Acţiune în constatare

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PITEŞTI

SECŢIA CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 3103

Şedinţa publică de la 01 Aprilie 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE Elena Fodor

Grefier Ionela Cîrciumaru

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant G. A, reclamant G. N. şi pe pârât SC V. R. SA, pârât SC V. R. SA – S.P., având ca obiect acţiune în constatare

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanţei că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în şedinţa publică din data de 11.03.2014, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentinţă.

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 14.02.2013 sub nr. 3855/280/2013 reclamanţii G. A si G. N. au solicitat instanţei în contradictoriu cu pârâtele SC V. R. SA si SC V. R. SA –S. P.ca prin hotărârea ce va pronunţa sa  se dispună constatarea nulităţii absolute a clauzelor prevăzute la punctul 5 lit a din condiţiile generale ale convenţiei de credit nr 0134488/06.12.2007 si la punctual 3.5 din capitolul Condiţii speciale, parte integranta a convenţiei amintite, referitoare la comisionul de risc, ca fiind abuzive, constatarea nulităţii absolute a clauzei prevăzute la punctul 3 lit d din secţiunea Condiţii speciale in ceea ce priveşte dreptul băncii de a modifica in mod unilateral rata dobânzii curente, ca fiind abuziva, constatarea nulităţii absolute a clauzei prevăzute la punctul 8.1 lit c si d din secţiunea Condiţii generale în ceea ce priveşte dreptul băncii de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat „in cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute", clauza la fel de abuziva, să fie obligata pârâta sa modifice convenţia de credit nr  0134488/06.12.2007 in sensul inlaturarii clauzelor abuzive.

Reclamanţii au mai arătat că, la data de 06.12.2007 părţile au încheiat convenţia de credit nr. 0134488  prin care aceştia au beneficiat de un împrumut acordat de parata.

În condiţiile speciale ale convenţiei se regăseşte printre alte comisioane pe care pârâta urma să le perceapă de aceştia şi comisionul de risc de 0,19% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar pe toată perioada de derulare a convenţiei (pct. 5 lit. a ). Daca iniţial in planul de rambursare exista denumirea de comision de risc ulterior ,societatea parata, redenumindu-l in comision de administrare, având in fapt aceeaşi reglementare contractuala data de punctual 5 lit a din Conevntie ce stabileşte perceperea comisionului de risc.

Nicăieri în convenţia încheiata sau în condiţiile speciale sau generale ale convenţiei, acest comision nu este definit, în sensul de a se preciza ce fel de riscuri este menit să acopere în condiţiile în care pârâta şi-a luat garanţii imobiliare conform pct. 7.

Precizează reclamanţii că au încheiat o poliţă de asigurare pentru aceste imobile, pe care le-au cesionat-o în favoarea pârâtei, poliţă menită să acopere toate riscurile legate de imobilele luate în garanţie conform pct. 7 lit. a .

De menţionat de asemenea că, conform pct. 8 din condiţiile speciale , valoarea creditului acordat a fost de cel mult 75% din valoarea garanţiilor imobiliare.

Raporturile contractuale dintre părţi intră sub incidenţa Legii 193/2000 fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant şi consumatori aşa cum sunt definite aceste două categorii la art. 2 din Legea nr. 193/2000 interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Fiind o dispoziţie imperativă a legii, încălcarea ei deschide consumatorului calea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a clauzei respective , acţiune care este imprescriptibilă.

Art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază cu obiectul principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

Clauza de la art. 5 iit. a din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit are ca obiect stabilirea unui comision, aşadar un element component al creditului, ceea ce aparent ar plasa această clauză sub incidenţa art. 4 alin. 6 din lege cu consecinţa imposibilităţii analizării caracterului abuziv. Totuşi, art. 4 alin. 6 nu exclude automat şi nediferenţiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preţ, ci fac referire la adecvarea preţului cu serviciile sau produsele oferite în schimb, precum şi la necesitatea ca respectiva clauză să fie exprimată clar şi inteligibil. Or, conform menţiunilor de la secţiunea 3 "Costuri" din Condiţiile speciale, comisionul de risc se percepe de pârâtă pentru punerea la dispoziţie a creditului exact la fel ca şi dobânda curentă care este percepută conform pct. 3.1 tot pentru creditul acordat. Nici o altă prevedere contractuală nu oferă alte informaţii cu privire la destinaţia şi justificarea acestui comision de risc.

Astfel că, pentru acelaşi serviciu, respectiv acordarea creditului, se percep două costuri, fără ca distincţia dintre cele două să fie exprimată în mod clar şi inteligibil aşa cum cer dispoziţiile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.

Au mai susţinut reclamanţii că împrejurarea că aceştia au avut cunoştinţă atât de existenţa cât şi întinderea obligaţiilor ce ne reveneau şi sub aspectul valorii şi sub cel al perioadei şi am fost de acord prin semnarea convenţiei, cu plata comisionului de risc, nu poate determina lipsa de incidenţă a prevederilor Legii nr. 193/2000. Validarea unui astfel de raţionament ar echivala cu ignorarea interdicţiei instituită de Legea ir. 193/2000 în ceea ce priveşte clauzele abuzive interdicţie menită tocmai să protejeze consumatorii care au încheiat deja astfel de contracte cu comercianţii.

Prin urmare, se poate analiza caracterul eventual abuziv al clauzei prevăzute la art. 5 lit. a din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit, prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 193/2000.

 Potrivit art. 4 alin. 1 din lege, o clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Alineatul 2 prevede că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi.

Actul juridic adus in fata instanţei spre analiza are caracterul unui contract de adeziune ,raportat la modul de exprimare a voinţei partilor, intrucat clauzele sale nu au fost negociate direct cu aceştia, ci au fost preformulate de către banca .Actul juridic încheiat nu este un contract negociat ci unul de adeziune redactat in întregime sau parţial in întregime de către societatea bancara, fiindu-le înmânat in faza precontractuala ,atat condiţiile generale cat si cele speciale fara a avea posibilitatea de modifica in vreun fel clauzele. S-a configurat de comun acord doar suma de bani împrumutata, tipul de credit si perioada de creditare constituind in fapt, cererea consumatorului de creditare raportata la care banca a prefigurat unilateral contractul de credit.

Astfel apreciază reclamanţii ca fiind  îndeplinită condiţia lipsei de negociere prevăzută de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000. Pentru a fi incidente dispoziţiile 4 alin. 1 din lege în privinţa comisionului de risc, este însă necesar şi ca această clauză prevăzută la pct. 5 lit. a să fi creat, în detrimentul nostru şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Prin această clauză pârâta a urmărit să pună în sarcina subsemnaţilor toate riscurile contractului posibile şi viitoare, deci incerte, fără posibilitatea restituirii sumelor încasate cu acest titlu, în cazul în care riscurile respective nu s-ar produce până la scadenţă. Se ajunge astfel la o îmbogăţire fără just temei a pârâtei şi creându-se astfel un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Riscul in legătura cu care banca percepe un comision nu este determinat sau determinabil, cu atat mai mult cu cat contractul de creditare  are  caracter  comutativ iar nu  aleatoriu, in  cazul neîndeplinirii  obligaţiilor contractuale de către subsemnaţii consumatori existând dreptul băncii de a recurge la executarea  silita a bunurilor in temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit astfel încât eventualul prejudiciu sa fie acoperit.

Apreciază reclamanţii, ca sunt întrunite in mod cumulativ condiţiile prevăzute de art 4 alin 1 din Legea 193/2003 motiv pentru care va rog a constata caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc ,constatând nulitatea absoluta a acestei clauze prevăzuta la punctual 5 lit a.

O alta clauza apreciata ca fiind abuziva este cea prevăzuta de punctul 3 lit d din secţiunea Condiţii speciale in ceea ce priveşte dreptul băncii de a modifica in mod unilateral rata dobânzii curente. S-a stipulat in art 3 lit a din condiţiile special ale convenţiei de credit clauza potrivit căreia rata dobânzii curente este de 4,25% pe an.Ca atare ,desi prin acordul contractual am stabilit perceperea unei dobânzi procentuale fixe ,banca a stipulat in paragraful ulterior dreptul sau de a modifica rata dobânzii curente in ipoteza apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetara. Aceasta clauza de impreviziune a efectelor contractului in cazul schimbării împrejurărilor avute in vedere la momentul încheierii sale reprezintă clauze standard preformulate prin raportare la disp art 4 alin 3 teza finala din legea 193/2000.Pe de alta parte acesta clauza creează un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile pârtilor, oferind paratei dreptul discreţionar de a revizui rata dobânzii curente si implicit dreptul de a incasa in detrimentul subsemnaţilor ,fara ca noua rata sa fie negociata, de si efectele manifestării unilaterale de voinţa a paratei se repercutează in mod esenţial asupra patrimoniului acestora. Motivul apariţiei unor schimbări semnificative pe piaţa monetara ce conferă dreptul băncii de a revizui unilateral structura ratei dobânzii ,fara prezentarea altor elemente de identificare, nu este redactat in termeni clari si neechivoci .Actul juridic prin esenţa trebuie sa fie caracterizat de previzibilitate ,clauzele contractuale fiind necesar a fi formulate astfel incat consumatorul sa poată anticipa producerea consecinţei in situaţia producerii situaţiei aspect ce nu il regăsim prin acesta prevedere contractuala ce va solicitam sa o anulaţi ca fiind abuziva atâta timp cat conferă un drept exclusiv si discreţionar băncii de a modifica rata dobânzii fara stipularea unui motiv ce poate fi acceptat de consumator in deplina cunoştinţa de cauza.

Totodată au arătat reclamanţii că, şi clauza prevăzuta la punctual 8.1 lit c si d din secţiunea Condiţii generale, este abuzivă,  in ceea ce priveşte dreptul băncii de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat ,,in cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute''.

Prin formulărileechivocedetipul, situaţii neprevăzute",,improbabil" garantat corespunzător" lăsate spre interpretare exclusiv la aprecierea băncii terminologie ce nu este de natura a da posibilitatea aprecierii obiective a temeiniciei eventualei acţiuni întreprinse de banca ,clauzele amintite stipulează in favoarea paratei un drept exclusiv si discreţionar de a proceda la declararea scadentei anticipate a creditului, ce contrazice echilibrului contractual ce trebuie sa existe intre drepturile si obligaţiile ambelor parti.

In drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile Legii nr. 193/200, Legea 296/2004, OG 13/2001.

La data de 23.09.2013 pârâta SC V. R. SA a formulat  întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiat capătul de cerere privind modificarea convenţiei de credit nr. 0134488/06.12.2007 in sensul înlăturării clauzelor solicitate a fi constatate abuzive, respingerea cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata şi lipsita de temei juridic din prisma considerentelor ce urmează a le expune in continuare.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că:

I.In ceea ce priveşte solicitarea reclamanţilor de a constata caracterul abuziv al prevederilor art.3.5 din Condiţiile Generale si a art.5 lit.a) din Condiţiile Speciale ale Convenţiei de Credit -referitoare la perceperea unui comision de risc - precum si obligarea paratei la returnarea comisionului de risc, solicitând respingerea acestor capete de cerere pentru următoarele considerente:

Apreciază că interpretarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale ar trebui realizat in conformitate cu dispoziţiile art 4 alin.6 din Legea nr. 193/2000.

Alin.6 al art.4 din Legea nr. 193/2000 exceptează de la analiza caracterului eventual abuziv al clauzelor contractuale pe cele ce definesc obiectul principal al contractului si pe cele ce satisfac cerinţele de pret si piaţa, in măsura in care aceste clauze sunt exprimate intr-un limbaj uşor inteligibil.

Acest text de lege transpune in legislaţia interna întocmai dispoziţia comunitara prevăzuta la art.4 alin.2 din Directiva nr.93/13/CE. Acest articol are in vedere 2 tipuri de clauze: cele referitoare la definirea obiectului contractului si cele referitoare la caracterul adecvat al preţului sau a remuneraţiei.

In transpunerea in norma interna, cele doua categorii de clauze exceptate de la analizarea caracterului abuziv - cu condiţia sa fie clar exprimate - se regăsesc in cuprinsul alin.6 al art.4 din legea nr. 193/2000, text ce conţine chiar menţiunea, pentru prima categorie de clauze ca fiind cele referitoare la definirea obiectului principal al contractului.

Clauzele referitoare la comisionul de risc nu intra insa in aceasta prima categorie posibil exceptata de art.4 alin.6, ci in categoria a doua de clauze, respective cele ce au calitatea de a satisface cerinţe de preţ si de piaţa.

Comisionul de risc face parte din costul total al creditului, aspect ce rezulta fara putinţa de tăgada atât din prevederile art.2 pct.24 din OG nr.21/1992 - costul total al creditului pentru consumator - toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legătura cu contractual de credit si care sunt cunoscute de creditor, cu excepţia taxelor notariale — cat si de prevederile art.3 lit.g) si i) din directive 2008/48/CE - g) - costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusive dobânda, comisioanele, taxele si orice alt tip de costuri pe care trebuie sa le suporte consumatorul in legătura cu contractul de credit si care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale. - si i) — dobânda anuala efectiva însemna costul total al creditului pentru consumator exprimat ca procent anual din valoarea totala a creditului.

Aceasta Directiva a fost transpusa in legislaţia naţionala prin adoptarea OUG nr.50/2010, ordonanţa ce cuprinde aceeaşi definiţie a costului creditului la art.7 pct.4.

La momentul încheierii contractului de credit nu exista nicio interdicţie legala care sa interzică perceperea unui astfel de comision de către banca.

Contraprestaţia băncii pentru dobânda si comisionul încasat (deci pentru costul creditului pe care il percepe) este chiar punerea la dispoziţia consumatorului a creditului acordat pentru o perioada de timp determinata.

Comisioanele percepute pentru acordarea unui credit determina, alături de dobânda curenta, dobânda anuala efectiva, iar in condiţiile special rezulta in mod clar atât valoarea dobânzii curente cat si valoarea DAE, diferenţa dintre cele doua valori ale dobânzii menţionate expres in condiţiile special ale convenţiei de credit fiind determinate de comisioanele percepute de banca.

Atâta timp cat pentru punerea la dispoziţie a creditului banca a prevăzut plata unei dobânzi anuale efective mai mari decât dobânda curenta, este evident ca plata comisionului de risc - ce determina, alături de alte comisioane, diferenţa dintre cele doua tipuri de dobânzi -reprezintă o parte din contraprestaţia pentru acordarea împrumutului.

De altfel acest lucru este specificat in cuprinsul art.3.5 din condiţiile generale.

Pentru serviciul de punere la dispoziţia consumatorului a unui credit de o anumita valoare pentru o anumita perioada de timp, banca are dreptul la contraprestaţia acestuia ce consta in plata dobânzii anuale efective - DAE.

Valoarea DAE a fost prevăzuta in mod expres in convenţia pârtilor si nu a fost contestata niciodată.

Împrejurarea ca banca a propus consumatorilor, iar aceştia au acceptat in mod expres, formula ca DAE sa fie constituita dintr-o dobânda curenta mai mica si o serie de comisioane nu înseamnă ca nu exista o contraprestaţie a băncii pentru comisioanele convenite si menţionate in convenţia de credit.

Modalitatea de formare a DAE tine de politica fiecărei banei, fiecare banca având dreptul legal de a decide daca utilizează o dobânda curenta egala cu DAE, fără  niciun comision, sau utilizează o dobânda curenta mai mica decât DAE, dobânda curenta la care se adaugă alte comisioane.

Atâta timp cat clauzele cu privire la comisioane au fost clar exprimate si nu au fost ascunse de banca, iar consumatorul a avut posibilitatea sa constate ca aceste comisioane fac parte din DAE, nu se pune problema lipsei contraprestaţiei băncii.

Aşadar clauzele cu privire la comisionul de risc sunt clauze ce au calitatea de a satisfice cerinţele de preţ si sunt exceptate de la analiza caracterului abuziv reglementat de art.4 alin.l din legea nr. 193/2000, fiind exprimate intr-un limbaj uşor inteligibil.

Din modul de redactare al celor doua clauze fata de care s-a solicitat controlul instanţei de judecata, rezulta ca acestea sunt exprimate intr-un limbaj uşor inteligibil, fiind clare si fara echivoc.

Articolul 3.5 din condiţiile generale prevăd ca pentru punerea la dispoziţie a creditului, împrumutatul va plaţi băncii un comision de risc aplicabil la soldul creditului,care se plăteşte lunar, pe toata durata creditului. Rezulta ca acest cost a fost stabilit inca de la data încheierii convenţiei, este clar precizat, este dimensionat in funcţie de o valoare concreta - soldul creditului - are stabilita scadenta si este prevăzut in planul de rambursare.

Astfel că, întrucât aceste prevederi clare si fără  echivoc, exprimate in mod inteligibil, au fost cunoscute de reclamanţi de la momentul încheierii convenţiei de credit, rezulta ca aceste clauze referitoare la comisionul de risc sunt exceptate, conform art.4 alin.6 din Legea nr. 193/2000 raportat la art.4 alin.2 din Directiva nr.93/13/CEE, de la controlul asupra caracterului abuziv din perspectiva art.4 alin.l din legea nr. 193/2000, fiind clauze referitoare la preţul contractului, clar si inteligibil exprimate.

Reclamanţii recunosc la pag.3 alin.5 teza a Il-a "împrejurarea ca subsemnaţii am avut cunoştinţa atat de existenta cat si de întinderea obligaţiilor ce ne reveneau si sub aspectul valorii si sub cel al perioadei si am fost de acord prin semnarea convenţiei, cu plata comisionului de risc,...." din care rezulta in mod expres ca au ştiut si au inteles toate clauzele contractuale, inclusiv cele denigrate prin prezenta acţiune.

Considera pârâţii că, interpretarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale ar trebui realizata in conformitate cu dispoziţiile art 4 alin. 5 lit.b din Legea nr. 193/2000 cat si in coroborare cu dispoziţiile art.l din Legea nr. 193/2000, respectiv avându-se in vedere "toti factorii care au stat la baza încheierii convenţiei " dar si împrejurarea ca la data semnării convenţiei clauzele contractului erau clare si neechivoce pentru reclamanţi.

Faptul ca reclamanţii au ales condiţiile de creditare oferite de SC V.R.SA si nu alte instituţii de credit de pe piaţa financiara, denota existenta unei NEGOCIERI intre parţi in urma cărora, scopul urmărit de catre reclamanţi a fost satisfăcut in raport de interesele acestora de la acel moment.

Este adevărat ca in ceea ce priveşte Condiţiile Generale ale convenţiei de credit acestea reprezintă clauze preformulate de catre banca, ( nu înseamnă ca si implicit sunt abuzive ) insa trebuie făcuta distincţia dintre acestea si cele regăsite in Condiţiile Speciale ale convenţiei, care astfel cum am arătat au fost negociate in raport de interesele financiare ale reclamantului.

Mai arată pârâta că, în primul rând reclamanţii au acceptat integral condiţiile creditelor bancare oferit de parata.

Reclamanţii nu si-au exprimat niciodată, la momentul semnării convenţiei de credit, poziţia contrara fata de articolele denigrate in prezenta acţiune.

Reclamanţii si-au urmărit propriul interes, in deplina cunoştinţa de cauza, făcând  toate eforturile in sensul încheierii  convenţiei de credit astfel cum a fost semnata.

Din punctul de vedere al interesului reclamanţilor si al poziţiei lor de aprobare si acceptare totala, fără nicio rezerva, a convenţiilor de credit, se poate discuta in privinţa propriei turpitudini a reclamanţilor in promovarea unei astfel de acţiuni.

Literatura de specialitate si practica juridica sunt unanime in a retine ca nimeni nu poate invoca propria turpitudine pentru a obţine anularea unor caluze dintr-un contract semnat de acea persoana.

Adagiul latin este mai direct "Nemo auditur propriam turpitudinem allegans".

Poziţia susţinuta de reclamanţi in speţa de fata nu poate fi interpretata  decât in doua moduri:

-fie nu cunoşteau dispoziţiile legale - ceea ce este inadmisibil întrucât nimeni nu se poate apara susţinând ca nu cunoaşte legea

-fie ştiau foarte bine dispoziţiile legale si, in cunoştinţa de cauza, putem spune cu intenţie directa, au încheiat convenţia de credit urmărind ulterior sa micşoreze costul creditului printr-o acţiune judiciara.

Normele juridice sunt edictate in vederea aplicării lor. Ele apar si acţionează in anumite condiţii teritoriale, de timp si cu privire la categorii determinate de persoane. Acţiunea normelor juridice in timp ne obliga sa examinam: momentul intrării vigoare a normei juridice, acţiunea normei juridice (perioada in care se afla in vigoare) si ieşirea din vigoare.

Intrarea in vigoarea are loc la data publicării sau la data când norma respectiva a fost adusa la cunoştinţa. Publicarea este obligatorie si nicio reglementare adoptata nu devine executorie decât după ce se publica. Data publicării in „Monitorul Oficial" este data când legea devine executorie.

In conformitate cu art.l alin.5 din Constituţia României, "respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale si a legilor este obligatorie".

Exista in drept principiul conform căruia "nimeni nu se poate scuza, invocând necunoaşterea legii" („nemo censetur ignorare legem").

In cazul in care ar fi admisa invocarea necunoaşterii legii s-ar ajunge la o stare de instabilitate juridica si haos, fapt pentru care este general admisa prezumţia absoluta a cunoaşterii legii.

In baza acestei prezumţii, rezulta ca reclamanţii trebuie sa cunoască legile la momentul semnării convenţiei de credit, prezumţia neputând fi răsturnata prin proba contrarie.

Fata de elementele faptice din speţa de fata, încheierea convenţiei de credit cunoscând pe deplin consecinţele juridice ale obligaţiilor asumate.

Mai arată pârâta că,  nu a deţinut la momentul încheierii convenţiei de credit monopol asupra acordării finanţării împrumutului pentru acoperire cheltuieli personale curente, reclamanţii nefiind obligaţi  sa semneze convenţiile de credit, aceasta nedeţinând nici la momentul apariţiei OUG 50/2010 monopol asupra acoperire cheltuieli personale curente.

Reclamanţii nu au formulat niciun punct de vedere contrar la articolele denigrate in prezenta acţiune, anterior sau cel mai târziu la momentul semnării convenţiei.

In ipoteza in care reclamanţii nu agreau condiţiile contractuale aveau libertatea de a se orienta către orice alta instituţie de credit din piaţa pentru a încerca  obţinerea sumei de bani necesara refinantarii.

Foarte important este chiar recunoaşterea reclamanţilor din pag.3 alin.5 teza a Il-a "împrejurarea ca pârâta ar fiu  avut cunoştinţa atat de existenta cat si de întinderea obligaţiilor ce-i revenea si sub aspectul valorii si sub cel al perioadei si am fost de acord prin semnarea convenţiei, cu plata comisionului de risc,...." din care rezulta in mod expres ca au ştiut si au inteles toate clauzele contractuale, inclusiv cele denigrate prin prezenta acţiune.

Din faptul contrar, respectiv al inexistentei eforturilor reclamanţilor de a obţine acest credit de la alte instituţii de credit, rezulta doua concluzii logice:

-in primul rand condiţiile de creditare oferite de subscrisa reprezentau la acel moment cea mai buna soluţie contractuala din piaţa financiara

-in al doilea rând reclamanţii nu au obţinut acord de creditare din partea unei alte instituţii financiare.

In aceste condiţii, cunoscând foarte bine oferta de creditare a paratei si având posibilitatea reala de a purta o negociere cu parata in privinţa condiţiilor contractuale, reclamanţii au ales sa semneze convenţia de credit nr. 0134488/06.12.2007.

Libertatea de acţiune si alegere a reclamanţilor, atat in privinţa instituţiei de credit cu care sa încheie o convenţie de credit cat si in privinţa condiţiilor contractuale conţinute de convenţia de credit, deriva atat din dispoziţiile Constituţiei României art.16 si art.44, cat si din dispoziţiile codului civil in vigoare in anul 2007 art.969 si urm.

Fata de toate aceste aspecte considera ca reclamanţii au avut, de la momentul semnării convenţiei de credit, prefigurarea clara atat a prestaţiei paratei cat si a propriei contraprestaţii pe parcursul derulării convenţiei.

B. Consideram ca instanţa de judecata, in analiza caracterului abuziv al clauzelor contractuale, ar trebui sa analizeze pe de o parte daca acesta putea fi încadrat in categoria de consumatori medii, astfel cum aceasta sintagma este definita in legislaţie.

Art 2 lit m din Legea nr 363/2007 defineşte consumatorul mediu - consumatorul considerat ca fiind rezonabil informat, atent si precaut, ţinând seama de factorii sociali, culturali şi lingvistic, Legea nr 193/2000 reglementează in chiar primul sau articol categoria contractelor care fac obiect al legii respectiv orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fară echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

Noţiunea de „consumator mediu" poate să fie avută în vedere şi în cadrul dreptului comunitar al concurenţei. Bunăoară, ( CJCE 18.03.1993) în cauza Yves Rocher, Curtea de Justiţie a luat în considerare aşteptările unui consumator mediu, obişnuit informat, care este. în mod rezonabil, atent şi avizat, subliniind legătura existentă între asigurarea corectitudinii tranzacţiilor comerciale şi libera concurenţă.

In acest sens, pot să fie aduse în atenţie mai multe hotărâri ale Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene care au fost pronunţate în legătură cu aspecte ce privesc protecţia consumatorilor şi în cuprinsul cărora conotaţiile noţiunii de consumator sunt relevante, deopotrivă, pentru dreptul comunitar al afacerilor. Astfel, după cum reiese din hotărârile Curţii în cauzele Langguth(29 iunie 1995, cauza C-456/93 ) Springenheide ( 16 iulie 1998 - C 210/1996 ) şi Darbo, (4 aprilie 2000 -C 465/98 ) consumatorul la care se raportează prevederile legale comunitare prin care se urmăreşte informarea adecvată a acestuia este un consumator mediu, obişnuit informat în mod rezonabil atent si avizat. In cauzele menţionate, se înţelege, din considerentele Curţii, că aceste caracteristici vizează persoanele fizice.

Din prisma conţinutului raportului existent intre cele doua parţi apreciază ca reclamanţii in realitate au fost foarte bine informaţi, foarte atenţi si totodată avizaţi in realizarea actelor care le-au încheiat.

Mai mult, trebuie menţionat ca la data semnării convenţiilor reclamanţilor le-a fost înmânat PLANUL DE RAMBURSARE - inserís care face parte integranta din convenţia de credit si in conţinutul căruia in mod distinct este menţionata rubrica COMISIONULUI DE RISC.

Valoarea acestuia este evidenţiata atât  pentru fiecare luna contractuala (0,19%), dar se menţionează si valoarea totala pe intrega  perioada de contract.

Totodată se menţionează in mod expres si valoarea DAE

C. învederează faptul ca redactarea contractelor de credit ale SC VOLKSBANK ROMÂNIA SA, a avut la baza Directivele Comunităţii Europene, respectiv Directiva 87/102/CE si ulterior Directiva 2008/48/CE.

Rezulta din conţinutul acestor doua acte, cerinţele ce trebuiesc a fi regăsite in conţinutul clauzelor unui contract de credit.

Astfel in conformitate cu dispoziţiile regăsite in Capitolul V -denumit "INFORMAŢII SI DREPTURI PRIVIND CONTRACTELE DE CREDIT" din Directiva 2008/48/CE, respectiv dispoziţiile art 10 lit 2 prevăd obligativitatea menţionării dobânzii anuale efective (DAE) precum si a valorii totale platibile de către consumator, calculate la , momentul încheierii contractului.

In speţa, se contesta de către reclamanţi perceperea comisionul de risc, deşi in conformitate cu dispoziţiile directivei mai sus menţionate, atat valoarea totala cat si valoarea lunara de plata ce ar fi revenit clientului era regăsita in PLANUL DE RAMBURSARE, in cadrul acesteia fiind inclus alături de dobânda si comisionul de risc.

Planul de rambursare emis pentru contract cuprinde întocmai dispoziţiile regăsite la art 10 lit i si k din Directiva, redate mai jos Art 10 I - Tabelul de amortizare indică ratele scadente, precum şi perioadele şi condiţiile privind plata acestor sume: tabelul conţine o detaliere a fiecărei rambursări care să indice amortizarea de capital dobânda calculată pe baza ratei dobânzii aferente creditului şi, dacă este cazul, costurile suplimentare: în cazul în care rata dobânzii nu este fixă sau costurile suplimentare pot fi modificate în baza contractului de credit, tabelul de amortizare indică în mod clar şi concis că datele cuprinse în tabel vor rămâne valabile numai până la schimbarea următoare a ratei dobânzii aferente creditului sau a costurilor suplimentare în conformitate cu contractul de credit:

Includerea in preţul contractului atât a comisionului de risc cat si a dobânzii este in conformitate cu dispoziţiile art 3 lit g din Directiva 2008/48/CE

Art 3 lit g „ costul total al creditului pentru consumatori" înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele şi orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit şi care sunt cunoscute de către creditor, cu excepţia taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse, de asemenea, în cazul în care obţinerea creditului sau obţinerea acestuia potrivit clauzelor şi condiţiilor prezentate este condiţionată de încheierea amu contract de service.

D. Eronata este opinia reclamanţilor si in ceea ce priveşte raţiunea perceperii acestui comision de risc, considerându-se  ca asigurarea realizata asupra imobilului acoperă in întregime împrumutul acordat.

In cazul in care reclamanţii nu si-ar mai putea achita ratele de credit, contractul ar deveni scadent si de la aceasta data, in conformitate cu art.4 lit.b din Condiţiile Speciale se adaugă dobânda penalizatoare, astfel încât se majorează costul contractului ca o sancţiune a faptului neîndeplinirii  obligaţiei de catre client.

Toate aceste penalităţi de întârziere  sunt suplimentare costului stabilit de parti in contract si deci nu pot fi acoperite de asigurări ( acoperă strict suma împrumutata V

Raţiunea economică ce justifică solicitarea acestui comision este existenţa riscului de credit, element de care Banca este obligată să tină cont şi să încerce să îl acopere. Prin dispoziţiile art. 3 alin. 1 lit g din Normele B.N.R. nr. 17/18.12.2003. riscul de credit este definit ca fiind: "riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienţi a obligaţiilor contractuale constând  în rambursarea creditului şi a costurilor aferente acestuia".

Riscul de credit este asumat în urma analizei económico-financiare a solicitantului de credit şi a solidarităţii garanţiilor reale sau personale.

Principala activitate pe care o are o bancă, în momentul şi ulterior acordării unui credit este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea întâlni până la recuperarea sumelor acordate.

Deşi  reclamanţii au încheiat cu subscrisa contract de ipoteca, accesoriu convenţiei de credit, iar imobilul adus ca si garanţie a fost asigurat, poliţa fiind cesionata in favoarea subscrisei, clauza menţionata si criticata ca fiind abuziva acoperă de fapt riscul devalorizării garanţiilor aduse băncii.

Astfel, perioada de rambursare prevăzuta in contract fiind mare, la momentul semnării contractului nefiind previzibila evoluţia pieţei imobiliare in următorii 20 de ani. O devalorizare majora a imobilelor ad LI se garanţi e ar pune subscrisa in situaţia de a nu mai putea recupera o mare parte din sumele împrumutate in cazul insolvabilităţii reclamanţilor. Ca urmare, nu se poate susţine  ca banca nu suporta nici un risc din moment ce bunurile aduse in garanţie au fost asigurate.

Mai mult decât atât învederam ca suma asigurata nu poate depăşi valoarea împrumutului, insa in măsura in care reclamanţii nu si-ar mai onora obligaţiile contractuale s-ar putea ajunge la aceasta împrejurare (depăşirea sumei împrumutate) prin perceperea penalităţilor calculate conform art 4 lit b din convenţie, astfel ca nici din prisma acestui aspect nu poate fi admisa teza susţinuta de către reclamanţi.

In plus, acest comision se aplica la soldul creditului si nu la totalul sumei împrumutate. Ca urmare, acest comision scade proporţional cu scăderea riscului legat de devalorizarea garanţiilor. Prin urmare, clauza inserata la art.5 nu creează un dezechilibru intre drepturile si obligaţiile pârtilor, motiv pentru care, aceasta clauza nu poate fi considerate ca si abuziva.

Mai mult, riscul de credit este in strânsa legătura cu riscul de diminuare a valorii creanţei, riscul contrapartidei, riscul de poziţie, riscul voluntar, riscul de decontare, riscul operaţional, astfel cum acestea sunt reglementate de către art. 126 al.l din OUG 99/2006 privind instituţiile de credit si adecvarea capitalului.

Principala activitate pe care o are o bancă, în momentul şi ulterior acordării unui credit este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea întâlni până la recuperarea sumelor acordate.

Activitatea de monitorizare şi gestionare a riscurilor unui credit este principala activitate a băncii, după acordarea unui credit, iar comisionul de administrare este legat de operaţiunile întreprinse de Bancă de-a lungul desfăşurării creditului pentru monitorizarea utilizării şi rambursării creditului.

E. Interpretarea caracterului abuziv nu trebuie făcuta doar din prisma dispoziţiilor art 4 alin 1 si 2 din Legea 193/2000, ci consideram ca aceasta dispoziţie trebuie completata si cu cea regăsita la lit. b din Anexa Legii nr 193/2000.

Reclamanţii au avut posibilitatea la data semnării convenţiilor de credit de a lua cunoştinţa de termenii contractuali - in acest sens comunicându-se acestuia PLANUL DE RAMBURSARE.

Pentru a încadra  de asemenea aceasta clauze in conţinutul lit.b din Anexa si deci pentru a retine caracterul abuziv al clauzelor, ar fi trebuit ca reclamanţii - "sa fi fost obligaţi - ."sa încheie convenţia de credit.

In speţa, reclamanţii au fost cel care a contactat banca in scopul acordării creditului.

Susţine pârâta că nu este cea care a  impus reclamanţilor aceasta varianta si ea a fost aleasa chiar de către aceştia.

De asemenea nu a impus valoarea sumele împrumutate, ci aceasta a fost aleasa de către reclamanţi in raport cu nevoile din acel moment.

Nu aceasta  a ales moneda ci aceasta a fost aleasa de către reclamanţi dat fiind valoarea redusa la acel moment al acestei monezi.

Si durata in care pot fi rambursate creditele, a fost aleasa de către  reclamanţii au optat pentru aceasta perioada întrucât posibilităţile lor financiare nu ar fi permis rambursarea intr-un termen mai scurt a sumei împrumutate.

Faptul ca timp de aproximativ 6 ani de zile, reclamanţii au înţeles sa îşi execute in totalitate obligaţiile, achitând luna de luna comisionul de risc ( deşi astfel cum susţin azi nu ar fi trebuit ) a creat o situaţie de legalitate in percepţia băncii.

Dezinteresul reclamanţilor cel puţin de a notifica in perioada celor 3 ani de zile de la data semnării convenţiei, caracterul abuziv al clauzelor, denota lipsa vreunei vătămări in aceasta perioada.

V. R. SA ii revenea obligaţia de informare in cadrul contractului bancar, si apreciem ca ea a fost realizata netrebuind insa a fi confundata cu o obligaţie de sfătuire . de consiliere a clientului.

In timp ce informaţia are ca obiect lămurirea clientului preconizând acţiunea viitoare intr-un sens sau altul, consultaţia priveşte orientarea acestuia, atragerea atenţiei in mod deosebit asupra pericolelor operaţiunii.

Se retine si de către doctrina ca si conţinut al obligaţiei de informare sarcina băncii de a prezenta cat mai multe elemente ale contractului precum si in ce condiţii contractul se va desfăşura. " banca va prezenta un tablou complet al efectelor legale ale serviciului si va expune alternative posibile pentru a obţine din partea clientului o alegere in deplina cunoştinţa de cauza ( Ion Turcu — Contractele bancare

In speţa, in ceea ce priveşte comisionul de risc si dobânda, in mod expres, prin convenţie, părţile au determinat modalitatea in care poate surveni aceasta, si totodată au lăsat determinabil si cuantumul dobânzii.

Legea nr. 193/2000 era in vigoare si la momentul semnării convenţiei de credit, astfel încât daca reclamantul ar fi considerat abuzive clauzele art.3 lit.d) si art.5 lit.a) din condiţiile speciale ale convenţiei, ar fi putut solicita acest aspect încă de la acel moment.

F.Tocmai datorita faptului ca reprezintă un cost, deci un pret al

contractului, susţinem in conformitate cu dispoziţiile art 4 alin 6 din

Legea nr 193/2000 care transpun dispoziţiile art 4 alin 2 ale Directivei

93/13/CEE, imposibilitatea instanţei de judecata de a constata

caracterul abuziv al clauzelor, dispoziţiile legale anterior menţionate

interzicând in mod expres acest aspect.

Clauzele referitoare la dobânzi si comisioane sunt elemente care determina costul total al creditului si împreuna cu marja de profit formează preţul contractului - astfel cum a statuat cu putere de lucru judecat si înalta Curte de Casaţie si Justiţie in Decizia nr 4685/27.11.2012, dar si Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia civila nr 482/19.11.2012, cat si Timişoara in Sentinţa 5462/21.12.2012 astfel ca modificarea lor de către instanţa de fond, conduce la încălcarea dispoziţiilor legale mai sus invocate dar implicit si la nelegalitatea hotărârii.

Aşa fiind, clauzele referitoare la dobândă şi comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului şi împreună cu marja de profit a Băncii formează preţul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al preţului sau remuneraţiei, pe de o parte, faţă de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar si inteligibil, aşa cum rezultă în cauză, în acest sens fiind şi dispoziţiile Legii nr. 193/2000 (art. 4 alin. 5) care au transpus Directiva nr.93/13/C.E.E.G.Se confunda noţiunea de "dezechilibru semnificativ" in accepţiunea normelor comunitare, reclamanţii raportându-se la suma pe care ar trebui sa o plătească.

In conformitate cu principiul interpretării dreptului intern  prin prisma celui comunitar, consideram ca interpretarea trebuie [realizata strict cu privire la opinia CE si nicidecum sub un alt aspect cum procedează instanţa.

Astfel ca din dispoziţiile Directivei m 93/13/CEE rezulta fără  putinţa de tăgada, ca suntem in prezenta unui dezechilibru semnificativ doar in împrejurarea in care exista obligaţii doar pentru consumator, furnizorul neasumându-si o contraprestaţie.

Clauzele privind comisionul de risc nu sunt însă de natură să creeze un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, debitorul băncii suportând preţul creditului compus din cele două componente ale acestuia: dobânda si comisioanele.

Or, in speţa, paratei SC V. R. SA ii revine obligaţia remiterii sumei împrumutate, obligaţie îndeplinita prin virarea sumei in contul curent al reclamantului. Adăugam noi pe lângă  aceasta obligaţie si pe cea a administrării împrumutului in toata perioada de contractare si altele evidenţiate in dispoziţiile art 7.2 din condiţiile generale.

In conformitate cu dispoziţiile Constituţionale in cadrul concursului dintre o norma interna si o norma comunitara, ultima are prioritate, astfel încât  in raport de definiţia data " dezechilibrului semnificativ" in cadrul Directivei, aceasta din urma ar trebui sa fie aplicabila.

H. Clauzele convenţiilor de credit încheiate de V. R. SA nu sunt identice, ci diferite intre ele, in raport de aptitudinea fiecărui client de a-si negocia clauzele unui contract.

Tocmai acest aspect arata posibilitatea de negociere existenta la nivelul paratei cu potenţialii clienţi, solicitanţi de credite bancare.

Dat fiind diferenţele substanţiale intre convenţiile de credit încheiate de parata cu alte persoane fizice, rezulta ca am dovedit posibilitatea reala a fiecărui client de a negocia conţinutul convenţiei de credit si clauzele convenţiei de credit.

Art.4 alin.2 din legea nr. 193/2000 :(2) O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul daca aceasta a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Din aceste elemente rezulta doua concluzii importante:

-in primul rând comisionul de risc a fost o clauza negociata intre părţile contractante sub aspectul existentei sale.

-in al doilea rând comisionul de risc a fost o clauza negociata intre părţile contractante sub aspectul cuantumului sau.

Din înscrisurile  menţionate anterior rezulta ca orice consumator a avut posibilitatea sa negocieze cu parata atât natura comisionului – insasi existenta acestuia, cat si cuantumul comisionului.

Atâta timp cat nu exista nici măcar un început de proba scrisa din partea reclamanţilor din care sa rezulte ca s-ar fi opus in vreun fel la acest comision de risc, si atâta timp cat am făcut dovada posibilităţii negocierii acestui comision de risc in alte cazuri similare - contracte de credit -consideram ca am răsturnat prezumţia simpla instituita de art.4 alin.2 dovedind pe deplin caracterul negociat ala cestei clauze.

Considera pârâta  ca dispoziţiile clauzei art.5. lit.a din convenţia de credit, au fost clare, fara dubiu de interpretare pentru reclamant, incadrandu-se in dispoziţiile prevăzute de art.l alin.l din Legea nr.193/2000 " Orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate".

II. Capătul de cerere privitor la constatarea caracterului abuziv a art.3 lit.d) din Condiţiile speciale ale convenţiei de credit, -referitoare la dreptul băncii de a revizui unilateral rata dobânzii, este neîntemeiat pentru următoarele considerente:

Condiţiile acceptate de parti la momentul semnării convenţiei de credit reprezintă legea pârtilor in virtutea dispoziţiilor imperative ale art.969 si urm. Cod civil vechi.

Natura ocupaţiei paratei, precum si durata lunga de acordare a creditului, au impus includerea acestei clauze in convenţia de credit.

Si in privinţa acestor clauze arată faptul ca reclamanţii a avut cunoştinţa si putea formula obiecţiuni înainte sau la semnarea contractului, si totuşi nu exista nicio proba in acest sens.

Elementul esenţial in privinţa acestui capăt de cerere il reprezintă faptul ca parata nu a acordat un credit cu dobânda fixa ci unul cu dobânda variabila.

Daca anterior sesizării instanţei de judecata, s-ar fi lecturat actele care stau la baza raportului juridic dintre parti, s-ar fi observat ca modificarea dobânzii in funcţie de schimbările semnificative de pe piaţa monetara era realizata, pana la data semnării actului adiţional.

Percepţia reclamantului ca ar fi beneficiat de o dobânda fixa este una eronata, având la baza lipsa lecturării atente a clauzelor convenţiei de credit.

Faptul ca la data acordării creditului părţile au stabilit o anumita valoare a dobânzii, intr-un anumit procent, nu creaza nicidecum prezumţia instituirii unei dobânzi fixe, sintagma "dobânda fixa" nefiind menţionata in conţinutul clauzei.

Dimpotrivă daca aceasta clauza ar fi fost coroborata cu cea regăsita la art.3 lit.d din convenţia de credit - ar fi rezultat caracterul variabil al dobânzii.

Chiar si in aceasta situaţie trebuie precizat ca modificarea nu intervenea unilateral, si nici intr-un mod aleatoriu, ci in raport de modificarea valorii indicelui de referinţa monetara - indicele Libor CHF

-la 3 luni.

Deci ca nu banca modifica unilateral dobânda ci aceasta intervenea doar in măsura in care valoarea indicelui de referinţa monetara

-LIBOR - ar fi variat intr-un interval de 3 luni.

III. In ceea ce priveşte solicitarea reclamantului de a constata caracterul abuziv al prevederilor punctului 8.1 lit.c) si d) din Condiţiile Generale ale Convenţiei de Credit - referitor la scadenta anticipata - a solicitat respingerea cererii  pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile secţiunii 8 din contract, reprezintă clauze contractuale stabilite de parti in momentul Încheierii convenţiei de credit, al căror scop este acela de a asigura banca de recuperarea sumei împrumutate in împrejurarea in care clientul nu înţelege sa isi mai onoreze obligaţia contractuala.

Chiar din conţinutul art.8.1 din contract se menţionează in conformitate cu normele comunitare, faptul ca scadenta anticipata, va putea fi invocata, doar dupa ce anterior, clientul a fost notificat cu privire la intervenirea cazului.

Referitor la clauza contractuala care priveşte diminuarea garanţiilor aduse in momentul semnării contractului de credit, regăsita in dispoziţiile art.8.1 Iit d, apreciem ca nu pot fi reţinute dispoziţiile Legii nr 193/2000, acestea fiind aplicabile doar in condiţiile in care clauzele contractuale nu sunt clar determinate sau determinabile, or in cauza distincţia dintre cele doua cazuri denota un caz special al fiecăruia dintre ele, nu un caz general, nedeterminat sau nedeterminabil.

Aceasta clauza nu determina in mod concret cauza de declarare anticipata a scadentei pentru diminuarea garanţiilor, insa lasă determinabile aceste situaţii.

Apreciază  pârâta că, criza economica prin care trecem si care a condus la o diminuare a garanţiilor aduse de către clienţi.

In împrejurarea in care o astfel de clauza nu ar fi fost introdusa, si deci banca nu ar avea posibilitatea rezilierii anticipate a contractului, apreciem ca s-ar crea posibilitatea oricărei persoane care obţine un credit de o anumita valoare sa nu mai dispună achitarea acestuia, ştiindu-se faptul ca banca nu ar putea executa decât garanţia adusa, care actualmente este de o valoare net inferioara sumei împrumutate, sau care nu ar putea fi încasata ca urmare a faptului ca reclamanţii nu si-au achitat asigurarea.

Considera ca in aceasta din ultima situaţie s-ar nesocoti dispoziţiile art 1020 - 1021 cod civil.

Aceste clauze nu servesc băncii decât in situaţia in care clientul nu si-ar mai îndeplini  obligaţiile.

Ceea ce trebuie avut deci in vedere este faptul ca aceste clauze sunt afectate de condiţie suspensiva, respectiv pana la data in care clientul nu isi mai executa obligaţiile contractuale.

Nerespectarea altor convenţii încheiate intre parti, nerespectarea altor convenţii încheiate de împrumutat cu alte societăţi financiare de credit, apariţia unei situaţii neprevăzute care, in opinia băncii, face sa devină improbabil ca împrumutatul sa-si poată îndeplini obligaţiile asumate, apariţia unei situaţii neprevăzute conform căreia, in opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător, reprezintă ipoteze in care banca poate declara soldul anticipat.

Secţiunea 8, in ansamblu, si cu atat mai mult art.8.1 lit.c) si d,) nu face altceva decât sa reia in convenţie regulile generale de drept regăsite in codul civil - art.1025 - sau codul de procedura civila - art.382 lit.d referitoare la căderea debitorului din beneficiul termenului.

Reglementarea de drept comun stabileşte ca manifestarea de voinţa care conduce la decăderea debitorului din beneficiul termenului de executare a contractului este unilaterala si aparţine creditorului.

Art.1025 cod civil prevede in mod imperativ ca debitorul nu mai poate reclama beneficiul termenului, cand este căzut in deconfitura, sau cand, cu fapta sa, a micşorat siguranţele ce prin contract dăduse creditorului sau, fapt ce echivalează cu declararea soldului creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat corespondent art.8.1 din condiţiile generale.

Art.263 c.pr.civ. prevede in mod imperativ ca debitorul nu va putea cere termen pentru executarea hotărârii judecătoreşti, nici nu va putea sa se bucure de termenul ce i s-a dat, daca bunurile lui se vand dupa cererea altui creditor, daca e in stare de faliment sau de insolvabilitate îndeobşte cunoscuta, sau daca prin fapta sa a micşorat garanţiile ce a dat prin contract creditorului sau, sau nu a dat garanţiile făgăduite.

Art.382 c.pr.civ. prevede in mod imperativ ca partea care a câştigat va putea si înaintea sosirii termenului sa ceara executarea hotărârii:

a)debitorul a fugit;

b)daca debitorul risipeşte averea sa mobila si imobila;

c)daca altt creditori executa alte hotărâri asupra averii sale;

d)daca prin fapta sa el a micşorat asigurările date creditorului sau, sau nu a dat asigurările promise ori încuviinţate sau este in stare de insolvabilitate îndeobşte cunoscuta.

In toate cazurile in care debitorul nu isi îndeplineşte obligaţia de plata a debitului restant, indiferent de izvorul obligaţiei, împrumutatul poate fi urmărit, in temeiul dispoziţiilor de drept comun, de ceilalţi creditori ai sai - de exemplu alte banei, instituţii financiare etc. - prin valorificarea bunurilor debitorului — acestea constituind cazuri tipice de decădere a debitorului din beneficiul termenului suspensiv sau al termenului de gratie acordat pentru punerea in executare a unui titlu executoriu.

Dat fiind ca însuşi codul civil si codul de procedura civila prevăd sancţiuni energice in cazul in care debitorul nu isi îndeplineşte in mod corespunzător obligaţiile contractuale, fiind decăzut din beneficiul termenului suspensiv acordat in materie contractuala de ort. 1025 c.civ sau al termenului de gratie in vederea punerii in executare a hotărârii judecătoreşti - art.263 si art.382 c.pr.civ., rezulta ca secţiunea 8 din condiţiile generale este o prevedere valabila din toate punctele de vedere.

Clauzele inserate in secţiunea 8 a condiţiilor generale din convenţia de credit reprezintă doar o aplicaţie speciala a articolelor legale menţionate anterior si nu pot fi privite ca abuzive.

De altfel, orice eventual abuz al băncii in aplicarea si interpretarea acestor dispoziţii va putea fi sancţionat de instanţa de judecata, pe calea contestaţiei la executare, procedura jurisdicţionala  sanctionatorie a unor eventuale abuzuri.

La data de 24.09.2013 reclamanţii au depus la dosar cerere completatoare prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata sumelor achitate cu titlul de comision de risc şi comision de administrare evaluate provizoriu la suma de 20.000 lei şi a dobânzilor aferente acestei sume, evaluate provizoriu la 4000 lei .

La data de 11.03.2014 reclamanţii au depus la dosar cerere prin care au restrâns câtimea obiectului  la suma de 16350 lei conform raportului de expertiză întocmit de d-na expert Ilina Ionela.

În şedinţa publica din 25.03.2014 instanţa  a invocat excepţia prescripţiei raportat la sumele scadente anterior lunii februarie 2010.

În cauza s-au administrat probele cu înscrisuri, interogatoriu şi expertiza contabila raportul fiind întocmit de d-na expert Ilina Ionela.

Din probatoriul  administrat instanţa  reţine următoarele:

La data de 06.12.2007 părţile au încheiat convenţia de credit nr. 0134488 prin care reclamanţii au beneficiat de un împrumut acordat de pârâtă, convenţie ce include şi condiţii  speciale precum şi condiţii generale.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii solicita să se constate nulitatea absolută a clauzelor  prevăzute la punctul 5 lit a din condiţiile generale ale convenţiei de credit nr 0134488/06.12.2007 si la punctual 3.5 din capitolul Condiţii speciale, parte integranta a convenţiei amintite, referitoare la comisionul de risc, ca fiind abuzive, constatarea nulităţii absolute a clauzei prevăzute la punctul 3 lit d din secţiunea Condiţii speciale in ceea ce priveşte dreptul băncii de a modifica in mod unilateral rata dobânzii curente, ca fiind abuziva, constatarea nulităţii absolute a clauzei prevăzute la punctul 8.1 lit c si d din secţiunea Condiţii generale în ceea ce priveşte dreptul băncii de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat „in cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute", clauza la fel de abuziva.

Astfel, în condiţiile speciale la pct 5 lit. a pârâta a stabilit în sarcina reclamanţilor obligaţia  de a achita comision de risc în procent de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadenţa pe toata perioada de derulare a convenţiei de credit.

Acest comision este reglementat şi la pct. 3.5 din condiţiile generale, astfel, pentru  punerea la dispoziţie a creditului, împrumutatul poate datora băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plăteşte lunar, pe toata perioada creditului;  modul de calcul şi scadenţa plaţii stabilindu-se prin condiţiile  speciale.

Începând cu data de 29.10.2010, potrivit raportului de expertiza banca a încasat în locul comisionului de disc, comision de administrare. Procentul acestui comision a  fost tot de 0,1% ca şi cel al comisionului de risc şi s-a aplicat în acelaşi mod ca şi comisionul de risc pe care l-a înlocuit.

Pentru  aceasta redenumire a comisionului de risc în comision de administrare s-a încheiat un act adiţional la contractul de credit.

La pct. 3 lit. d din condiţiile  speciale banca şi-a rezervat dreptul de a revizui structura ratei dobânzii curente în cazul apariţiei unor schimbări semnificative pe  piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua structura a ratei dobânzii, rata ce se va aplica de la data comunicării.

Banca a inserat la pct. 8.1 lit. c şi d din condiţiile generale o clauza conform căreia în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute care, care în opinia băncii, face să devina improbabil ca împrumutatul să-şi poată îndeplini obligaţiile asumate conform convenţiei sau în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute conform căreia,  în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător, atunci, în orice moment, banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulata şi toate celelalte costuri datorate băncii conform convenţiei.

În ce priveşte caracterul abuziv al clauzei contractuale privind perceperea unui comision de risc, potrivit pct. 5 lit. a din Condiţiile speciale ale convenţiilor încheiate de părţi, banca percepe un comision de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadenţă, pe toată perioada de derulare a Convenţiei de credit. Conform art. 3.5 din Condiţiile generale, pentru punerea la dispoziţie a creditului, împrumutatul datorează băncii un comision de risc, aplicat la soldul creditului, care se plăteşte lunar, pe toată perioada creditului; modul de calcul şi scadenţa plăţii se stabilesc prin Condiţii speciale.

Conform disp. art. 4 din Lg. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori: „(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidenţiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.”

Legea 193/2000 transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele încheiate cu consumatorii. O conditie contractuala care nu s-a negociat individual se considera ca fiind inechitabila daca, in contradicţie cu condiţia de buna credinţa, provoacă un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligaţiile parţilor care decurg din contract, in detrimentul consumatorului.

Se consideră întotdeauna ca o condiţie care nu s-a negociat individual este condiţia care a fost redactata in prealabil, iar, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta conţinutul condiţiei, in special in cazul unui contract standard formulat in avans. In jurisprudenta sa, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene s-a pronuntat in repetate randuri asupra interpretarii Directivei nr. 93/13/CEE privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii (Hotararea pronuntata la data de 27.07.2000 in cauza Océano Grupo Editorial SA v Roció Murciano Quintero Curtea de Justitie, Hotararea pronuntata la 26.10.2006 in cauza Elisa Maria Mostaza Claro c. Centro Movil Milenium SL, Hotararea Curtii de Justitie din data de 4 iunie 2009 pronuntata in cauza Pannon GSM Zrt. C. Erszebet SustiknéGyőrfi).

Pentru a nu fi considerate abuzive, clauzele nenegociate trebuie să nu creeze, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor. Contractele încheiate de parti sunt preformulat, standard, iar eventualele diferente între alte contracte nu se datoreaza negocierii cu clientii, ci particularitatilor fiecarui client in parte.

Această clauză nu a fost negociată direct cu consumatorul, ci a fost inserată în contractul preformulat, fără ca împrumutatul să aibă posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere, după cum reiese şi din interogatoriul administrat reclamanţilor care au precizat ca nu le-au fost explicate toate componentele acestuia. De asemenea, banca nu a adus vreo dovadă în sensul că această clauză a fost negociată sau ca reclamanţii ar fi avut posibilitatea de a negocia, cum ar fi discuţii prealabile, corespondenta etc.

Această clauză a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, deoarece pentru împrumutul respectiv debitorul a garantat cu o ipotecă asupra unui imobil, asigurat cu poliţa cesionată în favoarea băncii, astfel încât, prin această ipotecă, toate riscurile sunt garantate. Dezechilibrul în detrimentul consumatorului reiese şi din ansamblul clauzelor contractuale astfel încât banca nu suporta riscul contractului sau riscul determinat de schimbarea situaţiei economice in nici o situaţie. Acest lucru este pus in evidenta şi de clauzele privind dobânda contractuală şi de pct. 10.2 din Condiţii generale, în conformitate cu care în cazurile în care din diferite motive costurile băncii legate de acordarea de credit, cresc, împrumutatul va plăti acestuia în termen de 15 zile de la data notificării sumele suplimentare. În consecinţă, toate costurile băncii legate de creşterea costului creditului sunt suportate exclusiv de către client.

Totalul comisionului de risc reprezintă o sumă foarte mare din rata lunară şi totalul sumei de rambursat cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmplă, dacă se  achită integral creditul, conform ratelor lunare scadente şi nu intervine nici un fel de risc pentru bancă. În mod normal, acest comision de risc trebuia rambursat de bancă dacă s-ar fi achitat integral creditul la scadenţă, conform graficului stabilit între părţi. Nestipulându-se nici o clauză în acest sens în contract, banca s-ar îmbogăţi fără o justă cauză, ceea ce creează un dezechilibru consumatorului, prin plata unor sume mari şi nejustificate. În acest sens, instanţa reţine că dacă aprecia că ar putea avea riscuri mult mai mari decât cele care ar fi putut fi acoperite prin instituirea acelei ipoteci, banca ar fi putut pretinde garanţii reale imobiliare suplimentare, dar în nici un caz nu putea dubla aceste garanţii cu perceperea şi a unui comision distinct pentru risc, nerambursabil în situaţia în care creditul ar fi fost achitat integral la scadenţă.

În ce priveşte susţinerea pârâtei in sensul că instanţa nu poate proceda la examinarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de risc întrucât este o parte a preţului contractului (alături de dobândă) şi, în consecinţă, este exclus de la controlul clauzelor abuzive potrivit art. 4 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, aceasta este neîntemeiată, preţul creditului fiind dat de dobândă, fiind stipulată în contract inclusiv dobândă penalizatoare in caz de întârziere la plata. Mergând pe interpretarea băncii, majoritatea clauzelor cuprinse in Condiţii speciale ar fi excluse de la examinarea caracterului abuziv în condiţiile in care, în afara comisionului de risc, au fost percepute alte trei comisioane.

Prin urmare acest comision şi clauzele aferente nu au fost negociate de către  parţi, nefiind dovedit acest lucru prin nici un mijloc de proba, conform art. 1169 Cod civil.

În acelaşi timp, instanţa reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în condiţiile în care funcţia şi destinaţia comisionului de risc nu au fost evidenţiate în contractul de credit, este abuzivă clauza prin care se reglementează dreptul băncii de a percepe acest comision, întrucât, într-o astfel de situaţie, orice consumator se află într-o poziţie dezavantajată faţă de bancă, fiind în imposibilitate reală de a negocia acest comision. Cu privire la raţiunea introducerii comisionului de risc, Înalta Curte a statuat că „atâta timp cât riscul contractului este acoperit prin constituirea unei garanţii reale ce poate fi suplimentată în anumite condiţii stabilite prin contract, cât şi prin încheierea unei poliţe de asigurare cesionată în favoarea băncii, este evident că prin introducerea comisionului de risc, fără reglementarea unei obligaţii corelative, se creează un dezechilibru între contraprestaţiile părţilor, contrar bunei-credinţe, situaţie ce contravine caracterului sinalagmatic al convenţiei de credit”. (Decizia nr. 1393 din 2 aprilie 2013 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect constatare nulitate absolută a clauzelor privind comisionul de risc)

Pentru considerentele expuse, instanţa va constata nulă absolut clauza prev. de pct. 5 lit. a – Condiţii speciale şi de art. 3.5 - Condiţii generale din Convenţia de credit, intervenită între părţi, fiind abuzivă. Prin expertiza contabilă, efectuată în cauză s-au stabilit  sumele încasate cu titlul de comision de risc-administrare.

Reclamanţii au solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzei prev. de pct. 3 lit. d care dă posibilitatea băncii să revizuiască rata dobânzii curente şi restituirea diferenţei dintre dobânda percepută efectiv până în prezent şi cea fixă de 4,25 p.a. prevăzută în convenţii în forma iniţială.

Potrivit Secţiunii 3, art. 3.1., intitulat marginal „Dobânda curentă", pct. 2 din Condiţiile Generale ale Convenţiei, „rata dobânzii curente este fixă sau variabilă, exprimată în forme procentuale (ex. x%), valoarea sa fiind menţionată în Condiţiile Speciale". Potrivit pct. 3 litera a) din Condiţiile Speciale ale Convenţiei, rata dobânzii curente este fixă, de 4,25 p.a. Potrivit literei d) a aceluiaşi punct, cu privire la care s-a invocat caracterul abuziv, „banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii. Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării".

Instanţa reţine că, potrivit raportului dintre clauzele generale/speciale, pct. 3 litera a) din Condiţiile Speciale are prevalentă asupra art. 3.2.1 din Condiţiile Generale, acestea din urmă trimiţând ele însele, pentru lămurirea clauzelor contractuale, la regulile speciale. În consecinţă, instanţa reţine că cele două credite sunt acordate cu dobânda fixă menţionată.

După concluzia logică de interpretare menţionată mai sus, art. 3 litera d) din Condiţiile Speciale prevede că banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară. Or, instanţa reţine că banca nu a definit această clauză.

Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului (ca o aplicaţie a principiului de drept comun in dubio pro reo, art. 983 C.civ.). Cu toate acestea, Banca a interpretat art. 3 litera d) din Condiţiile Speciale în sensul dreptului său de a modifica unilateral rata dobânzii, fără informarea în mod transparent şi complet a consumatorului cu privire la cauzele ce ar determina o asemenea măsură. Deşi în Condiţiile Generale, Banca a definit nu mai puţin de 28 de termeni (a se vedea secţiunea 1, denumită marginal „Definiţii"), dintre care unii de notorietate (de ex, „USD, Dolari") - nu a indicat ce se înţelege prin „schimbări semnificative pe piaţa monetară".

În consecinţa, instanţa  reţine că şi aceasta  clauza este  abuzivă.

Astfel, prin prevederile art. 8.1., lit. c şi d s-a prevăzut posibilitatea ca banca să aprecieze unilateral (declare) soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat, în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute care, în opinia sa, ar face ca împrumutatul să nu-şi poată îndeplini obligaţiile asumate conform convenţiei (lit. c), sau în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător (lit. d).

Aceste clauze în mod evident pot fi încadrate între cele apreciate chiar de către legiuitor ca fiind abuzive şi expuse în anexa la Lg. 193/2000, respectiv lit. g din acestea („g) dau dreptul exclusiv comerciantului să interpreteze clauzele contractuale;”).

Intimata bancă este cea care în mod exclusiv poate interpreta cele două clauze contractuale, respectiv, poate aprecia în mod exclusiv că reclamanţii nu mai pot să-şi îndeplinească obligaţiile asumate, sau că a apărut o situaţie neprevăzută conform căreia, în opinia sa, creditul acordat nu mai este garantat corespunzător.

Petenţii nu ar putea contesta în nici un mod aprecierile cocontractantei, concluziile acesteia impunându-li-se chiar şi în cazul în care şi-ar îndeplini în continuare toate obligaţiile asumate.

În mod evident dezechilibrul între drepturile şi obligaţiile părţilor este semnificativ, fiind posibil ca întregul credit să devină scadent, reclamanţii pierzând beneficiul achitării în rate, printr-o posibilă apreciere subiectivă şi greşită a intimatei, apreciere pe care să nu o poată contesta.

În consecinţa, instanţa  va constata  nule absolut clauzele prev. de pct. 5 lit. a Condiţii speciale şi de art. 3.5 din Condiţii generale, clauza prev. de pct. 3 lit. d din Condiţii speciale, clauza prev. de art. 8.1 litera c şi art. 8.1 litera d din Condiţii generale din Convenţia de credit nr. 0134488/06.12.2007.

Dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate cu titlul de comision de risc/administrare  este un drept patrimonial ce se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul general de 3 ani prevăzut de  Decretul 167/1954.

Este adevărat că acţiunea prin care se solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale este imprescriptibilă, însă dreptul de a solicita restituirea sumelor pretins încasate ilegal  este prescriptibil.

Nimic nu s-a opus ca reclamanţii să promoveze cererea de chemare în judecata în termenul de 3 ani de la data semnării  contractului în vederea recuperării integrale a sumelor cu privire la care pretind că s-au achitat nelegal.

Faptul că au rămas în pasivitate nu poate atrage decât  sancţionarea lor prin intervenirea prescripţiei.

Deci, instanţa  reţine că dreptul de a solicita sumele achitate cu titlul de comision de risc redenumit comision de administrare anterior lunii februarie 2010 s-a stins prin prescripţie, perioada pentru  care va fi admisă excepţia.

Suma achitată cu titlul de comision de risc redenumit comision de administrare începând  cu luna februarie 2010, potrivit raportului de expertiză, este  în cuantum de 5894,34 lei, iar dobânda legală aferenta acestei sume este de 901,91 lei, sume pe care instanţa  o va obliga pe pârâta să le plătească reclamanţilor.

În baza dispoziţiilor  art. 274 C.pr.civ. instanţa  va admite în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecata, proporţional cu culpa procesuală a părţilor şi va obliga pe pârâta să plătească reclamanţilor cu acest titlu suma de 1022 lei.

De asemenea, instanţa  va obliga să plătească în favoarea statului suma de 222 lei reprezentând taxa de timbru pentru  care reclamanţii au beneficiat de ajutor public judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite excepţia prescripţiei extinctive pentru pretenţiile scadente anterior lunii februarie 2010.

Admite în parte acţiunea completată şi restrânsă formulată de reclamanţii G.L A. şi  G.L N. ambii domiciliati în mun. P., str. N. B., nr. ., bl. ., sc. ., ap. ., jud. . în contradictoriu cu paratele SC V. R. SA, cu sediul în sector ., B.,  nr. ., et. . şi SC V. R. SA – S. P., cu sediul în mun. P., str. C., bl. ., jud.

Constată nule absolut clauzele prev. de pct.5 lit. a Condiţii speciale şi de art. 3.5 din Condiţii generale, clauza prev. de pct.3 lit. d din condiţii speciale, clauza prev. de art. 8.1 lit.c şi art. 8.1 litera d din Condiţii generale din Convenţia de credit nr. 0134488/2007.

Obligă pe pârâtă  să modifice convenţia de credit menţionată prin eliminarea  clauzelor constatate abuzive.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamanţilor suma de 5894,34 lei reprezentând comision de risc(administrare) şi dobânda legală aferentă în cuantum de 901,91 lei.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamanţilor suma de 1022 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Obligă pe pârâtă să plătească statului suma de 222 lei reprezentând taxă de timbru pentru care reclamanţii au beneficiat de ajutor public judiciar.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Aprilie 2014

Preşedinte,

E F

Grefier,

I C

Domenii speta

Spete similare