelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare competent în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul sau al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.”

Astfel, titlurile executorii emise de intimată pe numele contestatoarei nu sunt acte de creanţă fiscale care constituie temeiul impunerii.

Titlurile executorii  emise pentru recuperarea creanţelor fiscale reprezintă acte emise în procedura execuţională, astfel încât devin pe deplin aplicabile prevederile art. 133 lit.(c) din OG nr.92/2003 potrivit cărora termenul de prescripţie prevăzut la art. 131 se întrerupe: c) pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită.

Prin urmare, fiind emise succesiv pe parcursul anilor 2008-2014 titluri executorii-ca acte de executare realizate în cadrul procedurii de executare - termenul de prescripţie s-a întrerupt succesiv în sensul art.133 lit.(c) din OG nr.92/2003. În acest context instanţa a tranşat  diferendul dintre contestatoare şi intimată regăsit în întâmpinare şi respectiv răspunsul la întâmpinare, în sensul că a învederat  că nu emiterea deciziilor de impunere pentru sume accesorii a întrerupt prescripţia ci emiterea titlurilor executorii ca acte de natură să realizeze executarea sumelor stabilite ca debit principal sau sume accesorii.

Pe cale de consecinţă instanţa a  constatat  că dreptul intimatei de a executa sumele reprezentând creanţele fiscale nu s-a prescris termenul de prescripţie fiind întrerupt prin emiterea titlurilor executorii (ca acte de executare).

Pentru aceste motive instanţa a respins  contestaţia la executare ca neîntemeiată menţinând executarea şi actele de executare efectuate de intimată pentru recuperarea datoriei bugetare ce revine contestatoarei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în  termenul legal prevăzut de art. 468 CPC, apelanta–contestatoare BG solicitând admiterea apelului, anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

 Criticând  sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie a arătat că , în mod greşit  prima instanţă, a interpretat dispoziţiile art. 131 alin. 1 CPF, reţinând că titlurile executorii fiind emise în perioada 2008-2014 se încadrează în termenul de prescripţie de 5 ani, în condiţiile în care prescripţia dreptului de a solicita executarea silită ia naştere la 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept. Instanţa de fond realizează o mare confuzie între termenul comunicării actului administrativ fiscal şi termenul când s-a născut dreptul de a solicita executarea silită , care nu sunt în strânsă legătură.

Atâta vreme cât deciziile de impunere care au stat la baza emiterii titlurilor executorii au fost emise în anii 2003- 2004, iar titlurile executorii sunt emise peste termenul de 5 ani, dreptul de a solicita executarea silită s-a prescris.

Cât priveşte comunicarea titlurilor executorii a arătat că, semnăturile de primire de pe confirmările poştale din data de 11/10/2013 şi 07/06/2012 care sunt peste termenul de prescripţie de 5 ani , nu îi aparţin , iar din conţinutul lor nu reiese despre ce document este vorba.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 466- 482 , 650 CPC. 

Prin întâmpinarea formulată la data de 23/06/2015 intimata AJFP T a solicitat respingerea apelului declarat ca nefondat. 

În cursul cercetării judecătoreşti a apelului a fost administrată proba cu înscrisuri. 

Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor invocate şi în conformitate cu dispoziţiile art.479 alin.1 Cod procedură civilă, Tribunalul constată apelul nefondat  pentru următoarele considerente:

În ce priveşte motivul de apel  prin care se critică sentinţa instanţei de fond pe considerentul că, prima instanţă în mod greşit a apreciat asupra prescripţiei executării silite, interpretând greşit dispoziţiile art. 131 alin. 1 din OG nr. 92/2003, se constată nefondat.

Potrivit art. 131alin. 1 CPF : Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.

Totodată, potrivit art. 133 CPF termenul de prescripţie prevăzut de art. 131 se întrerupe : a – în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru întreruperea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune ; b – pe data îndeplinirii de către debitor , înainte de începerea executării silite sau în cursul acesteia , a unui act voluntar de plată a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu ori a recunoaşterii în orice mod a datoriei ; c – pe data îndeplinirii, în cursul executării silite , a unui act de executare silită ; d – în alte cazuri prevăzute de lege.

De asemenea, potrivit art. 17 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă: întreruperea şterge prescripţia începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o. După întrerupere începe să curgă o nouă prescripţie.

Astfel cum rezultă din actele depuse la dosarul cauzei, în vederea recuperării sumelor datorate de către apelantul contestator, intimata AJFP T a emis următoarele acte de executare: nr. 343010003955198 din 04.12.2008, nr. 343010010968601 din 24.08.2010, nr. 343010012242164 din 16.11.2011, nr. 3430100112727915 din 08.05.2012, nr. 343010016869788 din 04.10.2013 şi nr. 343010019055424 din 27.03.2014, ce au format obiectul prezentei contestaţii la executare.

În acest sens corect a reţinut prima instanţă că, titlurile executorii emise de intimată pe numele contestatoarei nu sunt acte de creanţă fiscale care să constituie temeiul impunerii, ci reprezintă acte emise în procedura execuţională, acte de executare.

Prin urmare, având în vedere că au fost emise acte de executare începând cu anul 2008 până în anul 2014, corect a reţinut instanţa de fond că, titlurile executorii comunicate apelantului contestator au întrerupt termenul de prescripţie al executării silite, reprezentând acte de executare al căror caracter întreruptiv este prevăzut expres de art. 133 lit. c CPF. 

Consecinţa întreruperii termenului de prescripţie este aceea că începe să curgă un nou termen de prescripţie, de aceiaşi durată, respectiv 5 ani, potrivit dispoziţiilor art. 131 CPF.

Se cuvine a se menţiona că, art. 131 CPF, fiind o dispoziţie de excepţie, trebuie interpretat restrictiv. Prin urmare, dispoziţiile art. 131 alin. 1 CPF în sensul că dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept se aplică numai în situaţia începutului termenului de prescripţie , nu şi în situaţia reluării unui nou termen după un act de întrerupere, situaţie în care noul termen de prescripţie începe să curgă în ziua următoare actului întreruptiv.

În cauză noul termen de prescripţie începe să curgă  la data de 27/03/2015 , data ultimului act de executare , care a întrerupt termenul de prescripţie fiind împlinit la data emiterii adresei de înfiinţare a popririi.

Cât priveşte critica apelantului contestator cu referire la împrejurarea că titlurile executorii emise de intimat nu i-au fost comunicate în mod valabil, se constată de asemenea nefondat.

Simpla emitere de către intimat a titlurilor executorii reprezintă îndeplinirea de către aceasta a unui act de executare, de natură să întrerupă cursul termenului de prescripţie de 5 ani. Astfel, prevederile art. 133 lit. c CPF nu se referă la comunicarea către debitor a actului de executare silită , ca o condiţie a întreruperii termenului de prescripţie, ci are în vedere atitudinea creditorului care, prin efectuarea actului respectiv, a ieşit din pasivitate şi, ca urmare a îndeplinirii actului de executare silită , a început să curgă împotriva sa un nou termen de prescripţie.

Faţă de considerentele expuse, Tribunalul,  în baza art. 480 alin. 1 CPC va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta contestatoare.

Domenii speta

Spete similare