Daune interese

Decizie 215 din 27.10.2015


Dosar nr. XXXXX/193/2012** -  Recurs  -

Daune interese

R O M Â N I A

TRIBUNALUL  BOTOŞANI

Secţia a II-a civilă,  de contencios administrativ şi fiscal

DECIZIA  CIVILĂ NR. XXX

Şedinţa publică din  data de xx.xx.xxxx

Preşedinte -

Judecător - 

Judecător -

Grefier -

La ordine judecarea cererii de recurs formulată de către recurentul -  reclamant B. I.,  împotriva  sentinţei nr. XXXX, din data de xx.xx.xxxx, pronunţată de Judecătoria Botoşani, judeţul Botoşani în dosar nr. XXXXX/193/2012*, în contradictoriu cu intimata - pârâtă B.C.R. S.A. - Sucursala Botoşani, având ca obiect acţiune în daune interese.

La apelul nominal, făcut în şedinţă publică, se prezintă avocat D. L. M., substituind pentru avocat D. C., pentru unitatea intimată - pârâtă, lipsind recurentul - reclamant B. I..

Procedura  de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, întrebată fiind, avocat D. L. M. învederează că nu sunt de formulat alte cereri ori de adus  noi acte şi înscrisuri la dosar, respectiv de invocat eventuale excepţii, situaţie în care instanţa, constatând pricina în stare de judecată, declară încheiată cercetarea judecătorească şi acordă cuvântul cu privire la dezbaterile asupra cererii  de  recurs.

Astfel, avocat D. L. M., substituind pentru avocat D. C., pentru intimata - pârâtă B.C.R. S.A. - Sucursala Botoşani, formulează  concluzii de respingere a recursului, ca fiind nefondat, în condiţiile în care prima instanţă în mod corect a reţinut existenţa unor hotărâri judecătoreşti anterior pronunţate între acestei părţi, hotărâri cu efect de lucru judecat prin raportare la  fiecare capăt de cerere, având acelaşi obiect şi cauză, conform dispoziţiilor art. 163 aliniat 1 Cod procedură civilă vechi, iar prima instanţă a analizat toate motivele expuse de recurentul în cauză. Totodată, reprezentantul intimatei solicită să se aibă în vedere şi expunerea de motive cuprinse în întâmpinarea depusă la dosar, cu precizarea că, în ceea ce priveşte cheltuielile de  judecată urmează a se acţiona  pe cale separată.

După strigarea terminarea şedinţei de judecată s-a prezentat şi recurentul - reclamant B. I.,  luând cunoştinţă de măsurile luate de instanţă până la acest moment.

T R I B U N A L U L,

Asupra cererii  de recurs  de  faţă,  constată  următoarele;

Prin acţiunea înregistrată iniţial la data de xx.xx.xxxx pe rolul Judecătoriei Botoşani, sub nr. XXXXX/193/2012, creditorul B. I. în calitate de succesor legal al S.C. X S.R.L. BOTOŞANI, în contradictoriu cu debitoarea B.C.R. S.A. - Sucursala Botoşani a solicitat ca, prin hotărârea ce urmează a se pronunţa, în procedura prevăzută de art. 574 şi art. 5803 Cod procedură civilă, să se constate că, suma de 3.306.793.089 lei (ROL), la valoarea monedei naţionale din xx.xx.xxxx, reprezintă echivalentul bănesc al pieselor de schimb nerestituite şi pierderea de valoare înregistrată datorită deteriorărilor mijloacelor de transport auto predate cu întârziere, că suma de 466.557.241.200 lei ROL, la valoarea monedei naţionale din xx.xx.xxxx, reprezintă echivalentul prejudiciului material cauzat prin neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de a face, respectiv de restabilire a situaţiei anterioare actelor de executare anulate, prevăzută expres în titlul executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar pârâta să fie obligată la plata acestor sume, cu titlu de daune interese.

 Prin sentinţa civilă nr. XXXX/xx.xx.xxxx Judecătoria Botoşani a admis excepţia lipsei calităţii procesual active, a respins acţiunea având ca obiect aplicare amendă civilă, formulată de către creditorul B. I., în contradictoriu cu intimata B.C.R. S.A. - Sucursala Botoşani, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Prin Decizia nr. XXX-R/xx.xx.xxxx, pronunţată în dosarul XXXXX/193/2012* Tribunalul Botoşani a admis recursul formulat de recurentul B. I., împotriva sentinţei civile nr. XXXX/xx.xx.xxxx, pronunţată în dosarul nr. XXXXX/193/2012 al Judecătoriei Botoşani, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Botoşani la data de  xx.xx.xxxx, deoarece prima instanţă a soluţionat cererea recurentului pe o excepţie care nu era dată şi nu a soluţionat fondul.

În rejudecare, Judecătoria Botoşani, prin sentinţa nr. XXXX/xx.xx.xxxx, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, în ceea ce priveşte capătul de cerere cu privire la suma de 3.306.793.089 lei ROL, faţă de sentinţa nr. XXX/xx.xx.xxxx pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. XXXX/E/2001 modificată în tot prin Decizia nr. XXX/xx.xx.xxxx pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. XXXX/2003 şi faţă de sentinţa civilă nr. XXXX/xx.xx.xxxx pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. XXXX/193/2012*, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoşani; a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, în ceea ce priveşte capătul de cerere cu privire la suma de 466.557.241.200 lei ROL, faţă de sentinţa nr. XXXX/xx.xx.xxxx  pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. XXXXX/193/2008, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoşani şi faţă de sentinţa civilă nr. XXXX/xx.xx.xxxx pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. XXXXX/193/2010*, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. XXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoşani, şi în consecinţă a respins acţiunea având ca obiect daune interese (art. 574 şi art. 580 indice 3 C. proc.civ.) formulată de reclamantul-creditor B. I., în contradictoriu cu pârâta-debitoare BCR S.A. Sucursala Botoşani.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă reţine următoarele:

Referitor la excepţia autorităţii de lucru judecat, potrivit dispoziţiilor art. 163 Cod procedură civilă: ,,Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte înaintea mai multor instanţe”, iar potrivit dispoziţiilor art. 166 Cod procedură civilă: ,,Excepţia puterii lucrului judecat se poate ridica, de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs”.

Totodată, s-a mai reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 1201 Cod civil: ,,Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate.”

Că, principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţelor a chestiunii litigioase deja rezolvate şi nu aduce atingere dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din C.E.D.O., deoarece dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, el poate cunoaşte limitări, decurgând din aplicarea altor principii.

Că, autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale, aceea de excepţie procesuală (conform art. 1201 Cod civil şi art. 166 Cod procedură civilă) şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi (conform art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 aliniat 2 Cod civil).

S-a mai reţinut că, în principal, puterea lucrului judecat a unei hotărâri judecătoreşti, semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

În manifestarea sa de excepţie procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune o triplă identitate de elemente, prevăzută de art. 1201 Cod civil, respectiv obiect, cauză şi părţi.

Primul element se referă la identitatea de obiect (eadem res). Pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesar ca obiectul din cea de-a doua acţiune sa fie identic cu obiectul primei acţiuni. Acest lucru se poate verifica prin raportarea statuărilor cuprinse în dispozitivul hotărârii cu obiectul determinat din cea de-a doua acţiune. În mod constant jurisprudenţa şi practica au decis că, în analizarea identităţii de obiect, instanţa chemată a rezolva excepţia, trebuie sa aibă în vedere nu numai obiectul material, ci şi dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului sub aspect material, atât pretenţia cât şi dreptul, subsumându-se scopului final urmărit de creditor prin promovarea celor două acţiuni.

Prezentul dosar are ca obiect o acţiune în daune interese, în procedura prevăzută de art. 574 şi art. 5803 Cod procedură civilă, în care creditorul a solicitat să se constate că suma de 3.306.793.089 lei (ROL), la valoarea monedei naţionale din xx.xx.xxxx, reprezintă echivalentul bănesc al pieselor de schimb nerestituite şi pierderea de valoare înregistrată datorită deteriorărilor mijloacelor de transport auto predate cu întârziere şi să se dispună obligarea debitoarei la plata acestei sume. S-a solicitat de asemenea să se constate că suma de 466.557.241.200 lei ROL , la valoarea monedei naţionale din xx.xx.xxxx, reprezintă echivalentul prejudiciului material cauzat prin neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de a face, respectiv de restabilire a situaţiei anterioare actelor de executare anulate, prevăzută expres în titlul executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Cu privire la primul capăt de cerere instanţa de fond reţine că prin dispozitivul şi considerentele sentinţei civile nr. XXX/xx.xx.xxxx, pronunţată în dosarul nr. XXXX/E/2001 (modificată în tot prin decizia nr. XXX/xx.xx.xxxx, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. XXXX/2003), instanţa a constatat că prin acea acţiune, creditorul B. I. a solicitat obligarea debitoarei Banca Comercială Română S.A. la plata sumei de 350.000.000 lei (ROL), reprezentând contravaloarea uzurii fizice şi morale a unui autofurgon, a unei semiremorci şi a unui autoturism, precum şi contravaloarea pieselor de schimb nerestituite.

S-a mai reţinut că, în urma administrării probatoriului, s-a admis, în parte, acţiunea formulată, în sensul obligării debitoarei Banca Comercială Română S.A. la plata sumei de 3.306.793.089 lei (ROL), reprezentând uzura mijloacelor de transport înregistrată în perioada sechestrării până la momentul restituirii, precum şi a pieselor de schimb ridicate prin sechestrare şi  nerestituite.

Că, prin decizia nr. XXX/xx.xx.xxxx, pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. XXXX/2003, s-a admis recursul declarat de Banca Comercială Română S.A. şi, în rejudecare, s-a respins acţiunea creditorului B. I..

Cu privire la faptul că în cadrul dosarului XXXX/E/2001 s-au invocat dispoziţiile art. 998 Cod civil, iar în acest dosar s-au invocat dispoziţiile art. 574 şi art. 5803 Cod procedură civilă, faptul că reclamantul B. I. invocă temeiuri juridice diferite nu este de natură a determina schimbarea obiectului acţiunii. După cum se poate observa, prin prezenta acţiune creditorul nu a cerut nici mai mult nici mai puţin decât obligarea debitoarei la plata sumei de 3.306.793.089 lei (ROL), sumă la care debitoarea a fost iniţial obligată prin sentinţa civilă nr. XXX/xx.xx.xxxx, pronunţată în dosarul nr. XXXX/E/2001.

Prin urmare, instanţa de fond consideră că există identitate de obiect între dosarul nr. XXXX/E/2001 şi prezenta cauză, deoarece trebuie să se aibă în vedere nu numai obiectul material, ci şi dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului sub aspect material, atât pretenţia cât şi dreptul, subsumându-se scopului final urmărit de creditor prin promovarea celor două acţiuni - obligarea debitoarei Banca Comercială Română S.A. la plata sumei de 3.306.793.089 lei (ROL), reprezentând contravaloarea pieselor de schimb nerestituite şi a mijloacelor de transport auto predate cu întârziere.

De asemenea, prima instanţă a mai reţinut că, prin sentinţa civilă nr. XXXX/xx.xx.xxxx, pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul XXXX/193/2012*, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoşani s-a constatat existenţa autorităţii de lucru judecat, cu privire la obligarea debitoarei Banca Comercială Română S.A. la plata sumei de 3.306.793.089 lei (ROL) reprezentând contravaloarea pieselor de schimb nerestituite şi a mijloacelor de transport auto predate cu întârziere temeiul de drept invocat de către creditor în acest dosar fiind identic cu cel invocat în prezentul dosar respectiv art. 574 şi art. 5803 Cod procedură civilă.

Cu privire la cel de al doilea capăt de cerere prima instanţă a reţinut că, prin dispozitivul şi considerentele sentinţei civile nr. XXXX/xx.xx.xxxx, pronunţată în dosarul nr. XXXXX/193/2008 (irevocabilă prin decizia nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoşani), s-a constatat că prin acea acţiune, reclamantul a solicitat să se constate că suma de 466.557.241.200 lei ROL, la valoarea monedei naţionale din xx.xx.xxxx, reprezintă echivalentul prejudiciului material cauzat prin neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de a face, respectiv de restabilire a situaţiei anterioare actelor de executare anulate, invocând în drept dispoziţiile art. 574 şi 5803 Cod procedură civilă.

Analizând cererea reclamantului, instanţa de fond a statuat că pretenţiile acestuia sunt prescrise, motivat de faptul că noua sa calitate, de succesor universal al S.C. X S.R.L., nu este de natură să-i confere un nou termen de prescripţie, în cauză nefiind dovedite cazuri de suspendare sau de întrerupere a cursului prescripţiei dreptului material la acţiune. S-a mai stabilit că, titlul executoriu ce se invocă a fi executat este reprezentat de decizia nr. XXX/1997 a Curţii de Apel Suceava,  pronunţată la data de xx.xx.xxxx. Totodată, prima instanţă  a considerat că, titlul executoriu a fost executat prin restituirea bunurilor în anul 1998 de către pârâta Banca Comercială Română. În fine, instanţa fondului a apreciat că termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune nu s-a întrerupt şi dat fiind momentul la care el s-a născut, respectiv xx.xx.xxxx, excepţia prescripţiei fiind întemeiată în baza dispoziţiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Instanţa de fond a mai considerat că există identitate de obiect între dosarul nr. XXXXX/193/2008 şi prezenta cauză, deoarece trebuie să se aibă în vedere nu numai obiectul material, ci şi dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului sub aspect material, atât pretenţia cât şi dreptul, subsumându-se scopului final urmărit de reclamant prin promovarea celor două acţiuni-constatarea că suma de 466.557.241.200 lei ROL, la valoarea monedei naţionale din xx.xx.xxxx, reprezintă echivalentul prejudiciului material cauzat prin neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de a face şi obligarea acesteia la plata sume de bani.

De asemenea instanţa a mai reţinut că prin sentinţa civilă nr. XXXX/xx.xx.xxxx, pronunţată de judecătoria Botoşani în dosarul XXXXX/193/2010*, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. XXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoşani s-a constatat de asemenea existenţa autorităţii de lucru judecat , cu privire la aceeaşi cauză care are ca obiect o acţiune în despăgubiri prin care s-a solicitat să se constate că suma de 466.557.241.200 lei ROL, la valoarea monedei naţionale din xx.xx.xxxx, reprezintă echivalentul prejudiciului material cauzat prin neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de a face, respectiv de restabilire a situaţiei anterioare actelor de executare anulate .

S-a mai reţinut că, cel de-al doilea element priveşte identitatea de cauză (eadem causa), care rezidă din fundamentul juridic al acţiunii şi se materializează în situaţia de fapt calificată juridic. Or, în cauzele analizate subzistă aceleaşi împrejurări de fapt şi de drept, creditorul neinvocând altele noi, aspectele invocate fiind avute în vedere de instanţa care a pronunţat hotărârea cu caracter de autoritate de lucru judecat.

A mai reţinut prima instanţă că, în speţă, cel de-al treilea element vizează identitatea de părţi (eadem conditio personarum), condiţia fiind îndeplinită, judecata în acţiunile analizate desfăşurându-se între creditorul B. I. şi debitoarea Banca Comercială Română S.A..

Având în vedere că puterea lucrului judecat, res judicata, constituie incontestabil o calitate care se ataşează hotărârii judecătoreşti prin caracterele pe care aceasta le are şi anume: exclusivitatea, incontestabilitatea, executorialitatea şi obligativitatea şi, constatând întrunite condiţiile triplei identităţi, prima instanţă a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, respingând acţiunea.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs recurentul - reclamant B. I., criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, în considerarea dispoziţiilor art. 304 punctele 5, 7 şi 9 şi art. 304 indice  1 Cod procedură civilă vechi, solicitându-se casarea hotărârii atacate cu reţinere spre rejudecare şi în rejudecare admiterea cererii dedusă judecăţii, respingerea ca inadmisibilă şi neîntemeiată a excepţiei autorităţii de lucru judecat a hotărârilor date de instanţa de executare în dosarele nr. XXXX/E/2001 al Tribunalului Botoşani si nr. 5373/2003 al Curţii de Apel Suceava, nr. XXXXX/193/2008 si nr. XXXXX/193/2010* ale Judecătoriei Botoşani, si în baza actului autentic reprezentat de raportul de expertiză judiciară întocmit de expert ec. O. N. (filele 16-34 dosar nr. XXXXX/193/2012) să se stabilească că suma de 3.306.793.089 lei ROL, la valoarea monedei naţionale din 29 mai 2003, reprezintă echivalentul bănesc al lucrurilor nerestituite, piese de schimb, si a deteriorărilor suferite de mijloacele auto de transport restituite cu întârziere, iar suma de 466.557.241.200 lei ROL, la valoarea monedei naţionale din 12 mai 1998, reprezintă echivalentul bănesc al folosului de care am fost lipsit datorită neîndeplinirii în mod corespunzătoar a obligaţiei de a face intuitu personae de restabilire a situaţiei anterioare actelor de executare anulate, si să se dispună obligarea debitorului BCR SA să-i plătească aceste sume de bani cu titlu de daune-interese compensatorii echivalente prejudiciului suferit din vina exclusivă a debitorului.

În motivare, recurentul a arătat că, în procedura aducerii la îndeplinire pe cale silită a obligaţiilor imprescriptibile, ce vizează reîntregirea proprietăţii private, prevăzute în dispozitivul titlului executor reprezentat de sent. civ. nr. XXX/1997, ds. nr. XXXX/1996, a Tribunalului Botoşani modificată în tot prin decizia nr. XXX/xx.xx.xxxx, ds. nr. XXX/1997, a Curţii de Apel Suceava confirmată irevocabil prin decizia XXXX/xx.xx.xxxx, ds. nr. XXXX/1997 a Curţii Supreme de Justiţie, şi motivat de faptul că a intervenit un incident reprezentat de imposibilitatea debitorului BCR SA de a presta pe cale directă, în natură, obligaţiile pe care a fost condamnat să le aducă la îndeplinire, a investit instanţa de executare a Judecătoriei Botoşani cu o cerere prin care a solicitat, ca în procedura specială reglementată de art. 5803 alin. (2) teza finală si art. 574 plasate în Capitolul VI din Cartea a V-a intitulată "Despre executarea silită" Cod pr. civilă, cele indicate şi în preambulul petiţiei de recurs.

Că această hotărâre a instanţei de fond a intrat în autoritatea de lucru judecat, ce are caracterul de incontestabilitate, exclusivitate, obligativitate şi executorialitate, fiind o "prezumţie legală absolută irefragabilă, caz în care este inadmisibilă proba pentru combaterea acesteia.

Aşa fiind, şi motivat de faptul că, subsecvent fazei procesuale a soluţionării pe fond a litigiului, în faza procesuală a executării pe cale silită debitorul BCR SA a prestat doar în parte si necorespunzător obligaţia de restituire lucruri - respectiv nu a restituit piesele de schimb, mijloacele de transport auto le-a restituit deteriorate deoarece le-a predat cu întârziere, s-a adresat instanţei de executare a Judecătoriei Botoşani cu o cerere, subsumată fazei procesuale a executării, înregistrată sub nr. XXXXX/193/2012, prin care a solicitat să mi se dea ajutorul legal necesar, în conformitate cu procedura specială reglementată de prevederile speciale ale art. 574 şi art. 5803 alin. (2) teza finală Cod pr. civ. 1865.

Că în cel de al 2-lea ciclu procesual, instanţa de executare a Judecătoriei Botoşani înfrânge însăşi autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri pronunţată de instanţa de fond şi care este titlu executor din care izvorăşte în tot cererea dedusă judecăţii în dosarul nr. XXXXX/193/2012.

Că judecătorul instanţei de executare primeşte, nelegal, din partea debitorului mijloace de probă reprezentate de înscrisuri care nu existau la data pronunţării irevocabile a titlului executor, respectiv hotărâri judecătoreşti care au fost constituite cu mult ulterior pronunţării titlului executor de instanţa de fond, după anul 1998, respectiv hotărâri judecătoreşti date în dosarele nr. XXXXX/193/2008, şi nr. XXXXX/193/2010* ale Judecătoriei Botoşani şi în ds. nr. XXXX/E/2001 al Tribunalului Botoşani.

Recurentul a precizat că, hotărârile avute în vedere şi reţinute, nelegal si speculativ, de instanţa de executare spre a înfrânge autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri irevocabile, nu sunt mijloace de probă legale, verosimile, pertinente si nici concludente, astfel:

Prin sentinţa nr. XXXX/xx.xx.xxxx dată în ds. nr. XXXXX/193/2008 Judecătoria Botoşani a modificat nelegal obiectul cererii sale pe care l-a caracterizat ca fiind contestaţie la executare silită, sens în care l-a obligat să achite o taxă judiciară de timbru în sumă de 194,0 lei,  a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune în temeiul art. 3 din Decretul nr. 167/1958, şi a respins cererea, fără ca în dispozitivul sentinţei să se reflecte împrejurarea de fapt ce a condus la pronunţarea unei asemenea soluţii, deci această hotărâre nu are si nici nu poate avea autoritate de lucru judecat faţă de cererea accesorie dedusă judecăţii în speţă de stabilire a valorii lucrului si a daunelor-interese.

Prin sentinţa nr. XXXX/xx.xx.xxxx dată în ds. nr. XXXXX/193/2010* Judecătoria Botoşani a pronunţat soluţia: "Admite excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. XXXX/xx.xx.xxxx, pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. XXXXX/193/2008.", deci, având în vedere susţinerile anterioare, nici această hotărâre nu are autoritate de lucru judecat faţă de cererea accesorie dedusă judecăţii în speţă.

Sentinţa nr. XXX/xx.xx.xxxx pronunţată în dosarul nr. XXXX/E/2001 de Tribunalului Botoşani astfel cum a fost modificată în parte prin decizia nr. XXX/2003 a Curţii de Apel Suceava dată în dosarul XXXX/2003 are ca şi cauză dispoziţiile art. 998 Cod civil vechi, şi nu există tripla identitate de părţi, cauză şi obiect, motiv pentru care nici această hotărâre nu are autoritate de lucru judecat fată de cererea accesorie dedusă judecăţii în speţă.

Recurentul a susţinut că, prin aceste hotărâri, invocate în chip speculativ ca având autoritate de lucru judecat în speţă, nu a fost modificat sau anulat titlul executor din care izvorăşte cererea accesorie dedusă judecăţii, ce îi urmează în tot soarta.

Că, pe de altă parte, Judecătoria Botoşani întocmeşte sentinţa recurată şi cu nerespectarea dispoziţiilor de ordine publică prevăzute imperative de art. 261 al. (1) pct. 5 Cod pr. civ. 1865 a căror încălcare atrage de la lege sancţiunea nulităţii absolute a hotărârii astfel întocmită, deoarece, cu încălcarea principiului disponibilităţii si a dreptului la apărare recunoscut de lege, în considerentele sentinţei nu se motivează în nici un fel care sunt motivele temeinice pentru care respinge susţinerile dovedite şi formulate prin cererea din xx.xx.xxxx, depusă la dosar pe data de xx.xx.xxxx pentru termenul de judecată din xx.xx.xxxx, şi nici cele formulate prin nota de concluzii depusă la dosarul cauzei pentru termenul de judecată din xx.xx.xxxx.

Deci, judecătorul întocmeşte sentinţa recurată intenţionat defectuos prin omisiunea împrejurării referitoare la existenţa titlului executor reprezentat de o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, pricinuindu-i o vătămare a dreptului şi interesului legitim de a-şi reîntregi proprietatea privată, ceea ce îl face să aprecieze că în acest caz avem de a face cu două fapte de natură infracţională cu consecinţe deosebit de grave cu autor cunoscut, motiv pentru care se impune sesizarea de îndată a organelor de cercetare penală.

În dovedire recurentul a depus la dosar înscrisuri.

Legal citată, intimata B.C.R. S.A. - Sucursala Botoşani a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sent. nr. XXXX/2015.

În motivare, intimata a arătat că, în anul 1998, dispoziţiile Deciziei civile nr. XXX/1997 de restabilire a situaţiei anterioare actelor de executare anulate au fost integral executate.

Că în data de xx.xx.xxxx, recurentul-reclamant a formulat cerere de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoşani, prin care a solicitat, în calitate de succesor legal al SC X SRL, să se constate, în contradictoriu cu intimata-pârâtă BCR SA Sucursala Botoşani, că suma de 3.306.793.089 ROL reprezintă echivalentul bănesc al pieselor de schimb nerestituite şi pierderea de valoare înregistrată din cauza deteriorărilor mijloacelor de transport auto predate cu întârziere.

Prin aceeaşi acţiune, recurentul-reclamant a solicitat şi constatarea faptului că suma de 466.557.241.200 ROL, la valoarea monedei naţionale din xx.xx.xxxx, reprezintă echivalentul prejudiciului material cauzat prin neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de a face, respectiv de restabilire a situaţiei anterioare actelor de executare anulate, urmând ca pârâta BCR SA Sucursala Botoşani să fíe obligată la plata acestei sume.

Recurentul-reclamant si-a întemeiat cerere pe dispoziţiile art. 574 şi 580 ind. 3 C.pr.civ de la 1865, texte legale corespunzătoare procedurii de executare silită.

În motivarea acţiunii, recurentul-reclamant s-a prevalat de titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. XXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoşani pronunţată în Dosarul nr. XXXX/1996, modificată în tot prin decizia nr. XXX/xx.xx.xxxx a Curţii de Apel Suceava pronunţată în Dosarul nr. XXX/1997, irevocabilă prin Decizia nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Curţii Supreme de Justiţie pronunţată în Dosarul nr. XXXX/1997.

Totodată, acesta a invocat calitatea de succesor legal al societăţii X SRL precum şi incidentul procedural ivit în cadrul procedurii de executare silită, respectiv imposibilitatea debitorului BCR SA de a preda piesele de schimb prevăzute în titlu.

În rejudecare, instanţa a analizat cu prioritate excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta BCR SA Sucursala Botoşani, excepţie pe care a admis-o şi, ca urmare, a dispus respingerea acţiunii, soluţie pronunţată prin Sentinţa civilă nr. XXXX/xx.xx.xxxx în dosarul nr. XXXXX/193/2012*.

Intimata a susţinut că argumentele recurentului sunt însă profund neîntemeiate, prima instanţă reţinând în mod corect existenţa unor hotărâri judecătoreşti anterioare pronunţate în litigii având aceleaşi părţi, aceeaşi cauză şi acelaşi obiect, hotărâri al căror principal efect în prezenta cauză este acela al lucrului judecat, instanţa învestită ulterior neputând pronunţa o hotărâre care să contravină soluţiei dispuse, în mod irevocabil, de o altă instanţă, într-un moment anterior prezentei cauze.

Că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că în manifestarea sa de excepţie procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente (de părţi, obiect şi cauză), însă, nu la fel se întâmplă atunci când acest efect al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, el impunându-se într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.

Că în privinţa Identităţii de obiect - eadem res,  este neîndoielnic faptul că prima instanţă a identificat în mod corect obiectul acţiunii cu care a fost învestită, şi a procedat la o analiză temeinică a identităţii de obiect prin raportare la fiecare din pretenţiile cuprinse în cererea introductivă.

Că în mod justificat prima instanţă a stabilit că invocarea unor temeiuri diferite în cadrul celor două acţiuni, nu este de natură a determina schimbarea obiectului acţiunii (în dosarul nr. XXXX/E/2001 au fost invocate disp. art. 998 C.civ. în timp ce în prezentul dosar au fost invocate disp. art. 574 şi art. 580 ind. 3 C.pr.civ.).

Astfel, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, relevant este că prin prezenta acţiune creditorul nu a cerut nici mai mult nici mai puţin decât obligarea debitoarei la plata sumei de 3.306.793.089 lei (ROL), suma la care debitoarea a fost iniţial obligată prin sentinţa civilă nr. XXX/xx.xx.xxxx, pronunţată în dosarul nr. XXXX/E/2001

Mai mult decât atât, prima instanţă a aprofundat analiza existenţei unei identităţi între obiectul prezentei cauze şi cel al altor litigii anterior soluţionate, constatând că există această identitate şi prin raportare la soluţii irevocabil pronunţate. Astfel, prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. XXXX/xx.xx.xxxx pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. XXXX/193/2012*, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoşani, s-a constatat, de asemenea, existenta autorităţii de lucru judecat, cu privire la obligarea debitoarei Banca Comercială Română SA, la plata sumei de 3.306.793.089 lei (ROL) reprezentând contravaloarea pieselor de schimb nerestituite şi a mijloacelor de transport auto predate cu întârziere, temeiul de drept invocat de către creditor în acest dosar fiind identic cu cel invocat în prezentul dosar, respectiv art. 574 şi art. 580 ind. 3 C.pr.civ.

Aşadar, în prezentul litigiu, prima instanţă a reţinut în mod corect existenţa unei identităţi de obiect între dosarul nr. XXXXX/193/2008 şi prezenta cauză deoarece, aşa cum a arătat, trebuie să se aibă în vedere nu numai obiectul material ci şi dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului sub aspect material, atât pretenţia cât şi dreptul.

Că prima instanţă a stabilit că prin Sentinţa civilă nr. XXXX/xx.xx.xxxx pronunţată de Judecătoria Botoşani în dosarul nr. XXXXX/193/2010* rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. XXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoşani s-a constatat, de asemenea, existenta autorităţii de lucru judecat cu privire la aceeaşi cauză care are ca obiect o acţiune în despăgubiri prin care s-a solicitat să se constate că suma de 466.557.241.200 ROL, la valoarea monedei naţionale dun xx.xx.xxxx, reprezintă echivalentul prejudiciului material cauzat prin neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de a face, respectiv de restabilire a situaţiei anterioare actelor de executare anulate.

Referitor la identitatea de cauză - eadem causa, intimata a precizat că, potrivit doctrinei, identitatea de cauză (eadem causa petendi) priveşte fundamentul (actul sau faptul juridic ori material) pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare se urmăreşte prin intermediul acţiunii, împreună cu împrejurările de fapt care au generat promovarea acţiunii

Cauza cererii nu se confundă cu dreptul subiectiv civil ori de altă natură a cărui valorificare se urmăreşte prin demersul judiciar, ea fiind reprezentată de titlul, de izvorul dreptului respectiv (există atâtea acţiuni câte cauze de obligaţii sunt, după cum în materia drepturilor reale există tot atâtea acţiuni câte temeiuri ale dreptului pot fi invocate). Cauza nu trebuie confundată cu mijloacele de probă, astfel încât, dacă într-o a doua acţiune nu se Potrivit doctrinei, identitatea de cauză (eadem causa petendi) priveşte fundamentul (actul sau faptul juridic ori material) pe care se sprijină dreptul a cărui valorificare se urmăreşte prin intermediul acţiunii, împreună cu împrejurările de fapt care au generat promovarea acţiunii invocă un nou temei al dreptului, ci doar un alt mijloc de dovadă a acestuia, va exista identitate de cauză.

Că, atât în litigiile anterioare cât şi în prezentul litigiu, recurentul-reclamant B. I. s-a prevalat de acelaşi act juridic, respectiv Sentinţa civilă nr. XXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoşani pronunţată în Dosarul nr. XXXX/1996, modificată în tot prin decizia nr. XXX/xx.xx.xxxx a Curţii de Apel Suceava pronunţată în Dosarul nr. XXX/1997, irevocabilă prin Decizia nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Curţii Supreme de Justiţie pronunţată în Dosarul nr. XXXX/1997.

Având în vedere că împrejurările de fapt care au generat promovarea acţiunii nu s-au schimbat, este neîndoielnică identitatea de cauză între acţiunea ce formează obiectul prezentului dosar şi acţiunile ce au format obiectul judecăţii în dosarele mai sus menţionate astfel încât cele reţinute de prima instanţă în această privinţă sunt pe deplin valabile

De asemenea, intimata a arătat că în mod corect a stabilit prima instanţă faptul că în speţă condiţia este îndeplinită, judecata în acţiunile analizate desfăşurându-se între creditorul B. I. şi debitoarea Banca Comercială Română SA.

Recursul formulat, faţă de motivele invocate, este  nefondat.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, aceasta reţinând în mod corect situaţia de fapt rezultată din probele administrate şi aplicând în mod corect textele legale incidente, iar hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină, indicate în detaliu pentru fiecare capăt de cerere. De asemenea, nu se identifică vreo încălcare a normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Astfel, motivele de recurs vizează în esenţă modul de soluţionarea a excepţiei autorităţii de lucru judecat, sub aspectul identităţii de obiect şi cauză, fiind evidentă şi necontestată identitatea de părţi.

Aşa cum s-a reţinut în mod constant în doctrina şi practica judiciară, în sfera de obiect al cererii de chemare în judecată se include nu numai obiectul material – pretenţia concretă – ci şi dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului material, iar cauza reprezintă situaţia de fapt calificată juridic, interesând nu doar regula de drept, ci şi împrejurările de fapt datorită cărora regula respectivă se aplică la acea speţă.

Instanţa de fond a făcut corecta aplicare a excepţia autorităţii de lucru judecat, conform art. 166 Cod proc. civ., deoarece în prezenta cauză recurentul-reclamant a formulat o acţiune în daune interese, în procedura prevăzută de art. 574 şi art. 5803 Cod procedură civilă, în care, întemeindu-se pe obligaţiile stabilite prin Decizia nr. XXX/xx.xx.xxxx a Curţii de Apel Suceava, a cerut în calitate de creditor să se constate că suma de 3.306.793.089 lei ROL reprezintă echivalentul bănesc al pieselor de schimb nerestituite şi pierderea de valoare înregistrată datorită deteriorărilor mijloacelor de transport auto predate cu întârziere, precum şi să se constate că suma de 466.557.241.200 lei ROL reprezintă echivalentul prejudiciului material cauzat prin neîndeplinirea de către pârâtă a obligaţiei de a face, respectiv de restabilire a situaţiei anterioare actelor de executare anulate, şi să se dispună obligarea debitoarei la plata acestor sume.

După cum a menţionat pe larg prima instanţă –considerentele căreia în acest sens fiind preluate şi în prezenta decizie - în ceea ce priveşte capătul de cerere cu privire la suma de 3.306.793.089 lei ROL (contravaloare piese), există autoritate de lucru judecat faţă de sentinţa nr. XXX/xx.xx.xxxx pronunţată de Tribunalul Botoşani, modificată în tot prin Decizia nr. XXX/xx.xx.xxxx pronunţată de Curtea de Apel Suceava şi faţă de sentinţa civilă nr. XXXX/xx.xx.xxxx pronunţată de Judecătoria Botoşani, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoşani, iar în ceea ce priveşte suma de 466.557.241.200 lei ROL (folos nerealizat), există autoritate de lucru judecat faţă de sentinţa nr. XXXX/xx.xx.xxxx  pronunţată de Judecătoria Botoşani, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. XXXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoşani şi faţă de sentinţa civilă nr. XXXX/xx.xx.xxxx pronunţată de Judecătoria Botoşani, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. XXX/xx.xx.xxxx a Tribunalului Botoşani.

Aceasta deoarece recurentul-reclamant a formulat aceleaşi pretenţii în cauzele faţă de care s-a reţinut autoritatea de lucru judecat, întemeiate pe obligaţiile stabilite în sarcina debitoarei prin decizia nr. XXX/xx.xx.xxxx, iar temeiurile indicate – cu excepţia sentinţei nr. XXX/xx.xx.xxxx, au fost art. 574 şi art. 5803 Cod procedură civilă, însă aceste texte legale reprezintă de fapt temeiuri procedurale pentru angajarea răspunderii delictuale împotriva debitorului culpabil al unei obligaţii de a face, deci temeiul substanţial de drept al tuturor acestor cereri este de fapt art. 998 Cod civil, fiind îndeplinite condiţiile autorităţii şi faţă de sentinţa nr. XXX/xx.xx.xxxx.

Nu are relevanţă în reţinerea excepţiei autorităţii aspectul că aceste hotărâri au fost pronunţate ulterior deciziei nr. XXX/xx.xx.xxxx, ci doar dacă întrunesc cele trei elemente prevăzute de lege, şi nici dacă hotărârile au fost soluţionate pe fond sau pe excepţie, conform dispoziţiilor legale reţinute pe larg de prima instanţă hotărârile având autoritate de lucru judecat asupra chestiunii tranşate, indiferent de modul de soluţionare.

De asemenea, referitor la nemotivarea susţinerilor formulate prin cererile depuse pentru termenul de judecată din xx.xx.xxxx şi pentru termenul de judecată din xx.xx.xxxx, este de subliniat că practica şi literatura juridică în mod constant au arătat că judecătorul nu trebuie să răspundă în mod special tuturor argumentelor invocate de părţi, fiind suficient ca din considerentele hotărârii să rezulte că a răspuns acestor argumente chiar în mod implicit (CSJ, dec. nr. 827/2001 – G. Boroi, O. Spineanu-Matei, Codul adnotat 2011, p. 437), şi chiar CEDO a apreciat că art. 6 din Convenţie obligă tribunalele să îşi motiveze deciziile, dar nu se poate cere să se dea un răspuns detaliat la fiecare argument (Cauza Ruiz Torija împotriva Spaniei).

Or, în speţă se constată că, prin motivarea prezentată pentru reţinerea excepţiei autorităţii de lucru judecat s-a răspuns implicit şi susţinerilor din cele două memorii.

În plus, avându-se în vedere că modul de soluţionare al cauzei pe excepţie este justificat, în recurs nu se poate proceda la analizarea cauzei sub toate aspectele, astfel cum solicită recurentul.

Pentru considerentele arătate, constatând că nu sunt date alte motive de recurs de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE  MOTIVE,

ÎN  NUMELE LEGII, 

D E C I D E :

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de către recurentul -  reclamant  B. I., din municipiul Botoşani, strada X, nr. Y, Sc. Z, apt. T, judeţul Botoşani, citat fiind şi de la adresa din municipiul Botoşani, Strada X, nr. Y, Sc. Z, et. T apt. U, judeţul Botoşani, respectiv municipiul  Botoşani, Strada X, nr. Y, sc. Z, apt. T, judeţul Botoşani, împotriva  sentinţei nr. XXXX, din data de xx.xx.xxxx, pronunţată de Judecătoria Botoşani, judeţul Botoşani în dosar nr. XXXXX/193/2012*, în contradictoriu cu intimata - pârâtă B.C.R. S.A. - Sucursala Botoşani, cu sediul în municipiul Botoşani, strada Piaţa Revoluţiei, nr. 9,  judeţul Botoşani.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de  xx.xx.xxxx.

PREŞEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,