Drept procesual penal. Încetarea procesului penal având în vedere lipsa unei condiţii necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale.

În cazul în care s-a formulat plângere penală pentru nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţată de o instanţă de contencios administrativ, prin care s-a dispus anularea dispoziţiilor de încetare a raporturilor de serviciu şi reintegrarea părţilor vătămate în funcţiile publice deţinute anterior emiterii deciziilor, precum şi obligarea la plata drepturilor salariale restante, se pune problema săvârşirii infracţiunii prev. de art. 24 alin. 3 din Legea contenciosului administrativ cu nr. 554/2004 (forma în vigoare până la data de 01.02.2014) şi nu a infracţiunilor prevăzute de art. 261 şi 262 din Codul muncii (forma în vigoare până la data de 01.02.2014).

Prin sentinţa penală nr. 80 din 08.07.2014 pronunţată  de Judecătoria Calafat în dosarul nr.4148/201/2013, în baza art. 261 Codul muncii cu aplic. art. 5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul T.C., la 500 lei amendă.

În baza art. 262 Codul muncii, cu aplic. art. 5 Cod penal., a fost condamnat  inculpatul la 1000 lei amendă.

În baza art. 33 lit. a - 34 lit. b Cod penal din 1969, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1000 lei amendă.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 63 indice 1 Cod penal din 1969.

S-a luat act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a  se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că prin s.c.nr. 795/04.05.2010 a Tribunalului Dolj - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, definitiva prin decizia 791/23.02.2011 a Curţii de Apel Craiova - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a fost admisă acţiunea formulată de părţile vătămate B.M. şi B.C., au fost anulate dispoziţiile 6 şi 7 din 29.01.2009 emise de Primarul comunei X şi a fost obligat primarul comunei X la reintegrarea părţilor vătămate în funcţiile publice deţinute anterior emiterii dispoziţiilor şi la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, reprezentând drepturi salariale începând cu data de 01.03.2009 şi până la data reintegrării efective actualizată cu inflaţia la data plăţii.

Prin adresa 2418/18.04.2011 inculpatul a comunicat părţilor vătămate că sentinţa sus amintită urmează să fie pusă în aplicare în cel mai scurt timp posibil, iar prin dispoziţia 622 din 29.04.2011 şi 623/29.04.2011, inculpatul a dispus ca, începând cu 30.04.2011 părţile vătămate B.M şi B.C., să fie reintegrate în funcţiile publice deţinute anterior emiterii dispoziţiilor 6 şi 7 din 29.01.2009 şi acordarea plăţii despăgubirilor egale cu salariile majorate şi recalculate, respectiv drepturi salariale, începând cu data de 01.03.2009 şi până la 30.04.2011, actualizat cu inflaţia plăţii în suma de 26.957,02 lei pentru B.M. şi 25.083,03 lei pentru partea vătămată B.C.

Dând dovada de rea credinţă, la aceeaşi dată, 29.04.2011, şi invocând referatul 3109/29.04.2011, HCL 29/11.05.2010, HCL 40/30.07.2010, HCL 15/2011, OUG 63/2010 pentru  modificarea şi completarea legii 273/2006 privind finanţele publice locale precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, adresa 10228/12.07.2010 a instituţiei prefectului prin care se stabilea numărul maxim de posturi prevăzut în aparatul propriu de specialitate al primarului şi structurile din subordinea Consiliului Local şi OUG 34/2009 inculpatul T.C. a emis şi dispoziţiile nr. 624 şi 625 din 29.04.2011 prin care a dispus eliberarea din funcţiile publice a părţilor vătămate B.M. şi B.C., cu menţiunea că funcţiile publice deţinute anterior aplicării dispoziţiilor 6 şi 7 din 29.01.2009 fuseseră desfiinţate prin HCL 3/23.01.2009 motivându-se totodată că HCL 3 din 23.01.2009 ar fi fost anulată tocmai prin s.c. 795/04.05.2010 definitiva prin decizia civilă 791/23.02.2011 a Curţii de Apel Craiova cât şi succesiv prin HCL 29/2010, HCL 40/2010, HCL 15/2011.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat  apel inculpatul.

Prin decizia penală nr. 1073/15.07.2015, pronunţată în dosarul nr. 4148/201/2013, Curtea de Apel Craiova a admis apelul inculpatului, a desfiinţat în totalitate sentinţa atacată şi rejudecând:

În baza art. 386 C.p.p., a schimbat încadrările juridice ale faptelor din infracţiunile prev. de art. 261 şi art. 262 din Legea 53/2003 (Codul Muncii) în 2 infracţiuni (având în vedere că sunt 2 părţi vătămate) prev. de art. 24 alin.3 din Legea 554/2004 (Legea contenciosului administrativ).

În baza art. 396 alin.6 C.p.p. rap. la art.16 alin.1 lit.e C.p.p., a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpat pentru săvârşirea celor 2 infracţiuni prev. de art.24 alin.3 din Legea 554/2004.

Pentru a decide astfel, Curtea a constatat următoarele:

În speţa de faţă, părţile vătămate B.C. şi B.M. au formulat plângere penală împotriva inculpatului T.C. pentru nerespectarea hotărârii judecătoreşti cu nr. 795/04.05.2010 a Tribunalului Dolj-Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, prin care s-a dispus anularea dispoziţiilor nr. 6 şi 7 din data de 29.01.2009 emise de Primarul Comunei X (inculpatul) şi hotărârea nr. 3 emisă de Consiliul local al comunei X şi a fost obligat primarul (inculpatul) la reintegrarea părţilor vătămate în funcţiile publice deţinute anterior emiterii deciziilor şi la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate, reprezentând drepturi salariale începând cu data de 01.03.2009 şi până la data reintegrării efective, actualizate cu inflaţia la data plăţii.

Această hotărâre a fost pronunţată de o instanţă de contencios administrativ şi nu de o instanţă de litigii de muncă şi astfel în cauză se pune problema săvârşirii infracţiunii prev. de art. 24 alin. 3 din Legea contenciosului administrativ cu nr. 554/2004 (forma în vigoare până la data de 01.02.2014) şi nu a infracţiunilor prevăzute de art. 261 şi 262 din Codul muncii (forma în vigoare până la data de 01.02.2014).

Este neîntemeiată susţinerea părţilor vătămate şi a parchetului că art. 24 din Legea 554/2004 se referă la neexecutarea altor sentinţe, respectiv la cele prin care autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative şi astfel, în cazul sentinţelor prin care se dispune reintegrarea unui funcţionar sau plata salariilor restante, sunt aplicabile dispoziţiile din codul muncii, nu cele ale legii contenciosului administrativ.

Astfel, în primul rând, în cazul funcţionarilor publici, nu suntem în prezenţa unor raporturi de muncă pentru a fi aplicabile dispoziţiile din codul muncii, ci, potrivit art. 1 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, a unor raporturi de serviciu, pentru care, în situaţia  în care au încetat din motive pe care funcţionarul public le consideră netemeinice sau nelegale, se poate formula cerere privind anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea lor adresate instanţei de contencios administrativ, aşa cum se precizează în art. 106 din aceeaşi lege.

În al doilea rând, în cazul funcţionarilor publici, executarea unei hotărâri judecătoreşti de reintegrare şi plata salariilor restante, implică (chiar dacă nu se menţionează expres în hotărâre) şi o altă acţiune din partea autorităţii publice, respectiv aceea de emitere a deciziei de reintegrare şi de plata salariilor restante, decizie care are caracter de act administrativ. Prin urmare, executarea unor astfel de hotărâri intră în categoria celor prin care autoritatea este obligată să încheie un act, spre deosebire de executarea  unei hotărâri judecătoreşti de reintegrare a unui salariat cu contract de muncă, unde unitatea angajatoare nu are o astfel de obligaţie.

Mai mult, în acest sens, că sunt aplicabile dispoziţiile din legea contenciosului administrativ, a decis şi Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 729/23.03.2010, care îi priveşte pe inculpatul şi  pe părţile vătămate din prezenta  cauză.

Astfel, părţile vătămate au apelat la calea executării prevăzută de legea contenciosului administrativ, solicitând aplicarea faţă de inculpat a unei amenzi potrivit art. 24 alin. 1 şi 2, însă au apelat la această cale pentru neexecutarea unei alte sentinţe, cu nr. 863/21.04.2009, prin care s-a dispus suspendarea executării dispoziţiilor nr. 6 şi 7 din 29.01.2009 de eliberare din funcţie până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei cu nr. 3596/63/2009 a Tribunalului Dolj (în care s-a pronunţat ulterior sentinţa nr. 795/04.05.2010, a cărei neexecutare face obiectul prezentei judecăţi), cererea acestora fiind respinsă. Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 729/23.03.2010, respingând recursul declarat de părţile vătămate, a statuat că dispoziţiile art. 24 din legea contenciosului administrativ nu sunt aplicabile decât fondului cauzei, respectiv sentinţei prin care se dispune reintegrarea în funcţie şi plata salariilor restante, nu şi sentinţei prin care s-a dispus o măsură provizorie, aceea a suspendării executării dispoziţiilor nr. 6 şi 7 din 29.01.2009 de eliberare din funcţie până la reintegrare.

Fapta prevăzută de art. 24 alin. 3 din Legea 554/2004 nu a fost dezincriminată, aşa cum s-a susţinut de către inculpat, prin apărător, ea fiind prevăzută în noul cod penal la art. 287 alin. 1 lit. d şi e, dar numai în varianta în care hotărârea neexecutată se referă la reintegrarea în muncă a unui salariat sau la plata salariilor restante, ori, în speţa de faţă, se pune problema neexecutării unei astfel de sentinţe.

Comparând dispoziţiile legii contenciosului administrativ, în vigoare până la data de 01.02.2014, cu dispoziţiile noului cod penal, intrat în vigoare la data de 01.02.2014, se constată că, deşi sub aspectul limitelor de pedeapsă legea nouă pare mai favorabilă, în cazul concret legea veche este mai favorabilă pentru considerentele ce se vor arăta mai jos:

Pentru punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 24 alin. 3 din Legea 554/2004, trebuia îndeplinită o condiţie prealabilă, respectiv aceea de a se solicita şi de a se obţine, potrivit art. 24 alin. 2, aplicarea faţă de acea persoană a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, textul art. 24 alin. 3 prevăzând expres: constituie infracţiune neexecutarea din motive imputabile sau nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţa de contencios administrativ, în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2).

În speţa de faţă, părţile vătămate nu au formulat o astfel de acţiune de amendare a inculpatului şi nu au obţinut o hotărâre în acest sens.

Este adevărat că prin cererea depusă la dosar la data de 26.06.2015, părţile vătămate au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. 3 din Legea 554/2004 cu privire la sintagma „în termen de 30 de zile de la data aplicării amenzii prevăzute la alin. (2)”, solicitând sesizarea CCR cu excepţia invocată sau primirea excepţiei şi pronunţarea asupra acesteia de către instanţă în situaţia în care se consideră că CCR nu poate fi sesizată pe considerentul că textul de lege invocat nu mai este în vigoare, însă  Curtea, conform celor menţionate în practicaua prezentei decizii, a constatat inadmisibilă cererea privind pronunţarea instanţei asupra excepţiei de neconstituţionalitate având în vedere că numai CCR are o astfel de competenţă chiar dacă norma a cărei neconstituţionalitate se invocă nu mai este în vigoare (decizia CCR nr. 766 din 2011). De asemenea, a constatat că nu poate fi primită nici cererea privind sesizarea CCR cu excepţia respectivă întrucât chiar dacă CCR ar admite excepţia invocată şi ar constata că normele criticate sunt neconstituţionalele, această constatare nu ar avea relevanţă în cauză în raport de principul aplicării legii penale mai favorabile.

Aşa fiind, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p., a admis apelul inculpatului, a desfiinţat în totalitatea sentinţa atacată şi rejudecând:

În baza art. 386 C.p.p., a schimbat încadrările juridice ale faptelor din infracţiunile prev. de art. 261 şi art. 262 din Legea 53/2003 (Codul Muncii) în 2 infracţiuni (având în vedere că sunt 2 părţi vătămate) prev. de art. 24 alin.3 din Legea 554/2004 (Legea contenciosului administrativ).

În baza art. 396 alin.6 C.p.p. rap. la art.16 alin.1 lit.e C.p.p., întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, nu este îndeplinită o condiţie necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale, a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpat pentru săvârşirea celor 2 infracţiuni prev. de art.24 alin.3 din Legea 554/2004.

Domenii speta

Spete similare