Stare de coproprietate. Necesitatea existenței unui autor comun cu privire la toți coproprietarii

La data de ……...2013, reclamanta ȘM-E  a solicitat Judecătoriei Sectorului 1 pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la terenul neconstruit în suprafață de 263,89 mp situat în București, str. …….. nr. ….., sector 1, pârâți în cauză fiind STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR, ADMINISTRAȚIA FONDULUI IMOBILIAR și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL.

Reclamanta a arătat că tatăl său, Ș Ș, a achiziționat în anul 1939 terenul în suprafață de 426,50 mp situat la adresa indicată, pe care se află și o construcție parter+etaj și un garaj. Din măsurătorile cadastrale efectuate a rezultat că reclamanta, în calitate de continuatoare în drepturi a tatălui său, deține efectiv doar terenul aflat sub construcție, în suprafață de 116,04 mp și 200 mp teren liber de construcții. Statul Român deține suprafața de 63,89 mp aferenți apartamentului de la parterul imobilului, închiriat lui BP, contractul de închiriere fiind la acest moment expirat. Reclamanta a mai arătat că dorește să i se atribuie în întregime acest teren, urmând să achite către Stat sulta stabilită de instanță.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 1143 C.civ., art. 673 indice 9 și indice 10 C.proc.civ.

Au fost anexate înscrisuri (filele 3 – 13 și 22-28).

La data de 07.05.2013, reclamanta a precizat valoarea provizorie a terenului de 63,89 mp la suma de 3.200 lei, achitând taxa de timbru în valoare de 100 lei.

Pârâții nu au formulat întâmpinare.

Instanța a încuviințat la 30.05.2013 proba cu înscrisuri și proba cu expertiza tehnică imobiliară specialitatea topografie, în vederea stabilirii valorii terenului. Raportul de expertiză se află la dosar la filele 44-62.

Asupra cauzei de față, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Conform art. 673 indice 1 C.proc.civ., judecarea oricărei cereri de împărţeală privind bunuri asupra cărora părţile au un drept de proprietate comună se face cu procedura prevăzută în capitolul de faţă, în afara cazurilor în care legea stabileşte o altă procedură.

Pe de altă parte, doctrina a stabilit că de esența coproprietății ca modalitate a dreptului de proprietate este existența unui autor comun cu privire la toți coproprietarii. Cu alte cuvinte, pretinsa stare de coproprietate trebuie să aibă un izvor juridic, concretizat într-un act translativ, constitutiv sau declarativ de drepturi, din care să rezulte că două sau mai multe persoane dețin în proprietate un anumit bun, în comun, prin cote părți stabilite ca atare prin actul juridic respectiv.

Or, în cauză, instanța reține că autorul reclamantei, Ș Ș, a cumpărat în anul 1939 terenul în suprafață de 425 mp prin actul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. ……/……..1939 și transcris în Registrul de Transcripțiuni la aceeași dată, cu nr. ……., fiind unic cumpărător și fără a se specifica vreo stare de coproprietate. Singurul aspect de această natură reieșit din înscrisurile de la dosar se referă la faptul că Ș Ș era căsătorit la momentul cumpărării terenului cu Ș E, aceasta dobândind de drept cota de ½ din teren prin aplicarea prezumției comunității de bunuri.

După decesul celor doi cumpărători, reclamanta Ș M-E a moștenit ambele cote de proprietate asupra imobilului, devenind astfel unica proprietară a terenului în suprafață de 425 mp.

Din actele depuse la dosar nu rezultă că ar exista vreo altă persoană juridică care să dețină în calitate de coproprietar o porțiune din teren. Adresa de la fila 7, emisă de Administrația Fondului Imobiliar la ……..2012 rezultă de asemenea că nu există vreo coproprietate asupra terenului.  Chiar dacă realitatea în teren este alta, în sensul că imobilul ca atare, în suprafață totală de 425 mp (426,50 mp din măsurătorile expertului) este în fapt ocupat de două persoane care își afirmă calitatea de proprietar, respectiv reclamanta pentru întregul teren, în fapt ocupând doar 116,04 mp sub construcție și 200 mp liber de construcții aferent curții, iar Statul Român își afirmă dreptul de proprietate asupra celor 110,46 mp (din care 46,57 mp sub construcție și 63,89 mp liberi dar aferenți construcției), teren care urmează regimul juridic prevăzut de Legea nr. 112/1995, rezultă că nu există efectiv o proprietate comună cu privire la acest teren.

Chiar dacă ar fi intervenit la un moment dat, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar, o privare de proprietate cu privire la bun, de către Stat, faptul că o porțiune din teren a rămas în proprietatea statului, urmând regimul Legii nr. 112/1995, instanța reține, pe de o parte, că nu au fost aduse probe cu privire la acest aspect, iar pe de altă parte nici acest fapt nu este de natură a dovedi existența unui drept în coproprietate. Mai mult, suprafețele de teren aflate în proprietatea reclamantei, respectiv a Statului, pot fi cu ușurință delimitate și individualizate, însă nu în procedura ieșirii din indiviziune.

Față de aceste aspecte reținute mai sus, instanța urmează a respinge cererea ca neîntemeiată.

Domenii speta

Spete similare