Legea penală mai favorabilă

Prin sentinţa civilă nr. 2016  instanţa a  dispus următoarele: În temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 N.C.p.p. admite cererea formulată de condamnata ww., privind constatarea intervenirii unei legi penale mai favorabile. În baza art. 595 N.C.p.p. raportat la art. 4 N.C.pen. constata ca infracţiunea prev. de art. 184 alin. 1 si 3 din Codul penal din 1969 pentru care inculpata www. a fost condamnată prin sentinţa penală nr. a Judecătoriei Suceava, definitiva prin decizia nr. a Curţii de Apel Suceava, a fost dezincriminata şi, prin urmare, toate consecinţele penale ale acestei hotărâri judecătoreşti au încetat la data intrării in vigoare a legii noi, respectiv 01.02.2014. În baza art. 275 al. 3 N.C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

La data de, pe rolul Judecătoriei Suceava a fost înregistrată sub număr unic dosar, cererea prin care petenta ww. a solicitat instanţei înlăturarea pedepsei aplicate prin Sentinţa penală nr. pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr., definitivă prin respingerea recursului.

În motivarea cererii, petenta a arătat că prin această sentinţă penală a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 184 alin. 1 şi alin. 3 C.pen. A mai arătat petenta că prin noul Cod penal fapta pentru care a fost condamnată a fost dezincriminată, astfel că se impune aplicarea art. 595 Cod procedură penală şi înlăturarea pedepsei aplicate.

În drept, petenta a invocat dispoziţiile art. 595 Cod procedură penală rap. la art. 4 Cod penal şi art. 194 alin. 1 coroborat cu art. 196 alin.2 Cod penal.

În susţinerea cererii, petenta a depus la dosarul cauzei Sentinţa civilă nr. a Judecătoriei Suceava ().

În vederea soluţionării cererii, instanţa a dispus, din oficiu, ataşarea dosarului penal nr. al Judecătoriei Suceava şi s-a solicitat fişa de cazier actualizată(f.).

Analizând cererea formulată de petentă, instanţa constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. din data de pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr., rămasă definitivă prin Decizia penală nr. din data de a Curţii de Apel Suceava, petenta ww. a fost condamnată la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 184 alin. 1 şi 3 Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi b rap. la art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal din 1969. De asemenea, în temeiul art. 71 Cod penal din 1969 s-a interzis acesteia exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

Ca modalitate de individualizare a executării pedepsei aplicate, prin sentinţă s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe o perioadă de 2 ani şi 2 luni, reprezentând termen de încercare, iar în temeiul art. 71 alin.5 Cod penal din 1969 s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

Pentru a se dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut că la data de 14.06.2010, M. R.F. conducea autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare SV-17-BHC, fiind oprită în trafic pentru nerespectarea unor dispoziţii legale referitoare la conducerea pe drumurile publice. Partea vătămată ww. s-a deplasat la autovehiculul inculpatei, lângă portiera din dreptul şoferului, solicitându-i să prezinte acte de identitate. S-a mai reţinut că inculpata a refuzat să se conformeze şi a intenţionat să părăsească locul, astfel că a manevrat autoturismul înapoi şi a virat dreapta. În aceste împrejurări, roata din partea stângă faţă a autoturismului condus de inculpată a trecut peste degetele de la piciorul stâng al părţii vătămate ww. care a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 27-30 zile de îngrijiri medicale.

Instanţa constată că Sentinţa penală nr. a Judecătoriei Suceava  a rămas definitivă prin Decizia penală nr. a Curţii de Apel Suceava.

În drept, raportat la cererea petentei ww., instanţa are în vedere faptul că la data de 1 februarie 2014 au intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal precum şi Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.

Instanţa constată astfel, că cele două acte normative mai sus menţionate au intrat în vigoare după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. prin care petenta a fost condamnată la 2 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, anume după data de 29 mai 2013.

În privinţa condiţiilor care trebuie îndeplinite pentru admiterea unei cereri de înlăturare sau de modificare a pedepsei având drept temei art. 595 N.C.p.p., instanţa reţine dispoziţiile art. 595 alin.2 N.C.p.p., conform căruia aplicarea dispoziţiilor alin. 1 se face din oficiu sau la cererea procurorului de către instanţa de executare iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative de către instanţa corespunzătoare în grad în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, sau după caz, centrul educativ sau centrul de detenţie.

De asemenea, instanţa are în vedere şi prevederile art. 23 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală care reglementează procedura la instanţa de executare cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Raportat la aceste dispoziţii legale, instanţa constată că cererea de înlăturare a pedepsei a fost formulată de petenta M.R.F. prin avocat, conform delegaţiei avocaţiale aflata la fila 4 dosar. De asemenea, văzând dispoziţiile art. 553 N.C.p.p. şi având în vedere că petenta a fost condamnată la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, se constată că instanţa de executare competentă să se pronunţe asupra cererii este Judecătoria Suceava.

Faţă de acestea, având în vedere îndeplinirea condiţiilor cerute de lege, instanţa constată că a fost legal învestită cu soluţionarea prezentei cereri.

În acest sens, instanţa reţine dispoziţiile art. 595 N.C.p.p. care reglementează procedura specială a înlăturării sau modificării pedepsei aplicate printr-o hotărâre penală definitivă, potrivit căruia, ”Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din Codul penal.”

Instanţa are în vedere şi dispoziţiile de drept substanţial referitoare la aplicarea legii penale de dezincriminare, anume art. 4 N.C.pen. care prevede că „Legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi”.

Art. 4 N.C.pen. are la bază principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile, constituind o excepţie de la regula generală a neretroactivităţii legii penale, consacrată de art. 2 alin. 2 N.C.pen., conform căruia  Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de siguranţă dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită. 

 Astfel, legea penală dispune numai pentru viitor, iar nu şi pentru trecut când este vorba despre incriminarea faptelor, neretroactivitatea legii penale apărând astfel ca un aspect al unui alt principiu fundamental din dreptul penal român, anume acela al legalităţii incriminării.

Instanţa arată că una dintre excepţiile de la principiul neretroactivităţii legii penale o reprezintă retroactivitatea legii de dezincriminare reglementată de art. 4 N.C.pen. care conţine regula că legea nouă care dezincriminează se aplică faptelor săvârşite înainte de intrarea ei în vigoare. Deci, principiul retroactivităţii are în vedere situaţia în care la data când fapta este săvârşită, aceasta este prevăzută de legea în vigoare ca infracţiune, dar ulterior, apare o lege nouă care dezincriminează respectiva faptă, scoţând-o în afara ilicitului penal.

Fundamentul acestui principiu îşi are sorgintea în scopul procesului penal, anume acela de apărare socială, scop care nu se mai justifică în condiţiile în care  fapta şi-a pierdut caracterul penal.

Faţă de acestea, instanţa urmează a analiza incidenţa legii penale de dezincriminare în raport de condamnarea pronunţată prin sentinţa penală nr. a Judecătoria Suceava, pentru săvârşirea de către petenta ww. a infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 1 şi 3 Cod penal de la 1969, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi b rap. la art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal de la 1969.

În acest sens, instanţa reţine că infracţiunea de vătămare corporală din culpă era reglementată de art. 184 C.pen. din 1969, în alineatul 1, al acestui articol prevăzându-se că „Fapta prevăzută la art. 180 alin. 2 şi 2 ind. 1, care a pricinuit o vătămare care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum şi cea prevăzută în art. 181, săvârşite din culpă, se pedepsesc cu închisoare de la o lună la 3 luni sau amenda.” Alineatul 3 al aceluiaşi articol avea următorul conţinut: „Când săvârşirea faptei prevăzute în alin. 1 este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani.”

Se observă, aşadar, că pentru a fi angajată răspunderea penală a unei persoane pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 184 alin. 1 şi alin. 3 C.pen. din 1969, prin raportare la dispoziţiile art. 180, respectiv art. 181 C.pen. din 1969, sub aspectul laturii obiective, era necesar ca prin fapta acesteia să se producă o vătămare care ar fi necesitat pentru vindecare îngrijiri mai mari de 10 zile, ori de cel mult 60 de zile, ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru îndeplinirea unei anume activităţi. Sub aspectul laturii subiective, atitudinea subiectivă a făptuitorului îmbrăca forma culpei.

Instanţa constată că noua reglementare în materie continuă să incrimineze vătămarea corporală din culpă, art. 196 alin. 1 N.C.pen. statuând în sensul că fapta prevăzută în art. 193 alin. (2) săvârşită din culpă de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice ori a unei substanţe psihoactive sau în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

În alineatul 2, al aceluiaşi articol, se prevede că  fapta prevăzută în art. 194 alin. 1 săvârşită din culpă se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda, iar în alineatul 3 că atunci când fapta prevăzută în alin. 2 a fost săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda.

Reţinând şi dispoziţiile art. 193 alin. 2 N.C.pen. care reglementează lovirea sau alte violenţe, instanţa constată că pentru a fi angajată răspunderea penală a unei persoane pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă în condiţiile art. 196 alin.1 N.C.pen., sub aspectul laturii obiective trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii : prin acţiunea sa făptuitorul trebuie să fi cauzat unei persoane leziuni traumatice sau fi afectat sănătatea unei persoane, pentru vindecare fiind necesare cel mult 90 zile de îngrijiri medicale, iar făptuitorul trebuie să se fi aflat la momentul săvârşirii acţiunii sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unei substanţe psihoactive, ori în desfăşurarea unei activităţi ce constituie prin ea însăşi infracţiune.

Raportat la fapta săvârşită de petenta ww., astfel cum aceasta a fost reţinută în sarcina sa prin sentinţa penală nr., instanţa constată că partea vătămată V.S. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 27-30 zile de îngrijiri medicale, astfel că este îndeplinită prima condiţie cerută de art. 196 alin.1 N.C.pen..

Cu toate acestea, în ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, instanţa reţine că la dosarul cauzei nu există nici un înscris din care să rezulte faptul că petenta s-ar fi aflat, la momentul săvârşirii faptei, sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unei substanţe psihoactive.

 Mai reţine instanţa că săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, este incriminată de noua reglementare în materie doar în măsura în care urmarea imediată constă în producerea persoanei vătămate a unor leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare mai mult de 90 zile de îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din observarea art. 196 alin. 3 raportat la art. 196 alin. 2 şi art. 194 alin.1 lit. b N.C.pen.

Faţă de acestea, instanţa constată că fapta prin care se vatămă corporal, din culpă, o altă persoană, fără a se afla sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive, vătămare care necesită pentru vindecare mai mult de 60 zile de îngrijiri medicale, însă nu mai mult de 90 de zile, a fost dezincriminată prin intrarea în vigoare, la data de 01.02.2014, a Noului Cod Penal.

Rezultă aşadar, că prin intrarea în vigoare a Noului Cod penal a fost dezincriminată fapta pentru care petenta ww. a fost condamnată prin sentinţa penală nr., rămasă definitivă prin decizia penală nr. a Curţii de Apel Suceava.

În ceea ce priveşte efectele legii penale de dezincriminare, instanţa va reţine dispoziţiile tezei a doua a art. 4 N.C.pen. care prevede că  în acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi”. Astfel, instanţa constată că la data de 01.02.2014 au încetat toate consecinţele penale ale sentinţei penale nr..

Având în vedere cele reţinute mai sus, instanţa, în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 N.C.p.p. va admite cererea formulată de condamnata ww., iar în baza art. 595 N.C.p.p. raportat la art. 4 N.C.pen., instanţa va constata ca infracţiunea prev. de art. 184 alin. 1 si 3 din Codul penal din 1969 pentru care petenta ww. a fost condamnată prin sentinţa penală nr. a Judecătoriei Suceava, definitiva prin decizia nr. a Curţii de Apel Suceava, a fost dezincriminata şi, prin urmare, toate consecinţele penale ale acestei hotărâri judecătoreşti au încetat la data intrării in vigoare a legii noi, respectiv 01.02.2014.

În baza art. 275 al. 3 N.C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia

Domenii speta

Spete similare