Dreptul la liberă exprimare şi limitele acestuia

SENTINŢA CIVILĂ NR.292

Data - 29.01.2016

Autor: Daniela Gheorghe

Domeniu asociat – răspundere civilă delictuală

Titlu – dreptul la liberă exprimare şi limitele acestuia

Deliberând asupra cauzei civile de faţă , constată următoarele:

Prin cererea de chemare in judecata înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova , la data de 26.10.2015, sub nr. XXX , reclamanţii  N.M. şi N.F.C. au chemat în judecată pe pârâţii S.C. E.P. S.R.L. şi C.G., în calitate de redactor-şef al săptămânalului „YYY" si au solicitat  obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 250.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei reclamanţilor , prin publicarea în săptămânalul „YYY" nr. 603 din data de 24.09.2015 a articolului intitulat „ZZZ".

De asemenea, reclamanţii solicita obligarea acestora, în solidar, să şteargă articolele care îi  privesc din arhiva electronică a ziarului, cu plata cheltuielilor de judecată.

In motivarea  cererii arată  că , reclamanta  N.M. exercită funcţia de preşedinte al Curţii de Apel XXX, începând cu data de 15.07.2010. Anterior acestei date, la data de 05.07.2010 soţul  reclamantei , N.F.C., a fost numit în funcţia de grefier la Judecătoria XXX, în urma concursului organizat de Curtea de Apel XXX la data de 17.06.2010, moment în care preşedinte al instanţei era d-na judecător XXX.

Precizează reclamanta  că , la acest concurs fusese numită în comisia de elaborare a subiectelor, dar, la cererea sa, în care a specificat faptul că soţul său intenţionează să participe la acest concurs, colegiul de conducere a instanţei a decis înlocuirea reclamantei.

Mai arată reclamanta că , la puţin timp după numirea sa  de către Consiliul Superior al Magistraturii în funcţia de preşedinte, la începutul anului 2011, în ziarul „YYY" a apărut articolul intitulat „Hopa şi preşedinta Curţii de Apel XXX" în care era acuzată că „şi-a rupt himenul corectitudinii şi moralităţii" , întrucât şi-a angajat soţul ca grefier la Tribunalul XXX şi i se cerea „o explicaţie publica de bun-simţ" cu privire la acest aspect.

Susţine reclamanta că  , deşi i s-ar fi părut de bun-simţ ca aceste explicaţii să i se ceară înainte de publicarea articolului, iar limbajul cu aluzii sexuale i s-a părut total deplasat, în ideea menţinerii unor relaţii bune cu presa locală, l-a invitat pe dl. redactor-şef C.G. la sediul Curţii de Apel, unde i-a adus la cunoştinţă situaţia de fapt prezentată anterior. In urma acestui demers, pârâtul a publicat săptămâna următoare un mic articol intitulat „Preşedinta N.", în care recunoştea că s-a lămurit în legătură cu angajarea soţului acesteia  şi că informaţia o avea din partea unor persoane interesate „să arunce cu noroi în ventilator".

Reclamanta arată că , a considerat că acest demers este suficient pentru repararea daunelor aduse onoarei şi reputaţiei sale, ulterior acordându-i pârâtului chiar un interviu, care a fost publicat în acelaşi săptămânal, ocazie cu care a  fost de acord cu fotografierea sa.

Cu toate acestea, la data de 24.09.2015 a fost publicat pe prima pagină a ziarului articolul intitulat „ZZZ", în care se face referire la diverse persoane şi situaţii care au legătură cu justiţia, definită drept „acest pârţ de dimineaţă al doamnei grase şi strepezite numită Democraţia. Sau Demo-cumetria?"

Acest articol face parte dintr-o serie de mai multe articole negative referitoare la justiţia din XXX, ideea principală fiind că între persoanele care lucrează în acest domeniu există diverse legături de rudenie, ceea ce, după opinia ziaristului, ar face ca actul de justiţie să fie aranjat după interesele sau relaţiile pe care le are fiecare. Deşi articolul priveşte mai multe persoane, este utilizată fotografia  reclamantei , ca imagine a justiţiei de cumetrie.

De asemenea , arata reclamanta că , în ceea ce o priveşte, sunt reluate acuzaţiile din primul articol, în sensul că „şi-a tras soţul grefier direct la Tribunal, să mănânce şi gura lui un salariu mai nesimţit", chiar dacă acesta nu are facultate de drept şi este inginer.

Susţine ca , modul în care este redactat articolul o prezintă drept o persoană plină de orgoliu şi dispreţ faţă de lege, conducând instituţia după bunul plac sau interes personal.

Precizează  că ziarul apare atât în format hârtie, cât şi în format electronic, astfel încât aceste articole rămân stocate şi pot fi accesate de oriunde în lume, prin utilizarea Internetului, site-ul având denumirea www.++++.ro.

Mai arată reclamanta ca , in situaţia in care autorul ar fi făcut cel mai mic efort de informare, ar fi constatat că în prezent soţul reclamantei  nu mai lucrează la tribunal, ci a promovat la Curtea de Apel XXX, unde are „salariul nesimţit" de 2799 lei, împreună cu toată munca, răspunderea şi incompatibilităţile prevăzute de lege pentru funcţia de grefier. De asemenea, deşi iniţial a fost angajat ca grefier cu studii medii, în prezent acesta are studii superioare juridice, absolvind în anul 2013 Facultatea de Drept a Universităţii „YYY" din XXX.

Se mai susţine că , este adevărat că libertatea de exprimare este un drept fundamental, protejat de articolul 10 din Convenţia europeană a drepturilor omului, însă exercitarea lui presupune totodată respectarea anumitor condiţii. într-o societate democratică, rolul presei este cel de supraveghere activă a vieţii cetăţii, de semnalare a oricărui abuz ori derapaj de la valorile democratice. Printre restricţiile impuse dreptului la liberă exprimare se regăseşte şi aceea menită a ocroti demnitatea umană, respectul datorat reputaţiei şi drepturilor altuia. Ziaristul trebuie să-şi exercite cu bună credinţă profesia şi să respecte şi celelalte valori protejate de Convenţie.

Arata reclamanţii că ,  la primul articol l-au considerat pe dl. C.G. un ziarist de bună-credinţă, care însă a fost dezinformat, în prezent se dovedeşte că s-au  înşelat, iar acesta utilizează ziarul pe care îl conduce pentru diverse campanii de dezinformare a publicului în scopul defăimării persoanelor şi instituţiilor statului.

Mai arata reclamanta ca este  judecător de 16 ani şi şi-a clădit o carieră bazată pe nişte valori, cum ar fi munca, cinstea, corectitudinea, adevărul, bunul-simţ, valori pe care le-a pus în aplicare şi în calitatea sa de preşedinte  la  Curtea de Apel XXX  , care  in prezent  este o instanţă foarte eficientă, aşa cum rezultă din programul Statis referitor la eficienţa instanţelor, iar la controalele Inspecţiei Judiciare şi ale Curţii de Conturi nu au fost găsite nereguli . Se mai susţine de către reclamanţi ca , reputaţia profesională constituie o valoare fundamentală în exercitarea funcţiei de magistrat şi reprezintă, totodată, percepţia creată în conştiinţa colectivă asupra modului în care sunt exercitate responsabilităţile profesionale, iar libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea şi nici dreptul la propria imagine.

De asemenea , arată reclamanta că, l-a tratat cu respect pe pârâtul şi are  pretenţia să fiu tratată la rândul său cu respect, potrivit modului în care îşi  exercită  atribuţiile şi funcţia, iar nu ca imagine a unei justiţii murdare şi corupte, aşa cum încearcă ziarul I.E.să arate imaginea justiţiei, prin campaniile nejustificate de defăimare a acesteia.

Reclamantul  N.F.C.  mai arată că , în prezent exercită funcţia de grefier la Curtea de Apel XXX, în urma promovării tuturor concursurilor la care a participat , iar potrivit Constituţiei României fiecare persoană are dreptul sa îşi aleagă meseria şi cariera pe care şi-o doreşte, potrivit aptitudinilor pe care le are  , astfel că împrejurarea  că soţia sa este judecător nu este un impediment în a-şi alege meseria de grefier.

Precizează că este  de profesie inginer, în specializarea sisteme de calcul, absolvind Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii din Universitatea Politehnică Bucureşti în anul 2001, însă acest lucru face dovada capacităţilor intelectuale pe care le are , pentru funcţia de grefier cu studii medii fiind necesare doar studiile liceale. Arata că, ulterior a absolvit şi Facultatea de Drept, promovând în funcţia de grefier cu studii superioare si si-a îndeplinit întotdeauna atribuţiile cu seriozitate  fara a beneficia de nici un avantaj din faptul că soţia sa a devenit, ulterior numirii sale în funcţie, preşedintele Curţii de Apel XXX. Dimpotrivă, susţine reclamantul că  a fost de multe ori ţinta afirmaţiilor răutăcioase ale unor persoane cărora le este mai uşor să spună că au alţii pile, decât că nu au ei suficiente abilităţi pentru a promova un concurs.

Precizează că anual au fost organizate concursuri de recrutare a grefierilor, iar  comisiile pentru concursurile de  promovare sunt numite de Colegiul de Conducere al instanţei şi sunt formate de obicei din judecători, care, consideră reclamantul ,  prezintă suficiente garanţii de corectitudine şi imparţialitate, pentru a nu se putea crede că justiţia este „un fel de inginerie".

Ca urmare, prin articolul publicat pârâtul prezintă în ceea ce-l priveşte imaginea unei persoane care nu îndeplineşte condiţiile pentru a exercita funcţia de grefier, dar care a fost angajat ilegal de soţia sa, care are o funcţie de conducere.

Se mai arată  că , prin fapta sa, săvârşită cu intenţia clară de a-i  defăima, pârâtul  a adus daune onoarei, demnităţii şi reputaţiei  reclamanţilor, pe care le estimează  la suma de 250000 lei.

 Reclamanţii invoca in susţinerea  cererii de chemare in judecata disp. art. 1349, art. 1373, art. 1349 şi art. 1373 Cod civil.

În dovedirea cererii au fost  depuse în copie înscrisuri.

Cererea de chemare in judecata a  fost timbrata cu taxa judiciara de timbru de  120 lei.

Reclamanţii solicită judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 411 Cod procedură civilă.

Pârâţii C.G. si S.C. E.P. SRL au formulat întâmpinare,  înregistrată la data de 26.11.2015 , prin care  invocă  excepţia lipsei competentei teritoriale, potrivit art. 113 N.C.P.C., întrucât reclamanţii au domiciliul ales in municipiul XXX,  iar cererea de chemare in judecata au depus-o la Tribunalul Prahova. Mai mult, potrivit art. 107 din N.C.P.C. instanţa competenta de a judeca prezentul dosar este Tribunalul XXX, având in vedere ca domiciliul/sediul paraţilor  este in XXX. Fata de cele prezentate  mai sus solicita anularea  cererii de chemare in judecata.

De asemenea , invocă excepţia netimbrării cererii la valoarea pretenţiilor, conform OUG nr.  80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Astfel, in conformitate cu art. 3, alin. (1), lit. e: "Acţiunile si cererile evaluabile in bani, introduse la instanţele judecătoreşti, se taxează astfel: lit e) intre 50.001 lei si 250.000 lei: 2.105 lei + 2% pentru ce depăşeşte 50.000 lei".

Potrivit acestor prevederi, reclamanţii trebuiau sa achite suma de 6.105 lei. La dosar nu este depusa dovada achitării taxei judiciare de timbru, astfel ca, in temeiul art. 197 din NCPC: "Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii". Pârâţii solicită anularea cererii de chemare in judecata . Totodată, potrivit aceluiaşi OUG 80/2013: "Art. 7. Acţiunile privind stabilirea si acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice se taxează cu 100 lei". Arata pârâţii că , reclamanţii au depus la dosar dovada plaţii taxei de timbru in suma de 20 de lei, in loc de 100 lei, ceea ce reprezintă un alt motiv de anularea cererii de chemare in judecata.

In continuarea întâmpinării arată următoarele: Ancheta / Ştirea de presă scrisă este obligată: "Sa sublinieze acele elemente ale evenimentului care nu pot fi transmise prin intermediul radioului sau al televiziunii; să facă delimitări, comparaţii cu evenimente similare; să evidenţieze antecedentele, implicaţiile, perspectivele evenimentului; sa explice de ce şi cum a fost posibil evenimentul relatat" (Decizie CEDO)

De asemenea , pârâţii continuă  prin a reda integral cele scrise in articolul despre reclamanţi  si arată că , la o analiza rapida a textului incriminat se poate observa ca acesta conţine 7  propoziţii cu un total de 113 cuvinte. Din totalul de 7 propoziţii, 5 sunt propoziţii interogative, adică formulează cate o întrebare la care se aşteaptă cate un răspuns calificat. Celelalte 2  propoziţii, prima si ultima, nu conţin cuvinte si expresii jignitoare sau denigratoare la adresa reclamanţilor. Nu pot fi considerate jignitoare cuvintele "ambiţii" si "orgolii'' care stau alături de preşedintele Curţii de Apel, judecător N. M.. Cat despre expresia "salariu mai nesimţit", care se refera la salariul reclamantului N. Florin Cosmin, arată că este o figura de stil, cu ajutorul căreia jurnalistul înlocuieşte cifrele seci care nu spun mare lucru publicului cititor. Astfel, salariul de 2.799 lei, declarat de reclamant, in comparaţie cu o pensie de 415 lei după 40 de ani de munca poate fi considerat un "salariu mai nesimţit".

Mai arata că , nu înţeleg de ce atâta zbatere din partea reclamantului sa se facă grefier daca salariul brut ca debutant la Judecătorie a fost de 1.563 lei si ce resorturi interne l-au împins spre profesiunea de grefier.  Se susţine că , pot emite un sir întreg de judecaţi de valoare fara nicio valoare daca  vor fi  judecaţi de  colegii doamnei. Ultima propoziţie "Hai, ciocu mic!" trebuie considerata drept un indemn la moderaţie pentru cei nemulţumiţi de condiţia lor in societate si care nu fac nimic altceva decât sa cârcotească.

De asemenea, este incriminat un al doilea articol intitulat "Hopa si preşedinta Curţii de Apel XXX" (apărut la începutul anului 2011) unde, reclamanţii susţin, ca apare expresia "şi-a rupt himenul corectitudinii si moralităţii" care a fost interpretată de reclamanţi drept "limbaj cu aluzii sexuale".

Arata pârâţii că , expresia respectiva este rupta din context, aceasta făcând parte dintr-un ansamblu de 2 propoziţii subordonate de timp: "Dar iată că nu a avut răbdare si şi-a rupt himenul corectitudinii si moralităţii. Căci doar aşa putem califica angajarea soţului ei ca grefier direct la Tribunalul XXX si nu cum prevede legea" şi este  o figura de stil, cu sensul pierderii unei (auto)protecţii. In conformitate cu DEX, himenul este o membrana care protejează fecioria, in textul  incriminat "fecioria" este "corectitudinea si moralitatea" despre care, in cazul unui judecător, preşedinte de Curte de Apel, nu trebuie sa planeze nicio suspiciune de abuz si au fost cerute explicaţii lămuritoare.

Se mai arată de către pârât că  a purtat o discuţie lămuritoare cu reclamanta N. M., fapt ce a condus la apariţia unui al treilea articol intitulat "Preşedinta N." (2014?) in care a scris ca s-a lămurit in legătura cu angajarea soţului ca grefier , considerând astfel că litigiul a fost stins.

Referitor la susţinerile reclamanţilor care solicită 250.000 lei cu titlu de daune morale, apreciază  că acestea sunt despăgubiri nemeritate, sugrumând dreptul la libera exprimare statornicit de CEDO, despăgubiri solicitate fără a se informa că ziaristul caută, respectă şi comunică faptele după verificări rezonabile în scopul informării publicului.

Mai arată că , prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii susţin că le-ar fi creat un prejudiciu de imagine, în calitate de redactor-şef al ziarului "Impact-Est", prin aceea ca ar fi scris şi distribuit informaţii neadevărate şi inventate, situaţie de fapt neconformă cu realitatea. Interesul public al subiectului jurnalistic constă în faptul ca in calitate de ziarist, asimilat de CEDO ca si "câinele de paza al democraţiei", a ales să facă acest demers pentru că  N.M., in calitatea sa de preşedinte al unei instanţe deosebit de important pe aria judeţelor XXX -, trebuie sa aibă o carte de vizita imaculata, fără ingerinţe din partea nimănui, având in vedere ca atitudinea domniei sale reflecta starea de normalitate in justiţie. Mai arata pârâtul că , în situaţia in care o persoana cu asemenea răspundere are comportament de genul celui despre care a scris, atunci in calitate de justiţiabil nu se poate  aştepta la o soluţie corecta si justa din partea  instanţei.

Pârâtul susţine de asemenea , că reclamantul  N. F.C.,  in mai puţin de 3  ani a urcat treptele ierarhiei in calitatea sa de grefier de la Judecătorie la Curtea de Apel XXX  şi  se poate observa că, faţă de alţi colegi de-ai săi, are o ascensiune rapida în condiţiile in care pentru a promova la o instanţa superioara este necesar sa se treacă prin toate etapele, potrivit HCSM nr. 181/2007, actualizata cu HCSM nr. 50/2013 si publicata in M. Of. Nr. 86/2013.

Susţine că , nu poate înţelege de ce reclamanţii se considera vătămaţi fata de imaginea profesionala, având in vedere ca nu exista niciun mijloc administrativ legal ce li s-ar fi aplicat acestora, concretizat prin eventuale verificări sau măsuri disciplinare din partea Consiliului Superior al Magistraturii.

In ce priveşte  persoana juridica E.P. SRL, se arata că ,  in vederea atragerii răspunderii sale  civile delictuale  este necesar să fie întrunite toate condiţiile pentru angajarea răspunderii , respectiv : să existe o faptă ilicită; să existe un prejudiciu; să fie individualizată existenţa unei legături de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu; să existe săvârşirea cu vinovăţie a faptei.

Deşi, reglementate de lege sub aceeaşi titulatură de condiţii de admisibilitate, este evident că, pentru reţinerea acestor situaţii, instanţa va trebui să facă o apreciere globală a fondului cererii, pentru a vedea ce pretinde reclamantul prin raportare la acţiunile sale. Prin urmare, instanţa va fi nevoită în aceste cazuri „să pipăie" însuşi fondul cererii reclamanţilor.

O cerere poate fi declarată ca fiind netemeinică, în drept sau în fapt, atunci când instanţa apreciază că, elementele prezentate de reclamanţi nu sunt de natură să conducă la existenţa vreuneia sau vreunora dintre încălcările reclamate în cerere. Potrivit art. 10 din CEDO şi a protocoalelor adiţionale la această Convenţie, ratificată de România prin Legea 30/1994, art. 10: „Orice persoană are dreptul la libera exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi şi de a comunica informaţii, ori idei, fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere".

Din normele legale menţionate se deduce, fără dubiu, că pentru soluţionarea litigiilor cu privire la încălcarea drepturilor fundamentale nepatrimoniale, cum este şi cel la viaţă privată şi propria imagine, instanţele sunt obligate să realizeze o analiză a libertăţii de exprimare în primul rând în lumina jurisprudenţei CEDO, în virtutea faptului că acesta face parte din dreptul intern, în temeiul art. 20 din Constituţia României.

Libertatea de exprimare este un drept cu valoare intrinsecă, dar şi o parte componenta a altor drepturi consacrate în Convenţie, aşa cum este libertatea de asociere. în acelaşi timp, libertatea de exprimare poate veni în contradicţie cu alte drepturi garantate de Convenţie, printre care dreptul la un proces echitabil, la respectarea vieţii private, la libertatea de conştiinţă şi religie. în eventualitatea unor astfel de conflicte, CEDO impune stabilirea unui echilibru în scopul determinării preeminenţei unui drept asupra altuia. Echilibrul intereselor contradictorii, dintre care unul este libertatea de exprimare, evidenţiază şi importanţa celui din urmă.

În acest sens, CEDO a declarat în repetate rânduri că "Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice, una din condiţiile primordiale ale progresului său şi ale fiecărui individ" (vezi cazurile Lingens vs. Austria, 1986; Sener vs. Turcia, 2000; Thoma vs. Luxembourg, 2001) şi "Presa joacă un rol predominant într-un stat de drept" (vezi cazurile Castells vs. Spania, 1992; Prager şi Oberschlick vs. Austria, 1995). Protecţia libertăţii de exprimare este o condiţie esenţială pentru garantarea unui regim politic democratic şi pentru dezvoltarea fiecărei persoane. În principiu, protecţia oferită de Articolul 10 din Convenţie se extinde asupra tuturor tipurilor de exprimare indiferent de contextul acestora, care sunt diseminate de un individ, grup sau mass-media. Unica restricţie cu privire la conţinut, care a fost aplicată de către CEDO, viza răspândirea ideilor care promovau rasismul, ideologia nazistă şi instigau la ură şi discriminare rasială.

Curtea a statuat cu caracter de principiu (vezi cauza Bladet Tromso şi Stensaas vs. Norvegia), că ziariştii nu trebuie să fie obligaţi să dovedească întotdeauna adevărul afirmaţiilor publicate atunci când acţionează cu bună-credinţă, bazându-se pe informaţii credibile.  De asemenea, în Cauza Lingens vs. Austria, Curtea a subliniat faptul că atunci când afirmaţiile unui ziarist au caracterul unor judecăţi de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat, reprezentând opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, acestea sunt protejate de art. 10 cu condiţia ca ele să se bazeze pe nişte fapte adevărate sau să fie susţinute de o argumentare logică a autorului lor, chiar şi o judecată de valoare se poate dovedi excesivă dacă este totalmente lipsită de o bază factuală (vezi cauza Cumpănă şi Mazăre vs. România, Pedersen şi Baadsgard vs. Danemarca).

Mai arată pârâţii că , acoperirea în bani a unor prejudicii "morale" nu înseamnă decât o acţiune punitivă, care nu are nimic de-a face cu funcţia reparatorie a răspunderii civile delictuale. Astfel de acţiuni, întemeiate pe art. 1349 şi art. 1373 din Noul Cod Civil şi pe textele constituţionale sau convenţionale referitoare la dreptul la propria imagine, pervertesc sau schimbă sensul originar al răspunderii reparatorii. În atare condiţii, prejudiciul constând în "atingerea adusă imaginii publice a reclamanţilor" trebuie să îndeplinească toate condiţiile necesare oricărui alt tip de prejudiciu pentru a putea fi reparat.  Pentru a putea fi cuantificat prejudiciul "moral" este nevoie de un criteriu sigur de referinţă, de un reper faţă de care un judecător să poată aprecia mărimea daunelor "morale" pe care le poate acorda reclamantului. În cazul de faţă, supărarea şi dorinţa de răzbunare, sunt stări afective negative ce nu pot fi considerate prejudicii reparabile în bani. Nu se pot preţui şi nici tranzacţiona sentimente. Numai dacă afrontul adus elementelor personalităţii ar avea efecte prejudiciabile din punct de vedere material, anume, dacă din fapta ilicită cu efect prejudiciabil asupra elementelor personalităţii, elemente ce trebuie dovedite, ar rezulta o pierdere financiară sau o declasare pe plan profesional a reclamanţilor, situaţie in care aceştia nu se regăsesc. Din acţiunea formulată de reclamanţi, însă, nu rezultă care sunt pierderile financiare, în ce constau, sau dacă a avut loc vreo declasare pe plan profesional. Chiar, mai mult decât atât, critica ziaristului a avut ca efect o creşterea aprecierilor in plan profesional, după cum relatează, in acţiune reclamanta N. M..

De asemenea, nici reclamantul N. F.C. nu a suferit vreo declasare in plan profesional, aşa cum rezulta din simpla lectura a cuprinsului celor 3  caracterizări date de preşedinţii Tribunalului XXX, secţiei Penale si al secţiei Contencios Administrativ, depuse in Anexele la cererea de chemare in judecata.

Mai arată că , după cum în mod justificat a statuat doctrina, cel care exercită prerogativele pe care legea le recunoaşte dreptului său subiectiv, nu poate fi considerat că acţionează ilicit, chiar dacă prin exerciţiul normal al dreptului său, au fost aduse anumite restrângeri ori prejudicii dreptului subiectiv al altei persoane. Ziaristul se găseşte exact în această situaţie, exercitând în mod normal dreptul statuat de Constituţie, acela la libera exprimare, neputând fi acuzat că ar prejudicia pe cineva.

În concluzie, demersul jurnalistic, în conţinutul existent la dosarul de fond, nu este de natură a aduce un prejudiciu de imagine reclamanţilor şi nu a produs o lezare a dreptului personal nepatrimonial cu privire la nume, relatările ziaristului încadrându-se în limitele informaţiilor de presă, care vizează un subiect de interes public, mai ales pentru faptul că, in calitatea sa de preşedinte a Curţii de Apel XXX, doamna N.M. ar fi trebuit sa aibă o atitudine corecta in fata subordonaţilor săi, colegi si angajaţi in sistemul judiciar, care cunosc aceste amănunte neconforme cu regulile de buna conduita, pentru a nu face obiectul articolelor incriminate.

Până la urmă, apărarea bazată de bună-credinţă substituie proba veridicităţii. în cazul în care un ziarist sau un organ de presă urmăreşte un scop legitim, iar chestiunea în cauză se circumscrie unui interes public, fiind depuse eforturi rezonabile în vederea verificării faptelor, presa nu trebuie să poarte vreo responsabilitate, chiar dacă faptele respective s-au dovedit false.

Referitor la acţiunea reclamanţilor, pârâtul menţionează că din punctul  sau de vedere, echivalează cu o solicitare de ingerinţă în libertatea de exprimare a ziaristului din partea instanţei şi ar trebui analizată în sensul în care,  pârâtul a  acţionat cu bună-credinţă, în scopul unei informări corecte şi judicioase a publicului având în vedere că acesta este un subiect de interes general.

Această interpretare se deduce din reglementarea comunitară în materie, care are caracter prioritar faţă de legile romane, acte normative care trebuie interpretate doar prin prisma dispoziţiilor comunitare şi art. 10 din Convenţia Europeană.

Cât priveşte temeiul de drept invocat de reclamanţi, urmează să se facă o distincţie asupra prevederile legale statuate prin art. 1349 şi art. 1373 din Noul Cod Civil, referitoare la dreptul la propria imagine, deoarece, conform practicii CEDO, prevederile articolului mai sus menţionat pervertesc sau schimbă sensul originar al răspunderii reparatorii. Or, mecanismul naşterii raporturilor juridice nu operează în mod nemijlocit, automat, de la faptă la efect, ceea ce duce la naşterea raportului juridic concret este faptul juridic, nu norma de drept.

Ori, jurisprudenţa CEDO (cauza Bladet Tromso şi Stensaas vs. Norvegia), a statuat că ziariştii nu trebuie să fie obligaţi să dovedească întotdeauna adevărul afirmaţiilor publicate atunci când acţionează cu bună-credinţă, bazându-se pe informaţii credibile.

Mai mult, în cauza Lingens vs. Austria, Curtea a subliniat faptul că atunci când afirmaţiile unui ziarist au caracterul unor judecăţi de valoare, al căror adevăr nu poate fi verificat, reprezentând opinii sau aprecieri personale ale indivizilor, acestea sunt protejate de art. 10 al Convenţiei.

Mai arată că , trebuie să fie avute  în vedere şi următoarele aspecte fundamentale: 

1) Critica ziaristului exercitată prin presă este constructivă, în realizarea funcţiilor de informare a publicului. Astfel, ziaristul urmăreşte, în principal, prezentarea unor probleme sociale, de interes larg pentru public, care trebuie să fie informat cu privire la comportamentul funcţionarilor publici, desemnaţi să le reprezinte interesele. Articolul a fost un demers jurnalistic privind oameni care acţionează în calitatea lor de personaje publice, astfel încât în cauză invocă  cauza Dalban vs. România si Lingens vs. Austria. Articolele analizate au fost întocmite exclusiv în scopul prezentării unor aspecte deosebit de serioase şi grave de care sunt acuzate persoane publice, comise în exercitarea funcţiilor lor.

2) Prin urmare, articolul nu este scris în ideea de a cauza un prejudiciu moral, câtă vreme nu s-a demonstrat că ceea ce a scris este total fals în legătură cu reclamanţii. Curtea Europeană statuând în cauza Lingens vs. Austria că protecţia articolului 10 se aplică si în cazul afirmaţiilor care deranjează sau ofensează, nu numai în cazul celor primite cu indiferenţă sau inofensive. Libertatea jurnalistică acoperă posibilitatea de recurgere la un anumit grad de exagerare sau de provocare, iar în cazul Dalban vs. România din 28.09.1999 Curtea a apreciat că o inexactitate parţială a faptelor prezentate nu exclude protecţia art. 10 din Convenţie, în situaţia în care este vorba despre un discurs jurnalistic privind subiecte de interes public, iar rea-credinţă nu este dovedită.

Şi, de asemenea, nu rezultă, din cuprinsul acţiunii, că reclamanţii au suferit oprobriul public, cum de altfel nu pot face dovada, întrucât reclamanta N.M.se afla la al doilea mandat in funcţia de preşedinte, deci, calităţile sale de judecător o vor propulsa mai departe pentru ţinuta sa profesionala, iar reclamantul N. Florin Cosmin se afla pe aceeaşi funcţie de grefier la Curtea de Apel XXX, fara mustrări sau sancţiuni. Si, cine ştie, daca soţia sa va fi promovata la ICCJ, nu ar fi o mirare sa auzim ca si soţul a fost promovat in funcţia de grefier la aceeaşi instanţa.

Mai mult, indiferent de conduita judiciară a reclamanţilor in ceea ce priveşte invocarea mijloacelor de probaţiune, judecătorul are obligaţia de a-si exercita rolul activ, prevăzut de art. 22, alin. (2) si de art. 254 din NCPC, prin ordonarea către reclamanţi de a administra toate probele necesare, utile si pertinente cauzei, pentru evitarea pronunţării unei hotărâri nefundamentate sub aspect probator, iar aici  se refera la dovedirea faptului ca reclamanţii ar fi suferit din cauza articolului  pârâtului daune  asupra onoarei, demnităţii si reputaţiei, in ce constau despăgubirile pentru daunele morale si cum le-au calculat.

Mai arată că , dat fiind faptul că aceasta speţa va fi judecata de un/o coleg(a) va trebui ca interpretarea corecta si strictă să conducă la situaţii echitabile prin prisma realizării efective a actului de justiţie, deziderat fundamental al oricărui cod de procedura, aşa cum spunea profesorul Eugen Herovanu in prefaţa lucrării sale "Principiile procedurii judiciare", conform căreia: "Tirania formelor este la fel de periculoasa ca si absenta lor".

În concluzie , faţă de cererea reclamanţilor, apreciază  că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru antrenarea răspunderii delictuale civile ale  pârâţilor ,  răspunderea delictuală civilă îndeplinind o funcţie reparatorie, reprezentând un mijloc de apărare a drepturilor subiective încălcate şi nu un mijloc de a obţine câştiguri nemeritate, fiind inadmisibilă repararea prejudiciului pretins prin echivalent bănesc şi, ca atare,  solicita respingerea acţiunii reclamanţilor N.M. şi N. F.C., ca netemeinică si nefondată.

Reclamanţii au formulat răspuns la întâmpinare prin care  solicită respingerea excepţiei necompetentei teritoriale a acestei instanţe raportat la disp. art. 127 NCPC si a excepţiei netimbrării cererii de chemare in judecata , care a fost legal timbrata conform OUG 80/2013.

Referitor la fondul cauzei arată, în esenţă  că, deciziile CEDO invocate de către pârâţi au ca fundament buna-credinţă a ziaristului , care nu exista insă in prezenta cauza.

Referitor la existenţa prejudiciului şi la cuantumul acestuia  arata ca este adevărat  că reclamanţii nu au suferit „o declasare pe plan profesional" , însă acest lucru se datorează faptului că informaţiile prezentate de pârâţi sunt false, iar acest lucru este uşor de dovedit unor persoane avizate. Insă a afirma că critica ziaristului a avut ca efect o creştere a aprecierii în plan profesional este, probabil, o altă figură de stil jurnalistică.

Aprecierea în plan profesional este dată de munca depusă în ani de activitate, de corectitudinea arătată, precum şi de măsurile manageriale luate, care au îndeplinit anumite obiective de eficienţă. Insă în faţa opiniei publice toate acestea valorează foarte puţin în situaţia în care „a scris la ziar" despre ilegalităţile comise. Ziaristul este formator de opinie, iar publicul larg merge pe prezumţia că faptele prezentate în ziar sunt reale. Ca urmare, prejudiciul adus onoarei, demnităţii şi reputaţiei este dovedit prin însăşi difuzarea unor informaţii nereale.

Reputaţia profesională constituie o valoare fundamentală în exercitarea atât a funcţiei de magistrat, cât şi a celei de grefier şi reprezintă, totodată, percepţia creată în conştiinţa colectivă asupra modului în care sunt exercitate responsabilităţile profesionale. Cu atât mai mult o bună-reputaţie este necesară în exercitarea unei funcţii de conducere importante, cum este cea de preşedinte de curte de apel.

Mai arată că , este adevărat că nu există un mercurial pentru a putea stabili uşor cât costă onoarea, demnitatea sau reputaţia. Ca urmare, fiecare este liber să aprecieze „câte parale face" reputaţia sa ori suferinţa la care a fost expus prin fapta ilicită a altei persoane. Instanţa însă va aprecia în mod obiectiv, din probele administrate, dacă a existat prejudiciul pretins şi cuantumul în care pot fi acordate daune morale.

Se poate observa că, în ciuda probelor prezentate, pârâţii încă susţin, prin întâmpinare, că  , reclamanta în calitate de preşedinte de curte de apel ar fi trebuit să aibă o „atitudine corectă în faţa subordonaţilor săi, colegi şi angajaţi în sistemul judiciar, care cunosc aceste amănunte neconforme cu regulile de conduită, pentru a nu face obiectul articolelor incriminate".

Recunoaşte reclamanta  că nu înţelege în ce a constat atitudinea sa incorectă sau ce reguli de conduită a încălcat prin faptul că soţul său a decis să se reorienteze profesional către funcţia de grefier. Referitor la „resortul intern" care 1-a împins spre această profesie, poate spune doar că este vorba despre dorinţa fiecărui om corect de a-şi câştiga existenţa dintr-o muncă cinstită.  Solicita respingerea excepţiilor invocate si admiterea acţiunii aşa cum a fost formulata.

La data de 19.01.2016 , prin registratură, pârâţii au depus o cerere de încuviinţare a probelor prin care arată următoarele: solicita proba cu înscrisuri pentru a dovedi ca reclamanţii au acţionat prin intimidare si cu discriminare încercând sa refacă imaginea şifonata a unor reprezentanţi ai justiţiei gălăţene , sens in care depun : 

- articolul „Cumetriile din justiţia gălăţeană : magistraţii cu rude apropiate in avocatura” publicat pe site;

- articolul „Preşedinta Curţii de Apel XXX , judecătoarea M.N. si-a adus soţul lângă fustele sale” scris de ziaristul , publicat in ziarul on-line ZZZ, la data de 23.06.2015 .

Se mai solicită proba cu interogatoriul reclamanţilor pentru a se dovedi faptele personale ale acestora si  care au legătură cu pricina , in temeiul art. 218 NCPC , respectiv fapte personale vizând încercări de intimidare a ziariştilor incomozi  si suprimarea financiara a editorilor din presa locala.

In cadrul probei testimoniale  solicita audierea numiţilor Frunză Marin si Popescu Nicolaie pentru dovedirea următoarelor împrejurări : veridicitatea  stării de fapt descrisa in articolul „ Cumetriile din justiţia gălăţeana : magistraţii cu rude apropiate in avocatură „ şi  încercările de intimidare a ziariştilor incomozi si suprimarea financiara a editurilor de presa .

Se solicită si proba cu expertiza specialitatea Gramatica si semantica Limbii Române  cu următoarele obiective : analiza gramaticală , morfologică si semantică a textului incriminat de reclamanţi pentru a se stabili daca autorul a folosit o exprimare metaforica si nu una injurioasă sau defăimătoare.

De asemenea , pârâţii solicită proba cu cercetare locala pentru a se dovedi anumite împrejurări de fapt si anume :

1.suspiciunea de abuz in serviciu ce ar fi fost făptuit de reclamanta si

2.audierea grefierilor si judecătorilor de la Judecătoria XXX, Tribunalul XXX si Curtea de Apel XXX pentru lămurirea comportamentului reclamanţilor  cu justiţiabilii si colegii , împrejurări ce pot fi cel mai bine lămurite prin  constatarea directa la faţa locului .

 La data de 22.01.2016 , a fost înregistrata cererea pârâţilor care ,  in completarea excepţiilor si a cererilor deja formulate , au invocat  excepţia nulităţii cererii de chemare in judecata , ca urmare a nesocotirii  şi a neîndeplinirii disp. art. 194 NCPC în sensul de a se prezenta si calculul concret  si controlabil al pretenţiilor solicitate , urmând ca instanţa să pună in vedere pârâţilor să facă  si dovada  cu acte a pretenţiilor ; excepţia  imposibilităţii de a-şi exercita dreptul la apărare  in condiţiile in care cuantumul pretenţiilor cerute este doar declarat, dar nu este probat si justificat de către reclamanţi ; excepţia încălcării prevederilor art.249 C.pr.civ.  sub aspectul că sarcina probei revine reclamanţilor si nu pârâţilor, considerând că aceasta este o alta situaţie de nulitate a cererii ; excepţia imposibilităţii si prematurităţii discutării si soluţionării acţiunii reclamanţilor, în condiţiile in care aceştia nu au motivat si dovedit  valoarea pretinsă cu titlu  de prejudiciu  in suma de 250.000 lei ; excepţia lipsei oricărui element probator care să arate si să convingă despre existenţa unui minim de consecinţe si prejudicii generate reclamanţilor , in urma articolului publicat , tocmai pentru că acesta reflecta realitatea care nu se poate contesta; excepţia insuficientei timbrări a cererii de către reclamanţi ; excepţia de nulitate a probelor  cu declaraţii luate subordonaţilor , fiind evidenta neconcludenţa acestora , procedeul fiind de natura a confirma un comportament inadmisibil , lipsit de moralitate; excepţia invocată asupra tuturor probelor propuse de pârâţi ca fiind nerelevante si fără legătură cauzală cu speţa ; excepţia abuzului de drept in sarcina reclamanţilor care au exercitat aceasta acţiune numai pentru intimidare  si răzbunare , cu vădit dispreţ pentru condiţiile legale de formulare si exercitare a unei acţiuni  , acţiune nemotivata , nedovedita si netimbrata , dar nu de persoane calificate , ci cu mare calificare pretinsă , element suficient pentru a se face aplicarea disp. art. 12 al. 1 si al. 2 si 20 Cod pr.civ.

În sprijinul acestei cereri invoca si art. 247-248 , cu referire la art. 254 al. 2 pct. 2 si 3 cu aplicarea art. 7 , 8 20 si 22 Cod pr.civ.

La termenul de judecata din data de 22.01.2016 , Tribunalul a respins excepţia necompetentei teritoriale a acestei instanţe raportat la dispoziţiile art. 127 din NCPC si având in vedere calitatea reclamanţilor de magistrat si respectiv grefier , ce atrage incidenta acestor dispoziţii legale.

De asemenea , a fost respinsa excepţia netimbrării cererii de chemare in judecata , instanţa constatând ca  aceasta  a fost legal timbrata cu suma de 120 lei , conform disp. art. 7 si 27 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru  .  Totodată , instanţa a apreciat ca celelalte susţineri ale pârâţilor invocate cu titlu de excepţii reprezintă de fapt apărări de fond  si nu veritabile excepţii de procedura ce ar  impune o analiză prealabila .

In cauză a fost admisă  proba cu înscrisuri atât pentru reclamanţi cât si pentru pârâţi , fiind respinse celelalte probe solicitate de către pârâţi  ca neconcludente.

Examinând actele si lucrările dosarului , in raport de probele administrate si de dispoziţiile legale incidente in cauză , Tribunalul constată  următoarele:

Situaţia de fapt ce se configurează din ansamblul probator administrat in cauză , respectiv din înscrisurile depuse la dosar de reclamanţi reprezentând extrase  din arhiva publicaţiei I.E. , al cărei redactor sef este pârâtul, înscrisuri necontestate de pârâţi,  rezultă că , in aceasta publicaţie  editata de către pârâta E.P. SRL , a apărut articolul intitulat „Hopa si preşedinta Curţii de Apel !” cu următorul conţinut ( fila 10 dosar)  :„Iată că am lăudat pentru încurajare şi încredere în Justiţie desemnarea magistratei M.N. ca preşedinte al Curţii de Apel XXX. Sigur că ea a vrut sa se afirme prin introducerea de cartele de pontaj pentru judecători şi e eşuat prin a nu da ea însaşi pe la Palat! Ştiam şi aveam semnale că nu se dă după vântul politicii, afaceriştilor şi avantajelor personale, aspecte care îi conferă un statut apreciat în Uniunea Europeană. Dar iată că nu a avut răbdare şi şi-a rupt himenul corectitudinii şi moralităţii. Căci doar aşa putem califica angajarea soţului ei ca grefier direct la Tribunalul XXX şi nu cum prevede legea. Adică înainte ar fi trebuit să treacă printr-un stagiu de grefier la Judecătoria XXX, urmând avansarea firească şi legală la instanţele superioare. Dar nu, doamna N. a pus şi ea umărul la susţinerea într-o rână a Justiţiei din Republicuţa XXX extinsă ca pelagra pe încă două judeţe. Putea să-şi lase soţul în privat, să se ocupe ca orice inginer de propria-i şcoală de şoferi, spre unde sunt (erau) îndrumaţi să se înscrie mulţi salariaţi din Palat.Aşa că a preferat să recurgă la Cooperativă, din care ştiam că nu face parte, şi şi-a plantat soţul ca grefier direct la Secţia Civilă prezidată de familia B. Aşteptăm o explicaţie publică de bun simţ, doamnă Preşedinte M.N., încât să redaţi încrederea justiţiabililor în justiţiarii din Palat.”

Ulterior , in aceeaşi publicaţie  a apărut  articolul intitulat “Preşedinta N.” având următorul conţinut ( fila 11) : “ Iar vin şi spun că Justiţia gălăţeană are toate şansele să intre în normalitate, autoritate de netăgăduit şi ferită de cooperativele celor îmbătrâniţi în rele şi neştiinţă de carte, câteva astfel de specimene încă mai bântuind deraiate prin Tribunal şi Curtea de Apel.

Dar, dialogând pe tema Justiţiei cu magistratul M.N., preşedinte al Curţii de Apel XXX, simţi că e cineva căruia îi pasă ce se spune-scrie despre colegii săi pe care îi înţelege bine şi-i reprezintă – apără cu argumente şi deloc formal. Ca în cazul V.F., viitoarea vicepreşedintă a acestei instanţe care e împrăştiată pe trei judeţe şi numără circa 800 de salariaţi. Şi dacă tot e mai bun dialogul decât scriitura la gazetă doar din surselor unor persoane interesate să arunce cu noroi în ventilator, ne-am lămurit şi cu angajarea soţului preşedintei N., ca grefier. El a dat concurs pentru acest post în mandatul preşedintei G. Şi a intrat pentru Judecătorie, dar a fost detaşat legal la Tribunal, cu acelaşi salariu şi un volum de muncă mai mare, a ţinut să înlăture suspiciunile exprimate în I.E. de săptămâna trecută, interlocutorul nostru.”

Tot  in publicaţia I.E.,  numărul 603 ( 24.09.-30.09.2015) a apărut şi articolul intitulat  „Justiţia de cumetrie made in Covurlui –mod de întrebuinţare” , care are următorul conţinut ,  cu privire la care reclamanţii din prezenta cauza au  apreciat ca este de natura a le produce un prejudiciu moral  (fila 9)  :"Judecătorul N. M., de la Curtea de Apel, şi preşedinte cu ambiţii şi orgolii ale acestei Curţi, şi-a tras soţul grefier direct la Tribunal, să mănânce şi gura lui un salariu mai nesimţit, ce dracu, că e de unde. S-a călcat peste norme şi lege, şi n-a fost mai întâi grefier la Judecătorie? Hai sictir, de-aici !, da nu sunt eu legea?! Cum adică, îndrăzneşte cineva să zică că soţul nu are facultate de drept? Ce dacă e inginer? În fond, justiţia nu este şi ea inginerie? Bagi aleatoriu la calculău nume de judecători şi numere de procese şi iese exact cum am anticipat noi la camera de consiliere pe şestache? Hai, ciocu mic!".

Toate aceste articole au  vizat aşadar o situaţie de fapt , relatată iniţial de către publicaţia menţionata in precedent ca fiind o împrejurare de natura a genera  dubii cu privire la legalitatea  procedurii de angajare a reclamantului N.F.C.  , în funcţia de grefier ( iniţial la Judecătoria XXX  si apoi la Curtea de Apel XXX) .

De asemenea , la dosarul cauzei s-au depus înscrisuri ( filele 14-19) din care rezulta ca reclamantul N. F.C. a fost numit in funcţia de grefier debutant la Judecătoria XXX conform Deciziei nr. 101/05.07.2010 , ca urmare a susţinerii unui concurs , ulterior a promovat la Tribunalul XXX si apoi la Curtea de Apel XXX unde a fost încadrat ca grefier  cu studii superioare juridice conform Deciziei nr. 15/21.01.2014 , fiind absolvent in 2013 al Facultăţii de Ştiinţe Juridice , Sociale si Politice din cadrul  Universităţii „Dunărea de Jos” din XXX .Parcursul profesional al reclamantului este prezentat detaliat  in înscrisul aflat la fila 19 dosar emis de compartimentul de personal al Curţii de Apel XXX.

Aceasta fiind situaţia de fapt , instanţa va proceda la analizarea  dispoziţiilor legale  aplicabile în cauză .

Astfel, Tribunalul va avea în vedere  că  afirmaţiile  considerate de reclamanţi ca fiind de natura a-i prejudicia au fost făcute in publicaţia apărută  la data de 24.09.2015, adică  ulterior intrării în vigoare a Noului  Cod civil, astfel încât  prin raportare la prevederile art. 6 alin. 5 NCV , sunt incidente dispoziţiile legii noi de drept substanţial.

Instanţa reţine ca potrivit art. 72 din Codul civil, „orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75”.

Articolul 75 din acelaşi act normativ stabileşte următoarele: „nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune (secţiunea a III-a – „Respectul vieţii private şi al demnităţii persoanei umane”) atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte. Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune”.

Totodată, în art. 252 din Codul civil se arată că „ orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci fiinţei umane, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică şi psihică, demnitatea, intimitatea vieţii private, libertatea de conştiinţă, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică”.

Reclamanţii  invocă prin prezenta cerere de chemare în judecată încălcarea dreptului la reputaţie , onoare si demnitate.

In ce priveşte dreptul la reputaţie , Tribunalul va avea in vedere ca acesta  face parte din drepturile personalităţii, drepturi ce ocupă poziţia centrală în cadrul drepturilor personale nepatrimoniale aparţinând persoanelor fizice. Aşa cum s-a menţionat în precedent , dreptului la demnitate îi este proclamată existenţa în art. 72 alin. 1 din Codul civil,  iar în alineatul 2 al aceluiaşi articol  legiuitorul clarifică conţinutul acestui drept, si anume ce cuprinde onoarea şi reputaţia unei persoane şi interdicţia de a produce o atingere fără consimţământul titularului sau fără autorizarea prevăzută de art. 75 din Codul civil.

In literatura de specialitate, se apreciază că graniţa dintre onoare şi reputaţie este destul de greu de stabilit, ele putând fi considerate două faţete ale dreptului la demnitate, onoarea  fiind  un sentiment complex, determinat de percepţia pe care fiecare persoană o are despre demnitatea sa, în timp ce reputaţia înseamnă felul în care o persoană este  apreciată  în societate , percepţie ce poate să varieze de la o persoană la alta , cu menţiunea că reputaţia nu este înnăscută, ci este, de cele mai multe ori, dobândită prin modul exemplar în care persoana se comportă în viaţa privată sau în cea socială.

Prin urmare ,  orice atingere adusă demnităţii omului şi implicit, reputaţiei sale, îl expune pe acesta excluderii într-o măsură mai mare sau mai mică din sfera relaţiilor sociale.

Pe de altă parte, Tribunalul va avea in vedere că  libertatea de exprimare ( invocată de către pârâţi in apărarea lor ) este fundamentul esenţial al unei societăţi democratice  , iar sub aspectul exerciţiului dreptului la liberă exprimare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că aceasta cuprinde dreptul de a avea şi de a-şi exprima opinia, dar şi dreptul la informare.

Libertatea de exprimare nu constituie însă o libertate absolută , iar exerciţiul acestei libertăţi este supus unor restrângeri şi limitări ce îşi au izvorul in primul rând in legea fundamentală .

Astfel , art.30 alin.(6) din Constituţia României prevede că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine, iar – în temeiul art.57 din Constituţie – cetăţenii trebuie să îşi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile cetăţeneşti.

Totodată , art.31 alin.(4) din Constituţia României prevede că mijloacele de informare în masă, publice şi private, sunt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice.

Aceste dispoziţii  constituţionale sunt in deplin acord cu art.10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care  statorniceşte că libertatea de exprimare, aşadar, libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii sau idei „comportă îndatoriri sau responsabilităţi”. În egală măsură, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în sensul că, deşi presa are datoria de a transmite informaţii şi idei cu privire la chestiunile de interes public, ea nu trebuie să depăşească, între alte limite, pe aceea a protecţiei reputaţiei altora.

Aceste principii au fost avute in vedere si in jurisprudenţa instanţei supreme care reţine că  „Dreptul la opinie şi la liberă exprimare, ca orice alt drept, trebuie exercitat în limitele sale fireşti, neputând prejudicia drepturile şi interesele legitime ale celorlalte persoane”.

Prin urmare , ca urmare a publicării unor  informaţii neadevărate şi neverificate despre o persoană, ziariştii pot aduce atingeri în mod nejustificat onoarei, reputaţiei, imaginii publice ale acelei persoane, cauzându-i, alături de eventualele prejudicii materiale, şi prejudicii morale, care trebuie suportate de cei care le-au produs.

In ce priveşte sistemul actual de protecţie a drepturilor personalităţii , instanţa reţine ca  acesta este guvernat  de principiile reparării prejudiciului , care stau la baza dreptului comun al răspunderii civile delictuale , fiind incidente  dispoziţiile art. 1349 din Codul civil, în raport cu care trebuie întrunite condiţiile  răspunderii civile delictuale, respectiv : o atingere ilicită, o vinovăţie, un prejudiciu, o legătură de cauzalitate între ele.

Astfel , asupra dovedirii existenţei unei fapte ilicite , Tribunalul va reţine ca  fapta pârâţilor a constat din publicarea in mod repetat a unor afirmaţii nereale  si  denigratoare cu privire la  modalitatea in care s-a făcut angajarea reclamantului ca si grefier , iniţial la  judecătorie si ulterior la Curtea de Apel XXX. Tribunalul mai reţine ca natura delictuala a faptei nu este determinata numai de conţinutul ideilor exprimate , ci si de  folosirea abuziva a dreptului de exprimare prin presa  si limbajul cu conotaţii vulgare , jignitoare , de natura a aduce atingere demnităţii si reputaţiei reclamanţilor.

Este adevărat ca informaţiile prezentate erau de interes public  având in vedere funcţia îndeplinita de către reclamantă în cadrul unei instituţii  publice  , iar jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului , in contextul art. 10 din Convenţie  garantează dreptul publicului de a fi informat in mod corect despre  subiectele de interes public  , dar instanţa va retine că ,  nu se dovedeşte in cauza veridicitatea informaţiilor publicate in articolul incriminat, astfel încât nu se poate considera ca a fost înlăturat caracterul ilicit al faptei .

Privitor la existenţa vinovăţiei , instanţa reţine că , urmare a unei discuţii ce a avut loc intre reclamanta si pârâtul redactor- sef al publicaţiei I.E., (împrejurare de fapt  relatata de reclamanţi in acţiune si recunoscută de către pârâţi in întâmpinare)  a apărut in aceeaşi publicaţie ,  articolul  intitulat “Preşedinta N.” , in care  autorul recunoaşte in mod expres  ca s-a  lămurit  cu privire la susţinerile din articolul iniţial referitoare la angajarea reclamantului in funcţia de grefier  si chiar menţionează că sursele acestor informaţii au fost “persoane interesate  să arunce cu noroi în ventilator”, recunoscând astfel implicit , că cele relatate nu corespundeau realităţii .

Astfel , se arată in acest articol că : “ El a dat concurs pentru acest post în mandatul preşedintei G. Şi a intrat pentru Judecătorie, dar a fost detaşat legal la Tribunal, cu acelaşi salariu şi un volum de muncă mai mare, a ţinut să înlăture suspiciunile exprimate în I.E.de săptămâna trecută, interlocutorul nostru.”

Prin urmare , la data apariţiei acestui al doilea articol , pârâţii erau pe deplin edificaţi cu privire la  modalitatea de angajare ca grefier a reclamantului si au  înţeles sa aducă acest lucru si la cunoştinţa cititorilor , aşa cum era de altfel firesc , respectând astfel şi dreptul la replică al reclamanţilor .

Cu toate acestea , ulterior,  apare in publicaţia menţionata in precedent si  cel de-al treilea articol  referitor la aceleaşi aspecte si anume cel intitulat „Justiţia de cumetrie made in Covurlui –mod de întrebuinţare” , articol despre care reclamanţii susţin că le-a adus grave prejudicii  onoarei , demnităţii si reputaţiei  si pentru  care solicita daune morale in prezenta cauză.

Din felul in care este redactat acest articol referitor la reclamanţi rezultă  indubitabil intenţia autorului de a o acuza pe reclamanta că in calitatea sa de preşedinta a Curţii de Apel XXX a procedat la angajarea soţului său in funcţia de grefier „ direct la Tribunal „  si fără a avea studiile necesare,  autorul plasând aceasta împrejurare în sfera ilegalităţii.

De asemenea , se susţine expres faptul că „S-a călcat peste norme şi lege” , insinuându-se ca reclamanta  dispreţuieşte legea  , „ Hai sictir, de-aici !, da nu sunt eu legea?!”

Chiar si expresiile  folosite de autorul articolului , denota intenţia acestuia de a ridiculiza atât  sistemul judiciar cât si pe  reclamantă  si de a crea cititorilor convingerea că angajarea s-a făcut „ pe şestache” ,  adică  in condiţii obscure ,  de ilegalitate si doar in considerarea  funcţiei deţinută de  reclamantă. 

Chiar si  indemnul ironic din finalul articolului „Hai, ciocu mic!" , releva  intenţia  vădită a  autorului de a  crea  cititorilor  impresia  că situaţia relatată  este una  dubioasă  si care trebuie trecută sub tăcere , creând aparenţa  că s-au săvârşit fapte nelegale de către cei doi reclamanţi .

Prin urmare , Tribunalul constată că este îndeplinita si condiţia existenţei vinovăţiei, care  îmbracă forma intenţiei directe deoarece ulterior publicării primului articol intitulat “Hopa si preşedinta Curţii de Apel “,  redactorul-sef al publicaţiei a cunoscut  că cele relatate nu sunt reale ,  ca urmare a discuţiei avute cu reclamanta  ( aspect recunoscut  atât prin acţiune cât si prin întâmpinare) ,  împrejurare care de altfel  a şi determinat publicarea  celui de-al doilea articol intitulat „Preşedinta N.”  ,  în care se  menţionează  că sursele de informare nu au fost credibile . 

Aşadar ,  cu toate ca au cunoscut faptul că informaţiile din primul articol  nu erau corespunzătoare realităţii , cu rea-credinţa , pârâţii publica si al treilea articol si anume cel intitulat “ Justiţia de cumetrie made in Covurlui-mod de întrebuinţare” in care  sunt reluate aceleaşi afirmaţii denigratoare  despre care se  ştia  deja că nu sunt adevărate , expresiile folosite  fiind de natură a afecta demnitatea , onoarea si reputaţia reclamanţilor , aşa cum s-a arătat pe larg si in precedent.

De asemenea , în ceea ce priveşte dovedirea existentei prejudiciului moral , in jurisprudenţă s-a reţinut constant , in acord cu practica CEDO ,  faptul că instanţele urmează sa deducă producerea prejudiciului moral si raportul de cauzalitate  cu fapta ilicită  ,  din simpla existenţă a faptei ilicite de natura sa producă un asemenea prejudiciu , soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibila .

In ce priveşte evaluarea daunelor morale provenite  din suferinţele psihice pe care victima unei agresiuni morale le are de suportat , criteriile de evaluare sunt  greu de concretizat , urmând a fi avute in vedere poziţia socială şi familială a victimei,  valoarea acelor mijloace patrimoniale care pot crea o compensare a  suferinţelor morale suportate de victimă ,  modul în care  afirmaţiile defăimătoare  au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice, credibilitatea şi tirajul ziarului care a realizat publicarea, dar şi poziţia socială şi profesională a persoanei fizice în cauză. Astfel , consecinţele unei agresiuni morale nu se limitează la suferinţele produse celui prejudiciat , ci are efecte  si în reţeaua de relaţii sociale ale persoanei respective, relaţii care sunt  influenţate de imaginea socială a acelei persoane. În cazul in care această imagine  este ştirbită prin răspândirea unor afirmaţii denigratoare se produce un prejudiciu  care dă dreptul la reparaţie prin acordarea daunelor morale.

Cât privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă .

In acelaşi sens ,  Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

In acest context , Tribunalul apreciază ca atingerea adusa reputaţiei reclamanţilor este cu atât mai gravă cu cât aceştia  îndeplinesc funcţii (judecător si respectiv grefier) ce presupun respectarea riguroasa a unor norme de buna conduită  si a păstrării unei bune reputaţii.

Astfel , prin Hotărârea 328 din 24.08.2005 Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor care  stabileşte standardele de conduită a acestora, conforme cu onoarea şi demnitatea profesiei ,  concluziile  fiind acelea  că un magistrat trebuie să fie în permanenţă un exemplu de moralitate, indiferent de locul şi situaţia în care se află, atât în desfăşurarea activităţii profesionale cât şi relaţiile de familie, de colegialitate, prietenie, vecinătate etc.

Prin urmare ,  standardele de conduită impuse unui judecător şi datoria acestuia de respect pentru legea morală  sunt  mult mai riguroase, pentru a se bucura astfel  de  respectul şi aprecierea societăţii în care trăieşte şi profesează , cu implicaţii si asupra prestigiului instituţiei in cadrul căreia activează.

Aşadar ,  buna reputaţie trebuie să fie menţinută pe tot parcursul carierei de judecător , o situaţie contrara putând atrage  sancţiuni  disciplinare mergând până la excluderea din magistratura . De asemenea , condiţia bunei reputaţii este  o condiţie a angajării şi menţinerii  in  funcţia de grefier .

Prin urmare , pentru reclamanţi afectarea  reputaţiei lor in mod denigrator  este  cu atât mai gravă cu cât poate avea implicaţii  deosebit de grave in plan profesional , cu consecinţe ce pot fi greu de remediat.

Pentru aceste considerente , instanţa va reţine atât  gravitatea afirmaţiilor făcute de pârât printr-un mijloc de comunicare în masă, calitatea pârâtului de jurnalist, de formator de opinie, ceea ce  presupune o respectare riguroasă a principiilor de etică şi deontologie profesională, cât şi necesitatea acoperirii  în mod just, echitabil şi echilibrat a prejudiciului.

Nu poate fi primit nici argumentul pârâţilor in sensul că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale, deoarece în articolul incriminat  au fost  prezentate în stil pamfletar păreri cu privire la modul de angajare al reclamantului la instanţa a cărei preşedintă este soţia sa, exercitându-şi dreptul constituţional la liberă exprimare.

Tribunalul reţine că articolul în discuţie nu este un simplu  pamflet cu caracter satiric, ci un articol prin care pârâtul şi-a exprimat în mod public opinia despre  angajarea reclamantului , insinuând că s-ar fi făcut cu încălcarea legii ,  exclusiv in considerarea calităţii reclamantei  de preşedinte de instanţa si nu a meritelor  profesionale , fiind  folosite expresii jignitoare, calomnioase şi vexatorii ( „şi-a tras soţul grefier direct la Tribunal, să mănânce şi gura lui un salariu mai nesimţit, ce dracu, că e de unde. S-a călcat peste norme şi lege, şi n-a fost mai întâi grefier la Judecătorie? Hai sictir, de-aici !, da nu sunt eu legea?!”)  fără ca ele să fie argumentate si cunoscându-se faptul ca informaţiile respective provin dintr-o sursă care nu este credibilă , aşa cum se recunoaşte in mod expres  in articolul “Preşedinta N.” .

Aşa cum  instanţa a argumentat anterior , dreptul la liberă opinie şi exprimare, ca orice alt drept, trebuie exercitat în limitele sale fireşti, neputând prejudicia drepturile şi interesele legitime ale altor persoane,  sens in care s-a pronunţat  si  hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Lingens vs. Austria ( pe care o invoca de altfel si pârâţii in întâmpinare) .

De asemenea , instanţa va respinge şi  susţinerile pârâţilor formulate in cadrul cererii depuse la 22.01.2016 ,  în sensul că  cererea de chemare in judecată este lovită de nulitate deoarece nu a fost prezentat un calcul concret al prejudiciului si pretenţiilor solicitate , având in vedere considerentele  detaliate in precedent  referitoare la faptul că prejudiciul moral nu poate fi cuantificat , el urmând a fi  lăsat la  aprecierea judecătorului  , criteriul general  ce urmează a fi avut in vedere , aşa cum a fost evocat de instanţa europeană, fiind acela ca despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, având în vedere, totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora . Prin urmare , in cauză nu sunt incidente dispoziţiile prevăzute de art. 200 NCPC ce conduc la anularea unei cereri de chemare in judecata pentru lipsa anumitor elemente expres prevăzute de lege , dat fiind ca  întinderea prejudiciului nu poate fi  cuantificata in concret , anticipat ,  aşa cum solicită pârâţii  , ci urmează a fi stabilită de instanţă.

O altă  susţinere a pârâţilor  intitulata excepţie ( fara a fi insa o veritabila excepţie de procedura ce ar necesita soluţionarea distinctă si prealabila din partea instanţei de judecata , ci  doar o  apărare  de fond ca si cea analizata  anterior , de altfel ) este  aceea că ,  ar fi in imposibilitate de a-si exercita  dreptul la apărare deoarece cuantumul pretenţiilor solicitate nu este declarat , probat si justificat prin cererea de chemare in judecata. Instanţa a analizat detaliat in considerentele precedente,  modalitatea de constatare si apreciere asupra  existentei si întinderii prejudiciului moral precum si a criteriilor de evaluare a acestuia ,  astfel că nu va mai reveni asupra lor , dar  atrage atenţia că dreptul la apărare al pârâţilor nu a fost încălcat atât timp cât aceştia au avut posibilitatea legala de a lua cunoştinţă de conţinutul dosarului , de a-şi formula apărările , de a propune probe , de a-si prezenta susţinerile in scris sau oral , fiind astfel respectate disp. art. 13 NCPC.

De asemenea , se invocă tot cu titlu de excepţie , încălcarea disp. art. 294 Cod pr.civ., susţinând pârâţii ca sarcina probei revine reclamanţilor. Este adevărat că potrivit disp. art. 10 NCPC sarcina probei revine reclamanţilor ,  care s-au achitat însă  de aceasta obligaţie , făcând dovada faptei ilicite  cauzatoare de prejudicii si a vinovăţiei pârâţilor , celelalte elemente ale răspunderii civile delictuale nemaifiind necesar a fi probate ,  pentru  motivele  prezentate pe larg anterior.

Prin urmare , cererea de chemare in judecata nu este lovita de nulitate, aşa cum susţin pârâţii , o eventuală lipsa a dovezilor urmând a fi avuta in vedere si  sancţionata de către instanţa cu ocazia evaluării  ansamblului probator , si nu in mod distinct ca şi motiv de nulitate a cererii de chemare in judecata sau ca excepţie.

Tot  cu argumentele de mai sus , invoca pârâţii ca si excepţie , o prematuritate a cererii de chemare in judecata  deoarece nu s-a arătat  modul de calcul a prejudiciului solicitat , in suma de 250.000 lei. Nici aceasta susţinere nu reprezintă o  veritabila excepţie  de procedura , ci doar o apărare de fond , pe care instanţa o apreciază de asemenea ca fiind nefondata , împrejurarea  invocată nefiind de natură a  restricţiona dreptul reclamanţilor de acces la justiţie şi la un proces echitabil pentru  valorificarea pretenţiilor lor  , dat fiind ca modul de calcul al prejudiciului moral ce face obiectul cauzei urmează a fi apreciat de către judecător potrivit criteriilor de evaluare expuse anterior.

Mai  invocă pârâţii  lipsa oricărui element probator , de asemenea susţinere de fond si care a fost  analizată deja , instanţa arătând că lipsa probelor are consecinţe  sub aspectul  dovedirii temeiniciei acţiunii si  este evaluată  de instanţă ,  neconstituind o excepţie .

De asemenea , se invoca de către pârâţi excepţia  de nulitate a probelor ,  respectiv a  declaraţiile luate subordonaţilor pe care le apreciază ca fiind neconcludente , nerelevante si fără legătură cu cauza.

Instanţa va respinge si aceste argumente ale pârâţilor care nu constituie  motive de nulitate a probelor ,  relevanţa înscrisurilor depuse de reclamanţi  asupra soluţionării cauzei fiind apreciata de către instanţa de judecata prin coroborarea întregului ansamblu probator.

Se mai invoca de către pârâţi faptul că  reclamanţii au abuzat de dreptul lor procesual si au  solicitat aplicarea prevederilor art. 12 al. 2 NCPC si art. 20 NCPC.

Este adevărat că , drepturile procesuale trebuie exercitate de către părţi cu bună credinţă , potrivit scopului in vederea căruia au fost recunoscute de lege si fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi , sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare  in condiţiile art. 12. al. 2 NCPC.

Cu toate acestea , simpla împrejurare că o persoană îşi exercită dreptul de acces liber la justiţie  si dreptul la un proces echitabil nu sunt de natură a conduce automat la concluzia existentei unui abuz de drept , aprecierea asupra exercitării abuzive a drepturilor procedurale revenind instanţelor de judecata .

Or , in cauza de faţă  nu exista elemente de natura a plasa acţiunea reclamanţilor in rândul demersurilor judiciare  vădit netemeinice şi exercitate cu rea-credinţă  , in scop de şicană sau pentru alte scopuri decât cele recunoscute de lege .

Fata de aceste considerente , instanţa va respinge  si aceasta cerere a pârâţilor,  ca fiind neîntemeiată.

Prin urmare , instanţa reţine că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale , pârâta SC E.P. SRL  ca editor al publicaţiei in care a apărut articolul “ Justiţia de cumetrie made in Covurlui-mod de întrebuinţare” , urmând a răspunde in calitate de comitent care a permis publicarea acestuia , iar pârâtul urmând a răspunde pentru fapta proprie , ce a constat in publicarea informaţiilor denigratoare la adresa reclamanţilor , dar  si pentru nerespectarea obligaţiilor profesionale ce-i reveneau in calitate de redactor-sef , constând in verificarea materialelor ce apar in ziar.

Aşadar , aşa cum s-a argumentat  detaliat anterior ,  la aprecierea prejudiciului moral Tribunalul  va avea in vedere  că materialul defăimător este de natură a produce consecinţe negative şi implicaţii în  planul social al reclamanţilor .

De asemenea , va avea in vedere valoarea nepatrimonială lezată şi însemnătatea pe care aceasta o are pentru persoanele  vătămate , raportat şi la funcţia deţinută de aceştia , considerând că suma de  25.000 lei , pentru fiecare reclamant  va permite atenuarea suferinţelor morale cauzate şi implicaţiile în circuitul vieţii particulare si profesionale.

Concluzionând , Tribunalul va admite in parte acţiunea şi pe cale de consecinţă va  obliga pârâţii , in solidar,  la plata  sumei de 25.000 lei către reclamanta N.M., cu titlu de daune morale , va  obliga pârâţii , in solidar,  la plata  sumei de 25.000 lei către reclamantul  N.F.C.  , cu titlu de daune morale  si va  respinge ca neîntemeiată cererea pârâţilor de a  se aplica reclamanţilor o amenda judiciară  in temeiul art. 12 al. 2 NCPC.

In temeiul art. 453 NCPC , reţinându-se culpa procesuala a pârâţilor, instanţa va obliga  pârâţii in solidar la plata sumei de 120 lei către reclamanţi, cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând taxa judiciara de timbru , conform chitanţelor depuse la dosar. 

Domenii speta

Spete similare