Pact comisoriu, inserat expres de către părţi în cuprinsul Acordului-cadru . Rezilierea întemeiată pe pactul comisoriu este o reziliere convenţională, reglementată de dispoziţiile art. 1.550 alin. 2 şi art. 1.553 din Codul civil.

Prin sentinţa  nr. 1724/06.10.2015 pronunţată de Tribunalul Dolj a fost respinsă cererea de chemare în judecată.

Împotriva  acestei sentinţe s-a exercitat calea de atac a apelului de către apelantul reclamant, solicitând admiterea căii de atac, rejudecarea in fond a cererii de chemare in judecată şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, a arătat că, din analiza prevederilor Acordului cadru, cât şi ale legislaţiei speciale a achiziţiilor publice, rezultă cu claritate nu numai că obligaţiile asumate de aceasta nu sunt raportate la identitatea unui producător, dar şi că astfel de obligaţii nu pot fi asumate in contractele de achiziţie publică, constituind o incălcare flagrantă  a unor norme exprese.

De asemenea că, obligaţiile asumate de societate privesc furnizarea unor produse la anumite standarde, anumite caracteristici tehnice şi de performanţă, indiferent care ar fi identitatea producătorului. A mai arătat că, prevederile art. 9.1 din Contractul subsecvent, asumate cu deplina respectare a prevederilor legii speciale a achiziţiilor publice, sunt clare in sensul că, societatea s-a obligat să furnizeze produsele la standardele şi performanţele prezentate in propunerea tehnică. A invederat că, circumstanţierea obligaţiei asumate de societate de face prin raportare la standardele şi performanţele şi nu la identitatea unui producător.

Mai mult, potrivit prevederilor art. 7.2 din Acordul cadru „ promitentul- furnizor se obligă să furnizeze produsele astfel cum au fost prevăzute in acordul cadru, ori de câte ori autoritatea solicită acest lucru”. De asemenea că, cercetarea atentă a Anexei la Acordul cadru impune in mod invitabil concluzia lipsei desăvârşite a precizării unui anumit producător, acordul cadru circumstanţiind  condiţiile de furnizare funcţie de mai multe date, in mod exclusiv, respectiv denumire produs, forma de prezentare, cantitatea maximă, cantitatea minimă, preţ, valoare minimă, valoare maximă.

A mai arătat că, potrivit prevederilor art. 7.1 din Acordul cadru „ promitentul furnizor se obligă ca produsele furnizate să respecte cel puţin calitatea prevăzută în propunerea tehnică”.

De asemenea că, rezultă cu claritate că prevederile Acordului cadru şi ale Contractului subsecvent obligă societatea la furnizarea unor produse ale căror standarde şi performanţe tehnice să fie conforme atât caietului de sarcini cât şi propunerii tehnice, fără a obliga societatea la furnizarea unor produse manufacturate de un anumit producător.

Totodată că, prevederile legale incidente impiedică calibrarea obligaţiilor furnizorului funcţie de un anumit producător şi că, impunerea unui anumit producător constituie o incălcare flagrantă a prevederilor achiziţiilor publice. De asemenea că, prevderile OUG nr. 34/2006 şi HG nr. 925/2006 conduc la concluzia că, obligaţiile furnizorului sun circumstanţiate prin referire la caracteristicile tehnice şi nu la identitatea unor producători.

A mai arătat că, legiuitorul nu a dorit să creeze autorităţilor contractante un spaţiu de preferinţă pentru anumiţi producători, prohibind, in mod expres, prin prevederile art. 38 alin.1 din OUG  nr. 34/2006 orice astfel de preferinţă. Din aceste dispoziţii rezultă că se interzice definirea in caietul de sarcini a unor specificaţii tehnice care indică o anumită origine, sursă, producţie, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerţ, un brevet de invenţie, o licenţă de fabricaţie, care au ca efect favorizarea sau eliminare anumitor operatori economici sau a anumitor produse.

A invederat că din cuprinsul prevederilor art. 35 din OUG nr. 34/2006 rezultă că autorităţii contractante îi este interzisă preferinţa pentru un anumit producător, dreptul său de decizie limitându-se la impunerea unor specificaţii tehnice care să asigure atingerea unor obiective precis definite de autoritate.

În privinţa modului de executarea a obligaţiilor contractuale asumate a invederat că, din cele expuse anterior rezultă că, autorităţilor publice le este expres prohibită preferinţa pentru un anumit producător, calibrarea nevoilor autorităţii contractante se face prin raportare la standarde de calitate şi performanţă şi nu prin raportare la identitatea unor producători. De asemenea că, prevederile Acordului cadru şi ale Contractului subsecvent stabilesc obligaţii in sarcina sa prin raportare la standarde de calitate şi performanţă şi nu prin raportare  la identitatea unor producători.

În aceste condiţii a apreciat ca fiind eronată opinia instanţei de fond potrivit căreia societatea şi-ar fi incălcat obligaţiile contractuale prin ofertarea unor produse identice din perspectiva standardelor de performanţă şi calitate, deşi manufacturate de un alt producător şi că autoritatea contractantă, prin impunerea unui producător nu ar fi depăşit cadrul contractual stabilit.

De asemenea că, in raport de prevederile legale şi contractuale invocate, autoritatea contractantă ar fi avut obligaţia de a compara standardele de calitate şi performanţele produselor cuprinse in propunerea sa tehnică cu standardele de calitate şi performanţele produselor ofertate in executarea acordului cadru şi nu identitatea producătorilor. Totodată că, relevant este respectarea standardelor de calitate ofertate in cadrul achiziţiei publice şi nu asigurarea identităţii unui producător şi că, preferinţele autorităţii contractante pentru un producător sau altul sunt ilegitime şi nu beneficiată de suportul legii şi al clauzelor contractuale, angajarea fondurilor publice făcându-se funcţie de caracteristicile tehnice obiective ale produselor şi nu funcţie de identitatea producătorului.

A invederat că, caracterul obiectiv al comparaţiei unor produse nu poate rezulta decât din compararea standardelor şi performanţelor produselor şi nu din compararea subiectivă a identităţii unui producător.

A concluzionat că, in cererea de chemare in judecată a arătat pe larg că produsele ofertate se societate satisfac in tot prevederile caietului de sarcini, cu referire la caracteristicile de ordin tehnic şi de ambalare precizate in documentaţia de atribuire, chiar dacă sunt produse de un alt producător.

În drept, au fost invocate prevederile OUG nr. 34/2006 şi ale HG nr. 925/2006.

Prin incheierea de şedinţă din data de 19.01.2016, Curtea a calificat calea de atac ca fiind recursul pentru motivele expuse pe larg in cuprinsul acesteia

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii la data de 11.02.2016, sub nr. 7064, recurenta reclamantă a indicat drept motive de nelegalitate ale sentinţei prevederile art. 488 alin.1 pct. 8 NCPC cu referire la prevederile Capitolului IV Secţiunea 1 din OUG nr. 34/2006 şi ale Capitolului V din HG nr. 925/2006.

A invederat totodată că, hotărârea atacată ignoră prevederile contractului de achiziţie publică şi pe cele ale documentaţiei de atribuire care, toate stabilesc obligaţii in sarcina furnizorului prin raportare exclusivă la parametrii tehnici ai produselor de livrat şi nu prin raportare la identitatea producătorului, ipoteză expres prohibită de legiuitor prin prevederile art. 38 alin.1 din OUG nr. 34/2006.

Din oficiu, în temeiul rolului activ Curtea a dispus efectuarea unei adrese către recurenta reclamanta solicitând depunerea de către aceasta a prospectelor pentru cele două produse vizate, respectiv cel al producătorului X şi cel al producătorului Y, relaţiile solicitate fiind înaintate cu adresa inregistrată  sub nr. 10078/24.02.2016

Considerentele instanţei de recurs în raport de motivele de recurs invocate şi de disp. art. 488 pct. 8 N.C.p.c.

Cu titlu de chestiune prealabilă Curtea reţine faptul că, în privinţa criticilor ce vizează netemeinicia hotărârii, respectiv a celor referitoare la stabilirea situaţiei de fapt  acestea exced controlului instanţei de recurs. Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art 488 C.proc.civ., sub denumirea de motive de casare. De lege lata, o critică de netemeinicie a sentinţei nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, aceasta fiind o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege şi nedevolutivă, neavând loc o rejudecare a fondului pricinii în recurs.

Totodată, aspectele reiterate de recurenta reclamantă în cererea de recurs şi care au format obiectul cererii deduse judecăţii în faţa instanţei de fond nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate în calea de atac a recursului faţă de dispoziţiile art. 488 alin.1 pct. 1-8 NCPC, recurentul reclamant având obligaţia de a arăta care sunt motivele de nelegalitate pentru care a înţeles să conteste sentinţa recurată.

Curtea, in acord cu instanţa de fond constată că, la data de 09.06.2015 s-a încheiat intre intimatul pârât, in calitate de promitent achizitor şi recurenta reclamantă, in calitate de promitent furnizor Acordul cadru, scopul acestuia fiind stabilirea elementelor/condiţiilor esenţiale care vor guverna contractele furnizate ce urmează a fi atribuite în temeiul şi pe durata derulării acestuia( art. 2.1).

Din cuprinsul prevederile art. 7.1 din acelaşi Acord- cadru rezultă că, recurenta reclamantă s-a obligat ca produsele furnizate să respecte cel puţin calitatea prevăzută în propunerea tehnică, anexă la acesta acord, obligându-se totodată, conform prevederilor art. 7.2 să furnizeze produsele astfel cum a u fost prevăzute in acordul cadru, ori de câte ori autoritatea solicită acest lucru.

Ulterior, la data de 01.07.2015, intre acelaşi părţi s-a incheiat Contractul de furnizare subsecvent nr. 1, recurenta reclamantă, in calitate de furnizor obligându-se, conform prevederilor art. 9.1 să furnizeze produsele la standardele şi performanţele prezentate în propunerea tehnică in termen de 5 zile de la emiterea fermă a comenzii.

Faţă de cele expuse, rezultă, fără putinţă de tăgadă că, recurenta reclamanta şi-a asumat obligaţia contractuală de a furniza produsele la standardele şi performanţele prezentate în propunerea tehnică, urmând ca produsele furnizate să respecte cel puţin calitatea prevăzută în propunerea tehnică.

Aşadar, recurenta reclamantă nu şi-a sumat obligaţia de a furniza aceste produse prin raportare la un anumit producător, ci şi-a asumat obligaţia de a furniza produsele la standardele şi performanţele prezentate în propunerea tehnică.

De altfel şi prevederile art. 38 alin.1 din  OUG nr. 34/2006 sunt şi in acelaşi sens, fiind interzisă autorităţii contractante ca, in caietul de sarcini, să impună specificaţii tehnice care indică o anumită origine, sursă, producţie, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerţ, un brevet de invenţie, o licenţă de fabricaţie, care au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse.

Instanţa de control judiciar, din analiza comparativă a prospectelor  celor două produse Truse ELISA: HBs Ag şi HCV Ac emise de producătorul X, respectiv Y, inscrisuri ce au fost depus in calea de atac la solicitarea instanţei de către recurenta reclamantă, constată însă că, intre produsele emise de cel dintâi producător şi cele fabricate de cel de-al doilea producător există diferenţe atât sub aspect cantitativ cât şi calitativ.

Astfel,  au reactivi şi materiale furnizate diferite dar şi materiale necesar, dar nefurnizate care nu sunt identice. Cu titlu exemplificativ Trusa ELISA: HBs Ag produsă de Y  conţine 1 sticlă de 8 ml, 1 sticlă de 1,5 ml( control pozitiv), 1 sticlă de 2 ml( control negativ), soluţie substrat A TMB- 1 sticlă de 12 ml, soluţie substrat B TMB 1 sticlă de 12 ml, soluţie concentrată de spălare 1 sticlă de 58 ml, soluţie stop 1 sticlă de 12 ml pe când aceeaşi trusă produsă de celălalt producător conţine 1 flacon de 1 ml- cod 8, 1 flacon de 1 ml Cod 7, Ab HRP 1 flacon de 6 ml, Dil SPE 1 flacon de 5 ml, Wash BUF 1 flacon de 30 ml,  1 flacon de 6 ml CHROM Sol A etc. Tot cu titlu de exemplu instanţa constată că, trusa produsă de cel de-al doilea producător necesită in plus faţă de cea produsă de cel  dintâi producător şi Analizator Elisa complet automat şi care nu este furnizat odată cu trusa.

Diferenţe in acelaşi sens se regăsesc şi la Trusa Elisa Anti HCV.

Faţă de cele expuse, Curtea a constatat că, recurenta reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală asumată prin contractul anterior menţionat, nefurnizând produse care să respecte cel puţin calitatea prevăzută în propunerea tehnică.

În privinţa deciziei de reziliere, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 11.3 din Contractul de Furnizare subsecvent nr. 1 la Acordul cadru , încheiat între părţi, ,,nerespectarea obligaţiilor asumate prin prezentul contract, in mod culpabil,, dă dreptul părţilor  de a desfiinţa contractul pe cale unitară în termen de 5 zile de la constatarea  neindeplinirii culpabile a obligaţiilor asumate şi de a pretinde plata de daune interese, cu condiţia notificării şi cu aplicarea unui pact comisoriu de gradul II, fără a fi necesară intervenţia unei instanţe judecătoreşti".

Este în afara oricărei îndoieli că întinderea şi conţinutul drepturilor şi obligaţiilor inserate de părţi în cuprinsul contractului au fost cunoscute, determinate, încă de la momentul încheierii actului.

Potrivit art. 297 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii ,,în măsura în care prezenta ordonanţă de urgenţă nu prevede altfel, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun".

În speţă, ne aflăm în prezenţa unui pact comisoriu, inserat expres de către părţi în cuprinsul Acordului-cadru, deci rezilierea întemeiată pe pactul comisoriu este o reziliere convenţională, reglementată de dispoziţiile art. 1.550 alin. 2 şi art. 1.553 din Codul civil.

Faţă de cele expuse Curtea constată că, in mod corect intimata pârâtă a emis decizia de reziliere parţială pentru loturile 1 şi 2 a Acordului cadru incepând cu data de 25.07.2015, recurenta reclamantă neindeplinindu-şi obligaţiile contractuale asumate.

In concluzie, instanţa de control judiciar constată că, soluţia instanţei de fond de respingere a cererii de chemare in judecată este corectă insă cu această motivare.

În raport de prevederile art. 488 alin.1 pct. 8 coroborat cu dispoziţiile art. 496 alin.1  NCPC va respinge calea de atac ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare