Cerere în anulare a ordonanţei de plată – motive strict prevăzute de art.1023 alin(3) cod proc.civ.

Prin cererea înregistrată sub nr.1894/329/2013, la data de 26 noiembrie 2013, creditoarea S.C. B. SRL, cu sediul în comuna C., înregistrată la R. C. I. legal reprezentată de administrator A. B., a chemat în judecată pe  debitoarea SC I.SA, înregistrată la R.C.sub, solicitând, pe calea ordonanţei de plată, să fie obligată la plata sumei de 31.780,73 lei, reprezentând debit principal, şi 14.706,29 lei, penalităţi de întârziere, calculate conform contractului de vânzare cumpărare nr. 433/28.09.2009.

În motivarea cererii a arătat creditoarea că debitoarea a achiziţionat mărfuri în valoare de 31.780,73 lei, conform facturilor: nr.1711218, emisă în data de 27.12.2012 şi scadentă în data de  12.02.2013, în valoare de 79.657,60 lei, din care a rămas neîncasată suma de 27.189,63 lei; nr.1712388, emisă la data de 22.01.2013 şi scadentă la data de  07.04.2013, în valoare de 548,70; nr. 1712419, emisă la data de 23.01.2013 şi scadentă în data de  08.04.2013, în valoare de 2.306,40 lei; nr.1712420, emisă la data de 23.01.2013 şi scadentă la data de  08.04.2013, în valoare de 1.726 lei.

Pentru plata contravalorii facturilor, debitoarea a efectuat o serie de plăţi parţiale, astfel, la data de 09.09.2013, acesta a achitat suma de 87.720,70 lei.

Conform art.1507 alin.1 Cod civil, plata se impută mai întâi asupra cheltuielilor apoi asupra dobânzilor şi la urmă asupra capitalului, astfel că, suma achitată de debitoare a fost imputată astfel: suma de 31.780,7 lei penalizări de întârziere, calculate la data de 09.09.2013, conform anexa 1; suma de 3472 lei a fost imputată asupra facturii nr.1710502 scadentă la data de 26.02.2013 şi care nu este subiectul cererii de faţă iar restul sumei de 52.467,97 lei, a fost imputată asupra facturii nr.1711218, emisă la data de 27.12.2012 şi scadentă la data de 12.03.2013, în valoare de 79.657,60 lei, din care a rămas de încasat suma de 27.189,63 lei.

După data de 09.09.2013 debitoarea nu a mai efectuat nicio plată.

Creditoarea a mai arătat că, la data formulării cererii, debitul înregistrat de debitoare era de 46.487,02 lei.

A apreciat că, aşa cum rezultă din actele anexate cererii, creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, rezultând atât din înscrisurile asumate de debitoare, cât şi din plăţile efectuate de aceasta.

Conform prevederilor art.1014 Cod procedură civilă, a somat debitoarea să-şi achite debitele restante, conform scrisorii recomandate cu confirmare de primire şi conţinut declarat anexat, însă aceasta nu a înţeles să dea curs solicitării.

În drept şi-a întemeiat cererea pe disp.art.1013 şi urm. Cod procedură civilă.

Creditoarea a depus la dosar, în copie certificată: somaţia din 31.10.2013 cu confirmare de primire, anexa 2 calcul penalităţi la 31.10.2013, anexa 1 penalităţi la 09.09.2013, contract de vânzare cumpărare nr.433/28.09.2009, contractul de împrumut nr.563/04.03.2010 autentificat de BNP Ţ. Gh. şi 4 facturi fiscale.

La data de 28 martie 2014 debitoarea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

În motivarea cererii debitoarea a arătat că sumele solicitate de creditoare nu sunt certe, lichide şi exigibile, astfel încât cererea de emitere a somaţie de plată este inadmisibilă. 

A mai arătat că, la data de 09.09.2013, prin OP nr. 360, a achitat creditoarei suma de 87.720,70 lei, conform contractului nr.433/2009, sumă ce reprezintă c/val facturilor nr.1710502/2012, nr.1711218/2012, nr.1712388/2013, nr.1712419/2013 şi nr.1712420/2013, astfel încât pretenţiile acesteia sunt fără temei legal.

În aceste condiţii nu înţelege de unde provine debitul principal, solicitat de către creditoare, iar, în ceea ce priveşte penalităţile solicitate, a apreciat că acestea nu pot fi solicitate pe calea ordonanţei de plată, ci eventual pe calea unei acţiuni de drept comun, necesitând mai multe dezbateri de fond.

Prin sentinţa civilă nr.223/04 aprilie 2014, instanţa a admis cererea creditoarei şi a somat debitoarea să plătească creditoarei în termen de 30 de zile de la comunicare suma de 31.780,73 reprezentând contravaloare facturi neachitate, 14.706,29 lei reprezentând penalităţi de întârziere şi 200 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că, în baza contractului de vânzare cumpărare nr.433/28.09.2009, creditoarea a livrat debitoarei mărfuri pentru care a emis facturile fiscale: nr. 1711218/27.12.2012, scadentă la data de  12.02.2013, în valoare de 79.657,60 lei, din care a rămas neîncasată suma de 27.189,63 lei; nr. 1712388/22.01.2013, scadentă la data de  07.04.2013, în valoare de 548,70 lei;  nr. 1712419/23.01.2013, scadentă la data de  08.04.2013, în valoare de 2.306,40 lei; nr. 1712420/23.01.2013, scadentă la data de  08.04.2013, în valoare de 1.726 lei, valoarea totală fiind de 84238,70 lei.

Cu ordinul de plată nr.360/09.09.2013 debitoarea a plătit suma de 87.720,70 lei, destinaţia plăţii fiind plata facturilor enumerate mai sus.

 Instanţa a mai reţinut că debitoarea nu a precizat modul de imputaţie a plăţii, conform dispoziţiilor art.1507 alin.1 Cod civil, şi nici nu a luat în seamă penalităţile de întârziere, prevăzute de art.13.3 din contract. Or, în lipsa unei indicaţii din partea debitorului, creditorul poate, într-un termen rezonabil şi după ce a primit plata, să indice debitorului datoria asupra căreia aceasta se impută, aşa cum prevăd dispoziţiile art.1508 alin.1 Cod civil.

În speţă, cu adresa nr.1550 din 10 septembrie 2013, creditoarea a confirmat primirea sumei de 87.720,70 lei şi a indicat debitoarei modul în care a făcut imputaţia plăţii, şi anume: 31.780,7 lei penalizări de întârziere, calculate la data de 09.09.2013, conform anexei 1; 3472 lei a fost imputată asupra facturii nr.1710502 scadentă la data de 26.02.2013, şi care nu formează obiectul cererii de faţă, iar restul, de 52.467,97 lei, au fost imputaţi asupra facturii nr.1711218 emisă la data de 27.12.2012 şi scadentă la data de 12.03.2013, în valoare de 79.657,60 lei, din care a rămas de încasat suma de 27.189,63 lei.

Împotriva sentinţei, în termen legal, debitoarea a formulat cerere în anulare, ce a fost înregistrată la Judecătoria T. M., sub nr.890/329/2014, la data de 14 mai 2014.

În motivarea cererii, debitoarea a arătat că cererea creditoarei, privind emiterea unei ordonanţe de plată, era inadmisibilă, întrucât sumele solicitate de aceasta nu erau certe, lichide şi exigibile, creditoarea interpretând contractul şi făcând imputaţia plăţii, după bunul său plac.

A arătat instanţei că, la data de 09.09.2013, prin OP nr.360, a achitat creditoarei suma de 87 720,70 lei conform contractului nr.433/2009, sumă ce reprezintă contravaloarea facturilor nr.1710502/2012, nr.1711218/2012, nr.1712388/2013, nr.1712419/2013 şi nr.1712420/2013, astfel că a apreciat că pretenţiile acesteia sunt fără temei legal.

Instanţa i-a înlăturat însă apărarea, considerând că nu a specificat, pe ordinul de plată, ce anume datorii doreşte să le plătească.

Debitoarea a apreciat că acest raţionament nu are fundament, pentru că, aşa cum a arătat, în cuprinsul OP a specificat, concret, facturile ce urmau a fi achitate.

În ceea ce priveşte penalităţile solicitate de creditoare, debitoarea a susţinut că acestea nu pot fi cerute decât pe calea unei acţiuni de drept comun, pentru că necesită mai multe dezbateri în fond.

Pentru aceste motive, debitoarea a solicitat instanţei să admită cererea sa şi să dispună anularea sentinţei civile nr.223/04 aprilie 2014, a Judecătoriei T. M.

După şedinţă, creditoarea a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea cererii debitoarei.

Creditoarea a arătat că între ea şi debitoare s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.433/2009, contract în baza căruia între ele părţile, s-au desfăşurat raporturi contractuale.

În întâmpinarea pe care a formulat-o debitoarea a recunoscut existenţa contractului, facturile emise cu valoarea lor, precum şi faptul că plata s-a efectuat cu întârziere de peste 6 luni.

Faţă de această situaţie, S.C. B. SRL a făcut aplicarea dispoziţiilor art.13.3 din contract (penalităţi de întârziere şi art.7.6 din contract (imputaţia plăţii), astfel că, la data formulării cererii de emitere a ordonanţei de plată, debitul era de 31780 lei, iar penalităţile de întârziere de 14706,29 lei.

Creditoarea a apreciat că instanţa de fond a reţinut, în mod corect, situaţia dedusă judecăţii, în sensul aplicării dispoziţiilor art.1507 Cod civil, privind imputaţia plăţii.

Pentru aceste motive, a solicitat respingerea cererii în anulare.

Soluţionând cererea debitoarei, instanţa reţine că potrivit dispoziţiilor art.1023 alin.3 Cod procedură civilă, prin cererea în anulare se poate invoca numai nerespectarea cerinţelor prevăzute de prezentul titlul pentru emiterea ordonanţei de plată, precum şi, dacă este cazul, cauze de stingere a obligaţiei, ulterioare emiterii ordonanţei de plată.

Cât priveşte condiţia prevăzută dispoziţiilor art.1013 alin.1 Cod procedură civilă, potrivit căreia procedura ordonanţei de plată se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile, din înscrisurile depuse la dosar, de creditoare, instanţa constată că aceasta este îndeplinită.

Aşa cum reiese din înscrisurile anexate cererii creditoarei, creanţa acesteia, în sumă totală de 31780,73 lei, are la bază facturile fiscale nr.1711218/27.12.212, scadentă la data de 12.03.2013, în valoare de 79657,60 lei, din care a rămas neîncasată sume de 27189,63 lei; nr.1712388/22.01.2013, scadentă la data de 07.04.2013, în valoare de 548,70 lei; nr.1712419/23.01.2013, scadentă la data de 08.04.2013, în valoare de 2306,40 lei, şi nr.1712420/23.01.2013, scadentă la data de 08.04.2013, în valoare de 1726 lei.

Facturile au fost emise în baza contractului nr.433/28.09.2009 şi au fost însuşite de debitoare, prin semnătură şi ştampilă, aşa cum prevăd dispoziţiile art.1013 alin.1 Cod procedură civilă.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că imputaţia plăţii a fost făcută de creditoare, în baza contractului încheiat de părţi şi a dispoziţiilor art.1507 alin.1 Cod civil, mai întâi asupra penalităţilor (ce nu au fost luate în calcul de debitoare, deşi aceasta a achitat contravaloarea facturilor cu întârziere, prin OP nr.360/09.09.2013).

Pe de altă parte, debitoarea nu a făcut dovada, potrivit dispoziţiilor art.1023 alin.3 Cod procedură civilă, că, după emiterea ordonanţei de plată, a achitat suma de 31780,73 lei, reprezentând contravaloarea facturii neachitate, şi suma de 14706,29 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, aşa cum a stabilit instanţa de fond, deşi sarcina probei îi revenea.

Pentru aceste considerente, instanţa apreciază că cererea în anulare este neîntemeiată, motiv pentru care urmează să o respingă.

Domenii speta

Spete similare