Cerere in tem Lg nr 10-2001

R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECŢIA CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 1342/2014

Şedinţa publică de la 11 Iulie 2014

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea şi înregistrată sub nr. 1894/88/8.07.2014, reclamantul GM a solicitat anularea dispoziţiei Primarului comunei Crisan nr.40/28.05.2013 şi admiterea notificării nr.308/08.11.2001 privind acordarea despăgubirilor cuvenite pentru construcţiile ce au apartinut autorului său, GP, constând in cherhana situata in comuna Carmen Silva, actualmente Crisan, situata pe partea stanga a Dunării, impreuna cu tot inventarul său si casa de locuit, cu anexele aferente.

În motivare, se arată că, prin notificarea nr. 308/08.11.2001 a solicitat Primăriei comunei Crisan - fosta Carmen Silva- sa îi acorde despăgubirile ce i se cuvin in calitate de fiu a lui GP pentru toate construcţiile ce compuneau cherhanaua din aceasta localitate, formata din cherhanaua propriu zisa, ghetaria, depozitul de sare, WC, împrejmuiri, debarcader si o casă de locuit, cu anexele aferente.

Se menţionează că, după aproape 13 ani de la depunerea notificării si a probelor pe care le-a detinut, Primarul comunei Crisan a respins notificarea, cu motivarea ca nu s-ar fi dovedit dreptul de proprietate asupra imobilelor notificate, ulterior întocmirii actului de partaj, autentificat de Tribunalul Tulcea cu nr. 918/15.06.1945, transcris sub nr. 1377 din aceeaşi data, si ca nu ar fi dovedit preluarea abuziva a imobilelor notificate, însă decizia emisă este nelegală şi netemeinică  deoarece, potrivit  art. 1 din Legea nr 10/2001, aceasta lege se aplica imobilelor preluate in mod abuziv in perioada 06.03.1945-22.12.1989, iar actul de partaj depus la dosar, din care rezulta ca autorul PG a devenit proprietar si asupra acestui imobil, dupa cum insăsi emitentul arata in dispoziţia pe care o contestă, a fost emis la 10.06.1945 si transcris la 15.06.1945, condiţii în care este vădit eronat si in contradicţie cu art. 23.1 din Normele aprobate prin HG 250/2007 sa se susţină ca nu ar fi dovedit dreptul de proprietate asupra imobilelor notificate ulterior intocmirii actului de partaj deoarece - actul de partaj - care face dovada proprietatii, cel puţin in accepţiunea Legii nr 10/2001 si normelor de aplicare unitara, este emis in perioada 06.03.1945 - 22.12/1989, astfel incat  o alta dovada a proprietatii, ulterioara acestui act autentic este absolut inutila.

Se învederează că  susţinerea ca nu s-a făcut dovada preluării abuzive este neîntemeiata deoarece se omite declaraţia autentica data de reclamant pe propria răspundere la care nu se face nicio referire şi se omite ca, in conformitate cu art. 16 din Legea nr.247/2005 - titlul VII, Cap. V si art. 16.1 din normele metodologice de aplicare a acestei legi, dispoziţia Primarului trebuie sa aibă in vedere si toate inscrisurile din arhivele proprii la care Primarul de asemenea nu face nici o referire, in pofida faptului ca, atat inainte, cat si ulterior datei de 06.03.1945, cherhanaua G a fost unica cherhana din aceasta localitate.

Reclamantul mai arată că Primarul - ca si institutie - omite ca la propunerea Comisiei Locale al cărui preşedinte este, i s-a emis titlu de proprietate pe o suprafaţa de 4 ha teren, in baza unor probe si documentaţii din care rezulta inclusiv existenta acestor constructii, documentaţii la care de asemenea nu se face nici o referire şi in condiţiile in care existenta acestora dupa 1945 este de notorietate, fiind imposibil sa nu existe nici o menţiune in evidentele primăriei.

În continuare, se susţine că emitentul dispoziţiei contestate a omis faptul ca, in conformitate cu alin. 2 pct.4 din anexa nr. 1, parte integranta din L.10/2001, pentru a  se respinge notificarea pentru despăgubire trebuia motivat ca preluarea imobilului respectiv nu s-a făcut in mod abuziv, iar, faţă de dovada existentei proprietăţii în perioada de referinţa a Legii nr.10/2001 (06.03.1945-22.12.1989) si inexistenta ei la 22.12.1989, pentru a nu se putea respinge cererea, trebuia sa existe dovada ca aceasta a fost preluata si demolata in mod legal, aceasta menţiune incumbându-i cu atât mai mult emitentului actului, cu cat prin actul de partaj 918/15.06.1945 a dovedit indubitabil existenta bunului in patrimoniul autorului său, ce, dupa instaurarea regimului totalitar, a fost folosit de stat până când s-a construit în locul lui fostul hotel Lebada.

În drept, reclamantul îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr.  10/2001.

În dovedirea cererii, s-au depus la dosar, în copie, actul de partaj nr. 918/1945, notificarea  nr. 308/2001, declaraţia autentica pe propria răspundere a reclamantului, titlul de proprietate emis  pentru suprafaţa de 4 ha şi alte înscrisuri, solicitându-se şi administrarea probei testimoniale, precum şi proba cu interogatoriul instituţiei pârâte.

În apărare, pârâta a depus întâmpinare prin care se solicită respingerea cererii ca nefondată, la care a anexat înscrisurile ce au stat la baza emiterii dispoziţiei contestate, precum şi acte de stare civilă.

Examinând cauza, în raport cu probatoriul administrat, instanţa reţine că numiţii GV şi GM au formulat notificare, în baza Legii nr.10/2001, solicitând acordarea de despăgubiri pentru casa de locuit şi cherhanaua  ce au aparţinut soţului şi respectiv tatălui GP şi căruia i-au fost preluate abuziv în anul 1948.

Prin dispoziţia nr.40/28-05-2013 emisă de Primarul com.Crişan, jud.Tulcea, s-a respins notificarea formulată, motivându-se că nu s-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilelor notificate ulterior întocmirii actului de partaj şi nici preluarea abuzivă a imobilelor notificate.

Pentru dovedirea dreptului de proprietate al autorului GP s-a anexat notificării actul de partaj  autentificat la data de 10 iunie 1945 din care rezultă că, în urma împărţirii averii tatălui său, acestuia i-a revenit o cherhana situată în com. Carmen Silva, jud.Tulcea, situată pe partea stângă a Dunării, împreună cu tot inventarul, precum şi o casă de locuit construită din lut şi stuf şi acoperită cu stuf, compusă din două încăperi.

Probele iniţiale constând doar din actul de partaj şi o declaraţie în formă autentică dată de reclamant, au fost completate în cursul procesului cu depoziţiile a doi martori ce au relevat că de la părinţii lor au aflat cum cherhanaua şi celelalte construcţii ce au aparţinut familiei G au fost naţionalizate, preluate de stat, ajungând ulterior în stare de degradare şi ca urmare a neîntrebuinţării în continuare pentru destinaţia ce o aveau, dar şi prin acţiunea apelor, terenul zonei fiind expus direct eroziunii, după care în aceeaşi zonă s-a construit un hotel.

Nicio probă administrată nu conduce la concluzia că pe terenul de 4 ha reconstituit reclamantului s-ar fi aflat aceste construcţii pentru care s-au solicitat despăgubiri, în actul de preluare al terenului nefiind cuprinsă nicio menţiune relativă la existenţa unor construcţii, fie ele şi în stare avansată de degradare.

Potrivit art.1 alin.1 și 2 din Legea nr.10/2001, cu modificările ulterioare, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi cele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor şi nerestituite se restituie în natură sau în echivalent, când restituirea în natură nu mai este posibilă, în condiţiile prezentei legi; în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În continuare, art.2 alin.1 lit.i din același act normativ stipulează că, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege: orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat.

Raportând probatoriul completat la dispozițiile legale relevate în cauză, rezultă că autorul reclamantului, GP, a deținut construcțiile descrise anterior și ulterior partajului, după care au făcut obiectul naționalizării și au fost preluate de stat, fără vreun titlu, situația intrând sub incidența Legii nr.10/2001.

Numai că, potrivit certificatului de moștenitor nr.S.593/1972 din 20 februarie 1973, în urma defunctului GP, decedat la 25 noiembrie 1972, a rămas în calitate de moștenitor GS, în calitate de fiică, în timp ce moștenitorii GS, soție supreviețuitoare, și GM, în calitate de fiu, au renunțat la succesiune.

Or, conform art. 4 din Legea nr.10/2001, cu modificările ulterioare, în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptăţite coproprietare ale bunului imobil solicitat, dreptul de proprietate se constată sau se stabileşte în cote-părţi ideale, potrivit dreptului comun; de prevederile prezentei legi beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite;succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moştenirea sunt repuşi de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi; cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi;de cotele moştenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la cap. III profită ceilalţi moştenitori ai persoanei îndreptăţite care au depus în termen cererea de restituire.

Interpretarea coroborată a prevederilor legale învederate evidențiază că de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii beneficiază numai moștenitorii care, ulterior datei de 6 martie 1945, nu au acceptat succesiunea, fără ca textul să vizeze și renunțătorii la succesiune, excepțiile fiind de strictă reglementare și aplicare.

În acest context, se impune arătat că, prin decizia nr.11/2007, pronunțată într-un recurs în interesul legii și având, în consecință, caracter obligatoriu, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, în aplicarea dispozițiilor art.8 și art.13 alin.2 din Legea nr.18/1991, republicată, că beneficiază de repunerea în termenul de acceptare a succesiunii numai moștenitorii care nu au acceptat succesiunea în termenul prevăzut de art.700 din Codul Civil, iar nu și cei care au renunțat la moștenire.

Pentru identitate de situație, decizia în interesul legii se aplică și în cazul Legii nr.10/2001, unde textul ce reglementează categoriile de beneficiari ai legii este cu mult mai clar și permite o interpretare și aplicare unitară.

În condițiile date, cum reclamantul a renunțat la succesiunea autorului GP, nu poate avea calitatea de beneficiar al Legii nr.10/2001, modificată, pentru averea tatălui său ce intră sub incidența acestui act normativ.

S-a prevalat reclamantul, urmare a invocării renunțării la succesiunea tatălui său, că a formulat notificarea în calitate de moștenitor al surorii sale, GS, însă, atât în cuprinsul notificării, cât și în acțiunea introductivă, se precizează expres că ambele sunt formulate în calitate de moștenitor al defunctului GP.

Pe de altă parte, din actele de stare civilă anexate, reiese că defuncta GS, decedată la 6 aprilie 1989, are un fiu, NG, în viață, și relativ la care nu s-a dovedit că a renunțat la succesiunea mamei sale, după cum nu s-a probat nici că nu a acceptat succesiunea în termenul impus de lege, venind la moștenire fratele defunctei, reclamantul în cauză, ce nu a prezentat cel puțin un certificat de calitate de moștenitor în acest sens.

Așa fiind, cum reclamantul nu are calitatea de moștenitor al defunctului GP, fiind renunțător, nu poate beneficia nici de prevederile legii nr.10/2001, modificată, neavând calitatea de persoană îndreptățită, ceea ce justifică concluzia că se impunea respingerea notificării de către entitatea sesizată.

Valorificând aspectele prezentate, instanța va respinge cererea formulată, menținând soluția adoptată cu privire la notificarea reclamantului, promovată în baza Legii nr.10/2001. 

Domenii speta

Spete similare