Civil - plângere contravetionala

Dosar nr.

 R O M Â N I A

TRIBUNALUL TULCEA

SECŢIA CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR.366

Şedinţa publică din data de 12 iunie  2014

.

T R I B U N A L U L:

Prin plângerea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin sub nr.675/253/2013 din 06.06.2013, petentul ...a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea procesului verbal de contravenţie seria CP nr.3043004 din 24 mai 2013 încheiat de I.P.J. Tulcea – Poliţia Rutieră Măcin şi înlăturarea sancţiunilor aplicate.

Prin sentinţa civilă nr.7/08.01.2014 Judecătoria Tulcea a admis plângerea contravenţională formulată de petentul ..., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI TULCEA şi a dispus anularea procesului verbal de contravenţie seria CP nr.3043004 din 24 mai 2013 încheiat de IPJ Tulcea – Poliţia Rutieră Măcin şi a înlăturat sancţiunile aplicate.

La soluţionarea cauzei instanţa de fond a arătat că a avut în vedere prevederile art.31 alin.1 lit.a din OUG 195/2002 potrivit cu care „Participanţii la trafic trebuie să respecte regulile de circulaţie, semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţistului rutier, precum şi semnificaţia diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutieră, în următoarea ordine de prioritate:

a)semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţistului rutier”;

Potrivit art.100 alin.3 lit.f din acelaşi act normativ, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul nerespectarea semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu;

Procesul verbal constituie un mijloc de probă, el dovedind o situaţie de fapt care a dus la încheierea sa şi care conduce în mod rezonabil la o acuzaţie ce se bazează pe împrejurări de fapt care, pentru a putea fi înlăturate, necesită susţineri întărite de probe din partea celui sancţionat.

A arătat judecătorul fondului că analizând procesul verbal şi declaraţiile martorilor audiaţi la cererea petentului, rezultă fără dubiu că în ziua de 24 mai 2013, orele 10,30, un autoturism aparţinând poliţiei rutiere Măcin se afla în zona pieţei agroalimentare a oraşului Măcin, în colţul blocului 20, iar în autoturism se afla lucrătorul de poliţie rutieră care a încheiat procesul verbal de constatare şi sancţionare, însoţit de un alt coleg al său.

De asemenea, din procesul verbal şi din declaraţiile martorilor rezultă că petentul s-a deplasat cu un autoturism marca BMW din centrul oraşului către staţia PECO unde a întors şi s-a îndreptat din nou către centrul oraşului.

Cele consemnate însă în procesul verbal de contravenţie, potrivit cărora un poliţist rutierist ar fi efectuat un semnal regulamentar pentru oprirea autoturismului condus de petent este contrazis de declaraţiile celor doi martori.

Astfel, aşa cum s-a reţinut mai sus, nici unul dintre martori nu confirmă că vreun lucrător de poliţie ar fi făcut vreun semnal de oprire a autoturismului, deşi ambii confirmă existenţa şi a autoturismului poliţie rutiere şi acelor doi poliţişti.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel organul constatator Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea, criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică.

Astfel, consideră apelantul că deşi martorii propuşi de către petent au susţinut în faţa instanţei că nu au observat nici un poliţist care să-i semnalizeze acestuia să oprească , declaraţiile acestora sunt nesincere şi reprezintă probe preconstituite şi prin urmare, raportat şi la gradul de prietenie al martorilor cu petentul, nu se poate ţine seama de ele.

S-a mai arătat de către apelant că prin întâmpinarea formulată s-a opus audierii acestor martori deoarece sunt prieteni ai petentului şi mai mult, aceştia nu se aflau în autoturismul contravenientului, astfel că nu puteau să susţină cu sinceritate cele declarate în faţa instanţei.

Intimatul-petent nu a formulat întâmpinare.

Examinând criticile aduse de apelantă împotriva sentinţei civile mai sus nominalizate, prin prisma dispoziţiilor art. 476 şi următoarele Cod procedură civilă, tribunalul reţine că acestea au caracter fondat, pentru următoarele considerente:

În fapt, tribunalul reţine, în prealabil, că deşi O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situaţiei de fapt reţinute până la proba contrară.

Este neîndoios că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată şi de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumţiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept şi nu sunt interzise de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanţa scopului urmărit, dar şi respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franţa, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag şi Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

În analiza principiului proporţionalităţii, trebuie observat că dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei pe drumurile publice, precum şi ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private. 

Prin urmare, procesul verbal de contravenţie beneficiază de o prezumţie relativă de veridicitate şi autenticitate, care nu contravine dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură condiţiile de exercitare efectivă a dreptului la un proces echitabil, de către instanţa de judecată.

Din acest punct de vedere, în litigiul dedus judecăţii există probe certe cu privire la vinovăţia petentului, constând în nerespectarea indicaţiilor de a opri la semnalul poliţistului rutier, întrucât săvârşirea faptei a fost percepută în mod direct, prin propriile simţuri, de către agentul constatator.

De altfel, a se solicita agentului constatator să facă dovada tuturor contravenţiilor legate de siguranţa traficului rutier prin fotografii sau înregistrări video ar reprezenta o sarcină excesivă, prin care s-ar încalca principiul egalităţii armelor între părţile procesuale, garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului ca parte integrantă a dreptului la un proces echitabil, întrucât interesul privat ar prevala cu mult peste interesul public, de o manieră nepermisă într-un stat democratic.

În drept, nicio dispoziţie legală nu obligă agentul constatator să înregistreze video abaterile constând în nerespectarea regulilor de circulaţie. Această îndatorire există doar atunci când trebuie stabilită concentraţia de alcool în aerul expirat, ori viteza de circulaţie în traficul rutier (conform art. 6 pct. 20 din OUG 195/2002).

În speţa dedusă judecăţii, cei doi martori propuşi de intimatul reclamant au dat depoziţii care nu au relevanţa unor dovezi pertinente, raportat la caracterul relativ şi chiar subiectiv al acestora, care decurge atât din vârsta apropiată cu cea a apelantului (20 ani contravenientul şi respectiv 23 - 25 ani martorii ...şi ...), ce creează prezumţia existenţei unui cerc comun de prieteni, aflaţi în relaţii apropriate (dedusă din aceea că martorul ... afirmă despre o întâlnire cu petentul în seara când acesta ar fi primit un SMS de la o pretinsă prietenă a agentului constatator, iar martorul ...vorbeşte despre aceeaşi întâlnire şi acelaşi mesaj SMS), dar mai ales din conţinutului declaraţiilor, care conţin o serie de inadvertenţe şi nepotriviri, de natură a conduce la înlăturarea acestora din ansamblul probator:

depoziţia martorului ... nu poate fi utilă cauzei, de o manieră rezonabilă, pentru că cele povestite de acesta se întâmplau în luna iunie (martorul arătând expres că „ştie” acest lucru), în condiţiile în care contravenţia a fost comisă pe 24 mai 2013; prin urmare, martorul nu a văzut ce s-a întâmplat pe 24 mai, ci doar ce s-a întâmplat la o altă dată, în aceaşi loc, între aceleaşi persoane, fără a exista vreo legătură cu procesul verbal de contravenţie contestat; dacă s-ar accepta ideea că martorul ar fi ştiut greşit luna, se ridică întrebarea dacă nu cumva acesta a ştiut greşit şi modalitatea în care s-au întâmplat faptele, respectiv dacă nu cumva se înşeală şi atunci când afirmă că agenţii de poliţie nu ar fi făcut semnalul de oprire,

este inexplicabil şi foarte puţin probabil că după mai mult de 6 (şase) luni de zile (24 mai – 27 noiembrie) ambii martori şi-au putut aminti cu claritate, fără a discuta în prealabil cu petentul, foarte multe detalii „relevante” în legătură cu pretinsul incident pe care l-ar fi observat, susţinând că lucrătorii de poliţie nu ar fi făcut semn pentru oprirea maşinii apelantului şi chiar mergând până la indicarea orei exacte a faptei, cu o eroare de doar 10 minute, fără însă a reţine alte detalii mult mai uşor de memorat şi cu caracter evident: spre exemplu, dacă cei doi lucrători de poliţie purtau uniforma sau nu, întrebare la care nu s-a putut răspunde,

martorul ... susţine că el intenţiona să intre în magazinul alimentar de la  parterul blocului 20, când când l-ar fi văzut pe petent conducând autoturismul personal marca BMW, însă conţinutul ulterior al declaraţiei sale contrazice intenţia declarată a martorului, care ar fi văzut maşina apelantului mergând până la PECO, apoi întorcându-se şi apoi îndreptându-se spre centru, martorul zăbovind încă şi mai mult cu privirea pe şosea, suficient cât să afirme şi că nu ar fi observat vreun lucrător de poliţie care să îi facă semne petentului; din cele arătate ar rezulta că martorul nu a mai intrat în magazin, ci a supravegheat pur si simplu strada, ceea ce este puţin probabil,

martorul ...susţine că petentul apelant ar fi claxonat când ar fi ajuns cu maşina la staţia PECO, dar martorul ... nu şi-a amintit acest lucru, deşi ambii martori par să cunoască foarte multe detalii în legătură cu respectivul incident,

chiar dacă s-ar trece peste toate considerentele de mai sus, iar martorii nu au observat pe lucrătorul de poliţie efectuând semnalul de oprire apelantului, aceasta nu dovedeşte că semnalul nu a fost efectuat: este foarte probabil că martorii, dacă au fost de faţă, nu au fost pur si simplu atenţi la toată desfăşurarea evenimentelor, pierzând momentul semnalului de oprire, sau uitând acest detaliu, cu sau fără intenţie, în raport de cele 6 luni scurse de la incidentul respectiv.

Pentru considerentele expuse, depoziţiile martorilor nu sunt relevante, iar tribunalul nu îşi poate forma convingerea că petentul nu ar fi comis contravenţia care i-a fost reţinută în sarcină, dovedită prin procesul verbal întocmit, în mod nemijlocit, de către agentul constatator.

Prin urmare, nu există niciun dubiu cu caracter rezonabil, care să opereze în beneficiul contravenientului, iar dovada concretă a vinovăţiei acestuia o reprezintă procesul verbal de contravenţie, cu valoarea unui înscris perfectat în formă autentică, de către un funcţionar aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

În concluzie, calificarea contravenţiei ca fiind o “acuzaţie în materie penală”, pentru aplicarea Convenţiei Europene, este lipsită de relevanţă juridică, fiind evident că şi potrivit acestei teze juridice prezumţia de nevinovăţie a fost răsturnată prin proba contrară, constând în procesul verbal de constatare întocmit la scurt timp după comiterea faptei.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunilor contravenţionale instanţa constată că acestea sunt proporţionale cu gradul de pericol social al faptei săvârşite şi persoana intimatului petent, care nu şi-a asumat răspunderea juridică pentru propria conduită.

Faţă de cele de mai sus, se va admite apelul şi se va schimba în parte hotărârea atacată, în sensul respingerii plângerii contravenţionale ca nefondată, în integralitate.

Domenii speta

Spete similare