Acţiune in constatare- modificarea încadrării grupei de muncă

Sentinţă civilă 1311/2014 din 29.05.2014


Dosar nr.

Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA CONFLICTE DE MUNCA ŞI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINŢA Nr. 1311/2014

Şedinţa publică de la 29 Mai 2014

Completul compus din:

PREŞEDINTE

Asistent  judiciar

Asistent  judiciar

Grefier

Pe rol judecarea cauzei Asigurări sociale privind pe reclamant Z.G. şi pe pârât S.R. reprezentat de M.A.N. prin C.M.J.G., pârât C.L.P.G., pârât U.M. nr. 02529 prin M.A.N., având ca obiect acţiune in constatare modificarea încadrării grupei de muncă.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reclamantul şi consilier juridic N.M.  pentru M.A.N. şi UM nr. 02529, lipsă fiind reprezentantul C.L.P.G şi S. R.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a primit răspuns din partea M.A.N. cu privire la relaţiile solicitate de instanţă.

Nemaifiind alte cereri de formulat, constatând totodată că nu se mai impune a se reveni cu adresă la U.M.H., întrucât adresa priveşte aceleaşi relaţii cu cele comunicate de către M.A.N., instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul părţilor.

Reclamantul a solicitat admiterea acţiunii.

Consilier juridic N.M. pentru M.A.N. şi UM nr.02529 a solicitat respingerea acţiunii pentru motivele invocate în întâmpinare.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de faţă:

Prin cererea formulată la data de … şi înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr…. reclamantul Z.G. a chemat în judecată pârâţii S.R. reprezentat de M.A.N. prin C.M.J.G., C.L.P.G.,  U.M. nr. 02529 prin M.A.N., solicitând modificarea încadrării grupei de muncă în loc de condiţii deosebite în condiţii de muncă speciale, pentru perioada 02.10.1957-19.06.1961 în care a fost cadru militar activ, comandant de pluton la UM 01776 H., Batalionul 399 şi degazare, batalion de apărare NBC, conform anexei 1 la HG nr.1294/2001, cap.II punct 5 şi Legea nr.263/2010.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că prin adeverinţa nr…. a fost încadrat în condiţii deosebite de muncă pentru perioada menţionată, adeverinţă pe care a depus-o la casa de pensii în urma căreia a fost emisă decizia nr…. . Ulterior, în urma discuţiilor purtate cui foşti colegi, a aflat că acestora lise recunoscuse perioada similară ca fiind activitate desfăşurată în condiţii speciale de muncă, fapt ce l-a determinat să solicite C.M.J.G. modificarea încadrării în grupa de muncă. Acesta i-a comunicat însă adresa nr…. prin care i s-au refuzat cele solicitate.

A precizat reclamantul că C.M.J.G. a interpretat eronat temeiul legal la stabilirea condiţiilor de muncă, avându-se în vedere Anexa nr.1 la HG nr.1294/2001, cap.1 punct 6.

Că, s-a adresat cu o cerere UM H. fiindu-i comunicat faptul că activitatea pe care a desfăşurat-o în perioada 02.10.1957-19.06.1961 se încadrează în condiţii speciale de muncă. Ulterior acestei comunicări s-a adresat din nou C.M.J.G., care i-a comunicat însă faptul că nu i se poate rezolva favorabil solicitarea sa de a i se întocmi o nouă adeverinţă în care să se specifice condiţiile speciale.

A solicitat totodată reclamantul ca pârâta C.J.P.G. să actualizeze punctul de pensie de la aceeaşi dată, 01.07.2013, în conformitate cu condiţiile de muncă pe care le va stabili instanţa.

În drept, reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile legii nr.164/2001, legea nr.90/2007, HG nr.1294/2001, Ordinul nr.116 din 05.06.2002, legea nr.263/2010.

La cererea de chemare în judecată, reclamantul a anexat înscrisurile de la filele 5-29 din dosar.

Pârâtul M.A.N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, invocând excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a U.M. nr. 02529, invocând în acest sens prevederile art.57 alineat 2 cod procedură civilă, art.3 alineat 1 din legea nr.346/2006, solicitând totodată citarea acestei unităţi militare prin reprezentant legal al acestuia, respectiv la sediul M.A.N..

Pe fondul cauzei a susţinut pârâtul că reclamantului i-a fost eliberată adeverinţa nr….de către C.M.J.G., din care rezultă că în perioada 02.10.1957-19.06.1961 se încadrează în condiţii deosebite de muncă, activitate care se regăseşte în Anexa nr.1 la HG nr.1294/2001. Funcţia pe care a fost încadrat reclamantul a fost aceea de comandant de pluton, astfel că solicitarea acestuia de încadrare în condiţii speciale de muncă nu este întemeiată, întrucât nu se încadrează în prevederile Anexei nr.1 la HG nr.1294/2001, cap.II punct 5.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art.205 cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta C.J.P.G. a solicitat respingerea acţiunii, pe motiv că reclamantul nu a contestat o decizie de pensie.

La data de 22.04.2014 reclamantul a depus la dosarul cauzei o completare la motivele de acţiune prin care a arătat că în eventualitatea unei soluţii favorabile să i se întocmească o nouă adeverinţă de către C.M.J.G., în care să se treacă grupa de muncă, pentru perioada 02.10.1957-19.06.1957.

La termenul de judecată din data de 08.05.2014 instanţa a pus în discuţie cererea pârâtului M.A.N. în sensul de  a se dispune citarea în cauză a UM 02529 prin reprezentant legal, cerere cu care reclamantul a fost de acord.

Instanţa a încuviinţat şi administrat pentru părţi proba cu înscrisuri şi din oficiu a pus în discuţie şi a dispus emiterea unei adrese către M.A.N. şi UM H. pentru a comunica date privind specificul unităţii militare în care şi-a desfăşurat activitatea reclamantul în perioada vizată, răspunsul fiind comunicat cu adresele nr…. emise de M.A.N., apreciindu-se totodată că nu se mai impune a se reveni cu adresă la UM H. în condiţiile în care şi în aceasta erau vizate aceleaşi aspecte.

Analizând actele şi lucrările dosarului,tribunalul constată şi reţine următoarele:

În fapt, aşa cum rezultă din conţinutul cererii de chemare în judecată şi motivele ulterioare depuse, reclamantul a înţeles să conteste adeverinţa nr… emisă de UM 02529 solicitând a se emite o nouă adeverinţă în care să se specifice activitatea desfăşurată în perioada 02.10.1957-19.06.1961 ca fiind în condiţii speciale de muncă şi nu în condiţii deosebite de muncă, după cum s-a specificat în respectiva adeverinţă.

Prin adeverinţa în cauză s-a adeverit faptul că reclamantul a fost elev la şcoala militară şi cadru militar la M.A.N. în perioada 11.10.1954-19.06.1961, iar în perioada 02.10.1957-19.06.1961 se încadrează în condiţii de muncă deosebite, în baza Legii nr.263/2010 art.29, activitate care se regăseşte în Anexa nr.1(M 116/05.06.2002, cap.I, pct.6) la HG nr.1294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate.

Conform adeverinţei din data de … reclamantul Z.G. a fost încadrat în unităţi ale M.A.N., astfel: 02.10.1957-31.12.1957-comandant pluton la UM 01776 H., Batalionul 399 Cercetare chimică şi Degazare; 31.12.1957-17.02.1958-locţiitor comandant pluton la UM 01776 H., Batalionul 399 Cercetare Chimică şi Degazare; 17.02.1958-19.06.1961- comandant pluton la UM 01776 H., Batalionul 399 Cercetare Chimică şi Degazare.

Prin HG nr.1294/2001 au fost stabilite locurile de munca şi activităţile cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate.

Conform art.7 din acest act normativ “Stabilirea criteriilor şi a metodologiei de încadrare a personalului militar în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice cadrelor militare în activitate, procedura de nominalizare a personalului care îşi desfăşoară activitatea permanent sau în anumite perioade în aceste condiţii, denumirea locurilor de munca, unităţilor, activităţilor şi/sau a funcţiilor, precum şi evidenta perioadelor de activitate în aceste condiţii se fac prin norme interne de aplicare a prezentei hotărâri, aprobate prin ordin al conducătorului fiecărei instituţii publice prevăzute la art. 1”.

Astfel, în aplicarea prevederilor HG nr.1294/2001, cu luarea în considerare a anexelor 1-6 la acest act normativ,  a fost emis Ordinul nr.116/2002 în care s-au prevăzut la punctul I- locuri de muncă şi activităţi cu condiţii deosebite pentru care, în vederea pensionării, se iau în calcul un an şi 3 luni pentru fiecare an lucrat în asemenea condiţii, coloana 6, printre alte categorii de personal  “comandanţii de subunităţi(battalion, companie, pluton, grupă-similare)”.

La punctul II – locuri de muncă şi activităţi cu condiţii speciale pentru care, în vederea pensionării se iau în calcul un an şi 6 luni pentru fiecare an lucrat în asemenea condiţii, s-au prevăzut la coloana 5, printre alte categorii de personal -  “cadrele militare din depozitele de material chimice, poligoanele de instructive pentru apărare NBC şi laboratoarele de analize fizico-chimice din Şcoala de aplicaţie Interforţe pentru Apărare NBC şi batalioanele de apărare NBC”.

Pârâtul M.A.N. a susţinut că reclamantul se încadrează  pentru perioada menţionată în acţiune, în condiţii deosebite de muncă şi nu în condiţii special de muncă având în vedere că acesta a îndeplinit funcţia de comandant de pluton, opinie care nu poate fi însă împărtăşită de instanţă.

Conform adreselor nr…. înaintate, la solicitarea instanţei de către M.A.N., U.M. 01776 H. (în prezent), în cadrul căreia şi-a desfăşurat activitatea şi reclamantul Z.G. a purtat următoarele denumiri: 1950-23.02.1959- Batalionul 399 Cercetare Chimică şi Degazare; 24.02.1959-31.05.1960- Batalionul 42 Cercetare Chimică şi Degazare; 01.06.1960-04.10.1964- Batalionul 63 Protecţie Antichimică. În toată această perioadă, unitatea a fost Batalion de Apărare NBC.

Aşa cum s-a menţionat mai sus, în anexa la HG nr.1294/2001, la punctul II –s-au prevăzut la coloana 5, printre alte categorii de personal-  “cadrele militare din depozitele de material chimice, poligoanele de instructive pentru apărare NBC şi laboratoarele de analize fizico-chimice din Şcoala de aplicaţie Interforţe pentru Apărare NBC şi batalioanele de apărare NBC”.

Textul nu face astfel nici o distincţie, incluzând aşadar toate cadrele militare din batalioanele de apărare NBC. Faptul că la punctul I coloana 6 au fost nominalizaţi ca fiind încadrabili în condiţii deosebite de muncă, printre alţii, şi comandanţii de pluton nu determină o interpretare restrictivă a  prevederilor de la punctul II, coloana 5, în sensul că în cazul  batalioanelor de apărare NBC se au în vedere doar celelalte  cadre, cu excepţia  comandanţilor de pluton.

Această interpretare a textului enunţat mai sus este în consonanţă  cu principiul de drept conform căruia “acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă” (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus), chiar dacă este în discuţie o zonă normativă specială.

Prin urmare, în condiţiile în care reclamantul şi-a desfăşurat activitatea în perioada 02.10.1957-19.06.1961 în cadrul UM H., care în tot acest interval de timp a fost batalion de apărare NBC, tribunalul constată că acesta se încadrează în condiţii speciale de muncă, astfel că prezenta acţiune este fondată, urmând a se dispune admiterea acesteia, anularea adeverinţei nr.CRZ 204 din 03.06.2013 eliberată de UM 02529 şi obligarea acesteia, prin reprezentant legal, să elibereze reclamantului o nouă adeverinţă în care să se menţioneze activitatea desfăşurată în perioada 02.10.1957-19.06.1961 ca fiind în condiţii speciale de muncă, activitate care se regăseşte în Anexa 2, punctul 5 din HG nr.1294/2001.

Cât priveşte pârâtul S.R., tribunalul va respinge cererea faţă de acesta având în vedere că Statul Român este reprezentat prin M.F., care, în cauza de faţă nu are nici o implicaţie.

De asemenea, va fi respinsă cererea în contradictoriu cu C.J.P.G., având în vedere că reclamantul nu a contestat decizia emisă de aceasta, pârâta respectivă în mod corect procedând la valorificarea adeverinţei menţionate, întocmai conţinutului acesteia, urmând ca în măsura în care prezenta hotărâre va rămâne definitivă, reclamantul să formuleze o nouă cerere casei de pensii pe baza noii adeverinţe. Din aceleaşi considerente nu se poate dispune nici obligarea C.J.P.G. să actualizeze punctul de pensie de la aceeaşi dată, 01.07.2013, în conformitate cu condiţiile de muncă pe care le va stabili instanţa, fapt ce se poate realiza numai pe baza unei alte adeverinţe în care să se specifice activitatea desfăşurată în condiţii speciale de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite acţiunea formulată de reclamantul Z.G., având CNP …, domiciliat în …, în contradictoriu cu pârâta UM 02529, prin reprezentant legal M.A.N., cu sediul în … .

Dispune anularea adeverinţei nr. …  eliberată de UM 02529.

Obligă pârâta UM 02529, prin reprezentant legal M.A.N.,  să elibereze reclamantului o nouă adeverinţă în care să se menţioneze activitatea desfăşurată de reclamant  în perioada 02.10.1957-19.06.1961 ca fiind în condiţii speciale de muncă, activitate care se regăseşte în Anexa 2, punctul 5 din HG nr.1294/2001.

Respinge cererea faţă de pârâţii S.R. şi C.J.P.G., cu sediul în … .

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj

Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Mai 2014.

PREŞEDINTE, ASISTENŢI  JUDICIARI, GREFIER,