Cerere de valoare redusa

Potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil, rămân supuse dispoziţiilor care le-au instituit.

În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 6 alin. 4 Cod civil, conform cărora prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Prin sentinţa civilă nr. 1216/7.10.2014 a Judecătoriei RV s-a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei pentru suma de 20,32 lei reprezentând contravaloare prestare serviciu public de salubrizare, pe intervalul  martie 2011-iunie 2011, s-a respins  cererea pentru suma de 20,32 lei, constatată prescrisă, s-a admis, în parte cererea, pârâtul fiind obligat să plătească reclamantei suma de 91,44 lei reprezentând contravaloare prestare serviciu public de salubrizare  pe intervalul iulie 2011- decembrie 2012 şi penalităţile de întârziere calculate la această sumă, potrivit clauzelor contractuale, începând cu data scadenţei fiecărei facturi în parte emise pentru debitul principal sus menţionat, şi până la data de 25.06.2014, precum şi suma de 50 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,  prima instanţă a reţinut că între cele două părţi a fost încheiat contractul de prestare a serviciului public de salubrizare pentru utilizatori casnici nr. 4475/ 29.01. 2010, pentru serviciile prestate, reclamanta a emis  facturile  fiscale  de la filele  11-41, pentru suma totală de 153,76 lei, sumă pe care pârâtul nu a achitat-o până în prezent .

 În temeiul disp. decretului nr. 167/1958, în vigoare la data începerii  curgerii termenului de prescripţie ( cf. art.201 din legea nr.71/2011), excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei pentru suma de 20,32 lei reprezentând contravaloare prestare serviciu public de salubrizare, pe intervalul  martie 2011-iunie 2011 a fost admisă,  întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie de 3 ani, reclamanta nefăcând dovada că ar fi intervenit vreo cauza de întrerupere ori suspendare a acestui termen.

 În ce priveşte fondul cauzei, a reţinut că pârâtul nu a făcut dovada că ar fi contestat facturile emise de reclamantă pentru celelalte sume, care nu sunt prescrise, şi nici nu s-a apărat în vreun fel, astfel încât se prezumă că aceasta a acceptat la plată suma de 91,44 lei, reprezentând contravaloare prestare serviciu public de salubrizare  pe intervalul iulie 2011- decembrie 2012, sumă certă, lichidă şi exigibilă.

Instanţa  a constatat ca potrivit clauzelor contractuale,pentru întârzierea la plată, pârâta datorează reclamantei penalităţi de întârziere, calculate începând cu scadenta fiecărei facturi in parte si până la data solicitată de reclamanta (data emiterii ultimei facturi de penalităţi), din documentele depuse la dosar neputându-se reţine că sumele reprezentând penalităţi de întârziere, înscrise in facturi, sunt corect calculate.

Pentru considerentele expuse şi în temeiul art. 969, 1066 şi urm 1073 şi urm. Cod civil în vigoare la data încheierii contractului dintre părţi, precum şi a art. 1025 şi următoarele din noul Cod de procedură civilă, instanţa a admis, in parte, cererea formulată şi a obligat pe pârât să plătească reclamantei suma de 91,44 lei reprezentând contravaloare prestare serviciu public de salubrizare  pe intervalul iulie 2011- decembrie 2012 şi penalităţile de întârziere calculate la această sumă, potrivit clauzelor contractuale, începând cu data scadenţei fiecărei facturi în parte, emise pentru debitul principal sus menţionat,  şi până la data de 25.06.2014.

În temeiul art. 453 Cod procedură civilă, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 50 lei, cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen, reclamanta, care a formulat critici pentru nelegalitate şi netemeinicie, prin care  a solicitat schimbarea hotărârii, în sensul admiterii în întregime a acţiunii formulate, cu cheltuieli de judecată.

A motivat că, instanţa de fond nu a interpretat corect legislaţia în domeniul prescripţiei extinctive, pe de o parte, pentru faptul că nu a ţinut cont că pârâtul nu  a făcut dovada contestării facturilor, astfel că datorează suma solicitată şi pe de altă parte, întrucât în raport de dispoziţiile art. 2512  alin.2 din  Codul civil, organul de jurisdicţie competent nu mai poate invoca din oficiu excepţia prescripţiei, aceasta fiind de ordine privată.

Apelanta a mai susţinut că hotărârea instanţei de fond, astfel cum este formulată, lasă loc de interpretări în ce priveşte valoarea penalităţilor de întârziere, fapt ce ar crea probleme la punerea în executare .

În dezvoltarea aceleiaşi critici, apelanta a mai susţinut că instanţa de fond ar fi trebuit să dispună obligarea pârâtului la plata sumei totale de 153,76 lei reprezentând c/v serviciu public de salubrizare şi penalităţi de întârziere.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 470 şi urm. C. proc. civ.

Intimatul pârât nu a depus întâmpinare.

În apel, nu s-a solicitat administrarea de probatorii.

Verificând în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, tribunalul, a respins apelul declarat, pentru considerentele care vor succede.

În ce priveşte critica potrivit căreia, în mod eronat, instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei pentru pretenţiile aferente perioadei martie 2011-iunie 2011, se apreciază că nu este întemeiată.

.Potrivit art. 201 din Legea nr.71/2011 ,, Prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil, rămân supuse dispoziţiilor care le-au instituit”.

În acelaşi sens, sunt şi prevederile art. 6 alin.4 din Codul civil, conform cărora prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a  legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Întrucât Codul civil a intrat în vigoare la data de  01.10.2011, iar reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii facturilor emise începând  din luna martie .2011, dată  în raport de care, prescripţia a fost început, dar nu s-a împlinit, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile legii vechi, respectiv ale Decretului nr. 167/1958, instanţa în temeiul art. 18 putând invoca din oficiu prescripţia.

Având în vedere că potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripţie este de 3 ani, în raport de data sesizării instanţei (4.08.2014), pretenţiile pentru perioada martie-iunie 2011 au fost considerate în mod corect prescrise, instanţa de fond admiţând excepţia prescripţiei pentru acestea.

Susţinerea potrivit căreia pârâtul nu a contestat facturile emise, astfel că acesta ar datora suma solicitată de reclamantă, nu poate fi reţinută, întrucât pentru suma de 20,32 lei, instanţa de fond a constatat justificat că pretenţiile sunt prescrise, excepţia putând fi invocată şi din oficiu, având în vedere motivele expuse anterior.

Susţinerea apelantei potrivit căreia hotărârea instanţei de fond, astfel cum este formulată, lasă loc de interpretări în ce priveşte valoarea penalităţilor de întârziere, fapt ce ar crea probleme la punerea în executare, nu poate fi primită.

Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului  la plata sumei de 153,76 lei reprezentând,  debit principal-contravaloare prestare serviciu public de salubrizare şi  penalităţi de întârziere reprezentând c/v servicii prestate şi penalităţi de întârziere, fără a le defalca şi a depune un mod de calcul al penalităţilor de întârziere.

În raport de facturile depuse de reclamantă, instanţa de fond a stabilit că din suma solicitată, c/v serviciului de salubrizare prestat este în cuantum de 91.44 lei.

La  art. 15 alin.3 din contractul încheiat de părţi, s-a stipulat că neachitarea facturii în termen  de 15 zile de la data primirii acesteia, atrage majorări de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligaţiilor faţă de bugetul de stat, fără să depăşească cuantumul debitului.

Întrucât reclamanta nu a depus un mod de calcul al penalităţilor de întârziere,  instanţa de fond, în mod corect, a dispus obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere calculate la  suma de 91.44  lei, potrivit clauzelor contractuale, începând cu data scadenţei fiecărei facturi în parte şi până la data de 25.06.2014, stabilirea cuantumului  realizându-se cu ocazia executării.

Faţă de considerentele expuse, apreciind că nu sunt întemeiate motivele invocate, în baza art. 480 alin.1 C. proc. civ. apelul a fost respins ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare