Dosar 218/284/2014/ cerere reabilitare drept
Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanţe la data de 12.02.2014 sub nr. 218/284/2014, petentul S A, a solicitat instanţei sa constate intervenita reabilitarea sa în raport de condamnările pe care le-a suferit.
In fapt, arata petentul că a fost condamnat la următoarele pedepse: 1 an închisoare prin sentinta penala nr. 430/07.06.1992 pronunţata de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti in dosar nr. 6272/1990 şi 2 ani închisoare cu aplic art. 81 C pen , prin Sentinţa penală nr. 984/13.07.1995 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul 3111/1995.
Prin SP...... instanța a admis cererea motivat de faptul că în cauză s-au identificat precum lege mai favorabilă, dispoziţiile legii noi cu privire la reabilitare, respectiv disp art 165 C pen întrucât potrivit legii noi reabilitarea de drept intervine în cazul unei condamnări la o pedeapsă cu închisoarea ce nu depăşeşte 2 ani. Se observă că petentul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani cu executare, astfel că se încadrează în dispoziţiile art 165 C pen, instanța analizând doar dacă petentul a mai suferit alte condamnări.
Potrivit menţiunilor din cuprinsul fisei de cazier judiciar a inculpatului, nr.357198/25.02.2014,a rezultat că petentul nu a mai săvârşit vreo alta infracţiune de la data eliberării din penitenciar, respectiv 26.08.1996.
Judecătoria Pitești
plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.)
Curtea de Apel Craiova
Starea de necesitate. Art 20 Cod penal.
Judecătoria Mizil
Domenii asociate: Plângeri penale formulate în baza disp. art. 340 C.p.p.
Curtea de Apel Brașov
Autentificarea înscrisurilor în afara teritoriului ţării.
Judecătoria Sectorul 1 București
contestație la executare - decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2019; reprezintă titlu executoriu contractul de credit încheiat la distanță, în conformitate cu dispozițiile art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 35/2004, în lipsa semnăturii ol